Act legislativ


 


Banca Naţională a României
Normă nr. 3 din 1.feb.2007
Monitorul Oficial, Partea I 119 16.feb.2007
Intrare în vigoare la 16.feb.2007
pentru modificarea şi completarea Normei Băncii Naţionale a României nr. 3/2006 privind Registrul general, Registrul special şi Registrul de evidenţă

   În temeiul prevederilor art. 48 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României,

   Banca Naţională a României emite prezenta normă.

   Art. I. - Norma Băncii Naţionale a României nr. 3/2006 privind Registrul general, Registrul special şi Registrul de evidenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 3 mai 2006, se modifică şi se completează după cum urmează:
   1. Preambulul va avea următorul cuprins:
   "Având în vedere dispoziţiile art. 4 lit. a), ale art. 25, 30, 31, ale art. 32 alin. (1) teza a doua şi ale art. 33 din titlul I al Ordonanţei Guvernului nr. 28/2006 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 266/2006,
   în temeiul art. 72 din titlul I al Ordonanţei Guvernului nr. 28/2006 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 266/2006, şi al art. 48 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României,
   Banca Naţională a României emite prezenta normă."
   2. La articolul 1, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
   "Art. 1. - (1) Instituţiile financiare nebancare persoane juridice române şi sucursalele din România ale instituţiilor financiare nebancare persoane juridice străine, denumite în continuare instituţii financiare nebancare, altele decât casele de ajutor reciproc, casele de amanet şi persoanele juridice fără scop patrimonial, aşa cum acestea sunt definite la art. 4 lit. a) din titlul I al Ordonanţei Guvernului nr. 28/2006 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 266/2006, denumită în continuare ordonanţă, care îndeplinesc cerinţele generale prevăzute de ordonanţă şi de reglementările emise în aplicarea acesteia, se înscriu în Registrul general."
   3. La articolul 1, alineatul (3) va avea următorul cuprins:
   "(3) Casele de ajutor reciproc, casele de amanet şi persoanele juridice fără scop patrimonial, care îndeplinesc cerinţele aplicabile acestora prevăzute de ordonanţă şi de reglementările emise de Banca Naţională a României în aplicarea acesteia, se înscriu în Registrul de evidenţă."
   4. La articolul 3 alineatul (3), după litera c) se introduce o nouă literă, litera d), cu următorul cuprins:
   "d) persoane juridice fără scop patrimonial."
   5. La articolul 5, alineatul (4) va avea următorul cuprins:
   "(4) Instituţiile financiare nebancare radiate din Registrul special ca urmare a faptului că, pentru o perioadă care cuprinde 3 raportări trimestriale succesive, nu mai îndeplinesc cumulativ limitele aferente criteriilor pentru înscrierea în Registrul special prevăzute de reglementările Băncii Naţionale a României vor fi radiate din Registrul special, rămânând înscrise în Registrul general."
   6. La articolul 8, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:
   "(2) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi entităţilor rezultate din reorganizarea persoanelor juridice fără scop patrimonial care la data intrării în vigoare a Legii nr. 266/2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 28/2006 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale derulau, pe lângă activităţi de creditare din fonduri publice sau puse la dispoziţie în baza unor acorduri interguvernamentale cu caracter rambursabil/nerambursabil, şi activităţi de creditare din fonduri private."
   7. După articolul 9 se introduce un nou articol, articolul 91, cu următorul cuprins:
   "Art. 91. - Persoanele juridice fără scop patrimonial, în funcţiune la data intrării în vigoare a Legii nr. 266/2006, vor fi înregistrate în Registrul de evidenţă de către Direcţia reglementare şi autorizare numai dacă îndeplinesc formalităţile de luare în evidenţă conform ordonanţei şi reglementărilor emise de Banca Naţională a României în aplicarea acesteia."
   Art. II. - Norma Băncii Naţionale a României nr. 3/2006 privind Registrul general, Registrul special şi Registrul de evidenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 3 mai 2006, cu modificările şi completările aduse prin prezenta normă, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

   Preşedintele Consiliului de administraţie
al Băncii Naţionale a României,
Mugur Constantin Isărescu

   Bucureşti, 1 februarie 2007.
   Nr. 3.