Necesitatea construcţiei unei noi clădiri a BNR în perioada interbelică a fost provocată de extinderea progresivă a atribuţiilor băncii, mai ales în legătură cu organizarea şi supravegherea comerţului cu devize (1935) şi a circulaţiei metalelor preţioase (1938). Singura soluţie pentru evitarea dispersării în mai multe clădiri a diverselor departamente ale băncii era construcţia unui nou palat în perimetrul cuprins între străzile Lipscani, Doamnei, Smârdan şi Egeniu Carada. La sfârşitul anului 1938 clădirile din acest perimetru au fost expropriate prin decret regal. Noul palat al BNR urma să modifice substantial aspectul zonei, prin crearea unei construcţii masive, pe 5 etaje şi retragerea faţadei acesteia de la frontul străzii Doamnei.

Proiectul a fost elaborat de şeful Serviciului de Arhitectură al băncii, Radu Dudescu, împreună cu un grup de arhitecţi români (I. Al. Davidescu, N. Creţoiu, Gh. Nichitovici şi G. Vidraşcu). Faţada, placată cu piatră de Vraţa, se remarcă prin aspectul clasicizant, marcat de simetrie de coloanele corintice şi de o cornişă puternic profilată.

Construcţia palatului a început în anul 1940 şi trebuia să fie încheiată, la roşu, în cursul anului 1941. Din cauza războiului, lucrările au decurs însă mult mai lent, fiind încheiate abia la mijlocul anilor '50. Au fost utilizate cele mai noi normative existente în epocă în legătură cu protectia antiseismică, instalaţiile electrice, de încălzire şi de ventilaţie.