Ioan G. Bibicescu,
viceguvernator și guvernator BNR
(1914 – 1921)
(Colecția de fotografii a Arhivei BNR)

Izbucnit în urma atentatului de la Sarajevo (15/28 iunie 1914), Primul Război Mondial sau Marele Război s-a încheiat la 29 octombrie/11 noiembrie 1918, opunând cele două alianțe politico – militare: Antanta (Anglia, Franța și Rusia) și Puterile Centrale (Germania și Austro - Ungaria). În cei patru ani și jumătate, războiul a antrenat nu doar un mare număr dintre statele europene, ci și state din afara Europei, în primul rând SUA și Japonia, dar și teritoriile de peste mări ale Imperiului Britanic. Astfel, Marele Război a fost, în fapt, primul război global.

Palatul BNR din strada Lipscani
(Colecția de fotografii a Arhivei BNR)

Legată de Puterile Centrale printr-un tratat secret de alianță, România a rămas neutră în primii doi ani de război. După semnarea alianței cu Antanta, România a declarat război Austro – Ungariei la 14 august 1916 și trupele române au trecut Munții Carpați. Astfel, începea ceea ce avea să devină Războiul de Reîntregire al românilor, în cadrul căruia Banca Națională a României și-a demonstrat cu prisosință rosturile sale de instituție centrală în vremurile de cumpănă ale națiunii române.

Spre deosebire de toate conflagrațiile anterioare, Primul Război Mondial a fost purtat cu armele epocii industriale, fiind unul foarte costisitor. Din acest motiv, guvernele statelor care și-au trimis armatele pe front au fost secondate în acei ani de băncile lor naționale. Această misiune a fost pe deplin asumată de Banca Națională a României, pentru care războiul a început chiar în vara anului 1914, când guvernul i-a solicitat sprijinul financiar, imposibil de găsit în altă parte „în afară de Bancă”, potrivit declarației ministrului de Finanțe, Emil Costinescu.

Victor Slăvescu, economist, autorul lucrării
Istoricul Băncii Naționale a României.
(Colecția de fotografii a Arhivei BNR)

De altfel, amintindu-și de acei ani, guvernatorul Ioan G. Bibicescu remarca „situaţiunea grea, atât de grea încât nu se putea închipui”, în care istoria Băncii Naționale a României a înregistrat o serie de acțiuni care au contribuit la rezistența statului român, dar au arătat și dificultățile cu care se poate confrunta o instituție centrală:

• Acordarea împrumuturilor guvernului român pentru acoperirea cheltuielilor de război;
• Mutarea sediului central al Băncii la Iași, instituirea, la București, a Delegației cu atribuții limitate (noiembrie 1916 – noiembrie 1918) și sechestrarea sediului Băncii din Lipscani nr. 25 de Administrația Militară Germană;
• Transferul rezervei metalice de acoperire a emisiunii monetare, denumită și tezaurul de aur, mai întâi la Iași și apoi la Moscova;
• Tezaurizarea monedelor, inflația, suspendarea convertibilității leului și emiterea leilor de ocupație;
• Prezența pe front a mai mult de jumătate din funcționarii Băncii și sacrificiul suprem pentru 21 dintre aceștia;
• Sprijinirea acțiunilor de binefacere;
• Susținerea românilor din Basarabia, Bucovina, Transilvania și Banat și implicarea realizarea Unirii din 1918.

Așa cum concluziona Victor Slăvescu, „epoca 1914 – 1918 este desigur și va rămâne unică în istoria Băncii Naționale, întrucât s-a trecut prin toate situațiile posibile, s-au înfruntat toate primejdiile posibile, (Banca – n.n.) a stat la un pas împreună cu toată țara de dezastrul ireparabil, pentru ca după lungi ani de eforturi nebănuite să se ajungă la fericirea extraordinară simțită de un neam întreg din toamna anului 1918.”