Minuta ședinței de politică monetară a Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României din 10 ianuarie 2023

Data publicării: 23 ianuarie 2023


Membri ai Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României prezenți la ședință: Mugur Isărescu, președinte al Consiliului de administrație și guvernator al Băncii Naționale a României; Florin Georgescu, vicepreședinte al Consiliului de administrație și prim-viceguvernator al Băncii Naționale a României; Leonardo Badea, membru al Consiliului de administrație și viceguvernator al Băncii Naționale a României; Eugen Nicolăescu, membru al Consiliului de administrație și viceguvernator al Băncii Naționale a României; Csaba Bálint, membru al Consiliului de administrație; Gheorghe Gherghina, membru al Consiliului de administrație; Cristian Popa, membru al Consiliului de administrație; Dan-Radu Rușanu, membru al Consiliului de administrație; Virgiliu-Jorj Stoenescu, membru al Consiliului de administrație.

În cadrul ședinței, Consiliul de administrație a discutat și adoptat decizia de politică monetară, pe baza datelor și analizelor privind evoluțiile macroeconomice, financiare și monetare curente și de perspectivă prezentate de direcțiile de specialitate și a altor informații interne și externe disponibile.

În discuțiile privind evoluția recentă a inflației, membrii Consiliului au arătat că rata anuală a inflației a ajuns în noiembrie la 16,76 la sută, depășind previziunile, după ce în octombrie a scăzut la 15,32 la sută, de la 15,88 la sută în septembrie. S-a observat că, alături de majorarea prețurilor alimentelor, un determinant major al creșterii din acest interval a fost scumpirea mărfurilor nealimentare și a serviciilor de piață, în timp ce dinamica prețului combustibililor și-a accentuat scăderea, pe fondul trendului descendent al cotației țițeiului și al plafonării prețului lemnelor de foc, astfel încât contribuția de ansamblu a componentelor exogene ale IPC a rămas dezinflaționistă.

În schimb, rata anuală a inflației CORE2 ajustat și-a reaccelerat ușor ascensiunea, contrar așteptărilor, mărindu-se de la 11,9 la sută în septembrie la 14,0 la sută în noiembrie. Totodată, avansul a fost antrenat, de această dată, în principal de subcomponenta non-alimentară, în condițiile unor creșteri cvasi-generalizate și mai accentuate de prețuri pe segmentul mărfurilor nealimentare și pe cel al serviciilor. Evoluția ar putea fi totuși de scurtă durată, reflectând probabil majorări întârziate sau suplimentare de costuri, precum și ajustări ale marjelor de profit, în contextul unei cereri de consum încă relativ solide, dar anticipată a slăbi în viitorul apropiat, au apreciat mai mulți membri ai Consiliului.

În urma analizei, s-a convenit că responsabile de ascensiunea ratei anuale a inflației CORE2 ajustat continuă să fie șocurile globale pe partea ofertei – amplificate și prelungite de războiul din Ucraina și de sancțiunile asociate –, precum și seceta extinsă din anul trecut, ale căror efecte inflaționiste, directe și indirecte, au fost potențate și în primele luni din trimestrul IV 2022 de cotele înalte ale așteptărilor inflaționiste pe termen scurt, de reziliența cererii pe anumite segmente, precum și de ponderea însemnată deținută în coșul de consum de produsele alimentare și de cele importate.

În același timp, însă, s-a sesizat că prețurile producției industriale pentru piața internă au continuat să-și tempereze creșterea de dinamică pe segmentul bunurilor de consum în primele două luni din trimestrul IV 2022, în condițiile accentuării descreșterii variației prețurilor celor de folosință îndelungată, iar așteptările inflaționiste pe termen scurt ale agenților economici din industrie, comerț și construcții și-au reluat scăderea spre finele anului trecut, după o scurtă perioadă de stagnare. Totodată, expectațiile inflaționiste pe termen mai lung ale analiștilor bancari au consemnat o nouă corecție descendentă pe ansamblul intervalului noiembrie-decembrie 2022, rămânând totuși deasupra intervalului țintei, iar dinamica salariului mediu net real s-a menținut la un nivel negativ semnificativ în debutul trimestrului IV al anului trecut, reflectând puterea de cumpărare erodată a consumatorilor, au subliniat unii membri ai Consiliului.

În ceea ce privește poziția ciclică a economiei, membrii Consiliului au remarcat că activitatea economică a crescut în trimestrul III 2022 într-un ritm similar celui din precedentele trei luni, de 1,3 la sută, depășind semnificativ așteptările, dar în condițiile unei consistente revizuiri în sens descendent a datelor statistice privind dinamica PIB în perioada 2020-2022. S-a concluzionat că evoluția face probabilă o nouă mărire a excedentului de cerere agregată în acest interval, contrar așteptărilor.

În schimb, față de aceeași perioadă a anului anterior, creșterea PIB a continuat să decelereze în trimestrul III – la 4,0 la sută, de la 5,1 la sută în trimestrul II –, în loc să se reamplifice, așa cum s-a anticipat, rămânând totuși însemnată din perspectivă istorică. Creșterea economică a fost susținută de această dată în principal de formarea brută de capital fix și doar în secundar de consumul gospodăriilor populației, în timp ce evoluția exportului net a redevenit puternic contracționistă, în condițiile în care dinamica anuală a volumului importului a depășit-o sensibil pe cea a exportului de bunuri și servicii. Drept consecință, deficitul balanței comerciale și cel de cont curent și-au accelerat considerabil creșterea în termeni anuali, în pofida restrângerii semnificative a decalajului nefavorabil dintre variația anuală în scădere a prețurilor importurilor și cea a prețurilor exporturilor. Dimensiunea și ritmul de adâncire a deficitului extern în anul 2022 au fost considerate deosebit de îngrijorătoare de către membrii Consiliului, acestea reflectând, alături de impactul major al înrăutățirii raportului de schimb – resimțit acut și în alte economii europene –, și probleme de competitivitate la nivelul unor sectoare și companii.

Referitor la piața muncii, membrii Consiliului au observat că noile creșteri lunare înregistrate de efectivul salariaților din economie în septembrie-octombrie 2022 au fost sensibil inferioare celor din primul semestru al anului, inclusiv ca urmare a scăderii efectivului în sectorul privat, și că rata șomajului BIM s-a mărit marginal în octombrie-noiembrie, după descreșterea aproape continuă din ultimii doi ani până la 5,4 la sută în trimestrul III 2022. Totodată, dinamica anuală a câștigului salarial mediu brut nominal și-a încetinit trendul ascendent în primele patru luni din semestrul II 2022. Ritmul de creștere a costurilor salariale unitare pe ansamblul economiei s-a cvasi-dublat însă în trimestrul III, iar dinamica anuală de două cifre a costului unitar cu forța de muncă din industrie a continuat să se mărească relativ alert, inclusiv în octombrie, dar în condițiile unor efecte adverse mai mari exercitate de costurile cu energia și cu materiile prime asupra productivității muncii din acest sector, au semnalat mai mulți membri ai Consiliului.

În același timp, s-a remarcat că, potrivit celor mai recente sondaje, deficitul de forță de muncă raportat de companii a stagnat în trimestrul IV 2022 la nivelul diminuat atins în intervalul anterior, iar după o redresare vizibilă în octombrie-noiembrie, intențiile de angajare pe orizontul scurt de timp s-au redus din nou în ultima lună a anului 2022, inclusiv în contextul incertitudinilor generate de războiul din Ucraina și al înăspririi condițiilor financiare la nivel european și mondial, cu impact și asupra cererii.

Totodată, s-a reiterat că, dincolo de orizontul apropiat de timp, capacitatea unor firme de a se menține viabile/profitabile, în contextul costurilor ridicate, va fi testată și de sistarea măsurilor de sprijin guvernamental, precum și de nevoia de tehnologizare, ce s-ar putea solda cu noi restructurări sau falimente de firme. În același timp, pe piața muncii se vor resimți probabil tot mai pregnant influențele extinderii automatizării și digitalizării pe plan intern, precum și ale recursului în creștere la angajați extracomunitari.

Membrii Consiliului au apreciat că persistența în viitorul apropiat a unui grad relativ atenuat de tensionare a pieței muncii, așa după cum sugerează indicatorii specifici, precum și costurile mari cu energia și cu materiile prime, sunt de natură să limiteze creșterile salariale în primele luni ale acestui an, cel puțin pe anumite segmente. S-a convenit, totuși, că nivelul ridicat al inflației reclamă monitorizarea atentă a evoluțiilor de pe piața muncii, date fiind și problemele structurale cronice ale acesteia, precum și majorările de salarii efectuate în debutul anului în sectorul bugetar, dar și în cel privat, sub impactul măririi consistente la 1 ianuarie 2023 a salariului minim brut pe economie.

În discuțiile privind condițiile financiare, membrii Consiliului au făcut referiri la ajustarea descendentă graduală consemnată în noiembrie-decembrie 2022 de principalele cotații ale pieței monetare interbancare, pe fondul ameliorării condițiilor lichidității, remarcând, totodată, că randamentele titlurilor de stat și-au accelerat mișcarea descrescătoare în acest interval, inclusiv sub influența îmbunătățirii sentimentului pieței financiare internaționale și a percepției asupra riscului asociat piețelor financiare din regiune. Rata medie a dobânzii la creditele noi, precum și cea aferentă depozitelor noi la termen ale populației au continuat însă să crească în primele două luni din trimestrul IV 2022.

În această conjunctură, reflectând și o creștere a atractivității relative a plasamentelor în monedă națională, leul a manifestat o tendință de apreciere față de euro și în ultimele două luni ale anului 2022, au arătat membrii Consiliului. Totodată, în raport cu dolarul SUA, moneda națională s-a întărit semnificativ în acest interval – recuperând consistent din pierderea de valoare din primele trei trimestre ale anului –, în condițiile accentuării deprecierii monedei americane față de euro, în principal pe fondul așteptărilor privind relativa moderare a întăririi politicii monetare a Fed, implicit în raport cu BCE.

Riscuri la adresa evoluției ratei de schimb a leului – de natură să afecteze inclusiv indicatorii de vulnerabilitate externă –, continuă însă să vină din accentuarea dezechilibrului extern și din incertitudinile asociate consolidării bugetare, precum și dintr-o eventuală nouă înrăutățire bruscă a percepției de risc asupra piețelor financiare din regiune, în contextul războiului din Ucraina și al sancțiunilor instituite, au atenționat unii membri ai Consiliului. În schimb, influențe de sens opus sunt de așteptat din diferențialul ratei dobânzii de politică monetară, în condițiile stopării creșterii ratelor dobânzilor-cheie de către bănci centrale din regiune, au susținut membrii Consiliului.

În același timp, s-a observat că dinamica anuală a creditului acordat sectorului privat și-a accelerat descreșterea, ajungând la 13,2 la sută în noiembrie, de la 16,0 la sută în septembrie, ca urmare a decelerării în continuare a creșterii componentei în lei. Impactul acesteia a fost contrabalansat însă întrucâtva de prelungirea ascensiunii dinamicii înalte a creditului în valută, sub influența evoluțiilor de pe segmentul societăților nefinanciare. Drept urmare, ponderea componentei în lei în creditul acordat sectorului privat a continuat să se reducă lent, până la 69,4 la sută în noiembrie, de la 70,6 la sută în septembrie.

În ceea ce privește evoluțiile viitoare, membrii Consiliului au arătat că, potrivit noilor informații și evaluări, rata anuală a inflației va scădea probabil în trimestrul I 2023 în linie cu cea mai recentă prognoză pe termen mediu, dar va coborî semnificativ mai alert ulterior, ajungând la nivelul de o cifră încă din trimestrul III al anului curent – în devans cu aproape trei trimestre față de previziunile precedente –, ca efect al prelungirii schemelor de plafonare și compensare a prețurilor la energie până la 31 martie 2025, concomitent cu modificarea caracteristicilor acestora începând cu 1 ianuarie 2023. S-a reamintit că prognoza publicată în Raportul asupra inflației din noiembrie 2022, având ca prezumție sistarea schemelor de plafonare în luna septembrie 2023, anticipa o descreștere graduală a ratei anuale a inflației până în semestrul I 2024, dar mai accentuată ulterior, implicând un nivel de 11,2 la sută al acesteia în decembrie 2023, însă de 4,2 la sută la finele orizontului prognozei – situat totuși ușor deasupra intervalului țintei.

Alături de modificarea caracteristicilor schemelor de plafonare, determinanți majori ai descreșterii în perspectivă apropiată a ratei anuale a inflației sunt efectele de bază dezinflaționiste asociate creșterilor ample consemnate anterior de prețurile energiei și combustibililor, precum și trendul descendent relativ mai accentuat al cotației petrolului din ultimele luni, au remarcat membrii Consiliului. Începând cu trimestrul I al acestui an, mici efecte de bază dezinflaționiste se vor manifesta probabil și pe segmentul alimentelor procesate, cu impact asupra dinamicii viitoare a inflației de bază, au semnalat mai mulți membri ai Consiliului.

Totodată, s-a convenit că balanța riscurilor induse de șocurile pe partea ofertei la adresa noii perspective a inflației rămâne relativ echilibrată în actualul context, date fiind evoluțiile recente ale cotațiilor principalelor produse energetice și mărfuri agroalimentare, precum și cele ale determinanților majori ai acestora.

S-a observat că din partea poziției ciclice a economiei sunt de așteptat, totuși, presiuni inflaționiste mai intense decât cele anticipate anterior, dar relativ modeste și în atenuare în perspectivă apropiată, în condițiile în care noile evaluări indică o încetinire progresivă a creșterii economiei în trimestrul IV 2022-trimestrul I 2023 – sub impactul prelungirii războiului din Ucraina și al extinderii sancțiunilor asociate –, dar după un nou avans semnificativ peste așteptări consemnat de PIB în trimestrul III 2022. Evoluțiile fac probabile valori în descreștere ale excedentului de cerere agregată în acest interval, dar mai ridicate decât cele evidențiate în prognoza din luna noiembrie 2022. Totodată, ele implică o dinamică anuală încă robustă a PIB în trimestrul IV 2022, pe fondul unui efect de bază, urmată însă de o scădere vizibilă a acesteia în trimestrul I 2023, au remarcat membrii Consiliului.

Potrivit indicatorilor cu frecvență ridicată, consumul privat redevine probabil în trimestrul IV 2022 principalul determinant al creșterii în termeni anuali a PIB, iar un impact pozitiv, deși mult mai modest, este de așteptat din partea formării brute de capital fix, în principal pe seama activității din construcții, au sesizat membrii Consiliului. În schimb, exportul net și-ar putea mări contribuția negativă la dinamica PIB, în condițiile în care exporturile și-au redus considerabil variația anuală în octombrie 2022 și mult mai pronunțat decât importurile, inclusiv în contextul evoluției nefavorabile a prețurilor externe, ceea ce a condus și la accelerarea creșterii deficitului comercial, precum și a acelui de cont curent, față de aceeași perioadă a anului trecut.

Prelungirea războiului din Ucraina și extinderea sancțiunilor asociate generează însă incertitudini și riscuri considerabile la adresa perspectivei activității economice, implicit a evoluției pe termen mediu a inflației, au arătat în mai multe intervenții membrii Consiliului, evocând efectele posibil mai mari exercitate astfel asupra puterii de cumpărare și încrederii consumatorilor, precum și asupra activității, profiturilor și planurilor de investiții ale firmelor, dar și potențiala afectare mai severă a economiei europene/globale și a percepției de risc asupra economiilor din regiune, cu impact nefavorabil asupra costurilor de finanțare.

În același timp, membrii Consiliului au subliniat importanța atragerii fondurilor europene, îndeosebi a celor aferente programului Next Generation EU, care este condiționată de îndeplinirea unor ținte și jaloane stricte în implementarea proiectelor, dar este esențială pentru realizarea reformelor structurale necesare, inclusiv a tranziției energetice, precum și pentru contrabalansarea, cel puțin parțială, a impactului contracționist al șocurilor pe partea ofertei, amplificate de războiul din Ucraina și de înăsprirea condițiilor economice și financiare pe plan internațional.

Incertitudini și riscuri majore rămân asociate însă și conduitei politicii fiscale, au convenit membrii Consiliului, făcând referiri, pe de o parte, la ținta de deficit bugetar stabilită pentru anul 2023 în vederea continuării consolidării bugetare în contextul procedurii de deficit excesiv și al majorării semnificative a costului finanțării, iar, pe de altă parte, la seturile de măsuri de sprijin prevăzute a fi aplicate ori prelungite în acest an, într-o conjunctură economică și socială ce rămâne dificilă pe plan intern și global, cu potențiale implicații adverse asupra parametrilor bugetari. S-a arătat din nou că, în condițiile actuale, un mix echilibrat de politici macroeconomice și implementarea de reforme structurale care să stimuleze potențialul de creștere pe termen lung sunt esențiale pentru asigurarea stabilității macroeconomice și întărirea capacității economiei românești de a face față unor evoluții adverse.

Membrii Consiliului au apreciat în mod unanim că, în ansamblul său, contextul analizat justifică majorarea cu 0,25 puncte procentuale a ratei dobânzii de politică monetară, pentru ancorarea anticipațiilor inflaționiste pe termen mediu și pentru stimularea economisirii, în vederea readucerii durabile a ratei anuale a inflației în linie cu ținta staționară de 2,5 la sută ±1 punct procentual, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creșteri economice sustenabile.

S-a reiterat, totodată, importanța continuării monitorizării atente a evoluțiilor mediului intern și internațional, care să permită adecvarea instrumentelor de care dispune BNR în vederea îndeplinirii obiectivului fundamental privind stabilitatea prețurilor pe termen mediu.

În aceste condiții, Consiliul de administrație al BNR a decis în unanimitate majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7,00 la sută, de la 6,75 la sută. Totodată, s-a decis majorarea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 8,00 la sută, de la 7,75 la sută și creșterea ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 6,00 la sută, de la 5,75 la sută. De asemenea, Consiliul de administrație al BNR a decis în unanimitate păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.