Economistul Ion Lapedatu, guvernator al Băncii Naționale a României, a făcut parte din generația celor care au contribuit la conturarea destinului României Mari, având meritul de a ridica standardele economice ale statului român în perioada interbelică. În calitate de secretar general pentru Resortul Finanțe în Consiliul Dirigent, Lapedatu a pus bazele „unui viitor mai bun și mai fericit” pentru poporul român și a propus proiecte legislative importante pentru consolidarea economică a statului român. Ministru al Finanțelor Publice între 1926 - 1927, și-a început activitatea la Banca Națională a României în 1928, ocupând funcțiile de director, viceguvernator, iar între 1944 - 1945, cea de Guvernator, într-un context politic dificil, marcat de conflictele și instabilitatea provocate de cel de-Al Doilea Război Mondial.

Proces-verbal din 6 martie 1928, prin care
Ioan Lapedatu este numit provizoriu
director în Banca Națională (ABNR, Consilii, Dosar 192/1926)
 

Ion Lapedatu s-a născut la 14 septembrie 1876 în Transilvania, în satul Cernatu, comuna Săcele, județul Brașov, aflat atunci în granițele Austro-Ungariei. Fiu al intelectualului Ion Alexandru Lapedatu și frate geamăn al istoricului și politicianului Alexandru Lapedatu, Ion Lapedatu a urmat liceul la Școala Comercială Superioară din Brașov, unde a obținut bacalaureatul „cu distincție” și apoi cursurile universitare în cadrul Universității din Budapesta (Facultatea de Drept și Științe Politice). În paralel, Ion Lapedatu a frecventat și Seminarul Economic, care asigura pregătirea profesorilor pentru școlile comerciale.

Activitatea lui profesională și politică înfățișează o personalitate complexă, care se distinge atât ca specialist în probleme economico-financiare, cât și ca politician ilustru, care a fost implicat în viața politică românească între cele două războaie mondiale. În 1904, la terminarea facultății, lui Ion Lapedatu i s-a oferit o catedră la o școală comercială superioară din Budapesta, însă a refuzat, preferând să revină în Ardeal, mai exact în Sibiu, unde a fost numit secretar al Asociației Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA). Ulterior, s-a remarcat ca director al unor importante instituții de credit: Banca Ardeleana din Orăștie (1905); Banca Generală de Asigurare din Sibiu – prima instituție românească de acest tip (1911) și Banca Albina (1914).

În calitate de membru al Partidului Național Român, Ion Lapedatu a participat la Adunarea Națională de la Alba Iulia, pe 1 decembrie 1918, când s-a realizat Unirea Transilvaniei cu România, alături de oameni politici importanți, precum Iuliu Maniu, Al. Vaida-Voevod, Vasile Goldiș etc. De altfel, economistul român scria în „Revista Economică”, cu o zi înainte de realizarea Marii Uniri, că această „dezrobire politică” va însemna în același timp și „dezrobirea economică” a poporului român, oferindu-i acestuia posibilitatea de a se „dezvolta liber”, în conformitate cu aptitudinile pe care le are, „spre un viitor mai bun și mai fericit”.

Proces-verbal din 26 martie 1928, în care apare pentru prima dată
semnătura lui Ioan Lapedatu în calitate de membru
al Consiliului general al BNR (ABNR, Consilii, dosar 202/1928)

Pentru Ion Lapedatu a urmat o perioadă în care a atins apogeul profesional, având ocazia de a-și valorifica pregătirea în domeniul financiar-bancar prin ocuparea unor funcții prin intermediul cărora a putut contribui la rezolvarea problemelor cu care se confrunta România în acea perioadă.

Ioan Lapedatu, alături de guvernatorul Mitiță Constantinescu
și guvernatorii băncilor centrale din Cehoslovacia și Iugoslavia
în timpul întâlnirii acestora la București
în septembrie 1937 (ziarul „Dimineața”, 1 oct. 1937)

În primul rând, economistul a fost numit secretar general pentru Resortul Finanțe în Consiliul Dirigent, organism desemnat de Marele Sfat Național, pe 2 decembrie 1918, pentru administrarea provizorie a Transilvaniei. În perioada în care a ocupat această funcție, Lapedatu a propus proiectul unei bănci agrare care să acorde credite cu dobândă scăzută cu scopul de a sprijini reforma agrară. Banca a fost înființată în 1919 și a început să funcționeze un an mai târziu.

În 1921, Ion Lapedatu a fost desemnat președinte al Comisiei Române de la Budapesta pentru rezolvarea problemelor economico-financiare dintre România și Ungaria și a primit misiuni speciale pe lângă Delegația română la Conferința reparațiilor de război de la Paris. De asemenea, în perioada 1919-1931, Lapedatu a fost ales de două ori deputat și tot de atâtea ori senator, aceasta fiind o etapă în care a adus o contribuție semnificativă la elaborarea legislației economice și financiare a vremii. Între 1926-1927, Ion Lapedatu a fost numit Ministru al Finanțelor în Guvernul generalului Alexandru Averescu.

În martie 1926, Ion Lapedatu a fost numit director la Banca Națională a României, însă ocuparea acestei funcții a fost amânată întrucât a coincis cu desemnarea sa ca Ministru al Finanțelor. Doi ani mai târziu, economistul a revenit la BNR, fiind ales director prin votul Adunării generale a acționarilor. În 1929, au fost modificate Statutele BNR, iar vechii directori au devenit administratori. Reales administrator BNR de către acționari în perioada 1932-1936, Lapedatu a fost membru al Comitetului executiv al BNR. Au urmat alte două realegeri ca administrator și ocuparea funcției de viceguvernator în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial

Proces-verbal al primei ședințe a
Consiliului general al BNR, condusă de Ion Lapedatu în
calitate de guvernator(ABNR, Consilii, Dosar 330/1941)

În acea perioadă dificilă din istoria poporului român, Ion Lapedatu a fost implicat în:

• susținerea efortului de război al țării cu ajutorul creditelor acordate statului;
• finanțarea acestuia prin dezvoltarea producției în sectoarele industrial și agricol;
• desființarea sau mutarea temporară a 24 dintre sucursalele și agențiile BNR, după pierderile teritoriale din vara lui 1940;
• salvarea băncilor comerciale românești din Ardealul de Nord.

În calitate de viceguvernator, Lapedatu a luat parte la toate deciziile privind evacuarea serviciilor băncii, a colecției numismatice a BNR, a celei de pictură și mai ales a stocului de aur, care a fost adăpostit, la sfârșitul lunii mai 1944, la Mănăstirea Tismana, evitându-se astfel transformarea acestuia în captură de război.¹

La 30 septembrie 1944, Ion Lapedatu a fost numit guvernator al Băncii Naționale a României, poziție pe care a ocupat-o într-un context politic și economic complicat. Mandatul său la conducerea BNR poate fi caracterizat prin: continuarea susținerii efortului de război al țării, îndeplinirea obligațiilor rezultate din Convenția de armistițiu (încheiată de România cu Puterile Aliate și Asociate, la Moscova), retragerea din circulație a banilor emiși de Armata Sovietică, creșterea circulației monetare și devalorizarea leului. Nevoit să demisioneze din funcția de guvernator la 14 martie 1945, ca urmare a instalării guvernului Petru Groza, Ion Lapedatu a continuat să dețină funcția de director în BNR până la 1 ianuarie 1947.

Ultimii ani ai vieţii au fost pentru Ion Lapedatu marcaţi de durerea pierderii fratelui său Alexandru, decedat în 1950 în închisoarea de la Sighet, precum şi de persecuţiile materiale şi morale la care a fost supus de regimul comunist: calitatea de membru al Academiei Române i-a fost retrasă în august 1948, iar pensia pentru anii cât s-a aflat în slujba BNR a încetat să-i fie plătită încă din luna mai a aceluiaşi an. A încetat din viață la 24 martie 1951.