Act legislativ

Banca Naţională a României
Normă nr. 7 din 7.sep.2000
Monitorul Oficial, Partea I 452 bis 1 13.sep.2000
Intrare în vigoare la 13.sep.2000
privind autorizarea organizaţiilor cooperatiste de credit

   În temeiul prevederilor art. 50 alin. (1) din Legea nr. 101/1998 privind Statutul Băncii Naţionale a României, ale art. 67 alin. 2, art. 85 alin. 2, art. 93 alin. 2, art. 104 lit. n), art. 126 alin. 2, art. 136 lit. d), art. 139 alin. 2 şi 3, art. 143 alin. 2, art. 252 alin. 2, art. 255 alin. 2 şi 3 şi ale art. 285 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2000 privind organizaţiile cooperatiste de credit, precum şi ale art. 90 alin. (1) din Legea bancară nr. 58/1998,

   Banca Naţională a României emite prezentele norme.

   CAPITOLUL I
 Dispoziţii generale

   SECŢIUNEA I
Domeniul de aplicare şi definiţii

   Art. 1. - Prezentele norme reglementează condiţiile de autorizare de către Banca Naţională a României a organizaţiilor cooperatiste de credit care se vor constitui în conformitate cu prevederile titlurilor II şi III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2000 privind organizaţiile cooperatiste de credit, denumită în continuare ordonanţă, şi a celor care se vor constitui sau vor rezulta prin reorganizarea organizaţiilor cooperaţiei de credit existente, în conformitate cu prevederile titlului X cap. 1 secţiunea I din ordonanţă.
   Art. 2. -(1) Termenii şi expresiile utilizate în prezentele norme au semnificaţia prevăzută în ordonanţă.
   (2) Termenii de mai jos au următoarele semnificaţii:
   a) organizaţiile cooperaţiei de credit - cooperativele de credit - bănci populare, casele teritoriale ale cooperativelor de credit, Casa Cooperativelor de Credit - CREDITCOOP şi celelalte organizaţii ale cooperaţiei de credit care sunt organizate şi funcţionează pe baza prevederilor Legii nr. 109/1996 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de consum şi a cooperaţiei de credit, cu modificările ulterioare;
   b) bilanţ contabil - bilanţul, contul de profit şi pierderi, anexele şi raportul de gestiune;
   c) reţea - reţeaua cooperatistă de credit.

   SECŢIUNEA II
Dispoziţii comune

   Art. 3. -(1) Organizaţiile cooperatiste de credit pot funcţiona numai pe baza autorizaţiei de funcţionare emise de Banca Naţională a României.
   (2) Condiţiile în care autorizaţia de funcţionare poate fi obţinută sunt cele prevăzute de ordonanţă şi de prezentele norme.
   Art. 4. -(1) Activităţile pe care le vor putea desfăşura organizaţiile cooperatiste de credit sunt cele prevăzute de ordonanţă în limita şi în condiţiile arătate în autorizaţia acordată de Banca Naţională a României. Activităţile autorizate vor fi cuprinse în forma finală a actului constitutiv, rezultată în urma autorizării de către Banca Naţională a României a organizaţiei cooperatiste de credit.
   (2) În obiectul de activitate se vor preciza în mod expres operaţiunile de mandat propuse a fi desfăşurate. Pentru aceste operaţiuni se va prezenta Băncii Naţionale a României şi justificarea necesităţii şi oportunităţii desfăşurării lor.
   (3) Reglementările Băncii Naţionale a României privind funcţionarea pieţei valutare interbancare, cele privind operaţiunile cu titluri de stat derulate prin Banca Naţională a României în calitatea sa de agent al statului şi cele privind avizarea tehnică a sistemelor de plăţi şi decontări fără numerar se aplică în mod corespunzător şi organizaţiilor cooperatiste de credit, în cazul în care activităţile aflate sub incidenţa acestor reglementări sunt permise de ordonanţă. Organizaţiile cooperatiste de credit vor putea desfăşura activităţile respective pe baza autorizaţiei de funcţionare şi a avizelor/autorizaţiilor speciale prevăzute de aceste reglementări. Avizele/autorizaţiile speciale vor putea fi solicitate Băncii Naţionale a României numai după obţinerea autorizaţiei de funcţionare.
   (4) Includerea în obiectul de activitate autorizat a unora dintre activităţile prevăzute de ordonanţă pentru desfăşurarea cărora, potrivit unor legi speciale, este necesară şi o aprobare prealabilă/un aviz din partea altor autorităţi, se va putea realiza numai după obţinerea autorizaţiei de funcţionare din partea Băncii Naţionale a României, în condiţiile prezentării acestor aprobări prealabile/avize.
   Art. 5. - Spaţiul destinat să constituie sediul social al unei organizaţii cooperatiste de credit nu poate fi amplasat la subsolurile clădirilor sau la etajele ansamblurilor de locuinţe şi trebuie să corespundă activităţilor propuse a fi desfăşurate, din punct de vedere al suprafeţei, al condiţiilor de securitate şi al dotărilor.
   Art. 6. - Nu vor putea fi numite în calitate de conducător al unei organizaţii cooperatiste de credit persoanele care sunt supuse vreunei interdicţii de a conduce o instituţie de credit, cele cărora li s-a retras aprobarea de a conduce o instituţie de credit sau cele care au fost înlocuite ca urmare a unei măsuri de remediere luate de o instituţie de credit.
   Art. 7. -(1) Orice curriculum vitae prezentat Băncii Naţionale a României potrivit ordonanţei va fi semnat şi va cuprinde cel puţin următoarele informaţii:
   a) studiile, cu indicarea instituţiei de învăţământ, a naturii cursurilor şi a anului absolvirii;
   b) experienţa profesională, cu precizarea denumirii şi a domeniului de activitate al entităţilor în care persoana şi-a desfăşurat activitatea, a naturii şi a duratei activităţilor desfăşurate şi a responsabilităţilor avute.
   (2) Scrisorile de recomandare prezentate pentru conducătorii propuşi ai organizaţiilor cooperatiste de credit vor fi semnate de persoane în subordinea cărora aceştia au activat în domeniile cerute de ordonanţă sau, după caz, cu care au colaborat în calitate de administrator al unui agent economic.

   CAPITOLUL II
 Cerinţe specifice de autorizare

   SECŢIUNEA I
Cooperativele de credit

   Art. 8. - Cerinţele stabilite la art. 48 din ordonanţă referitoare la administratori se aplică în mod corespunzător şi persoanelor care îndeplinesc funcţia de contabil-şef al cooperativelor de credit cu mai puţin de 5.000 de membri cooperatori.
   Art. 9. - Acordarea de către casa centrală a aprobării de constituire a unei cooperative de credit nu garantează acordarea autorizaţiei de funcţionare de către Banca Naţională a României, această aprobare indicând doar permisiunea dată fondatorilor de a proceda la constituirea cooperativei de credit, conform documentaţiei prezentate şi dispoziţiilor legale.
   Art. 10. -(1) În vederea obţinerii autorizaţiei de funcţionare a cooperativelor de credit care s-au constituit în baza aprobării casei centrale la care s-au afiliat, cererea de autorizare a funcţionării, înaintată Băncii Naţionale a României de casa centrală, va fi însoţită de:
   a) aprobarea de constituire emisă de casa centrală;
   b) documentaţia prevăzută la art. 83 alin. 1 din ordonanţă, cu respectarea următoarelor cerinţe:
   -copia de pe certificatul de înmatriculare a cooperativei de credit va fi însoţită de un extras certificat de pe înregistrările efectuate în registrul comerţului;
   -dovada deţinerii cu titlu legal a spaţiului aferent sediului social se va materializa fie într-un act de proprietate încheiat în formă autentică, înscris în cartea funciară sau transcris în registrul de inscripţiuni şi transcripţiuni imobiliare de pe lângă judecătoria în a cărei rază teritorială se află imobilul, fie într-un contract de închiriere sau de subînchiriere înregistrat la autoritatea fiscală; în cazul contractului de subînchiriere se va prezenta şi consimţământul scris al proprietarului, concretizat într-o declaraţie încheiată în formă autentică, precum şi contractul de închiriere înregistrat la autoritatea fiscală;
   -pentru vărsămintele la capitalul cooperativei de credit se va prezenta scrisoarea din partea instituţiei de credit la care a fost deschis contul destinat colectării vărsămintelor la capitalul social, scrisoare prin care să se confirme suma vărsată de fiecare membru cooperator şi faptul că acest cont a fost blocat până la înmatricularea cooperativei de credit;
   -pentru vărsămintele la capitalul casei centrale se va prezenta extrasul de cont;
   c) o prezentare detaliată a fiecărei operaţiuni de mandat propuse a fi desfăşurate, însoţită de fundamentarea necesităţii şi oportunităţii efectuării acestora;
   d) chestionarul - prezentat în anexa nr. 1 la prezentele norme -, completat de fiecare dintre persoanele propuse în calitate de conducător al cooperativei de credit, însoţit de curriculum vitae şi de scrisorile de recomandare;
   e) un raport, semnat de conducătorii casei centrale, care va cuprinde cel puţin fundamentarea deciziei de aprobare a constituirii cooperativei de credit a cărei autorizaţie de funcţionare se solicită, confirmarea privind realizarea afilierii acesteia şi concluziile verificării documentaţiei, efectuate conform art. 83 alin. 2 din ordonanţă, însoţite, după caz, de evaluarea asupra modificărilor apărute faţă de proiectul iniţial.
   (2) În cuprinsul fundamentării deciziei de aprobare a constituirii cooperativei de credit, casa centrală va evidenţia, în principal:
   a) evaluarea făcută asupra activităţii pe care o va desfăşura cooperativa de credit;
   b) evaluarea obiectivelor propuse în raport cu condiţiile existente în raza teritorială a cooperativei de credit şi a capacităţii acesteia de a asigura realizarea acestor obiective în condiţii compatibile cu buna funcţionare a reţelei şi cu regulile unei practici prudente, care să asigure clientelei o siguranţă satisfăcătoare;
   c) evaluarea persoanelor propuse în calitate de conducător sau de administrator în raport cu obiectivele propuse în studiul de fezabilitate şi a activităţilor ce vor fi desfăşurate;
   d) o confirmare privind îndeplinirea de către persoanele propuse în calitate de conducător, administrator, cenzor sau auditor al cooperativei de credit a cerinţelor prevăzute de ordonanţă şi de normele proprii ale casei centrale;
   e) o confirmare cu privire la îndeplinirea prevederilor ordonanţei privind stabilirea razei teritoriale a cooperativei de credit;
   f) alte considerente care au stat la baza deciziei de aprobare a constituirii cooperativei de credit.
   Art. 11. -(1) Banca Naţională a României decide cu privire la cererea de autorizare a funcţionării cooperativei de credit în termenul prevăzut de ordonanţă.
   (2) Comunicarea Băncii Naţionale a României privind decizia acesteia, însoţită de autorizaţia de funcţionare sau, în cazul respingerii cererii, cuprinzând motivele care au stat la baza deciziei, va fi comunicată casei centrale, care o va remite de îndată cooperativei de credit respective.
   (3) Respingerea de către Banca Naţională a României a cererii de autorizare a funcţionării unei cooperative de credit atrage în mod automat revocarea aprobării de constituire, originalul documentului emis în acest sens de către casa centrală urmând să fie restituit acesteia.
   Art. 12. - Condiţiile specifice de autorizare a cooperativelor de credit care se constituie simultan cu casa centrală sunt prevăzute în secţiunea II "Casele centrale ale cooperativelor de credit".

   SECŢIUNEA II
Casele centrale ale cooperativelor de credit

   Art. 13. - Capitalul agregat al reţelei trebuie să se situeze cel puţin la nivelul prevăzut de reglementările Băncii Naţionale a României privind capitalul agregat minim al unei reţele cooperatiste de credit. La calcularea, respectiv la estimarea, acestuia se va utiliza formularul prevăzut de aceste reglementări.
   Art. 14. -(1) Cerinţele prevăzute la art. 17 alin. 2 şi 4 din Normele Băncii Naţionale a României nr. 2/1999 privind autorizarea băncilor, modificate prin Normele nr. 6/1999 şi prin Normele nr. 10/1999, se aplică în mod corespunzător şi persoanelor propuse în calitate de conducător al unei case centrale.
   (2) La evaluarea experienţei profesionale a conducătorilor casei centrale se vor lua în considerare şi perioadele în care aceştia au condus o organizaţie a cooperaţiei de credit, cu excepţia cooperativelor de credit - bănci populare asociate potrivit prevederilor Legii nr. 109/1996 şi/sau în care aceştia au exercitat o funcţie de conducere (cel puţin şef serviciu) într-o organizaţie cooperatistă de credit constituită conform ordonanţei.
   (3) Prevederile art. 8 se aplică în mod corespunzător şi în cazul cooperativelor de credit care se constituie simultan cu casa centrală.
   Art. 15. -(1) Persoanele propuse să asigure conducerea unui sediu secundar al casei centrale trebuie să aibă onorabilitatea corespunzătoare, studii superioare şi să fi lucrat cel puţin un an în domeniul financiar-bancar. Prevederile art. 6 se aplică în mod corespunzător şi acestor persoane.
   (2) La evaluarea experienţei profesionale a persoanelor menţionate la alin. (1) se vor lua în considerare şi perioadele în care aceştia au condus o organizaţie a cooperaţiei de credit, constituită potrivit Legii nr. 109/1996, şi/sau în care au exercitat o funcţie de conducere (cel puţin şef serviciu) într-o organizaţie cooperatistă de credit constituită conform ordonanţei.
   Art. 16. -(1) Societăţile de expertiză contabilă propuse în calitate de auditor independent al unei case centrale trebuie să aibă experienţă în domeniul financiar-bancar şi vor fi aprobate de Banca Naţională a României.
   (2) La evaluarea auditorului independent se va lua în considerare experienţa dobândită de societate în activitatea de audit sau în calitate de cenzor la o instituţie de credit sau de personalul acesteia care va fi utilizat în activitatea de audit la casa centrală.
   Art. 17. - Raza teritorială a casei centrale va fi limitată la teritoriul României.
   Art. 18. - În vederea obţinerii avizului prealabil de constituire a unei reţele se vor prezenta Băncii Naţionale a României documentele prevăzute la art. 136 din ordonanţă, cu respectarea următoarelor cerinţe referitoare la studiul de fezabilitate:
   a) se va preciza numărul estimat al sediilor secundare, în cazul în care acestea se înfiinţează concomitent cu casa centrală;
   b) se va descrie sistemul de decontare a operaţiunilor de încasări şi plăţi între organizaţiile cooperatiste de credit din reţeaua propusă;
   c) pentru estimări ale bilanţului contabil consolidat al reţelei se vor prezenta formularele prevăzute în anexa nr. 3 la prezentele norme; la completarea formularelor respective se vor avea în vedere prevederile Planului de conturi pentru societăţile bancare şi ale normelor metodologice de utilizare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului de stat, ministrul finanţelor, şi al guvernatorului Băncii Naţionale a României nr. 1.418/344/1997, cu modificările şi completările ulterioare, ale Modelelor situaţiilor financiar-contabile pentru bănci şi ale normelor metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor şi guvernatorului Băncii Naţionale a României nr. 1.524/362/1998, cu modificările şi completările ulterioare (în special cele privind întocmirea situaţiilor mod. - 4000 "Situaţia patrimoniului", mod. - 4080 "Contul de profit şi pierderi" şi mod. - 4084 "Repartizarea profitului"), precum şi cele ale ordonanţei.
   Art. 19. - Avizul prealabil de constituire a reţelei indică acceptarea de principiu de către Banca Naţională a României a proiectului propus al reţelei, constituirea efectivă a organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei putând să se realizeze numai după obţinerea aprobării colective a constituirii reţelei.
   Art. 20. -(1) În vederea obţinerii aprobării colective de constituire a reţelei se vor prezenta Băncii Naţionale a României, în mod corespunzător pentru fiecare organizaţie cooperatistă de credit, documentele prevăzute la art. 139 din ordonanţă, cu respectarea următoarelor cerinţe:
   a) pentru organizaţiile cooperatiste de credit care îşi propun să desfăşoare operaţiuni de mandat se va transmite o prezentare detaliată a fiecărei operaţiuni, însoţită de fundamentarea necesităţii şi oportunităţii efectuării operaţiunilor respective;
   b) pentru fiecare dintre persoanele propuse în calitate de conducător se va transmite şi chestionarul prezentat în anexa nr. 1 la prezentele norme -, însoţit, în cazul conducătorilor propuşi ai casei centrale, şi de declaraţia prezentată în anexa nr. 2 la prezentele norme;
   c) pentru estimări ale bilanţului contabil se vor prezenta formularele prevăzute, după caz, în anexa nr. 4 sau în anexa nr. 5 la prezentele norme, la completarea cărora se vor avea în vedere precizările cuprinse în art. 18 lit. c);
   d) pentru fiecare administrator se va transmite şi o declaraţie din care să rezulte că nu se află în nici una dintre situaţiile prevăzute la art. 48, respectiv la art. 117 din ordonanţă, ori în altă situaţie de incompatibilitate prevăzută de legislaţia în vigoare;
   e) pentru fiecare cenzor se va prezenta copia legalizată de pe carnetul de expert contabil sau contabil autorizat cu studii superioare, copia de pe Monitorul Oficial al României care atestă înscrierea în Tabloul Corpului experţilor contabili şi contabililor autorizaţi din România şi declaraţie din care să rezulte că nu se află în nici una dintre situaţiile prevăzute la art. 70 din ordonanţă ori în altă situaţie de incompatibilitate prevăzută de legislaţia în vigoare;
   f) pentru fiecare auditor independent propus se va prezenta copia de pe Monitorul Oficial al României care atestă înscrierea societăţii în Tabloul Corpului experţilor contabili şi contabililor autorizaţi din România sau în Registrul Camerei Auditorilor din România şi declaraţie din care să rezulte că nu se află în nici una dintre situaţiile prevăzute la art. 70, respectiv la art. 129 din ordonanţă, ori în altă situaţie de incompatibilitate prevăzută de legislaţia în vigoare;
   g) pentru societăţile de expertiză contabilă propuse în calitate de auditor independent al unei case centrale, altele decât cele care au fost aprobate de Banca Naţională a României în această calitate la o instituţie de credit, se va remite, sub semnătura conducerii societăţii, şi chestionarul - anexa nr. 6 la prezentele norme -, o prezentare a activităţii acesteia şi, după caz, comunicare privind identitatea persoanelor fizice care vor face audit, însoţită de curriculum vitae pentru fiecare dintre aceste persoane;
   h) studiul de fezabilitate prezentat pentru casa centrală va cuprinde şi o fundamentare a necesităţii şi oportunităţii înfiinţării sediilor secundare, cu menţionarea identităţii persoanelor propuse să asigure conducerea acestora, însoţită de curriculum vitae, copie de pe actul de studii, certificat de cazier judiciar şi declaraţie din care să rezulte că nu se află în una dintre situaţiile de incompatibilitate prevăzute de legislaţia în vigoare, pentru fiecare dintre aceste persoane.
   (2) Pe lângă documentaţia prevăzută la art. 139 din ordonanţă, pentru fiecare cooperativă de credit care urmează să se constituie se va transmite Băncii Naţionale a României, sub semnătura conducătorilor propuşi ai acestora, un angajament de afiliere la casa centrală în condiţiile stabilite de aceasta.
   Art. 21. - În situaţia în care din evaluarea documentaţiei prezentate rezultă că unele dintre cooperativele de credit din reţeaua propusă nu îndeplinesc condiţiile necesare în vederea autorizării, Banca Naţională a României poate acorda, numai dacă sunt respectate prevederile ordonanţei şi ale prezentelor norme, aprobarea colectivă de constituire a reţelei formate numai din organizaţiile cooperatiste care îndeplinesc condiţiile de autorizare.
   Art. 22. - Aprobarea constituirii organizaţiilor cooperatiste de credit din reţea nu garantează obţinerea autorizaţiilor de funcţionare, aceasta indicând doar permisiunea dată fondatorilor de a proceda la constituirea organizaţiilor cooperatiste din cadrul reţelei, potrivit proiectului aprobat şi prevederilor ordonanţei.
   Art. 23. - Respingerea de către Banca Naţională a României a cererii de aprobare colectivă a constituirii unei reţele atrage în mod automat revocarea avizului prealabil de constituire a reţelei, originalul documentului emis în acest sens de către Banca Naţională a României urmând să fie restituite acesteia.
   Art. 24. -(1) În vederea obţinerii autorizaţiilor de funcţionare a casei centrale şi a cooperativelor de credit afiliate care s-au constituit pe baza aprobării colective de constituire a reţelei, cererea semnată de conducătorii casei centrale în numele acesteia şi al cooperativelor de credit afiliate va fi înaintată. Băncii Naţionale a României, însoţită de documentele prevăzute la art. 142 din ordonanţă pentru fiecare organizaţie cooperatistă de credit din reţea, cu respectarea următoarelor cerinţe:
   a) copia de pe certificatul de înmatriculare va fi însoţită de un extras certificat de pe înregistrările efectuate în registrul comerţului;
   b) pentru vărsămintele la capitalul social se va prezenta scrisoarea din partea instituţiei de credit la care a fost deschis, cu respectarea prevederilor ordonanţei, contul destinat colectării vărsămintelor la capitalul social, scrisoare prin care să se confirme suma vărsată de fiecare membru cooperator sau, după caz, cooperativă de credit afiliată şi faptul că acest cont a fost blocat până la data înmatriculării organizaţiei cooperatiste de credit respective;
   c) dovada deţinerii cu titlu legal a spaţiului aferent sediului social se va materializa fie într-un act de proprietate încheiat în formă autentică, înscris în cartea funciară sau transcris în registrul de inscripţiuni şi transcripţiuni imobiliare de pe lângă judecătoria în a cărei rază teritorială se află imobilul, fie într-un contract de închiriere sau de subînchiriere înregistrat la autoritatea fiscală; în cazul contractului de subînchiriere se va prezenta şi consimţământul scris al proprietarului, concretizat într-o declaraţie încheiată în formă autentică, precum şi contractul de închiriere înregistrat la autoritatea fiscală;
   d) comunicarea privind existenţa reglementărilor proprii ale organizaţiilor cooperatiste de credit şi a reglementărilor-cadru ale casei centrale va fi însoţită de reglementările acesteia privind reguli şi norme etice şi profesionale pentru calitatea, experienţa şi activitatea conducătorilor cooperativelor de credit afiliate şi de cele privind desfăşurarea transferului de fonduri între cooperativele de credit afiliate.
   (2) Pe lângă documentaţia prevăzută la art. 142 din ordonanţă casa centrală va transmite Băncii Naţionale a României şi confirmarea privind realizarea afilierii fiecărei cooperative de credit din reţea, în condiţiile stabilite de casa centrală.
   Art. 25. - Prevederile art. 21 se aplică în mod corespunzător şi în etapa autorizării de către Banca Naţională a României a funcţionării casei centrale şi a cooperativelor de credit afiliate.
   Art. 26. -(1) Banca Naţională a României decide cu privire la cererea de autorizare a funcţionării organizaţiilor cooperatiste de credit din reţea în termenul prevăzut de ordonanţă.
   (2) Comunicarea Băncii Naţionale a României privind decizia acesteia, însoţită de autorizaţiile de funcţionare pentru fiecare organizaţie cooperatistă de credit autorizată şi/sau cuprinzând motivele care au stat la baza deciziei, în cazul respingerii cererii, va fi transmisă casei centrale, care o va remite de îndată cooperativelor de credit respective.
   (3) Respingerea de către Banca Naţională a României a cererii de autorizare a funcţionării pentru una sau mai multe cooperative de credit, în situaţia prevăzută la art. 25, atrage în mod automat revocarea aprobării de constituire pentru aceasta/acestea.
   Art. 27. -(1) În cazul respingerii cererii de autorizare a funcţionării casei centrale, o nouă cerere de autorizare poate fi adresată o singură dată Băncii Naţionale a României, în condiţiile prevăzute la art. 146 alin. 2 din ordonanţă.
   (2) Dacă o nouă cerere de autorizare nu a fost adresată Băncii Naţionale a României în termenul prevăzut la art. 146 alin. 2 din ordonanţă sau dacă această cerere a fost respinsă, documentele emise de Banca Naţională a României, respectiv avizul prealabil şi aprobarea colectivă de constituire a reţelei revocate conform art. 146 alin. 1 din ordonanţă, vor fi restituite de îndată acesteia.

   SECŢIUNEA III
Organizaţiile cooperatiste de credit care se constituie în conformitate
cu dispoziţiile tranzitorii ale ordonanţei

   Art. 28. - Cerinţele specifice prevăzute la art. 13-27 se aplică în mod corespunzător şi organizaţiilor cooperatiste de credit care se vor constitui sau vor rezulta prin reorganizarea organizaţiilor cooperaţiei de credit existente, în conformitate cu prevederile titlului X cap. 1 secţiunea 1 din ordonanţă.
   Art. 29. - Documentaţia prevăzută la art. 252 alin. 1 din ordonanţă în vederea obţinerii avizului prealabil de constituire sau, după caz, de reorganizare a reţelei va fi remisă Băncii Naţionale a României în termenul menţionat la art. 249 din ordonanţă, respectându-se şi următoarele cerinţe:
   a) studiul de fezabilitate va cuprinde, în situaţia prevăzută la art. 258 din ordonanţă, şi modalităţile prin care se preconizează atingerea nivelului minim al capitalului agregat al reţelei în termen de un an de la data acordării autorizaţiei de funcţionare a casei centrale;
   b) pentru organizaţiile cooperaţiei de credit rezultate în urma fuziunii sau divizării realizate în baza prevederilor Legii nr. 109/1996 după data de 31 decembrie 1999, se va transmite bilanţul de fuziune, respectiv de divizare.
   Art. 30. - Organizaţiile cooperaţiei de credit rezultate în urma fuziunii sau divizării realizate în baza prevederilor Legii nr. 109/1996 după data de 31 decembrie 1999 nu trebuie să înregistreze un nivel negativ al activului net potrivit bilanţului de fuziune, respectiv de divizare.
   Art. 31. - În cadrul documentaţiei prevăzute la art. 257 din ordonanţă situaţia patrimoniului se va transmite pe formularul-anexă la Normele metodologice ale Ministerului Finanţelor privind întocmirea, verificarea şi centralizarea raportărilor contabile ale agenţilor economici.

   CAPITOLUL III
 Dispoziţii finale

   Art. 32. -(1) Direcţia politici financiar-bancare din cadrul Băncii Naţionale a României va confirma în termen de 3 zile lucrătoare primirea cererilor depuse în scopul autorizării organizaţiilor cooperatiste de credit, potrivit prevederilor ordonanţei şi ale prezentelor norme.
   (2) În cererile adresate Băncii Naţionale a României solicitanţii vor indica adresa şi numărul de telefon/fax la care pot fi contactaţi.
   Art. 33. -(1) În fiecare etapă a procesului de autorizare este necesar ca dosarul prezentat în susţinerea cererii să cuprindă toate documentele prevăzute de ordonanţă şi de prezentele norme şi ca instrumentarea acestora să se fi putut încheia cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de data şedinţei Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României în a cărei ordine de zi urmează să fie înscris.
   (2) În aplicarea prevederilor alin. (1) toate actele înregistrate la Banca Naţională a României începând cu ziua care precedă intervalul de 15 zile lucrătoare anterior datei încheierii termenului în care Banca Naţională a României trebuie să se pronunţe conform prevederilor ordonanţei vor fi restituite titularilor cererilor, fără a fi luate în considerare la analizarea acestora.
   (3) Documentaţia se va prezenta Băncii Naţionale a României în limba română; actele cu caracter oficial şi cele sub semnătură privată, pentru care nu este prevăzută în ordonanţă forma în care acestea se remit Băncii Naţionale a României, vor fi prezentate în original sau în copie legalizată, după caz.
   Art. 34. - Casa centrală va păstra confidenţialitatea informaţiilor dobândite în procesul de autorizare a cooperativelor de credit afiliate, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.
   Art. 35. - La elaborarea reglementărilor proprii privind aprobarea constituirii cooperativelor de credit casele centrale vor avea în vedere prevederile prezentelor norme şi nu vor putea stabili cerinţe mai puţin restrictive decât cele prevăzute de aceste norme.
   Art. 36. -(1) Documentaţiile depuse la Banca Naţională a României în vederea autorizării înainte de data intrării în vigoare a prezentelor norme, care nu sunt conforme cu prevederile ordonanţei şi ale prezentelor norme, vor putea fi retrase şi prezentate din nou, în condiţiile respectării, după caz, a termenului menţionat la art. 246 alin. 2 din ordonanţă.
   (2) Dacă documentaţia nu este retrasă, deficienţele existente, atât în cazul în care nu sunt îndeplinite condiţiile de fond, cât şi în cazul în care documentele sunt incomplete sau incorect întocmite, trebuie să fie înlăturate până la data încheierii termenelor în care Banca Naţională a României trebuie să se pronunţe conform prevederilor ordonanţei, cu respectarea corespunzătoare a prevederilor art. 33 alin. (2). În caz contrar devin incidente prevederile din ordonanţă referitoare la respingerea cererii.
   Art. 37. - Anexele nr. 1-6nr. 97/2000 ori în altă situaţie de
incompatibilitate prevăzută de legislaţia în vigoare;
- pe perioada îndeplinirii funcţiei respective, voi exercita exclusiv această
funcţie şi voi avea reşedinţa în __________________________.
___________
1) Se va completa, după caz, cu denumirea casei centrale.

DATA SEMNĂTURA,

   ANEXA  Nr. 3

   BILANŢ ESTIMATIV1)Sumele negative trebuie să fie precedate de semnul -.

   BILANŢ ESTIMATIV
- reţea cooperatistă de credit -
   
DENUMIREA CASEI CENTRALE: ______________________________________________________
┌───┬───┐
Data: [__|__|__] │ 0 │ 3 │
└───┴───┘
- mii lei -
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────┬─────────┐
│ CONTURI ÎN AFARA BILANŢULUI │ Sume │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ A │ 1 │

│Angajamente de finanţare │ - │

│- Angajamente în favoarea altor instituţii de credit │ │

│- Angajamente primite de la instituţii de credit │ │

│- Angajamente în favoarea clientelei │ │

│- Angajamente primite de la clientela financiară şi instituţiile │ │
│ administraţiei publice │ │

│Angajamente de garanţie │ - │

│- Cauţiuni, avaluri şi alte garanţii date altor instituţii de │ │
│ credit │ │

│- Cauţiuni, avaluri şi alte garanţii primite de la instituţii de │ │

│- Garanţii date pentru clientelă │ │

│- Garanţii primite de la clientelă │ │

│Angajamente privind titlurile │ - │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│- Titluri de primit │ │

│ - Titluri vândute cu posibilitate de răscumpărare │ │

│ - Alte titluri de primit │ │

│- Titluri de livrat │ │

│ - Titluri cumpărate cu posibilitate de răscumpărare │ │

│ - Alte titluri de livrat │ │

│Operaţiuni în devize │ - │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│- Operaţiuni de schimb la vedere │ - │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ - Lei cumpăraţi şi încă neprimiţi │ │

│ - Devize cumpărate şi încă neprimite │ │

│ - Lei vânduţi şi încă nelivraţi │ │

│ - Devize vândute şi încă nelivrate │ │

│- Operaţiuni privind devizele date şi luate cu împrumut │ - │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ - Devize date cu împrumut şi încă nelivrate │ │

│ - Devize luate cu împrumut şi încă neprimite │ │

│- Operaţiuni de schimb la termen │ - │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ - Lei de primit contra devize de livrat │ │

│ - Devize de livrat contra lei de primit │ │

│ - Devize de primit contra lei de livrat │ │

│ - Lei de livrat contra devize de primit │ │

│ - Devize de primit contra devize de livrat │ │

│ - Devize de livrat contra devize de primit │ │

│- Report/deport calculat anticipat │ - │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ - de primit │ │

│ - de plătit │ │

│- Dobânzi neajunse la scadenţă în devize acoperite la termen │ - │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ - de încasat │ │

│- Conturi de ajustare devize (+/-)1) │ │

│Angajamente diverse │ - │

│- Redevenţe, locaţii de gestiune, chirii şi alte datorii asimilate │ │

│- Titluri primite în garanţie │ │

│- Titluri date în garanţie │ │

│- Alte angajamente diverse date │ │

│- Alte angajamente diverse primite │ │

│Angajamente îndoielnice │ │

│Conturi de evidenţă │ - │

│- Mijloace fixe luate cu chirie │ │

│- Valori primite în păstrare sau custodie │ │

│- Creanţe scoase din activ, urmărite în continuare, din care: │ │

│ - Creanţe scoase din activ, urmărite în continuare potrivit │ │
│ dispoziţiilor legale │ │

│ - Credite aferente contractelor de credit investite cu │ │
│ formulă executorie, urmărite în continuare │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ - Valori primite în pensiune aferente contractelor de credit │ │
│ investite cu formulă executorie, urmărite în continuare │ │

│ - Titluri primite în pensiune livrată aferente contractelor de │ │
│ credit investite cu formulă executorie, urmărite în continuare│ │

│ - Dobânzi aferente contractelor de credit investite cu formulă │ │
│ executorie, urmărite în continuare │ │

│ - Alte creanţe scoase din activ, urmărite în continuare │ │

│ - Creanţe ataşate │ │

│- Debitori din penalităţi pretinse │ │

│- Amortizarea aferentă gradului de neutilizare a mijloacelor fixe │ │

│- Alte valori primite │ │

│- Alte valori date │ │
└────────────────────────────────────────────────────────────────────┴─────────┘

   1) Sumele negative trebuie să fie precedate de semnul -.

   CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERI ESTIMATIV
- reţea cooperatistă de credit -
   
JUDEŢUL ________________________ |_|_|
DENUMIREA CASEI CENTRALE: ______________________________________________________
ADRESA LOC: ___________________, sector ___, STR.: _________________ nr.: ______
TELEFONUL: _________ FAXUL: ___________
┌───┬───┐
Data: [__|__|__] │ 0 │ 1 │
└───┴───┘
- mii lei -
┌────────────────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┐
│ │ Sume │
├────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤
│ A │ 1 │
├────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤
│VENITURI DIN ACTIVITATEA DE EXPLOATARE BANCARĂ │ │

│Venituri din operaţiunile de trezorerie şi operaţiunile cu │ │
│instituţiile de credit │ │

│ Dobânzi │ │

│ - Bănci centrale │ │

│ - Conturi de corespondent │ │

│ - Depozite la instituţii de credit │ │

│ - la vedere │ │

│ - la termen │ │

│ - colaterale │ │

│ - Credite acordate instituţiilor de credit │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤
│ - de pe o zi pe alta │ │

│ - financiare │ │

│ - Valori primite în pensiune │ │

│ - Alte dobânzi │ │

│ - Titluri cu posibilitate de răscumpărare │ │

│ - Report/deport │ │

│ - Diverse dobânzi │ │

│ - Creanţe restante şi îndoielnice │ │

│ Comisioane │ │

│Venituri din operaţiuni cu clientela │ │

│ - Creanţe comerciale şi credite acordate clientelei │ │

│ - Scont, asimilate şi alte creanţe comerciale │ │

│ - Operaţiuni de factoring │ │

│ - Credite de trezorerie │ │

│ - Credite pentru export │ │

│ - Credite pentru echipament │ │

│ - Credite pentru bunuri imobiliare │ │

│ - Alte credite acordate clientelei │ │

│ - Credite acordate clientelei financiare │ │

│ - Conturi curente debitoare │ │

│Venituri din operaţiunile cu titluri │ │

│ - Dobânzi de la titlurile primite în pensiune livrată │ │

│ - Venituri din titlurile de tranzacţie │ │

│ - Venituri din titlurile de plasament │ │

│ - Dobânzi │ │

│ - Dividende şi venituri asimilate │ │

│ - Venituri din cesiune │ │

│ - Venituri din titlurile de investiţii │ │

│ - Venituri din prime │ │

│ - Venituri din datorii constituite prin titluri │ │

│ - Venituri diverse din operaţiunile cu titluri │ │

│ - Dobânzi din creanţe restante şi îndoielnice │ │

│ - Comisioane │ │

│Venituri din credite subordonate, părţi în cadrul societăţilor │ │
│comerciale legate, titluri de participare şi titluri ale │ │
│activităţi de portofoliu │ │

│ - Dobânzi de la creditele subordonate la termen │ │

│ - Dobânzi de la creditele subordonate pe durată nedeterminată │ │

│Venituri din operaţiunile de schimb │ │

│ - Venituri din operaţiunile de schimb şi arbitraj │ │

│Venituri din operaţiunile în afara bilanţului │ │

│ - Venituri din angajamentele de finanţare │ │

│ - Angajamente de finanţare în favoarea instituţiilor de │ │
│ credit │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤
│ - Angajamente de finanţare în favoarea clientelei │ │

│ - Venituri din angajamentele de garanţie │ │

│ - Angajamente de garanţie în favoarea instituţiilor de credit│ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤
│ - Angajamente de garanţie în favoarea clientelei │ │

│ - Venituri din alte angajamente date │ │

│Venituri din prestaţiile de servicii financiare │ │

│ - Comisioane privind titlurile gestionate sau în depozit │ │

│ - Comisioane privind operaţiunile cu titluri efectuate în │ │
│ contul clientelei │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤
│ - Comisioane din activităţile de asistenţă şi de consultanţă │ │

│ - Comisioane din activităţile de asistenţă şi consultanţă │ │
│ pentru persoane fizice │ │

│ pentru persoane juridice │ │

│ - Alte comisioane │ │

│ - Venituri privind mijloacele de plată │ │

│ - Alte venituri din prestaţiile de servicii financiare │ │

│Alte venituri din activitatea de exploatare bancară │ │

│ - Cota-parte privind operaţiunile de exploatare bancară │ │
│ efectuate în comun │ │

│ - Cheltuieli refacturate privind operaţiunile de exploatare │ │
│ bancară efectuate în comun │ │

│ - Transferuri de cheltuieli de exploatare bancară │ │

│ - Venituri diverse de exploatare bancară │ │

│VENITURI DIVERSE DIN EXPLOATARE │ │

│Cheltuieli refacturate │ │

│ - Cheltuieli refacturate societăţilor grupului │ │

│ - Cheltuieli refacturate altor societăţi │ │

│Cota-parte privind operaţiunile de exploatare nebancare │ │
│efectuate în comun │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤
│Cota-parte din cheltuielile sediului social │ │

│Venituri din cesiunea imobilizărilor │ │

│ - Venituri din cesiunea imobilizărilor necorporale şi corporale│ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤
│ - Venituri din cesiunea imobilizărilor financiare │ │

│Venituri accesorii │ │

│ - Venituri privind imobilele legate de exploatare │ │

│ - Venituri din activităţi nebancare │ │

│ - Alte venituri accesorii │ │

│Alte venituri diverse din exploatare │ │

│ - Transferuri de cheltuieli de exploatare nebancară │ │

│ - Cota-parte din subvenţiile de investiţii trecută la venituri │ │

│ - Venituri din subvenţii de exploatare │ │

│ - Venituri din producţia de imobilizări │ │

│ - Venituri privind bunurile mobile şi imobile din executarea │ │
│ creanţelor │ │

│ - Alte venituri │ │

│VENITURI DIN PROVIZIOANE ŞI RECUPERĂRI DE CREANŢE AMORTIZATE │ │

│Venituri din provizioane pentru creanţe din operaţiuni cu │ │
│instituţii de credit │ │

│ - Venituri din provizioane specifice de risc de credit │ │

│ - Venituri din provizioane specifice de risc de dobândă │ │

│clientela │ │

│Venituri din provizioane privind operaţiuni cu titluri şi │ │
│operaţiuni diverse │ │

│ - Venituri din provizioane pentru deprecierea titlurilor │ │

│ - Venituri din provizioane pentru deprecierea titlurilor de │ │
│ plasament │ │

│ investiţii │ │

│ - Venituri din provizioane pentru deprecierea stocurilor │ │

│ - Venituri din provizioane pentru creanţe restante şi │ │
│ îndoielnice │ │

│Venituri din provizioane pentru valori imobilizate │ │

│ - Venituri din provizioane pentru deprecierea părţilor deţinute│ │
│ în cadrul societăţilor comerciale legate, a titlurilor de │ │
│ participare şi a titlurilor activităţii de portofoliu │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤
│ - Venituri din provizioane pentru deprecierea imobilizărilor │ │

│ în curs │ │

│ activităţii de exploatare │ │

│ în afara activităţii de exploatare │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤
│ - Venituri din provizioane pentru creanţe restante şi │ │
│ îndoielnice │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤
│Venituri din provizioane pentru riscuri şi cheltuieli │ │

│ - Venituri din provizioane pentru riscuri de executare a │ │
│ angajamentelor prin semnătură │ │

│ - Venituri din provizioane pentru facilităţi acordate │ │
│ personalului │ │

│ - Venituri din provizioane pentru risc de ţară │ │

│ - Venituri din provizioane pentru alte riscuri şi cheltuieli │ │

│Venituri din provizioane reglementate │ │

│Venituri din recuperări de creanţe amortizate │ │

│VENITURI DIN RELUAREA REZERVEI GENERALE PENTRU RISCUL DE CREDIT │ │

│TOTAL VENITURI CURENTE │ │

│VENITURI EXCEPŢIONALE │ │

│Venituri excepţionale din operaţiunile de gestiune │ │

│ - Venituri din despăgubiri şi penalităţi │ │

│ - Alte venituri excepţionale din operaţiuni de gestiune │ │

│Venituri excepţionale din provizioane │ │

│ - Venituri excepţionale din provizioane pentru riscuri şi │ │
│ cheltuieli │ │

│ - Venituri excepţionale din provizioane pentru deprecieri │ │

│ - Venituri excepţionale din provizioane reglementate │ │

│Alte venituri excepţionale │ │

│TOTAL VENITURI EXCEPŢIONALE │ │

│TOTAL VENITURI │ │
└────────────────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┘

   CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERI ESTIMATIV
- reţea cooperatistă de credit -
   
DENUMIREA CASEI CENTRALE: ______________________________________________________
┌───┬───┐
Data: [__|__|__] │ 0 │ 2 │
└───┴───┘
- mii lei -
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────┬─────────┐
│ │ Sume │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ A │ 1 │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│CHELTUIELI DE EXPLOATARE BANCARĂ │ │

│Cheltuieli cu operaţiunile de trezorerie şi operaţiunile cu │ │
│instituţiile de credit │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ Dobânzi │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ - Bănci centrale │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ - Conturi de corespondent │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ - Depozite ale instituţiilor de credit │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ - la vedere │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ - la termen │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ - colaterale │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ - Împrumuturi de la instituţii de credit │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ - de pe o zi pe alta │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ - la termen │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ - financiare │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ - Valori date în pensiune │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ - de pe o zi pe alta │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ - la termen │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ - Alte dobânzi │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ - Titluri cu posibilitate de răscumpărare │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ - Report/deport │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ - Diverse dobânzi │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ Comisioane │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│Cheltuieli cu operaţiunile cu clientela │ │

│ - Conturi de factoring │ │

│ - Împrumuturi primite de la clientela financiară │ │

│ - Conturi curente creditoare │ │

│ - Conturi de depozite │ │

│ - Certificate de depozit, carnete şi librete de economii │ │

│Cheltuieli pentru operaţiunile cu titluri │ │

│ - Dobânzi la titlurile date în pensiune livrată │ │

│ - Pierderi la titlurile de tranzacţie │ │

│ - Cheltuieli cu titlurile de plasament │ │

│ - Cheltuieli de achiziţie │ │

│ - Pierderi din cesiune │ │

│ - Cheltuieli cu titlurile de investiţii │ │

│ - Cheltuieli cu amortizarea primelor │ │

│ - Cheltuieli privind datoriile constituite prin titluri │ │

│ - Dobânzi privind titlurile pe piaţă interbancară │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ - Dobânzi privind titlurile de creanţe negociabile │ │

│ - Dobânzi privind obligaţiunile │ │

│ - Alte cheltuieli privind datoriile constituite prin titluri │ │

│ - Cheltuieli diverse privind operaţiunile cu titluri │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ - Comisioane │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│Cheltuieli privind datoriile subordonate şi fondurile publice │ │
│alocate i.n,d.a,c,o │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ - Datorii subordonate la termen │ │

│ - Datorii subordonate pe durată nedeterminată │ │

│ - Fonduri publice alocate │ │

│Cheltuieli privind operaţiunile de schimb │ │

│ - Pierderi din operaţiunile de schimb şi arbitraj │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ - Comisioane │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│Cheltuieli privind operaţiunile în afara bilanţului │ │

│ - Cheltuieli cu angajamentele de finanţare │ │

│ - Angajamente de finanţare primite de la instituţii de credit │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ - Angajamente de finanţare primite de la clientelă │ │

│ - Cheltuieli cu angajamentele de garanţie │ │

│ - Angajamente de garanţie primite de la instituţii de credit │ │

│ - Angajamente de garanţie primite de la clientelă │ │

│ - Cheltuieli cu alte angajamente primite │ │

│Cheltuieli cu prestaţiile de servicii financiare │ │

│ - Cheltuieli cu mijloacele de plată │ │

│ - Alte cheltuieli cu prestaţiile de servicii financiare │ │

│Alte cheltuieli de exploatare bancară │ │

│ - Cota-parte privind operaţiunile de exploatare bancară efectuate │ │
│ în comun │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ - Venituri retrocedate privind operaţiunile de exploatare bancară │ │
│ efectuate în comun │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ - Cheltuieli diverse de exploatare bancară │ │

│CHELTUIELI CU PERSONALUL │ │

│Cheltuieli cu remuneraţiile personalului │ │

│Cheltuieli privind asigurările şi protecţia socială │ │

│ - Cheltuieli privind contribuţia unităţii la asigurările sociale │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ - Cheltuieli privind contribuţia unităţii pentru ajutorul de şomaj │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ - Alte cheltuieli privind asigurările şi protecţia socială │ │

│Alte cheltuieli privind personalul │ │

│IMPOZITE ŞI TAXE │ │

│ - Cheltuieli cu impozitul pe salarii │ │

│ - Cheltuieli cu alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate │ │

│CHELTUIELI CU MATERIALELE, LUCRĂRILE ŞI SERVICIILE EXECUTATE DE │ │
│TERŢI │ │

│Cheltuieli cu materialele │ │

│ - Cheltuieli cu materialele consumabile │ │

│ - Cheltuieli privind combustibilii │ │

│ - Cheltuieli privind piesele de schimb │ │

│ - Cheltuieli privind alte materiale │ │

│Cheltuieli privind obiectele de inventar │ │

│Cheltuieli privind alte stocuri │ │

│Cheltuieli cu lucrările şi serviciile executate de terţi │ │

│ - Cheltuieli de întreţinere şi reparaţii │ │

│ - Cheltuieli privind energia şi apa │ │

│ - Cheltuieli poştale şi taxe de telecomunicaţii │ │

│ - Cheltuieli cu colaboratorii şi de intermediere │ │

│ - Cheltuieli cu deplasări, detaşări, transferări şi transportul │ │
│ personalului şi │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ - Cheltuieli cu serviciile furnizate de societăţile grupului │ │

│ - Alte cheltuieli cu lucrările şi serviciile executate de terţi │ │

│ - Cheltuieli cu primele de asigurare │ │

│ - Cheltuieli cu redevenţele privind operaţiunile de leasing şi │ │
│ asimilate │ │

│ - Cheltuieli cu redevenţele privind concesiunile, locaţiile de │ │
│ gestiune şi │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ - Alte cheltuieli │ │

│Cheltuieli de protocol, reclamă şi publicitate │ │

│CHELTUIELI DIVERSE DE EXPLOATARE │ │

│Venituri retrocedate privind operaţiunile de exploatare nebancară │ │
│efectuate comun │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│Cota-parte privind operaţiuni de exploatare nebancară efectuate în │ │
│comun │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│Cota-parte din cheltuielile sediului social │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│Pierderi din cesiunea imobilizărilor │ │

│ - Pierderi din cesiunea imobilizărilor necorporale şi corporale │ │

│ - Pierderi din cesiunea imobilizărilor financiare │ │

│Alte cheltuieli diverse de exploatare │ │

│CHELTUIELI CU AMORTIZĂRILE PRIVIND IMOBILIZĂRILE NECORPORALE ŞI │ │
│CORPORALE │ │

│Cheltuieli cu amortizările imobilizărilor necorporale │ │

│Cheltuieli cu amortizările imobilizărilor corporale │ │

│CHELTUIELI CU PROVIZIOANE ŞI PIERDERI DIN CREANŢE NERECUPERABILE │ │

│Cheltuieli cu provizioane pentru creanţe din operaţiuni cu │ │
│instituţii de credit │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ - Cheltuieli cu provizioane specifice de risc de credit │ │

│ - Cheltuieli cu provizioane specifice de risc de dobândă │ │

│Cheltuieli cu provizioane pentru creanţe din operaţiuni cu clientela│ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ - Cheltuieli cu provizioane specifice de risc de credit │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ - Cheltuieli cu provizioane specifice de risc de dobândă │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│Cheltuieli cu provizioane privind operaţiuni cu titluri şi │ │
│operaţiuni diverse │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ - Cheltuieli cu provizioane pentru deprecierea titlurilor │ │

│ - Cheltuieli cu provizioane pentru deprecierea titlurilor de │ │
│ plasament │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ - Cheltuieli cu provizioane pentru deprecierea titlurilor de │ │
│ investiţii │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ - Cheltuieli cu provizioane pentru deprecierea stocurilor │ │

│ - Cheltuieli cu provizioane pentru creanţe restante şi îndoielnice │ │

│Cheltuieli cu provizioane pentru valori imobilizate │ │

│ - Cheltuieli cu provizioane pentru deprecierea părţilor deţinute în│ │
│ cadrul societăţilor comerciale legate, a titlurilor de │ │
│ participare şi a titlurilor activităţii de portofoliu │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ - Cheltuieli cu provizioane pentru deprecierea imobilizărilor │ │

│ - Cheltuieli cu provizioane pentru deprecierea imobilizărilor în │ │
│ curs │ │

│ afara activităţii de exploatare │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ - Cheltuieli cu provizioane pentru creanţe restante şi îndoielnice │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│Cheltuieli cu provizioane pentru riscuri şi cheltuieli │ │

│ - Cheltuieli cu provizioane pentru riscuri de executare a │ │
│ angajamentelor prin semnătură │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ - Cheltuieli cu provizioane pentru facilităţi acordate personalului│ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ - Cheltuieli cu provizioane pentru risc de ţară │ │

│ - Cheltuieli cu provizioane pentru alte riscuri şi cheltuieli │ │

│Cheltuieli cu provizioane reglementate │ │

│Pierderi din creanţe nerecuperabile acoperite cu provizioane │ │

│Pierderi din creanţe nerecuperabile neacoperite cu provizioane │ │

│TOTAL CHELTUIELI CURENTE │ │

│CHELTUIELI EXCEPŢIONALE │ │

│Cheltuieli excepţionale privind operaţiunile de gestiune │ │

│ - Despăgubiri, amenzi şi penalităţi │ │

│ - Donaţii şi subvenţii acordate │ │

│ - Cheltuieli privind sponsorizările │ │

│ - Pierderi din debitori diverşi │ │

│ - Alte cheltuieli excepţionale privind operaţiunile de gestiune │ │

│Cheltuieli excepţionale privind amortizarea şi provizioanele │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ - Cheltuieli excepţionale privind amortizarea imobilizărilor │ │

│ - Cheltuieli excepţionale privind provizioane pentru riscuri şi │ │
│ cheltuieli │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ - Cheltuieli excepţionale privind provizioane pentru deprecieri │ │

│ - Cheltuieli excepţionale privind provizioane reglementate │ │

│Alte cheltuieli excepţionale │ │

│TOTAL CHELTUIELI EXCEPŢIONALE │ │

│TOTAL CHELTUIELI*) │ │
└────────────────────────────────────────────────────────────────────┴─────────┘

   *)mai puţin cheltuielile cu impozitul pe profit.

   CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERI ESTIMATIV
- reţea cooperatistă de credit -
   
DENUMIREA CASEI CENTRALE: _____________________
┌───┬───┐
Data: [__|__|__] │ 0 │ 3 │
└───┴───┘
- mii lei -
┌───────────────────────────────┬─────────────┐
│ │ Sume │
├───────────────────────────────┼─────────────┤
│ A │ 1 │
├───────────────────────────────┼─────────────┤
│REZULTATUL CURENT │ - │

│ PROFIT │ │

│ PIERDERE │ │

│REZULTATUL EXCEPŢIONAL │ - │

│REZULTATUL BRUT AL EXERCIŢIULUI│ - │
├───────────────────────────────┼─────────────┤
│ PROFIT │ │
├───────────────────────────────┼─────────────┤
│ PIERDERE │ │
├───────────────────────────────┼─────────────┤
│Impozitul pe profit │ │

│REZULTATUL NET AL EXERCIŢIULUI │ - │

└───────────────────────────────┴─────────────┘

   REPARTIZAREA PREVIZIONATĂ A REZULTATULUI
- reţea cooperatistă de credit -
   
JUDEŢUL ________________________ |_|_|
DENUMIREA CASEI CENTRALE: ______________________________________________________
ADRESA LOC: ___________________, sector ___, STR.: _________________ nr.: ______
TELEFONUL: _________ FAXUL: ___________
┌───┬───┐
Data: [__|__|__] │ 0 │ 1 │
└───┴───┘
- mii lei -
┌────────────────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┐
│ │ Sume │
├────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤
│ A │ 1 │
├────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤
│REPARTIZĂRI DIN PROFIT │ │

│Rezerve legale │ │

│Rezerva generală pentru riscul de credit │ │

│Rezerva de întrajutorare │ │

│Rezerva mutuală de garantare │ │

│Acoperirea pierderilor contabile din anii precedenţi │ │

│Participarea personalului la profit │ │

│Cota managerului din profitul net │ │

│Surse proprii de finanţare, din care: │ │

│ - constituite din sumele aferente reducerii impozitului pe │ │
│ profit │ │

│Rezerve statutare şi alte rezerve │ │

│Alte repartizări din profit prevăzute de lege │ │

│Dividende de plătit │ │

│PROFIT NEREPARTIZAT │ │
└────────────────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┘

   ANEXA  Nr. 4
   BILANŢ ESTIMATIV
   - cooperativă de credit -
   
JUDEŢUL ________________________ |_|_|
DENUMIREA COOPERATIVEI DE CREDIT: ______________________________________________
ADRESA LOC: ___________________, sector ___, STR.: _________________ nr.: ______
TELEFONUL: _________ FAXUL: ___________
┌───┬───┐
Data: [__|__|__] │ 0 │ 1 │
└───┴───┘

- mii lei -
┌──────────────────────────────────────────┬─────────────────────────┬─────────┐
│ ACTIV │Amortizări şi provizioane│Sume nete│
│ │ │ │
├──────────────────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────┤
│ A │ 1 │ 2 │

│Operaţiuni de trezorerie şi operaţiuni cu │ │ │
│instituţii de credit │ │ │

│ - Casa şi alte valori │ │ │

│ - Casa │ │ │

│ - Alte valori │ │ │

│ - Cont curent la casa centrală │ │ │
├──────────────────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────┤
│ - Conturi de corespondent la instituţii │ │ │
│ de credit (nostro) │ │ │

│ - Depozite la casa centrală │ │ │
├──────────────────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────┤
│ - Depozite la alte instituţii de credit │ │ │
├──────────────────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────┤
│ - Creanţe restante │ │ │

│ - Creanţe îndoielnice │ │ │

│ - Creanţe ataşate │ │ │

│Operaţiuni cu clientela │ │ │

│ - Credite de trezorerie │ │ │

│ - Credite pentru export │ │ │

│ - Credite pentru echipament │ │ │

│ - Credite pentru bunuri imobiliare │ │ │

│ - Alte credite acordate clientelei │ │ │

│ - Valori primite în pensiune │ │ │

│ - Conturi curente debitoare │ │ │

│ - Valori de recuperat │ │ │

│Operaţiuni cu titluri şi operaţiuni │ │ │
│diverse │ │ │

│ - Titluri primite în pensiune livrată │ │ │

│ - Titluri de tranzacţie │ │ │

│ - Titluri de plasament │ │ │

│ - Titluri de investiţii │ │ │

│ - Conturi de decontare privind │ │ │
│ operaţiunile cu titluri │ │ │

│ - Decontări intracooperatiste │ │ │

│ - Personal şi conturi asimilate │ │ │

│ - Asigurări sociale, protecţia socială şi│ │ │
│ conturi asimilate │ │ │

│ - Bugetul statului, fonduri speciale şi │ │ │

│ - Debitori diverşi │ │ │

│ - Conturi de stocuri │ │ │

│ - Conturi de regularizare │ │ │

│Valori imobilizate │ │ │

│ - Credite subordonate │ │ │

│ - Titluri de participare şi titluri ale │ │ │
│ activităţii de portofoliu │ │ │
├──────────────────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────┤
│ - Imobilizări în curs, imobilizări ale │ │ │
│ activităţii de exploatare, imobilizări │ │ │
│ în afara activităţii de exploatare │ │ │
├──────────────────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────┤
│ - Creanţe restante │ │ │
├──────────────────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────┤
│ - Creanţe îndoielnice │ │ │
├──────────────────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────┤
│ - Creanţe ataşate │ │ │
├──────────────────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────┤
│Acţionari sau asociaţi │ │ │

│TOTAL │ │ │
└──────────────────────────────────────────┴─────────────────────────┴─────────┘

   BILANŢ ESTIMATIV
- cooperativă de credit -
   
DENUMIREA COOPERATIVEI DE CREDIT: ______________________________________________
┌───┬───┐
Data: [__|__|__] │ 0 │ 2 │
└───┴───┘

- mii lei -
┌────────────────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┐
│ PASIV │ Sume │
├────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤
│ A │ 1 │
├────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤
│Operaţiuni de trezorerie şi operaţiuni cu instituţiile de credit│ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤
│ - Împrumuturi primite de la casa centrală │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤
│ - Conturi de corespondent ale instituţiilor de credit (loro) │ │

│ - Împrumuturi primite de la alte instituţii de credit │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤
│ - Valori date în pensiune │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤
│ - Alte sume datorate │ │

│ - Datorii ataşate │ │

│Operaţiuni cu clientela │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤
│ - Valori date în pensiune │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤
│ - Conturi curente creditoare │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤
│ - Conturi de depozite │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤
│ - Certificate de depozit │ │

│ - Carnete şi librete de economii │ │

│Operaţiuni cu titluri şi operaţiuni diverse │ │

│ - Titluri date în pensiune livrată │ │

│ - Titluri de tranzacţie │ │

│ - Conturi de decontare privind operaţiunile cu titluri │ │

│ - Vărsăminte de efectuat privind titlurile │ │

│ - Decontări intracooperatiste │ │

│ - Personal şi conturi asimilate │ │

│ - Asigurări sociale, protecţia socială şi conturi asimilate │ │

│ - Bugetul statului, fonduri speciale şi conturi asimilate │ │

│ - Dividende de plată │ │

│ - Creditori diverşi │ │

│ - Conturi de regularizare │ │

│Capitaluri proprii, asimilate şi provizioane │ │

│ - Capital │ │

│ - Prime legate de capital │ │

│ - Rezerve legale │ │

│ - Rezerva de întrajutorare │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤
│ - Rezerve statutare │ │

│ - Rezerva generală pentru riscul de credit │ │

│ - Diferenţe din reevaluare │ │

│ - Alte rezerve │ │

│ - Fonduri │ │

│ - Datorii subordonate │ │

│ - Subvenţii şi fonduri publice alocate │ │

│ - Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli │ │

│ - Provizioane reglementate │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤
│ - Datorii ataşate │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤
│ - Rezultatul reportat (+/-)1) │ │

│ - Profit sau pierdere (+/-)1) │ │

│ - Repartizarea profitului │ │

│TOTAL │ │
└────────────────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┘

   1) Sumele negative trebuie să fie precedate de semnul -.

   BILANŢ ESTIMATIV
- cooperativă de credit -
   
DENUMIREA COOPERATIVEI DE CREDIT: ______________________________________________
┌───┬───┐
Data: [__|__|__] │ 0 │ 3 │
└───┴───┘
- mii lei -
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────┬─────────┐
│ CONTURI ÎN AFARA BILANŢULUI │ Sume │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ A │ 1 │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│Angajamente de finanţare │ - │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│- Angajamente primite de la casa centrală │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│- Angajamente primite de la alte instituţii de credit │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│- Angajamente în favoarea clientelei │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│- Angajamente primite de la clientela financiar şi instituţiile │ │
│ administraţiei publice │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│Angajamente de garanţie │ - │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│- Cauţiuni, avaluri şi alte garanţii primite de la casa centrală │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│- Cauţiuni, avaluri şi alte garanţii primite de la alte instituţii │ │
│ de credit │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│- Garanţii primite de la clientelă │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│Angajamente diverse │ - │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│- Redevenţe, locaţii de gestiune, chirii şi alte datorii asimilate │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│- Titluri primite în garanţie │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│- Titluri date în garanţie │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│- Alte angajamente diverse date │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│- Alte angajamente diverse primite │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│Conturi de evidenţă │ - │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│- Mijloace fixe luate cu chirie │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│- Valori primite în păstrare sau custodie │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│- Creanţe scoase din activ, urmărite în continuare, din care: │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ - Creanţe scoase din activ, urmărite în continuare potrivit │ │
│ dispoziţiilor legale │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ - Credite aferente contractelor de credit investite cu formulă │ │
│ executorie, urmărite în continuare │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ - Valori primite în pensiune aferente contractelor de credit │ │
│ investite cu formulă executorie, urmărite în continuare │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ - Titluri primite în pensiune livrată aferente contractelor de │ │
│ credit investite cu formulă executorie, urmărite în continuare│ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ - Dobânzi aferente contractelor de credit investite cu formulă │ │
│ executorie, urmărite în continuare │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ - Alte creanţe scoase din activ, urmărite în continuare │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ - Creanţe ataşate │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│- Debitori din penalităţi pretinse │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│- Amortizarea aferentă gradului de neutilizare a mijloacelor fixe │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│- Alte valori primite │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│- Alte valori date │ │
└────────────────────────────────────────────────────────────────────┴─────────┘

   1) Sumele negative trebuie să fie precedate de semnul -.

   CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERI ESTIMATIV
- cooperativă de credit -
   
JUDEŢUL _________________________|_|_|
DENUMIREA COOPERATIVEI DE CREDIT: ______________________________________________
ADRESA LOC: ______________, sector ___, STR.: _________________________ nr.: ___
TELEFONUL: ___________ FAXUL: _____________
┌───┬───┐
Data: [__|__|__] │ 0 │ 1 │
└───┴───┘

- mii lei -
┌─────────────────────────────────────────────────────────────────┬────────────┐
│ │ Sume │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ A │ 1 │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│VENITURI DIN ACTIVITATEA DE EXPLOATARE BANCARĂ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Venituri din operaţiunile de trezorerie şi operaţiunile cu │ │
│instituţiile de credit │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ Dobânzi │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Casa centrală │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Conturi de corespondent │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Depozite la casa centrală │ │

│ - Depozite la alte instituţii de credit │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - la vedere │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - la termen │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - colaterale │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Alte dobânzi │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Creanţe restante şi îndoielnice │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ Comisioane │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Venituri din operaţiuni cu clientela │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ Dobânzi │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Credite acordate clientelei │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Credite de trezorerie │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Credite pentru export │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Credite pentru echipament │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Credite pentru bunuri imobiliare │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Alte credite acordate clientelei │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Valori primite în pensiune │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - de pe o zi pe alta │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - la termen │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Conturi curente debitoare │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Alte dobânzi │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Creanţe restante şi îndoielnice │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ Comisioane │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Venituri din operaţiunile cu titluri │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Dobânzi de la titlurile primite în pensiune livrată │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri din titlurile de tranzacţie │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri din titlurile de plasament │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Dobânzi │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri din cesiune │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri din titlurile de investiţii │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Dobânzi │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri din prime │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri diverse din operaţiunile cu titluri │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Dobânzi din creanţe restante şi îndoielnice │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Comisioane │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Venituri din credite subordonate, titluri de participare şi │ │
│titluri ale activităţii de portofoliu │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Dobânzi de la creditele subordonate la termen │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Dobânzi de la creditele subordonate pe durată nedeterminată │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Dividende şi venituri asimilate │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Dobânzi din creanţe restante şi îndoielnice │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Venituri din operaţiunile de schimb │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri din operaţiunile de schimb │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Comisioane │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Venituri din operaţiunile în afara bilanţului │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri din an angajamente de finanţare în favoarea │ │
│ clientelei │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Venituri din prestaţiile de servicii financiare │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Comisioane privind titlurile gestionate sau în depozit │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Comisioane din activităţile de asistenţă şi de consultanţă │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Comisioane din activităţile de asistenţă şi consultanţă │ │
│ pentru persoane fizice │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Comisioane din activităţile de asistenţă şi consultanţă │ │
│ pentru persoane juridice │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Alte comisioane │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri privind mijloacele de plată │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Alte venituri din prestaţiile de servicii financiare │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Alte venituri din activitatea de exploatare bancară │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cota-parte privind operaţiunile de exploatare bancară │ │
│ efectuate în comun │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli refacturate privind operaţiunile de exploatare │ │
│ bancară efectuate în comun │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Transferuri de cheltuieli de exploatare bancară │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri diverse de exploatare bancară │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│VENITURI DIVERSE DIN EXPLOATARE │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Cheltuieli refacturate │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Cota-parte privind operaţiunile de exploatare nebancare efectuate│ │
│în comun │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Cota-parte din cheltuielile sediului social │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Venituri din cesiunea imobilizărilor │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri din cesiunea imobilizărilor necorporale şi │ │
│ corporale │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri din cesiunea imobilizărilor financiare │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Venituri accesorii │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri privind imobilele legate de exploatare │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri din activităţi nebancare │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Alte venituri accesorii │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Alte venituri diverse din exploatare │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Transferuri de cheltuieli de exploatare nebancară │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cota-parte din subvenţiile de investiţii trecută la venituri │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri din subvenţii de exploatare │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri din producţia de imobilizări │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri privind bunurile mobile şi imobile din executarea │ │
│ creanţelor │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Alte venituri │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│VENITURI DIN PROVIZIOANE ŞI RECUPERĂRI DE CREANŢE AMORTIZATE │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Venituri din provizioane pentru creanţe din operaţiuni cu │ │
│instituţii de credit │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri din provizioane specifice de risc de credit │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri din provizioane specifice de risc de dobândă │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Venituri din provizioane pentru creanţe din operaţiuni cu │ │
│clientela │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri din provizioane specifice de risc de credit │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri din provizioane specifice de risc de dobândă │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Venituri din provizioane privind operaţiuni cu titluri şi │ │
│operaţiuni diverse │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri din provizioane pentru deprecierea titlurilor │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri din provizioane pentru deprecierea titlurilor de │ │
│ plasament │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri din provizioane pentru deprecierea titlurilor de │ │
│ investiţii │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri din provizioane pentru deprecierea stocurilor │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri din provizioane pentru creanţe restante şi │ │
│ îndoielnice │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Venituri din provizioane pentru valori imobilizate │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri din provizioane pentru deprecierea titlurilor de │ │
│ participare şi a titlurilor activităţii de portofoliu │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri din provizioane pentru deprecierea imobilizărilor │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri din provizioane pentru deprecierea imobilizărilor │ │
│ în curs │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri din provizioane pentru deprecierea imobilizărilor │ │
│ activităţii de exploatare │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri din provizioane pentru deprecierea imobilizărilor│ │
│ în afara activităţii de exploatare │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri din provizioane pentru creanţe restante şi │ │
│ îndoielnice │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Venituri din provizioane pentru riscuri şi cheltuieli │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri din provizioane pentru facilităţi acordate │ │
│ personalului │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri din provizioane pentru risc de ţară │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri din provizioane pentru alte riscuri şi cheltuieli │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Venituri din provizioane reglementate │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Venituri din recuperări de creanţe amortizate │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│VENITURI DIN RELUAREA REZERVEI GENERALE PENTRU RISCUL DE CREDIT │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│TOTAL VENITURI CURENTE │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│VENITURI EXCEPŢIONALE │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Venituri excepţionale din operaţiunile de gestiune │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri din despăgubiri şi penalităţi │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Alte venituri excepţionale din operaţiuni de gestiune │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Venituri excepţionale din provizioane │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri excepţionale din provizioane pentru riscuri şi │ │
│ cheltuieli │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri excepţionale din provizioane pentru deprecieri │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri excepţionale din provizioane reglementate │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Alte venituri excepţionale │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│TOTAL VENITURI EXCEPŢIONALE │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│TOTAL VENITURI │ │
└─────────────────────────────────────────────────────────────────┴────────────┘

   CONTURI DE PROFIT ŞI PIERDERI ESTIMATIV
- cooperativă de credit -
   
DENUMIREA COOPERATIVEI DE CREDIT: ..............................................
┌───┬───┐
Data: [__|__|__] │ 0 │ 2 │
└───┴───┘

- mii lei -
┌─────────────────────────────────────────────────────────────────┬────────────┐
│ │ Sume │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ A │ 1 │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│CHELTUIELI DE EXPLOATARE BANCARĂ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Cheltuieli cu operaţiunile de trezorerie şi operaţiunile cu │ │
│instituţiile de credit │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ Dobânzi │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Casa centrală │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Conturi de corespondent │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Împrumuturi de la instituţii de credit │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - de pe o zi pe alta │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - la termen │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - financiare │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Valori date în pensiune │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - de pe o zi pe alta │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - la termen │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Alte dobânzi │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ Comisioane │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Cheltuieli cu operaţiunile cu clientela │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ Dobânzi │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Valori date în pensiune │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - de pe o zi pe alta │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - la termen │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Conturi curente creditoare │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Conturi de depozite │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - la vedere │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - la termen │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - colaterale │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Certificate de depozit, carnete şi librete de economii │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Alte dobânzi │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ Comisioane │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Cheltuieli pentru operaţiunile cu titluri │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Dobânzi la titlurile date în pensiune livrată │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Pierderi la titlurile de tranzacţie │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli cu titlurile de plasament │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli de achiziţie │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Pierderi din cesiune │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli cu titlurile de investiţii │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli de achiziţie │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli cu amortizarea primelor │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli diverse privind operaţiunile cu titluri │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Comisioane │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Cheltuieli privind datoriile subordonate şi fondurile publice │ │
│alocate │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Datorii subordonate la termen │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Datorii subordonate pe durată nedeterminată │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Fonduri publice alocate │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Cheltuieli privind operaţiunile de schimb │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Pierderi din operaţiunile de schimb │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Comisioane │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Cheltuieli privind operaţiunile în afara bilanţului │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli cu angajamentele de finanţare │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Angajamente de finanţare primite de la casa centrală │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Angajamente de finanţare primite de la alte instituţii de │ │
│ credit │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Angajamente de finanţare primite de la clientelă │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli cu angajamentele de garanţie │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Angajamente de garanţie primite de la casa centrală │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Angajamente de garanţie primite de la alte instituţii de │ │
│ credit │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Angajamente de garanţie primite de la clientelă │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli cu alte angajamente primite │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Cheltuieli cu prestaţiile de servicii financiare │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli cu mijloacele de plată │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Alte cheltuieli cu prestaţiile de servicii financiare │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Alte cheltuieli de exploatare bancară │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cota-parte privind operaţiunile de exploatare bancară │ │
│ efectuate în comun │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri retrocedate privind operaţiunile de exploatare │ │
│ bancară efectuate în comun │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli diverse de exploatare bancară │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│CHELTUIELI CU PERSONALUL │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Cheltuieli cu remuneraţiile personalului │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Cheltuieli privind asigurările şi protecţia socială │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli privind contribuţia unităţii la asigurările sociale│ │

│ - Cheltuieli privind contribuţia unităţii pentru ajutorul de │ │
│ şomaj │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Alte cheltuieli privind asigurările şi protecţia socială │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Alte cheltuieli privind personalul │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│IMPOZITE ŞI TAXE │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli cu impozitul pe salarii │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli cu alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│CHELTUIELI CU MATERIALELE, LUCRĂRILE ŞI SERVICIILE EXECUTATE DE │ │
│TERŢI │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Cheltuieli cu materialele │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli cu materialele consumabile │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli privind combustibilii │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli privind piesele de schimb │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli privind alte materiale │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Cheltuieli privind obiectele de inventar │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Cheltuieli privind alte stocuri │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Cheltuieli cu lucrările şi serviciile executate de terţi │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli de întreţinere şi reparaţii │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli privind energia şi apa │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli poştale şi taxe de telecomunicaţii │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli cu colaboratorii şi de intermediere │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli cu deplasări, detaşări, transferări şi transportul │ │
│ personalului şi bunurilor │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Alte cheltuieli cu lucrările şi serviciile executate de terţi │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli cu primele de asigurare │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli cu redevenţele privind operaţiunile de leasing şi │ │
│ asimilate │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli cu redevenţele privind concesiunile, locaţiile de │ │
│ gestiune şi chiriile │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Alte cheltuieli │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Cheltuieli de protocol, reclamă şi publicitate │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│CHELTUIELI DIVERSE DE EXPLOATARE │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Venituri retrocedate privind operaţiunile de exploatare nebancară│ │
│efectuate în comun │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Cota-parte privind operaţiuni de exploatare nebancară efectuate │ │
│în comun │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Cota-parte din cheltuielile sediului social │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Pierderi din cesiunea imobilizărilor │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Pierderi din cesiunea imobilizărilor necorporale şi corporale │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Pierderi din cesiunea imobilizărilor financiare │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Alte cheltuieli diverse de exploatare │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│CHELTUIELI CU AMORTIZĂRILE PRIVIND IMOBILIZĂRILE NECORPORALE ŞI │ │
│CORPORALE │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Cheltuieli cu amortizările imobilizărilor necorporale │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Cheltuieli cu amortizările imobilizărilor corporale │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│CHELTUIELI CU PROVIZIOANE ŞI PIERDERI DIN CREANŢE NERECUPERABILE │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Cheltuieli cu provizioane pentru creanţe din operaţiuni cu │ │
│instituţii de credit │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli cu provizioane specifice de risc de credit │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli cu provizioane specifice de risc de dobândă │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Cheltuieli cu provizioane pentru creanţe din operaţiuni cu │ │
│clientelă │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli cu provizioane specifice de risc de credit │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli cu provizioane specifice de risc de dobândă │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Cheltuieli cu provizioane privind operaţiuni cu titluri şi │ │
│operaţiuni diverse │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli cu provizioane pentru deprecierea titlurilor │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli cu provizioane pentru deprecierea titlurilor de │ │
│ plasament │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli cu provizioane pentru deprecierea titlurilor de │ │
│ investiţii │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli cu provizioane pentru deprecierea stocurilor │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli cu provizioane pentru creanţe restante şi │ │
│ îndoielnice │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Cheltuieli cu provizioane pentru valori imobilizate │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli cu provizioane pentru deprecierea titlurilor de │ │
│ participare şi a titlurilor activităţii de portofoliu │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli cu provizioane pentru deprecierea imobilizărilor │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli cu provizioane pentru deprecierea imobilizărilor│ │
│ în curs │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli cu provizioane pentru deprecierea imobilizărilor│ │
│ activităţii de exploatare │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli cu provizioane pentru deprecierea imobilizărilor│ │
│ în afara activităţii de exploatare │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli cu provizioane pentru creanţe restante şi │ │
│ îndoielnice │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ Cheltuieli cu provizioane pentru riscuri şi cheltuieli │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli cu provizioane pentru facilităţi acordate │ │
│ personalului │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli cu provizioane pentru risc de ţară │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli cu provizioane pentru alte riscuri şi cheltuieli │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Cheltuieli cu provizioane reglementate │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Pierderi din creanţe nerecuperabile acoperite cu provizioane │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Pierderi din creanţe nerecuperabile neacoperite cu provizioane │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│TOTAL CHELTUIELI CURENTE │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│CHELTUIELI EXCEPŢIONALE │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Cheltuieli excepţionale privind operaţiunile de gestiune │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Despăgubiri, amenzi şi penalităţi │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Donaţii şi subvenţii acordate │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli privind sponsorizările │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Pierderi din debitori diverşi │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Alte cheltuieli excepţionale privind operaţiunile de gestiune │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Cheltuieli excepţionale privind amortizările şi provizioanele │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli excepţionale privind amortizarea imobilizărilor │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli excepţionale privind provizioane pentru riscuri şi │ │
│ cheltuieli │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli excepţionale privind provizioane pentru deprecieri │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli excepţionale privind provizioane reglementate │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Alte cheltuieli excepţionale │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│TOTAL CHELTUIELI EXCEPŢIONALE │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│TOTAL CHELTUIELI*) │ │
└─────────────────────────────────────────────────────────────────┴────────────┘

   *)mai puţin cheltuielile cu impozitul pe profit

   CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERI ESTIMATIV
- cooperativă de credit -
   
DENUMIREA COOPERATIVEI DE CREDIT: ..............................................
┌───┬───┐
Data: [__|__|__] │ 0 │ 3 │
└───┴───┘

- mii lei -
┌─────────────────────────────────────────────────────────────────┬────────────┐
│ │ Sume │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ A │ 1 │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│REZULTATUL CURENT │ - │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ PROFIT │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ PIERDERE │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│REZULTATUL EXCEPŢIONAL │ - │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ PROFIT │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ PIERDERE │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│REZULTATUL BRUT AL EXERCIŢIULUI │ - │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ PROFIT │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ PIERDERE │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Impozitul pe profit │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│REZULTATUL NET AL EXERCIŢIULUI │ - │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ PROFIT │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ PIERDERE │ │
└─────────────────────────────────────────────────────────────────┴────────────┘

   REPARTIZAREA PREVIZIONATĂ A REZULTATULUI
- cooperativă de credit -
   
JUDEŢUL ______________________|_|_|
DENUMIREA COOPERATIVEI DE CREDIT: ______________________________________________
ADRESA LOC: ________________, sector ___, STR.: _______________________ nr.: ___
TELEFONUL: _____________ FAXUL: ___________
┌───┬───┐
Data: [__|__|__] │ 0 │ 1 │
└───┴───┘

- mii lei -
┌─────────────────────────────────────────────────────────────────┬────────────┐
│ │ Sume │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ A │ 1 │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│REPARTIZĂRI DIN PROFIT │ - │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Rezerve legale │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Rezerva generală pentru riscul de credit │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Rezerva de întrajutorare │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Acoperirea pierderilor contabile din anii precedenţi │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Participarea personalului la profit │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Cota managerului din profitul net │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Surse proprii de finanţare, din care: │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - constituite din sumele aferente reducerii impozitului pe │ │
│ profit │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Rezerve statutare şi alte rezerve │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Alte repartizări din profit prevăzute de lege │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Dividende de plătit │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│PROFIT NEREPARTIZAT │ │
└─────────────────────────────────────────────────────────────────┴────────────┘

   ANEXA  Nr. 5

   BILANŢ ESTIMATIV
- casă centrală a cooperativelor de credit -
   
JUDEŢUL  _____________________|_|_|
DENUMIREA CASEI CENTRALE: ______________________________________________________
ADRESA LOC: ___________________, sector ___, STR.: ____________________ nr.: ___
TELEFONUL: ___________ FAXUL: _____________
┌───┬───┐
Data: [__|__|__] │ 0 │ 1 │
└───┴───┘

- mii lei -
┌──────────────────────────────────────────┬─────────────────────────┬─────────┐
│ ACTIV │Amortizări şi provizioane│Sume nete│
│ │ │ │
├──────────────────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────┤
│ A │ 1 │ 2 │
├──────────────────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────┤
│Operaţiuni de trezorerie şi operaţiuni cu │ │ │
│instituţii de credit │ │ │
├──────────────────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────┤
│ - Casa şi alte valori │ │ │
├──────────────────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────┤
│ - Casa │ │ │
├──────────────────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────┤
│ - Alte valori │ │ │
├──────────────────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────┤
│ - Cont curent la bănci centrale │ │ │
├──────────────────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────┤
│ - Conturi de corespondent la instituţii │ │ │
│ de credit (nostro) │ │ │
├──────────────────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────┤
│ - Depozite la instituţii de credit │ │ │
├──────────────────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────┤
│ - Credite acordate cooperativelor de │ │ │
│ credit afiliate │ │ │
├──────────────────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────┤
│ - Credite acordate altor instituţii de │ │ │
│ credit │ │ │
├──────────────────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────┤
│ - Valori primite în pensiune │ │ │
├──────────────────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────┤
│ - Valori de recuperat │ │ │
├──────────────────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────┤
│ - Creanţe restante │ │ │
├──────────────────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────┤
│ - Creanţe îndoielnice │ │ │
├──────────────────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────┤
│ - Creanţe ataşate │ │ │
├──────────────────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────┤
│Operaţiuni cu clientela │ │ │
├──────────────────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────┤
│ - Creanţe comerciale │ │ │
├──────────────────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────┤
│ - Credite de trezorerie │ │ │
├──────────────────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────┤
│ - Credite pentru export │ │ │
├──────────────────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────┤
│ - Credite pentru echipament │ │ │
├──────────────────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────┤
│ - Credite pentru bunuri imobiliare │ │ │
├──────────────────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────┤
│ - Alte credite acordate clientelei │ │ │
├──────────────────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────┤
│ - Credite acordate clientelei financiare │ │ │
├──────────────────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────┤
│ - Valori primite în pensiune │ │ │
├──────────────────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────┤
│ - Conturi curente debitoare │ │ │
├──────────────────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────┤
│ - Valori de recuperat │ │ │
├──────────────────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────┤
│ - Creanţe restante │ │ │
├──────────────────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────┤
│ - Creanţe îndoielnice │ │ │
├──────────────────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────┤
│ - Creanţe ataşate │ │ │
├──────────────────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────┤
│Operaţiuni cu titluri şi operaţiuni │ │ │
│diverse │ │ │
├──────────────────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────┤
│ - Titluri primite în pensiune livrată │ │ │
├──────────────────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────┤
│ - Titluri de tranzacţie │ │ │
├──────────────────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────┤
│ - Titluri de plasament │ │ │
├──────────────────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────┤
│ - Titluri de investiţii │ │ │
├──────────────────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────┤
│ - Conturi de decontare privind │ │ │
│ operaţiunile cu titluri │ │ │
├──────────────────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────┤
│ - Decontări intracooperatiste │ │ │
├──────────────────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────┤
│ - Personal şi conturi asimilate │ │ │
├──────────────────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────┤
│ - Asigurări sociale, protecţia socială şi│ │ │
│ conturi asimilate │ │ │
├──────────────────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────┤
│ - Bugetul statului, fonduri speciale şi │ │ │
│ conturi asimilate │ │ │
├──────────────────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────┤
│ - Debitori diverşi │ │ │
├──────────────────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────┤
│ - Conturi de stocuri │ │ │
├──────────────────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────┤
│ - Conturi de regularizare │ │ │
├──────────────────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────┤
│ - Creanţe restante │ │ │
├──────────────────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────┤
│ - Creanţe îndoielnice │ │ │
├──────────────────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────┤
│ - Creanţe ataşate │ │ │
├──────────────────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────┤
│Valori imobilizate │ │ │
├──────────────────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────┤
│ - Credite subordonate │ │ │
├──────────────────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────┤
│ - Părţi în cadrul societăţilor comerciale│ │ │
│ legate, titluri de participare şi │ │ │
│ titluri ale activităţii de portofoliu │ │ │
├──────────────────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────┤
│ - Imobilizări în curs, imobilizări ale │ │ │
│ activităţii de exploatare, imobilizări │ │ │
│ în afara activităţii de exploatare │ │ │
├──────────────────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────┤
│ - Creanţe îndoielnice │ │ │
├──────────────────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────┤
│ - Creanţe ataşate │ │ │
├──────────────────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────┤
│Acţionari sau asociaţi │ │ │
├──────────────────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────┤
│TOTAL │ │ │
└──────────────────────────────────────────┴─────────────────────────┴─────────┘

   BILANŢ ESTIMATIV
- casă centrală a cooperativelor de credit -
   
DENUMIREA CASEI CENTRALE: ......................................................
┌───┬───┐
Data: [__|__|__] │ 0 │ 2 │
└───┴───┘

- mii lei -
┌─────────────────────────────────────────────────────────────────┬────────────┐
│ PASIV │ Sume │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ A │ 1 │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Operaţiuni de trezorerie şi operaţiuni cu instituţiile de credit │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Împrumuturi de refinanţare de la bănci centrale │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Conturi ale cooperativelor de credit afiliate │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Conturi de corespondent ale instituţiilor de credit (loro) │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Depozite ale cooperativelor de credit afiliate │ │

│ - Depozite ale altor instituţii de credit │ │

│ - Împrumuturi primite de la instituţii de credit │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Valori date în pensiune │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Alte sume datorate │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Datorii ataşate │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Operaţiuni cu clientela │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Împrumuturi primite de la clientela financiară │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Valori date în pensiune │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Conturi curente creditoare │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Conturi de factoring │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Conturi de depozite │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Certificate de depozit │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Carnete şi librete de economii │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Alte sume datorate │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Datorii ataşate │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Operaţiuni cu titluri şi operaţiuni diverse │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Titluri date în pensiune livrată │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Titluri de tranzacţie │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Titluri de piaţă interbancară │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Titluri de creanţe negociabile │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Obligaţiuni │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Alte datorii constituite prin titluri │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Conturi de decontare privind operaţiunile cu titluri │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Vărsăminte de efectuat privind titlurile │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Decontări intracooperatiste │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Personal şi conturi asimilate │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Asigurări sociale, protecţia socială şi conturi asimilate │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Bugetul statului, fonduri speciale şi conturi asimilate │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Dividende de plată │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Creditori diverşi │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Conturi de regularizare │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Datorii ataşate │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Capitaluri proprii, asimilate şi provizioane │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Capital │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Prime legate de capital │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Rezerve legale │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Rezerva mutuală de garantare │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Rezerve statutare │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Rezerva generală pentru riscul de credit │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Diferenţe din reevaluare │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Alte rezerve │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Fonduri │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Datorii subordonate │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Subvenţii şi fonduri publice alocate │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Provizioane reglementate │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Datorii ataşate │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Rezultatul reportat (+/-)1) │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Profit sau pierdere (+/-)1) │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Repartizarea profitului │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│TOTAL │ │
└─────────────────────────────────────────────────────────────────┴────────────┘

   1) Sumele negative trebuie să fie precedate de semnul -.

   BILANŢ ESTIMATIV
- casă centrală a cooperativelor de credit -
   
DENUMIREA CASEI CENTRALE: ......................................................
┌───┬───┐
Data: [__|__|__] │ 0 │ 3 │
└───┴───┘

- mii lei -
┌─────────────────────────────────────────────────────────────────┬────────────┐
│ CONTURI ÎN AFARA BILANŢULUI │ Sume │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ A │ 1 │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Angajamente de finanţare │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│- Angajamente în favoarea cooperativelor de credit afiliate │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│- Angajamente în favoarea altor instituţii de credit │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│- Angajamente primite de la instituţii de credit │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│- Angajamente în favoarea clientelei │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│- Angajamente primite de la clientela financiară şi instituţiile │ │
│administraţiei publice │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Angajamente de garanţie │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Cauţiuni, avaluri şi alte garanţii date cooperativelor de │ │
│credit afiliate │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│- Cauţiuni, avaluri şi alte garanţii date altor instituţii de │ │
│ credit │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│- Cauţiuni, avaluri şi alte garanţii primite de la instituţii de │ │
│ credit │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│- Garanţii date pentru clientelă │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│- Garanţii primite de la clientelă │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Angajamente privind titlurile │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│- Titluri de primit │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Titluri vândute cu posibilitate de răscumpărare │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Alte titluri de primit │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│- Titluri de livrat │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Titluri cumpărate cu posibilitate de răscumpărare │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Alte titluri de livrat │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Operaţiuni în devize │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│- Operaţiuni de schimb la vedere │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Lei cumpăraţi şi încă neprimiţi │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Devize cumpărate şi încă neprimite │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Lei vânduţi şi încă nelivraţi │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Devize vândute şi încă nelivrate │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│- Operaţiuni privind devizele date şi luate cu împrumut │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Devize date cu împrumut şi încă nelivrate │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Devize luate cu împrumut şi încă neprimite │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│- Operaţiuni de schimb la termen │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Lei de primit contra devize de livrat │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Devize de livrat contra lei de primit │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Devize de primit contra lei de livrat │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Lei de livrat contra devize de primit │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Devize de primit contra devize de livrat │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Devize de livrat contra devize de primit │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│- Report/deport calculat anticipat │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - de primit │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - de plătit │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│- Dobânzi neajunse la scadenţă în devize acoperite la termen │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - de încasat │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - de plătit │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│- Conturi de ajustare devize (+/-)1) │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Angajamente diverse │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│- Redevenţe, locaţii de gestiune, chirii şi alte datorii │ │
│ asimilate │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│- Titluri primite în garanţie │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│- Titluri date în garanţie │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│- Alte angajamente diverse date │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│- Alte angajamente diverse primite │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Angajamente îndoielnice │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Conturi de evidenţă │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│- Mijloace fixe luate cu chirie │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│- Valori primite în păstrare sau custodie │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│- Creanţe scoase din activ, urmărite în continuare, din care: │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Creanţe scoase din activ, urmărite în continuare potrivit │ │
│ dispoziţiilor legale │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Credite aferente contractelor de credit investite cu formulă│ │
│ executorie, urmărite în continuare │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Valori primite în pensiune aferente contractelor de credit │ │
│ investite cu formulă executorie, urmărite în continuare │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Titluri primite în pensiune livrată aferente contractelor de│ │
│ credit investite cu formulă executorie, urmărite în │ │
│ continuare │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Dobânzi aferente contractelor de credit investite cu formulă│ │
│ executorie, urmărite în continuare │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Alte creanţe scoase din activ, urmărite în continuare │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Creanţe ataşate │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│- Debitori din penalităţi pretinse │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│- Amortizarea aferentă gradului de neutilizare a mijloacelor fixe│ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│- Alte valori primite │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│- Alte valori date │ │
└─────────────────────────────────────────────────────────────────┴────────────┘

   1) Sumele negative trebuie să fie precedate de semnul -.

   CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERI ESTIMATIV
- casă centrală a cooperativelor de credit -
   
JUDEŢUL _____________________|_|_|
DENUMIREA CASEI CENTRALE: ______________________________________________________
ADRESA LOC: ______________________, sector ___, STR.: _________________ nr.: ___
TELEFONUL: _____________ FAXUL: ___________
┌───┬───┐
Data: [__|__|__] │ 0 │ 1 │
└───┴───┘

- mii lei -
┌─────────────────────────────────────────────────────────────────┬────────────┐
│ │ Sume │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ A │ 1 │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│VENITURI DIN ACTIVITATEA DE EXPLOATARE BANCARĂ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Venituri din operaţiunile de trezorerie şi operaţiunile cu │ │
│instituţiile de credit │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Dobânzi │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Bănci centrale │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Conturi de corespondent │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Depozite la instituţii de credit │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - la vedere │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - la termen │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - colaterale │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Credite acordate cooperativelor de credit afiliate │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - de pe o zi pe alta │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - la termen │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - financiare │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Credite acordate altor instituţii de credit │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - de pe o zi pe alta │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - la termen │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - financiare │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│- Valori primite în pensiune │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - de pe o zi pe alta │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - la termen │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│- Alte dobânzi │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Titluri cu posibilitate de răscumpărare │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Report/deport │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Diverse dobânzi │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Creanţe restante şi îndoielnice │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ Comisioane │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Venituri din operaţiuni cu clientela │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ Dobânzi.n.dac-o │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Creanţe comerciale şi credite acordate clientelei │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Scont, asimilate şi alte creanţe comerciale │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Operaţiuni de factoring │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Credite de trezorerie │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Credite pentru export │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Credite pentru echipament │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Credite pentru bunuri imobiliare │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Alte credite acordate clientelei │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Credite acordate clientelei financiare │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - de pe o zi pe alta │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - la termen │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Valori primite în pensiune │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - de pe o zi pe alta │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - la termen │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Conturi curente debitoare │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Alte dobânzi │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Titluri cu posibilitate de răscumpărare │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Report/deport │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Diverse dobânzi │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Creanţe restante şi îndoielnice │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ Comisioane │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Venituri din operaţiunile cu titluri │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Dobânzi de la titlurile primite în pensiune livrată │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri din titlurile de tranzacţie │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri din titlurile de plasament │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Dobânzi │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Dividende şi venituri asimilate │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri din cesiune │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri din titlurile de investiţii │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Dobânzi │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri din prime │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri din datorii constituite prin titluri │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri diverse din operaţiunile cu titluri │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Dobânzi din creanţe restante şi îndoielnice │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Comisioane │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Venituri din credite subordonate, părţi în cadrul societăţilor │ │
│comerciale legate, titluri de participare şi titluri ale │ │
│activităţi de portofoliu │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Dobânzi de la creditele subordonate la termen │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Dobânzi de la creditele subordonate pe durată nedeterminată │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Dividende şi venituri asimilate │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Dobânzi din creanţe restante şi îndoielnice │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Venituri din operaţiunile de schimb │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri din operaţiunile de schimb şi arbitraj │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Comisioane │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Venituri din operaţiunile în afara bilanţului │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri din angajamentele de finanţare │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Angajamente de finanţare în favoarea cooperativelor de │ │
│ credit afiliate │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Angajamente de finanţare în favoarea altor instituţii de │ │
│ credit │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Angajamente de finanţare în favoarea clientelei │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri din angajamentele de garanţie │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Angajamente de garanţie în favoarea cooperativelor de │ │
│ credit afiliate │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Angajamente de garanţie în favoarea altor instituţii de │ │
│ credit │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Angajamente de garanţie în favoarea clientelei │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri din alte angajamente date │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Venituri din prestaţiile de servicii financiare │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Comisioane privind titlurile gestionate sau în depozit │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Comisioane privind operaţiunile cu titluri efectuate în contul│ │
│ clientelei │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Comisioane din activităţile de asistenţă şi de consultanţă │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Comisioane din activităţile de asistenţă şi consultanţă │ │
│ pentru persoane fizice │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Comisioane din activităţile de asistenţă şi consultanţă │ │
│ pentru persoane juridice │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Alte comisioane │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri privind mijloacele de plată │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Alte venituri din prestaţiile de servicii financiare │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Alte venituri din activitatea de exploatare bancară │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cota-parte privind operaţiunile de exploatare bancară │ │
│ efectuate în comun │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli refacturate privind operaţiunile de exploatare │ │
│ bancară efectuate în comun │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Transferuri de cheltuieli de exploatare bancară │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri diverse de exploatare bancară │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│VENITURI DIVERSE DIN EXPLOATARE │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Cheltuieli refacturate │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli refacturate societăţilor grupului │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli refacturate altor societăţi │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Cota-parte privind operaţiunile de exploatare nebancare efectuate│ │
│în comun │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Cota-parte din cheltuielile sediului social │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Venituri din cesiunea imobilizărilor │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri din cesiunea imobilizărilor necorporale şi corporale │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri din cesiunea imobilizărilor financiare │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Venituri accesorii │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri privind imobilele legate de exploatare │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri din activităţi nebancare │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Alte venituri accesorii │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Alte venituri diverse din exploatare │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Transferuri de cheltuieli de exploatare nebancară │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cota-parte din subvenţiile de investiţii trecută la venituri │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri din subvenţii de exploatare │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri din producţia de imobilizări │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri privind bunurile mobile şi imobile din executarea │ │
│ creanţelor │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Alte venituri │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│VENITURI DIN PROVIZIOANE ŞI RECUPERĂRI DE CREANŢE AMORTIZATE │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Venituri din provizioane pentru creanţe din operaţiuni cu │ │
│instituţii de credit │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri din provizioane specifice de risc de credit │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri din provizioane specifice de risc de dobândă │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Venituri din provizioane pentru creanţe din operaţiuni cu │ │
│clientela │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri din provizioane specifice de risc de credit │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri din provizioane specifice de risc de dobândă │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Venituri din provizioane privind operaţiuni cu titluri şi │ │
│operaţiuni diverse │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri din provizioane pentru deprecierea titlurilor │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri din provizioane pentru deprecierea titlurilor de │ │
│ plasament │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri din provizioane pentru deprecierea titlurilor de │ │
│ investiţii │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri din provizioane pentru deprecierea stocurilor │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri din provizioane pentru creanţe restante şi │ │
│ îndoielnice │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Venituri din provizioane pentru valori imobilizate │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri din provizioane pentru deprecierea părţilor deţinute │ │
│ în cadrul societăţilor comerciale legate, a titlurilor de │ │
│ participare şi a titlurilor activităţii de portofoliu │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri din provizioane pentru deprecierea imobilizărilor │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri din provizioane pentru deprecierea imobilizărilor │ │
│ în curs │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri din provizioane pentru deprecierea imobilizărilor │ │
│ activităţii de exploatare │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri din provizioane pentru deprecierea imobilizărilor │ │
│ în afara activităţii de exploatare │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│- Venituri din provizioane pentru creanţe restante şi îndoielnice│ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Venituri din provizioane pentru riscuri şi cheltuieli │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri din provizioane pentru riscuri de executare a │ │
│ angajamentelor prin semnătură │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri din provizioane pentru facilităţi acordate │ │
│ personalului │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri din provizioane pentru risc de ţară │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri din provizioane pentru alte riscuri şi cheltuieli │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Venituri din provizioane reglementate │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Venituri din recuperări de creanţe amortizate │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│VENITURI DIN RELUAREA REZERVEI GENERALE PENTRU RISCUL DE CREDIT │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│TOTAL VENITURI CURENTE │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│VENITURI EXCEPŢIONALE │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Venituri excepţionale din operaţiunile de gestiune │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri din despăgubiri şi penalităţi │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Alte venituri excepţionale din operaţiuni de gestiune │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Venituri excepţionale din provizioane │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri excepţionale din provizioane pentru riscuri şi │ │
│ cheltuieli │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri excepţionale din provizioane pentru deprecieri │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri excepţionale din provizioane reglementate │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Alte venituri excepţionale │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│TOTAL VENITURI EXCEPŢIONALE │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│TOTAL VENITURI │ │
└─────────────────────────────────────────────────────────────────┴────────────┘

   CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERI ESTIMATIV
- casă centrală a cooperativelor de credit -
   
DENUMIREA CASEI DE CENTRALE: ...................................................
┌───┬───┐
Data: [__|__|__] │ 0 │ 2 │
└───┴───┘

- mii lei -
┌─────────────────────────────────────────────────────────────────┬────────────┐
│ │ Sume │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ A │ 1 │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│CHELTUIELI DE EXPLOATARE BANCARĂ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Cheltuieli cu operaţiunile de trezorerie şi operaţiunile cu │ │
│instituţiile de credit │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ Dobânzi │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Bănci centrale │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cooperative de credit afiliate │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Conturi de corespondent │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Depozite ale cooperativelor de credit afiliate │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - la vedere │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - la termen │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - colaterale │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Depozite ale altor instituţii de credit │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - la vedere │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - la termen │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - colaterale │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Împrumuturi de la instituţii de credit │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - de pe o zi pe alta │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - la termen │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - financiare │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Valori date în pensiune │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - de pe o zi pe alta │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - la termen │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Alte dobânzi │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Titluri cu posibilitate de răscumpărare │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Report/deport │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Diverse dobânzi │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ Comisioane │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Cheltuieli cu operaţiunile cu clientela │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ Dobânzi │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Conturi de factoring │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Împrumuturi primite de la clientela financiară │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - de pe o zi pe alta │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - la termen │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Valori date în pensiune │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - de pe o zi pe alta │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - la termen │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Conturi curente creditoare │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Conturi de depozite │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - la vedere │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - la termen │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - colaterale │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Certificate de depozit, carnete şi librete de economii │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Alte dobânzi │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Titluri cu posibilitate de răscumpărare │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Report/deport │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Diverse dobânzi │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ Comisioane │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Cheltuieli pentru operaţiunile cu titluri │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Dobânzi la titlurile date în pensiune livrată │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Pierderi la titlurile de tranzacţie │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli cu titlurile de plasament │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli de achiziţie │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Pierderi din cesiune │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli cu titlurile de investiţii │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli de achiziţie │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli cu amortizarea primelor │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli privind datoriile constituite prin titluri │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Dobânzi privind titlurile de piaţă interbancară │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Dobânzi privind titlurile de creanţe negociabile │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Dobânzi privind obligaţiunile │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Alte cheltuieli privind datoriile constituite prin titluri │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli diverse privind operaţiunile cu titluri │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Comisioane │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Cheltuieli privind datoriile subordonate şi fondurile publice │ │
│alocate │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Datorii subordonate la termen │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Datorii subordonate pe durată nedeterminată │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Fonduri publice alocate │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Cheltuieli privind operaţiunile de schimb │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Pierderi din operaţiunile de schimb şi arbitraj │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Comisioane │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Cheltuieli privind operaţiunile în afara bilanţului │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli cu angajamentele de finanţare │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Angajamente de finanţare primite de la instituţii de credit│ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Angajamente de finanţare primite de la clientelă │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli cu angajamentele de garanţie │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Angajamente de garanţie primite de la instituţii de credit │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Angajamente de garanţie primite de la clientelă │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli cu alte angajamente primite │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Cheltuieli cu prestaţiile de servicii financiare │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli cu mijloacele de plată │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Alte cheltuieli cu prestaţiile de servicii financiare │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Alte cheltuieli de exploatare bancară │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cota-parte privind operaţiunile de exploatare bancară │ │
│ efectuate în comun │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Venituri retrocedate privind operaţiunile de exploatare │ │
│ bancară efectuate în comun │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli diverse de exploatare bancară │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│CHELTUIELI CU PERSONALUL │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Cheltuieli cu remuneraţiile personalului │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Cheltuieli privind asigurările şi protecţia socială │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli privind contribuţia unităţii la asigurările sociale│ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli privind contribuţia unităţii pentru ajutorul de │ │
│ şomaj │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Alte cheltuieli privind asigurările şi protecţia socială │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Alte cheltuieli privind personalul │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│IMPOZITE ŞI TAXE │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli cu impozitul pe salarii │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli cu alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│CHELTUIELI CU MATERIALELE, LUCRĂRILE ŞI SERVICIILE EXECUTATE DE │ │
│TERŢI │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Cheltuieli cu materialele │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli cu materialele consumabile │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli privind combustibilii │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli privind piesele de schimb │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli privind alte materiale │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Cheltuieli privind obiectele de inventar │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Cheltuieli privind alte stocuri │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Cheltuieli cu lucrările şi serviciile executate de terţi │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli de întreţinere şi reparaţii │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli privind energia şi apa │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli poştale şi taxe de telecomunicaţii │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli cu colaboratorii şi de intermediere │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli cu deplasări, detaşări, transferări şi transportul │ │
│ personalului şi bunurilor │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli cu serviciile furnizate de societăţile grupului │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Alte cheltuieli cu lucrările şi serviciile executate de terţi │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli cu primele de asigurare │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli cu redevenţele privind operaţiunile de leasing şi │ │
│ asimilate │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli cu redevenţele privind concesiunile, locaţiile de │ │
│ gestiune şi chiriile │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Alte cheltuieli │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Cheltuieli de protocol, reclamă şi publicitate │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│CHELTUIELI DIVERSE DE EXPLOATARE │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Venituri retrocedate privind operaţiunile de exploatare nebancară│ │
│efectuate în comun │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Cota-parte privind operaţiuni de exploatare nebancară efectuate │ │
│în comun │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Cota-parte din cheltuielile sediului social │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Pierderi din cesiunea imobilizărilor │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Pierderi din cesiunea imobilizărilor necorporale şi corporale │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Pierderi din cesiunea imobilizărilor financiare │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Alte cheltuieli diverse de exploatare │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│CHELTUIELI CU AMORTIZĂRILE PRIVIND IMOBILIZĂRILE NECORPORALE ŞI │ │
│CORPORALE │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Cheltuieli cu amortizările imobilizărilor necorporale │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Cheltuieli cu amortizările imobilizărilor corporale │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│CHELTUIELI CU PROVIZIOANE ŞI PIERDERI DIN CREANŢE NERECUPERABILE │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Cheltuieli cu provizioane pentru creanţe din operaţiuni cu │ │
│instituţii de credit │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli cu provizioane specifice de risc de credit │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli cu provizioane specifice de risc de dobândă │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Cheltuieli cu provizioane pentru creanţe din operaţiuni cu │ │
│clientela │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli cu provizioane specifice de risc de credit │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli cu provizioane specifice de risc de dobândă │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Cheltuieli cu provizioane privind operaţiuni cu titluri şi │ │
│operaţiuni diverse │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli cu provizioane pentru deprecierea titlurilor │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli cu provizioane pentru deprecierea titlurilor de │ │
│ plasament │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli cu provizioane pentru deprecierea titlurilor de │ │
│ investiţii │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli cu provizioane pentru deprecierea stocurilor │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli cu provizioane pentru creanţe restante şi │ │
│ îndoielnice │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Cheltuieli cu provizioane pentru valori imobilizate │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli cu provizioane pentru deprecierea părţilor deţinute│ │
│ în cadrul societăţilor comerciale legate, a titlurilor de │ │
│ participare şi a titlurilor activităţii de portofoliu │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli cu provizioane pentru deprecierea imobilizărilor │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli cu provizioane pentru deprecierea imobilizărilor│ │
│ în curs │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli cu provizioane pentru deprecierea imobilizărilor│ │
│ activităţii de exploatare │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli cu provizioane pentru deprecierea imobilizărilor│ │
│ în afara activităţii de exploatare │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli cu provizioane pentru creanţe restante şi │ │
│ îndoielnice │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Cheltuieli cu provizioane pentru riscuri şi cheltuieli │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli cu provizioane pentru riscuri de executare a │ │
│ angajamentelor prin semnătură │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli cu provizioane pentru facilităţi acordate │ │
│ personalului │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli cu provizioane pentru risc de ţară │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli cu provizioane pentru alte riscuri şi cheltuieli │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Cheltuieli cu provizioane reglementate │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Pierderi din creanţe nerecuperabile acoperite cu provizioane │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Pierderi din creanţe nerecuperabile neacoperite cu provizioane │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│TOTAL CHELTUIELI CURENTE │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│CHELTUIELI EXCEPŢIONALE │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Cheltuieli excepţionale privind operaţiunile de gestiune │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Despăgubiri, amenzi şi penalităţi │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Donaţii şi subvenţii acordate │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli privind sponsorizările │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Pierderi din debitori diverşi │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Alte cheltuieli excepţionale privind operaţiunile de gestiune │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Cheltuieli excepţionale privind amortizările şi provizioanele │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli excepţionale privind amortizarea imobilizărilor │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli excepţionale privind provizioane pentru riscuri şi │ │
│ cheltuieli │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli excepţionale privind provizioane pentru deprecieri │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - Cheltuieli excepţionale privind provizioane reglementate │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Alte cheltuieli excepţionale │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│TOTAL CHELTUIELI EXCEPŢIONALE │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│TOTAL CHELTUIELI*) │ │
└─────────────────────────────────────────────────────────────────┴────────────┘

   *)mai puţin cheltuielile cu impozitul pe profit

   CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERI ESTIMATIV
- casă centrală a cooperativelor de credit -
   
DENUMIREA CASEI CENTRALE: ......................................................
┌───┬───┐
Data: [__|__|__] │ 0 │ 3 │
└───┴───┘

- mii lei -
┌─────────────────────────────────────────────────────────────────┬────────────┐
│ │ Sume │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ A │ 1 │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│REZULTATUL CURENT │ - │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ PROFIT │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ PIERDERE │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│REZULTATUL EXCEPŢIONAL │ - │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ PROFIT │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ PIERDERE │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│REZULTATUL BRUT AL EXERCIŢIULUI │ - │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ PROFIT │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ PIERDERE │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Impozitul pe profit │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│REZULTATUL NET AL EXERCIŢIULUI │ - │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ PROFIT │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ PIERDERE │ │
└─────────────────────────────────────────────────────────────────┴────────────┘

   REPARTIZAREA PREVIZIONATĂ A REZULTATULUI
- casă centrală a cooperativelor de credit -
   
JUDEŢUL _____________________|_|_|
DENUMIREA CASEI CENTRALE: ______________________________________________________
ADRESA LOC: ______________________, sector ___, STR.: _________________ nr.: ___
TELEFONUL: _____________ FAXUL: ___________
┌───┬───┐
Data: [__|__|__] │ 0 │ 1 │
└───┴───┘

- mii lei -
┌─────────────────────────────────────────────────────────────────┬────────────┐
│ │ Sume │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ A │ 1 │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│REPARTIZĂRI DIN PROFIT │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Rezerve legale │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Rezerva generală pentru riscul de credit │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Rezerva mutuală de garantare │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Acoperirea pierderilor contabile din anii precedenţi │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Participarea personalului la profit │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Cota managerului din profitul net │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Surse proprii de finanţare, din care: │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ - constituite din sumele aferente reducerii impozitului pe │ │
│ profit │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Rezerve statutare şi alte rezerve │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Alte repartizări din profit prevăzute de lege │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Dividende de plătit │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│PROFIT NEREPARTIZAT │ │
└─────────────────────────────────────────────────────────────────┴────────────┘

   Confidenţial
ANEXA Nr. 6

   CHESTIONAR
pentru auditorul independent1)
Se va completa cu denumirea cooperativei de credit sau a casei centrale la care societatea de expertiză contabilă a fost propusă în calitate de auditor independent.

   2. Identitatea societăţii de expertiză contabilă. (Se vor indica: denumirea, forma juridică, adresa sediului social).
   
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

   3. Identitatea principalilor conducători ai societăţii de expertiză contabilă. (Se vor indica: numele şi prenumele şi funcţiile acestora, adresa şi numărul de telefon).
   
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

   4. Societatea menţionată la pct. 2 a făcut în ultimii 10 ani sau face în prezent obiectul unor anchete sau proceduri administrative sau judiciare? Aceste proceduri s-au încheiat cu vreo sancţiune sau interdicţie? Dacă da, daţi detalii.
   
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

   5. În ultimii 10 ani vreuna dintre entităţile la care societatea menţionată la pct. 2 a executat lucrări de audit s-a aflat în conflict cu vreo autoritate însărcinată în supravegherea sistemului financiar - bancar sau i s-a refuzat/retras o autorizaţie în domeniul bancar sau financiar? Dacă da, daţi detalii.
   
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

   6. În ultimii 10 ani vreuna dintre entităţile la care societatea menţionată la pct. 1 a executat lucrări de audit au făcut obiectul unei proceduri de lichidare/faliment? În caz afirmativ, faceţi orice precizări utile.
   
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

   7. În ultimii 10 ani, societatea menţionată la pct. 2 sau acţionarii/asociaţii săi au făcut obiectul, în România sau în străinătate, vreunei anchete sau proceduri profesionale, disciplinare, administrative sau judiciare, care s-a încheiat cu vreo sancţiune? Dacă da, daţi detalii, indiferent dacă, între timp, a intervenit o reabilitare. (Se vor indica: autoritatea care a dispus sancţionarea, fapta sancţionată, sancţiunea şi data aplicării sancţiunii).
   
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

   8. Comunicaţi orice informaţii suplimentare, care ar putea fi considerate relevante pentru activitatea societăţii menţionate la pct. 2.
   
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

   Subsemnatul declar pe proprie răspundere, sub sancţiunea legii, că toate răspunsurile sunt complete şi conforme cu realitatea şi nu există alte fapte relevante asupra cărora Banca Naţională a României ar trebui încunoştiinţată.
   Totodată, în numele societăţii pe care o reprezint, mă angajez să comunic Băncii Naţionale a României orice schimbare care va modifica informaţiile furnizate.
   
         Data                                   Numele şi prenumele

Semnătura şi ştampila
(chestionarul va fi semnat de
reprezentantul legal/statutar
al societăţii)

   N.B. Banca Naţională a a României va păstra confidenţialitatea informaţiilor cuprinse în răspunsurile la acest chestionar, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.