Apariţia unor elemente neprevăzute - de natura şocurilor - atât ca origine, cât şi ca magnitudine sau direcţie de manifestare este în măsură să altereze de multe ori acurateţea proiecţiilor. Utilizarea erorilor de prognoză ca măsură generală a incertitudinii asociate proiecţiei inflaţiei cu ajutorul unui model macroeconomic (în cazul de faţă, modelul BNR de prognoză pe termen mediu) are avantajul de a oferi o sinteză a efectelor tuturor şocurilor neanticipate care au acţionat în trecut şi care au condus, astfel, la abaterea proiecţiei de inflaţie de la valorile efective (determinate ex post). Metodologia propusă în prezenta casetă se bazează pe utilizarea erorilor de prognoză în vederea construirii intervalului de incertitudine asociat prognozei de inflaţie din scenariul de bază. Această soluţie are următoarele avantaje:

• sintetizează efectul cumulat şi cuantificabil asupra ratei inflaţiei al tuturor şocurilor din perioadele anterioare, indiferent de natura şi magnitudinea acestora;
• folosind întreaga istorie a proiecţiilor macroeconomice trimestriale (începând cu cea publicată în Raportul asupra inflaţiei din august 2005), se vor surprinde atât abaterile ce au condus la supraestimarea inflaţiei proiectate, cât şi pe cele de subestimare a acesteia;
• evită cuantificarea unor ipoteze arbitrare privind factorii de risc individuali, care s-ar putea dovedi extreme în termenii magnitudinii prevăzute a acestora şi a efectelor pe care le-ar produce asupra variabilelor endogene din cadrul modelului;
• prezintă o anumită flexibilitate, în sensul că intervalul de incertitudine determinat pe baza calculelor referitoare la erorile de prognoză poate fi ajustat pentru a reflecta evaluările decidenţilor de politică monetară cu privire la magnitudinea incertitudinii viitoare relativ la cea din perioadele anterioare.

Printre dezavantaje putem include faptul că, fiind o măsură sintetică, nu distinge suficient importanţa relativă a acelor factori de risc consideraţi cu prioritate relevanţi pentru orizontul de prognoză.

Detaliile tehnice privind calculul limitelor intervalului de incertitudine se referă la următoarele aspecte:
• erorile de prognoză aferente ciclurilor de prognoză anterioare s-au calculat ca diferenţe între valorile proiectate (folosind modelul de prognoză pe termen mediu) şi cele efective ale inflaţiei la orizonturi de 1,2,..., 8 trimestre;
• s-au folosit erorile calculate pe baza valorilor inflaţiei medii trimestriale şi nu a inflaţiei anuale sfârşit de perioadă, având în vedere utilizarea în modelul de prognoză a seriilor de timp având frecvenţă trimestrială (în concordanţă cu orizontul la care se presupune că mecanismele teoretice descrise de acesta au eficacitate relevantă);
• pentru a sintetiza informaţiile obţinute, a fost calculat un indicator sintetic de tipul erorii medii absolute (MAE - mean absolute error), corespunzător fiecărui orizont temporal relevant (1,2,..., 8 trimestre).

Mărimea intervalului de incertitudine asociat proiecţiei de inflaţie din scenariul de bază trebuie înţeleasă în termeni simpli, ca fiind o medie a efectelor posibile rezultate din acţiunea în viitor a unor factori de risc incerţi în momentul actual atât ca sursă, cât şi ca magnitudine sau direcţie de manifestare. Este, în acelaşi timp, o aproximare de ordin cantitativ a incertitudinii anticipate pentru proiecţia de inflaţie. Mărimea acestui interval ilustrează incertitudinea generală medie asociată proiecţiei de inflaţie şi nu neapărat pe cea particulară, asociată unor factori de risc specifici proiecţiei curente.

În final, modul prin care o bancă centrală comunică publicului propriile evaluări şi incertitudini este esenţial în determinarea eficacităţii sale în influenţarea activităţii economice.