La data de 21 februarie 2008, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a susţinut discursul de recepţie cu tema Probleme ale politicii monetare într-o ţară emergentă. Cazul României cu ocazia primirii sale ca membru corespondent al Academiei Regale de Ştiinţe Economice şi Financiare din Barcelona.

Guvernatorul a acceptat invitaţia de a deveni membru corespondent al acestei instituţii la 15 noiembrie 2007.

Academia Regală de Ştiinţe Economice şi Financiare din Barcelona funcţionează în forma actuală din 1929, însă bazele unei instituţii dedicate cercetării economice au fost puse încă din 1758 când regele Federico al VI-lea a înfiinţat prin decret regal Real Junta Particular de Comercio - organism reprezentativ pentru activitatea economică, al cărui scop era acela de a studia şi de a propune modalităţi concrete pentru a face faţă realităţilor epocii.

În prezent, Academia are 43 de membri activi, la care se adaugă 48 de membri corespondenţi - dintre aceştia din urmă, 15 sunt personalităţi ale mediului economic din străinătate, printre care se numără fostul Preşedinte al Franţei Valery Giscard d'Estaing şi economistul italian Giancarlo Elia Valori.

Academia acceptă doi membri corespondenţi dintr-o ţară străină, în această situaţie aflându-se în prezent numai Franţa şi România. Membrii corespondenţi din România sunt: academicianul Tudorel Postolache (din februarie 2007) şi academicianul Mugur Isărescu (din noiembrie 2007).

Discursul academicianului Mugur Isărescu, abordat atât din perspectivă teoretică cât şi a experienţei ţărilor din Europa Centrală şi de Est, a fost dedicat problematicii obiectivelor şi cadrului de desfăşurare a politicii monetare în economiile emergente. După cum se va vedea în continuare, două idei principale domină lucrarea.

Prima defineşte particularităţile politicii monetare în condiţiile convertibilităţii totale. În ţările din Europa centrală şi de est, realizarea convergenţei nominale şi a celei reale cu Uniunea Europeană reprezintă provocări semnificative la adresa conduitei politicii monetare. Întrucât nu există un compromis pe termen lung între inflaţie şi şomaj, politica monetară ar trebui să aibă drept obiectiv menţinerea unei inflaţii scăzute şi stabile. Dar situaţia este mai complexă atunci când ţara se confruntă cu intrări masive de capital (după declararea convertibilităţii totale), care ar putea conduce atât la creşterea inflaţiei, cât şi la deteriorarea contului curent. Câştigurile dezinflaţioniste rezultate din aprecierea cursului de schimb cu preţul acumulării de deficite de cont curent substanţiale nu sunt sustenabile. În consecinţă, politica monetară înseamnă atât ştiinţă, cât şi artă, şi are nevoie de sprijin din partea altor politici.

Aceeaşi logică susţine şi a doua idee privind un alt compromis, respectiv cel dintre un proces alert de dezinflaţie şi stabilitatea financiară. În situaţia în care o ţară a iniţiat procesul dezinflaţionist, aceasta trebuie să aleagă un ritm corespunzător de dezinflaţie, astfel încât să se evite un conflict cu stabilitatea financiară. Eşecul în menţinerea stabilităţii financiare nu poate să conducă decât la o reinflamare a inflaţiei.

Ca o concluzie finală, se poate afirma că, dat fiind actualul context economic global, pentru România sporeşte urgenţa implementării unui mix coerent de politici macroeconomice, capabil să corecteze dezechilibrele existente.