Versiunea pregătită pentru susținere

Domnule Prim-ministru al României,
Domnule Președinte al Asociației Române a Băncilor,
Domnule Secretar de Stat,

Doamnelor și Domnilor,

Vă mulţumesc pentru invitația de a susține o prezentare în deschiderea "Forumului Pieţei Financiare" organizat de Asociaţia Română a Băncilor, primul forum care cuprinde toată aria de activități financiare.

Încep prin a sublinia că noi, la Banca Națională, prin direcțiile Supraveghere și Reglementare, ne întâlnim frecvent cu dumneavoastră și discutăm problemele cu care ne confruntăm. În consecință, cu greu am să vă spun noutăți. În cele ce urmează va fi numai o încercare de regrupare a câtorva lucruri pe care le cunoașteți deja, dar pe care consider că este util să le repetăm.

Cum am putea să caracterizăm situația economico-financiară din România? Am mai spus de câteva ori că, în lunga mea carieră în această poziție, nu am văzut niciodată, dar absolut niciodată, o situație macroeconomică mai bună, dar tot la fel de adevărat că nu am văzut riscuri mai mari. Nu este o contradicție, nu este un conflict între cele două afirmații. Dar, dacă am ajuns în această situație, nu trebuie să stagnăm de frica riscurilor. În condiții de creștere economică mai rapidă trebuie să facem eforturi să administrăm mai bine riscurile. Nici acesta nu este un mesaj contradictoriu. Industria financiar-bancară se ocupă cu managementul riscurilor prin însăși natura ei. În consecință, va trebui să vă luați inima în dinți și să administrați mai bine riscuri mai mari. În afară de situația macroeconomică bună, există și alte date ale sistemului financiar bancar românesc ce favorizează un asemenea demers. Am să prezint patru realități care arată o condiție financiară a băncilor suficient de solidă pentru a-și asuma în condiții de prudență riscurile care apar dintr-o creștere economică mai rapidă.

Prima dintre acestea se referă la depăşirea crizei economico-financiare. Aceasta s-a făcut fără ca vreuna din băncile din România să apeleze la ajutoare fiscale publice, ceea ce conferă sistemului bancar din țară noastră soliditate și independență. Sunt puține țări în Europa care au reușit să evite aceste intervenții. În cazul României, proprietarii băncilor cu capital românesc sau străin au fost cei care au întărit baza de capital, au crescut solvabilitatea băncilor care activează la noi. Într-adevăr și la presiunile pe care le-a făcut Direcția Supraveghere din BNR.

A doua realitate este poziția financiară solidă a băncilor din România. Prin aceste infuzii de capital indicatorii de prudență se situează în prezent cu mult peste nivelurile necesare pentru o bună creditare. Solvabilitatea a depășit pe medie 18% dar sunt bănci unde indicatorul este și mai mare. De asemenea, prin impunerea unor reguli prudențiale mai severe, s-a îmbunătățit semnificativ lichiditatea băncilor. La ultima conferinţă de presă a ARB s-a subliniat acest lucru. Trebuie să traducem însă ce înseamnă asta. Economisirile din România, adunate sub formă de depozite bancare, sunt mai mari decât volumul creditului acordat sistemului privat. Excesul de lichiditate s-a tradus prin scăderea dobânzilor la minime istorice și cu mult sub rata de politică monetară. Remarcabil mi se pare și un alt aspect: excesul de lichiditate de pe piața bancară din România coexistă de ani buni cu o stabilitate relativă a cursului de schimb. În ceea ce privește stabilitatea cursului leului trebuie subliniată și politica Băncii Naționale care în mod transparent a optat pentru o flotare controlată a cursului. Cu alte cuvinte, BNR și-a asumat oficial rolul de jucător pe piața valutară atunci când aceasta devine disfuncțională, iar cursul tinde să se îndepărteze cu mult de fundamentele economice.

Un alt treilea aspect de remarcat este curățarea portofoliului de creditele neperformante. Într-adevăr, în perioada post criză, nivelul creditelor neperformante pe întregul sistem bancar românesc a ajuns la 24%, aceasta și datorită faptului că Direcția Supraveghere din BNR a dovedit vigilență maximă și nu a lăsat neperformantele să fie descoperite prea târziu. Prin politici adecvate, în concordanță cu bunele practici internaționale, creditele neperformante au fost scoase în afara bilanțului și ponderea lor a scăzut la mai puțin de 10% din total portofoliu, la sfârșitul anului 2016, iar obiectivul pentru acest an este să scadă sub 6%, cât este media europeană. Această evoluție pozitivă a fost menționată și de Comisia Europeană, inclusiv prin organizarea, anul trecut, la București, a unui seminar bazat pe această experiență a României în domeniu.

O a patra realitate este modificarea benefică a structurii creditului. O structură mai sustenabilă, mai puțin riscantă și mai favorabilă stimulării creșterii economice. Astfel ponderea creditului în valută a scăzut de la peste 65% (în 2012) la 42 %, în avantajul componentei în lei care a ajuns acum la 58% din totalul creditării. De asemenea, a scăzut creditul de consum în favoarea celui acordat sectorului întreprinderilor. Este adevărat că în ceea ce privește aceasta din urmă, cifrele statistice trebuie interpretate cu grijă pentru a nu duce la concluzii înșelătoare. De exemplu, marile corporații preferă să se împrumute din exterior și acest lucru are o serie de consecințe: intermedierea financiară (creditul privat acordat de băncile din Româna) pare a fi foarte redus, iar datoria privată externă - foarte mare.

Pornind de la aceste realități favorabile nu este lipsit de realism să avem în vedere următorul scenariu posibil pentru perioada următoare: aplicarea unui mix chibzuit de politici macroeconomice care să mențină în linii acceptabile echilibrele din economie, evitarea unor noi stimuli fiscali și salariali care să ducă la creșterea excesivă a consumului și, pe măsură ce forța actualilor stimuli se va diminua, preluarea treptată de către activitatea de creditare a rolului de principal motor al creșterii economice. Un asemenea scenariu pozitiv este condiționat de activitatea pe care trebuie să o desfășurați ca bancheri comerciali ; ea trebuie să fie orientată spre o creditare sustenabilă, prudentă, cu o bună evaluare a riscurilor și spre dezvoltarea activităților economice profitabile.

Ce trebuie să faceți în acest sens? Am să mă opresc la trei direcții pe care le consider importante.

Prima ar fi să fiți mai activi în a prezenta realitățile, adevărurile despre activitatea bancară, să diminuați unele dintre percepțiile publice deformate legate de bănci, și în acest fel să întăriți credibilitatea și onorabilitatea profesiei de bancher. De exemplu, în opinia publică există percepția că băncile din România au fost ajutate de statul român cu sume importante; de asemenea, că reducerea rezervelor minime în valută este un ajutor adresat băncilor și nu eliminarea unei restricții și revenirea la normalitate. Aici educația financiară este într-adevăr importantă, dar ea trebuie să înceapă chiar cu noi, bancherii, și cu omul de la ghișeul băncii. El trebuie să fie și educat, și mai bine plătit, pentru că el este interfața cu clientul. Dacă omul de la ghișeu este supraîncărcat, prost plătit, vă dați seama ce imagine trimitem în exterior.

O a doua este cultivarea clientului. Băncile care vor profitabilitate au înțeles că numai din plăți și din schimburi valutare nu au cum să-și întrețină structurile. Este nevoie să dați credite mai multe, ca să fiți profitabili, dar în condiții de prudență. Asta înseamnă să întelegeți nevoile lui, să dezvoltați încredere reciprocă, spiritul de negociere, benevolență. Într-adevăr, sunt și lucruri care nu depind de noi. Mulți clienți nu sunt bancabili. Legea privind capitalul minim la nivelul firmelor a rămas la situația din anul 1991 - 40 de dolari SUA capital minim. În consecință, se dezvoltă o dilemă. Băncile realizează că populația este îndatorată, pe unele segmente chiar supraîndatorată, ar dori să dea mai multe credite către IMM dar constată că acestea fiind slab capitalizate, nu sunt bancabile. Cred că este util să formăm echipe mixte împreună cu Ministerul de Finanțe să găsim soluții la această situație. În acest domeniu, al relațiilor cu clientul, o altă problemă care se cere rezolvată este ieșirea din capcana litigiilor în instanță. În măsura în care o bancă are foarte multe litigii înseamnă că intră în zonă de risc, trebuie să-și majoreze capitalul. Normele europene, ghidurile EBA îndeamnă băncile să găsească metodele de a negocia cu clienții în interiorul lor, în interiorul sistemului bancar. Am creat instrumente pentru așa ceva, de exemplu Centrul pentru Soluționarea Alternativă a Litigiilor Bancare, care trebuie utilizate mai activ.

O a treia direcție de acțiune ține de clarificarea unor aspecte ale cadrului legal în care se desfășoară activitatea financiar-bancară. De exemplu, trebuie clarificat, inclusiv la nivelul opiniei publice, a formatorilor de opinie, cine se ocupă de protecția consumatorului de servicii financiar-bancare. Banca Națională a fost acuzată fără temei că nu se ocupă de acest lucru. Nu există nicio prevedere legală care să dea dreptul BNR să facă protecția consumatorilor. Mai mult, de regulă băncile centrale care au ca obiectiv supravegherea sistemului bancar nu se ocupă de protecția consumatorului de produse financiar-bancare deoarece cele două aspecte sunt într-o anumită măsură conflictuale. Legiuitorul român a separat cele două funcții; protecția consumtorului de credite este în altă parte, nu la BNR. Conform legislației actuale, BNR se ocupă de reglementarea și supravegherea sistemului bancar, și aceasta înseamnă sănătatea și soliditatea unui mecanism esențial pentru funcționarea economiei de piață, și anume intermedierea financiară. Trebuie să facem un efort comun pentru ca publicul să ințeleagă rolul esențial al băncilor de transferare a economisirilor spre investiții și finanțare a economiei. Funcțiile economice și financiare ale băncilor trebuie înțelese de publicul larg și ele fac parte din educația financiar-bancară și este bine ca ele să fie explicate nu numai de Banca Națională ci și de dumneavoastră, Asociația Română a Băncilor.

Doresc succes acestui forum!

22 mai 2017