Licentiat al Academiei de Înalte Studii Comerciale si Industriale si doctor în drept, Aurel Vijoli a fost angajat în Banca Nationala a României înca din august 1923. De-a lungul timpului a îndeplinit mai multe functii fiind printre altele sef de sectie, inspector, sef de serviciu, administrator, viceguvernator si guvernator. A detinut aceasta ultima functie în perioada 18.11.1947-05.03.1952.
În aceasta calitate, Aurel Vijoli a aplicat politica economica promovata de Partidul Comunist Român:
- Februarie 1948 - toate institutiile de credit au fost radiate din registrul societatilor bancare, ele putând fi reînscrise doar pe baza unei noi autorizatii de functionare emisa de Curtea Superioara Bancara cu avizul B.N.R.;
- 11 iunie1948 - au fost nationalizate Societatea Nationala de Credit Industrial Casa de Economii si Cecuri Postale si Casa de Depuneri si Consemnatiuni;
- Întreprinderile nationalizate puteau primi credite doar de la B.N.R.;
- 13 august 1948 - Legea pentru dizolvarea si lichidarea întreprinderilor bancare si institutiilor de credit;
- 13 noiembrie 1948 - Banca Nationala a României a devenit prin lege Banca de Stat a Republicii Populare Române, guvernatorul a devenit presedinte fiind în acelasi timp si adjunct al ministrului Finantelor;
- Banca de Stat a R.P.R. putea acorda doar credite pe termen scurt în baza planului de credite;
- Septembrie 1949 - a fost introdus planul de casa, prima etapa în "realizarea controlului prin leu";
- 27 ianuarie 1952 - s-a publicat Hotarârea Consiliului de Ministri privind realizarea unei noi reforme monetare; Conducerile Ministerului de Finante si Bancii de Stat au fost acuzate de sabotarea reformei monetare, printre vinovati se numara si Aurel Vijoli, demis din functie si ulterior arestat sub acuzatia de "sabotare a economiei nationale".
Arestarea lui Aurel Vijoli a fost urmata de îndepartarea de la conducerea Bancii de Stat a R.P.R. a unui numar mare de specialisti, înlocuiti cu persoane care se întorceau de la studii din U.R.S.S. sau cu diversi membrii ai P.M.R. cu pregatire profesionala redusa.