Act legislativ


 


Banca Naţională a României
Normă nr. 7 din 1.apr.2005
Monitorul Oficial, Partea I 297 8.apr.2005
Intrare în vigoare la 11.apr.2005
privind măsurile de salvgardare care pot fi luate ca urmare a liberalizării operaţiunilor în conturi de depozit în moneda naţională (leu)

   În baza art. 10 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României şi a art. 7 din Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 4/2005 privind regimul valutar,
   în temeiul art. 48 din Legea nr. 312/2004,

   Banca Naţională a României emite prezenta normă.

   Art. 1. - În condiţiile în care, ca urmare a liberalizării operaţiunilor în conturi de depozit în moneda naţională (leu) deschise de nerezidenţi la instituţii de credit din România, fluxuri de capital pe termen scurt de o amploare deosebită exercită presiuni puternice asupra pieţei valutare şi provoacă perturbări grave în aplicarea politicii monetare şi a cursului de schimb, având ca efect, în special, variaţii semnificative ale lichidităţii interne, Banca Naţională a României poate lua una sau mai multe dintre următoarele măsuri de salvgardare:
   a) reţinerea în cont, la Banca Naţională a României, pe o durată determinată, a unei părţi din: (i) suma în valută care provine din intrări de capital, utilizată de un rezident sau de un nerezident pentru conversia acesteia în lei, în scopul constituirii unui depozit la o instituţie de credit din România; (ii) suma în valută care provine din conversia unui depozit în lei constituit de un rezident sau de un nerezident la o instituţie de credit din România, în scopul transferului în străinătate. Reţinerea se va face la momentul conversiei în lei a sumei în valută destinate constituirii depozitului în lei la instituţii de credit din România sau la momentul conversiei în valută a sumei în lei având ca sursă depozitele în lei constituite la instituţii de credit din România, după caz;
   b) stabilirea unei rate mai mari a rezervelor minime obligatorii pentru depozitele în lei constituite de rezidenţi şi nerezidenţi la instituţii de credit din România, care provin din sume în valută reprezentând intrări de capital, convertite în lei;
   c) aplicarea de către Banca Naţională a României a unui comision pentru tranzacţiile de pe piaţa valutară interbancară generate de intrări/ieşiri de capital ale rezidenţilor şi nerezidenţilor, care au ca obiect vânzarea/cumpărarea de valută în scopul depunerii/retragerii de sume în lei în/din depozite constituite la instituţii de credit din România;
   d) instituirea unor restricţii de scadenţă pentru depozitele în lei constituite de rezidenţi şi nerezidenţi la instituţii de credit din România, care provin din intrări de capitaluri.
   Art. 2. - Măsurile de salvgardare prevăzute la art. 1 vor fi aplicate pe bază nediscriminatorie, atât pentru nerezidenţi, cât şi pentru rezidenţi. Măsurile de salvgardare vor respecta, de asemenea, principiul proporţionalităţii în raport cu amploarea presiunilor exercitate asupra pieţei valutare, precum şi a perturbărilor generate în aplicarea politicii monetare şi a cursului de schimb.
   Art. 3. - Măsurile de salvgardare şi condiţiile de aplicare a acestora vor fi stabilite prin ordin al Băncii Naţionale a României.
   Art. 4. - Prezenta normă intră în vigoare la data de 11 aprilie 2005.

   Preşedintele Consiliului de administraţie al
Băncii Naţionale a României,
Mugur Constantin Isărescu

   Bucureşti, 1 aprilie 2005.
   Nr. 7.