Mesajul guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, adresat Junior Achievement Young Enterprise Romania

Gala Business Hall of Fame Romania 2014


Doamnelor și domnilor,

Dragi tineri, viitori specialiști, viitori lideri

Regret că nu pot participa, la gala din această seară, de la Ateneul Român, împreună cu Dumneavoastră, dar calendarul internaţional impune prezenţa mea în vestul Europei, la o reuniune la vârf a instituţiilor financiare din cadrul Uniunii Europene.

Vă asigur însă, prin mesajul de faţă, că trofeul acordat – practic desemnarea mea între personalităţile ce intră în acest an în Business Hall of Fame – mă onorează. Mulţumesc din inimă Junior Achievement Romania, pentru această distincţie.

În acelaşi timp, desemnarea mea între laureaţii Business Hall Of Fame Romania, ediţia 2014, având la bază patru criterii pe care le consider cardinale (viziune şi leadership; impact asupra economiei naţionale; implicare socială; model de reuşită în profesie) mă şi obligă. Acest titlu, fiind dedicat unor personalităţi socotite a fi modele pentru tânăra generaţie în carieră și în viață, impune din partea mea un angajament şi mai puternic în promovarea unor valori cum sunt iniţiativa, profesionalismul, dezvoltarea competenţei şi competitivităţii. Mai cu seamă că sunt valori în care cred de multă vreme, pe care le-am dobândit din timpul școlii, în sălile de curs ale Academiei de Studii Economice, ca cercetător în Institutul de Economie Mondială și pe care exercitarea mandatului de Guvernator al Băncii Naționale a României mi le-a întărit.

Dragi elevi, dragi studenți, o economie de piaţă, cea în care voi veţi lucra, nu poate să funcţioneze eficient fără instituţii puternice, consolidate continuu şi riguros reglementate. Aceste instituiţii se ridică nu numai în timp, se ridică greu, cu eforturi, şi îşi onorează menirea abia după ce îşi asigură specialiştii necesari şi o cultură instituţională solidă. O astfel de instituţie este şi Banca Naţională a României. Începând cu vizionarul Eugeniu Carada, întemeietorul instituţiei noastre, de 134 de ani încoace, generaţie după generaţie, Banca Naţională a dat ţării personalităţi ce au ilustrat, prin munca lor, prin pregătirea lor, prin competenţa lor, criteriile potrivit cărora, astăzi, sunt nominalizaţi laureaţii Business Hall of Fame Romania.

Şcoala, cartea şi cercetarea sunt cele mai puternice argumente şi soluţii pentru ca instituţiile economiei de piaţă să-şi formeze capitalul uman. Iar parteneriatele, așa cum sunt cele pe care Banca Națională a României le are în cadrul proiectelor educaționale cu Academia Română, cu Ministerul Educației Naționale, cu Universitățile, cu organizații prestigioase, pot reprezenta adevărate motoare de dezvoltare ale acestor instituţii.

Trofeul acordat zilele trecute, la sediul Organizației Națiunilor Unite din New York, ”Global Money Week Award Europe” este o recunoaștere a eforturilor și a profesionalismului parteneriatului Băncii Naționale a României cu Ministerul Educației, Junior Achievement și Visa Europe în cadrul proiectului internațional de educație financiară ”Săptămâna Mondială a Banilor”.

Vă mulţumesc şi vă doresc succes!

28 mai 2014, Bucureşti