Salutăm o nouă întâlnire a Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din România și ne bucurăm că ați ales ca și în acest an să fiți alături de noi și împreună cu noi pentru această conferință, ca și pentru demersul general de evaluare a situației, evoluției și perspectivelor economiei românești.
Aveți o dezbatere extrem de interesantă astăzi la care vom participa direct prin reprezentanții nostri de marcă și aveți o temă care pentru noi este nu doar interesantă, ci și de directă preocupare și responsabilitate. Atingerea convergenței reale, ca și atingerea convergenței nominale sunt preocupări și responsabilități ale Băncii Naționale, ca și pentru alți stâlpi ai administrației. Prezența unora dintre ei o salut astăzi. Mulțumim doamna Ministru (n.n. Maria Grapini, ministrul delegat pentru întreprinderi mici și mijlocii, mediu de afaceri și turism) pentru participare.
Avem o miză extrem de importantă pentru Banca Națională odată ce trecerea la euro nu este o chestiune de opțiune, sau de analiză, ci o obligație legală și instituțională asumată prin tratatul de aderare. Trebuie să construim mecanismele de asigurare a convergenței și să urmărim încadrarea noastră în criteriile cele vechi, de convergență nominală, cele noi de convergență reală, cele care nu se regăsesc neapărat în tabloul de board, dar pe care noi le percepem ca fiind necesare pentru a asigura o convergență a economiei.
Trebuie să facem o evaluare realistă și rezonabilă a unui termen în care economia noastră să fie pregătită în vederea convergenței și sigur că acesta depinde de evoluția economiei româneaști în primul rând, dar depinde, ca în orice proces de convergență către o economie europeană, și de acea economie, pe care trebuie să o vedem cum va evolua, cum se va stabiliza, cum se va repune pe un trend de creștere și care va fi acel trend de creștere.
Participăm la acest proces de reașezare a economiei europene, pentru că, până la urmă, nu suntem spectatori, suntem participanți în procesul european.
Un al doilea element, care este de direct interes pentru Banca Națională și asupra căruia banca și celelalte autorități ale statului român trebuie să ia o decizie grea, importantă, care ține de transfer de suveranitate și anume, cea a Uniunii Bancare și aș fi interesat să ascult și viziunile dumneavoastră asupra modului în care participarea ori neparticiparea unei țări non-euro la Uniunea Bancara ar avea efect asupra convergenței cu economia europeană.
Sunt întrebări pe care ni le ridicăm și la care fiecare dintre noi avem deocamdată răspunsuri și probabilități atașate lor, dar momentul unei decizii se va apropia și orice argumente de calitate și de conținut ne vor fi extrem de utile din acest punct de vedere. De aceea cred ca ați ales o temă nu doar grea, dar și extrem de folositoare pentru dezbaterea de astăzi.
Cred ca argumente de tipul celor pe care le oferiți dumneavoastră, argumente bazate pe analiză, pe cifre, pe studii și mai puțin pe emoții sunt extrem de importante în dezbaterea curentă și ne bucurăm de câte ori vedem contribuția dumneavoastră la ridicarea nivelului dezabaterii publice.
Vă suntem alături, pentru ca și noi să ridicăm de cât mai multe ori dezbaterea publică spre aceste teme de interes național, care țin de perspectiva României de a deveni un actor economic european important și vă suntem aproape în această dezbatere.
Vă mulțumesc.
20 noiembrie 2013