Doamnelor şi Domnilor
Această seară este dedicată maestrului Ştefan Câlţia. Vă mulţumesc că sunteţi împreună cu noi, aici, în Palatul Vechi, locul atâtor întâlniri istorice, în care astăzi este găzduit Muzeul Băncii Naţionale.
Zidurile ce ne înconjoară au amintiri. Ele ne vorbesc, astăzi, despre cei care şi le-au imaginat, le-au finanţat şi au grăbit construcţia Palatului Vechi al BNR; despre arhitecţii, inginerii şi lucrătorii care au fost în stare să pună în ziduri sârguinţă şi pricepere; despre imensele acumulări de experienţă şi înţelepciune din acel timp de avânt al României moderne, de la sfârşitul secolului al XIX-lea, ce se constituie în strălucite modele pentru timpul prezent. Şi ce Loc mai propriu am fi putut găsi, decât fosta sală a ghişeelor, azi Sala de Marmură, în care liniile arhitectonice uimesc prin îmbinarea lor într-o perfectă armonie clasică iar simţul artistic este un bonus excepţional încorporat în detalii iradiind strălucire, pentru o întâlnire cu lumea artei lui Ştefan Câlţia.
Am scris Loc, cu l mare, pentru că mi-a plăcut foarte mult o idee din cartea de „Poveşti cu Ştefan Câlţia” pe care Galeria Posibilă a pregătit-o. Ştefan susţine în această carte, şi are dreptate, că una e un loc întâmplător, şi alta un Loc (cu l mare) în care este firesc să te aşezi, să te odihneşti şi să priveşti; şi unde să te bucuri de tot ce este în jurul tău, să te întâlneşti cu toţi cei de dinaintea ta.
Tot într-un Loc (cu l mare) l-am cunoscut cândva pe Ştefan Câlţia.
A trecut ceva vreme de atunci. Dar eu evoc cu emoţie, astăzi, anii petrecuţi la Institutul de Economie Mondială, unde drumurile noastre, drumul meu şi cel al lui Ştefan Câlţia, s‑au interferat într-un anumit fel. Şi nu pot să nu fiu mândru acum, deschizând evenimentul din această seară, că la amintirile pe care le păstrez în memoria mea afectivă, despre colegul Ştefan Câlţia, se adaugă aprecierea faţă de personalitatea unui important artist român şi european. Şi cum, pentru Ştefan Câlţia, ideea de Loc (cu l mare) stă lângă ideea de Drum (cu d mare) îmi face plăcere să notez că Drumul lui în lumea artei, marcat de afirmări şi reafirmări, de opere memorabile, de expoziţii de succes în ţară şi în străinătate, de vocaţia de dascăl, este un minunat exemplu de afirmare profesională.
Ştefan Câlţia – un mare artist, un intelectual public, un exponent al culturii naţionale – este centrul de atracţie al acestei seri.
I-aţi admirat şi i-am admirat lucrarea din anticamera acestei săli. Trei tablouri sub un singur titlu: „Lumea ca teatru”. Văd, în program, că însuşi autorul îşi va povesti pictura. Sunt nerăbdător să-l ascult, să aud ce ne va spune, pentru că Ştefan Câlţia, dacă îmi amintesc bine, gândeşte că despre tablourile lui n-are ce povesti, pentru că niciodată cuvintele nu vor reuşi să ne emoţioneze aşa cum o poate face tabloul însuşi, privindu-l.
Pe rolul acestei seri este aşa cum v-am spus deja şi o carte – „Poveşti cu Ştefan Câlţia” – dar n-o să vă povestesc nimic despre această carte.
Vom avea plăcerea să-l ascultăm pe criticul Livius Ciocârlie. Veţi primi însă din partea Băncii Naţionale, la sfârşitul acestei dezbateri, câte o carte şi sunt convins că veţi avea o lectură plăcută.
Vă doresc o seară plăcută la Banca Naţională.
5 decembrie 2013