Conferința comună BNR – Banca Europeană de Investiții (BEI)

Prezentarea Raportului EIB Group survey on investment and investment finance 2022: Country overview – Romania


În data de 16 martie 2023 a avut loc, în format hibrid, conferința comună BNR – Banca Europeană de Investiții (BEI). Evenimentul se axează pe prezentarea Raportului EIB Group survey on investment and investment finance 2022: Country overview – Romania, cu scopul dezbaterii unor teme privind investițiile și finanțarea lor, respectiv competitivitatea firmelor românești în contextul tranziției către o economie verde și a creșterii costurilor energiei. Conferința face parte din seria evenimentelor EIB Investement series care se desfășoară anual în România, în colaborare cu BNR. La eveniment au participat reprezentanți ai BNR și BEI, specialiști din sistemul financiar-bancar, companii de stat și private și instituții publice din România, precum și reprezentanți ai organismelor financiare internaționale.

Agenda evenimentului

Cuvânt de deschidere 

Mugur Isărescu, Governor, National Bank of Romania

Liliana Pavlova, Vice President, European Investment Bank

Investițiile în România: rezultate din Sondajul BEI privind investițiile

Moderator: Debora Revoltella, Chief Economist, European Investment Bank

Comentariu: Eugen Rădulescu, Director of Financial Stability Department, National Bank of Romania

Panel: Competitivitatea firmelor românești în noul context: Costurile energiei și tranziția către o economie verde 

Moderator: Lara Tassan Zanin, Head of the EIB Group Office in Romania

Participanți:

  • Corneliu Bodea, President, Romanian Energy Center
  • Adrian Codirlaşu, Vice-President CFA Romania, Vice-President AAFBR, Associate Professor ASE
  • Roger Havenith, Deputy Chief Executive, European Investment Fund
  • Peter Latos, Head of Consulting, Strategy and Transactions, EY Romania
  • Pilar Solano, Head of CSEE, European Investment Bank
  • Maria Rousseva, Deputy CEO, BRD - Groupe Société Générale