Act legislativ


 


Banca Naţională a României
Circulară nr. 34 din 23.sep.2005
Monitorul Oficial, Partea I 877 29.sep.2005
Intrare în vigoare la 29.sep.2005
privind punerea în circulaţie, în scop numismatic, a unei monede din aur cu valoarea nominală de 500 lei, emisiunea "50 de ani de la trecerea în eternitate a lui George Enescu"

   Art. 1. - În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 45/1998 privind abilitarea Băncii Naţionale a României de a pune în circulaţie emisiuni monetare cu caracter numismatic din metale preţioase, aprobată prin Legea nr. 244/1998, Banca Naţională a României va pune în circulaţie, începând cu data de 26 septembrie 2005, o monedă din aur cu valoarea nominală de 500 lei, emisiunea "50 de ani de la trecerea în eternitate a lui George Enescu".
   Art. 2. - Caracteristicile monedei prevăzute la art. 1 sunt următoarele:
   -formă: rotundă;
   -metal: aur;
   -titlu: 999/1.000;
   -calitate: proof;
   -greutate: 31,103 g;
   -margine: netedă;
   -diametru: 35 mm.
   Aversul prezintă în centru inscripţia "ROMÂNIA" şi valoarea nominală a monedei, respectiv "500 LEI". Stema României şi anul emisiunii "2005" sunt plasate în diagonală, pe un portativ stilizat, de formă circulară. Portativul conţine un text muzical, precum şi reprezentarea unui pian şi a unei viori, instrumente la care George Enescu a excelat.
   Reversul conţine în centru portretul compozitorului, violonistului, pianistului şi dirijorului George Enescu, înconjurat de inscripţia semicirculară "GEORGE ENESCU 1881-1955". În dreapta este amplasată semnătura în facsimil a marelui compozitor.
   Art. 3. - Monedele din aur cu valoarea nominală de 500 lei, emisiunea "50 de ani de la trecerea în eternitate a lui George Enescu", ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de un certificat de autenticitate, redactat în limba română şi în limba engleză, semnat de guvernatorul Băncii Naţionale a României şi de casierul central, precum şi de un pliant-broşură de prezentare a acestei emisiuni monetare.
   Art. 4. - Monedele din aur cu valoarea nominală de 500 lei, emisiunea "50 de ani de la trecerea în eternitate a lui George Enescu", au putere circulatorie pe teritoriul României.
   Art. 5. - Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a monedelor din aur cu valoarea nominală de 500 lei, emisiunea "50 de ani de la trecerea în eternitate a lui George Enescu", se realizează prin ghişeele sucursalelor Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

   p. Guvernatorul Băncii Naţionale a României,
Florin Georgescu

   Bucureşti, 23 septembrie 2005.
   Nr. 34.