Consiliului de Administrație
Corpului didactic și tehnic
Cursanților Institutului Bancar Român
Sunt onorat să mă adresez, în acest moment aniversar, conducerii institutului, corpului didactic și tehnic, cursanților unei instituții de pregătire și perfecționare a specialiștilor din bănci foarte aproape de inima mea. Îmi face o deosebită plăcere să remarc faptul că, timp de 25 de ani, Institutul Bancar Român s-a dezvoltat și s-a maturizat, astăzi fiind un puternic centru de înaltă formare și perfecționare profesională. Toate aceste importante realizări i-au adus un recunoscut și binemeritat prestigiu în comunitatea specialiștilor bancari.
În acest moment, pe care nu mă sfiesc să-l numesc istoric, la cea de-a 25-a aniversare, îi urez Institutului Bancar Român viață lungă și mari succese.
Vă rog să-mi îngăduiți – în numele Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României – să vă adresez un cordial omagiu, pentru că, acum, când IBR celebrează 25 de ani de la înființare, institutul are deja statura unei școli europene într-un efort susținut de ascensiune.
Înființată la început de nouă istorie a țării, într-un moment în care însăși Banca Națională abia se constituia ca bancă centrală, iar sistemul bancar făcea primii pași în procesul de adaptare la cerințele economiei de piață, IBR pornea la drum contopind două forme vitale (atunci ca și acum) pentru ca în România să devină posibilă transformarea vechiului sistem bancar într-unul modern, care să joace rolul de motor al noii dezvoltări și anume: pregătirea universitară a specialiștilor bancari și perfecționarea personalului bancar.
Este meritoriu faptul că reforma continuă prin care a trecut IBR, timp de 25 de ani, s-a soldat cu reconectarea neîncetată la cerințele continuu reînnoite ale modernizării sistemului bancar al unei țări europene. Pe măsură ce s-a transformat și consolidat, orientându-și activitatea în exclusivitate în direcția pregătirii și perfecționării post-universitare, IBR a devenit o instituție de prim rang, capabilă să răspundă exigențelor europene în materie.
Sunt convins că nu greșesc – și că nu sunt contaminat de subiectivism – afirmând că Institutul Bancar Român are până în cele mai intime fibre un model de desfășurare a activității inspirat de cele mai bune practici europene. Și de însăși viața comunității bancare, cu cerințele specifice acestui timp. Dovadă că aici, la IBR, arde torța vie a interesului pentru a concentra în această instituție specialiști convinși că numai propria lor perfecționare poate garanta perfecționarea adecvată a cursanților.
Încă de la începuturile activității sale, în ’91, colaborarea dintre Banca Națională a României și Institutului Bancar Român s-a petrecut, firesc și continuu, pe două planuri paralele: pe de o parte, a fost sprijinul financiar, acordat potrivit legii; pe de altă parte, fiind notabilă asistența substanțială acordată prin lectori și prin îndrumări tematice.
Regret că nu pot să fiu prezent la această memorabilă sărbătoare. Sunt însă bucuros să vă transmit, din toată inima, un călduros îndemn: “Ați reușit, continuați!”. După 25 de ani, este relevant adevărul că Institutul Bancar Român, într-un timp istoric scurt, a trecut prin schimbări majore, reuşind să ducă la bun sfârşit atribuţii dintre cele mai complexe. Astăzi, IBR dispune de un corp de experți temeinic pregătit, care prin probitate profesională contribuie activ la dezvoltarea şi consolidarea prestigiului acestei instituţii. Și, dispune, de asemenea, de echipamente performante, de programe adecvate, toate formând un complex de dotări ce face, în contextul actual şi în perspectivă, evidentă importanţa strategică a institutului, de catalizator al noilor tendinţe din banking şi transpunerea lor în programe de training care au scopul de a dezvolta competenţe profesionale în concordanţă cu noile atribuții ale angajaţilor din sistem. În plus, aici se adaugă şi rolul de educator social pe care îl are institutul, de a susţine, promova şi disemina educaţia financiară, atât la nivelul industriei bancare, cât şi la nivelul comunităţii de afaceri şi al societăţii româneşti, prin interdependenţa care există între sistemul financiar-bancar şi celelalte componente ale economiei.
Îmi fac o datorie de onoare, în acest moment aniversar, să felicit Asociația Română a Băncilor pentru că, încă de acum 25 de ani, s-a alăturat Băncii Naționale, în efortul de a direcționa Institutul Bancar Român către deservirea comunităţii financiar-bancare cu programe de training specializat, în scopul creşterii competenţelor profesionale ale resursei umane din acest sector de activitate, cu impact direct asupra profitabilităţii industriei şi a gradului de intermediere financiară în România.
Menţinerea unei oferte de training de real interes pentru sistemul bancar este un proces continuu, realizat prin întâlniri cu reprezentanţi ai top managementului din băncile comerciale şi BNR, dar și prin participarea personalului IBR la comisiile tehnice de la Asociaţia Română a Băncilor. Și, desigur, merită să menționez parteneriatele IBR cu asociaţii profesionale europene, internaţionale şi naţionale de elită, monitorizarea ofertelor celor mai reputaţi furnizori de training financiar pe plan internaţional.
Dacă, în prezent, în oferta de programe a IBR sunt cuprinse peste 120 de teme de mare interes pentru sistemul financiar-bancar, care sunt actualizate şi înnoite anual şi care, prin tehnologiile de livrare/oferire, se regăsesc în cele 4 linii principale de activitate ale institutului – certificări profesionale internaţionale; cursuri de scurtă durată şi cursuri sub egida Autorității Naţionale pentru Calificări; învăţământ la distanţă; evaluare/certificare/dezvoltare de competenţe – regăsim aici și buna colaborare între BNR și ARB în sprijinul acordat Institutului Bancar Român. Și, desigur, regăsim efortul întregului personal al IBR, care prin parteneriatele cu asociaţiile profesionale, prin identificarea unor teme de discuţie/dezbatere interesante, prin invitarea unor speakeri reputaţi, a făcut din acest institut o platformă atractivă de dezbatere la nivel de industrie, de întâlnire pentru comunităţile de specialişti pe diverse arii de activitate din industria bancară, constituindu-se într-un catalizator al celor mai noi tendinţe şi evoluţii din industria serviciilor financiare.
Semnificativ, cu deosebire, este numărul mare de cursanți. În cei 25 de ani de activitate, la programele institutului au participat peste 75.000 de profesionişti. Dintre evenimentele care au devenit marca IBR, fiind organizate anual, menţionez Summer Banking Academy, The new era in banking: the digital revolution – trends & innovations, Cyberthreats & Cybersecurity Day, Banking Compliance Summit etc. În ultimii 3 ani, cca 2.700 de profesionişti din sectorul bancar au participat la conferinţele IBR, beneficiind de training gratuit şi având, de asemenea, posibilitatea unor discuţii şi dezbateri directe cu renumiţi specialişti. Consolidarea imaginii IBR ca lider în furnizarea programelor de training cu tematică financiar-bancară a fost întărită şi de atribuirea IBR de către Banca Mondială, în cadrul programului de modernizare a ANAF, a proiectului privind dezvoltarea unui training specializat privind organizarea şi funcţionarea sistemului bancar, derulat în 2016.
Meritorie este şi extinderea IBR în regiune, prin programele de pregătire pe care le oferă, începând din 2013, băncilor din Republica Moldova.
În prezent, datorită ofertei sale de training, institutul şi-a lărgit grupul ţintă de clienţi, la programele IBR participând şi reprezentaţi din alte sectoare ale economiei, cum ar fi: companii, IMM-uri, autorităţi publice (ministere, primării), IBR propunându-şi, în acest context, să contribuie la realizarea unui dialog profesionist, operativ şi constructiv între bănci (şi alte entităţi din sfera serviciilor financiare) şi consumatorii de servicii financiare.
Din această perspectivă, continuarea dezvoltării ofertei de programe cu tematică financiară şi către entităţi ne-bancare reprezintă, în primul rând, un canal important de diseminare a educaţiei financiare către clienţii băncilor constituind, în acelaşi timp, şi un potenţial de creştere a veniturilor institutului.
Fără îndoială, buna experiență validată de IBR prin creşterea calităţii programelor şi adaptarea ofertei de training la cerinţele comunității bancare, caracterizate prin globalizare, prin includerea în oferta cotidiană a programelor cu recunoaştere internaţională, trebuie să continue. Este însă evident faptul că și contribuția băncilor la consolidarea financiară a IBR va trebui să sporească.
Desigur, creșterea veniturilor este departe de a fi un scop în sine. IBR are acum nevoie de un sprijin complex din partea băncilor, managerial și financiar, în vederea intrării profesionalizării resursei umane din industria bancară intr-o nouă etapă şi, de asemenea, să dezvolte o platformă naţională de educaţie financiară. Sunt convins că programul comun de acţiune, implicând Comitetul Sectorial „Activităţi Financiare, Bancare, De Asigurări” și Asociaţia Română a Băncilor, va contribui la asigurarea unei noi politici de calitate privind standardele de pregătire profesională a personalului din sistemul bancar din ţara noastră.
În acest context, acum, când în întreaga lume avantajele comparative cedează locul avantajelor competitive, avem nevoie de o nouă cultură a creditului şi dobânzilor, a plăţilor în economie, a schimburilor valutare, de modernizarea produselor bancare, de transparenţă și, mai ales, de o atitudine constructivă în raport cu riscurile. Am convingerea că Institutul Bancar Român poate contribui cu idei esențiale și cu o pregătire solidă a personalului la îmbunătățirea activității din bănci, a climatului de afaceri și a dialogului cu consumatorii de servicii bancare.
Evoluţiile recente, înregistrate în ultimii ani în industria serviciilor financiare, în general, şi a industriei bancare, în particular, impun continuarea procesului de modernizare a institutului, în scopul creării infrastructurii necesare dezvoltării, ajustării şi adaptării ofertei de programe a IBR în timp real, pentru a putea face faţă cerinţelor specifice ale instituţiilor de credit.
Rememorez, cu vie emoție, începuturile activității IBR în 1991. În același timp, îmi amintesc de începuturile colaborării BNR, ARB și IBR, trei instituții legate prin destin, pentru ca, în România, să avem un puternic centru de pregătire și perfecționare a specialiștilor din sistemul bancar. An de an, promoție după promoție, aici a sporit interesul pentru ca, prin performanțe din ce în ce mai bune, să fie valorificat filonul sănătos al educației financiar-bancare.
La mulți ani IBR!
București, 7 decembrie 2016