Discurs cu ocazia decernării distincției - Democrația - oferită de Parlamentul Republicii Moldova în cadrul vizitei Guvernatorului Băncii Naționale a Moldovei, domnul Octavian Armașu

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR


Excelența voastră, domnule Ambasador Gribincea,

Stimate domnule Guvernator Armașu,

Sunt deosebit de onorat să primesc “Medalia Democrației”, cea mai înaltă distincție oferită de Parlamentul Republicii Moldova, în semn de recunoștință și înaltă apreciere a relațiilor remarcabile dintre Republica Moldova şi România, a cooperării strânse dintre cele două bănci centrale. De la început, România și Banca Naţională a României au acordat tot sprijinul Republicii Moldova, Băncii Naționale a Moldovei și Leului Moldovenesc. Am sprijinit primele emisiuni monetare ale Moldovei și am acordat suport la nivel tehnic, prin expertiză și pregătire profesională, în cadrul strânsei colaborări instituționale, pentru dezvoltarea sistemului bancar și întărirea stabilității financiare în Republica Moldova. Sprijinul permanent susține efortul mai larg de apropiere a României de Republica Moldova, demonstrând mereu atașamentul față de valorile și simbolurile comune. Cu acest prilej, doresc să reamintesc momentele importante din cadrul colaborării bilaterale, precum cooperarea în domeniul supravegherii bancare în 2001; furnizarea asistenței tehnice în domeniul țintirii inflației, în 2010; proiectul de ”twinning” în domeniul reglementării și supravegherii bancare desfăşurat între 2015-2017 și, desigur, trebuie amintit cel aflat încă în curs de contractare. Trebuie să menţionez, de asemenea, cooperarea multilaterală excelentă în cadrul Constituenței comune de la Fondul Monetar Internațional şi Clubul Guvernatorilor din Regiunea Mării Negre, Asia Centrală și Statele Balcanice.

Cu prilejul aniversării unui secol de la Unirea Basarabiei cu România, Banca Națională a României și cea a Moldovei au emis în data de 27 martie 2018 monede jubiliare cu simbolistică specială. Totodată, cu ocazia Centenarului României, Banca Națională a emis monede aniversare și o bancnotă pentru celebrarea zilei de 1 decembrie 1918. În numele Consiliului de Administraţie a Băncii Naționale a României şi al meu personal, doresc să vă felicit, Domnule Guvernator Armașu, pentru preluarea mandatului de Guvernator al Băncii Naționale a Moldovei și să vă ofer moneda aniversară de argint, a Centenarului României, ce prezintă pe avers o imagine a Marii Adunări de la Alba Iulia, de la 1 decembrie 1918, iar pe revers portretele personalităților care au contribuit la înfăptuirea Marii Uniri - Ștefan Cicio-Pop, Gheorghe Pop de Băsești, Iuliu Maniu, Vasile Goldiș și Iuliu Hossu. Excelența voastră, domnule Ambasador Gribincea, îmi face o deosebită bucurie să vă ofer bancnota aniversară a Centenarului României, ce prezintă pe avers portretele regelui Ferdinand I şi reginei Maria și o imagine de la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918, iar pe revers, sunt ilustrate intrarea în București a alaiului regal la l Decembrie 1918 și un fragment din buzduganul regelui Ferdinand I, respectiv patru femei în costume populare specifice fiecărei provincii românești unite: Basarabia, Vechiul Regat, Țara Ardealului și Bucovina. Ofer această bancnotă centenară şi domnului Guvernator Octavian Armaşu şi domnului Ministru Consilier Valeriu Turea.

Domnule Guvernator, vă rog să aveţi amabilitatea de a transmite câte un exemplar din această bancnotă domnului Andrian Candu, Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, cât şi domnului Prim-viceguvernator Vladimir Munteanu, doamnei Viceguvernator Cristina Harea şi domnului Viceguvernator Ion Sturzu.

Vă mulțumesc.

Banca Națională a României,
București, 14 decembrie 2018