Variantă pregătită pentru susținere

Cuvânt de deschidere

Bună dimineaţa, doamnelor şi domnilor!

Vă rog să-mi îngăduiţi să vă urez bun-venit la Banca Naţională pentru lucrările celei de-a XXVII-a ediţii a Simpozionului de istorie şi civilizaţie bancară „Cristian Popişteanu”. Tema de astăzi este Tezaurul BNR evacuat la Moscova – un bilanţ istoriografic şi un studiu de caz.

Vă mulțumim tuturor pentru prezență! În mod deosebit, mulțumim distinșilor noștri invitați care vor participa cu intervenții în cadrul dezbaterii:

• academician Ioan Aurel Pop,
• prof. univ. dr. Ioan Scurtu,
• prof. univ. dr. Ion Calafeteanu,
• Marian Voicu, realizator TV.

Doamnelor şi domnilor,
Onorată asistenţă,

Deoarece tema de astăzi este despre un bilanț, încep prin a prezenta un scurt bilanț al acestui simpozion.

Simpozionul de istorie și civilizație bancară „Cristian Popișteanu” are loc tradițional în preajma datei de naștere a Băncii Naționale a României. Acest eveniment memorabil a avut loc acum 139 de ani, la 17 aprilie pe stil vechi, 29 aprilie pe stil nou, în anul 1880, când Legea pentru înfiinţarea unei bănci de scont şi circulaţiune a fost publicată în „Monitorul Oficial”.

Anul acesta, ne desfășurăm lucrările pe parcursul a două zile, după următorul program:
• astăzi, 23 mai, după acest Cuvânt introductiv, o să vă prezint Istoria celui de-al doilea dosar al Tezaurului României evacuat la Moscova;
• urmează o dezbatere pe tema Tezaurul evacuat la Moscova. Bilanţ istoriografic după 100 de ani, moderată de domnul Cristian Păunescu.
• În jurul orei 13.30, după încheierea dezbaterilor din această primă zi a simpozionului, vom audia un recital susținut de o pianistă foarte tânără, domnișoara Eva Garet, de la Colegiul Naţional de Muzică „George Enescu”;
• Estimăm că în jurul orelor 14.00-14.30 vom viziona expoziţia Documente, carte și aur la Banca Națională a României;

Mâine, 24 mai, la ora 10, dezbaterea se va axa pe o întrebare: Există cazuri similare cu cel al tezaurului BNR evacuat la Moscova? Vom beneficia și de un studiu de caz.

• În jurul orei 12.45, vor fi decernate premiile anuale oferite de Fundaţia culturală „Magazin Istoric” pentru cele mai importante contribuţii ale cercetării istorice pe anul 2018;
• Vom încheia întâlnirea noastră cu un recital susținut de studenți de la Universitatea Națională de Muzică din București și cu un cocktail.

Revenind la istoria acestui Simpozion, ca în fiecare an, aducem și astăzi un omagiu celor cu care am plecat la drum: Radu Negrea, în acel moment secretarul general al Asociaţiei Române a Băncilor și profesorul Cristian Popișteanu, specialist în Relații Internaționale, membru al Asociației Române de Drept Internațional, redactor-șef al Revistei „Magazin Istoric”. Am decis organizarea acestui simpozion de istorie şi civilizaţie bancară, o manifestare prin care urma să redescoperim și să împărtășim viitorilor funcționari bancari, precum și viitorilor clienți ai băncilor:

• o percepție corectă asupra noului sistem bancar ce se forma în România;
• tradiţia istorică a băncilor româneşti;
• istoria Băncii Naționale a României;
• rolul pe care băncile l-au jucat în viaţa economică, socială şi culturală a ţării.

Timp de 26 de ani, Simpozionul a fost onorat de prezenţa unor personalităţi ale lumii ştiinţifice, bancare şi politice, dintre care amintim pe:

• regretații Virgil Cândea, Dinu C. Giurescu, Mihnea Constantinescu, Virgil N. Constantinescu, Bogdan Baltazar, Ştefan Andrei,
• preşedintele României, Emil Constantinescu, academicienii Dan Berindei, Ioan-Aurel Pop, Răzvan Theodorescu, Ionel Haiduc, Tudorel Postolache;
• Nicolae Anastasiu, Nicolae Noica, Radu Varia, Adrian Cioroianu, Victor Axenciuc, Gheorghe Iacob, Ioan Bulei, Ioan Scurtu, Eugen Dijmărescu, Ion Ghica, Christophe Midan, Elena Petculescu, Radu Negrea, Emanuel Odobescu, Petre Bunescu, Radu Graţian Gheţea, Constantin Dună, Dan C. Pascariu, Mişu Negriţoiu, Nicolae Dănilă, Vasile Secăreş, Ioan Talpeş și lista ar putea continua.

În cadrul celor 26 de ediţii desfășurate până în prezent, au fost susţinute în jur de 250 de comunicări, în fața a circa 3.000 de persoane. Au fost dezbătute teme:

• de interes imediat, care preocupau societatea românească din anii '90;
• alte teme care priveau statutul şi menirea băncii şi a bancherului;
• arhitectura şi civilizaţia instituţională bancară;
• istoria Băncii Naţionale a României.

Ediția din anul 2014 a Simpozionului, care a avut tema Cristian Popişteanu – ziarist şi istoric, a fost dedicată chiar mentorului acestui simpozion.

În ultimii trei ani, temele dezbătute au fost circumscrise problematicii Primului Război Mondial:

Dezbaterea acestor trei teme ne-a oferit posibilitatea:
• Să ne integrăm acțiunilor organizate la nivel național, dedicate marcării Centenarului Primului Război Mondial și al Marii Uniri;
• Să facem cunoscută contribuţia BNR la efortul de război al ţării şi apoi la actul Unirii din 1918;
• Să evocăm pierderile suferite de BNR în timpul războiului, cele mai dureroase fiind pierderea celor 21 de funcționari, căzuți pe front, în memoria cărora în 1938, sub conducerea guvernatorului Mitiță Constantinescu, a fost dezvelită o piatră omagială la etajul I din Palatul Vechi al BNR, și a rezervei sale de aur.
• Să răspundem la întrebarea adresată foarte des băncii, în ultimii ani, uneori ca o imputare: de ce s-a decis transferul tezaurului în Rusia?

Pentru că singurele certitudini pe care le avem până în acest moment, în legătură cu subiectul în discuție, sunt documentele de care dispunem, care dovedesc dreptul de proprietate al României asupra bunurilor depozitate la Kremlin, vă propun să analizăm Dosarul „Moscova 2” și să răspundem zvonurilor și legendelor puse în circulație, despre acest subiect cu rigoarea documentelor.

Istoria celui de-al doilea dosar al Tezaurului României evacuat la Moscova

Doamnelor și domnilor,

Subiectul Tezaurului României transportat la Moscova în timpul Primului Război Mondial pare să rămână mereu în actualitate. La ediția de anul trecut a Simpozionului „Cristian Popișteanu”, vorbind despre Banca Națională a României în anul Marii Uniri, spuneam că, după anunțul de confiscare a tezaurului de către Puterea Sovietelor, „problema tezaurului a fost una dintre marile griji ale Băncii Naționale de-a lungul întregului an 1918 și, după cum știți, un secol de-atunci încoace”. Constat că anul acesta inaugurăm al doilea secol în care această problemă ne va reține atenția.

Banca Națională a României a anunțat, la 8 martie 2019, că, având în vedere interesul opiniei publice față de ceea ce s-a numit „Dosarul Moscova 2”, finalizarea cercetării acestuia de către specialiștii noștri va fi urmată de informarea publicului cu privire la datele importante oferite de cele 242 de file ale acestei unități arhivistice. În consecință, am să prezint astăzi concluziile rezultate în urma analizei detaliate a documentelor cuprinse în cel de-al doilea dosar despre evacuarea Tezaurului României la Moscova.

Pentru o analiză sistematică a Dosarului „Moscova 2”, am procedat la gruparea documentelor în trei categorii, după criteriul cronologic. În prima categorie am inclus documentele din perioada 1916 – 1931, în cea de-a doua, documente din anii 1933 și 1935 și în cea de-a treia documente din anii 1941 – 1942.

În prima categorie am introdus documentele referitoare la transportul Tezaurului BNR la Moscova și la evoluția acestei probleme în cadrul Conferinței de pace de la Paris și ulterior, adică documentele din perioada 1916 – 1931. Având în vedere numărul mare al acestora, am subîmpărțit această categorie astfel:

• Documente care se află atât în Dosarul „Moscova 1”, cât și în Dosarul „Moscova 2”, respectiv:
  • protocoalele de predare – primire, întocmite la Iași, în decembrie 1916 și în iulie 1917.
  • inventarul tezaurului BNR, realizat la Moscova, în ianuarie – februarie 1917, de reprezentanții BNR, pe de o parte, și de cei ai Ministerului de Finanțe Rus și ai Băncii de Stat a Rusiei, pe de altă parte, precum și protocolul de predare a valorilor din cel de-al doilea transport, încheiat la Moscova, în august 1917.
  • telegrama din 11 ianuarie 1918, transmisă de ministrul român de Finanțe, Nicolae Titulescu, lui Victor Antonescu, la Paris, cu privire la acordarea garanției colective tezaurului nostru de la Moscova de către Marile Puteri.
  • materialul întocmit de Constantin Conțescu, ministru plenipotențiar și directorul cabinetului ministrului Afacerilor Străine, în august 1918, cu titlul Istoricul strămutării la Moscova a tezaurului Băncei Naționale și valorilor celorlalte instituțiuni financiare.

Aceste documente au fost cunoscute de mai multă vreme specialiștilor în problematica Tezaurului României de la Moscova din Dosarul „Moscova 1” și au fost invocate în cadrul celor patru întâlniri ale Comisiei comune româno – ruse ¹ . Mai mult decât atât, publicul interesat a avut acces la conținutul acestor documente, deoarece au fost publicate:

• de Mihail Gr. Romașcanu, în lucrarea Tezaurul român de la Moscova, apărută în 1934.
• de doamna Viorica Moisuc și domnul Ion Calafeteanu, împreună cu regretatul Constantin Botoran, în 1993, sub titlul Tezaurul României la Moscova .
• de domnii Cristian Păunescu și Marian Ștefan, în cele două ediții de documente, din 1999 și 2011, cu titlul Tezaurul Băncii Naționale a României la Moscova.

Tot în categoria documentelor din perioada 1916 – 1931, am inclus documente originale, unele inedite, aflate în Dosarul „Moscova 2”, dar nu total necunoscute specialiștilor, precum:

• corespondența dintre Banca Națională a României și Ministerul Afacerilor Externe în legătură cu misiunea ministrului Conțescu la Kiev și Moscova.
• Documentul intitulat Raport de cele făcute de mine în Moscova în ultimul voiaj – august 1918, întocmit de inginerul Gheorghe Dobrovici, la 1 octombrie 1918, după ce revenise la Iași de la Moscova, și copiile răspunsurilor primite de acesta în urma demersurilor făcute pe lângă Consulatul Norvegiei din Moscova și pe lângă noile autorități sovietice.

Aici vă rog să-mi îngăduiți să introduc o paranteză și să spun că, în februarie 1917, inginerul Gheorghe Dobrovici, care era șeful Serviciului fabricarea biletelor din BNR, și controlorul Mina G. Vidrașcu au fost trimiși la Petrograd, pentru ca, având sprijinul Băncii de Stat a Rusiei, să imprime biletele de 1 leu, 2, 5 și 100 lei. În urma evenimentelor din Petrograd, Banca Rusiei n-a mai putut asigura condițiile pentru imprimarea biletelor BNR, fapt pentru care Gheorghe Dobrovici a cumpărat și pus în funcțiune o tipografie BNR la Moscova, unde lucrurile păreau, pentru moment, mai liniștite.

În august 1918, „pentru o continuă și de aproape supraveghere a tezaurului băncii aflat la Moscova”, Consiliul general al BNR a dat celor doi „mandate de a reprezenta interesele băncii pe lângă organele oficiale ale guvernului Republicii Ruse și de a lua [...] toate măsurile necesare în acest scop”. Potrivit mandatului, care se află în Dosarul „Moscova 1”, cei doi aveau

„dreptul de a trata și a obține de la autoritățile rusești, cât și de la alte puteri reprezentate în Rusia restituirea și transportul valorilor pe care Banca Națională a României le-a depus la Kremlin (Sala Armelor), cât și din compartimentele separate ale Casei de Depuneri din Moscova (Sudnaia Casa)”.

Revenit la Iași, în septembrie 1918, Dobrovici scria în raportul menționat mai sus că, după arestarea consulului francez, „am insistat și obținut ca cheile să rămână la Consulatul Danemarcei pentru a nu se arăta autorităților rusești că ultimele evenimente au decis Franța și Anglia să se dezintereseze de tezaurele noastre”.

Rămas la Moscova după plecarea lui Gh. Dobrovici, controlorul Mina Vidrașcu a trimis în țară patru scrisori rămase necunoscute, deși la una dintre ele se face referire în procesul-verbal al ședinței Consiliului general al BNR din 7 decembrie 1918 și, la rândul meu, în intervenția de anul trecut din cadrul Simpozionului „Cristian Popișteanu”, am folosit aceste informații cu privire la faptul că tezaurul BNR era încă intact în acel moment.

Aceste patru scrisori originale se dovedesc a fi, într-adevăr, importante, dar numai din perspectiva informațiilor cu privire la situația de la Moscova din anul 1917 și 1918, ele nu aduc nimic în plus din punct de vedere juridic la ceea ce se știa până acum.

Iată câteva extrase din aceste epistole. În scrisoarea din 14 noiembrie 1918, reprezentantul BNR la Moscova informa că:

„Tezaurul de la Kremlin, precum și valorile depuse la Sudnaia Kassa sînt, până în prezent, intacte și la locurile unde au fost depuse. Personalul în măsură de a cunoaște bine despre soarta tezaurelor noastre mi-a declarat cele de mai sus. În privința ridicării și transportului în țară a valorilor noastre nu este speranță să se poată face curând.”

În scrisoarea următoare, care a fost redactată la 11 februarie 1919, Vidrașcu menționa situația de la sfârșitul lui noiembrie 1918, când însoțise pe secretarul Consulatului norvegian, care aplicase sigiliul pe ușile unde se aflau valorile românești, prilej cu care examinase

„cu toată atențiunea vechile sigilii și pot să vă afirm că erau în bună stare și că n-am putut observa nicio urmă că s-ar fi deschis acele uși și directorul Sudnaia Kassa mi-a afirmat în modul cel mai categoric că nu s-a umblat la aceste tezaure. În Kremlin, n-am putut pătrunde cu toate încercările făcute, numai anumite persoane cunoscute autorităților de aci pot pătrunde”. În plus, adăuga Vidrașcu, „pe aici a circulat svonul că (!) casetele cu aurul din Kremlin ar fi fost luate și transportate la Kazan sau Samara, de unde cea mai mare parte ar fi căzut în mâinile cehoslovacilor, când au ocupat acele orașe. Dacă s-ar fi întâmplat acest lucru, sînt sigur că guvernul nostru și, prin urmare, și Dvs. ați fi fost puși în curent despre acest fapt de către conducătorii cehoslovaci. Am speranța și credința că acesta va rămâne un simplu svon”.

În aceeași scrisoare, Mina Vidrașcu descria situația în care se găsea el însuși la Moscova, astfel:

„Să-mi dați voie să vă mai scriu câteva cuvinte despre mine. Fondurile pe cari le-am avut la dispoziție și cari au fost destul de importante sunt spre sfârșite și, de voi fi nevoit să mai stau mai mult aci, mă voi găsi într-o situație destul de critică, viața aci fiind de o greutate și de o scumpete pe care mintea omului e greu să și-o poată închipui, afară de aceasta, în Moscova, nu mai este absolut nimeni căruia să mă pot adresa, despre consuli nu mai sunt în Moscova decât cel mexican, cel grec și al Persiei, despre consulul norvegian nu știu cât va mai sta aici și nici nu mai știu dacă aș putea obține ceva de la Domnia sa.”

Se pare că mesajul lui Vidrașcu a impresionat conducerea Băncii Naționale, căci, la 24 mai 1919, Consiliul de administrație a decis să i se plătească „prima de scumpete ce s-a acordat funcționarilor Băncii aflați în timpul ocupațiunei la Iași, întrucât familia sa a rămas în acel oraș până la înapoierea Centralei Băncei la București, iar cu diurna ce i s-a dat la Moscova abia a putut să preîntâmpine cheltuielile sale”. Am făcut această corelație între un document din Dosarul „Moscova 2” și alte documente din Arhiva BNR, pentru a arăta caracterul de complementaritate al acestui dosar în raport cu fondul arhivistic al instituției noastre.

• Un alt document original din Dosarul „Moscova 2” este cererea, din august 1918, a sergentului Mihai Geogea, care solicita Băncii Naționale a României un sprijin financiar, din cauza pierderilor pe care le suferise în timpul celor doi ani petrecuți la Moscova, unde îi fuseseră furate „revolverul și cizmele statului”, precum și pe drumul de întoarcere. Dincolo de conținutul acestei solicitări și de cei șase sute lei, pe care sergentul i-a primit, pentru analiza de față se dovedește foarte importantă notița „Dosarul «Moscova»”, care ne arată că, încă din august 1918, fusese creat un dosar „Moscova”.

Cea mai consistentă parte a documentelor din perioada 1916 – 1931 din Dosarul „Moscova 2” este reprezentată de documente circumscrise dimensiunii diplomatice a Tezaurului României de la Moscova, respectiv de documente care ilustrează cum a fost tratată această problemă în cadrul Conferinței de pace de la Paris și ulterior. Credem că putem sublinia de la început că aceste documente sunt, în majoritate, copii și se referă la:

• Corespondența dintre Banca Națională a României și Consorțiul germano – austro – ungar privind vânzarea cerealelor românești către Puterile Centrale în anii 1915 – 1916, contra unei taxe vamale în aur.
• Extrase din procesele – verbale ale ședințelor Comisiei de armistițiu și ale Comisiei de reparații cu privire la aurul BNR de la Moscova, aurul BNR de la Reichsbank și emisiunea leilor de război de autoritățile de ocupație.
• Memorii și scrisori întocmite, în anul 1919, de George Danielopol, reprezentantul României în Comisia Reparațiilor.
• Procese - verbale ale Comisiei de reparații din cadrul Conferinței de Pace cu privire la stocul românesc de aur de la Moscova și la emisiunea leilor de război de către autoritățile germane de ocupație.
• Corespondența dintre Banca Națională a României și Ministerul Afacerilor Străine cu privire la informațiile primite despre situația Tezaurului de la Moscova și demersurile diplomatice întreprinse pe plan internațional.
• Memoriul din iunie 1919, semnat de prim – ministrul I.I.C. Brătianu și trimis președintelui francez, George Clemenceau, cu privire la stocul de aur al BNR.
• Tabele cu pagubele suferite de Banca Națională a României în timpul Primului Război Mondial și corespondența BNR cu Eftimie Antonescu, Comisarul Misiunii de Executare a Tratatelor de sub Președinția Consiliului de Miniștri, care a solicitat acte justificative ale pagubelor.
• Petiție, declarații și corespondență internă a BNR cu privire la o cantitate de aur, în valoare de 915 lei, depusă la Casieria administrației centrale aflată la Iași, de casierul Agenției Tulcea, în august 1917 (1929 – 1931).

După această sistematizare, se mai impun câteva observații:

• Pe adresa Ministerului Afacerilor Externe din 6 septembrie 1921, a fost făcută mențiunea „Dosar aur Moscova”, ceea ce întărește, încă o dată, ideea existenței acestuia.
• Unele din aceste documente au fost publicate în cartea lui Mihail Gr. Romașcanu din anul 1934, iar altele au fost identificate și în dosare din Arhiva BNR, în special din Fondul Secretariat.

În cea de-a doua categorie am inclus documente din anii 1933 și 1935, între care se află:

• Solicitarea din iunie 1933, adresată de Mihail Gr. Romașcanu, în acel moment funcționar la Serviciul secretariat din BNR, guvernatorului Constantin Angelescu, prin care propunea elaborarea și tipărirea unei lucrări dedicate tezaurului BNR evacuat la Moscova, ca urmare a publicării memoriilor căpitanului George Hill, din cadrul Serviciilor secrete engleze. Traduse în franceză, sub titlul Ma vie d’espion, memoriile făceau cunoscut opiniei publice europene că George Hill și colonelul Boyle au repatriat în România aproximativ o treime din tezaurul de la Moscova.

Rezoluția scrisă cu un creion albastru de guvernatorul Constantin Angelescu a fost următoarea: „Se va comunica M.(inisterului) de Externe situația spre a desminți prin agentura oficială. Secretariatul va strânge actele respective și referi spre a comunica guvernului. Broșura domnului Romașcanu nu este utilă în acest moment. Pentru moment, nici nu putem fixa dacă este bine să aibă un caracter de publicitate.” Așadar, guvernatorul Angelescu n-a aprobat proiectul lui Romașcanu, dar ne-a lăsat o precizare foarte importantă, anume că „Secretariatul va strânge actele respective”, ceea ce ne sugerează că acesta este contextul în care a început constituirea Dosarului „Moscova 2”, dar asupra acestui aspect o să revenim și cu alte elemente. În aceeași cerere, Romașcanu arăta că a început să se documenteze, adunând ceea ce s-a publicat cu privire la Tezaurul de la Moscova, dar solicita și accesul la Arhiva BNR, precizând că „nu fac altceva decât să îndeplinesc o datorie de conștiință față de instituțiunea pe care o servesc”. Ulterior, s-a revenit asupra rezoluției lui Constantin Angelescu, așa cum apare menționat într-o a doua rezoluție de pe același document și cum demonstrează tipărirea cărții lui Romașcanu în 1934.

Tot în categoria documente din anii 1933 și 1935, am mai inclus:

• Corespondența BNR cu Ministerul Afacerilor Străine, prin care se anunța sosirea trenului în Gara Obor cu valorile românești restituite de URSS în anul 1935 și se solicita desemnarea unui reprezentant al BNR. Cel ales să reprezinte Banca Națională a fost, nu întâmplător, Constantin Vasilescu. Am spus că, nu întâmplător, întrucât, în calitate de ajutor al șefului Serviciului contabilitatea biletelor, Constantin Vasilescu a fost unul dintre funcționarii care au semnat inventarul întocmit la Moscova, în februarie 1917, și au însoțit cel de-al doilea transport al Tezaurului BNR la Moscova în vara anului 1917.
  Și în acest caz, am constatat complementaritatea celor două dosare cu documente despre Tezaurul de la Moscova, Constantin Vasilescu fiind menționat în ambele. Coroborarea informațiilor din cele două dosare, dar și din Fondul Consiliile de conducere din Arhiva BNR, permite reconstituirea articulată a misiunilor sale din vara și toamna anului 1917. Astfel, potrivit telegramei din 10 august 1917, din primul dosar, Constantin Vasilescu, care se afla la Moscova, era chemat să revină la Iași. Apoi, la 6 noiembrie 1917, într-un proces-verbal al Consiliului general al BNR este transcrisă telegrama consulului român la Moscova, Pierre Guérin, în care se precizează că Vasilescu a sosit cu bine la Moscova și va reveni la Iași când „transportul va fi posibil”, ceea ce s-a întâmplat la 13 decembrie 1917. Aceasta este data la care directorul Teodor Căpitanovici scria din Moscova guvernatorului BNR, precizând că profită „de plecarea domnului C. Vasilescu”. Constantin Vasilescu a adus această scrisoare la Iași și documentul se află în Dosarul Moscova 1, fiind și publicat. Dosarul Moscova 2 completează reconstituirea noastră cu o copie a procesului-verbal de predare a biletelor aduse la Iași și cu un raport ulterior, în care se arată:
  

  „în decembrie 1917, domnul Căpitanovici a cunoscut din întâmplare pe dl col. Boyle, care trecea prin Moscova spre țara românească într-un vagon imperial (pe care pusese placarda Crucii Roșii Americane). Dl col. Boyle s-a oferit a lua în acest vagon un transport de bilete, oferind în acest scop două compartimente de la mijloc. Dl col. Boyle avea ca adjutant pe dl căpitan George Hill”.

  
  

  Pe lângă reconstituirea de care vorbeam, acest raport ne lămurește și de unde a plecat confuzia lui George Hill cu privire la aducerea unei părți din tezaurul BNR în țară.

Revenind la documentele din 1933 – 1935, mai semnalăm:

• O copie a referatului întocmit la 28 iunie 1935 de G. Paraschivescu, din partea Ministerului Afacerilor Străine, cu privire la sosirea în Gara Obor a celor 17 vagoane cu lăzile și baloturile conținând „arhivele și documentele” restituite de guvernul URSS și la distribuirea acestora, în intervalul 19 - 27 iunie 1935, instituțiilor cărora le aparțineau.
• O notă adresată guvernatorului Grigore Dimitrescu cu privire la ce au preluat reprezentanții BNR din Gara Obor și procesele-verbale propriu- zise de luare în primire a lăzilor cu documentele BNR.

Și aici este locul să remarcăm din nou faptul că documentele din Dosarul Moscova 2 se completează perfect cu documente dintr-un dosar de la Serviciul titluri, din Arhiva BNR. Mai precis, Dosarul Moscova 2 conține șase procese-verbale de preluare a lăzilor cu documente ale Băncii Naționale și un proces-verbal de inventariere a unei lăzi, iar restul proceselor-verbale de inventariere a fiecărei lăzi se află în dosarul din Arhiva BNR.

Cea de-a treia categorie identificată de noi în Dosarul „Moscova 2” este alcătuită din documente create în anii 1941 – 1942, care reprezintă:

• pe de o parte, corespondența dintre Consiliul de Miniștri și Banca Națională a României și,
• pe de altă parte, corespondența dintre Banca Națională a României și instituțiile publice și private care au trimis valori la Moscova în vara anului 1917. Cronologic, primul document datează din 16 octombrie 1941 și este intitulat Referat privitor la Tezaurul român de la Moscova, fiind întocmit în cadrul Serviciului studii din Banca Națională a României și semnat de Mihail Gr. Romașcanu, șeful acestui serviciu.

Acest referat a fost analizat de guvernatorul Alexandru Ottulescu, care a scris mai multe rezoluții:

În prima spunea: „Domnului administrator Leon, cu rugămintea de a lua cunoștință de rezoluția de la pagina 11 și a pregăti materialul necesar unui examen integral a problemei.”

La pagina 11, materialul cuprindea următoarele aprecieri:

„Problemele care se vor pune la sfârșitul războiului actual vor fi tot atât de grele ca și acelea ale ceasului de față. Unele dintre ele vor fi discutate cu prilejul încheierii păcii, iar altele vor privi organizarea viitoare a economiei naționale după încetarea ostilităților. Pentru toate aceste motive, propunem ca Serviciul de Studii al Băncii să pășească de îndată la cercetarea acestor probleme și îndeosebi a acelora care vor interesa direct Instituțiunea noastră.” Guvernatorul Ottulescu a scris pe margine „de acord” și a adăugat numele administratorului Gheorghe N. Leon, membru al Consiliului de administrație al BNR, care trebuia să coordoneze elaborarea materialului de către Serviciul studii din BNR.

De asemenea, referatul conținea actualizarea valorilor trimise la Moscova de Banca Națională a României, Casa Regală și Casa de Depuneri, pe baza cursului 1 leu aur = 61,29 lei hârtie.

În același material, era formulată întrebarea „dacă URSS ne-ar restitui aurul, trebuie să plătim taxa de păstrare?” și se dădea următorul răspuns:

„să considerăm că pretențiunea Sovietelor este justă și că noi le datorăm taxa pentru păstrarea tuturor valorilor din ziua depunerii și până-n clipa restituirii lor. Acceptarea acestei situațiuni presupune păstrarea intactă a tezaurului în tot timpul. Rusia însă n-a respectat acest elementar principiu al depozitului. Întrebuințând aurul românesc de la Kremlin pentru ale lor interese, Sovietele nu numai că au scăpat de grija de a-l mai păstra, dar au contractat în acest chip, am putea spune, un împrumut forțat de la România [...]. Taxa de păstrare nu poate fi pretinsă pentru aurul depozitat la Kremlin după data ridicării și întrebuințării lui de Soviete”.

De aceea, se concluziona că „Rusia este obligată să plătească României pentru împrumutul forțat contractat dobânda care se va stabili de comun acord. Scăzându-se taxa de păstrare calculată pe bazele amintite din totalul dobânzilor, Rusia va rămâne cu siguranță debitoarea României, urmând să-i plătească restul. Aceasta este, după părerea noastră, singura soluțiune justă ce i se poate da problemei”.

Așadar, avem un referat realizat de o structură din Banca Națională a României, referat ce a fost depus într-un dosar care, la un moment dat, a dispărut, după care a reapărut. Conținutul acestui referat nu a rămas, însă, necunoscut specialiștilor în problematica Tezaurului BNR de la Moscova, deoarece originalul acestui document se află într-un dosar din Fondul Ministerul Economiei Naționale. Direcția acorduri și convenții comerciale, la Arhivele Naționale ale României.

Mai mult decât atât, originalul de la Arhivele Naționale ale României ne spune că textul din Dosarul Moscova 2 a fost completat de mână de Mihail Romașcanu și semnat pe fiecare pagină de acesta, după care a fost trimis Consiliului de Miniștri, unde a fost înregistrat la 30 octombrie 1941.

Între timp, la 24 octombrie 1941, Președinția Consiliului de Miniștri transmisese Băncii Naționale a României, cu mențiunea „foarte urgent”, o adresă prin care solicita „a ne comunica evaluarea tezaurului trimis la Moscova cu ocazia războiului din 1916 – 1918, cuprinzând, pe categorii, obiectele evacuate și mențiunea care au fost proprietatea statului și care proprietate particulară”.

Răspunsul BNR la această solicitare pare să nu fi avut aspectul formal al corespondenței oficiale, deoarece în dosarul analizat aici se află un material, în copie, din 12 noiembrie 1941, adresat mareșalului Ion Antonescu. Pe prima pagină a documentului se află următoarea însemnare, datorată lui M. Romașcanu: „Adresă predată personal dlui Ion Antonescu de către D-l Guvernator Alex. Ottulescu, în ziua de 12 nov. 1941, ora 13”. Adresa, este, de fapt un raport dactilografiat, de cinci pagini și jumătate, însoțit de două anexe. Acest raport a fost o completare la primul referat, căci începe cu următoarea propoziție: „Pentru a întregi raportul nostru anterior privitor la Tezaurul Român de la Moscova, avem onoarea să vă comunicăm următoarele”.

În continuare au fost reluate identic primele două pagini ale primului raport, dar au fost adăugate evaluări și actualizări ale valorilor transmise la Moscova în 1916 – 1917, ale celor care s-au întors în 1935, pentru ca în final să fie enunțată următoarea concluzie:

„În rezumat, putem afirma că URSS urmează să ne restituie suma de cel puțin 371,86 miliarde lei (371.855828.404,12 lei), reprezentând contravaloarea Tezaurului Român depus la Moscova. Această sumă se repartizează astfel”:

• Stocul metalic al BNR și bijuteriile Reginei Maria – actualizat la nivelul anului 1941 – 19,74 miliarde lei (19.744.878749,33 lei).
• Valorile depuse de Casa de Depuneri – 352,1 miliarde lei (352.110.949.654,79 lei). Acest raport a fost însoțit de două anexe, care aveau în vedere restituirea ce avusese loc în iunie 1935 și se refereau la:
• „modul cum s-au distribuit cele 1436 lăzi care făceau parte din Tezaurul românesc și care au sosit la București în ziua de 17 iunie 1935”.
• „Lista obiectelor proprietatea Academiei Române, care făceau parte din Tezaurul de la Moscova și care nu au fost restituite în iunie 1935”.

Originalul de la Arhivele Naționale ale României ne completează mențiunea lui Romașcanu, în sensul că, predat pe 12 noiembrie 1941, documentul a fost înregistrat a doua zi, pe 13 noiembrie 1941, și a fost citit de mareșalul Antonescu, care a pus și o rezoluție.

Acest document a fost publicat în anul 2003, în lucrarea România și marile puteri (1939 – 1947), a regretatului istoric Gheorghe Buzatu, fiind preluat și în mai recenta lucrare a domnului Marian Voicu, Tezaurul României de la Moscova. Inventarul unei istorii de o sută de ani.

De asemenea, în Arhiva BNR, mai există o copie a materialului, pe care am identificat-o într-un dosar al Serviciului secretariat.

Având în vedere că cele două rapoarte au fost întocmite de același autor, Mihail Grigore Romașcanu, se cuvine să spunem că acesta a fost o personalitate cu totul deosebită.

Născut în 1906, într-o familie în care mai avea nouă frați, în comuna Lunca, din judeţul Botoşani, Mihail Romașcanu poate fi considerat un model de copil înzestrat cu inteligență și ambiție, care s-a ridicat prin școală în România interbelică, pentru ca apoi, după ce a performat în funcții importante, să treacă prin temnițele comuniste. El a fost timp de două decenii funcționar al Băncii Naționale a României, calitate în care a studiat documentele din Arhiva BNR despre Tezaurul de la Moscova și, pentru cei mai mulţi, numele lui va rămâne legat de redactarea primei monografii cu acest subiect.

Trecând la corespondența Băncii Naționale a României cu instituțiile care au trimis valori la Moscova în iulie 1917, trebuie spus că, în intervalul decembrie 1941 – mai 1942, Mihail Romașcanu a fost cel care, în calitate de șef al Serviciului studii din BNR, a primit cele 16 adrese, toate originale, aflate în Dosarul Moscova 2, prin care se comunica ce s-a trimis la Moscova în 1917, ce s-a întors în 1935 și ce a mai rămas nerestituit, cu mențiunea că, în unele cazuri, evacuarea făcându-se în grabă, unii expeditori n-au avut răgazul să inventarieze cu exactitate ce au evacuat. Adresele transmise Băncii Naționale a României veneau de la:

• Casa de Depuneri și Consemnațiuni
• Ministerul Afacerilor Interne
• Direcția Generală a Poștelor, Telegrafelor și Telefoanelor
• Ministerul Regal al Afacerilor Străine
• Ministerul Apărării Naționale
• Casa Centrală a Băncilor Populare și Cooperativelor Sătești
• Institutul Național al Cooperației
• Arhivele Statului
• Casa Generală de Pensii
• Ministerul Culturii Naționale și al Cultelor
• Ministerul Agriculturii și Domeniilor
• Banca Marmorosch Blank
• Banca Românească
• Banca de Scont a României
• Creditul Funciar Urban
• Biblioteca Academiei Române, care a transmis Lista materialelor nerestituite de la Moscova, ștampilată și în original, fără să existe însă și adresa de înaintare.

Nu întâmplător, am precizat că este vorba despre documente originale, căci, potrivit, regulilor arhivistice, în cazul corespondenței, destinatarul este obligat, după cum este și direct interesat, să păstreze, deci să arhiveze sau să includă în fondul său arhivistic, documentele primite ca răspuns la o solicitare pe care a formulat-o. Mai mult, pe cele mai multe dintre adresele primite de BNR de la instituțiile amintite se află rezoluția originală a lui Mihail Romașcanu.

Astfel, la 10 decembrie 1941, Mihail Romașcanu nota pe adresa sosită de la Banca de Scont a României următoarele:

„Doamna Coca va înființa o mapă pentru toate scrisorile privitoare la Tezaurul de la Moscova”.

Doamna Coca era, de fapt, Aneta Coca, fostă Aneta Manoilă, „fiica unei onorabile familii de preot din Sânmărtinul de Câmpie”, absolventă a Școlii superioare de Comerț din Brașov și licențiată a Academiei Comerciale din București, funcționară la Serviciul studii din BNR, începând cu anul 1929. Cunoscătoare a trei limbi străine, Aneta Coca era foarte apreciată pentru calitățile ei profesionale, iar printre sarcinile pe care le avea în anul 1941 era și aceea că răspundea de „arhiva administrativă a Serviciului studii”.

Având în vedere toate aspectele prezentate mai sus, credem că putem concluziona următoarele cu privire la Dosarul „Moscova 2”:

Acest dosar a fost creat în două etape. În prima etapă, ca urmare a rezoluției guvernatorului Constantin Angelescu din 1933, în cadrul Serviciului secretariat din BNR au fost adunate documente din perioada 1916 – 1931 referitoare la Tezaurul Băncii Naționale a României de la Moscova, care ar fi trebuit să ofere Ministerului Afacerilor Străine argumente pentru a arăta că George Hill pusese în circulație o informație falsă cu privire la restituirea unei părți din acest tezaur.

Ulterior, în urma, restituirii din 1935, au mai fost adăugate documente create în acest context. Toate aceste documente din perioada 1916 – 1935 au fost numerotate cu o ștampilă de culoare neagră, rezultând 179 de file. Acest număr de file a fost certificat, așa cum apare pe coperta interioară a Dosarului „Moscova 2”, de George Rossignon. George Rossignon a fost șeful Serviciului secretariat începând din 1939, iar în iulie 1940 a fost însărcinat cu conducerea lucrărilor de cancelarie ale cabinetului guvernatorului Mitiță Constantinescu.

Aici este momentul se remarcăm o serie de caracteristici comune ale dosarelor „Moscova 1” și „Moscova 2”, respectiv:

• aceeași copertă,
• aceeași mențiune „Tezaur Moscova”, scrisă de aceeași mână, pe coperte,
• certificarea amândurora a fost făcută de George Rossignon,
• numerele de înregistrare în sistemul de evidență sunt consecutive, respectiv 17.415 – Dosarul „Moscova 1” și 17.416 – Dosarul „Moscova 2”.

Un document inedit din Arhiva BNR, identificat recent de specialiștii noștri, ne arată că, în august 1941, ministrul plenipotențiar Vasile Stoica și directorul Octavian Beu, de la Ministerul Regal al Afacerilor Străine s-au adresat, confidențial, guvernatorului BNR solicitându-i „ca dl. Emil Lăzărescu, bibliotecar șef și referent la Secția de Studii a Ministerului, să poată consulta, în calitate de delegat al acestui departament”, dosarele aflate în Arhiva Băncii Naționale privitoare la tezaurul nostru evacuat în Rusia, în cursul războiului trecut. Pe lângă rezoluția „se aprobă consultarea dosarelor în bancă”, adresa mai are o notiță extrem de importantă din 11 august 1941:

„Dl Emil Lăzărescu a consultat dosarele nr. 17415 și 17416 privitoare la Tezaurul nostru evacuat la Moscova”. Însemnarea, făcută de Gheorghe Necheș, impiegat la Serviciul secretariat din BNR, ne indică foarte clar că este vorba de dosarele pe care astăzi le numim „Moscova 1” și „Moscova 2”.

Alte două documente din același Fond Secretariat, din Arhiva BNR, ne arată cum a continuat aventura acestor dosare. Astfel, unul dintre acestea precizează că:

„Dosarele (2) tezaur Moscova la domnul Administrator C. Stoicescu, apoi date domnului administrator Teodorescu și în urmă domnului Romașcanu”.

Un al doilea document, intitulat „Adeverință”, semnat M. Romașcanu și datat 5 noiembrie 1941 spune:

„Am primit de la Serviciul Secretariatului BNR două dosare privitor la Tezaurul de la Moscova”.

La sfârșitul anului 1941, în cadrul Serviciului studii din BNR, a început cea de-a doua etapă de creare a Dosarului „Moscova 2”, adică exact în perioada în care avea loc corespondența BNR cu Consiliul de Miniștri și cu instituțiile publice și private care își transferaseră valori la Moscova. Acesta a fost contextul în care Aneta Coca, ca urmare a rezoluției lui Mihail Romașcanu, a adăugat în Dosarul „Moscova 2” documentele din anii 1941 – 1942 despre care am vorbit mai sus.

Desigur, nu putem decât să presupunem cum și când a avut loc transferul Dosarului „Moscova 2” în misteriosul scrin în care a dormit, probabil, mai bine de o jumătate de secol.

În 1955, când a început reorganizarea fondului arhivistic al BNR, sub coordonarea Arhivelor Statului, Dosarul „Moscova 2” nu mai era în Bancă, deoarece eticheta cu noul nume al instituției „Banca RPR – Bancă de Stat” apare numai pe coperta Dosarului „Moscova 1”. Ceea ce putem documenta este faptul că, în februarie 1948, Serviciul studii a fost transformat în Serviciul planificarea circulației monetare, al cărui șef a devenit Nicolae Roșca.

Devenit celebru în presa ultimelor luni, Nicolae Roșca a fost funcționar al BNR din 1938 până în 1952, când i s-a desfăcut contractul de muncă, prin restructurarea schemei de personal a băncii, în contextul generat de arestarea lui Aurel Vijoli, președintele Băncii de Stat. Numit, în 1949, șef al Serviciului planificarea circulației monetare, a avut-o drept subalternă timp de câteva luni pe Aneta Coca. Atunci, probabil, Nicolae Roșca a intrat în contact cu cele două dosare.

Nu știm exact cum a ajuns ulterior Dosarul „Moscova 2” în scrinul misterios, dar credem că rigoarea documentelor vine să demonstreze fără nicio îndoială că Dosarul „Moscova 2” a fost creat în Banca Națională a României în perioada 1933 – 1942. De aceea, mulțumim în mod deosebit domnilor polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, care au recuperat acest dosar.

Este adevărat că istoria noastră zbuciumată a făcut ca apartenența acestuia la fondul arhivistic al instituției noastre să fie pusă sub semnul întrebării, situație în care, conformându-ne legilor în vigoare, suntem deschiși dialogului instituțional în vederea stabilirii statutului juridic al Dosarului „Moscova 2”. Deocamdată, vă invităm să-l vedeți, astăzi, în expoziția temporară „Documente, carte și aur la Banca Națională a României”, pe care am deschis-o în cadrul Muzeului BNR.

Mulțumindu-vă pentru atenție, urez mult succes dezbaterii de astăzi, invitându-l pe domnul Cristian Păunescu să preia rolul de moderator, și dumneavoastră, tuturor, vă doresc să petreceți două zile interesante la Banca Națională a României.