Colocviile juridice ale BNR

Eveniment organizat la Sucursala Regională a BNR Timiș - 29 martie 2019, Timișoara


Criptomoneda. O perspectivă juridică


Vineri, 29 martie 2019, Banca Națională a României a organizat, în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara, cea de-a XXIII-a ediție a Colocviilor Juridice ale BNR, la sediul Sucursalei Regionale Timiș.

Evenimentul s-a desfășurat în cadrul a trei sesiuni de discuții pe tema criptomonedelor și viabilității acestora din punct de vedere juridic. Au participat, în calitate de intervenienți, profesori de la facultăți de drept și economie, precum și specialiști care își desfășoară activitatea în Banca Națională a României, instituții de credit sau societăți de avocatură.

Lucrările conferinței au fost deschise de către Alexandru Păunescu, directorul Direcției Juridice din cadrul BNR, care a vorbit despre legătura de cauzalitate dintre Fintech, Blockchain ca tehnologii disruptive și “criptomoneda” ca mijloc de plată al viitorului, evidențiind aspecte care țin de siguranța pieței, dar și de eficientizarea sistemelor de plăți.

"Creșterea eficienței în tranzacții, în termeni de accesibilitate și celeritate, este proporțională cu creșterea riscului. De aceea, consider necesar să privim cu rezervă, la acest moment, proiecția viitorului „criptomonedelor”, pentru că există, încă, numeroase necunoscute: nu este cert dacă pe termen lung expunerea la riscurile operaționale va fi acceptată de public, nu există prevederi menite să acopere riscurile aferente şi nici competenţe clare referitoare la modalitatea de gestionare de către autoritățile de supraveghere și reglementare, astfel încât piața să funcționeze în condiții de siguranță. Totuși, apreciez că, în mod indubitabil, fintech-urile și tehnologiile de tip blockchain vor reconfigura viitorul piețelor financiar-bancare, mai ales prin eficientizarea sistemelor de plăți."
Alexandru Păunescu, director, Direcția Juridică, Banca Națională a României

Evenimentul a fost unul deschis publicului larg, adresându-se atât juriștilor din mediul bancar profesional, cât și celor interesați de tematica abordată, indiferent de domeniul în care activează.


Agenda ediției a XXIII-a

Deschiderea lucrărilor colocviului

  • Alexandru Păunescu, Directorul Direcţiei Juridice, Banca Naţională a României
  • Prof.univ.dr. Lucian Bercea, Decanul Facultății de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara

Sesiunea I

  • Alexandru Nicolae Păunescu, Director, Direcţia Juridică, Banca Naţională a României
    Criptomoneda – viitorul sistemului bancar?
  • Conf.univ.dr. Radu Rizoiu, Facultatea de Drept, Universitatea din București
    Dincolo de bine și rău: Este criptomoneda bun(ă la ceva)?
  • Prof.univ.dr. Răzvan Dincă, Prodecan Facultatea de Drept, Universitatea din București
    Moneda virtuală, o piatră de încercare a clasificării obligațiilor în funcție de obiect

Sesiunea a II-a

  • Asist.univ.dr. Cristian Paziuc, Facultatea de Drept, Universitatea din București
    Validitatea actelor privind criptomoneda: despre criptomonedă ca obiect al prestației
  • Asist.univ.dr. Vladimir Diaconiță, Facultatea de Drept, Universitatea din București
    Caracterul aleatoriu sau comutativ al contractelor privind criptomoneda
  • Lect.univ.dr. Sergiu Golub, Facultatea de Drept, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca
    Încercare de analiză de lege lata a operațiunilor cu criptomonede în arealul juridic românesc

Sesiunea a III-a

  • Mihai Selegean, Directorul Direcției Juridice, Banca Română de Dezvoltare BRD-GSG
    Există intimitate într-o rețea de blocuri/noduri interconectate (blockchain)?
  • Prof.univ.dr. Lucian Săuleanu, Facultatea de Drept, Universitatea din Craiova
    Necesitatea implementării unor mecanisme juridice de protecție a consumatorilor utilizatori ai criptomonedelor
  • Sergiu Negreanu, Avocat senior, Țuca, Zbârcea & Asociații
    Criptomoneda: mijloc de plată sau valoare mobiliară?
  • Prof.univ.dr. Radu N. Catană, asist.univ.drd. Ionuț Șumandea, Facultatea de Drept, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca
    Blockchain și guvernanța corporativă
  • Prof.univ.dr. Lucian Bercea, Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara
    Money, e-money, B-money... O comparație concluzivă

Galerie foto din cadrul evenimentului