- Versiunea pregătită pentru susținere -
Alteța Voastră Regală,
Excelenţele Voastre, Domnilor Ambasadori,
Doamnelor și Domnilor,
Vă mulțumesc pentru că sunteți împreună cu noi în această seară, la o ceremonie cu mari semnificații, ce se înscrie în suita de evenimente prin care România marchează împlinirea unui veac și jumătate de la sosirea lui Carol I în România și de la jurământul acestui mare suveran, ce mărturisea: “Punând piciorul pe acest pământ sacru, eu am devenit român”. Totodată, se împlinesc 150 de ani de la promulgarea Constituției din 1866, moment ce avea să pună în evidență poate cea mai importantă trăsătură de caracter a lui Carol I – un respect neclintit față de legi. De atunci, din 1866, oricum au fost vremurile, Coroana a continuat să fie far, simbol și pavăză în viața poporului român.
Solemnitatea reuniunii noastre, ce se înscrie în cadrul serilor culturale de la Banca Națională, este conferită de proiecția documentarului „Războiul Regelui” – film ce va încheia această ceremonie. După ce, mai întâi, vom lua parte la dezbaterea ocazionată de lansarea volumului “Anul Regal. Jurnalul Jubileului de 150 de ani de la fondarea Casei Regale a României”.
Prefața acestei cărți-document este semnată de Alteța Sa Regală Principele Radu, care ne atrage atenția asupra unui fapt cu profunde încărcături istorice privind începuturile Dinastiei Regale în România: “Carol I (…) apare surprinzător de contemporan cu noi – fondator de instituții de bază ale statului, promotor al profesionalismului în politică, societate și economie, strateg și reformator al Forțelor Armate, încurajator al puterii soft (educație, cultură, politică externă, tradiții, specific național), voce europeană prin excelență, puterea exemplului personal, creator de proiecte civice, întăritor al suveranității în paralel cu adaptarea la jocul regional, participant cu trupe la alianțe militare continentale”.
Le mulțumesc pentru că sunt aici și pentru că vom avea plăcuta ocazie să-i ascultăm imediat, Alteței Sale Regale Principele Radu al României; Domnului John Florescu, producătorul executiv al documentarului “Războiul Regelui”; Domnilor Daniel Șandru și Alexandru Mureșan – coordonatorii volumului “Anul Regal. Jurnalul Jubileului de 150 de ani de la fondarea Casei Regale a României”; în final, îi vom asculta pe Domnul Mihai Răzvan Ungureanu, istoric și diplomat, și pe Rectorul Universității “Petre Andrei” din Iași, Domnul Doru Tompea, cărora de asemenea le mulțumesc.
Evenimentul de astă-seară este o bună ocazie să evoc legăturile durabile, statornicite în timp, între Casa Regală a României și Banca Națională. La întărirea acestor legături, care sunt tradiționale, o contribuție deosebită o datorăm Majestății Sale Regele Mihai I. Amintesc, în acest sens, vizitele la Banca Națională pe care Regele Mihai I le-a făcut ca Mare Voievod de Alba Iulia, la 17 martie 1932 și la 6 februarie 1940. Apoi, ca suveran al României, Majestatea Sa a vizitat Monetăria Băncii Naționale în primăvara anului 1945, când a asistat alături de Regina-Mamă la unul dintre momentele baterii Medaliei “Ardealul Nostru”.
Vă reamintesc că, în decembrie 1944, Ministerul Finanțelor a fost autorizat prin lege să atragă, în 1945, un credit de la populație pe baza emisiunii de titluri de stat – emisiune ce avea să fie intitulată “Împrumutul Refacerii Naționale”. Banca Națională a scos, atunci, șapte tone de aur din rezerva sa de 237,6 tone, pentru a bate un milion de medalii. Denumite popular “cocoșei” - deși exista doar o singură legătură cu moneda de aur de 20 de franci francezi, și anume, greutatea în aur de 6,55 grame și diametrul de 21 de mm – medaliile au putut fi achiziționate prin subscripție publică. O denumire, de asemenea neoficială, dar des utilizată, a fost și aceea de „Trei regi”, fapt ce releva că moneda era dedicată revenirii provinciilor din Transilvania la patria-mamă. Pe avers, erau înscrise, sus, textul “Ardealul Nostru”, iar jos anii 1601-1918-1944, încadrând busturile lui Mihai Viteazul, Ferdinand I și Mihai I; pe revers, în centru era o acvilă încoronată, cu o cruce în cioc, iar împrejur stemele celor 11 județe din Ardealul de Nord reunite cu România. Și încă un detaliu important: unii specialiști consideră că de fapt autoritățile monetare din acea vreme au dorit ca, pe fondul ocupației sovietice, populația să aibă posibilitatea să investească într-un plasament sigur.
Păstrăm, la Banca Națională, un foarte interesant film documentar despre emisiunea din 1945. Un film cu secvențe semnificative ale baterii unei părți a emisiunii, în prezența Regelui Mihai I și a Reginei Mamă, la Monetăria Statului: laminarea aurului, tăierea rondelelor, imprimarea efigiei. Și un moment emoționant: un bărbat tânăr, care a achiziționat o medalie de aur, vine acasă și o strecoară în leagănul copilului, sub pernă. Sugestie: investiție pentru viitor. Amară iluzie. Căci, nu peste mult timp, aceste medalii au făcut obiectul valurilor de confiscări și de arestări de la sfârșitul anului 1947, pe fondul interzicerii de către regimul comunist a circulației libere a aurului.
În anul în care celebrăm împlinirea unui veac și jumătate de la întemeierea Dinastiei, sunt onorat, în acest moment solemn, să-l rog pe Alteța Sa Regală Principele Radu să transmită cele mai calde omagii Majestăților Lor Regele Mihai I și Regina Ana, precum și Alteței Sale Regale Principesa Margareta, Custodele Coroanei și Moștenitoare a Tronului.
Memoria mea afectivă păstrează amintirea emoțiilor firești legate de acele momente, de după 1990, în care Majestatea Sa Regele Mihai I al României și Majestatea Sa Regina Ana au fost oaspeții Băncii Naționale. Majestățile Lor s-au întâlnit nu numai cu mine, ci și cu membrii Consiliului de Administrație al Băncii Centrale a României. Au fost, aceste vizite, ocazii deosebite de rememorare a istoriei Băncii Naționale, instituție fundamentală a statului la a cărei dezvoltare a contribuit și familia regală. Cartea de Onoare a Băncii Naționale a României păstrează pentru istorie semnătura Majestății Sale Regele Mihai I. O dovadă a trainicei noastre colaborări este și faptul că, în septembrie 2011, în Sala de Marmură a BNR, a avut loc un prânz oficial oferit de Majestatea Sa Regele Mihai I, cu ocazia celei de-a 90-a aniversări.
Sunt amintiri care, păstrate în memoria afectivă a Băncii Naționale – și sunt convins că în aceeași măsură se regăsesc în memoria afectivă a Casei Regale – contribuie la întărirea în continuare a legăturilor între instituțiile noastre.
Toate aceste vechi și trainice legături, pe care le-am amintit deja, explică și de ce, astăzi, proiecția filmului “Războiul Regelui” și lansarea cărții-document “Anul Regal. Jurnalul Jubileului de 150 de ani de la fondarea Casei Regale a României” au loc la Banca Națională.
Fiind un moment aniversar, încerc o deosebită plăcere să-i urez ani mulți și rodnici Casei Regale a României.
Vă mulțumesc Dumneavoastră, tuturor, pentru că ne sunt oaspeți în această seară.
19 Iulie 2016