În ianuarie 1897, se năștea Ana Aslan, mezina unei familii de armeni din Brăila, cu valențe intelectuale. La nașterea sa, tatăl Mărgărit Aslan avea 54 ani, iar mama Sofia Aslan (fostă Popovici), era mai tânără cu 20 de ani. Printre rudele tatălui se remarcă profesorul, filosoful și scriitorul Garabet Aslan, precum și dramaturgul I.C. Aslan. Mama, descendentă a unei vechi familii din Bucovina, vorbea mai multe limbi străine, iubea literatura și muzica clasică.
Inele șervete masă din argint cu elemente decorative
și inscripționate pentru Annette (Ana), Sophia (mama),
Angela (sora), Bombonel (fratele)
Deținător: Fundația „Ana Aslan” din cadrul Institutului
Național de Geriatrie și Gerontologie „Ana Aslan”
Portretul copilului Ana Aslan.
Datare c. 1902. Autor: D. Theodorides
Deținător: Muzeul Brăilei „Carol I”
În timp, averea familiei s-a micșorat considerabil din cauza unor investiții neinspirate și a pasiunii tatălui pentru jocurile de cărți. Familia Aslan a acordat o mare atenție educației celor patru copii. Băieții, Bombonel și Sergiu, au devenit ingineri chimiști, licențiați la Dresda, în timp ce Angela, sora mai mare, avea un talent remarcabil pentru arte, pictură în special.
Mezina familiei, Ana, a fost profund marcată de moartea tatălui survenită după o grea suferință, când ea avea 13 ani. Moartea tatălui său, preocuparea de a înțelege bătrânețea și de a găsi o modalitate de a inversa cursul vieții, au determinat-o să fie interesată ulterior de gerontologie.
Dacă inițial Ana Aslan învață la Colegiul Romașcanu din Brăila, după moartea tatălui, în urma mutării familiei la București, continuă studiile la Școala Centrală, până la absolvirea din anul 1915.
Inițial și-a dorit profesia de pilot, fiind o mare admiratoare a zborurilor lui Aurel Vlaicu (a și zburat cu un aparat de tip Bristol-Coandă alături de pilotul Andrei Popovici), însă după ce a studiat anatomia în clasa a VIII-a a dorit să devină medic, o meserie care nu era considerată în acea vreme potrivită pentru o femeie. Pentru a-și convinge familia care se opunea, a refuzat să mănânce trei zile. Începe studiile la Universitatea din București în anul 1915, finalizându-le în anul 1922. Pe parcursul studiilor, pentru a se putea întreține, lucrează în paralel în spitale.
Lucrarea de doctorat a Anei Aslan
Deținător: Fundația „Ana Aslan”
În timpul Primului Război Mondial, mobilizată ca studentă la Iași, a îngrijit bolnavi în spitalele militare, la Secția de boli contagioase și apoi în Secția de chirurgie, unde lucrează cu Toma Ionescu, întemeietorul școlii de chirurgie din România. În 1919 se întoarce în București, unde are privilegiul de a lucra cu prof. Gheorghe Marinescu, fondatorul școlii românești de neurologie. La examenul pentru postul de medic intern ocupă primul loc din lista cu 32 de concurenți. După absolvirea facultății, în 1922, este numită preparator la Clinica II din București, condusă de Daniel Danielopolu. Timp de doi ani, sub îndrumarea acestuia, finalizează lucrarea de doctorat cu titlul „Cercetări asupra inervației vazomotoare, la om”.
Ana Aslan își desfășoară activitatea în cadrul Spitalului Filantropia, la Institutul Clinico-Medical al Facultății de Medicină din București și la Spitalul CFR. Între 1945 și 1949 este profesor la Clinica Medicală din Timișoara. Istoria reține faptul că este, ca femeie, primul cardiolog dar și primul profesor de clinică medicală. Deși era un bun terapeut, o mare parte dintre pacienți evitau să o solicite deoarece erau obișnuiți să fie consultați de bărbați.
Sediul Institutului Național
de Geriatrie și Gerontologie
„Ana Aslan” din Otopeni
Cele dintâi rezultate încurajatoare le obține la Timișoara unde, la 15 aprilie 1949, în calitate de profesor de clinică medicală tratează un student la medicină care avea artroză acută, cu stare de criză ce dura de trei săptămâni. Ana Aslan relatează împrejurările astfel: „Foloseam deja procaină, a cărei acţiune vasodilatatoare şi de reglare a sistemului nervos vegetativ fusese descrisă de Claude Leriche, în afecţiunile circulaţiei periferice şi în arterite. Posibilitatea de a o utiliza în afecţiunile reumatice mă obseda de multă vreme. I-am cerut permisiunea tânărului de a-i administra 10 cc soluţie procaină 1% în artera femurală. După câteva minute, bolnavul a putut îndoi piciorul. Am continuat să-i administrez procaină; după câteva zile a putut părăsi spitalul". Ana Aslan a considerat că acesta este punctul de plecare al cercetărilor sale. Întoarsă la București, comunică rezultatele obținute celui de-al doilea mentor, reputatul endocrinolog C.I. Parhon, care identificând potențialul ei de cercetător, o sprijină să își continue cercetările într-un cămin de bătrâni. Această descoperire o face să renunțe la cariera universitară pentru a se consacra studiului procainei.
Ținută de lucru care
i-a aparținut Anei Aslan.
Deținător: Fundația „Ana Aslan”
La 22 ianuarie 1952 este creat primul institut de geriatrie din lume, condus inițial de C.I. Parhon și din 1958 până la moartea sa de către Ana Aslan. Sediul institutului, fusese construit după planurile arhitectului I.D. Berindey la sfârșitul secolului XIX, sub patronajul reginei Elisabeta, având ca destinație un azil de bătrâni. Așa cum sublinia academicianul N. Vasilescu Carpen în cadrul unei întâlniri ținute la Academia Română, unul din meritele lui C.I. Parhon a fost că a sesizat diferența între vârsta biologică și vârsta cronologică.
Certificat de inventator din 1978
Deținător: Fundația „Ana Aslan”
Ana Aslan a continuat opera lui C.I. Parhon și a arătat că este posibil ca o persoană cu vârstă înaintată să aibă o viață sănătoasă și activă. În 1958, în cadrul Institutului de geriatrie s-a înființat o secție de gerontologie socială care avea ca scop studierea bătrâneții nu numai din punct de vedere medical, ci și social, economic, psihologic și demografic, având ca scop fundamentarea unei politici sociale în favoarea vârstnicilor. Organizația Mondială a Sănătății a recomandat din 1964 Institutul de geriatrie, ca mod de organizare pentru toate instituțiile similare din lume.
Deoarece solicitările erau numeroase, institutului îi este cedat în 1974, fostul Sanatoriu al C.C. al P.C.R., în Otopeni, într-o zonă cu multă verdeață.
În mai 1951, s-a pornit de la un grup de cercetare cu pacienți având afecțiuni reumatice precum: artroze, artrite și poliartrite reumatoide. Grupul era format din 14 bătrâni din cămin și din șapte voluntari, cărora li s-a administrat un tratament injectabil cu procaină. S-a constatat că procaina, pe lângă efectele benefice în tratarea bolilor reumatice, a îmbunătățit starea generală și memoria bătrânilor. Inclusiv Ana Aslan s-a supus tratamentului, pentru a cunoaște și înțelege mai bine efectele acestuia.
Cele dintâi rezultate ale cercetărilor se regăsesc într-un studiu semnat de Ana Aslan și C.I. Parhon, publicat de Academia Română în anul 1955, cu titlul „Novocaina factor eutrofic şi întineritor în tratamentul profilactic şi curativ al bătrâneţii”. Pe plan internațional, rezultatele cercetării au fost prezentate la Congresul European de Gerontologie de la Basel și la Con¬gresul Therapiewoche de la Karlsruhe, ambele ținute în anul 1956. Inițial în lumea cercetătorilor și a industriei de medicamente, rezultatele cercetării unui medic femeie dintr-o țară din est au fost întâmpinate cu rezerve. Specialiștii care au testat și administrat acest tratament au constatat însă justețea concluziilor Anei Aslan.
După testarea pe un număr de 7.600 de pacienți, Ministerul Sănătății a omologat Gerovitalul H3 în anul 1957 și a aprobat trecerea la producerea acestuia în masă de către industria farmaceutică, sub formă de fiole, iar din 1962 sub formă de drajeuri, cremă terapeutică și loțiune capilară. Tratamentul a fost brevetat în peste 30 de țări.
Emisiunea de mărci poștale: EUROPA ’96 FEMEI CELEBRE
Două timbre cu vignetă (Ana Aslan și Lucia Sturdza Bulandra)
Tiraj: 140.000 exemplare; Machetator: Eugen Palade
În anul 1960 Ana Aslan începe cercetările pentru un nou produs eutrofic, care va conține pe lângă procaină, un factor activator și antiaterogen. Acest produs era folosit în terapiile pentru îmbunătățirea sistemului nervos și cardiovascular. În 1980 obține brevetul de inventator pentru Aslavital împreuna cu I. Polovrăgeanu. Atât Gerovital H3, cât și Aslavital sunt mărci înregistrate, fiind garantate cu marca olografă a Anei Aslan. Semnificativ pentru succesul produselor este faptul că 154 de țări au înregistrat Gerovital și Aslavital.
Activitatea de cercetare este dublată de cea instituțională. În 1959 înființează Societatea Română de Gerontologie și Geriatrie, pe care o conduce până în momentul trecerii în neființă. A fost membru în biroul executiv al Asociației Internaționale de Gerontologie. Din anul 1974 a început demersurile pe lângă Organizația Națiunilor Unite pentru desfășurarea unei ample manifestări dedicate vârstei a treia. Acest demers este concretizat în anul 1982 când, la Viena, este organizată Adunarea Mondială pentru Vârsta a Treia, sub deviza „Să dăm viață anilor”. Pentru rezultatele excepționale, în anul 1974, a devenit membru al Academiei Române.
În 1985, publică în Romanian Journal of Gerontology and Geriatrics, sub titlul „Tehnica și acțiunea tratamentului cu Gerovital H3, precizări după 34 de ani de folosire”, un studiu de sinteză cu rezultatele grupului de cercetare condus de Ana Aslan.
Pelerină, cavaler al Ordinului de Malta
Deținător: Fundația „Ana Aslan”
Cavaler al Ordinului de Malta, 1974,
Deținător: Muzeul BNR
Grija Anei Aslan pentru vârstnici s-a concretizat și în cazarea la căminul de bătrâni a celor cărora regimul comunist le confiscase casele din motive politice, sau a celor care fuseseră închiși politic și nu mai aveau mijloace de subzistență. Astfel, printre pacienții internați se puteau întâlni descendenți ai unor familii celebre precum Ghica, Sutzu, Catargi, Mihalache etc. În urma unei anchete, Ana Aslan a fost găsită vinovată deoarece nu încasase pensiile celor cazați în cămin, așa cum se întâmpla în instituțiile de asistență socială. În apărarea sa, aceasta a spus că în schimbul găzduirii bătrânii erau subiecți în cercetarea clinică (acest studiu s-a întins pe o perioadă de 30 ani, unic prin durata sa). În anul 1978 i s-a imputat suma de 1.500.000 de lei, în condițiile în care salariul ei era de 9.000 lei. Timp de 7 ani a fost implicată într-un proces la Curtea Superioară de Conturi. A fost achitată cu 6 luni înainte de a muri.
Studiile Anei Aslan au avut un mare impact atât asupra lumii medicale, cât și asupra opiniei publice. Arhiva cu scrisorile primite de Ana Aslan numără 130.000 de piese expediate din 130 de țări; cuprinde atât scrisori de mulțumire de la pacienți, dar și corespondența profesională cu specialiști din domeniul medical.
Cartea pacientei Anei Aslan, Lucia Sturza Bulandra,
”Amintiri…amintiri…” , cu dedicația autoarei
Deținător: Fundația „Ana Aslan”
Printre personalitățile tratate amintim pe Salvador Dali, Charlie Chaplin, Pablo Neruda, Aristotel Onassis, Jacqueline Kennedy, Indira Gandhi, Marlene Dietrich, Charles de Gaulle, Lilian Gish, Somerset Maugham, Iosip Broz Tito etc.
Cartea lui Salvador Dali, cu dedicația autorului
Deținător: Fundația „Ana Aslan”
Conceptul Anei Aslan privind profilaxia îmbătrânirii se aplica la nivel național prin cele 144 de centre de gerontoprofilaxie, alături de 76 de centre de asistență geriatrică. În perioada 1975-1989 statisticile arătau că aproximativ 5-10% din turiști veneau pentru tratamentul cu Gerovital.
Ana Aslan a ținut conferințe în 57 de țări ale lumii și a primit 81 de titluri, premii și distincții.
În întreaga carieră, Ana Aslan a păstrat recunoștință mentorilor săi, chirurgul Toma Ionescu, neurologul Gheorghe Marinescu, fiziologul Daniel Danielopolu și C.I. Parhon, reliefând rolul lor în formarea sa ca specialist ori de câte ori avea ocazia. Spunea că D. Daniepolu și C.I. Parhon au fost vârfuri ale medicinii românești pe care ea nu i-a egalat.
Medalia Congresului de gerontologie
de la Caracas (Venezuela), 1979
Deținător: Muzeul Brăilei „Carol I”
După o internare de o săptămână la Spitalul Elias, s-a stins la 20 mai 1988, la vârsta de 91 ani. Și-a dorit o slujbă cu preot și să fie înmormântată în cavoul familiei Kalindero-Danielopolu. Din păcate, acestea nu s-au întâmplat. Deși s-a dorit ca înmormântarea să fie discretă, participarea la ceremonie a fost considerabilă, chiar în condițiile în care cotidianul România Liberă a publicat doar un ferpar.
Brățară din aur care i-a aparținut Anei Aslan
Deținător: Muzeul BNR
Brățară din aur care i-a aparținut Anei Aslan
Deținător: Muzeul BNR
Ana Aslan nu a avut moștenitori, bunurile sale intrând în patrimoniul statului. Astfel, din 5 august 1988, 145 de piese din metale prețioase (distincții, bijuterii și alte piese de artă decorativă) au fost păstrate la Banca Națională a României. Ulterior, în vara anului 1991, bunurile care au aparținut Anei Aslan au fost achiziționate de BNR, contravaloarea fiind virată la bugetul de stat.