Onorată asistenţă

Participăm, în această aulă cu încărcătură istorică a Băncii Naţionale, la un moment istoric. Un moment aniversar, pentru că în acest început de noiembrie al anului 2013 se împlinesc opt decenii şi jumătate de când, în România, s-a făcut auzit primul semnal radio. Se împlinesc, de fapt, 85 de ani de când Societatea Română de Radiodifuziune a început şi ea să facă istorie. Mulţumindu-vă pentru participarea dumneavoastră, într-un număr atât de mare, la această reuniune aniversară, vă propun să-i facem radioului public tradiţionala urare „La mulţi ani!” şi să-i dorim noi şi mari împliniri.

De ce sărbătorim radioul public la Banca Naţională? Un motiv l-am subliniat în prefaţa albumului pe care Romfilatelia îl lansează astăzi, album dedicat acestei aniversări. Am scris, în această prefaţă, că „Banca Naţională a României a fost alături de Radio România încă din primele clipe ale existenţei sale. Cu un an înainte de prima transmisie, când Societatea de Radio a luat fiinţă – până când, în luna iunie a anului următor, a inaugurat sediul permanent din strada General Berthelot – sediul provizoriu i-a fost pus la dispoziţie de către banca centrală, într-un spaţiu din strada Eugeniu Carada. România mai dobândise o valoare naţională şi banca centrală, care a susţinut continuu valorile naţionale, aşa cum o face şi în prezent i-a venit în ajutor.

Adaug, acum, încă un motiv. Prin lege, i s-a stabilit Societăţii de Radiodifuziune un capital social de 50 de milioane de lei. Din acest total, 60 la sută (30 de milioane de lei) a vărsat statul. Alte 40 de procente (20 de milioane de lei) urmau să fie adunate de la populaţie. Efort greu de împlinit într-o Românie care încă nu-şi încheiase refacerea economiei distruse de Primul Război Mondial. Aşa că s-au strâns numai 160.000 de lei, iar diferenţa (de 19,4 milioane de lei) a fost vărsată de Banca Naţională.

Aceste două evenimente au pus bazele unei îndelungi legături între radioul public şi Banca Naţională, care durează de 85 de ani. Iar pentru a releva această puternică legătură, Banca Naţională a pregătit o medalie aniversară, în cadrul cunoscutei sale colecţii de piese numismatice. O medalie reprezentativă, pe care o vedeţi pe ecran.

Timp de 85 de ani, Radio România şi-a dovedit prin excelenţă valoarea, afirmându-se ca un susţinător activ al culturii române, al spiritului civic şi al coeziunii comunitare. De 85 de ani, radioul face parte din viaţa cotidiană a românilor. De 85 de ani este fără încetare în linia întâi în toate momentele de răscruce ale istoriei naţionale.

Timp de 85 de ani, viaţa radioului public a fost deseori reflectată în timbre. Remarc cu plăcere că tocmai acest gen de abordare, mesajul timbrelor, a fost ales de Romfilatelia pentru a omagia radioul public la cea de-a 85-a sa aniversare. Cum altfel s-ar putea interpreta iniţiativa Romfilatelia decât ca un act ce pune în evidenţă rolul timbrelor în asigurarea integrităţii patrimoniului cultural naţional?!În această ordine de idei aş integra albumul pe care Romfilatelia îl lansează astăzi.

Astăzi, la moment aniversar, trebuie să remarc cu deosebit respect că în afara tezaurului de mare valoare al Băncii Naţionale, există un tezaur cu o valoare inestimabilă: Fonoteca de Aur.

Este tezaurul păstrător al spiritului viu al unor oameni de prim rang care au creat cultură, au scris istorie şi au influenţat decisiv comportamentul semenilor lor.

Unii dintre ei au multiplicat chipurile pe bancnotele României: George Enescu, Nicolae Iorga, Lucian Blaga.

Adaug la cele spuse mai înainte menţiunea că alături de Banca Naţională a României care s-a regăsit de multe ori în proiecte de înaltă ţinută destinate promovării istoriei, marilor personalităţi şi culturii româneşti, s-a implicat benefic Romfilatelia, instituţia care împlineşte în primăvara viitoare 10 ani de existenţă şi care încă de la înfiinţare rămâne un neobosit păstrător şi promotor al valorilor de excepţie care au scris şi marcat istoria ţării.

Emisiunea de mărci poştale şi medalia aniversară care se regăsesc alături de un valoros album şi un CD al „Fonotecii de Aur” se constituie într-un dar de sărbătoare a cărui valoare nu poate fi nici definită nici estimată în sistemele de măsură folosite în practica uzuală.

Este un dar de la suflet la suflet, este un dar simbolic păstrător de istorie şi apreciere a marilor valori umane din România.

Am scris, în prefaţa la albumul filatelic despre care am vorbit, că „mie însumi Radio România îmi este prieten de-o viaţă, semnalul „Aici Radio România, Radio Bucureşti” devenindu-mi familiar încă din anii copilăriei”. N-am avut însă destul spaţiu pentru a dezvolta această idee. Eram copil când, într-o zi care a fost un eveniment în casa noastră, tatăl meu a venit acasă cu un aparat de radio. Primul nostru aparat de radio – marca „Oltul” –, cu baterii şi cu acumulator care se descărca repede. Împreună cu acel aparat a intrat în casa noastră – şi în viaţa mea – „Radio România”. Un univers într-o cutie magică. Maria Tănase mi-a umplut sufletul cu muzica ei. Cunoscutul refren „Alo, aici e Stroie/ şi roagă să-i daţi voie”, era speranţa mereu împlinită a unei ore într-adevăr vesele. Iar umorul lui Mircea Crişan era inegalabil. De la „Ora veselă” rareori lipsea cuplul comic Horia Şerbănescu – Radu Zaharescu, pe care îl aşteptam de fiecare dată cu interes. Tot aşa cum îl aşteptăm pe Vasile Tomazian. Era firească atracţia copilului care eram pentru momentele vesele, dar radioul mi-a facilitat primele întâlniri cu muzica populară (am amintit-o pe Maria Tănase) – dar în vremea aceea era o garnitură de aur de interpreţi ai cântecului românesc: Fănică Luca, Maria Lătăreţu, Ion Luican, Emil Gavriş, Alexandru Grozuţă; sau minunatele romanţe interpretate de Ioana Radu şi Mia Braia; sau cu muzica uşoară – şi nu-i pot uita pe Gică Petrescu, cuplul Dorina Drăghici şi Nicu Stoenescu şi mulţi alţii; sau cu muzica simfonică – orchestra radio fiindu-mi primul mare profesor; sau „Teatru la microfon”, cu care am călătorit în lumea dramaturgiei universale.

Radio România mi-a devenit un prieten bun şi a rămas un prieten bun. Ascult şi astăzi Radio România. Îl ascult cu acelaşi mare interes. Ca prieten bun, dar şi ca om trecut prin viaţă şi prin lume, îmi permit o opinie. Pentru că radioul public e al întregii ţări. Al unei ţări ce are nevoie ca de aer de cultură adevărată, de teatru, de muzică bună şi nu de zgomot, de mari dezbateri de idei şi nu emisiuni gen tabloid, tot aşa cum are nevoie de umorul de bună calitate. Zgomotul şi tabloidizarea nu le fac bine nici radiourilor private; cu atât mai mult nu-i fac bine radioului public.

Cu aceste gânduri, îi adresez felicitări radioului public, la a 85-a sa aniversare, şi-i doresc ani mulţi de viaţă şi mari împliniri.

La mulţi ani, Radio România!