Discurs în cadrul deschiderii oficiale la BVB - Promovarea pieței de capital din România la statutul de Piață Emergentă

Cristian Popa, membru CA al BNR


Domnule Prim Ministru,

Domnule Consilier Prezidențial,

Domnule Ministru al Finanțelor

Domnule Președinte ASF

Domnule Director General al BVB

Doamnelor și domnilor,

Mă bucur să fiu alături de dumneavoastră la Bursa de Valori București ca reprezentant al BNR, în această zi de mare importanță pentru piața de capital românească. Sunt onorat să vă adresez câteva gânduri, gânduri împărtășite și de domnul Guvernator al BNR, Mugur Isărescu, care din motive obiective nu a putut să ne fie alături.

Bucuria să fiu aici este cu atât mai mare cu cât eu însumi am petrecut peste un deceniu în apropierea sau chiar în ringul bursier înainte de a mă alătura Băncii Centrale.

BNR sărbătorește anul acesta 140 de ani și vreau să salut și cei 25 de ani de existență a BVB care se împlinesc în această toamnă.

Nu cred că există un martor mai bun al apropierii instituționale dintre Banca Națională și BVB decât istoria: prima Bursă românească autentică a fost întemeiată la doar 2 ani după BNR, în anul 1882, având sediul lângă aceasta, undeva pe strada Doamnei. Relația dintre BNR și Bursa București, căci așa se numea atunci, s-a dezvoltat de la început sub semnul cooperării instituționale: un reprezentant al Băncii Naționale făcea parte din Comitetul Bursei. Printre cei care au fost delegați s-a aflat chiar Ioan G. Bibicescu, cel care avea să devină Guvernatorul Băncii Naționale în timpurile grele ale Primului Război Mondial.

Tradiția colaborării dintre cele două instituții a fost reluată însă după 1990, când chiar și-au desfășurat activitatea sub același acoperiș.

În 1993 Consiliul de administrație al BNR aproba, citez, “înființarea Centrului de Proiectare și Implementare a Piețelor de Capital în România, ca direcție în cadrul Băncii Naționale, care are drept obiectiv pregătirea cadrului normativ, tehnic și organizatoric pentru înființarea și funcționarea Bursei de Valori București”, am încheiat citatul. Se puneau bazele Bursei așa cum o știm astăzi.

Cu doi ani mai devreme, în anul 1991, BNR primise și acceptase sarcina trasată de Guvern de a organiza Bursa de Valori București, ca instituție. Tot în cadrul BNR a fost elaborat și proiectul de lege privind bursele de valori și operațiunile cu titluri financiare, acesta fiind înaintat Guvernului în anul 1992. Prin planurile de investiții pentru anii 1994 și 1995 au fost aprobate resursele financiare necesare achiziționării și amenajării spațiului destinat funcționării viitoarei burse.

Mărturie a relației strânse dintre cele 2 instituții stă și faptul că primul clopoțel al Bursei redeschise, după 48 de ani de tăcere, a sunat tot într-o zi de toamnă, acum aproape 25 de ani, în sediul central al BNR, în actuala sală Mitiță Constantinescu, vizitată cu siguranță de mulți dintre dumneavoastră. În acea zi au fost tranzacționate 905 acțiuni emise de 12 companii listate. Timp de 8 ani clopoțelul avea să sune din aceeași sală, din sediul BNR din Strada Doamnei nr.8. Depozitarea acțiunilor și decontarea tranzacțiilor aveau loc tot acolo.

Acestea sunt câteva dintre cele mai importante evenimente din istorie care definesc relația instituțională dintre BNR și BVB. Însă nu vreau să omit cel mai important element care definește cooperarea dintre instituții: menirea comună a acestora, menirea de a facilita transferul capitalului de la cei ce îl economisesc la cei ce vor sa îl investească. Viitorul pe care îl vom scrie împreună va fi mai degrabă despre amplificarea misiunii noastre comune și motivul pentru care suntem azi aici, împreună, va accelera îndeplinirea misiunii noastre. Iar capitalurile de împrumut, creditele, oferite de sistemul bancar fac echipă bună împreună cu capitalurile proprii, equity, oferite de Bursă, promovând dezvoltarea economiei românești pe baze sustenabile, finanțând economia reală și creând astfel bunăstare, locuri de muncă, inovație, avuție și nu numai. Spun împreună pentru că atât practica, cât și teoria economică, Modigliani și Miller, dar și alții, arată că un mix, un amestec ideal de capitaluri proprii și credite, asigură cel mai mic cost al capitalului pentru economie.

Nivelul creditării bancare este sub potențial tocmai din cauza nivelului redus al capitalurilor proprii ale companiilor. Odată cu dezvoltarea pieței de capital, nivelul capitalurilor proprii din economie va crește, cooperarea dintre creditul bancar și capitalul de investiții va deveni mai fructuoasă, în beneficiul întregii economii. Fonduri de investiții care începând de astăzi vor putea investi în România, datorită statutului de Piață Emergentă Secundară, aducând capital vor sprijini cu siguranță și creșterea nivelului intermedierii bancare.

Bursa este o metodă esențială de finanțare a investițiilor private și, deși specula face parte din acest mecanism, cred cu tărie că NU acesta este caracterul definitoriu. Economisirea și investirea sunt. Acesta cred că este modul corect de a privi lucrurile.

Complementar instrumentelor de depozit, datorită bursei, milioane de români se pot bucura într-o măsură mai mare de succesul propriei lor economii, investind, finanțând companii din industrie, energie, servicii medicale, alimentație, utilități publice, dar și din sistemul bancar, 3 bănci sunt listate la cota bursei. Milioane de români chiar participă la succesul propriei lor economii, fiind acționari la aceasta prin intermediul economisirilor lor din fondurile private de pensii.

Cele două instituții sunt unite printr-un scop comun: de a susține bunăstarea financiară a cetățenilor, de a răspunde nevoii de siguranță financiară, de a facilita planificarea finanțelor personale și de a promova educația financiară. Dezvoltarea României, inclusiv a piețelor de capital depinde în mare măsură de colaborarea strânsă dintre acestea. Iar faptul că și succesul băncilor listate a contribuit la promovarea pe care o sărbătorim astăzi mă bucură și confirmă, din nou, necesitatea și succesul acestei colaborări.

De asemenea, mă bucur să văd că în epoca inovației financiare, prin câteva click-uri din aplicația online a băncii poți constitui un depozit, poți investi în fonduri mutuale și pare că suntem la un pas distanță de a cumpăra inclusiv acțiuni la bursă.

Economisirea trebuie în continuare încurajată, pentru că o bază solidă de capital local este o bază solidă de creștere economică. Iar accesul facil și inovația în sectorul financiar fac parte din acest efort, reduc costurile intermedierii și fluidizează circuitul banilor în economie. Tehnologia ne aduce mai aproape, nu ne dă doar posibilitatea, ci și abilitatea de a aloca eficient economiile. Trebuie să continuăm împreuna acest demers.

In 1995 primele tranzacții s-au perfectat cu ajutorul celor câteva calculatoare instalate în sala Mitiță, acestea fiind “ringul”, cu o mână de oameni, într-un spațiu nu prea mare, și cu ordinele venind mai degrabă pe hârtie, în geantă. Se tranzacționa doar de două ori pe săptămână, iar întreaga capitalizare era de câteva zeci de milioane de dolari. Avem acum, 25 de ani mai târziu, o bursă modernă, electronică, Emergentă, accesibilă de pe diverse device-uri prin internet, cu tranzacționare zilnică, continuă și cu un sediu al său. Capitalizarea a crescut la aproape 30 de miliarde de euro. Tehnologia, bursa și băncile au evoluat mult de atunci. Nevoia de a aloca eficient capitalul, de a investi, rămâne însă aceeași, piețele caută în continuare să stabilească prețul corect, capitalul caută în continuare investiții profitabile, poate mai mult ca oricând, iar mâna invizibilă a pieței este la fel de activă în a echilibra cererea cu oferta.

Doamnelor și domnilor, este o zi de sărbătoare pentru piața de capital românească. Obținerea statutului de piață emergentă secundară din partea FTSE Russell vine ca o recunoaștere a eforturilor depuse, dar mai ales, a rezultatelor obținute.

Faptul că mărimea și calitatea serviciilor pieței de capital românești cresc este văzut și recunoscut prin includerea în indici bursieri precum FTSE Emerging.

BNR nu poate fi decât mândră de faptul că instituția la a cărei evoluție a participat activ, se dezvoltă, crește, își realizează misiunea, și mai pune un steag pe piața globală a capitalurilor.

Cu această ocazie vă adresez sincere felicitări și vă mulțumesc.


Bursa de Valori București, 21 septembrie 2020