Bună ziua,
Doamnelor și domnilor,
Bine ați venit la Banca Națională!

Dați-mi voie să deschid această dezbatere pe marginea unei lucrări a domnului prof. univ. dr. Ion Alexandrescu, lucrare aflată la al doilea volum și intitulată “România între Est și Vest. Achitarea anticipată a întregii datorii externe: un experiment unic”.

Este o lucrare remarcabilă. În anul 2012 a fost publicat primul volum al acestei lucrări care se referea mai ales la aderarea României la Fondul Monetar Internațional și BIRD – Banca Internațională de Reconstrucție și Dezvoltare. Acest al doilea volum se referă la achitarea anticipată a datoriei externe.

Vreau să salut prezența în sală a mai multor veterani, cărora le urez bun venit la Banca Națională cu această ocazie, cred că va fi o dezbatere interesantă.

Pentru mine, este un lucru remarcabil că domnul profesor a avut dedicarea și răbdarea - îți trebuie ceva răbdare să studiezi volume întregi, documentare, dar și profesionalism - pentru a realiza cele două volume.

După câte știți, la Banca Națională cartea a fost mereu iubită. Și când spun mereu, mă refer și la perioada imediat după înființarea Băncii, după 1880. Noi continuăm practic o tradiție de a organiza dezbateri pe marginea unor cărți, lucrări remarcabile, care aduc plusvaloare în dezbaterea publică și în viața noastră profesională, socială și, de ce nu, culturală. Aici s-au lansat și au fost discutate cărți care, prin formatul lor, sunt în esență cărți de înclinație culturală.

Primul volum al lucrării s-a lansat tot la noi, eu nu am fost prezent, dar mi-a atras atenția prin faptul că instituția noastră a ocupat un rol important în negocierile și derularea relațiilor României înainte de 1989 cu Fondul Monetar și Banca Mondială.

Adevărul este că, înainte de 1989, actorul principal în relația cu Fondul Monetar și Banca Mondială a fost Ministerul de Finanțe, în numele Guvernului României, dar și Banca Națională a jucat un rol important, prin specialiștii care au contribuit la obținerea accesului la noi surse de finanțare, atât de necesare economiei românești.

Nouă ne-a atras atenția această lucrare pentru că autorul a făcut apel din plin la arhiva Băncii Naționale și ne-am bucurat că i-am putut oferi această documentație.

Structurată în șase mari capitole, lucrarea prezintă și analizează aspecte extrem de interesante pentru relațiile economice internaționale ale României din ultimele trei decenii ale secolului al XX-lea.

Este un volum foarte bine documentat și oferă o bază de lucru pentru studierea politicilor economice ale fostului regim, regimul comunist din România. De ce? Pentru că, de regulă, problema relațiilor noastre cu Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială înainte de 1989 a fost tratată cu deosebire în termeni ideologici.

Această lucrare bine documentată încearcă să iasă din abordarea pur ideologică, ceea ce oferă o baza solidă lucrării, dar are și abordări tehnice, care sunt necesare pentru a se înțelege mai bine aceste relații.

Eu vorbesc, și nu mi-e rușine să o spun, ca un cunoscător. Am absolvit Facultatea de Comerț a ASE-ului în 1971, și imediat după absolvire am intrat la un institut de cercetări, Institutul de Economie Mondială. S-a întâmplat ca una dintre pasiunile mele, problemele financiar-bancare internaționale, să fie aria pe care am acoperit-o timp de aproape 20 de ani, cât am lucrat la acel institut. Și, bineînțeles, relațiile cu Fondul și Banca Mondială. Deci vă vorbesc ca o persoană documentată.

Această lucrare este pur și simplu excepțională ca bază documentară, pentru că și după 30 de ani încă abordăm istoria cu foarte multe emoții și cu o înclinație ideologică. Domnul Alexandrescu încearcă să iasă din această abordare. Bineînțeles că avem, ca ființe umane, inevitabil ceva emoție când scriem, când le punem pe hârtie, așa cum am și eu acum.

Îmi aduc aminte că în 1972 eram în frontul înaintat al reformei între țările comuniste, eram considerați o excepție. Și lucrurile au mers așa până când premierul care a adus foarte multă deschidere în relația cu Occidentul, Ion Gheorghe Maurer, a fost pensionat în 1972. Dar în 1972 România a fost singura țară comunistă care a devenit membră a organismelor „imperialiste” - Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială, o deschidere extraordinară.

La primul seminar internațional occidental la care am participat, în 1975, la Salzburg, într-o mulțime de vreo 50 de participanți, din Vest majoritatea, dar și din Est, din România am fost două persoane, din Cehoslovacia, dacă nu mă înșel, tot vreo două, din Ungaria vreo trei, din Polonia, din Bulgaria – nimeni, din RDG – nimeni, din Uniunea Sovietică – nimeni.

William Bill Casey, care era atunci președintele Eximbank, a ținut o prelegere. Seminarul s-a ținut în vestitul Leopoldschloss, pe malul lacului din periferia Salzburgului, și Bill Casey a intrat în sală și primul lucru pe care l-a spus a fost: Is anybody from Romania here? (Este cineva din România aici?)

Și noi, cei doi tineri din România, ne-am sculat așa timizi, ce are cu noi? Eram tineri și neexperimentați. Și a început să ne laude. Această țară reformistă a mers pe calea cea bună, a reformei, a intrat în Fondul Monetar. Și era absolut normal, pentru că, la un an după aderarea la Fondul Monetar și Banca Mondială, în 1973, România a obținut clauza națiunii celei mai favorizate.

Aceasta este istoria - cum de a ajuns România din fruntea plutonului reformist al țărilor comuniste pe experiență proprie, perioada 1972-1975, în coada lor, în coada acestui pluton, este un lucru pe care istoricii îl vor trata curând, dar această carte ne spune ceva, ce s-a întâmplat între timp.

Fiind la Economie Mondială, avându-l pe profesorul Murgescu acolo, un fel de cap limpede și fost consilier economic principal al lui Maurer, până în 1973, am avut această șansă să avem ochii deschiși într-o perioadă în care foarte mulți ochi se închideau spre interior. A fost un mare avantaj pentru noi, cei de la Institutul de Economie Mondială.

De aceea, ce vă spun în continuare, vocea mea vorbește și în numele regretatului academician și profesor Costin Murgescu. Industria românească a fost construită pe bază de licențe occidentale, dar a fost ruptă brutal, în 1989-1992, pentru că ea se baza pe importuri de completare și pe îmbunătățiri tehnologice. Oricum era cu un pas în urmă față de tehnologia occidentală, cel care îți vinde tehnologie nu ți-o dă chiar pe cea din urmă. Adevărații specialiști știu ce a însemnat asta – nu e nicio minune, nu e nicio întrebare retorică aici, ci este un adevăr că asta a dus la faptul că, după 1989, o bună parte din această bază industrială nu a mai putut să fie recuperată, era depășită din punct de vedere tehnologic și sugrumată în politicile care au urmat. Indirect, domnul Alexandrescu le prezintă în lucrarea sa, prin relațiile pe care le-a avut cu Fondul.

În 1980 a început și atunci o criză, a dobânzilor. Istoria îl consemnează pe Paul Volcker, șeful Fed-ului de atunci, am avut ocazia să îl cunosc personal în 1992, s-a dus cu dobânzile în America la 18%, ca să oprească inflația. 18% era enorm pentru americani, gândiți-vă că acum sunt 0%.

Acest lucru a grăbit decizia pe care au luat-o Partidul Comunist și Ceaușescu, să se ramburseze datoria externă. În plus, s-a întărit dolarul. Și aceeași discuție neîncetată, că nu se rambursează datoria, tot plătim și principalul rămâne. Sunt și acestea lucruri pe care le-a surprins domnul Alexandrescu și aș ajunge la decizia de rambursare a datoriei externe – domnia sa spune în 1985, părerea mea este, din spusele profesorului Murgescu, că decizia fusese luată odată cu schimbarea Guvernului Verdeț, 1981-1982, și instalarea Guvernului Dăscălescu.

Domnul Ion Alexandrescu prezintă toate aceste lucruri cu documente, cu decizii. Încearcă să iasă de sub decizia ideologică și are și titlul acesta extraordinar: experiment unic în istoria omenirii. Am luat credite pe 20 de ani de la Banca Mondială și le-am plătit în avans. Asta a însemnat strângerea curelei extraordinar și îmi permit să revin - nu a fost numai suferința populației, cei de vârsta mea o cunosc, noi am trăit-o - dar a fost și sugrumarea unei industrii, altminteri poate exagerez, dar hipertrofiate, dezvoltate cam mult, nu uitați că aveam 6 sau 7 combinate siderurgice, într-o țară care nu producea minereu de fier, nici cărbune cocsificabil și vreo 6 rafinării. Greu de conceput și de multe ori noi, cei de la Insititutul de Economie Mondială, asistam stupefiați că exemplul nostru era Japonia. Când se spunea de ce dezvoltăm atâta siderurgia, uitați că și japonezii fac asta. Japonezii au altă situație.

Disputele cu Fondul pe care domnul Alexandrescu le tratează, 1982-1983, planul conceput de Ministerul de Finanțe pentru rambursare anticipată, reeșalonarea, toate acestea sunt subiecte de mare interes pentru epoca aceea și cartea trebuie citită pentru ca noua generație să înțeleagă ce s-a întâmplat atunci în România.

Una dintre chestiunile pe care noi le știm, legat de rambursarea datoriei externe, este faptul că, într-adevăr, în 12 aprilie 1989, în cadrul unei plenare a CCPCR, Nicolae Ceaușescu a făcut public că România își lichidase datoria externă și chiar mai avea creanțe de recuperat. Asta îmi aduc aminte, plenara aceea, de 2,5 miliarde de dolari din țările în curs de dezvoltare, la care cred că se mai adăugau și cele în ruble transferabile. S-au recuperat foarte puține din aceste datorii.

Închei prin a spune că astăzi dezbatem o carte care te provoacă să parcurgi – dacă nu cu creionul în mână, cel puțin cu multă atenție – istoria aceasta a relațiilor noastre cu FMI și ea va fi parcursă și de economiști, și de istorici.

Într-o perioadă în care observăm că istoria este rescrisă, din păcate, chiar a doua zi altfel decât este realitatea – cam asta este de multe ori ceea ce trăim în prezent - o asemenea carte bine documentată, care încearcă să iasă de sub ideologie, este o carte utilă.

Îl felicit pe autor, mă bucur că am avut ocazia să deschid această dezbatere, că mi-a oferit ocazia să spun și eu ce știu și repet – știu din fapte, din lucruri trăite și din avantajul de a trăi alături de un mare economist român al acelei perioade. Din păcate, știți că profesorul Murgescu s-a stins chiar înainte de căderea regimului comunist. Poate că prezența lui după ‘90 ne-ar fi ajutat, ne-ar fi grupat și ne-ar fi așezat mai bine rândurile celor care am încercat să împingem această țară spre un parcurs și acela, inedit - trecerea de la socialism spre o economie de piață descentralizată, un proces extrem de greu.

Vă mulțumesc că m-ați ascultat, vă doresc dezbatere frumoasă acestui panel care are și economiști, și istorici.

8 mai 2019, Banca Națională a României