Act legislativ


 


Banca Naţională a României
Circulară nr. 14 din 20.iul.2006
Monitorul Oficial, Partea I 647 26.iul.2006
Intrare în vigoare la 26.iul.2006
privind punerea în circulaţie, în scop numismatic, a unei monede din argint, având valoarea nominală de 5 lei, emisiunea "Monumente de artă feudală creştină"

   Art. 1. - În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, Banca Naţională a României va pune în circulaţie, începând cu data de 24 iulie 2006, o monedă din argint cu valoarea nominală de 5 lei, dedicată bisericii de lemn din Ieud-Deal, emisiunea făcând parte din ciclul tematic "Monumente de artă feudală creştină".
   Art. 2. - Caracteristicile monedei sunt următoarele:
   -valoarea nominală: 5 lei;
   -metalul: argint;
   -forma: rotundă;
   -titlul: 999/1.000;
   -calitatea: proof;
   -greutatea: 31,103 grame;
   -diametrul: 37 mm;
   -marginea: netedă.
   Aversul prezintă, în jumătatea superioară, un fragment din pictura murală interioară a bisericii de lemn de la Ieud-Deal, reprezentând figurile patriarhilor Isaac, Avraam şi Iacoob, iar în jumătatea inferioară, stema ţării, inscripţia "ROMANIA", valoarea nominală "5 LEI" şi anul emisiunii 2006.
   Reversul conţine, în partea centrală, imaginea bisericii de lemn de la Ieud-Deal, privită din faţă, pe fond mat, care conturează imaginea laterală a acestui lăcaş. Pe acest fond sunt inscripţionate, la stânga şi la dreapta, textele "monumente de artă feudală creştină", respectiv "BISERICA DE LEMN IEUD-DEAL".
   Art. 3. - Fiecare monedă din argint, ambalată în capsulă de metacrilat transparent, va fi însoţită de un certificat de autenticitate, redactat în limbile română şi engleză, semnat de guvernatorul Băncii Naţionale a României şi de casierul central, precum şi de un pliant-broşură de prezentare a acestei emisiuni numismatice.
   Art. 4. - Monedele din argint, dedicate bisericii de lemn din Ieud-Deal, emisiunea "Monumente de artă feudală creştină", au putere circulatorie pe teritoriul României.
   Art. 5. - Lansarea în circuitul numismatic a monedelor din emisiunea "Monumente de artă feudală creştină" se realizează prin sucursalele Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

   Preşedintele Consiliului de administraţie al Băncii
Naţionale a României,
Mugur Constantin Isărescu

   Bucureşti, 20 iulie 2006.
   Nr. 14.