- Versiunea pregătită pentru susținere -
Domnule guvernator,
Domnilor viceguvernatori,
Doamnelor şi domnilor,
Vorbim astăzi de o strategie de dezvoltare a României şi, sigur, legătura cu convergenţa pe zona euro. Pentru un guvern cu un mandat de un an poate părea un exerciţiu ambiţios şi chiar deplasat să vorbească despre o strategie pe termen lung, o strategie de dezvoltare, aşa cum aţi numit conferinţa, un demers care presupune de la bun început o abordare de durată, o abordare văzută în perspectivă. Fără o strategie de dezvoltare, însă, sau o gândire strategică, orice decizie a guvernului este doar una conjuncturală, de a repera pe ici, pe colo câte ceva, dar nu de a aşeza lucrurile într-o direcţie clară şi coerentă. Mai mult, chiar, singurul lucru pe care îl poate lăsa moştenire un guvern cu un mandat limitat este, probabil, tocmai aceasta: o strategie, o gândire de dezvoltare, care să fie eliberată de constrângeri ideologice sau de obligaţii de partid sau electorale, care să poată ajunge un element de legătură între interese politice, legitime, interese sau aşteptări ale societăţii şi ale mediului de afaceri. Şi guvernul pe care îl conduc îşi propune tocmai un asemenea demers în acest scurt mandat, de mai puţin de un an. Acest lucru, cel puţin aşa cum vedem noi această abordare strategică, presupune trei paliere - şi în acest sens am lucrat şi lucrăm.
În primul rând, să ne definim mai clar, mai precis, unde vrem să ajungem, direcţia în care vrem să ne îndreptăm, să identificăm câteva elemente cheie care să definească o viziune comună. Pentru că, înainte de orice şi înainte de a lucra pe detalii, avem nevoie de această viziune comună, avem nevoie să împărtăşim aceleaşi idealuri. Şi poate părea curios sau deplasat să vorbim de idealuri şi de valori atunci când vorbim de dezvoltare economică. Dar, cred că pentru societatea românească, pentru diferitele categorii ale societăţii româneşti, tocmai acest lucru e necesar mai mult ca oricând, să fim în măsură să împărtăşim idealuri şi valori comune înainte de a ne defini orice alt obiectiv mai precis.
Apoi, în al doilea rând, sau a doua etapă, după ce am definit unde vrem să ajungem şi care sunt aceste valori şi idealuri pe care nu doar să le proclamăm, ci chiar să ni le asumăm, e important să vedem ce ne trebuie ca să putem ajunge acolo unde ne propunem, care sunt factorii cheie de dezvoltare - şi aici mă gândesc, înainte de a vorbi de economie, la factorii cheie de dezvoltare a oricărei societăţi, i-aş numi factori orizontali, care vizează toate domeniile economice, într-un fel sau altul, cum ar fi educaţia, ştiinţa şi cercetarea - şi le-aş pune împreună -, sănătatea, sistemul de sănătate şi infrastructura. Apoi, factori de dezvoltare, i-aş numi verticali sau sectoare prioritare, care să fie văzute ca şi vârf de lance pentru valorificarea oportunităţilor competitive pe care le are România şi aici, sigur, nu mă gândesc în mod exhaustiv sau oricum, noi, guvernul, nu avem pretenţia de a defini în mod exhaustiv care sunt aceste sectoare în care România are potenţial, dar ne gândim să ne concentrăm cu câteva măsuri, în primul rând, pe tehnologia de vârf și sectorul IT&C, unde clar există un potenţial care începe să fie valorificat şi care se simte inclusiv în dezvoltarea economică din ultimii ani. Mă gândesc la agricultură, ca factor de dezvoltare economică, dar şi factor de dezvoltare teritorială şi socială, la turism şi la energie, în primul rând. Dincolo de aceşti factori sectoriali sau verticali, vrem să introducem şi conceptul de factor de dezvoltare teritorială sau abordare integrată a dezvoltării, pentru a nu ne concentra doar pe metropole, pe polii urbani de dezvoltare, care au început să se diferenţieze clar şi în România faţă de restul teritoriului şi să putem dezvolta echilibrat şi zona mic-urbană sau rurală, deci, să fim în măsură, atunci când gândim dezvoltarea economică, să ieşim din zona metropolitană şi să mergem în restul teritoriului, să vedem care sunt factorii, elementele care pot stimula dezvoltarea economică, socio-economică şi în alte zone, chiar stimulând anumite domenii de dezvoltare particulare, cum ar fi proiectul-fanion Laser Valley, în jurul proiectului european ELI, care poate să constituie, într-o zonă în afara spaţiului urban, un pol de dezvoltare care să meargă mult dincolo de strict zona de dezvoltare tehnologică, sau Cluj Innovation City, care poate să radieze, dincolo de ceea ce înseamnă Clujul şi acest pol în Cluj, poate să iradieze în toată zona, dacă ne gândim la clusterele care s-au dezvoltat şi sunt în curs de dezvoltare în zonă.
Apoi, în al treilea rând, cum să facem ca să putem ajunge unde ne propunem - şi aici ne gândim, dincolo de această abordare a viziunii, a sectoarelor prioritare, şi la pachete de măsuri concrete sau instrumente concrete pe care să le avem în vedere pe termen mediu, scurt și lung. Avem la dispoziţie instrumente variate, ca stat, atât ca resurse ale bugetului naţional, fonduri europene, politica de achiziţii publice, cadrul fiscal, politica legislativă, politica de ajutor de stat, toate acestea sunt instrumente prin care statul poate să stimuleze sau să intervină în acest proces de dezvoltare economică, fără ideea ca statul să fie unul absolut intervenţionist şi să facă aceste sectoare de dezvoltare economică dependente de politica statului, dar statul poate să stimuleze într-un fel sau altul sau să evite să împiedice dezvoltarea acestui potenţial. Nu ne propunem o abordare estetică perfectă, un set exhaustiv de măsuri, ci câteva pachete-cheie în care să avem încredere şi la care să punem cu toţii umărul pentru a le vedea implementate. Nu ne propunem nici să revoluţionăm intervenţiile statului, ci, acolo unde s-au făcut lucruri bune în trecut să le continuăm, iar acolo unde mai lipsesc anumite lucruri să le putem adăuga şi, eventual, să venim cu câteva idei noi, dar în acest spirit de predictibilitate şi de coerenţă a acţiunilor statului.
Cred că, mai mult ca niciodată, o recâştigare a încrederii în noi şi a câştiga încrederea celorlalţi în ceea ce poate să facă România înseamnă şi predictibilitate. Mai mult decât orice, oricâte resurse am avea, dacă nu suntem coerenţi în ceea ce facem şi, dacă nu adăugăm la această viziune pe termen lung inclusiv continuitatea anumitor idei bune, nu avem cum să fim credibili. Şi n-aş vrea să se înţeleagă, cum spuneam, că pregătim o nouă abordare de intervenţie etatistă.
Cred că rolul guvernului nu este altul decât cel de a respecta şi rolul pieţei, însă de a utiliza într-un mod mai responsabil şi mai eficace cele câteva pârghii pe care statul le are la dispoziţie; aşa cum am amintit, bugetul, politica fiscală, politica de ajutor de stat, politica legislativă, dar şi o mai bună cheltuire, o cheltuire mai eficientă a banului public, prin eliminarea risipei, prin reducerea birocraţiei şi creşterea calităţii actului administrativ, care pot contribui la fel de mult la dezvoltarea economică. Spre exemplu, acest guvern consideră ca element-cheie gestiunea mai eficientă a companiilor de stat, pe baza principiilor de guvernanţă corporatistă.
Cred că, dincolo de buget, de alocările bugetare, de politica fiscală, o resursă importantă pe care statul român n-a valorificat-o suficient în trecut o reprezintă companiile de stat. Încă nu avem întotdeauna, în toate sectoarele, o viziune coerentă şi pe termen lung a ceea ce vrem să facem cu aceste companii de stat, care sunt resurse ale statului şi care pot - dincolo de ceea ce pot aduce la bugetul de stat, dacă sunt bine gestionate- să constituie, în domenii-cheie, factori-cheie de stimulare a dezvoltării sectoarelor respective. Mă gândesc aici la energie, la transporturi, la exploatarea resurselor naturale. De aceea, gestiunea coerentă, eficientă a companiilor de stat, printr-un management performant, guvernanţă corporatistă este un obiectiv important pentru acest guvern şi, sper eu, să rămână şi pentru guvernele care vin.
În această direcţie, am început la Ministerul Economiei un proces de schimbare consistentă, pornind de la definirea așteptărilor statului de la propriile sale companii, deci ce vrem de fapt de la fiecare companie în parte, la profesionalizarea consiliilor de administraţie - să evităm să mai considerăm consiliile de administraţie ca o sinecură pentru un funcţionar sau altul şi să ne gândim la oameni competenţi, performanţi, cărora să le dăm mandate clare atunci când reprezintă statul în consiliile de administraţie, până la stabilirea clară a mandatului unui manager de companie publică numit în baza Ordonanţei 109, care Ordonanţă 109 nu poate să facă miracole în sine, ci doar dacă este folosită în mod corespunzător. Nu este un proces uşor acest proces de schimbare, mai ales pentru că există rezistenţă, multă rezistenţă în sistem la această schimbare, probabil şi din teama de ce poate să se întâmple sau de teama de necunoscut.
Trebuie să reducem şi incapacitatea administraţiei de a urmări interesele statului, ignoranţă de multe ori cu privire la folosirea eficientă a banului public. Avem adesea reflexul să ne gândim că banul public trebuie cheltuit şi că principalul obiectiv al funcţionarului este să execute bugetul în sensul de a-l cheltui, dar n-avem încă reflexul să vedem şi în ce mod sau cât de eficient banul public a fost cheltuit. Dacă privim parametrii economici ai momentului, nu de puţine ori ajungem să fim /invidioşi/, aşa cum spunea şi domnul guvernator - creşterea economică a ajuns la 3,7, cu perspective de 4%, deficitul bugetar anul trecut a fost în jur de 1,5%, o inflaţie la final de an care a fost uşor negativă. Suntem în plin proces de relaxare fiscală, ca urmare a unui nou Cod fiscal, iar contribuţia investiţională a început să crească, după o perioadă de regres. Şi sigur, o asemenea fotografie de moment reuşită după ani de zile de eforturi, la ca au contribuit guverne succesive, trebuie s-o spunem, poate duce uşor la o interpretare că ceea ce e greu a trecut şi că este acum momentul să culegem rezultatele.
Aş vrea, însă, să ne amintim de perioada 2005-2006-2007-2008, când lucrurile au mers bine şi când tendinţa a fost aceea de a cheltui tocmai în ideea de a valorifica aceste beneficii, şi să ne amintim şi ce a urmat după aceea, nu doar pentru că vorbim de politici sau de economie ciclică, ci şi pentru că pot să apară surprize, pot să apară evenimente pe care nu le controlăm şi, apoi, dacă nu avem o abordare chibzuită a utilizării acestor resurse şi a acestei creşteri, putem să plătim foarte scump această nechibzuinţă. S-o plătim scump nu doar trebuind să recuperăm ceea ce am cheltuit nechibzuit, dar chiar să plătim mai mult decât am beneficiat în perioada favorabilă.
De aceea, trebuie să aşezăm aşteptările publice la niveluri rezonabile, astfel încât fotografia momentului să nu fie deformată în anii care vin. Pot să înţeleg aşteptările şi încercările de a concretiza avantajele acestei situaţii macroeconomice favorabile, dar rolul nostru este şi să avem grijă de a păstra deficite rezonabile şi, mai ales, de a cheltui eficient banii pe care îi ducem în deficit şi de a seta aşteptările pe o dimensiune rezonabilă. De exemplu, trebuie să menţionez şi acest lucru, fiind în an electoral, sunt multe proiecte legislative care pun presiune asupra bugetului fără să şi precizeze de unde să luăm acei bani pentru a atinge obiective care pot să fie legitime din punct de vedere social, sau din alte puncte de vedere care vizează dezvoltarea societăţii.
De aceea, guvernul este nevoit de multe ori să dea avize negative pe proiecte de legi care nu sunt integrate coerent în această viziune de dezvoltare. Şi încă o dată: nu spun că n-avem nevoie să ajustăm pensii, sau să creştem salarii, sau să facem anumite investiţii, dar dacă acestea nu sunt văzute în mod coerent, ele nu vor duce la rezultate, ci doar vor cheltui banul public. Și această cheltuire, care riscă să fie iresponsabilă, se va repercuta apoi tot asupra celor pe care vrem să îi ajutăm prin aceste abordări. Şi trebuie să o recunoaştem şi să o spunem că avem anul acesta o construcţie bugetară extrem de strânsă, trebuie să jonglăm cu mai mulţi factori. Încercăm s-o facem echilibrat, în aşa fel încât credibilitatea pe care o are România sau piaţa economică şi de capital din România, în momentul de faţă, să nu fie afectată de acest mod de abordare. Ar trebui, dimpotrivă, să profităm de stabilitatea politică, de stabilitatea socială din ţară, chiar în an electoral, pentru a pune în valoare acest potenţial economic. Însă, dacă dăm semnale divergente şi distorsionate, acestea riscă să ne coste inclusiv din punct de vedere economic.
Aş lua şi eu exemplul legii dării în plată, aşa cum a făcut-o domnul guvernator. Pe fond, guvernul susţine rezolvarea cu înţelepciune a cazurilor sociale reale şi îndeamnă actorii implicaţi să fie solidari, ca să reuşim, până la urmă, să avem o lege bună, care să răspundă aşteptărilor oamenilor care într-adevăr au nevoie de această lege. Dar să evităm ca, prin această lege, să creăm beneficii unor speculatori, o lege care apoi să afecteze încrederea într-un stat care schimbă regulile jocului în mod retroactiv şi care riscă să afecteze totodată radical şi accesul unor noi generaţii de tineri la locuinţe, inclusiv prin blocarea sau decredibilizarea unor programe care s-au arătat de succes până acum, cum a fost programul "Prima casă", şi cum este programul "Prima casă".
Există o aşteptare serioasă în sectorul public şi pentru creşteri salariale rapide şi lucrăm pentru a gândi în mod coerent acest lucru, în legea salarizării unitare. Aceste aşteptări vin, desigur, ca urmare a unui lung şir de promisiuni anterioare, pe care pot să le înţeleg, dar nu pot să le accept, atunci când ele merg dincolo de rezonabil şi când se limitează doar la ambiţia de a propune ceva pentru imagine, şi nu de a fi şi responsabili în ceea ce propunem. Aceasta este abordarea pe care guvernul vrea să o aibă (de fi responsibili pentru ce propunem). Avem nevoie de o reechilibrare a salariilor pentru că nu putem justifica faptul că, de multe ori, pentru acelaşi tip de responsabilitate, un nou intrat în sistem are salariul mai mare decât cineva cu o vechime şi cu o experienţă de zeci de ani, nu putem explica diferenţe de salarii pentru aceeaşi responsabilitate şi aceeaşi specializare între diferite sectoare. Dar acest lucru trebuie să-l abordăm în mod responsabil şi doar bazându-ne pe resursele pe care le avem la dispoziţie.
Strategia de dezvoltare a României trebuie să ţină cont şi de procesul de convergenţă, pentru că şi în titlul conferinţei vorbim de strategie de dezvoltare şi de convergenţa la euro. Vrem, nu vrem, însă convergenţa reală este şi ar trebui să fie adevăratul proiect de ţară, iar convergenţa nominală ar decurge până la urmă din prima. Însă ceea ce trebuie să ne asumăm noi este această convergenţă reală, care să se vadă în gradul de dezvoltare a României, în capacitatea economiei de a susţine pe termen lung această eventuală aderare la zona euro. România şi-a asumat obligaţia să adopte moneda euro fară a defini altfel momentul trecerii decât prin criteriile clasice, dar /este necesară și/ înţelegerea faptului că o trecere la euro este o expresie a unui proces de convergenţă reuşit şi cred că acest lucru, cel puţin din punct de vedere politic, trebuie să ni-l asumăm. În ultima perioadă, am tot fost întrebat mereu de ce mai dorim, ca ţară, să fim parte a unor proiecte europene care trec prin momente grele, cum ar fi aderarea la spaţiul Schengen sau chiar aderarea la zona euro. Cred că e important să ne menţinem aceste ţinte nu ca un scop în sine, ci în primul rând pentru a ne dovedi nouă înşine că suntem în măsură să respectăm şi să integrăm în modul nostru de dezvoltare anumite criterii care sunt de bun-simţ, dincolo de faptul că ele sunt criterii pentru a avea acces la un spaţiu european în care, într-adevăr, se iau deciziile şi în care se defineşte viitorul Uniunii Europene. Deci, dacă vrem să fim parte a Uniunii Europene şi parte completă a procesului decizional şi a locului în care se definesc viziunea şi viitorul Europei, cred că avem nevoie să ne asumăm şi aderarea la aceste diferite sfere de dezvoltare europeană. Aş încheia spunând că strategia noastră, a tuturor românilor, este nu doar strategia României, dar şi strategia românilor care trăiesc acum în afara României. Și cred că, atunci când gândim o dezvoltare a societăţii româneşti, nu trebuie doar să ne limităm doar la spaţiul geografic, trebuie să integrăm şi resursa pe care o avem în afara ţării, nu doar pentru că este o resursă, ci şi pentru că acei oameni, acei români aparţin aceluiaşi spaţiu românesc, au aşteptări, iar noi, ca popor, ca societate, avem obligaţii faţă de toţi. Și cred că o coeziune a României şi a românilor presupune o abordare largă a dezvoltării economice a societăţii româneşti, incluzând şi românii din diaspora. Cred că trebuie să înţelegem acum, şi spun asta în încheiere: nu atât condiţiile economice sunt favorabile pentru dezvoltarea pe termen lung a României, cât mai ales înţelepciunea de a folosi aceste resurse şi acest moment favorabil de a-l folosi în mod cumpătat, pentru a construi un drum, şi nu doar pentru a sări pârleazul, de pe azi pe mâine, aşa cum de multe ori avem obiceiul. Să avem, deci, curajul, înţelepciunea şi cumpătarea să construim acest drum şi să demonstrăm că putem rezolva problemele urgente şi gândind în paralel, pe termen lung.
Vă mulţumesc şi cred mult în inspiraţia şi în ideile pe care o să le exprimaţi şi dumneavoastră, astăzi şi mâine. Mulţumesc!
15 martie 2015