Considerente în legătură cu finanțarea economiei naționale în contextul aderării României la Uniunea Bancară (PDF, 441KB)

(Prezentare susținuță în cadrul Programului „Academica BNR”, Constanța, 3 septembrie 2014)

Sectorul bancar din România – aderarea la UB și UEM

S-a spus despre România că nu a fost pregătită pentru a adera la UE în 2007. Probabil că dacă Cristofor Columb ar fi așteptat să fie total pregătit pentru călătoria lui spre Indii, europenii nu ar mai fi descoperit niciodată America.

Șansele de reușită ale unui proiect nu sunt determinate atât de gradul de pregătire al celor implicați, cât de asumarea totală a deciziei de a atinge obiectivul și calitatea administrării programului care duce la realizarea obiectivului.

România 2007 - 2014 (slide 3)

La mijlocul acestui an, România a îndeplinit toate criteriile de convergență nominală pentru a putea adera la Uniunea Economică și Monetară. România se află pe calea cea bună pentru a-si îndeplini obligația asumată prin Tratatul de Aderare la UE, de a adopta moneda unică atunci când este pregătită. Prima provocare pe acest drum este ca România să poată demonstra că este capabilă să mențină aceste criterii cel puțin pe termen mediu (Sustenabilitate).

La momentul aderării la UE, România își fixase ca termen pentru adoptarea monedei unice anul 2014. Dintre celelalte state foste comuniste care au aderat la UE și încă nu au aderat la Uniunea Economică și Monetară doar România are acum o dată țintă pentru adoptarea euro.

Îndeplinirea criteriilor de convergență nominală este cu atât mai semnificativă cu cât întregul proces s-a desfășurat într-un mediu economic internațional dificil, dominat de criza financiară și urmările acesteia. Poate cel mai important aspect al acestei performanțe este că a fost atinsă fără ca România să își fi propus urmărirea acestui obiectiv. Acest lucru arată că autoritățile din România, care se ocupă de formularea politicilor structurale, nu au dobândit încă aptitudinile necesare pentru a formula și urmări ținte pe termen mediu și lung. Acest lucru este și mai clar dacă sunt analizate criteriile de convergență reală, pe care România nu le îndeplinește.

România și-a exprimat intenția de a adopta moneda unică în anul 2019. În plus, autoritățile române au exprimat intenția verbală ca România să devină membru al Uniunii Bancare.

Aceste două inițiative se referă la proiecte politice ale statului român. Ele nu reprezintă simple chestiuni tehnice care trebuie rezolvate la nivel de experți aparținând unei instituții. Beneficiarul acestor două proiecte este cetățeanul român, iar proprietarul proiectului este România. Măsurile care vor fi parte din cele două proiecte implică costuri pentru sectorul privat din România, iar acestea trebuie asumate și integrate în funcționarea agenților economici.

Sumar (slide 4)

În intervalul de timp până în anul 2019, economia României trebuie să realizeze aceste două proiecte într-un cadru financiar internațional dominat de schimbarea ritmului și direcției politicii monetare din zona euro și respectiv SUA. Una dintre consecințele acestei modificări este aceea că vor apărea variații în condițiile de finanțare ale economiei.

Ceea ce dorește această prezentare să arate poate fi redus la trei idei:

• integrarea economiei românești este un proiect care nu s-a încheiat în momentul aderării la UE, iar instituțiile înființate după criza din 2007 la nivelul UE și zonei euro trebuie absorbite în managementul politicilor economice din România;
• scenariul celor două proiecte trebuie scris de actorii din România. Ei trebuie să aibă în vedere în permanență termenul lung (forward looking approach);
• transformările structurale care sunt necesare în continuarea integrării au costuri pe care decidenții de politică economică din România trebuie să le explice și să le asume.

Pregătirea pentru adoptarea euro (slide 5)

Publicul din România consideră că adoptarea monedei unice este o problemă care privește doar BNR, pentru că este văzută doar prin prisma unei preschimbări a monedei. O astfel de percepție este de înțeles, pentru că aceasta este finalitatea aderării la Uniunea economică și monetară.

Dar aderarea la Uniunea economică și monetară nu este doar o chestiune tehnică, legată de preschimbarea monedei. Este un proces în care pot fi distinse trei etape, iar cea tehnică este probabil cea mai simplă, deși este costisitoare.

Cea mai complexă și complicat de realizat dintre aceste etape este cea legată de modificările sectoriale.

Modificările sectoriale au în vedere cel puțin trei tipuri de activități: juridice, modificări interne ale operatorilor din fiecare sector și modificări ale interfeței cu clienții. Aceste modificări sectoriale induc costuri, care pot deveni semnificative în funcție de domeniul de activitate.

Strategia de comunicare și informare nu este un lucru facil de realizat, pentru că va trebui ca euro să fie mijloc de schimb atât într-o localitate cosmopolită cât și într-o comună, cu acces restricționat către restul teritoriului țării. Mai mult, percepția cetățenilor va trebui să se modifice, în sensul în care se vor confrunta cu situația în care își vor încasa veniturile, de tipul salariilor sau pensiilor, în câteva bancnote de 20 sau 50 de euro.

Exemplu de Program național de trecere la euro – calendarul (slide 6)

Procesul de adoptare a euro necesită realizarea mai întâi a unui Program național de trecere la euro care să permită urmărirea etapă cu etapă, sarcină cu sarcină precum și ajustarea întregului proces. Trebuie menționat aici, că la BNR funcționează încă din 2010 un comitet pentru trecerea la euro care are întâlniri regulate și în care se discută aspectele legate de problemele structurale ridicate de adoptarea monedei unice. Guvernul a emis în 2011 o Decizie prin care a fost înființat Comitetul interministerial pentru trecerea la euro, dar acesta s-a întrunit doar o singură dată.

Așa cum sugerează exemplul de calendar prezentat aici, care este preluat din programul de trecere la euro al Ungariei, pregătirile pentru adoptarea euro trebuie să înceapă cu minim trei ani înainte de momentul intrării în circulație a monedei unice.

Perioada de trei ani este necesară pentru realizarea transformărilor sectoarelor economiei astfel încât costurile adoptării euro să nu afecteze rezultatele financiare ale companiilor în cursul unei perioade scurte de timp. Trebuie menționat aici, că în cazul unora dintre statele mici care au adoptat moneda unică în ultimii șase ani, au existat și probleme legate de întârzierile înregistrate de unele sectoare economice în pregătirea pentru trecerea la euro, iar instituțiile europene au devenit din ce în ce mai severe.

Pentru ca sectoarele economice să poată administra acest efort este nevoie de discuții la nivel național, iar aici intră în joc Comitetul național de trecere la euro. Acest comitet are niște subcomitete pe fiecare domeniu în parte și în cadrul acestora sunt creionate întâi modificările care trebuie realizate, apoi sunt calculate costurile împreună cu sectorul privat, ca mai apoi să fie distribuite eforturile de transformare pe perioada celor trei ani (minim).

Dacă proiectul politic al României este de a adopta moneda unică la 1 ianuarie 2019, atunci este imperios necesar ca la 1 ianuarie 2016, cel mai târziu, să fie gata Programul național de trecere la euro, astfel încât să poată începe lucrul subcomitetelor. Aceasta înseamnă că autoritățile publice din România au la dispoziție doar următoarele 15 luni pentru a scrie acest program. Acest program nu poate fi scris de o singură instituție.

Pregătirile în sectorul financiar (slide 7)

Modificările sectoriale din domeniul financiar-bancar ocupă una dintre cele mai importante poziții între transformările care sunt vizate de adoptarea monedei unice. În acest caz, vorbim, într-o primă fază, despre costurile asociate convingerii tuturor actorilor din sector de utilitatea și necesitatea participării lor la procesul de pregătire a aderării la moneda unică. Mai departe, trebuie subliniate costurile legate de unificarea procedurilor cu privire la trecerea la euro pentru toți actorii din sector. Nu în ultimul rând, trebuie amintit costul realizării interfeței între acest sector și clientelă.

Toate aceste costuri, care nu sunt de neglijat, vor fi suportate de entitățile din acest sector, care sunt eminamente persoane de drept privat.

Instituțiile din sectorul financiar vor modifica prevederile contractuale astfel încât să se treacă la alt nivel al dobânzilor. Având în vedere procedurile juridice prin care au trecut unele instituții de credit din România în perioada recentă, din cauza relațiilor încordate cu clientela, modificarea contractelor din cauza trecerii la euro va determina un cost în plus pentru bănci, din cauza nevoii lor sporite de a relaționa mai bine cu clienții pe această temă.

Provocări create de trecerea la Uniunea Bancară (slide 8)

România (prin vocea autorităților politice) și-a exprimat intenția verbală de a deveni membru al Uniunii Bancare. După criza financiară și criza datoriilor suverane, Uniunea Europeană s-a transformat și are acum niște instrumente mult mai cuprinzătoare de integrare. Astfel, pe de-o parte, guvernanța economică este realizată prin intermediul Semestrului European, Pactului de Stabilitate și Creștere, Procedurii de Dezechilibru Macroeconomic, iar pe de altă parte Uniunea Bancară reprezintă răspunsul la problema riscului sistemic la nivelul sectorului bancar din întreaga Uniune și al problemei salvării băncilor altfel decât din banii contribuabililor.

Uniunea Bancară reprezintă mult mai mult decât generalizarea legislației și supravegherii sectorului bancar din zona euro și din Uniunea Europeană, pentru că sunt implicate atât elemente de tehnică bancară cât și elemente constituționale, de pierdere a suveranității pe anumite domenii, cât și de fiscalitate (plățile care ar putea fi efectuate înainte de acumularea sumelor necesare la Fondul Unic de Rezoluție). Uniunea Bancară este compusă din trei piloni: Mecanismul Unic de Supraveghere, Mecanismul Unic de Rezoluție și schemele de garantare a depozitelor.

Fiecare dintre cei trei piloni presupune cooperarea cu mai multe instituții la nivel european și de aceea, la nivelul unui stat membru al UE sunt mai multe instituții implicate în Uniunea Bancară, nu numai banca centrală. Astfel, Mecanismul Unic de Supraveghere este rezultanta cooperării dintre Banca Centrală Europeană și Autoritatea Bancară Europeană, fiecare instituție intervenind la alt moment. Mecanismul Unic de Rezoluție depinde de Comisie și Consiliu, iar Fondul Unic de Rezoluție este finanțat de entități private (băncile din statele membre).

Mecanismul Unic de Supraveghere (slide 9)

În prezentarea de la ediția anterioară a Academica (martie 2014) am expus amănunțit calendarul și structura activităților din Mecanismul Unic de Supraveghere (MUS). Ceea ce s-a realizat până acum în cadrul MUS pentru statele membre ale zonei euro va trebui făcut și de către România. BNR deja a inițiat, în acord cu partenerii internaționali (FMI, Comisia UE) un exercițiu de evaluare a calității activelor, care va fi urmat de o testare la stres, conform manualului publicat de BCE în august 2014 și care a fost agreat cu Autoritatea Bancară Europeană (exercițiul este similar cu cel desfășurat în prezent de BCE în cadrul MUS). În cazul României, așa cum BNR a obișnuit după experiența de la sfârșitul anilor '90, evaluarea activelor și testarea la stres se vor face asupra tuturor băncilor, fie ele de importanță sistemică sau nu. BNR a câștigat multă experiență în ceea ce privește testarea la stres a băncilor din sistem, așa cum o puteți vedea și din lecturarea rapoartelor anuale asupra stabilității financiare.

În luna octombrie BCE va publica informațiile cu privire la evaluarea activelor și testarea la stres a celor peste 120 de instituții de credit considerate SIFI (sistematically important financial insitutions). După aceea, băncile care au nevoie de capitalizare vor avea la dispoziție două săptămâni pentru a prezenta planurile de recapitalizare. După ce BCE le va aproba, băncile respective vor avea la dispoziție între 6 - 9 luni pentru a finaliza recapitalizarea.

Participarea la MUS aduce siguranță și încredere sporită în sistemul bancar, dar comportă costuri chiar și prin simpla participare, pe care un stat membru trebuie să și le asume.

Recapitalizare? (slide 10)

Unul dintre costurile pe care le poate avea participarea la MUS al României este scenariul în care recapitalizarea este necesară atât pentru banca mamă cât și pentru filiala din România.

Pentru a creiona în linii mari ce înseamnă o astfel de problemă este suficient să ne uităm la ceea ce s-a întâmplat în ultimul an în sectorul bancar din Italia și mai nou Portugalia.

La finalul anului 2013, conform unor date publicate în FT (5 martie 2014), creditele neperformante din bilanțurile băncilor din Italia se ridicau la 150 miliarde de euro (cam cât PIB-ul României – 142 miliarde euro în 2013). Variantele de ieșire din această situație sunt următoarele: creșterea provizioanelor (ceea ce a cerut banca centrală a Italiei, dar aceasta înseamnă o diminuare a profitului și în final duce tot la necesitatea recapitalizării); vânzarea portofoliilor neperformante (ceea ce își doresc băncile comerciale italiene, dar există costuri în ceea ce privește stabilitatea sistemului dacă acest comportament se generalizează); înființarea unei instituții publice care sa preia aceste active neperformante (ceea ce nu dorește guvernul Italian pentru că ar duce la creșterea datoriei publice care la cele 2 trilioane de euro este oricum dificil de administrat).

Așa cum se știe, a doua cea mai mare bancă din Portugalia – Espirito Santo- a fost salvată cu 4,4 miliarde de euro din bani europeni (Mecanismul European de Stabilitate). Banca a fost împărțită în două entități, una păstrând activele sănătoase și rămânând în proprietate privată (Novo Bank), iar instituția inițială păstrând activele toxice sub proprietate publică (soluție pe care personal am recomandat-o și promovat în Romania în 1998 în cazul Bancorex).

Peste astfel de probleme se vor suprapune cerințele MUS de recapitalizare a băncilor. Piața de capital la nivelul UE nu este foarte activă, iar băncile vor avea dificultăți să se recapitalizeze în condițiile în care multe instituții de credit din zona euro vor fi prezente pe piață în intervalul de timp după noiembrie 2014 (când BCE va aproba planurile de recapitalizare).

În aceste condiții nu este dificil de imaginat de ce vedem din ce în ce mai multe tranzacții pe piața românească a instituțiilor de credit. Astfel:

• RBS România a dispărut (aflată pe locul 13 în topul băncilor din România în 2011), portofoliul de credit a fost preluat de o altă bancă de la noi, iar aproape 1000 locuri de muncă au fost pierdute;
• Erste Bank va finaliza anul 2014 cu o pierdere estimată la 1,4 miliarde euro, după ce a eliminat active neperformante din bilanțul de la BCR de aproximativ 800 de milioane euro;
• Millennium Bank a fost vândută către OTP România pentru 39 milioane de euro, în urma planurilor de redresare a BCP (banca mamă a Millenium) aprobate de organismele europene.

La rândul lor, patru bănci elene (Pireus Bank, National Bank of Greece, Eurobank, Alpha Bank) au obținut în ultimele patru luni aprobarea Comisiei UE pentru planurile de restructurare care includ și reducerea sau eliminarea operațiunilor internaționale. Prin aceste restructurări sunt prevăzute scăderea cheltuielilor operaționale și respectiv creșteri ale veniturilor nete din dobânzi. Filialele românești ale celor patru bănci grecești dețineau peste 12% din active la finalul anului 2013.

Perioada următoare, cea de începere a activității BCE ca supraveghetor, va coincide cu ajustări mari de portofolii pentru băncile din zona euro (se estimeaza vânzări de active neperformante totalizând 1,7 trilioane euro). În aceste condiții, băncile din România, fie ele filiale sau sucursale, vor trăi sub imperiul fie al vânzării către alte bănci, fie al diminuării fondurilor disponibile.

Mecanismul Unic de Rezoluție (slide 11)

În momentul în care un stat nemembru al zonei euro își exprimă intenția de a deveni membru al MUS, automat devine și membru al Mecanismului Unic de Rezoluție (MUR) și al Fondului Unic de Rezoluție.

MUR este compus din cadrul european unic de reglementare (Single Rulebook, care cuprinde pachetul privind cerințele de capital CRD IV – CRD și CRR la care se adaugă standardele și orientările emise de Autoritatea Bancară Europeană) și un set de reguli în materia ajutorului de stat.

De aici decurg două aspecte. În primul rând, participarea la MUR impune competențe și participare financiară din partea guvernului unui stat, pentru că se plătește o contribuție financiară. În al doilea rând, participarea la MUR presupune implicarea Consiliului Concurenței din fiecare țară care este „gardianul” ajutorului de stat, pentru că salvarea unei instituții de credit din Fondul Unic de Rezoluție devine, prin MUR, o chestiune de ajutor de stat.

Scopul înființării MUR derivă din nevoia de a asigura soluționarea ordonată a băncilor care intră în criză fără a recurge la banii contribuabililor. În acest caz, recapitalizarea băncilor se face în interiorul băncii, pe seama resurselor aduse de acționari și creditori, așa cum prevede Directiva BRR.

De la 1 ianuarie 2015 prevederile BRR se vor aplica (cu excepția celor legate de instrumentul de recapitalizare internă „bail-in tool”) și orice stat care va dori să acorde sprijin financiar unei instituții de credit care are dificultăți, de natura declanșării procedurii de rezoluție, trebuie să se supună prevederilor Directivei BRR și celor cu privire la ajutorul de stat.

Principala consecință a participării la MUR este că statele membre nu își vor mai putea ajuta băncile reprezentative („campionii naționali”). În cazul în care astfel de instituții vor avea probleme, statele vor avea fie soluția lichidării, fie pe cea a rezoluției prin intermediul MUR, ceea ce presupune aplicarea instrumentelor de rezoluție comunitare și necesitatea acordului final al Consiliului.

Fondul Unic de Rezoluție (slide 12)

Din punct de vedere operațional, Mecanismul Unic de Rezoluție este compus dintr-un Comitet Unic de Rezoluție (autoritatea unică înzestrată cu competențe decizionale) și din Fondul Unic de Rezoluție (FUR).

FUR va fi înființat în 2016 și va avea ca nivel țintă de finanțare 1% din depozitele garantate ale instituțiilor din sfera de cuprindere a MUR. Se estimează că acest procent de 1% va însemna în cifre nominale o sumă de aproximativ 55 miliarde euro. Acest nivel de resurse va fi atins în aproximativ opt ani, așa cum prevede FUR. Contribuţiile băncilor la FUR sunt formate dintr-o componentă fixă, care ia în considerare dimensiunea băncii prin aplicarea unei cote de contribuţie la baza de calcul, respectiv o componentă ajustată la risc, care ia în considerare principiul proporţionalităţii, fără a crea distorsiuni între structurile din sectoarele bancare ale statelor membre.

La nivelul decidenților din zona euro încă nu au fost stabilite toate aspectele legate de FUR. Una dintre problemele cele mai dificile, și care îi privește pe toți membri potențiali, este țara de proveniență a fondurilor publice (țara din care provine banca mamă sau țara în care s-a produs falimentul și în care se află banca fiică) care ar trebui utilizate pentru a acoperi pierderile în cazul rezoluției unei bănci cu activități transfrontaliere, înainte de acumularea sumelor prevăzute în FUR. (problemă de interes național pentru România având în vedere structura sistemului bancar, un sistem aducator de vulnerabilități și generator de volatilități, unde peste 70% reprezintă capital deținut de bănci din Zona Euro).

Înainte de intrarea în MUS (slide 13)

Dacă lucrurile sunt mai mult sau mai puțin clare cu privire la procedurile aplicabile unei instituții de credit după intrarea în MUS, se pune întrebarea ce se întâmplă cu o bancă aflată în dificultăți majore, înainte ca MUS, MUR și FUR să devină funcționale.

În acest caz, indiferent dacă statul este membru sau nu al zonei euro, calitatea supravegherii bancare este cheia problemei. Supravegherea sectorului bancar este evident legată de lichiditatea și solvabilitatea sistemului per ansamblu și a fiecărei bănci în parte. Dar aceștia sunt niște indicatori care rezultă din comportamentul de zi cu zi al băncilor față de clienți și față de celelalte bănci din sistem. Acest comportament trebuie să fie bazat pe transparență și seriozitate.

În principiu, atunci când clienții consideră că băncile nu sunt suficient de transparente pot apărea probleme de lichiditate imediată, care pot culmina cu crize de lichiditate. Lipsa seriozității băncilor poate genera crize de solvabilitate.

Pe de altă parte, sectorul bancar poate fi afectat de crize de solvabilitate din cauze care nu au legătură cu el. Spre exemplu, problemele din sectorul bancar din Bulgaria nu au avut cauze identificabile în interiorul sectorului bancar. Așa cum arată comunicatul de presă al Comisiei UE, schema de lichiditate de 3,3 miliarde leva a fost necesară pentru a sprijini sectorul bancar bine capitalizat și lichid, dar care a fost afectat de evenimente fără legătură cu acesta.

Dobânda de politică monetară a BCE (slide 14)

BCE se află într-un ciclu de relaxare a politicii monetare prin intermediul operațiunilor de refinanțare pe perioadă mai lungă (LTRO). BCE s-a pre-angajat să mențină această trăsătură de acomodare a politicii monetare (forward guidance).

Din punctul de vedere al pasivelor instituțiilor de credit din România, acest lucru se traduce prin faptul că procurarea resurselor de la BCE, prin intermediul băncilor mamă, devine mai puțin costisitoare. Însă acest lucru nu se traduce în creșterea interesului pentru lărgirea activelor lor din două motive. Pe de-o parte băncile din zona euro se confruntă cu o creștere a costurilor de funcționare pe termen mediu din trei motive – adoptarea noilor reguli prevăzute de CRD IV, returnarea împrumuturilor anterioare, curățarea pasivelor de creditele neperformante și plata unor sancțiuni legale (la nivel global amenzile par sa atinga suma totala record de 200 miliarde dolari). Pe de altă parte, economia României nu generează suficiente proiecte, cu un grad satisfăcător de risc, care să fie bancabile în actualul context.

Insuficiența proiectelor bancabile indică existența unor probleme structurale în economia României, însă acestea nu fac subiectul acestei prezentări.

Bancile comerciale si finantarea economiei reale in contextul aderarii Romaniei la Uniunea Bancara Europeana

In procesul pe care il pacurg economiile din UE de iesire din criza si revenirea la crestere economica unul din fenomenele care isi pun amprenta il constituie declinul creditarii sectorului privat de catre bancile comerciale. Creditarea bancara este esentiala in aceste economii, asa zise bank-based. In mod firesc ne punem intrebarea: putem sa avem o revenire a cresterii economice sustenabile intr-o perioada caracterizata pe crestere negativa a creditarii bancare?

In tarile UE, deci si in Romania, intalnim initiative si actiuni menite sa corecteze aceasta stare de lucruri. Amintesc masuri si politici convenctionale si neconvenctionale luate de bancile centrale, inclusiv de BNR. Dupa parerea mea concentrarea eforturilor trebuie sa se produca la nivelul institutiilor financiare, adica in zona ofertei pietei financiare. In primul rind trebuie sa se reinstatureze increderea in sistemul financiar. Acest sentiment a fost afectat negativ si de perceptia ca bancile detin active in bilanturi a caror calitate este pusa sub semnul intrebarii. “Repararea” bilanturilor bancare este obligatorie, iar aceasta include si procesul de dezintermediere si reducerea expunerilor (deleveraging). Sunt de parere ca aceste procese nu ar trebui sa produca obligatoriu contractia creditarii in economie.

Ce mai constatam ? Traim intr-o lume caracterizata prin incertitudini. Unii afirma ca este dificil sa promovezi cresterea economica si dezvoltarea prin implicarea finantarii bancare in conditiile in care deciziile bancherilor si afacerile bancare se produc intr-un climat cu asemenea incertitudini.

O tema ce o putem aprofunda poate fi legata de noile reglementari si cerinte bancare, incercand sa vedem daca ele pot fi un impediment in calea cresterii si dezvoltarii economice.

Analizand situatia din UE constatam o crestere economica anemica, acompaniata de deficit fiscal, datorii, somaj, deficite comerciale. In unele situatii putem identifica o oarecare crestere economica in contraditie cu un support slab din partea finantarii bancare. Explicam fenomenul prin schimbari in atitudinea clientilor bancari, acestia incercand sa parcurga etapa actuala prin apelarea la resurse proprii. Ceea ce nu se poate spune in cele mai multe cazuri cand avem de-a face cu IMM-uri care sunt motorul revenirii economice. Accept partial explicatia ca procesul de “deleveraging” este necesar pentru evitarea riscurilor sistemice, dar consider ca bancile trebuie sa evite decizii de eliminare a unor oportunitati de afaceri si sa se reorienteze spre asumarea unele riscuri, sa- si imbunatateasca cultura si managmentul riscurilor. Acestea sunt caile care sa le asigure continuitatea si cresterea competitivitatii lor pe o piata tot mai complexa. Aceste aspecte tin si de dimensiunea morala, care nu trebuie neglijata atunci cand imbraci haina de bancher commercial.

Potrivit opiniei clasice si oficiale imbunatatirea calitatii si magnitudinii capitalului in sistemul bancar ar reprezenta o preconditie a renasterii abilitatii bancilor de a acorda credite si de aceea Exercitiul Basel pune fundatia pentru un mai mare rol al bancilor in acordarea de noi credite, activind astfel procesul de “money creation”. La intalnirile noastre anterioare am scos in evidenta faptul ca aceste constringeri de capital, de lichiditate, de indatorare care se implementeaza in aceasta perioada si-au pus amprenta pe modelul de business al bancilor si au contribuit semnificativ la fenomenul de deleveraging in tarile din UE. Unii dintre Dumneavoastra ar putea face afirmatia ca o banca bine capitalizata intr-o perioada mai lunga s-ar situa mai bine in pozitia de a acorda credite in volum important. Dar ce ne facem cu presiunea momentului. Avem nevoie de crestere si dezvoltare economica acum. Nu ne putem permite luxul de a ne confrunta cu acumularea de noi riscuri si eventual cu o noua criza. Suntem prea slabiti,mult mai vulnerabili decat la inceputul crizei. Personal am avut mai multe interventii publice unde am mentionat necesitatea imperativa de revenire la finantare, in primul rind bancara, deoarce economiile europene, deci si economia Romaniei sunt legate in cea mai mare masura de banci. Acum revin cu un “last call“ inainte de a ne confrunta cu un fenomen de nedorit si anume “it is too late”.

Arta, talentul, atitudinea proactiva trebuie sa caracterizeze in acest moment toate nivelele decizionale din Romania in asa fel incit sa realizam o combinatie optima intre implementarea cerintelor de intarire a institutiilor financiare, concomitent cu realizarea dezideratului cresterii si dezvoltarii economice.

Aduc in atentia Dumneavoastra citeva directii si solutii pe care le putem include in activitatea noastra de cercetare stiintifica cu aplicabilitate in economia reala.

1) Finantarea IMM-urilor

IMM-urile sunt finantate in cea mai mare parte prin credite bancare. In conditiile actuale avem factori atit pe partea ofertei, cit si a cererii, care influenteaza finantarea IMM-urilor.

Identific urmatorii factori principali:

• Fragmentarea regulilor si a conditiilor de finantare in UE. Ridic aceasta tema in legatura cu situatia sistemului bancar de la noi, dominat in cea mai mare masura de grupuri bancare din Zona Euro, fiind deci influentat de decizii si finantari cross-border. Desigur putem identifica acum initiative de standardizare la nivel UE, dar finalizarea lor necesita timp. Acum este momentul ca la nivelul fiecarei tari guvernul sa gaseasca solutii de implementare a unor “international best practices” si a unor reguli care sa fie intelese, acceptate si practicate de piata, a unor reguli si un cadru legislativ sustenabil. Se poate incuraja astfel mai multe finantari si investitii cross-border, investotorii urmarind sa aiba siguranta cu privire la drepturile lor.
• Nivelul inalt al datoriei publice sau incertitudini in sustenabilitatea datoriei publice, chiar daca uneori ni se pare ca are un nivel redus fata de alte tari, poate constitui un alt factor. Putem privi fenomenul sub doua unghiuri: cresterea datoriei publice perceputa ca avind risc redus atrage finantari bancare sau din partea altor institutii financiare si astfel se reduce partea disponibila pentru finantarea sectorului privat. In acelasi timp, o sustenabilitate a datoriei publice pusa sub semnul intrebarii poate reduce apetitul la risc si in consecinta atit bancherii, cit si mediul de afaceri au retineri cu privire la initierea sau chiar continuarea unor proiecte productive.
• In general IMM-urile au in bilant datorii prea mari si capital insufficient, acesta constituie in opiniile multora un alt factor.

Ce am putea initia: solutii si instrumente

Necesitatile financiare ale IMM-urilor difera in functie de marimea lor,stadiul dezvoltarii si specificul activitatii.

1. Bancile continua sa fie principalii intermediari in finantari; ele cunosc piata si clientii, au prezenta locala, au capacitatea sa analizeze firmele, proiectle de finantat, riscurile. Bancile pot juca un rol combinat: intermediari, cofinantatori, consultant pentru client sau ceilalti finantatori. Ele pot atrage impreuna cu IMM-ul de finantat firme de venture capital, inversitori institutionali. Finantarea capitalului unui IMM se poate realiza si prin atragerea Bancii Europene de Investitii care extinde finantari cu aceasta destinatie.
2. Se pot avea in vedere “factori de support” din partea organelor de reglementare si supraveghere bancara pentru institutiile care sunt angajate in finantarea IMM-urilor. Amintesc masura de reducere a cerintelor de capital (cost de capital) cu 25% pentru bancile care finanteaza un IMM.
3. Scutiri si garantii in cazul finantarilor pentru IMM-uri. Exemplific cazul Frantei care a redus impozitul pentru firmele care participa la majorarea capitalului unui IMM. Exista fonduri de garantare a creditelor pentru IMM-uri. Bancile, impreuna cu autoritati regionale sau nationale, precum si companii de venture capital pot constitui fonduri regionale pentru finantarea cresterii de capital sau finantarea activitatii unor IMM-uri.
4. Securitizarea creditelor pentru IMM-uri cu indeplinirea unor conditii:
   • securitizarea sa fie simpla, sigura si transparenta;
   • acces la informatii cu privire la IMM-uri implicate si la creditele securitizate;
   • sa se realizeze o suficienta diversificare a investitorilor.
5. Finantarea directa a IMM-urilor pe piata de capital prin instrumente adecvate- actiuni si obligatiuni.

2) Probleme de rezolvat in legatura cu finantarea pe termen lung

Romania, ca de altfel si alte tari din UE, trebuia sa mentina ca prioritate gasirea solutiilor pentru finantarea pe termen lung.

In acest context amintesc citeva directii de actiune ce pot contribui la realizarea acestui deziderat:

• Crearea unui climat care sa fie favorabil si sa sprijine mediul de afaceri pentru ca tara noastra sa devina una din destinatiile favorite pentru investitii; sa nu uitam ca in conditiile actuale fondurile internationale de investitii, fondurile de pensii si companiile de asigurari sunt interesate de zone de plasament pe termen lung, care sa le asigure un randament sporit.Se estimeaza ca in urmatorii 20 de ani la nivel global sunt necesitati de investitii de approximativ 70 trilioane dolari, in timp ce fondurile de pensii europene au investit in infrastructura numai 0,9% din total active detinute de ele, iar companiile de asigurari aproape 1%. Sunt bani, dar va fi si competitie la nivelul UE. Avem nevoie sa fim atractivi.
• Investind pe termen lung se pot rezolva unele din problemele financiare legate de fenomenul de imbatrinire a populatiei (“ageing population”). Finantarea pe termen lung la un anumit randament poate asigura pentru fondurile de pensii cistiguri protejate in fata miscarilor inflatiei. Amintesc si procesul de reducere sau mentinere la nivel scazut a dobinzilor la depozitele bancare, ceea ce le face putin atractive pentru plasamente di partea acestor fonduri.
• In timp ce politicile fiscale pot servi ca fundatie pentru imbunatatirea competitivitatii economiei romanesti, investitiile pe termen lung pot contribui la cresterea si dezvoltarea sustenabila a economiei, ceea ce intareste competitivitatea si ajuta la crearea de noi locuri de munca.
• In contextul actual, in care economia romaneasca este inca bank-based, iar bancile sunt in process de implementare a noilor cerinte de reglementare, consider ca formarea Uniunii Bancare Europene poate contribui la acelerarea reintoarcerii sistemului bancar la sentimente mai bune in ceea ce priveste finantarea economiei reale si de aceea participarea Romaniei la aceasta uniune va avea efecte positive. Exista si riscul ca dupa finalizarea procesului de Asset Quality Review unele banci sa exerseze o prudenta sporita in etapa urmatoare ceea ce va avea efecte negative asupra finantarilor in general si asupra celor pe termen lung in special.
• Ridic din nou subiectul prioritar pentru Romania si anume crearea unei banci de dezvoltare de stat (cu capital majoritar de stat) sau transformarea in banca de dezvoltare a unei banci de stat existente. Fondurile Europene impreuna cu o banca de dezvoltare la nivel national pot pune le dispozitia tarii un suport contraciclic pentru economie si pentru sistemul financiar in general,sprijinind investitiile si finantarile pe termen lung. O combinatie intre interventia publica si interventia privata este esentiala in aceasta perioada cand banii publici sunt insuficienti, dar putem beneficia de intrumente si institutii care sa dea incredere si sa sprijine managementul mitigarii riscurilor.

Institutiile guvernamentale impreuna cu BNR si cu ASF trebuie sa se angajeze in procesul de mai lunga durata de creare a unei arhitecturi care sa se bucure de finantari diversificate. (ma gindesc la implicarea in finantarile pe termen lung a investitorilor institutionali – fonduri mutuale, fonduri de pensii, societati de asigurare, private equity funds). In additional avem Solutia crearii unui Fond Romanesc pentru Investitii pe Termen Lung (unde se pot atrage bani de la Investitori institutionali, gospodarii, corporatii si o parte din banii obtinuti de la privatizarile firmelor de stat.

Alternative la sectorul bancar (slide 15, slide 16)

Într-o prezentare la o ediție anterioară Academica (februarie 2013) am discutat pe larg faptul că importanța pentru dezvoltarea economică a sectorului bancar ar putea să se diminueze în favoarea alternativelor de finanțare a afacerilor care nu sunt reglementate.

Îmi permit să amintesc aici câteva exemple locale: UBB face crowdfunding (1 proiect terminat și alte patru în derulare). O mare companie de telefonie mobilă a deschis primul său serviciu pe teritoriul european de transfer de bani și plăți de pe telefonul mobil. Iar ASF intenționează să încurajeze investițiile pe termen mediu și lung ale fondurilor de pensii de la noi lăsându-le posibilitatea să direcționeze mai mulți bani în economia reală.

Avantajele companiilor care oferă finanțare fără să fie reglementate de legislația din domeniu financiar/bancar sunt legate de costurile de atragere a resurselor mult mai scăzute, de absența costurilor de conformare cu regulile sectorului financiar ca și de faptul că acestea își diminuează semnificativ costurile de funcționare incluzând cele mai noi aplicații informatice de interfață cu clienții.

Este probabil ca pe termenul mediu care prezintă interes pentru această prezentare - 2019 - să vedem puține dintre aceste alternative de finanțare intrând pe piața românească. În schimb, serviciile financiare cele mai simple, care încă constituie apanajul relației persoanelor fizice cu băncile în România (plata facturilor la ghișeu sau on-line, sau achiziția de diverse servicii și transferul de bani prin telefonul mobil) să treacă în totalitate de la bănci către altfel de operatori nereglementați.

Politica monetară a FED (slide 17)

FED va finaliza reducerea cumpărării de active anul acesta și este foarte probabil ca de la începutul anului viitor să treacă chiar la creșterea ratei dobânzii de politică monetară. În același timp, este evident că BCE se va afla în cursul ciclului de relaxare a politicii monetare, așa cum s-a arătat mai sus. Este foarte probabil că multe resurse financiare vor fi mai interesate de investițiile în dolar, ceea ce ar putea duce chiar la un carry trade pe dolar.

În aceste condiții, resursele pe care băncile din România le vor putea procura de pe piața externă vor fi mai rare și mai scumpe. De aceea, băncile de pe piața românească trebuie să fie pregătite (adică să își finalizeze ajustarea/curățarea portofoliilor) să poată concura între ele pentru atragerea (adică să aibă suficient spațiu în costurile cu dobânzile) interesului deponenților locali (adică să aibă suficiente produse de economisire, croite după nevoile clienților de aici). În același timp, creditarea nu va avea succes dacă va mai funcționa fără să fie cunoscut clientul (atât bonitatea lui, dar mai ales nevoile lui).

SUA și UE s-au îndepărtat în ceea ce privește reglementarea sectorului financiar deși au pornit de la aceleași idei după 2008. În SUA dintre cele 398 de reglementări pe care le prevede legea Dodd-Frank doar 208 au fost elaborate (Conform firmei de avocatura Davis Polk citată în Washington Post pe 21 iulie 2014), iar UE va avea Uniunea Bancară funcțională la întreaga capacitate abia peste opt ani. Dar deja apar divergențe cu privire la reglementarea capitalului, lichidității, derivativelor și băncilor. Problema esențială ridicată de aceste diferențe este că apar prime din arbitrajul de reglementări, ceea ce de fapt duce la riscuri sistemice (DB Research, iulie 2014). Acest lucru poate duce la fragmentarea piețelor financiare și scăderea eficienței finanțărilor.

Concluzii (slide 18)

Din cele prezentate mai sus rezultă în primul rând că autoritățile publice din România au de conceput și de pus în aplicare într-o perioadă relativ scurtă de timp numeroase măsuri. În al doilea rând, sectorul privat din România trebuie să își asume transformări structurale impuse de alegerea României de a deveni membru al UB și UEM. În al treilea rând, sectorul financiar din România trebuie să își ajusteze rapid portofoliul și să se pregătească pentru un cadru internațional complet modificat comparativ cu perioada ultimilor cinci ani. Experiența mea de bancher comercial și de bancher central m-a învățat că singura certitudine într-o lume globalizată și schimbătoare este capacitatea de adaptare bazată pe învățare continuă.

Condițiile în care evoluăm și strategiile de negociere se pot schimba, dar pentru ca să avem succes trebuie să ne fie clar care este scopul acțiunii noastre.

România și-a stabilit ținta. Acum trebuie doar să își „suflece” mânecile și să se apuce de treabă fără să piardă din vedere nicio clipă scopul final.