Stimate domnule Președinte al Senatului,
Stimate domnule Rector,
Stimată doamnă Decan,
Onorați membri ai Comisiei de Laudatio,
Stimați senatori ai UPG,
Stimați membri ai Consiliului de Administrație ai Băncii Naționale a României,
Dragi invitați,
Am acceptat cu mare satisfacție acordarea titlului academic de Doctor Honoris Causa al Universității Petrol-Gaze din Ploiești.
Pentru onoarea pe care mi-ați făcut-o, vă mulțumesc!
Ca profesor primesc cu mare emoție decizia forurilor de conducere ale comunității dumneavoastră academice.
De acum am obligații de membru al acestei comunități și cum mă știți mă voi alătura necondiționat eforturilor pentru sporirea prestigiului Universității Petrol-Gaze din Ploiești.
Aduc în fața dumneavoastră prețuirea mea pentru conducerea Universității.
Sunteți o echipă pe cinste, sub bagheta președintelui Senatului, prof. univ. dr. Nicolae Paraschiv și a rectorului, prof. univ. dr. ing. Mihai Pascu Coloja.
Mă bucur să pot adresa membrilor Senatului și ai Consiliului de Administrație urarea de a pune întotdeauna gândul și fapta în slujba Universității.
Mulțumesc Comisiei de Laudatio pentru aprecierile privind activitatea mea științifică, profesională și publică.
Opțiunea, de acum aproape trei decenii, a Universității de a forma și specialiști în economie este demnă de toată lauda.
Petroliștii și economiștii, uniți sub frontispiciul bunei pregătirii academice, pot fi continuatorii merituoși ai inițiativelor înaintașilor. Istoria consemnează un episod în care un petrolist de excepție – chiar excepția prin definiție pentru că a fost cu adevărat pionerul industriei petroliere - se implică într-o altă activitate economică de excepție. Este vorba, cum știți, de Theodor Mehedințeanu, personalitate întemeietoare a profesiei pentru care pregătiți aici tinerii, membru în primul Consiliu de Administrație al Băncii Naționale a României, la 1880.
Motivantă pentru inițiativele colaborării de acum, această filă de istorie comună ne îndeamnă să găsim mereu forța profesiilor de petrolist și economist pentru a cinsti visul marilor personalități ale istoriei moderne.
Ei au fost întemeietori de întreprinderi și de instituții care au pus țara pe calea progresului, noi trebuie să le asigurăm dăinuirea peste vremuri!
Azi, inspirați de iluștrii oameni care au făcut din petrol și moneda națională surse de modernitate, facem împreună - Universitatea Petrol-Gaze și Banca Națională a României - un pas simbolic pe calea colaborării: vernisăm, la Agenția prahoveană a BNR, expoziția permanentă cuprinzând momentele semnificative ale trecutului exploatării petrolului în țara noastră.
Prin acest adevărat nucleu al unui viitor muzeu al petrolului dăm posibilitatea tinerelor generații de a descoperi ce a însemnat această resursă pentru dezvoltarea țării. Și mai facem un lucru: în drumul spre centrul nostru de perfecționare din Sinaia, unde avem foarte mulți străini, să ne oprim la Ploiești, să vadă și expoziția din sucursala noastră, și sucursala, și istoria petrolului din România. Salut implicarea Universității Petrol-Gaze în pregătirea acestei expoziții destinate publicului larg.
Suntem, totodată, deschiși să inițiem cu frecvență mai mare și alte acțiuni, pe lângă cele de educație economică organizate cu Facultatea de Științe Economice.
Dragi colegi,
Aveți în broșura dedicată evenimentului de azi textul 
disertației mele, centrată, cum ați constatat, pe o analiză din perspectivă istorică a rolului celor mai proeminente resurse ale modernizării României, petrolul și moneda națională. La 1900, despre România se spunea că este al treilea mare producător de țiței din lume, după S.U.A. și Rusia. Pentru că lucrarea a fost difuzată, vă propun să nu reiau întregul conținut pentru că, stimulat fiind de ceea ce s-a spus aici, doresc să fac și alte considerații.
Trebuie să subliniez că paralela dintre petrol și moneda națională nu este nicidecum una oarecare. Încep chiar de la Theodor Mehedințeanu, cel care a pus bazele industriei petroliere și a fost membru în primul Consiliu de Administrație al BNR, ales cu 1745 de voturi la prima votare – fiind, cum frumos s-a consemnat în procesul verbal – „bine ales” (slide 3). Pe parcursul a 100 de ani, de când a început exploatarea țițeiului, în 1857, și până la 1948, sunt dovezi ale potențării reciproce ale rolului celor două resurse (Slide-urile 4, 5, 6). Apoi paralela se oprește întrucât și istoria BNR, și cea a petrolului, în perioada comunistă, au particularități, nu mai poate fi făcută o legătură foarte strânsă. Dar la început, legătura celor două istorii este extrem de interesantă.
Consider că atât petrolul, cât și leul sunt cele mai puternice simboluri prin care se identifică începuturile dezvoltării industriale ale economiei României și ale formării statului național modern.
Acum trebuie să fac o precizare, ca o digresiune de la ceea ce am analizat în lucrarea tipărită din punctul de vedere al unui economist. Se știe că științele economice au o particularitate – ele ne spun că legile economice acționează precum legea gravitației, își impun efectele, fără să fie însă atât de lineare. Paralela dintre leu și petrol este cumva evident sugestivă.
O anecdotă simpatică de pe vremea războiului consemnează că într-un raport trimis prim-ministrului, ca șef al statului, nemulțumirea populației cauzată de creșterea prețurilor este explicată prin acțiunea legii cererii și ofertei. În urma raportului, este convocată o ședință în care este cerută abrogarea ... legii cererii și ofertei. Legile economice există, dar nu acționează precum legile juridice, nu pot fi abrogate și, acționând prin intermediul omului, sunt conflictuale. De ele trebuie să ții seama, doar așa se izbândește.
Aș spune, ca semn de prețuire pentru generațiile care au racordat România la trendurile modernității, că prin petrol și inițiativele dezvoltate în legătură cu el, ca și prin crearea sistemului monetar național, România a devenit vizibilă pe harta lumii.
S-a întâmplat acest fapt excepțional în urmă cu aproape un veac și trei sferturi și nu și-a pierdut forța de iluminare nici până azi! Nu mă refer strict la manualele de istorie economică, unde România este menționată ca deschizătoare de drumuri în industrializarea petrolului, ci și la memoria unor oameni din locuri îndepărtate, care asociază România cu petrolul.
Eu însumi am trăit un astfel de moment, acum aproape o jumătate de secol, în 1976, când, aflat în America cu un grup de tineri specialiști în economie din mai multe țări, a trebuit să spunem de unde provenim. Ezitarea cetățeanului american care ne chestiona în a identifica România cu o localitate celebră sau cu capitala ei a fost surprinzător depășită de intervenția fratelui acestuia care a strigat: „România, Ploiești!”. Fusese pilot american care bombardase orașul dumneavoastră în Al Doilea Război Mondial!
Petrolul a fost și este sursă a modernizării, are, iată, și neprețuita valoare de a întreține memoria identității, dar este și motivul principal al proiectelor geopolitice și geostrategice contemporane.
Am evocat adeseori o discuție din anii '90 dintre președintele României, Ion Iliescu, și Zbigniew Brzezinski, fost consilier de securitate al preşedintelui Statelor Unite. Întrebat fiind de ce desconsideră România și pe ce criterii este ales ce anume este important pentru strategia politică, Brzezinski a răspuns că politica externă a Statelor Unite ține cont de zonele bogate în țiței, care se văd din satelit – unde este țițeiul, acolo este și interesul americanilor.
Mai este o anecdotă pe care vreau să o povestesc – în 1880, când s-a înființat Banca Națională, are loc o dezbatere foarte simpatică, în care opoziția critica guvernul care “nu a făcut nimic, e neprofesionist, a distrus economia, școlile, spitalele din România și, în ceea ce privește industria românească – am fost întrecuți până și de tinerele State Unite ale Americii!”
Lecția pe care petrolul și leul ne-o dau implică, fără îndoială, partea cea mai sensibilă a întemeierii unor relații, care este rațională, desigur, presupune realism politic, dar și emoția conștientizării unor rădăcini, care ne spun că nu suntem și nu avem cum să fim definitiv foarte diferiți, oriunde ne-am fi născut și crescut.
Un exemplu la care mai îmi place să mă refer de fiecare dată când am ocazia este legătura dintre leu și dolar, care dezvăluie surpriza că sunt frați de sânge.
Pare o glumă, dar ambele denumiri, leul și dolarul, s-au născut prin sciziparitate, cum se spune, din löwenthaler, moneda olandeză care circula încă de acum două secole și pe acest teritoriu.
Românii și americanii au împărțit frățește denumirea löwenthaler, cum constatăm azi, noi prin traducerea primei părți, leu, americanii prin transcrierea fonetică a celei de-a doua părți, dolar.
Ce vreau să spun cu aceasta?
Și petrolul, și leul conțin în ele nu doar valoarea atribuită prin supranumele lor popular, aurul negru, respectiv, aurul galben - aurul monetar, ci și invitația de a căuta mereu calea care să ne împingă spre progres, pornind de la resorturile și legăturile pe care istoria le-a consemnat ca favorabile.
Bornele devenirii invocate mai sus arată potențialul de inspirație pentru proiecte de durată.
Aurul negru și aurul monetar, ca orice altă resursă de mare preț a devenirii noastre, trebuie să fie puse mereu în valoare, azi ca și ieri, prin țesătura umană sedimentată istoric în aurul cenușiu.
Câtă istorie este în evoluția stocului de aur al României! Urmăriți slide-ul 6. Cum reflectă acest stoc de aur care a ajuns în 1916 la 100 de tone, pe care le-am trimis la Moscova, spre păstrare! Închipuiți-vă, 100 de tone pentru o țară mică precum România! Și astăzi avem tot 100 de tone de aur, dar putem spune că mai avem încă 100 de tone, este dreptul nostru, sunt documente imbatabile care, mai devreme sau mai târziu, vor fi puse într-o discuție mai mult decât istorică, diplomatică și poate chiar și politică.
Până în 1944 stocul de aur a crescut la 237 de tone de aur. Profesorul Costin C. Kirițescu povestește, în lucrarea lui – “Un bancher fără bani” - că a participat la demersurile guvernatorului BNR de atunci (n.r. Alexandru Ottulescu), care a ajuns în negocierile lui până la Hitler să refuze să predea petrolul fără plata în aur.
Onorat auditoriu,
În anexa 1 (a, b, c) a discursului de recepție tipărit, adică slide-urile 4,5,6 pe care le vedeți, prezint sinoptic mersul în timp al stărilor de lucruri legate de petrol și leu.
Este semnificativ cum s-au împletit destinele celor două resurse pentru conturarea traseului urmat de țară. Voi continua această cercetare pentru că este chiar frumoasă!
Este ilustrativ pentru tema analizată că prima formulă de industrializare a prelucrării petrolului prefațează Unirea Principatelor, iar formarea sistemului național monetar și înființarea Băncii Naționale încununează acest moment astral din istoria noastră.
BNR s-a înființat imediat după ce România, ca stat, s-a consolidat, și-a obținut independența și a devenit o țară în lume.
Semnificativă este alternanța rolurilor, leul fiind gata, spre exemplu, să susțină efortul pentru Războiul de Independență, ca după acest măreț moment al afirmării naționale petrolul să aibă legea proprie.
Este reconfortant pentru noi, cei de aici, care lucrăm pentru petrol și pentru moneda națională să evocăm tandemul cel mai eficace al modernizării României.
Desigur, este și o obligație de a găsi concordanța de roluri și consecințe care să împlinească de fiecare dată așteptările legitime ale oamenilor de la modernitate.
Și în perioadele faste, și în cele negre ale vremurilor, petrolul și leul s-au aflat în miezul lucrurilor; marile salturi spre modernitate au avut și au ca principal suport aceste două resurse.
Poziția lor specială în arsenalul mijloacelor pentru dezvoltare le-a transformat în ținte pentru imperiile vremii, pierderile fiind uriașe atât pentru industria petrolieră, cum ar fi, pentru perioada la care mă refer, bombardarea instalațiilor de exploatare, în Primul și Al Doilea Război Mondial sau pierderea rezervelor de aur ale Băncii Naționale în urma evacuării acestora la Moscova.
Nu încape îndoială că aurul negru și aurul monetar au fost cele mai râvnite resurse ale României.
Merită consemnat faptul că statul român și elitele românești au învățat, fie și în condițiile unei agresiuni, lecția prevenirii sau evitării pierderilor.
Proba a fost dată când România a reușit să transforme nevoia de petrol a multora, inclusiv a mașinii hitleriste de război, în refacerea rezervelor de aur ale țării, gestionate de Banca Națională, acestea ajungând la cantitatea record în anul 1944, după ce am trimis 100 de tone de aur la Moscova și au rămas acolo în Primul Război Mondial.
Peste ani trebuie să aducem recunoștința noastră acelor personalități ale vremii care au gândit și acționat în interesul țării. În timp, vom recunoaște că au fost patrioți, români adevărați.
Din nou, aurul cenușiu ajută aurul negru și aurul monetar, ce s-au împletit datorită inteligenței unor oameni care au salvat cât au putut din resursele, rezervele și bogățiile acestei țări.
Dragi prieteni,
Cu diferite prilejuri sunt pus în situația de a lămuri lucruri care surprind sau contrariază pe unii analiști externi privind modul în care țara a urmat sau a părăsit tendințele spre modernitate.
Mie îmi place istoria, o știu de la dascălii mei, care chiar în perioada comunistă erau dascăli adevărați, erau patrioți și nu cred că figurile mari ale României au fost altfel decât mari patrioți.
Trebuie să subliniez faptul că este absolut remarcabil că România s-a aliniat tendințelor celui de-al doilea val al modernității, în aceeași perioadă cu multe țări de pe continent, în primul rând Germania.
Prusia prin Bismarck și Principatele Române prin Cuza au declanșat procesul de unificare și emancipare națională la mijlocul secolului XIX, primul om politic menționat unificând Germania la 1871, al doilea făcând unirea a două provincii istorice românești la 1859 și pregătind independența, obținută sub prințul Carol I în 1877.
Banca Națională a României nu este mai prejos decât alte bănci centrale. E mai tânără decât Banca Angliei, care s-a înființat acum peste 300 de ani, dar în lanțul de bănci, 200 de bănci centrale în prezent, noi suntem a 16-a. Nu se poate spune că suntem un stat nou. Suntem între statele care aveau la 1880 bancă națională, înainte de Banca Japoniei, de exemplu, Banca Italiei sau a Statelor Unite ale Americii. Banca centrală a Statelor Unite s-a înființat în 1913, la 33 de ani după Banca Națională a României. Nu e vorba neapărat de mândrie națională, e vorba de adevăr istoric.
Evoc în fața dumneavoastră modul în care instituția responsabilă de rosturile leului, Banca Națională a României, s-a implicat în desăvârșirea proceselor esențiale ale modernității, industrializarea economiei și emanciparea națională.
Ca bancă nu doar de emisiune, a fost și bancă comercială, BNR a susținut avântul procesului investițional și antreprenorial de după 1880, practic fața României s-a schimbat radical, peisajul urbanistic și industrial viguros al perioadei fiind această dovadă.
Bunăoară, astăzi, partea cea mai căutată din București de vizitatorii externi, dar și de tineret, este zona din jurul Băncii Naționale, cu monumentele arhitectonice toate clădite în a doua parte a secolului al XIX-lea, asemenea Palatului vechi al Băncii, care e o bijuterie.
Toți invitații noștri spun că e una dintre cele mai frumoase clădiri de bancă centrală din lume.
Dar cele mai puternice acte de asumare a răspunderii în desăvârșirea emancipării naționale, ce urma să aibă loc în 1918, le-au făcut personalități emblematice pentru istoria BNR.
Între aceștia, pe primul loc s-a aflat, de la înființarea băncii și până la decesul lui, în 1910, Eugeniu Carada, figură luminoasă a susținerii mișcării pentru ceea ce avea să fie cunoscută peste veac drept Marea Unire.
Eugeniu Carada, mâna dreaptă a premierului Ion Brătianu și mentorul premierului de mai târziu, Ionel Brătianu, a fost, alături de Regele Ferdinand și Regina Maria, printre personajele cheie care au făcut România Mare.
În calitatea lui de adevărat lider - fără să fie oficial numit în fruntea băncii, a desfășurat cele mai spectaculoase operațiuni, evident cu discreția-i specifică, de finanțare a luptei pentru Marea Unire, cu deosebire în teritoriile românești aflate sub stăpânire străină.
Ceea ce se știe mai puțin, Eugeniu Carada a finanțat, uneori din banii săi, antreprenori aflați în dificultate pentru a nu pierde afacerile. Cum ar zice lumea acum, a contribuit la formarea capitalului național. Asta a fost și speranța că Banca Națională va ajuta la finanțarea capitalului național.
Pot spune cu deplină satisfacție că fundamentele băncii au fost, pe lângă profesionalism și rigoare, dăruirea oamenilor băncii pentru cauze nobile, uneori asumându-și riscuri imense, care au dat profilul național al României la cumpăna secolelor XIX-XX.
Eugeniu Carada spunea: “Nu te împrumuta niciodată mai mult de jumătate din ceea ce poți să dai înapoi cu ușurință.” Aici sunt toate regulamentele Băncii Naționale, cuprinse într-o frază, și, cum îmi place mie să glumesc, cheia activității domnului Cinteză, directorul Direcției de Supraveghere. “Nu te împrumuta niciodată mai mult de jumătate din ceea ce poți să dai înapoi cu ușurință”. E o cifră acolo, jumătate, e și cantitativ, dar și calitativ, să poți da înapoi cu ușurință.
Este uimitor cum au acționat, de pildă, funcționarii băncii în pregătirea documentelor necesare transferului tezaurului în condiții de război. Procesele verbale consemnează, piesă cu piesă, transferul la Moscova în timpul Primului Război Mondial.
Lăudabil, aceiași funcționari s-au asigurat ca documentele să supraviețuiască întâmplărilor războiului, păstrând copii ale documentelor originale.
Noi avem dosarul, documentele originale. Le știu de 30 de ani, de când sunt guvernator, când am primit dosarul de la predecesorul meu. Din 1924 a fost prezentat tuturor guvernatorilor. Avem dovada indubitabilă. Documente internaționale, cu toate semnăturile.
Îmi place să amintesc de fiecare dată când am ocazia - iar acum este o ocazie fericită - cum oamenii BNR au putut organiza, în condiții de deplină discreție, transferul tezaurului la Tismana în timpul celui de-al Doilea Război Mondial sau cum au salvat tezaurul Poloniei.
Pilda oamenilor băncii de a trece cu bine prin furtunile istoriei este răspunsul cel mai credibil la întrebările născute din aceste contrarietăți de orice fel.
Instituția băncii este clădită nu doar pe aurul monetar din rezerva sa, ci și pe rezerva inestimabilă de simț al datoriei reprezentată de profesioniștii săi, însuflețiți de binele cetății care este țara.
Profesionalism și loialitate – astea sunt cuvintele cheie pentru existența unei instituții care să dureze în timp și să reziste necazurilor din orice țară.
Nu este întâmplător că noi, de la Banca Națională, întotdeauna i-am prețuit pe cei care formează specialiști și cetățeni și suntem alături de misiunea universităților, a școlii în general, pentru a rămâne nestinsă flacăra răspunderii față mersul țării spre modernitate.
Doamnelor și domnilor,
Se spune că libertatea nu este întreagă, ca valoare personală și socială, fără cunoaștere.
Contribuția noastră comună, ca bancă și ca universitate, constă în educarea tinerelor generații pentru a desăvârși emanciparea în forma ei individuală și socială.
Noi, specialiștii de la Banca Națională, ne-am asumat un sistem de acțiuni care au drept scop educația financiară, economică, fiind ferm convinși că progresul țării și prosperitatea oamenilor ei depind azi cu prevalență de înțelegerea mersului lucrurilor în societatea cunoașterii.
Tocqueville, în marea sa carte „Despre democrație în America”, observa, citez: „marele avantaj al americanilor nu este doar acela că sunt mai luminați decât ceilalți, ci că au posibilitatea de a comite greșeli reparabile”.
Aș traduce această zicere în termeni mai obișnuiți românilor: „ai carte, ai parte” sau cum se mai spune în popor: „Cel de știe carte are patru ochi și nouă minți”.
Dar cel mai important lucru este că educația constituie singura cale de a evita deciziile greșite și ireparabil greșite, mai ales cele privind resursele existenței fiecăruia.
Azi, lumea banului este deosebit de complexă, accesul la bani presupune un simț special, ce duce la prudență, la cumpătare, la măsură.
Banii sunt soluția la multe lucruri esențiale pentru viața omului, dar se și zice în înțelepciunea populară că „banul este ochiul dracului”, ispitește la necaz pe cel naiv, desigur.
De aceea, BNR a solicitat, iar universitățile au răspuns favorabil, că este nevoie să-i atragem pe tineri în acțiuni de educație financiară.
În fapt ne-am propus să-i pregătim pentru a trăi deplin libertatea, aceasta însemnând că ajung să știe cum să-și gestioneze riscurile, să facă mai puține greșeli, iar acestea să fie, cum consemna Tocqueville, nu numai reparabile, dar să dea adevăratul sens al libertății.
Fără educație sau cu educație precară, financiar-economică între altele, nu ne putem aștepta să beneficiem de decizii corecte, care să ducă la starea de bine la care avem dreptul.
Desigur, mă gândesc la decizia fiecăruia, în viața privată, dar mai ales la decizia de la care așteptăm să beneficiem cu toții de cel mai relevant lucru al maturizării modernității, buna guvernare.
Dezbaterea publică pe teme economice trebuie să fie de mare responsabilitate. Nu poți discuta despre economie oricum, nu poți să spui orice.
Deciziile de politică economică presupun pregătire de specialitate temeinică, chiar abilități de lider, în al cărui arsenal de calități trebuie să fie la vedere responsabilitatea pentru consecințe.
Mai mult, despre economie nu trebuie să vorbești oricum, este nevoie de stăpânirea cunoștințelor științifice, ca și de stăpânirea de sine în fața provocărilor.
În lumea de azi o expresie nefericită scăpată din întâmplare agită piețele, stârnește panică.
Dezbaterea publică pe teme economice este un act de mare responsabilitate față de consecințele soluțiilor avansate, față de aprecierea corectă a realității de fapt.
Îndemn pe mai tinerii noștri colegi din sală, pe studenți cu deosebire, să fie foarte exigenți cu pregătirea economică, pentru a performa în profesie, dar și pentru a putea să beneficieze de climatul social fortificat de calitatea deciziilor publice și de responsabilitatea față de prestația decidenților.
Buna guvernare este o consecință exclusivă a educației prin școală și un produs mereu ajustat al implicării responsabile în viața publică.
Promit să vin în universitate pentru a vorbi și de problemele economiei de astăzi, de tendințele relevante din lumea banilor, de tabloul avantajelor și riscurilor din economia post-criză pentru viețile noastre.
Țin să vă mulțumesc din nou pentru titlul acordat.
Îmi place să cred că prețuirea pe care o arătați activității mele este în egală măsură prețuire pentru instituția pe care o conduc.
Banca Națională a României este și va fi mereu disponibilă pentru colaborarea cu mediul universitar.
În 2020 aniversăm 140 de la înființarea acestei instituții și vă rugăm să ne fiți alături, ca specialiști și parteneri.
Vă asigur de sentimentele mele cele mai sincere de atașament față de valorile academice pe care le slujiți.
Dau o înaltă apreciere calității muncii educative pe care o desfășurați în această Universitate.
Vivat, crescat, floreat!