Oameni și întâmplări


Elena Cuza, o viaţă în slujba aproapelui

Elena Cuza, soţia domnitorului Al. I. Cuza, a fost un reper în activități filantropice, în dezvoltarea asistenței medicale, dar și prin acțiuni în sprijinirea educației și culturii.

Expoziția Generală Română din 1906 oglindită în medalistică

Manifestarea urma să devină, după cum se arăta în discursul de inaugurare rostit de regele Carol I la 6 iunie 1906, „prima noastră Expoziție națională, adevărată serbare a muncii românești”.

Constantin Brâncuși reprezentat pe bancnote și monede românești

Cel ce avea să devină unul dintre cei mai influenți sculptori ai secolului al XX-lea s-a născut pe data de 19 februarie 1876 în satul Hobița, județul Gorj.

Guvernatorul M. C. Sutzu, promotorul numismaticii românești

Personalitate complexă, cu o bogată activitate în plan administrativ și academic desfăşurată în perioada făuririi României moderne, descendent al unei ilustre familii boiereşti.

Semnele premonetare, precursorii monedei

În timpurile moderne utilizarea banilor în formă clasică sau electronică a intrat în obișnuință și nu putem concepe lipsa lor din viața cotidiană. Banii au avut însă o evoluție complexă de-a lungul timpului.