Elena Cuza, fotografie realizată de atelierul lui
Carol Popp de Szathmári

Elena Cuza, soția lui Alexandru Ioan Cuza, domnitorul Unirii din 1859, a fost o prezență discretă și un reper în activități filantropice, în dezvoltarea asistenței medicale, dar și prin acțiuni în sprijinirea educației și culturii. Exemplul său a generat în epocă și alte inițiative similare, fie în sfera instituțională publică, fie în cea privată.

Elena Cuza s-a născut la Iași, la 17 iunie 1825, tatăl său fiind postelnicul Iordache Rosetti și mama sa Catinca Sturza, ambii părinți provenind din mari familii boierești. A beneficiat de o educație aleasă, dar severă. În același spirit a fost crescut și fratele mai mic, Theodor Rosetti (1837-1923), jurist, unul dintre întemeietorii Junimii, ministru, prim-ministru (1888-1895), guvernator al Băncii Naţionale a României (1890-1895) şi membru de onoare al Academiei Române (1891).

Primii ani ai copilăriei, Elena îi petrece la moșiile familiei de la Solești și Miclăușeni, apoi se stabilește la Iași unde îl cunoaște pe Alexandru Ioan Cuza, cu care se căsătorește în aprilie 1844. Odată cu alegerea lui Cuza ca domnitor, în 1859, noul său statut îi oferă prilejul de a se implica în ajutorarea celor aflați în dificultate.

Vizita întreprinsă în iulie 1862 la spitalele civile și la micul stabiliment pentru orfani înființat de dr. Carol Davila au determinat-o să susțină construirea unei clădiri care să ofere adăpost și educație copiilor abandonați și fără posibilități. La insistențele sale, așa cum reiese din corespondența cu N. Crețulescu, președintele Consiliului de Miniștri, la 18 iulie 1862 a fost emis decretul de înființare a azilului pentru a cărui construire Elena Cuza a donat „suma de 1.000 de galbeni din caseta sa particulară”. La 29 iulie 1862, în cadrul unei ceremonii, în fața unui numeros public, a fost pusă piatra de temelie a stabilimentului care va purta numele „Azilul Elena Doamna”, prima mare acţiune cu caracter umanitar din țara noastră. Evenimentul a fost consemnat prin baterea, la Paris, a unei serii de medalii comemorative din care se mai păstrează puține exemplare în prezent. Medaliile din bronz, cu diametru de 51 mm, aurite sau argintate, au fost realizate sub îndrumarea gravorului Caqué.

Medalie din anul 1862, dedicată fondării Azilului Elena Doamna (bronz aurit)

Medalie din anul 1862, dedicată fondării Azilului Elena Doamna (bronz argintat)

În cadrul ceremoniei, la temelia clădirii, s-a pus o casetă de aramă care conținea o medalie comemorativă, monede aflate în circulație și actul de fondare a Azilului Elena Doamna. Cu acest prilej a fost lansată o subscripţie publică deoarece costurile ridicării așezământului caritabil erau semnificative. Elena Cuza a donat 32.000 lei și s-a implicat activ în strângerea fondurilor necesare, inclusiv prin organizarea unor tombole cu lucruri oferite de doamnele din înalta societate. Rezultatele acestor acțiuni au fost remarcabile, sub îndrumarea sa s-a strâns suma de 378.824 lei care acoperea cheltuielile pentru aripa dreaptă a clădirii Azilului. Sub patronajul Elenei Cuza, așezământul a început să funcționeze în anul 1863, însă lucrările au continuat, ulterior fiind adăugată și o biserică.

Medalie din 1870 dedicată edificării părții centrale și a bisericii Azilului Elena Doamna

Clădirea Azilului Elena Doamna, printre cele mai moderne construcții din țară, avea patru niveluri și încălzire centrală. Spaţiile cuprindeau dormitoare, bucătărie, sală de mese, băi, locuințe pentru personal, o infirmerie, farmacie și școală pentru 120 de elevi interni şi 60 externi. Administrarea și parțial finanțarea erau asigurate de Eforia Spitalelor Civile.

Medalie “Distincțiune la purtare” acordată în anul 1896 de Azilul Elena Doamna, gravor Carniol fiul

Activitatea caritabilă a Elenei Cuza a continuat și după anul 1866 când nu a mai fost doamna țării. În anul 1880, înființează la Iași Spitalul de copii „Caritatea”, într-un imobil pe care îl cumpărase de la fratele ei, Constantin Rosetti. Numeroase acte de binefacere și donații sunt menționate de documentele vremii. Într-o scrisoare trimisă doctorului Serfioti în decembrie 1894, Elena Cuza preciza că va trimite prin intermediul Băncii Naţionale suma de 1.000 de franci, donaţie anuală pentru Spitalul Elisabeta Doamna-Caritatea Gălăţeană.

Brățara Doamnei Elena Cuza, din colecțiile Muzeului Unirii Iaşi

Ultimii ani de viață îi petrece într-o casă modestă din Piatra-Neamț. Duce un trai auster, continuând actele de caritate. În fiecare sâmbătă împărţea bani săracilor care se strângeau în faţa casei. Din venitul anual de 120.000 lei oprea pentru cheltuielile curente și pentru sprijinirea săracilor suma de 20.000 lei, restul era împărțit ca donații între Spitalul din Piatra-Neamţ, Băile Populare şi Spitalul „Caritatea” din Iaşi.

Caseta Doamnei Elena Cuza, din colecțiile Muzeului "Casa Cuza Vodă" din Galați.
Realizată din lemn furniruit, caseta are interiorul separat în două secţiuni printr-un
blat căptuşit cu pluş de culoare verde-albăstrui, ca şi interiorul capacului.

Elena Cuza s-a stins la 2 aprilie 1909 și a fost îngropată la Solești, alături de părinţii săi. La cererea ei, înmormântarea a fost modestă, așa cum i-a fost și viața, fără prezenţa personalităţilor sau oficialităților vremii, așa cum s-ar fi cuvenit, iar slujba a fost asigurată de un singur preot.