Versiunea pregătită pentru susținere

Bună ziua, doamnelor și domnilor!

Salut prezența în această sală a distinșilor reprezentanți ai autorităților locale:

Domnul Dumitru Jeacă, Prefectul județului Constanța

Domnul Decebal Făgădău, Primarul municipiului Constanța

Domnul Ioan Dănuț Jugănaru, Director General al Camerei de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța.

Vă mulțumesc pentru că ați răspuns invitației noastre de a participa la redeschiderea oficială a sediului Sucursalei Regionale BNR Constanța.

Doresc să-i mulțumesc domnului prof. univ. dr. ing. Cornel Panait, rectorul Universității Maritime Constanța, gazda manifestărilor festive de astăzi prilejuite de reinaugurarea sediului Sucursalei Regionale Constanța.

De asemenea, salut prezența domnului viceamiral dr. Alexandru Mîrșu, Șeful statului Major al Forțelor Navale Române, căruia îi adresez mulțumiri pentru sprijinul acordat în organizarea momentului festiv susținut de studenții Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” în acompaniamentul Fanfarei Militare a Forțelor Navale, care a deschis astăzi manifestările dedicate reinaugurării sediului Sucursalei Regionale Constanța. În același timp, îi mulțumesc și domnului contraamiral de flotilă Daniel Căpățînă, prezent la ceremonia de astăzi.

Profit de această ocazie pentru a le mulțumi tuturor colaboratorilor instituției noastre, precum și colegilor care au contribuit cu succes la realizarea acestui proiect – refacerea vechiului sediu al Sucursalei Regionale Constanța a Băncii Naționale a României.

Doamnelor și domnilor,

Unirea Dobrogei în 1878 și crearea Băncii Naționale a României în 1880 au fost două consecințe imediate ale obținerii independenței naționale în 1877 – 1878. Mai mult decât atât, Legea pentru organizarea Dobrogei, cunoscută și sub numele de „Constituția Dobrogei”, a fost adoptată de Parlament în martie 1880, când era, de asemenea, pe cale de a fi votată, și Legea pentru înființarea unei bănci de scompt și circulațiune, actul normativ prin care s-a înființat Banca Națională a României, care va împlini peste o lună venerabila vârstă de 139 de ani.

Au fost mulți cei care au considerat că unirea Dobrogei cu România nu era o binefacere pentru tânărul stat român, dar au fost și alții, care, pentru a-l parafraza pe Mihail Kogălniceanu, într-un discurs din 1882, credeau în viitorul Dobrogei, așa cum credeau în viitorul României. Cei din urmă erau convinși că România nu putea să aibă un viitor, dacă nu se bucura de avantajele comerciale și strategice date de stăpânirea unui port maritim.

Acum, când și Banca Națională a României marchează 125 de ani de la deschiderea porților celei dintâi dintre agențiile sale din Dobrogea în luna mai a anului 1894, putem spune că cei care acum cinci sferturi de veac au decis ca banca de emisiune să fie prezentă pe țărmurile mării în străvechiul Tomis, devenit peste veacuri Constanța, au crezut, așa cum credem și noi, în viitorul României.

La vremea aceea, Constanța număra 10.374 locuitori și era un oraș în plină expansiune, favorizat de situarea sa pe ţărmul Mării Negre, într-o poziţie propice comerţului. Surprinzând aceste transformări, în Marele Dicționar Geografic al României, întocmit la sfârșitul secolului al XIX-lea, se consemna: „Încetul cu încetul, casele cele vechi de stil oriental turcesc fac loc unor somptuoase clădiri, în stilul european, iar Constanţa va ajunge, deopotrivă cu însemnătatea ei comercială, la o importanţă politică, care va face dintrânsa centrul peninsulei dobrogene”.

În același timp, orașul se bucura de interesul statului român pentru dezvoltarea potențialului său economic prin construirea unui port modern, a podului peste Dunăre și a infrastructurii feroviare. Toate acestea prezentau o deosebită însemnătate pentru Regele Carol I, care urmărea valorificarea poziției geostrategice a României, pentru a lega țara cu lumea. Ne spune acest lucru, documentat convingător, doamna Doina Păuleanu, în volumul Regalitatea și Marea. Dobrogea 1878-1914, în care, evocând amintirile reginei Elisabeta, arată: „Când i se oferi coroana României, el nu cunoștea țara; și refuzase alte coroane din țări unde n-a crezut că ar fi un bun viitor. Acum, însă, desfășură o hartă, luă un creion și trase o linie dreaptă de la Londra la Bombay și văzu că trece și prin România: atunci primi coroana.”

Onorat auditoriu,

Însemnătatea geostrategică venea astfel să întregească importanța Dobrogei pentru înflorirea economiei naționale. Aceasta din urmă a fost cu siguranță hotărâtoare în adoptarea deciziei Consiliului general al BNR din 23 iulie 1892 privind înființarea unei reprezentanțe a băncii de emisiune la Constanța.

La vremea respectivă, membrii Consiliului general au luat în considerație solicitarea mai multor comercianți constănțeni și au decis „în principiu, înfiinţarea unei agenţii în Constanţa, lăsând la aprecierea Consiliului de administraţie alegerea momentului oportun”.

În așteptarea momentului oportun, conducătorii Băncii Naționale realizau cele mai importante demersuri pentru organizarea agenției:

• La 2 octombrie 1892, așa cum precizează documentele păstrate în Arhiva BNR, era cumpărat pentru 30.000 lei un imobil în strada Remus Oprean la nr. 30. Ziarul Constanța din 18 octombrie 1892 preciza: „orașul a avut oaspeți pe domnii Eugen Stătescu, fost ministru sub regimul trecut, și pe dl Carada, director la Banca Națională. S-a cumpărat pe seama Băncei, casele dlui Stătescu, situate în fața Hotelului Carol, asupra cărora se va clădi în primăvară încă un etagiu, pentru instalarea birourilor Băncei”.
• la 21 aprilie 1893, Corneliu Cioranu a fost numit agent la Constanța, dar numai în luna aprilie a anului următor a fost transferat efectiv la noul sediu.

Pregătirile pentru începerea activității sediului de la Constanța au fost încheiate în luna mai 1894, când, potrivit documentelor vremii, au fost numiți membrii Comitetului de scont al agenției.

În ceea ce privește funcționarii Agenției BNR Constanța, primul agent a fost, nu întâmplător, un ardelean, Corneliu Cioranu. Născut în Rășinarii Sibiului, cu studii liceale la Sibiu și licențiat al Academiei comerciale din Viena, Corneliu Cioranu nu împlinise 23 de ani când a devenit funcționar la Serviciul depozite din BNR, instituție de care și-a legat apoi întreaga viață. Au urmat trei ani în care a fost contabil la Sucursala BNR Brăila, după care a fost trimis să deschidă sediul BNR de la Constanța.

Cel mai probabil, conducerea Băncii Naționale a considerat că experiența lui de român din afara granițelor României era foarte utilă în provincia care se unise de curând cu Țara. Într-un fel, în mod simbolic, Corneliu Cioranu continua la un alt nivel transhumanța acelor oieri ardeleni care au avut timp de secole un rol atât de important în menținerea legăturilor economice și sufletești ale Dobrogei cu restul teritoriului românesc.

După trei ani de activitate la Constanța, între 1894 și 1897, Corneliu Cioranu a devenit director de sucursală la Brăila, apoi inspector general în administrația centrală, iar, în 1910, a fost numit, prin decret - regal, director în Consiliul de administrație al BNR. A făcut parte din conducerea băncii centrale până în anul 1937, fiind ales de trei ori director și, apoi, de cinci ori cenzor, dar ultimul mandat nu și l-a mai exercitat, pentru că a murit în 1937.

În 1917, a însoțit al doilea transport al tezaurului BNR la Moscova, iar în 1918, tot el a fost primul reprezentant al BNR care a mers în Basarabia și în Bucovina pentru a evalua realitățile financiare și a pregăti introducerea în circulație a monedei naționale, leul.

Revenind la epoca inaugurării primei agenții a Băncii Naționale pe meleaguri dobrogene, dorim să amintim că acest eveniment a fost întârziat de dificultățile de transport agravate de vremea nefavorabilă din iarna anului 1893-1894. La vremea respectivă, încă nu se încheiaseră lucrările la podul care avea să lege cele două maluri ale Dunării. Realizare tehnică de excepție, Podul „Regele Carol I”, a fost finalizat un an mai târziu, în 1895. Cel mai lung pod din Europa acelor vremi a fost proiectat și construit de inginerul Anghel Saligny, viitorul cenzor al BNR, care va însoți evacuarea tezaurului băncii la Moscova în decembrie 1916.

Tot de numele lui Anghel Saligny este legată amenajarea portului Constanța, a silozurilor de cereale și a instalațiilor destinate tranzitării produselor petroliere românești, destinate exportului. Se spune că, la ceremonia de inaugurare a portului modern, care a avut loc în anul 1909, inginerul Saligny a suferit chiar un preinfarct, din cauza emoțiilor provocate de faptul că a trebuit să țină un discurs.

Punerea pietrei de temelie a instalațiilor portuare moderne avusese loc, cu participarea regelui Carol I, în octombrie 1896. La banchetul somptuos organizat cu acest prilej, cei 128 de participanți, au primit și câte o medalie comemorativă. În această tradiție s-a înscris și Banca Națională a României, care a bătut o monedă de argint destinată colecționării, cu prilejul împlinirii unui secol de la inaugurarea portului maritim Constanța.

Transformarea orașului Constanța într-unul din cele mai importante centre comerciale ale țării s-a oglindit și în diversificarea și extinderea activității sediului Băncii Naționale din localitatea dumneavoastră. Astfel:

• prin situarea în cel mai mare port maritim al țării, agenția avea dreptul să tranzacționeze efecte comerciale exprimate în monede străine. De remarcat că de acest drept se mai bucurau la sfârșitul secolului al XIX-lea doar sucursalele Brăila, Galați, Craiova și Iași.
• în 1897, Agenției BNR Constanța îi erau arondate localitățile dobrogene Cuza Vodă, Mangalia, Medgidia și Hârșova, ceea ce însemna că deținătorii de polițe din aceste localități se puteau prezenta la scontul BNR și, astfel, creditul ieftin ajungea în economia locală.
• în contextul crizei economice din anul 1912, conducerea institutului de emisiune, dorind să intervină pe piață prin suplimentarea împrumuturilor acordate băncilor, a solicitat directorilor sucursalelor Brăila, Craiova, Galați, precum și directorului agenției de la Constanța să realizeze cercetări în zonele de unde provin în vederea unei evaluări corecte a necesității de credite.
• bilanțurile anuale ale Agenției BNR Constanța din perioada 1896 – 1915 s-au încheiat cu beneficii, ceea ce demonstrează dinamismul activității economice a orașului dumneavoastră.
• În anul 1924, printre clienții Băncii Naționale la Constanța se numărau sucursalele din localitate ale următoarelor bănci: Banca Românească, Banca de Scont a României, Banca Generală a Țării Românești, Banca Agricolă, Banca Comercială Română, Banca Chrissoveloni, Banca Franco-Română, Creditul Dobrogean.
• Sporirea continuă a importanței sediului de la țărmul mării a fost recunoscută de conducerea Băncii Naționale a României, prin ridicarea acestuia la rang de sucursală începând din 11 iunie 1933.

Asemeni istoriei Constanței, istoria sediului BNR de la malul mării nu a fost lipsită de încercări, așa cum s-a întâmplat, în toamna anului 1916, când trupele germano-bulgare au intrat în oraș, afectând profund viața și activitatea oamenilor. Au fost supuse distrugerilor generate de război nu numai portul sau activitățile comerciale, ci și monumente cu valoare de simbol. Astfel, statuia poetului latin Ovidiu, operă a sculptorului italian Ettore Ferrari, așezată încă din 1887 în Piața Independenței, a fost legată de soldații bulgari cu lanțuri și doborâtă de pe soclul său. În același timp, sub presiunea ofensivei trupelor germane, Agenția Băncii Naționale a României și-a încetat activitatea la 7/20 septembrie 1916. Valorile și arhiva agenției au fost evacuate mai întâi la Tulcea și apoi la București.

Sediul BNR de la Constanța și-a redeschis porțile doi ani mai târziu, la 23 noiembrie/6 decembrie 1918, dar până atunci personalul agenției a contribuit cu jertfa sa de sânge la efortul de război al României în anii 1916-1918. Doi funcționari ai Agenției BNR Constanța, Constantin Enescu și Dumitru P. Constantinescu au dat jertfa supremă pe câmpul de luptă și prin aceasta s-au făcut demni de recunoștința urmașilor, imortalizată pe placa de marmură din holul de onoare al Palatului vechi al BNR.

Din păcate, s-au păstrat puține informații despre acești doi eroi din corpul funcționarilor BNR. Primul dintre ei, Constantin Enescu, ne-a creat dificultăți suplimentare în identificarea lui, deoarece, în 1913, și-a schimbat numele din Constantin Știucă în Constantin Enescu. Absolvent al Școlii comerciale din București, el a fost angajat provizoriu la Serviciul contabilitate din administrația centrală în anul 1900. Și-a continuat activitatea la Sucursala Galați și apoi la Agenția Bacău, pentru ca, în 1907, să fie deja contabilul Agenției Constanța. În 1913, el era unul din profesioniștii orașului în materie de evaluări contabile, fiind foarte solicitat pentru a verifica registrele unor faliți sau ca „expert – socotitor” în mai multe procese locale. Nu știm când a murit și în ce condiții, dar el a fost unul din cei 201 funcționari ai BNR care au luptat în Primul Război Mondial şi unul din cei 21 care s-au sacrificat pentru unitatea națională.

Dumitru (Dimitrie) P. Constantinescu a fost subalternul lui Constantin Enescu, fiind ajutor - contabil la Agenția Constanța din anul 1912, când a fost transferat din administrația centrală, prilej cu care a primit 25 de lei, cheltuieli de transport de la București. Și el a fost unul din contabilii cei mai buni ai urbei, deoarece și el a primit aprobare, în 1915, pentru a verifica, în afara orelor de program, „scriptele” Societăţii „Dobrogea“. A murit cel mai probabil în noiembrie 1916, deoarece tatăl său, Petrache Constantinescu, primea pe 9 noiembrie 500 de lei de la BNR ca ajutor de înmormântare.

Sfârșitul războiului și redeschiderea Agenției Constanța au adus în fruntea acesteia, pentru un deceniu, din 1918 până în 1927, pe Ilie Mecu, o altă personalitate care și-a legat întreaga viață de Banca Națională a României. Născut în 1881, absolvise Școala Superioară de Comerț din București, de la data absolvirii datând și fotografia pe care o puteți vedea. Nu mai era așa de tânăr când a venit la Constanța, avea 37 de ani și aproape două decenii de experiență în BNR, după ce fusese contabil la agențiile din Turnu Severin, Târgu Jiu și Dobrici și director la Bazargic.

În 1927 a fost transferat în Administrația centrală a BNR, ca inspector general, funcție pe care a ocupat-o până când s-a pensionat, începând cu 1 ianuarie 1941. După ce a plecat de la Constanța, a îndeplinit și alte însărcinări, printre care: secretar general al Comitetului Superior de Devize și Import din BNR; raportor și expert al Consiliului Superior Bancar; reprezentantul BNR în Comisia Industrială a Zahărului; delegat al BNR pe lângă Ministerul Economiei Naționale. În perioada 1941 – 1947 a fost cenzor BNR. Nu se știe când a murit, dar în 1949 era încă în viață.

Distins auditoriu,

Revenind la sediul în care și-a desfășurat activitatea Agenția BNR Constanța la începuturile sale, trebuie spus că, după aproape două decenii de funcționare, clădirea cumpărată în 1892 s-a dovedit insuficientă pentru amploarea pe care o căpătaseră operațiunile Agenției. În anii premergători Primului Război Mondial, conducerea Băncii Naționale plănuia construirea unui sediu nou la Constanța. Pentru aceasta, în 1912 a fost achiziționat un teren învecinat cu vechea proprietate, iar la 6 martie 1914, inginerul Anghel Saligny, care devenise între timp cenzor la BNR, a fost desemnat de către Consiliul de administrație al Băncii să examineze planurile viitorului imobil.

Evenimentele care s-au succedat în următorii ani au pus însă sub semnul întrebării acest proiect, care în cele din urmă a fost abandonat după război. În anul 1921, a fost achiziționat, pentru 1,15 milioane lei, un alt imobil, situat la mică distanță de primul, pe Bulevardul Regina Elisabeta la nr. 10, în aproprierea Cazinoului constănțean, inaugurat în 1910. Construită în anul 1913, după planurile arhitectului Victor Gh. Ștephănescu, clădirea aparținuse fostului primar conservator Titus Cănănău.

Concepută sub influența eclectismului european, clădirea prezintă elemente neo-românești, ornamentație Art Nouveau și aparență victoriană, fiind unul dintre imobilele pentru care Bulevardul Regina Elisabeta este socotit cea mai frumoasă stradă din orașul dumneavoastră. În această clădire a funcționat Agenția BNR din Constanța cel mai probabil până la jumătatea deceniului al patrulea al secolului al XX-lea.

În 1960, printr-o hotărâre a Consiliului de Miniștri, clădirea a trecut în administrarea Întreprinderii de Construcții Reparații și Administrare Locativă (ICRAL) din Constanța, iar din 1986 a fost pentru o vreme sediul Consulatului RP Chineze.

După 1934, Sucursala Constanța a Băncii Naționale a României și-a desfășurat activitatea în imobilul fostului Hotel „Mercur”. Acesta a intrat în proprietatea Băncii Naționale a României prin efectele Convenției încheiate cu Banca Marmorosch Blank la 5 mai 1933. Banca Marmorosch Blank se afla la vremea respectivă în proces de lichidare, după răsunătoarea intrare în încetare de plăți, intervenită în anul 1931.

Dar impozanta clădire situată în proximitatea pieței Ovidiu, fosta piață a Independenței, nu a fost primul imobil ridicat pe acest amplasament. Anterior, în 1879, fusese ridicat tot un hotel, Hotelul „Gambetta”, care, la cumpăna veacurilor, și-a schimbat numele în Hotelul „Terasa”.

Hotelul „Mercur”, actualul sediu al Sucursalei regionale Constanța, a fost construit în perioada 1913-1916, în stil eclectic cu multe elemente decorative caracteristice stilului neo-românesc. Planurile au fost semnate de arhitectul Nicolae Michăescu (1863-1934), absolvent al Școlii de Poduri și Șosele din București și al École des Beaux-Arts din Paris.

Autorizația de construcție a imobilului situat între străzile D.A. Sturdza și Marc Aureliu a fost emisă, la 12 iunie 1913, pe numele Ștefan Hagi Tudorache, reprezentant al Societății Cooperative „Mercur”, și prevedea construirea a 2157,90 metri pătrați, repartizați în subsoluri, antresol, parter și 3 etaje.

În presa vremii, viitorul Hotel „Mercur” era prezentat ca unul dintre cele mai luxoase și moderne din Constanța. Astfel,

• Cotidianul „Dacia” din 3 februarie 1916 preciza:
  • „Orașul nostru s-a îmbogățit cu o nouă și impozantă clădire, a cărei eleganță încântă privirea./..../Clienții cei mai exigenți vor găsi idealul confortului.”
  • „Clădirea posedă 2 ascensoare, iluminat electric, băi la fiecare etaj, apă caldă și rece în fiecare cameră, calorifer, telefon, sală de lectură”, „are terase în amfiteatru, aranjate astfel încât fiecare etaj are o terasă cu vedere spre mare”.
• Tot din presa locală, cititorul constănțean putea afla că restaurantul hotelului va angaja pe fostul bucătar al reginei Elisabeta, iar orchestra va fi condusă de „celebrul șef de orchestră Marco, care actualmente reputează cele mai frumoase succese la Cafeul Royal din București”.

După Primul Război Mondial, în anul 1927, imobilul a fost vândut Băncii Marmorosch Blank, care l-a închiriat pe rând Bursei de Comerț din Constanța și Băncii Industriilor și Meseriilor Dobrogene.

După ce a intrat în proprietatea BNR, imobilul a cunoscut importante îmbunătățiri și transformări. Printre altele, în anul 1934 a fost amenajat și un tezaur pentru valorile sediului. Deși bănuim că amenajarea tezaurului poate fi situată în directă relație cu mutarea sediului Sucursalei Constanța în clădirea fostului Hotel „Mercur”, prima mărturie în acest sens din arhiva Băncii Naționale datează numai din anul 1938, când directorul Dumitru Tașcovici anunța că „localul de operațiuni al sucursalei” se află în strada D. A. Sturdza nr. 1.

În anii celei de-a doua conflagrații mondiale, fostul Hotel „Mercur” a cunoscut numeroase momente tensionate, printre care bombardamentele din anul 1943, care au afectat clădirea, ulterior fiind necesare reparaţii.

Nici încheierea războiului nu a pus capăt dificultăților. În vara anului 1945, în contextul retragerii trupelor sovietice de pe front, au fost rechiziționate mai multe clădiri publice și particulare pentru a fi transformate în sedii ale comandamentelor militare sovietice și în locuințe pentru ofițerii armatei roșii. Au fost evacuate în acest scop, ne spun documentele vremii, Tribunalul, Curtea de Apel, Prefectura, Liceul „Domnița Ileana”, Banca Românească, Banca de Credit Român, Banca Urbană. Nu a scăpat de această soartă nici Sucursala Băncii Naționale a României. Ordinul de evacuare a fost primit la orele 17,00 în ziua de 19 iunie 1945, cu precizarea că evacuarea trebuia încheiată a doua zi la ora 9,00 dimineața. Au fost împachetate în grabă și mutate în locuința unuia dintre funcționarii băncii valorile, mobilierul și arhiva. O parte din mobilier a rămas în sediul evacuat spre a servi autorităților militare sovietice. Peste câteva zile, sucursala și-a reluat activitatea într-un spațiu închiriat, un magazin dezafectat situat pe strada General Manu la nr. 22, unde a funcționat temporar până la revenirea în imobilul propriu.

Doamnelor şi domnilor,

Permiteţi-mi să vă prezint câteva date tehnice despre reabilitarea sediului Sucursalei Regionale Constanța a BNR.

Imobilul este compus din punct de vedere volumetric și constructiv din trei corpuri, corpul A - zona dinspre Piața Ovidiu, corpul B – zona centrală și corpul C – zona dinspre Portul Tomis şi se dezvoltă pe trei subsoluri parțiale, un subsol general, parter, mezanin parțial, patru etaje cu retrageri succesive şi o terasă generală.

Din cauza configurației terenului pe care este amplasată clădirea, faleza către mare, cu diferență mare între nivelul faţadei principale şi nivelul faţadei posterioare, privită dinspre larg, aceasta pare să sprijine platforma înaltă a pieței Ovidiu prin contraforți teribili, care o fac să pară și chiar să fie inexpugnabilă spune Doina Păuleanu în volumul Constanța 1878-1928 Spectacolul modernității târzii.

Suprafața construită la sol a imobilului este de 689,70 mp, iar cea desfășurată este de 4.252,92 mp. Construcția are o structură de rezistență din beton armat (stâlpi, pereți, grinzi și planșee).

Consolidarea structurii de rezistență a imobilului a fost executată în perioada 1997- 2002. După finalizarea lucrărilor de consolidare, la finele anului 2002, au fost prevăzute măsuri de conservare a clădirii.

Intervalul de timp de 12 ani, de la data finalizării lucrărilor de consolidare (2002) până la demararea lucrărilor de amenajare a sediului Sucursalei Regionale Constanța (2014), expunerea construcției într-un mediu marin agresiv, fenomenele de îngheț-dezgheț repetate, au condus la degradarea parțială a acesteia.

În ultimii ani, clădirea, care a fost supusă unor intervenţii de consolidare, proiectate și executate astfel încât să afecteze numai interiorul clădirii, faţadele păstrând imaginea inițială a monumentului. Acestea au conservat elementele ornamentale din ceramică arsă cu motive din familia ornamenticii orientale preluate de multe ori de arhitectura neo-românească.

Lucrările de amenajare a Sucursalei Regionale Constanța au constat în exterior din desfacerea tencuielii fațadelor și refacerea acesteia, precum și a ornamentației aferente, montarea de tâmplărie cu designul conform celui inițial, dar având caracteristici tehnice superioare, realizarea de lucrări de hidrofugare pentru asigurarea unei cât mai bune protecții față de precipitații.

Interiorul clădirii a fost recompartimentat pentru a răspunde cerințelor actuale de funcționare ale Sucursalei Regionale Constanța. Urmărindu-se realizarea unei legături între aspectul deosebit din punct de vedere arhitectural al clădirii și caracterul actual al interioarelor modernizate, în foyerul principal al imobilului situat la parter, pardoseala a fost realizată din piatră naturală iar un perete a fost placat de asemenea cu piatră naturală.

În cadrul imobilului s-au amenajat următoarele funcțiuni pe etaje:

1. La parter s-au realizat atât accesele principale în imobil, cât și distribuția către funcțiunile aferente. Astfel, parterul imobilului cuprinde:
   • căile de acces și spațiile de control al clienților și personalului prin intrarea principală;
   • spații pentru expoziții și acțiuni de educație financiară;
   • scări și lifturi pentru persoane și marfă;
   • ghișeul de schimb bancnote deteriorate și vânzare monede numismatice;
   • zone cu specific bancar și birouri.
2. La mezanin și la etajul întâi au fost amenajate spațiile necesare derulării activității bancare și de pregătire financiară:
   • sală pentru seminarii cu o capacitate de 43 de locuri;
   • sală pentru audiențe;
   • birouri.
3. La etajele 2, 3 și 4 au fost organizate spațiile aferente funcțiunii de cazare pentru participanții la pregătirea profesională, cursurile și seminariile organizate de Banca Națională a României.
4. Terasa generală beneficiază de zonă belvedere integrând parțial copertina situată la acest nivel și găzduiește parțial echipamentele necesare funcționării imobilului.
5. Subsolurile au fost amenajate cu spații tehnice sau cu spații de depozitare valori cu specific bancar.

Lucrările de amenajare s-au încheiat și au fost recepționate în data de 18 ianuarie 2018.

Imobilul a fost dat în folosință printr-un efort comun al Direcției Patrimoniu și investiții care a gestionat contractul de lucrări, al Sucursalei Regionale Constanța și al altor direcții conform sferei de competență: Direcția Servicii informatice; Direcția Emisiune, tezaur și casierie; Direcția Protecția valorilor și Direcția Muzeu și educație financiară.

Distinsă audienţă,

Mă voi opri aici cu evocarea istoriei sucursalei noastre de la Constanța pentru a preciza câteva din elementele care definesc concepția Băncii Naționale a României despre patrimoniul său imobiliar.

Cum alcătuirea patrimoniului imobiliar al BNR nu a fost un scop în sine, fiindcă Banca Națională nu a acționat ca un dezvoltator imobiliar, ci a ridicat edificii monumentale pentru a susține activitatea instituției, nici efortul de consolidare și de restaurare nu a fost un scop în sine. Referitor la acest subiect, circulă tot felul de neadevăruri. Se spune că edificiile au fost ridicate cu banii statului; sau ai acționarilor. Lucrurile stau, însă, altfel. Ca orice bancă, societate pe acțiuni, în orice epocă și în oricare loc din lume, BNR a desfășurat operațiuni bancare și a făcut profit. Din acest profit, un procentaj important a revenit întotdeauna statului român, în schimbul concesiunii dreptului de emisiune. BNR a primit, firesc, și dividendele cuvenite. Un procent din sumele prevăzute an de an pentru cheltuielile curente a fost destinat realizării și dezvoltării patrimoniului imobiliar al BNR. Iar, din 1991, refacerii acestui patrimoniu.

După 1991, banii pentru consolidări și restaurări au revenit în bugetele BNR, aprobate de Consiliul de Administrație, din cotele de amortizare calculate în contul tuturor acestor edificii. Folosirea eficientă a acestor bani constituie o obligație fundamentală a unei instituții cu încărcătură istorică bogată, ce poartă prin timp răspunderea de a menține sus ștacheta ridicată de înaintași. Și iată că, acum, când marcăm, la Constanța, cea mai recentă restaurare, pot să afirm fără să greșesc că generația care formează astăzi familia BNR, atașată sufletește de valorile de patrimoniu pe care le are în proprietate și în administrare, a avut șansa să colaboreze cu companii și personalități de vârf din domeniile construcțiilor și ale restaurării.

Fără îndoială, zidurile lor păstrează, în tandem cu comoara spirituală lăsată moștenire de înaintași, amintirea contribuției constructorilor contemporani, ce au asigurat, prin măiestria lor, un șir de renovări și restaurări dificile. Au fost astfel repuse în valoare edificiile monumentale ale patrimoniului BNR prin refacerea exemplară atât a fațadelor, cât și a minunatelor interioare. Inclusiv lucrările la edificiile sucursalelor noastre, între care și cea de aici, de la Constanța, sunt dovezi certe ale înaltului profesionalism al specialiștilor cu care a colaborat și colaborează Banca Națională.

În continuare, am să exemplific cu câteva astfel de clădiri reprezentative atât pentru patrimoniul imobiliar al BNR, cât și pentru patrimoniul arhitectural național:

• Palatul Lipscani, cunoscut și sub numele de Palatul Vechi:
  • A fost construit, între 1884 – 1890, de Societatea Română de Construcții și Lucrări Publice, după proiectul arhitecților francezi Albert Galeron și Cassien Bernard.
  • Prin proporţiile şi elementele sale decorative, Palatul Vechi are o monumentalitate elegantă şi echilibrată, fiind, conform unor voci autorizate, una dintre cele mai frumoase piese de patrimoniu ale arhitecturii bucureştene… dacă nu, chiar cea mai frumoasă!
  • Între anii 2010 și 2015, Palatul Vechi a fost supus unor ample intervenții de consolidare și restaurare, primind astfel o adevărată infuzie de tinerețe, astfel încât să dureze în timp spre folosul, beneficiul și mândria generațiilor viitoare.
• Palatul Doamnei, cunoscut și sub numele de Palatul Nou
  • Construcția acestui palat a fost determinată de extinderea progresivă a atribuţiilor Băncii Naționale după Marea Unire și a început în anii celui de-al Doilea Război Mondial. Proiectul noului palat a fost elaborat de Serviciul de Arhitectură al băncii, sub coordonarea arhitectului Radu Dudescu. Execuția lucrării a fost încredințată, prin licitație, Societății Naționale de Construcții, firma inginerului Liviu Ciulley. La ridicarea construcției au fost utilizate cele mai noi normative existente în epocă în legătură cu protecția antiseismică, instalațiile electrice, de încălzire şi de ventilaţie. Din cauza războiului și a evenimentelor postbelice, construcția Palatului Nou s-a prelungit până în prima parte a anilor `50, după care a fost confiscat de Ministerul de Finanțe, care l-a folosit în toată perioada comunistă, până în anul 1990, când a revenit proprietarului său de drept, Banca Națională.
  • La jumătatea anilor 90 și, ulterior, după anul 2000, au avut loc lucrări de amenajare, mobilare și reabilitare, care au inclus și realizarea iluminatului nocturn care pune în valoare aspectul clădirii, aducând un plus de imagine pentru zona centrului vechi al Bucureștiului.
• Palatul Chrissoveloni
  • Situat pe strada Lipscani, la nr. 16, Palatul Chrissoveloni este astăzi sediul Sucursalei Regionale Bucureşti a BNR. Această clădire a fost construită între 1923 și 1929, pentru a fi sediu al Băncii Chrissoveloni. Proiectul a fost elaborat de arhitecţii G.M. Cantacuzino şi August Schmiedigen, care au lucrat la dorința acționarului principal și președinte al Băncii, Jean N. Chrissoveloni.
  • Cu un aspect sobru și elegant și nouă niveluri, din care două subsoluri, clădirea a fost considerată unul dintre cele mai moderne sedii de bancă din Europa, datorită autonomiei în funcţionare. Intrată în faliment în 1931, Banca Chrissoveloni a vândut mai multe imobile pentru a se salva, situație în care sediul ei principal a fost cumpărat de Banca Națională a României în anul 1933.
  • Între 1995 și 2000 a avut loc consolidarea și restaurarea clădirii, acțiunea derulându-se etapizat și beneficiind de toate mijloacele materiale și de competența de specialitate asigurate de BNR.
  • Aceste trei palate constituie astăzi un ansamblu arhitectural unic, care reflectă interpretarea pe care arhitecţi reprezentativi pentru diferite epoci au dat-o rolului acestor imobile în ţesutul urban al Bucureştilor şi, în egală măsură, importanţei pe care Banca Națională o are în cadrul economiei naţionale. În același timp, restaurate și întreținute cu mare grijă, ele aparțin patrimoniului cultural al Bucureștiului. Nu cred că există grup de turiști atrași de centrul vechi al orașului, care să nu remarce prezența lor impunătoare și elegantă.
• Parcul cu platani
  • O a patra proprietate, aflată tot in capitală, Parcul cu platani, este, de asemenea, parte integrată a patrimoniului Băncii Naționale. Cum însă, aici, sunt plasate arenele de tenis (“Arenele BNR”, cum sunt cunoscute), forța lor magnetică a dat naștere unei dispute privind dreptul de proprietate al Băncii Naționale. Desigur, într-o împrejurare ciudată, în care au intervenit „combatanți” dintre aceia care cred că lumea începe de acolo de unde ştiu ei. Sau de unde le convine lor. Așa că au încercat să rupă în două istoria arenelor din „Parcul cu platani” și a parcului în ansamblu.
  • Au încercat să șteargă cu buretele ce a fost între anii 1946 şi 1991, străduindu-se să povestească cu aplomb că Banca Naţională a fost împroprietărită cu Parcul cu platani în mai 1991, de către Ministerul Tineretului şi Sportului, printr-un simplu protocol. Şi că, pentru ditamai patrimoniu, BNR a plătit doar... 200.000 de dolari. Ceea ce este un neadevăr grosolan. Documentele vremii, incontestabile, spun cu totul altceva.
  • Ce spun actele? Spun că dreptul de proprietate a fost dobândit de BNR în 1946, printr-un act de vânzare-cumpărare și de schimb. Practic, Banca Națională a României este proprietar din 1946 până în prezent, fără întrerupere. Pentru că a rămas proprietar, de drept și de fapt, și în anii – din perioada comunistă, în care acest patrimoniu a fost în folosința Consiliului Național al Educației Fizice și Sportului. Pentru că posesia și dispoziția i-au rămas Băncii Naționale, ca expresie a dreptului său de proprietate. Iar dreptul de proprietate este imprescriptibil.
  • În împrejurarea în care Băncii Naționale, proprietar de drept al acestui monument, îi este interzis să facă investiții în afara obiectului ei de activitate, există o unică soluție legală ca arenele sportive să fie redate circuitului competițional. Cum şi alte proprietăţi au fost transmise în administrarea unor instituții sau autorități publice, prin hotărârea Guvernului, în condițiile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu completările ulterioare. La schimb, a fost aprobată transmiterea fără plată a unor imobile din proprietatea privată a statului în proprietatea Băncii Naționale a României. Predarea-primirea a fost făcută prin protocoale încheiate între cele două părți. Potrivit aceluiași model, am început tratative privind schimbul de imobile dintre Banca Națională a României și statul român. S-a ajuns chiar la un proiect de lege, care ar fi rezolvat problema terenurilor sportive din Parcul cu Platani. Proiect ce s-a împotmolit în hățișul unei iluzii; aceea că dreptul de proprietate al Băncii Naționale ar putea fi ignorat. Cum această soluție este imposibilă, fiind ilegală, ar fi normal ca lucrurile să înainteze pe calea Ordonanței de Urgență nr. 51/2003. Printr-un nou Proiect de lege sau tot prin Ordonanță de urgență.
• Proprietăţi donate statului român
  • Trebuie să amintesc că prin aceeaşi Ordonanță de urgență nr. 51/2003, privind reglementarea situației juridice a unor bunuri imobile, intrată în vigoare la 24 iunie 2003, a fost aprobată transmiterea, fără plată, din patrimoniul Băncii Naționale a României în proprietatea publică a statului și administrarea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”, a unor imobile din peste 20 de județe.

Voi da exemplu sediul Agenţiei BNR din Piatra Neamţ, despre care specialiştii spun că este cea mai frumoasă clădire din oraş. A fost construită între anii 1928 – 1929, în stil neo-românesc cu amprentă personală, după planurile arhitectului de origine elvețiană Roger Bolomey. Aici a funcționat Agenția BNR Piatra Neamț, devenită Sucursala Județeană Neamț a BNR, până în anul 2000, când a fost desființată. Închiriată câțiva ani mai întâi Băncii Agricole și apoi Băncii Transilvania, prin Hotărârea nr. 109 din 5 februarie 2004, clădirea a trecut în domeniul public și în administrarea Consiliului Județean Neamț cu destinația muzeu, iar din anul 2005 este sediul Muzeului de artă eneolitică „Cucuteni”. Așa încât, nu întâmplător, sub firma muzeului de astăzi, se află în continuare sigla BNR.

Doresc să reamintesc aici alte două edificii foarte valoroase, care au fost în proprietatea BNR şi acum se află în proprietatea statului: Hotelul „Triumf”, de pe bulevardul Kisselef nr.12 şi Accademia di Romania, de la Roma.

Căminul funcționarilor BNR, din șoseaua Kisselef, cunoscut acum sub numele de Hotel „Triumf”, este una din frumoasele realizări ale arhitectului Petre Antonescu. Mai întâi, Banca Națională a cumpărat terenul situat la nr. 10 – 12, de la Constantin Argetoianu și Banca Țărănească în 1922, respectiv familia Blank în 1925. Cândva aici fusese proprietar și Mihail Kogălniceanu. În 1924, guvernatorul Mihail Oromolu a solicitat Consiliului de administrație al BNR aprobarea pentru a începe tratative cu unul din cei mai apreciați arhitecți români, este vorba de Petre Antonescu, în vederea proiectării lucrării. Directorul Constantin Băicoainu s-a opus inițiativei, considerând că amplasamentul este prea departe de Bancă. În cele din urmă, Consiliul de administrație a considerat că zona are potențial de dezvoltare și a decis să solicite lui Petre Antonescu realizarea „unui mare imobil cu 3 etaje, cuprinzând apartamente de diferite mărimi pentru funcționari”.

Retras față de șosea, cuprinzând 52 de apartamente și sugerând arhitectura tradițională românească, imobilul a beneficiat de o tratare arhitecturală sobră, având o formă alungită și fiind perfect simetric față de axul principal. Odată cu imobilul a fost realizată și întreaga amenajare peisagistică, inclusiv un teren de tenis la care aveau acces toți funcționarii BNR. Achiziționarea terenului a costat 10,2 milioane lei (2,4 milioane lei – Banca Țărănească, 1,2 milioane – Aristide Blank, 6,6 milioane - Constantin Argetoianu). În ceea ce privește construcția clădirii, nu avem suma totală plătită, dar știm că, la 21 febr. 1929, valoarea totală a lucrărilor executate de Societatea „Edilitatea” era de 34,5 milioane lei. Aceste lucrări se referau doar la construcția imobilului, fără amenajarea grădinii, pentru a cărui împrejmuire doar s-a plătit un avans de 350 000 lei.

Potrivit specialiștilor (prof. Leahu), pentru istoria arhitecturii românești, această clădire reprezintă unul din puținele exemple din anii ’20 – ’30 ai secolului trecut de „monumentalizare” a locuinței și, în același timp, de ansambluri de locuit ale unor instituții sau întreprinderi importante. Printr-un HCM din 1953, imobilul a fost dat Direcției Generale a Treburilor Consiliului de Miniștri.

Vă mai rețin atenția cu o clădire aproape fabuloasă, pe care cred orice român care vizitează Roma o admiră fie din Grădina Borghese, fie din Piazza José de San Martin. Este vorba de Accademia di Romania, sediul Școlii Române de la Roma, înființată datorită inițiativei lui Vasile Pârvan și Nicolae Iorga. Aşa cum s-a scris în pergamentul depus la fundaţia palatului, Banca Naţională a României „însufleţită de marile aspiraţii pentru cultură ale poporului român, generos a luat asupră-şi întreaga cheltuială a înălţării acestui edificiu, pentru progresul ştiinţei şi artei româneşti la lumina veşnică a latinităţii şi ca simbol al legămintelor de sânge şi cultură dintre România şi Italia”.

Elaborarea proiectului a fost încredințată arhitectului Petre Antonescu, iar după edificarea construcției, la 3 august 1933, guvernatorul Constantin Angelescu şi directorul Dumitru Cristescu au semnat actul prin care BNR a donat-o statului roman. În 1994, tot Banca Națională a decis să susțină lucrările de restaurare.

Astfel de bijuterii arhitecturale trebuie conservate și valorizate. Reabilitarea sediului BNR din Constanța, aflat în proprietatea noastră de peste 85 de ani, s-a integrat acestei viziuni instituționale asupra patrimoniului imobil. Redeschiderea acestui sediu în primăvara în care se împlinesc 125 de ani de la primele operațiuni ale BNR în Dobrogea nu poate să fie decât o fericită coincidență.

Așadar, construind, de aproape 140 de ani, clădiri reprezentative în București și în cele mai importante orașe ale țării, dar şi ȋn străinătate, din fondurile proprii, Banca Națională a României n-a edificat doar pentru sine însăși, ci și-a adus o contribuție notabilă la îmbogățirea patrimoniului cultural național, pentru conservarea căruia în ultimul sfert de veac a făcut neîntrerupte eforturi.

Universitatea Maritimă din Constanța, 18 martie 2019