Politică macroprudențială


Stabilitatea financiară este un bun public global, caracterizat de nonrivalitate și nonexcludere. Acest bun public nu poate fi oferit în mod exclusiv de către piață, fiind asigurat atât de banca centrală, cât și de alte instituții ale statului. De asemenea, având în vedere caracterul de economie deschisă al României, stabilitatea financiară nu poate fi atinsă doar pe plan național, fiind necesară o abordare globală în coordonarea politicilor din acest domeniu.

Banca Națională a României este responsabilă cu stabilirea strategiei în domeniul politicii macroprudențiale în limitele ariei sale de competență.

Obiectivele intermediare ale politicii macroprudențiale aflate în aria de competență a BNR, integral armonizate cu recomandările europene în domeniu, sunt: (i) reducerea și prevenirea creșterii excesive a creditării și a îndatorării; (ii) reducerea și prevenirea necorelării excesive a scadențelor și a lipsei de lichiditate pe piață; (iii) limitarea concentrării expunerilor directe și indirecte; (iv) limitarea hazardului moral, și (v) consolidarea rezilienței infrastructurilor financiare. În scopul îndeplinirii obiectivului final, de salvgardare a stabilității sistemului financiar, BNR a selectat, pe lângă obiectivele intermediare ale politicii macroprudențiale recomandate la nivelul UE, două obiective naționale specifice – creșterea sustenabilă a intermedierii financiare și îmbunătățirea incluziunii financiare – pentru care a propus instrumente specifice. Mai multe detalii se regăsesc în Raportul asupra stabilității financiare ediția aprilie 2016.

Potrivit Recomandării CERS/2011/3 (subrecomandarea B, pct. 3), se recomandă statelor membre să asigure faptul că banca centrală deține un rol major în politica macroprudențială și că politica macroprudențială nu subminează independența acesteia, în conformitate cu articolul 130 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.



Amortizoarele de capital

Pachetul de reglementare CRD IV/CRR pune la dispoziția autorităților naționale competente un set de instrumente macroprudențiale pe care acestea le pot utiliza în scopul prevenirii apariției riscurilor sistemice ciclice sau atenuării riscurilor sistemice structurale, după cum urmează: a) amortizorul de conservare a capitalului; b) amortizorul anticiclic de capital; c) amortizorul de capital aferent altor instituții de importanță sistemică; d) amortizorul de capital pentru riscul sistemic. Reglementarea amortizoarelor de capital printr-o directivă europeană și un regulament direct aplicabil a avut în vedere: (i) necesitatea asigurării unor condiții de concurență echitabile între statele membre ale UE, ca o condiție esențială pentru funcționarea pieței interne; (ii) eliminarea arbitrajului de reglementare; (iii) asigurarea unui grad ridicat de armonizare, și (iv) creșterea transparenței și a predictibilității în domeniul macroprudențial.

Banca Națională a României efectuează periodic analize cu privire la amortizoarele de capital și revizuiește nivelul acestora. Măsurile macroprudențiale privind amortizoarele de capital, adoptate de BNR, sunt implementate ca urmare a recomandărilor Comitetului Național pentru Supravegherea Financiară, prin Ordinele BNR emise în acest sens.

În plus, Banca Națională a României detaliază măsurile macroprudențiale adoptate, instrumentele utilizate, precum și cele mai recente practici utilizate la nivelul statelor europene prin intermediul secțiunii dedicate acestor aspecte, din cadrul Raportului asupra stabilității financiare: 2005-2015 | 2016→.



Amortizorul de conservare a capitalului

Amortizorul de conservare a capitalului este destinat creșterii rezilienței instituțiilor de credit, respectiv capacității acestora de a absorbi eventualele pierderi rezultate din activitatea bancară. Amortizorul se constituie din fonduri proprii de nivel 1 de bază, în cuantum de 2,5 la sută din valoarea totală a expunerii la risc, modul de implementare putând fi adaptat în funcție de situațiile specifice la nivel național, astfel:

  1. implementarea accelerată, conform unui grafic stabilit de autoritățile naționale competente;
  2. în tranșe egale de 0,625 la sută pe an în perioada 1 ianuarie 2016 – 1 ianuarie 2019.

La nivel național, amortizorul de conservare a capitalului a fost implementat începând cu 1 ianuarie 2016, în trepte procentuale de 0,625% pe an, de-a lungul perioadei 2016-2019, astfel:

  1. de la 1 ianuarie 2016 – 0,625%
  2. de la 1 ianuarie 2017 – 1,25%
  3. de la 1 ianuarie 2018 – 1,875%
  4. de la 1 ianuarie 2019 – 2,5%.

↑ sus

Amortizorul anticiclic de capital

Amortizorul anticiclic de capital (CCB – countercyclical capital buffer) este unul dintre instrumentele macroprudențiale introduse de pachetul legislativ CRDIV/CRR și recomandate de Comitetul European pentru Risc Sistemic pentru reducerea și prevenirea creșterii excesive a creditării și a îndatorării. Instrumentul CCB are ca obiectiv principal îmbunătățirea rezilienței sectorului bancar la posibile șocuri. Decizia de activare a acestui instrument are la bază informația oferită de indicatorul deviația creditului (în sens larg) în PIB de la tendința acestuia pe termen lung (indicator conform recomandării CERS), care poate fi complementată cu analiza altor indicatori care surprind riscul unor evoluții nesănătoase ale creditului și îndatorării. Eliberarea amortizorului de tip CCB este realizată fie ca urmare a materializării riscului, fie datorită diminuării semnificative a acestuia.

Instrumentul amortizorul anticiclic de capital este definit pentru gestionarea riscurilor în baza monitorizării la nivel agregat a evoluțiilor din piața creditului. Este necesară o evaluare a riscurilor și pe anumite segmente ale creditării pentru a identifica o posibilă acumulare disproporționată de riscuri (de exemplu, o concentrare a creditării în valută). În acest caz, instrumentul trebuie complementat cu alte instrumente macroprudențiale de tipul LTV, DSTI sau limite sectoriale, această cerință regăsindu-se și în recomandările CERS.

În România, amortizorului anticiclic de capital este menținut la nivelul de 0 la sută începând cu 1 ianuarie 2016.


Indicatori utilizați în stabilirea nivelului amortizorului anticiclic de capital

↑ sus

Amortizorul de capital aferent altor instituții de importanță sistemică

BNR a implementat la nivel național metodologia de identificare a instituțiilor de credit cu caracter sistemic în conformitate cu prevederile Ghidului Autorității Bancare Europene. Criteriile pentru evaluarea instituțiilor de importanță sistemică la nivel național sunt următoarele:

  1. în prima etapă se calculează un scor pe baza indicatorilor obligatorii prevăzuți de Ghidul ABE privind instituțiile sistemice, la cel mai înalt nivel de consolidare, pentru entitățile care intră sub jurisdicția autorității naționale competente, inclusiv filiale din alte state membre și din țări terțe. Această etapă obligatorie asigură realizarea unui grad adecvat de convergență în ceea ce privește identificarea instituțiilor de importanță sistemică din statele membre, în cadrul unui proces de evaluare comparabil, transparent și ușor de înțeles;
  2. în a doua etapă sunt utilizați indicatori suplimentari aleși de autoritatea națională competentă din lista indicatorilor opționali prevăzuți de Ghidul ABE. Indicatorii suplimentari trebuie să reflecte particularitățile sectorului bancar național, în scopul identificării tuturor instituțiilor sistemice, inclusiv a celor de dimensiuni mai mici, care nu au fost desemnate în mod automat ca având un caracter sistemic în cadrul primei etape de evaluare. Necesitatea acestei etape decurge din diferențele existente între statele membre în ceea ce privește mărimea și caracteristicile sistemelor financiare naționale.

Parcurgerea celor două etape menționate asigură un echilibru între convergență, comparabilitate și flexibilitate în procesul de identificare a instituțiilor sistemice.

În România, se aplică un amortizor O-SII situat la un nivel de 1 la sută din valoarea totală a expunerii la risc pentru toate instituțiile de credit identificate ca având un caracter sistemic, în conformitate cu metodologia armonizată cu prevederile Ghidului Autorității Bancare Europene privind criteriile de stabilire a condiţiilor de aplicare a articolului 131 alineatul (3) din Directiva 2013/36/EU (CRD) în ceea ce priveşte evaluarea altor instituţii de importanţă sistemică (O-SII), astfel:

  • Începând cu data de 1 ianuarie 2016: Banca Comercială Română S.A. (nivel consolidat), BRD - Groupe Societe Generale S.A. (nivel consolidat), UniCredit Bank S.A. (nivel consolidat), Raiffeisen Bank S.A. (nivel consolidat), Alpha Bank România S.A. (nivel individual), Bancpost S.A. (nivel individual), Banca Transilvania S.A. (nivel consolidat), CEC Bank S.A. (nivel individual), Garanti Bank S.A. (nivel individual).
  • Începând cu data de 1 martie 2017: Banca Comercială Română S.A. (nivel consolidat), BRD - Groupe Societe Generale S.A. (nivel consolidat), UniCredit Bank S.A. (nivel consolidat), Raiffeisen Bank S.A. (nivel consolidat), Alpha Bank România S.A. (nivel individual), Bancpost S.A. (nivel individual), Piraeus Bank S.A. (nivel individual), Banca Transilvania S.A. (nivel consolidat), CEC Bank S.A. (nivel individual), Garanti Bank S.A. (nivel individual) și OTP Bank S.A. (nivel consolidat).

Comunicare privind băncile sistemice identificate în cadrul evaluării efectuate pe datele disponibile la 30.06.2016 și cerințele suplimentare de capital aplicabile acestora începând cu 1 martie 2017

Sinteza metodologiei de evaluare a băncilor sistemice, conținând elementele minime prevăzute de Ghidul ABE

↑ sus

Amortizorul de capital pentru riscul sistemic

Amortizorul de capital pentru riscul sistemic este destinat prevenirii și diminuării riscului sistemic structural manifestat pe termen lung sau riscului macroprudențial care ar putea avea consecințe negative la nivelul sistemului financiar și al economiei reale. Amortizorul pentru risc sistemic se constituie din fonduri proprii de nivel 1 de bază de cel puțin 1 la sută din expunerile care fac obiectul amortizorului respectiv. Amortizorul poate fi constituit pentru expunerile localizate pe teritoriul României, expunerile localizate în state terțe, precum și pentru expunerile localizate în alte state membre. Amortizorul poate fi impus în trepte de ajustare graduală sau accelerată de 0,5 puncte procentuale, cuantumul acestuia putând fi cuprins între 0-5 la sută din total expuneri (sau peste 5 la sută în situații justificate). Cerința amortizorului de capital pentru riscul sistemic se publică pe website-ul BNR și trebuie să fie revizuită cel puțin o dată la 2 ani.

La nivel național, având în vedere condițiile macroeconomice și financiare favorabile, precum și diminuarea riscurilor de contagiune survenite pe canalul extern, Banca Națională a României va dezactiva amortizorul de risc sistemic de 1 la sută, începând cu data de 1 martie 2017.

↑ sus

 

Amortizoarele de capital aplicabile instituțiilor de credit în anul 2017