Act legislativ


 


Banca Naţională a României
Normă nr. 10 din 27.sep.2004Actualizat Indaco până la 12.iul.2006
Intrare în vigoare la 15.oct.2004
privind autorizarea băncilor, băncilor de credit ipotecar, instituţiilor emitente de monedă electronică, altele decât băncile, a caselor de economii pentru domeniul locativ şi a sucursalelor din România ale instituţiilor de credit străine

   __________
   Text actualizat la data de 12.07.2006, avându-se în vedere următoarele acte:
   -Norma BNR nr. 10/2006.

   -Titlul actului a fost modificat prin art. I pct. 1 din Norma BNR nr. 10/2006.

   Având în vedere prevederile art. 17, ale art. 23, ale art. 36 alin. 4, ale art. 38, ale art. 56 alin. 1 şi 2, ale art. 72 alin. 1, ale art. 76, ale art. 152 alin. 1 şi 2 şi ale art. 155 din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară, republicată, cu modificările ulterioare, ale art. 4 alin. (1), ale art. 15 şi ale art. 18 lit. g) din Legea nr. 541/2002 privind economisirea şi creditarea în sistem colectiv pentru domeniul locativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 7 din Legea nr. 33/2006 privind băncile de credit ipotecar.
   în temeiul dispoziţiilor art. 25 alin. (2) lit. a) şi ale art. 48 alin. (1) din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României,
   __________
   Alineatul (1) de la preambul, a fost modificat prin art. I pct. 2 din Norma BNR nr. 10/2006.

   Banca Naţională a României emite prezentele norme.

   CAPITOLUL I
 Dispoziţii generale

   SECŢIUNEA 1
Domeniul de aplicare şi definiţii

   Art. 1. -(1) Instituţiile de credit, persoane juridice române, şi sucursalele instituţiilor de credit străine pot funcţiona pe teritoriul României numai pe baza autorizaţiei emise de Banca Naţională a României.
   (2) Prezenta normă reglementează procedura, condiţiile de autorizare şi documentaţia ce trebuie prezentată Băncii Naţionale a României în procesul de autorizare a băncilor, băncilor de credit ipotecar, instituţiilor emitente de monedă electronică şi caselor de economii pentru domeniul locativ, persoane juridice române, denumite în continuare instituţii de credit, precum şi a sucursalelor din România ale instituţiilor de credit străine.
   (3) Începând cu data aderării României la Uniunea Europeană, instituţiile de credit autorizate şi supravegheate de autorităţile competente din statele membre vor putea desfăşura în România, printr-o sucursală sau în mod direct, activitate bancară şi alte activităţi financiare, pe baza şi în limita autorizaţiei acordate de statul membru de origine, prezentele norme nemaifiind aplicabile în aceste cazuri. Începerea activităţii pe teritoriul României de către respectivele instituţii de credit se va face în conformitate cu prevederile art. 158 din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară, republicată, cu modificările ulterioare.
   (4) Până la data prevăzută la alin. (3), prevederile prezentelor norme nu se aplică în cazul instituţiilor de credit autorizate şi supravegheate de autorităţile competente din statele membre cu care Banca Naţională a României a încheiat acorduri de cooperare, dacă prin aceste acorduri a fost înlăturată, în condiţii de reciprocitate, cerinţa de autorizare. Începerea activităţii pe teritoriul României de către respectivele instituţii de credit se va face în conformitate cu prevederile acordurilor de cooperare.
   __________
   Alineatul (2) a fost modificat prin art. I pct. 3 din Norma BNR nr. 10/2006.
   -Alineatul (3) a fost modificat prin art. I pct. 4 din Norma BNR nr. 10/2006.

   Art. 2. - Termenii şi expresiile utilizate în prezenta normă au semnificaţiile prevăzute la art. 3 din Legea nr. 58/1998, republicată, cu modificările ulterioare, la art. 3 din Legea nr. 541/2002 privind economisirea şi creditarea în sistem colectiv pentru domeniul locativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 2 din Legea nr. 32/2006 privind obligaţiunile ipotecare.
   __________
   Articolul a fost modificat prin art. I pct. 5 din Norma BNR nr. 10/2006.

   SECŢIUNEA a 2-a
Dispoziţii comune

   Art. 3. -(1) Procesul de autorizare a instituţiilor de credit de către Banca Naţională a României cuprinde două etape:
   a) aprobarea constituirii instituţiei de credit;
   b) autorizarea funcţionării instituţiei de credit.
   (2) Aprobarea constituirii instituţiei de credit nu garantează obţinerea autorizaţiei de funcţionare, aceasta indicând doar permisiunea dată fondatorilor de a proceda la constituirea instituţiei de credit potrivit dispoziţiilor legale şi în conformitate cu modalităţile prevăzute în documentaţia prezentată.
   (3) Apariţia unor modificări faţă de condiţiile în care a fost acordată aprobarea de constituire a instituţiei de credit va determina o nouă evaluare din partea Băncii Naţionale a României în cea de-a doua etapă a procesului de autorizare, putând atrage revocarea hotărârii de aprobare a constituirii, în cazul în care aceste modificări sunt contrare prevederilor legale sau prezentelor norme.
   (4) Autorizaţia de funcţionare a instituţiei de credit va fi însoţită de aprobările pentru persoanele desemnate în calitate de conducător, administrator şi auditor financiar ai instituţiei de credit şi de confirmarea acţionarilor semnificativi ai acesteia.
   Art. 4. -(1) În fiecare etapă a procesului de autorizare este necesar ca, în susţinerea cererii de autorizare, să fie transmise toate documentele şi informaţiile prevăzute în cap. II-V, după caz.
   (2) Toate actele înregistrate la Banca Naţională a României începând cu ziua care precedă intervalul de 30 de zile anterior datei încheierii termenelor în care Banca Naţională a României trebuie să se pronunţe, în conformitate cu prevederile art. 19 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 58/1998, republicată, cu modificările ulterioare, vor putea fi restituite titularilor cererilor, caz în care nu vor fi luate în considerare la analizarea acestor cereri.
   __________
   Alineatul (2) a fost modificat prin art. I pct. 6 din Norma BNR nr. 10/2006.

   Art. 5. -(1) Instituţiile de credit vor avea sediul social şi, după caz, sediul real pe teritoriul României.
   (2) Spaţiul destinat să constituie sediul social şi, după caz, sediul real al unei instituţii de credit nu poate fi amplasat la subsolurile clădirilor sau la etajele ansamblurilor de locuinţe şi trebuie să corespundă ca suprafaţă, condiţii de securitate şi dotări activităţilor propuse a fi desfăşurate.
   (3) Prevederile alin. (2) se aplică în mod corespunzător şi sucursalelor şi altor sedii secundare ale instituţiilor de credit.
   Art. 6. - Prevederile prezentei secţiuni se aplică în mod corespunzător şi sucursalelor instituţiilor de credit străine.

   CAPITOLUL II
 Autorizarea băncilor, persoane juridice române

   SECŢIUNEA 1
Cerinţe generale

   Art. 7. - Denumirea unei bănci trebuie să fie în limba română, cu excepţia cazului în care banca este o filială a unei persoane juridice străine şi preia în denumirea sa, parţial sau în totalitate, denumirea societăţii-mamă.
   Art. 8. -(1) În obiectul de activitate autorizat al unei bănci vor fi incluse doar activităţile pentru care este fundamentată în mod corespunzător în studiul de fezabilitate capacitatea băncii de a le desfăşura.
   (2) În obiectul de activitate nu vor fi incluse activităţile pe care, potrivit prevederilor art. 11 din Legea nr. 58/1998, republicată, cu modificările ulterioare, băncile nu le pot efectua în mod direct.
   (3) Includerea în obiectul de activitate a serviciilor de agent, efectuate în conformitate cu prevederile Legii nr. 32/2006 şi ale Legii nr. 31/2006 privind securitizarea creanţelor se va putea face de către bănci, potrivit normelor specifice, ulterior obţinerii autorizaţiei de funcţionare.
   (4) Pentru prestarea serviciilor de management de portofoliu, în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/2006 şi ale Legii nr. 32/2006, băncile vor include în obiectul de activitate operaţiunile de administrare de portofolii ale clienţilor, prevăzute la art. 11 alin. 1 lit. k) din Legea nr. 58/1998, republicată, cu modificările ulterioare.
   __________
   Articolul a fost modificat prin art. I pct. 7 din Norma BNR nr. 10/2006.

   Art. 9. -(1) Nu pot deţine calitatea de fondator, acţionar semnificativ, conducător, administrator sau auditor financiar al unei bănci ori conducător al unui sediu secundar al acesteia persoanele nominalizate în anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 159/2001 pentru prevenirea şi combaterea utilizării sistemului financiar-bancar în scopul finanţării de acte de terorism şi în lista întocmită în conformitate cu prevederile art. 5 din această ordonanţă de urgenţă.
   (2) Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul fondatorilor, acţionarilor semnificativi şi auditorilor financiari, persoane juridice, la care unul sau mai mulţi dintre acţionarii/asociaţii, administratorii sau persoanele care asigură conducerea activităţii curente a acestora sunt nominalizaţi în listele prevăzute la alin. (1).
   Art. 10. -(1) Interdicţia prevăzută la art. 9 alin. (1) se aplică şi în cazul persoanelor care au fost condamnate pentru infracţiuni de corupţie, spălare de bani, infracţiuni contra patrimoniului, abuz în serviciu, luare sau dare de mită, fals şi uz de fals, deturnare de fonduri, evaziune fiscală, primire de foloase necuvenite, trafic de influenţă, mărturie mincinoasă ori alte fapte de natură să conducă la concluzia că nu sunt create premisele necesare pentru asigurarea unei gestiuni sănătoase şi prudente a băncii.
   (2) Interdicţia prevăzută la art. 9 alin. (1) se aplică şi în cazul fondatorilor, acţionarilor semnificativi şi auditorilor financiari, persoane juridice, la care unul sau mai mulţi dintre acţionarii/asociaţii, administratorii sau persoanele care asigură conducerea activităţii curente a acestora au fost condamnaţi pentru infracţiunile prevăzute la alin. (1).
   Art. 11. - În cazul în care banca este constituită pe calea subscripţiei publice, fondatorii au obligaţia de a participa la capitalul social al băncii, per total, cu cel puţin 30%.
   Art. 12. -(1) Calitatea fondatorilor şi acţionarilor semnificativi trebuie să corespundă cerinţelor prevăzute de lege şi de prezentele norme.
   (2) La evaluarea persoanelor prevăzute la alin. (1) se va urmări ca acestea să dispună de o situaţie financiară care să le permită onorarea obligaţiilor lor patrimoniale şi achiziţionarea participaţiei la capitalul social al băncii şi care să asigure premisele pentru susţinerea financiară a băncii în cazul în care situaţia financiară a acesteia se deteriorează.
   (3) Sumele destinate participaţiei la capitalul social al băncii trebuie să provină din surse proprii şi să nu reprezinte sume împrumutate ori puse la dispoziţie, indiferent cu ce titlu, de alte persoane fizice, persoane fizice autorizate, persoane juridice sau entităţi fără personalitate juridică, cu excepţia sumelor puse la dispoziţie unei filiale de către societatea-mamă, din sursele proprii ale acesteia.
   (4) Persoanele juridice care au calitatea de fondator sau de acţionar semnificativ trebuie să fi înregistrat în ultimii 3 ani de activitate şi, potrivit ultimei situaţii financiare sau, după caz, ultimei balanţe de verificare, capital propriu pozitiv. Fondatorii şi acţionarii semnificativi, persoane juridice, exceptaţi potrivit Legii nr. 58/1998, republicată, cu modificările ulterioare, de la îndeplinirea condiţiei de a fi în funcţiune de minimum 3 ani, trebuie să fi înregistrat pe perioada de funcţionare şi, potrivit ultimei situaţii financiare sau, după caz, ultimei balanţe de verificare, capital propriu pozitiv.
   (5) Persoanele fizice care au calitatea de fondator sau de acţionar semnificativ trebuie să dispună de venituri personale neafectate îndeplinirii obligaţiilor lor patrimoniale, care, prin nivelul lor anual, să justifice în mod corespunzător provenienţa fondurilor destinate participaţiei la capitalul social al băncii şi care să aibă caracter de continuitate.
   __________
   Teza a doua a alin. (4) a fost modificat prin art. I pct. 8 din Norma BNR nr. 10/2006.

   Art. 13. -(1) Pentru a stabili îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, la evaluarea calităţii fondatorilor şi acţionarilor semnificativi, vor fi luate în considerare informaţii legate de activitatea, reputaţia şi, după caz, integritatea morală a acestor persoane, precum şi de orice alte circumstanţe.
   (2) În aplicarea prevederilor alin. (1) vor fi avute în vedere, în măsura în care prezintă relevanţă, situaţii cum ar fi:
   a) nu se poate stabili provenienţa fondurilor ce vor fi utilizate pentru obţinerea participaţiei la capitalul social al băncii sau justificarea prezentată nu este suficientă pentru a determina dacă sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de lege şi de prezentele norme;
   b) din informaţiile furnizate de persoanele respective nu rezultă în mod clar natura activităţii desfăşurate de acestea şi - în cazul persoanelor juridice - identitatea persoanelor care deţin controlul direct sau indirect asupra acestora, nepermiţând astfel realizarea unei supravegheri eficiente;
   c) informaţiile disponibile referitoare la activitatea persoanelor, la tranzacţiile desfăşurate de acestea ori la influenţa de orice natură - politică, economică, familială, personală - la care sunt supuse persoanele respective conduc la concluzia că există posibilitatea ca banca să nu îşi desfăşoare activitatea în conformitate cu prevederile legii şi cu cerinţele unei practici bancare prudente şi sănătoase;
   d) persoanele respective sau persoanele din grupul din care fac parte au făcut în ultimii 10 ani obiectul unor anchete sau proceduri administrative ori judiciare care s-au încheiat cu sancţiuni sau interdicţii ori fac în prezent obiectul unor asemenea anchete sau proceduri;
   e) acţionarii semnificativi nu sunt supravegheaţi în mod adecvat de autoritatea competentă din ţara de origine, inclusiv în ceea ce priveşte supravegherea pe bază consolidată;
   f) persoana respectivă se află sau s-a aflat în conflict cu vreo autoritate de supraveghere din domeniul financiar-bancar din România sau din străinătate, a fost sancţionată sau i s-a refuzat o autorizaţie de către o asemenea autoritate.
   Art. 14. - Regiile autonome şi societăţile comerciale cu capital de stat, la care statul deţine o participaţie de cel puţin 10%, pot participa la capitalul social al unei bănci, persoană juridică română, numai în cazul îndeplinirii cumulative a următoarelor condiţii:
   a) regia autonomă sau societatea comercială să nu fi beneficiat în ultimii 3 ani de subvenţii de la bugetul de stat şi să nu se fi prevăzut pentru anul în curs să beneficieze de acestea. În acest scop, se va prezenta o confirmare din partea Ministerului Finanţelor Publice, din care să rezulte că regia autonomă sau societatea comercială îndeplineşte această condiţie;
   b) participaţia la capitalul social al băncii să fie de cel mult 2% din acesta;
   c) ponderea totală a participaţiilor regiilor autonome şi ale societăţilor comerciale cu capital de stat, la care statul deţine o participaţie de cel puţin 10%, să nu depăşească 10% din capitalul social al băncii respective.
   Art. 15. -(1) Fondurile cu capital de risc, fondurile de investiţii ori alte organisme de plasament colectiv în valori mobiliare, fără personalitate juridică, asociaţiile, fundaţiile, ligile, sindicatele ori alte forme de asociere sindicală şi orice alte forme de asociere similare nu pot participa ca fondator sau acţionar semnificativ la capitalul social al unei bănci.
   (2) Interdicţia prevăzută la alin. (1) se aplică şi în cazul:
   a) persoanelor juridice ori altor entităţi înregistrate în state cu care România nu întreţine relaţii diplomatice sau în jurisdicţii care nu instituie obligativitatea organizării şi ţinerii contabilităţii şi/sau publicării situaţiilor financiare, ţinerii registrelor comerciale şi/sau care permit păstrarea anonimatului în ceea ce priveşte identitatea acţionarilor/asociaţilor şi administratorilor;
   b) persoanelor care justifică sursa fondurilor prin venituri obţinute din activităţi desfăşurate în statele sau jurisdicţiile prevăzute la lit. a);
   c) persoanelor sau grupurilor de persoane care acţionează împreună, care controlează una sau mai multe instituţii de credit şi care vor exercita control asupra băncii, persoană juridică română, ce urmează a se constitui, în condiţiile în care banca şi respectivele instituţii de credit nu vor face obiectul unei supravegheri pe bază consolidată din partea unei autorităţi.
   Art. 16. -(1) Calitatea conducătorilor băncii trebuie să fie adecvată pentru îndeplinirea responsabilităţilor încredinţate.
   (2) Persoanele care probează îndeplinirea condiţiei de studii cu diplome obţinute în străinătate vor prezenta un document eliberat de autorităţile române competente, care să ateste recunoaşterea şi echivalarea actelor de studii respective.
   (3) Pentru îndeplinirea condiţiei privind experienţa profesională în domeniul financiar-bancar, persoanele propuse în calitate de conducător trebuie să fi activat cel puţin 7 ani în instituţii de credit, instituţii financiare, societăţi de asigurare/reasigurare, autorităţi de reglementare şi/sau supraveghere în domeniul financiar-bancar, organizaţii financiar-bancare internaţionale sau să fi asigurat conducerea efectivă a entităţilor menţionate.
   (4) La evaluarea experienţei persoanelor prevăzute la alin. (1) va putea fi luată în considerare şi perioada în care aceste persoane au desfăşurat, au coordonat sau au administrat activităţi care, prin natura lor, se circumscriu sferei financiar-bancare.
   (5) Banca Naţională a României are calitatea să evalueze în ce măsură experienţa acumulată de conducători este relevantă pentru specificul şi volumul activităţii ce va fi desfăşurată de bancă.
   Art. 17. -(1) Pentru a analiza măsura în care sunt îndeplinite condiţiile de reputaţie, calificare şi experienţă profesională prevăzute de lege, evaluarea fiecărui conducător se va face în fiecare caz, luându-se în considerare informaţii legate de activitatea, experienţa şi reputaţia persoanei în cauză, precum şi de orice alte circumstanţe. În acest sens vor fi avute în vedere, în măsura în care prezintă relevanţă, situaţii cum ar fi:
   a) persoana respectivă se află sau s-a aflat în conflict cu vreo autoritate de supraveghere din domeniul financiar-bancar din România sau din străinătate, a fost sancţionată sau i s-a refuzat o autorizaţie de către o asemenea autoritate ori s-a aflat în altă situaţie care prin aspectele relevate ar putea avea efecte negative asupra imaginii băncii la care persoana în cauză este propusă în calitate de conducător;
   b) persoana a exercitat fără aprobarea autorităţii menţionate la lit. a) o funcţie pentru care, potrivit dispoziţiilor legale aplicabile, era prevăzută obligativitatea obţinerii unei astfel de aprobări;
   c) în calitate de conducător sau de administrator al unei instituţii de credit, persoană juridică română, sau al unei sucursale a unei instituţii de credit străine, persoana nu şi-a asumat responsabilităţile decurgând din această calitate sau a participat la adoptarea şi/sau aplicarea unor decizii privind activitatea acesteia, prin care s-a urmărit satisfacerea unor interese individuale ori de grup;
   d) o instituţie de credit a înregistrat o evoluţie necorespunzătoare a indicatorilor de prudenţă sau a făcut obiectul unor măsuri de supraveghere specială, de administrare specială ori al altor măsuri similare instituite de autoritatea competentă, ca urmare a activităţii desfăşurate în perioada în care persoana a avut calitatea de conducător sau de administrator al instituţiei de credit în cauză;
   e) entităţile la care persoana respectivă exercită sau a exercitat responsabilităţi de conducere ori de administrare sau la care este ori a fost acţionar semnificativ sau asociat s-au aflat în conflict cu vreo autoritate din România ori din străinătate, însărcinată cu supravegherea în domeniul financiar-bancar, au fost supuse vreunei sancţiuni dispuse de o asemenea autoritate sau aceasta le-a refuzat ori le-a retras o autorizaţie;
   f) persoana a făcut sau face obiectul unor proceduri penale ori administrative.
   (2) La evaluarea conducătorilor propuşi se va avea în vedere şi dacă studiul de fezabilitate prezentat şi însuşit de aceştia are la bază o abordare realistă şi denotă profesionalism.
   Art. 18. -(1) Pentru îndeplinirea condiţiei de experienţă în domeniul financiar-bancar, persoanele propuse în calitate de administrator, altele decât conducătorii băncii, trebuie să fi activat cel puţin 3 ani în instituţii de credit, instituţii financiare, societăţi de asigurare/reasigurare, autorităţi de reglementare şi/sau supraveghere în domeniul financiar-bancar şi/sau organizaţii financiar-bancare internaţionale, într-un compartiment a cărui activitate este relevantă pentru specificul entităţii respective sau să fi asigurat conducerea efectivă a unei astfel de entităţi.
   (2) La evaluarea experienţei persoanelor prevăzute la alin. (1) va putea fi luată în considerare şi perioada în care aceste persoane au desfăşurat, au coordonat sau au administrat activităţi care prin natura lor se circumscriu sferei financiar-bancare sau care corespund specificului şi volumului activităţii băncii ori segmentului de piaţă spre care aceasta este orientată, dacă experienţa astfel acumulată este considerată relevantă de către Banca Naţională a României.
   (3) La evaluarea persoanelor prevăzute la alin. (1) sunt aplicabile în mod corespunzător prevederile art. 17.
   Art. 19. -(1) Persoanele juridice propuse în calitate de auditor financiar trebuie să îndeplinească cerinţele prevăzute de lege şi să nu se afle în vreo situaţie de incompatibilitate sau de conflict de interese prevăzută de legislaţia în vigoare.
   (2) Cel puţin auditorul financiar, persoană fizică, care coordonează echipa ce va realiza auditul financiar al băncii, trebuie să aibă pregătire şi experienţă în domeniul auditării situaţiilor financiare ale instituţiilor de credit.

   SECŢIUNEA a 2-a
Documentaţia necesară pentru obţinerea aprobării
de constituire a băncii

   Art. 20. - Formalităţile pentru constituirea băncii în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, vor fi îndeplinite numai după obţinerea de la Banca Naţională a României a aprobării de constituire a băncii.
   Art. 21. - În vederea obţinerii aprobării de constituire, solicitanţii trebuie să prezinte Băncii Naţionale a României o cerere de autorizare, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1, însoţită de următoarea documentaţie:
   a) procura autentică sau, după caz, delegaţia avocaţială, semnată de toţi membrii fondatori, prin care aceştia desemnează una sau mai multe persoane pentru a-i reprezenta în relaţia cu Banca Naţională a României, pe parcursul instrumentării cererii de autorizare;
   b) proiectul actului constitutiv sau, după caz, al prospectului de emisiune. În situaţia deschiderii de sedii secundare o dată cu înfiinţarea băncii, în cadrul proiectului actului constitutiv sau, după caz, al prospectului de emisiune, se vor menţiona şi obiectul de activitate al respectivelor sedii secundare, datele de identificare ale conducătorilor acestora, precum şi limita mandatului ce le este acordat;
   c) documentaţia prevăzută la art. 22, pentru fondatori;
   d) documentaţia prevăzută la art. 23, pentru acţionarii semnificativi care deţin în mod indirect participaţii la capitalul social al băncii sau drepturi de vot;
   e) documentaţia prevăzută la art. 25, pentru conducători;
   f) documentaţia prevăzută la art. 26, pentru administratorii băncii, alţii decât conducătorii acesteia, în cazul constituirii băncii prin subscripţie simultană;
   g) studiul de fezabilitate, însuşit de conducătorii şi administratorii propuşi ai băncii, întocmit în conformitate cu prevederile art. 27;
   h) documentaţia prevăzută la art. 28, pentru persoanele care au legături strânse cu banca, altele decât fondatorii, acţionarii semnificativi şi administratorii acesteia;
   i) orice alte informaţii pe care fondatorii le consideră de natură să susţină viabilitatea proiectului prezentat.
   Art. 22. -(1) Pentru fiecare dintre fondatorii persoane juridice, cu excepţia instituţiilor de credit, persoane juridice române, se vor prezenta următoarele documente:
   a) certificat constatator eliberat de oficiul registrului comerţului sau orice alt document oficial echivalent eliberat de autoritatea similară din ţara de origine, care să ateste cel puţin denumirea, data înmatriculării, persoanele împuternicite legal să reprezinte persoana juridică şi obiectul de activitate al acesteia;
   b) o prezentare a persoanei juridice, sub semnătura reprezentantului legal, din care să rezulte organizarea acesteia, inclusiv reţeaua de sedii secundare, filialele deţinute în ţara de origine şi în străinătate, activitatea desfăşurată de fondator şi de fiecare dintre filialele acestuia;
   c) chestionarul pentru participanţii la capitalul social al instituţiei de credit, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 2, completat şi semnat de fiecare dintre fondatori;
   d) ultimele 3 situaţii financiare anuale auditate, cele mai recente situaţii financiare interimare şi ultima balanţă de verificare ale fondatorului şi, după caz, cele întocmite la nivelul perimetrului de consolidare contabilă din care face parte fondatorul. În cazul fondatorilor exceptaţi potrivit Legii nr. 58/1998, republicată, cu modificările ulterioare, de la îndeplinirea condiţiei de a fi în funcţiune de minimum 3 ani, ultimele 3 situaţii financiare anuale auditate vor fi înlocuite cu situaţiile financiare anuale auditate ale fondatorului, la nivel individual şi la nivel consolidat, ale grupului din care face parte, întocmite pentru perioada de funcţionare a fondatorului şi, după caz, de situaţiile financiare anuale auditate ale persoanei ori persoanelor juridice din care acesta provine, întocmite pentru perioada luată în considerare la determinarea termenului de 3 ani, prevăzut de lege;
   e) estimări ale bilanţului şi ale contului de profit şi pierdere pentru următorii 3 ani, însuşite de conducătorii fondatorului;
   f) la solicitarea Băncii Naţionale a României, curriculum vitae şi certificat de cazier judiciar, cu aplicarea în mod corespunzător a prevederilor art. 25 alin. (1) lit. b), respectiv, alin. (2), (3), (4) şi (5), pentru membrii consiliului de administraţie şi/sau pentru persoanele care asigură conducerea activităţii curente a fondatorului.
   (2) În cazul fondatorilor persoane juridice străine, situaţiile financiare anuale prevăzute la alin. (1) lit. d) vor fi auditate de o societate de audit financiar, membru activ al unui organism profesional recunoscut de Federaţia Internaţională a Contabililor (IFAC) şi care a asimilat Codul de etică emis de aceasta. Banca Naţională a României poate solicita documente care să ateste îndeplinirea cerinţelor menţionate.
   (3) În cazul fondatorilor instituţii de credit, persoane juridice române, pentru care este necesară obţinerea aprobării prealabile a Băncii Naţionale a României în conformitate cu prevederile art. 69 din Legea nr. 58/1998, republicată, cu modificările ulterioare, va fi transmisă aprobarea participaţiei.
   (4) În cazul fondatorilor instituţii de credit, persoane juridice române, pentru care participaţia nu este supusă aprobării prealabile a Băncii Naţionale a României, vor fi transmise documentele prevăzute la alin. (1) lit. c) şi e).
   (5) Pentru fiecare dintre fondatorii persoane fizice se vor prezenta următoarele documente:
   a) copie de pe actul de identitate, a cărei conformitate cu originalul va fi certificată de posesorul actului de identitate;
   b) curriculum vitae din care să rezulte activitatea desfăşurată în prezent şi în ultimii 10 ani, inclusiv denumirea angajatorului, natura activităţii desfăşurate, funcţia deţinută şi alte informaţii relevante legate de activitatea acestuia, şi în care să se indice entităţile în care persoana fizică deţine în prezent sau a deţinut în ultimii 10 ani calitatea de membru al consiliului de administraţie ori o poziţie echivalentă;
   c) chestionarul al cărui model este prevăzut în anexa nr. 2, completat şi semnat de fiecare dintre fondatori;
   d) certificatul de cazier judiciar, cu aplicarea în mod corespunzător a prevederilor art. 25 alin. (2), (3), (4) şi (5);
   e) declaraţie de venit global întocmită în conformitate cu legislaţia din ţara de origine, vizată de autoritatea fiscală sau, după caz, certificată conform legislaţiei din ţara respectivă; în cazul în care legislaţia din ţara de origine nu prevede o astfel de declaraţie, se va prezenta un document oficial care să ateste acest fapt;
   f) declaraţia al cărei model este prevăzut în anexa nr. 3;
   g) ultima situaţie financiară a societăţilor comerciale la care persoana fizică este asociat/acţionar şi orice alte documente considerate relevante pentru a justifica în mod corespunzător provenienţa declarată a fondurilor, în cazul unei participaţii cel puţin egale cu echivalentul în lei a 10.000 euro;
   h) cazier fiscal şi/sau declaraţie din care să rezulte natura şi cuantumul datoriilor existente la data depunerii documentaţiei faţă de alte persoane fizice şi/sau juridice, inclusiv faţă de autorităţi publice centrale şi/sau locale.
   __________
   Teza a doua a lit. d) de la alin. (1) a fost modificat prin art. I pct. 9 din Norma BNR nr. 10/2006.
   -Alineatul (3) a fost modificat prin art. I pct. 10 din Norma BNR nr. 10/2006.

   Art. 23. - Pentru fiecare dintre acţionarii semnificativi ai băncii, care deţin în mod indirect participaţii la capitalul social al acesteia sau drepturi de vot, se va transmite o informare cu privire la cota-parte din capitalul social şi din drepturile de vot ale băncii care revine acestora. Această informare va fi însoţită de următoarele documente:
   a) documentaţia prevăzută la art. 22 la alin. (1) lit. a), b) şi c), în cazul acţionarilor semnificativi, persoane juridice, cu excepţia instituţiilor de credit, persoane juridice române. La solicitarea Băncii Naţionale a României, va fi transmisă şi documentaţia prevăzută la art. 22 alin. (1) lit. d), e) şi f);
   b) chestionarul al cărui model este prevăzut în anexa nr. 2, completat şi semnat de fiecare dintre acţionarii semnificativi, în cazul în care aceştia sunt instituţii de credit, persoane juridice române;
   c) documentaţia prevăzută la art. 22 alin. (5) lit. a), b), c) şi d), în cazul acţionarilor semnificativi, persoane fizice. La solicitarea Băncii Naţionale a României, va fi transmisă şi documentaţia prevăzută la art. 22 alin. (5) lit. e), f) şi h).
   Art. 24. - Banca Naţională a României poate solicita orice informaţii şi documente suplimentare referitoare la acţionarii băncii.
   Art. 25. -(1) Pentru fiecare dintre conducătorii propuşi va fi transmisă următoarea documentaţie:
   a) copie de pe actul de identitate, a cărei conformitate cu originalul va fi certificată de posesorul actului de identitate;
   b) curriculum vitae care va cuprinde cel puţin informaţii legate de studiile absolvite, cu menţionarea instituţiei de învăţământ, a naturii cursurilor şi a anului absolvirii, şi o prezentare detaliată a activităţii desfăşurate, cu indicarea denumirii, adresei şi a profilului activităţii entităţii în cadrul căreia a activat, a naturii şi duratei activităţilor desfăşurate, precum şi a responsabilităţilor exercitate. Dacă este cazul, se va indica şi autoritatea însărcinată cu supravegherea fiecăreia dintre entităţile în cadrul cărora conducătorul a desfăşurat activitate;
   c) copie legalizată de pe actul care atestă licenţierea în profesie;
   d) chestionarul al cărui model este prevăzut în anexa nr. 4, completat şi semnat de aceste persoane;
   e) declaraţie pe propria răspundere, din care să rezulte că persoana în cauză nu se află în vreuna dintre situaţiile prevăzute la art. 40 alin. 1 din Legea nr. 58/1998, republicată, cu modificările ulterioare, sau în altă situaţie de incompatibilitate prevăzută de legislaţia în vigoare ori că înţelege să renunţe la orice situaţie de incompatibilitate, în termen de o lună de la data comunicării aprobării sale de către Banca Naţională a României;
   f) certificatul de cazier judiciar, cu respectarea prevederilor alin. (2), (3), (4) şi (5).
   (2) Pentru persoanele care nu şi-au stabilit reşedinţa în România se va prezenta certificatul de cazier judiciar sau alt document cu aceeaşi valoare juridică, eliberat de autorităţile din ţara de origine şi din ţara în care şi-au stabilit reşedinţa în prezent, dacă aceasta este alta decât ţara de origine.
   (3) Pentru persoanele care nu şi-au stabilit domiciliul, dar şi-au stabilit reşedinţa în România, se va prezenta certificatul de cazier judiciar eliberat de autorităţile române şi certificatul de cazier judiciar sau alt document cu aceeaşi valoare juridică eliberat de autorităţile din ţara de origine şi din ţara în care şi-au stabilit anterior reşedinţa, dacă aceasta este alta decât ţara de origine.
   (4) Pentru persoanele care şi-au stabilit domiciliul în România se va prezenta certificatul de cazier judiciar eliberat de autorităţile române.
   (5) În situaţii excepţionale, pentru cazuri riguros fundamentate, documentele prevăzute la alin. (2) şi (3), eliberate de autorităţile străine, pot fi înlocuite cu alt document oficial, din care să rezulte faptul că persoana în cauză nu a săvârşit fapte de natură penală.
   (6) În situaţia în care nici unul dintre conducătorii propuşi nu este cetăţean român, se va face şi dovada potrivit căreia cel puţin unul dintre aceştia cunoaşte limba română. În lipsa unor documente în acest sens, este suficientă probarea cunoştinţelor de limba română în cadrul discuţiilor purtate cu personalul Băncii Naţionale a României pe parcursul procesului de autorizare.
   __________
   Litera e) de la alin. (1) a fost modificată prin art. I pct. 11 din Norma BNR nr. 10/2006.

   Art. 26. - Pentru fiecare dintre administratorii băncii, alţii decât conducătorii acesteia, va fi transmisă următoarea documentaţie:
   a) copie de pe actul de identitate, a cărei conformitate cu originalul va fi certificată de posesorul actului de identitate;
   b) curriculum vitae, redactat în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (1) lit. b);
   c) chestionarul prevăzut în anexa nr. 4, completat şi semnat de aceste persoane;
   d) certificat de cazier judiciar, cu aplicarea în mod corespunzător a prevederilor art. 25 alin. (2), (3), (4) şi (5);
   e) declaraţia prevăzută la art. 25 alin. (1) lit. e).
   Art. 27. -(1) Studiul de fezabilitate va cuprinde următoarele elemente:
   a) obiectivele, politicile şi strategiile băncii, însuşite, în afara conducătorilor şi administratorilor propuşi ai băncii, şi de fondatorii acesteia;
   b) estimările situaţiilor financiare (cuprinzând bilanţul, contul de profit şi pierdere, situaţia modificării capitalului propriu, situaţia fluxurilor de trezorerie, politicile contabile şi notele explicative), precum şi estimările anuale ale indicatorului de solvabilitate, pe primii 3 ani de funcţionare, întocmite cu respectarea reglementărilor în materie emise de Banca Naţională a României. Estimările indicatorilor de solvabilitate vor fi întocmite pe baza informaţiilor cuprinse în situaţiile financiare estimate;
   c) modul de administrare a riscurilor semnificative pentru fiecare dintre activităţile propuse a fi desfăşurate, inclusiv pentru cele externalizate;
   d) proiectul structurii organizatorice a băncii, atribuţiile fiecărui compartiment al băncii şi relaţiile dintre acestea, atribuţiile sucursalelor şi ale altor sedii secundare ale băncii, atribuţiile comitetului de audit, ale comitetului de administrare a riscurilor şi, dacă este cazul, ale altor organe specializate ale băncii, competenţele conducătorilor băncii, ale persoanelor care asigură conducerea compartimentelor din cadrul băncii, a sucursalelor şi a altor sedii secundare şi ale altor salariaţi care efectuează operaţiuni în numele şi pe contul băncii şi descrierea sistemului de control intern şi a organizării şi desfăşurării activităţii de audit intern, în conformitate cu normele Băncii Naţionale a României privind organizarea şi controlul intern al activităţii instituţiilor de credit în administrarea riscurilor semnificative, precum şi organizarea şi desfăşurarea activităţii de audit intern a instituţiilor de credit.
   (2) Descrierea obiectivelor, politicilor şi strategiilor băncii, prevăzute la alin. (1) lit. a), va include cel puţin următoarele:
   a) descrierea clientelei şi a segmentului de piaţă pe care banca intenţionează să desfăşoare activitate;
   b) descrierea produselor şi serviciilor oferite şi a politicii de preţ/tarifare aferente acestora. Pentru fiecare dintre aceste produse şi servicii se va indica şi data probabilă la care vor fi introduse în oferta băncii. În cazul emisiunilor de monedă electronică, se vor prezenta cel puţin informaţiile prevăzute la art. 33 alin. (1);
   c) volumul activităţii şi cota de piaţă, pe total şi pe categorii de activităţi, pentru primii 3 ani de funcţionare;
   d) descrierea politicilor privind cunoaşterea clientelei;
   e) descrierea politicilor de capitalizare;
   f) sursele de finanţare şi structura activelor;
   g) strategia de investiţii, cel puţin în legătură cu crearea suportului tehnic necesar desfăşurării activităţilor propuse şi realizării structurii organizatorice;
   h) indicarea sistemelor de plăţi la care banca optează să se conecteze şi a modalităţii de conectare;
   i) politica de personal, referitoare cel puţin la recrutarea şi instruirea personalului. Pentru fiecare poziţie din structura organizatorică a băncii, relevantă pentru activitatea acesteia, se vor indica cerinţele de onorabilitate, pregătire şi experienţă profesională. În cazul persoanelor care ocupă funcţii de conducere în cadrul compartimentelor relevante ale băncii şi al persoanelor care asigură conducerea nemijlocită a sediilor secundare ale acesteia, cerinţele menţionate vor fi detaliate.
   (3) Estimările situaţiilor financiare, prevăzute la alin. (1) lit. b), vor fi întocmite pe baza bugetelor de venituri şi cheltuieli prognozate pe primii 3 ani de funcţionare şi vor fi însoţite de fundamentarea principalelor posturi şi elemente ale situaţiilor financiare, precum şi de raportul unui auditor financiar asupra examinării informaţiilor financiare prognozate, întocmit în conformitate cu Standardele internaţionale privind angajamentele de asigurare referitoare la examinarea informaţiilor financiare previzionate şi cu contractul încheiat între părţi.
   (4) Prezentarea modului de administrare a riscurilor semnificative, prevăzut la alin. (1) lit. c), va include descrierea profilului de risc pentru fiecare dintre riscurile semnificative (riscul de credit, riscul de piaţă, riscul de lichiditate, riscul operaţional, riscul reputaţional) şi a modului de implementare a acestuia (politici şi proceduri pentru administrarea riscurilor semnificative). Pentru activitatea de tipul "electronic banking", precum şi pentru cea de emitere şi administrare de monedă electronică se vor descrie politicile şi procedurile care asigură integritatea, autenticitatea şi confidenţialitatea datelor, precum şi securitatea proceselor de operare.
   (5) Descrierea sistemului de control intern şi a organizării şi desfăşurării activităţii de audit intern, prevăzută la alin. (1) lit. d), va fi însoţită de raportul unui auditor financiar, întocmit în conformitate cu Standardele Internaţionale de Audit şi cu contractul încheiat între părţi. Acest raport se va referi şi la gradul de adecvare a sistemului informatic preconizat a fi utilizat la specificul activităţii ce urmează a fi desfăşurată, avându-se în vedere aspecte precum: capacitatea de a desfăşura activităţile propuse, gradul de securitate a informaţiei, capacitatea respectării regulilor sistemelor de plăţi la care banca optează să se conecteze, capacitatea de a furniza raportările solicitate de Banca Naţională a României, capacitatea de conectare la reţeaua de comunicaţii interbancare, îndeplinirea de către sistemele de prelucrare automată a datelor în domeniul financiar-contabil a criteriilor minimale prevăzute de reglementările în vigoare. Raportul va fi întocmit prin compararea documentaţiei cu standardele în domeniu.
   (6) Auditorul financiar menţionat la alin. (3) şi (5) trebuie să fie o persoană juridică, membru activ al unui organism profesional recunoscut de Federaţia Internaţională a Contabililor (IFAC) şi care a asimilat Codul de etică emis de aceasta şi trebuie să dispună de persoane cu experienţă în domeniul financiar-bancar şi, după caz, în legătură cu sistemele informatice. Pentru fiecare dintre aceste persoane va fi transmis Băncii Naţionale a României curriculum vitae din care să rezulte experienţa cerută.
   (7) Verificarea gradului de adecvare a sistemului informatic la specificul activităţii ce urmează a fi desfăşurată, potrivit prevederilor alin. (5), poate face obiectul unui raport de audit separat întocmit prin compararea documentaţiei cu standardele în domeniu, de către un auditor al sistemelor informatice, membru al unui organism profesional recunoscut la nivel internaţional şi care are experienţă în domeniul financiar-bancar.
   (8) Pentru auditorul sistemelor informatice prevăzut la alin. (7) se va prezenta o scurtă descriere a activităţii sau, după caz, curriculum vitae din care să rezulte experienţa cerută. În situaţia în care auditorul sistemelor informatice este membru al unui organism profesional din străinătate, Banca Naţională a României poate solicita documente care să ateste îndeplinirea cerinţelor prevăzute la alin. (7).
   __________
   Alineatul (3) a fost modificat prin art. I pct. 12 din Norma BNR nr. 10/2006.

   Art. 28. -(1) Pentru fiecare dintre persoanele care au legături strânse cu banca, altele decât fondatorii, acţionarii semnificativi şi administratorii acesteia, se va transmite o descriere a naturii relaţiilor existente între aceste persoane şi bancă.
   (2) În vederea evaluării persoanelor menţionate la alin. (1), Banca Naţională a României poate solicita orice informaţii şi documente suplimentare.

   SECŢIUNEA a 3-a
Documentaţia necesară pentru obţinerea autorizaţiei
de funcţionare a băncii

   Art. 29. -(1) În vederea obţinerii autorizaţiei de funcţionare, în termenul prevăzut la art. 19 alin. 2 din Legea nr. 58/1998, republicată, cu modificările ulterioare, vor fi prezentate Băncii Naţionale a României documentele care atestă constituirea băncii.
   (2) Documentaţia ce trebuie prezentată în această etapă cuprinde:
   a) copie legalizată de pe actul constitutiv sau un exemplar original al acestuia. Actul constitutiv va fi încheiat în formă autentică sau cu dată certă, data autentificării sau, după caz, data certă reprezentând momentul subscrierii capitalului social;
   b) scrisoare din partea depozitarului fondurilor destinate să constituie capitalul social, care să confirme suma vărsată de fiecare acţionar într-un cont special deschis pentru colectarea capitalului social, care a fost blocat până în momentul înmatriculării băncii;
   c) informare cu privire la cota-parte din capitalul social şi drepturile de vot deţinute în mod indirect de acţionarii semnificativi, sub semnătura reprezentantului/reprezentanţilor membrilor fondatori;
   d) comunicare privind identitatea auditorului financiar, însoţită de documentaţia prevăzută la alin. (4);
   e) copie certificată de pe certificatul de înregistrare eliberat de oficiul registrului comerţului şi de pe încheierea de înmatriculare;
   f) comunicare privind existenţa reglementărilor proprii referitoare la desfăşurarea activităţii, sub semnătura reprezentantului/reprezentanţilor membrilor fondatori;
   g) documentaţia prevăzută la art. 35, dacă este cazul, cu menţiunea că în loc de "instituţie emitentă de monedă electronică" se va citi "bancă".
   (3) În situaţia apariţiei unor modificări faţă de condiţiile în care a fost acordată aprobarea de constituire a băncii, se vor transmite şi următoarele:
   a) documentele prevăzute la art. 21, necesare Băncii Naţionale a României în vederea evaluării modificărilor apărute;
   b) declaraţia conducătorilor, administratorilor şi fondatorilor băncii, care nu au fost evaluaţi de Banca Naţională a României în prima etapă a procesului de autorizare, cu privire la însuşirea studiului de fezabilitate sau, după caz, a obiectivelor, politicilor şi strategiilor băncii, cuprinse în acesta.
   (4) Pentru auditorul financiar va fi transmisă următoarea documentaţie:
   a) dovada calităţii de societate de audit financiar, autorizată să desfăşoare această activitate pe teritoriul României; în acest sens, va fi transmisă o copie a autorizaţiei eliberate de Camera Auditorilor Financiari din România, care atestă calitatea de membru al acesteia;
   b) curriculum vitae pentru auditorul financiar, persoană fizică, menţionat la art. 19 alin. (2), redactat în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (1) lit. b), şi orice alte documente care atestă îndeplinirea cerinţelor de pregătire şi experienţă în domeniul auditului financiar al instituţiilor de credit;
   c) curriculum vitae pentru reprezentantul legal/statutar al societăţii de audit financiar, redactat în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (1) lit. b);
   d) chestionarul al cărui model este prevăzut în anexa nr. 5, completat şi semnat de reprezentantul legal/statutar al societăţii de audit financiar;
   e) declaraţia al cărei model este prevăzut în anexa nr. 6, completată şi semnată de reprezentantul legal/statutar al societăţii de audit financiar.
   (5) În cazul în care societatea propusă în calitate de auditor financiar al băncii a fost aprobată şi îndeplineşte această calitate la o altă instituţie de credit sau la o sucursală a unei instituţii de credit străine, documentaţia prevăzută la alin. (4) va fi înlocuită cu o declaraţie sub semnătura reprezentantului legal/statutar al societăţii de audit financiar, prin care să se confirme că informaţiile cuprinse în documentaţia existentă în evidenţele Băncii Naţionale a României nu au suferit modificări sau, după caz, să se comunice modificările intervenite. În situaţia în care documentaţia existentă în evidenţele Băncii Naţionale a României este incompletă în raport cu cerinţele prevăzute la alin. (4), aceasta va fi completată în mod corespunzător.
   __________
   Alineatul (1) a fost modificat prin art. I pct. 13 din Norma BNR nr. 10/2006.

   Art. 30. -(1) În cazul în care banca s-a constituit pe calea subscripţiei publice, se va transmite şi documentaţia prevăzută la art. 26, pentru administratorii băncii, alţii decât conducătorii acesteia.
   (2) Pentru persoanele a căror identitate nu era cunoscută la data solicitării de către bancă a aprobării de constituire se va transmite următoarea documentaţie:
   a) documentaţia prevăzută la art. 22, pentru acţionarii semnificativi care deţin în mod direct participaţii la capitalul social al băncii;
   b) comunicare privind identitatea acţionarilor semnificativi care deţin în mod indirect participaţii la capitalul social al băncii sau drepturi de vot, însoţită de documentaţia prevăzută la art. 23;
   c) comunicare privind identitatea persoanelor care au legături strânse cu banca, altele decât fondatorii, acţionarii semnificativi şi administratorii acesteia, însoţită de documentaţia prevăzută la art. 28.
   Art. 31. - În situaţia deschiderii unuia sau mai multor sedii secundare o dată cu înfiinţarea băncii, în cazul fiecărui sediu secundar se vor transmite Băncii Naţionale a României următoarele documente/informaţii:
   a) copia certificată de pe certificatul de înmatriculare la oficiul registrului comerţului şi de pe încheierea de înmatriculare, în cazul deschiderii de sucursale, respectiv certificatul constatator care să ateste înregistrările efectuate în registrul comerţului cu privire la deschiderea altor sedii secundare cărora nu li s-a atribuit statutul de sucursală, inclusiv cu privire la înregistrarea conducătorilor acestor sedii secundare;
   b) adresa completă şi numărul de telefon şi/sau de fax ale sediului secundar;
   c) pentru persoana/persoanele desemnată/desemnate să asigure conducerea sediului secundar, copie de pe actul de identitate, a cărei conformitate cu originalul va fi certificată de posesorul actului de identitate, curriculum vitae, redactat în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (1) lit. b), şi certificat de cazier judiciar, cu aplicarea în mod corespunzător a prevederilor art. 25 alin. (2), (3), (4) şi (5).

   CAPITOLUL II1
 Autorizarea băncilor de credit ipotecar, persoane juridice române
   __________
   Capitolul II1, ce conţine rat. 311-3115, a fost introdus prin art. I pct. 16 din Norma BNR nr. 10/2006.

   SECŢIUNEA 1
Autorizarea băncilor de credit ipotecar care se constituie potrivit
prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 33/2006
privind băncile de credit ipotecar

   Art. 311. - Prevederile art. 7-31 sunt aplicabile în mod corespunzător şi băncilor de credit ipotecar supuse procesului de autorizare în condiţiile prezentei secţiuni.
   Art. 312. - Studiul de fezabilitate va cuprinde, în completarea prevederilor art. 27, prezentarea emisiunilor de obligaţiuni ipotecare prevăzute a fi efectuate în primii 3 ani de activitate, care va include informaţii privind data estimată a fiecărei emisiuni şi principalele caracteristici ale împrumuturilor obligatare şi ale portofoliilor de credite ipotecare afectate acestora, corespunzător prevederilor art. 20 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 32/2006.

   SECŢIUNEA a 2-a
Autorizarea băncilor de credit ipotecar în condiţiile dispoziţiilor
   art. 2 alin. (2) din Legea nr. 33/2006 privind băncile de credit ipotecar

   Art. 313. -(1) Pot solicita autorizarea funcţionării în condiţiile prezentei secţiuni societăţile de credit ipotecar care au inclus în obiectul de activitate şi derulează exclusiv operaţiuni prevăzute la art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 200/2002 privind societăţile de credit ipotecar, aprobată prin Legea nr. 330/2003, şi sunt înscrise în partea I a registrului general, ţinut de Banca Naţională a României potrivit prevederilor titlului I al părţii I a Ordonanţei Guvernului nr. 28/2006 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale.
   (2) Sunt exceptate de la cerinţa privind înscrierea în registrul general prevăzută la alin. (1) societăţile de credit ipotecar care solicită autorizarea în condiţiile prezentei secţiuni anterior datei de 3 august 2006.
   Art. 314. - Operaţiunile, activităţile ori contractele care nu pot fi derulate de băncile de credit ipotecar, inclusiv cele realizate în conformitate cu prevederile titlului I al părţii I a Ordonanţei Guvernului nr. 28/2006, trebuie lichidate prin orice formă permisă de lege până la sfârşitul lunii precedente datei depunerii cererii de autorizare.
   Art. 315. -(1) Capitalul iniţial şi fondurile proprii, calculate în conformitate cu reglementările Băncii Naţionale a României aplicabile băncilor de credit ipotecar autorizate, pentru sfârşitul lunii precedente datei depunerii cererii de autorizare trebuie să se situeze cel puţin la nivelurile prevăzute de respectivele reglementări.
   (2) Provizioanele specifice de risc de credit constituite până la sfârşitul lunii precedente datei depunerii cererii de autorizare trebuie să se situeze la nivelul necesarului stabilit potrivit reglementărilor Băncii Naţionale a României.
   (3) Indicatorii de solvabilitate, lichiditate, expuneri mari şi poziţii valutare, determinaţi în conformitate cu reglementările Băncii Naţionale a României aplicabile instituţiilor de credit autorizate, pentru sfârşitul lunii precedente datei depunerii cererii de autorizare trebuie să se situeze cel puţin la nivelurile prevăzute de respectivele reglementări.
   (4) Nivelul participaţiilor de natura imobilizărilor financiare, deţinute - direct şi/sau indirect, la sfârşitul lunii precedente datei depunerii cererii de autorizare trebuie să nu depăşească nivelurile stabilite prin Legea nr. 58/1998, republicată, cu modificările ulterioare.
   (5) Participaţiile de natura investiţiilor financiare care se încadrează în nivelul prevăzut la alin. (4) vor fi considerate ca fiind autorizate, conform prevederilor art. 69 din Legea nr. 58/1998, republicată, cu modificările ulterioare. În situaţia în care Banca Naţională a României constată că cerinţele art. 70 din Legea nr. 58/1998, republicată, cu modificările ulterioare, nu sunt îndeplinite, poate dispune băncii de credit ipotecar limitarea sau, după caz, lichidarea acestor participaţii, într-un termen rezonabil.
   Art. 316. - Auditorul financiar care întocmeşte raportul prevăzut la art. 31 10 alin. (1) lit. j) trebuie să fie selectat din rândul auditorilor financiari aprobaţi de Banca Naţională a României în calitate de auditor financiar al unei bănci autorizate.
   Art. 317. -(1) Procesul de autorizare cuprinde două etape:
   a) aprobarea transformării societăţii de credit ipotecar în bancă de credit ipotecar;
   b) autorizarea funcţionării băncii de credit ipotecar.
   (2) Aprobarea transformării societăţii de credit ipotecar nu garantează obţinerea autorizaţiei de funcţionare, aceasta indicând doar permisiunea dată societăţii de credit ipotecar de a realiza modificările necesare, potrivit documentaţiei prezentate, inclusiv cele referitoare la modificarea actelor constitutive, în vederea conformării cu prevederile Legii nr. 33/2006 şi ale Legii nr. 58/1998, republicată, cu modificările ulterioare, şi de a înscrie menţiunile corespunzătoare în registrul comerţului.
   (3) Apariţia unor modificări faţă de condiţiile în care a fost acordată aprobarea transformării în bancă de credit ipotecar va determina o nouă evaluare din partea Băncii Naţionale a României în cea de-a doua etapă a procesului de autorizare, putând atrage revocarea hotărârii de aprobare a transformării, în cazul în care aceste modificări sunt contrare prevederilor legale sau prezentei norme.
   (4) Autorizaţia de funcţionare a băncii de credit ipotecar va fi însoţită de aprobările pentru persoanele desemnate în calitate de conducător, administrator şi auditor financiar şi de confirmarea acţionarilor semnificativi ai acesteia.
   Art. 318. - În fiecare etapă a procesului de autorizare este necesar ca, în susţinerea cererii de autorizare, să fie transmise toate documentele şi informaţiile prevăzute în prezenta secţiune.
   Art. 319. -(1) În termen de 3 luni de la primirea cererii, Banca Naţională a României va aproba transformarea societăţii de credit ipotecar în bancă de credit ipotecar sau va respinge cererea şi va comunica în scris solicitantului hotărârea sa, împreună cu motivele care au stat la baza acesteia, în cazul respingerii cererii.
   (2) În termen de două luni de la comunicarea aprobării transformării, în vederea obţinerii autorizaţiei de funcţionare, vor fi prezentate la Banca Naţională a României documentele prevăzute la art. 3113.
   (3) Banca Naţională a României decide cu privire la autorizarea funcţionării băncii de credit ipotecar în termen de două luni de la data primirii documentelor prevăzute la alin. (2).
   (4) Termenele prevăzute la alin. (1) şi (3) pot fi prelungite în limita termenelor prevăzute la art. 19 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 58/1998, republicată, cu modificările ulterioare.
   (5) Prevederile art. 66 se aplică în mod corespunzător, cu menţiunea că în loc de «aprobarea constituirii» se va citi «aprobarea transformării».
   Art. 3110. -(1) În vederea obţinerii aprobării transformării, societatea de credit ipotecar care doreşte să desfăşoare activitate ca bancă de credit ipotecar trebuie să prezinte Băncii Naţionale a României o cerere de autorizare, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 8, însoţită de următoarea documentaţie:
   a) copia actului constitutiv în vigoare al societăţii de credit ipotecar şi copia certificată de pe înregistrările efectuate în registrul comerţului, emisă de oficiul registrului comerţului, din care să rezulte că societatea de credit ipotecar derulează numai activităţi specifice societăţilor de credit ipotecar, permis a fi efectuate potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 200/2002, aprobată prin Legea nr. 330/2003;
   b) proiectul actului constitutiv. Proiectul va reflecta situaţia societăţii la momentul finalizării măsurilor întreprinse în vederea îndeplinirii cerinţelor Legii nr. 33/2006, ale Legii nr. 58/1998, republicată, cu modificările ulterioare, şi ale reglementărilor emise în aplicarea acestora, inclusiv în ceea ce priveşte denumirea, obiectul de activitate, identitatea acţionarilor, conducătorii şi administratorii desemnaţi, structura organizatorică etc.;
   c) documentele prevăzute la art. 22 şi 23, pentru fiecare dintre acţionarii direcţi, respectiv pentru acţionarii semnificativi care deţin indirect participaţii la capitalul băncii de credit ipotecar sau drepturi de vot;
   d) documentele prevăzute la art. 25, 26 şi 28, pentru conducătorii şi administratorii băncii, respectiv pentru persoanele care au legături strânse cu banca de credit ipotecar, altele decât acţionarii şi administratorii acesteia;
   e) studiul de fezabilitate, însuşit de conducătorii şi administratorii propuşi ai băncii de credit ipotecar, întocmit în conformitate cu prevederile art. 3111;
   f) situaţiile financiare întocmite pentru sfârşitul lunii precedente datei depunerii cererii, semnate de reprezentanţii legali, auditate fără rezerve de către un auditor financiar;
   g) calculul capitalului iniţial şi al fondurilor proprii, al indicatorilor de solvabilitate, lichiditate, expuneri mari şi poziţii valutare, determinaţi în conformitate cu reglementările Băncii Naţionale a României aplicabile instituţiilor de credit autorizate, pentru sfârşitul lunii precedente datei depunerii cererii de autorizare;
   h) situaţia participaţiilor de natura imobilizărilor financiare, deţinute de societate - direct şi/sau indirect, la sfârşitul lunii precedente datei depunerii cererii de autorizare;
   i) declaraţie, sub semnătura reprezentanţilor legali, privind lichidarea operaţiunilor, activităţilor ori contractelor, potrivit prevederilor art. 314;
   j) raportul unui auditor financiar cu privire la documentele prevăzute la lit. f), g), h) şi i), întocmit potrivit prevederilor art. 3112;
   k) orice alte informaţii pe care societatea le consideră de natură să susţină viabilitatea proiectului prezentat.
   (2) La completarea pct. 16 al chestionarului, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 2, se va indica, defalcat pentru fiecare operaţiune/vărsământ, sursa fondurilor utilizate pentru obţinerea participaţiei, cu precizarea datei fiecărei operaţiuni.
   Art. 3111. -(1) Studiul de fezabilitate va fi întocmit prin aplicarea în mod corespunzător a prevederilor art. 27 şi ale art. 312 şi cu respectarea dispoziţiilor de mai jos.
   (2) Studiul de fezabilitate va cuprinde şi analiza diagnostic a societăţii de credit ipotecar care solicită autorizarea în calitate de bancă de credit ipotecar, care va cuprinde cel puţin informaţii privind dimensiunea şi structura clientelei, tipul activităţilor desfăşurate, structura şi calitatea portofoliului de credite, nivelul provizioanelor de risc de credit constituite, structura organizatorică, inclusiv prezentarea sediilor secundare, numărul de salariaţi, costurile salariale, structura imobilizărilor corporale şi necorporale, sursele de finanţare, angajamentele extrabilanţiere date şi primite.
   (3) La fundamentarea estimărilor cuprinse în studiul de fezabilitate va fi avută în vedere situaţia existentă a societăţii, prezentată în cadrul dosarului de autorizare pentru sfârşitul lunii precedente datei depunerii cererii de autorizare.
   Art. 3112. - Raportul prevăzut la art. 3110 alin. (1) lit. j) trebuie să conţină inclusiv:
   a) informaţii privind sursele capitalului social evidenţiat în situaţia financiară, precum şi numărul acţiunilor deţinute de către fiecare acţionar;
   b) certificarea conformităţii informaţiilor cuprinse în documentele prevăzute la art. 3110 alin. (1) lit. g) şi h), întocmite potrivit prevederilor art. 315, precum şi în declaraţia prevăzută la art. 3110 alin. (1) lit. i), cu datele înscrise în evidenţa contabilă a societăţii.
   Art. 3113. -(1) În vederea obţinerii autorizaţiei de funcţionare, în termenul prevăzut la art. 319 alin. (2) din prezenta secţiune, vor fi prezentate Băncii Naţionale a României documentele care atestă transformarea societăţii de credit ipotecar.
   (2) Documentaţia ce trebuie prezentată în această etapă cuprinde:
   a) copie legalizată de pe actul constitutiv actualizat, cuprinzând toate modificările, corespunzător proiectului actului constitutiv prevăzut la art. 3110 alin. (1) lit. b);
   b) documentele prevăzute la art. 29 alin. (2) lit. c), d) şi f), cu menţiunea că în loc de «reprezentantului/reprezentanţilor membrilor fondatori» se va citi «reprezentanţilor legali ai băncii de credit ipotecar»;
   c) copie certificată de pe certificatul de înregistrare eliberat de oficiul registrului comerţului după depunerea actului constitutiv menţionat la lit. a);
   d) documentele prevăzute la art. 31 pentru sediile secundare deschise.
   (3) În situaţia apariţiei unor modificări faţă de condiţiile în care a fost acordată aprobarea transformării în bancă de credit ipotecar, se vor transmite şi următoarele:
   a) documentele prevăzute la art. 3110 necesare Băncii Naţionale a României în vederea evaluării modificărilor apărute;
   b) declaraţia prevăzută la art. 29 alin. (3) lit. b).
   Art. 3114. -(1) Prevederile art. 7-19 sunt aplicabile în mod corespunzător şi băncilor de credit ipotecar supuse procesului de autorizare în condiţiile prezentei secţiuni.
   (2) Prevederile art. 66 se aplică în mod corespunzător, cu menţiunea că în loc de «aprobarea constituirii» se va citi «aprobarea transformării».
   Art. 3115. - Serviciile de management de portofoliu pot fi prestate de băncile de credit ipotecar numai în situaţiile în care acestea au calitatea de cedent al portofoliului de creanţe ce face obiectul managementului.

   CAPITOLUL III
 Autorizarea instituţiilor emitente de monedă electronică,
persoane juridice române, altele decât băncile

   Art. 32. - Prevederile art. 7, art. 8 alin. (1), art. 9-18 şi ale art. 20-31 sunt aplicabile în mod corespunzător şi instituţiilor emitente de monedă electronică, persoane juridice române, altele decât băncile, denumite în continuare instituţii emitente de monedă electronică.
   Art. 33. -(1) În cadrul studiului de fezabilitate, pentru fiecare dintre emisiunile de monedă electronică cu care instituţia emitentă de monedă electronică intenţionează să îşi înceapă activitatea, se vor prezenta cel puţin următoarele informaţii:
   a) moneda în care este denominată emisiunea;
   b) numărul de clienţi potenţiali;
   c) zona geografică de utilizare (naţională sau internaţională);
   d) numărul instrumentelor de plată electronică ce vor fi emise şi capacitatea de stocare a dispozitivului electronic;
   e) perioada de valabilitate a respectivului instrument;
   f) canalele de distribuţie (la ghişeu, sucursale, prin poştă etc.);
   g) descrierea raporturilor contractuale ce se vor stabili între emitentul, deţinătorii şi acceptanţii de monedă electronică;
   h) descrierea circuitului informaţiilor şi documentelor necesare realizării tranzacţiilor cu monedă electronică şi a modului de decontare a acestora;
   i) strategia de promovare a produsului, modul de organizare a campaniei publicitare;
   j) estimarea pe durata a 3 ani a veniturilor şi cheltuielilor legate de moneda electronică şi utilizarea acesteia;
   k) estimările cu privire la valoarea totală a obligaţiilor financiare aferente emisiunii.
   (2) Studiul de fezabilitate va cuprinde, în completarea informaţiilor prevăzute la art. 27 alin. (1) lit. b) estimări cu privire la valoarea totală a obligaţiilor financiare aferente monedei electronice ce va fi emisă în primele 6 luni de activitate.
   Art. 34. -(1) Persoanele juridice propuse în calitate de auditor financiar trebuie să îndeplinească cerinţele prevăzute de lege şi să nu se afle în vreo situaţie de incompatibilitate sau de conflict de interese prevăzută de legislaţia în vigoare.
   (2) Cel puţin auditorul financiar, persoană fizică, care coordonează echipa ce va realiza auditul financiar al instituţiei emitente de monedă electronică trebuie să aibă pregătire şi experienţă în domeniul auditării situaţiilor financiare ale instituţiilor emitente de monedă electronică.
   Art. 35. - În vederea obţinerii autorizaţiei de funcţionare a instituţiei emitente de monedă electronică, documentaţia prezentată Băncii Naţionale a României va include şi următoarele documente:
   a) două specimene ale instrumentului de plată electronică care se doreşte a fi emis, acolo unde este cazul;
   b) normele şi procedurile interne legate de moneda electronică, aprobate de consiliul de administraţie al solicitantului.
   Art. 36. -(1) Contractele încheiate de instituţiile emitente de monedă electronică cu deţinătorii de monedă electronică trebuie să prevadă o limită maximă a capacităţii de stocare a dispozitivului electronic, ce nu poate depăşi, la data emiterii monedei electronice, echivalentul în moneda de denominare a acesteia a 2.000 de euro.
   (2) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi băncilor care desfăşoară activitate de emitere de monedă electronică.

   CAPITOLUL IV
 Autorizarea caselor de economii pentru domeniul locativ,
persoane juridice române

   Art. 37. - Casele de economii pentru domeniul locativ, denumite în continuare case de economii, se constituie prin subscrierea integrală şi simultană a capitalului social de către semnatarii actului constitutiv, cu respectarea prevederilor art. 5 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 541/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
   Art. 38. -(1) Prevederile art. 7, art. 8 alin. (1) şi (3), ale art. 9, 10, 12, 13, ale art. 15 alin. (2) lit. a) şi b), art. 16 alin. (1), (2) şi (5), ale art. 17, 18, 20-26, 28, 29 şi 31 sunt aplicabile în mod corespunzător şi caselor de economii.
   (2) Pentru prestarea serviciilor de management de portofoliu, în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/2006 şi ale Legii nr. 32/2006, casele de economii vor include în obiectul de activitate administrarea creditelor terţilor destinate finanţării unor activităţi în domeniul locativ, potrivit prevederilor art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 541/2002, cu modificările ulterioare.
   __________
   Articolul a fost modificat prin art. I pct. 15 din Norma BNR nr. 10/2006.

   Art. 39. -(1) Acţionar majoritar al unei case de economii este banca sau casa de economii ori grupul constituit din bănci şi/sau case de economii acţionând împreună în sensul Legii nr. 58/1998, republicată, cu modificările ulterioare, care deţine direct sau indirect o participaţie mai mare de 50% din capitalul social al casei de economii.
   (2) În cazul în care acţionarul majoritar al unei case de economii este un grup de bănci şi/sau case de economii, cel puţin una dintre instituţiile care fac parte din grup trebuie să îndeplinească cerinţa prevăzută la alin. (3) lit. a) şi această instituţie trebuie să deţină în mod direct ponderea cea mai mare în capitalul social al casei de economii în raport cu ponderea celorlalte instituţii care formează grupul.
   (3) Pe lângă îndeplinirea cerinţelor prevăzute de prezentele norme pentru acţionarii semnificativi ai caselor de economii, acţionarul majoritar al unei case de economii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
   a) să fi desfăşurat activitate în domeniul economisirii şi creditării în sistem colectiv pentru domeniul locativ;
   b) să se fi încadrat, în decursul ultimelor 12 luni, în cerinţele de solvabilitate prevăzute de reglementările aplicabile din ţara de origine şi să nu fi înregistrat pierderi în ultimii 3 ani.
   (4) Cerinţele prevăzute la alin. (3) lit. b) trebuie să fie respectate atât la nivel individual, cât şi la nivel consolidat, după caz.
   __________
   Alineatul (1) a fost modificat prin art. I pct. 16 din Norma BNR nr. 10/2006.

   Art. 40. -(1) Conducătorul/conducătorii casei de economii care va/vor asigura coordonarea activităţii de economisire-creditare în sistem colectiv pentru domeniul locativ trebuie să aibă experienţă adecvată specificului acestei activităţi. În acest sens, pentru îndeplinirea cerinţei privind experienţa de minimum 7 ani în domeniul financiar-bancar, aceste persoane trebuie să fi lucrat cel puţin 5 ani în instituţii de credit comparabile ca profil şi volum de activitate cu casa de economii.
   (2) Persoanei/persoanelor propuse în calitate de conducător/conducători ai casei de economii, altele decât cele menţionate la alin. (1), îi/le sunt aplicabile în mod corespunzător prevederile art. 16 alin. (3) şi (4).
   Art. 41. - Cel puţin unul dintre administratorii casei de economii, care nu îndeplineşte şi calitatea de conducător al acesteia, trebuie să aibă experienţă relevantă de cel puţin un an în activităţile de economisire şi creditare în sistem colectiv pentru domeniul locativ.
   Art. 42. -(1) Persoanele juridice propuse în calitate de auditor financiar trebuie să îndeplinească cerinţele prevăzute de lege, să nu se afle în vreo situaţie de incompatibilitate sau de conflict de interese prevăzută de legislaţia în vigoare şi să aibă experienţă în domeniul financiar-bancar.
   (2) Cel puţin auditorul financiar, persoană fizică, care coordonează echipa care va realiza auditul financiar al casei de economii trebuie să aibă pregătire şi experienţă în domeniul auditării situaţiilor financiare ale caselor de economii pentru domeniul locativ.
   Art. 43. - În vederea obţinerii aprobării de constituire, documentaţia prezentată Băncii Naţionale a României de casa de economii va include şi Condiţiile generale de afaceri, Condiţiile generale ale contractelor de economisire-creditare şi tipurile de contracte (tarifele) propuse a fi puse la dispoziţie clienţilor.
   Art. 44. -(1) Studiul de fezabilitate va fi întocmit prin aplicarea în mod corespunzător a prevederilor art. 27 şi cu respectarea dispoziţiilor de mai jos.
   (2) Casa de economii trebuie să justifice realizarea pe termen lung a unui raport colectiv clienţi-casă de economii de cel puţin 1. În acest sens, estimările situaţiilor financiare vor fi întocmite pentru primii 10 ani de activitate.
   (3) Studiul de fezabilitate va cuprinde şi următoarele informaţii:
   a) estimările privind finanţările anticipate şi intermediare, contractele de valoare mare, finanţările legate de construirea de spaţii comerciale, industriale şi social-culturale, expunerea faţă de societăţile comerciale la care casa de economii are participaţii, constituirea şi utilizarea fondului special, cu încadrarea în limitele şi cerinţele prevăzute pentru acestea în Normele Băncii Naţionale a României privind condiţiile specifice de funcţionare a caselor de economii pentru domeniul locativ;
   b) date referitoare la organizarea specifică a activităţii ce va fi desfăşurată, descrierea modalităţilor de distribuire a produselor şi de instruire a agenţilor de vânzare, după caz.
   (4) Studiul de fezabilitate va fi însoţit şi de un raport al unui auditor financiar asupra sistemului de gestionare a activităţii de economisire-creditare în sistem colectiv pentru domeniul locativ, întocmit în conformitate cu Standardele Internaţionale de Audit şi cu contractul încheiat între părţi.
   Art. 45. -(1) Calculele privind derularea contractelor de economisire-creditare cuprinse în Condiţiile generale de afaceri vor fi însoţite de explicaţii legate de elementele avute în vedere pentru perioada de economisire şi pentru perioada de creditare şi vor indica cel puţin parametrii utilizaţi, modalitatea de calcul al cifrei de evaluare şi corelaţia sa cu raportul individual client-casă de economii, evoluţia lunară a cifrei de evaluare şi a raportului individual client-casă de economii de la momentul îndeplinirii premiselor de repartizare, timpul de aşteptare minim, mediu şi maxim.
   (2) Parametrii utilizaţi, menţionaţi la alin. (1), se vor referi cel puţin la: suma economisită lunar, rambursări lunare, comisionul de credit, rata dobânzii bonificate la economii şi a dobânzii percepute la credit.
   (3) Timpul de aşteptare minim se va calcula avându-se în vedere îndeplinirea cumulativă a cerinţelor referitoare la cifra minimă de evaluare şi la perioada minimă de economisire.
   (4) Timpul de aşteptare mediu se va calcula pentru cazul în care se asigură un nivel al raportului individual client-casă de economii de valoare 1.
   (5) Timpul de aşteptare maxim se va calcula ca perioada în care, prin plata ratelor de economisire şi prin bonificarea dobânzilor, se asigură economisirea întregii sume contractate.
   Art. 46. -(1) Procedura de repartizare a contractelor de economisire-creditare va cuprinde cel puţin referiri la: componenţa masei de repartizare şi calculul disponibilităţilor de repartizat, datele de evaluare a îndeplinirii condiţiilor de repartizare şi termenele de repartizare, premisele pentru participarea la procedura de repartizare, cifra de evaluare ţintă.
   (2) Cifra de evaluare ţintă corespunde celei mai mici cifre de evaluare la care se pot repartiza, din mijloacele disponibile la un anumit termen de repartizare, toate contractele cu aceeaşi cifră de evaluare care îndeplinesc premisele pentru repartizare. Cifra de evaluare ţintă nu poate fi mai mică decât cifra de evaluare minimă şi trebuie să corespundă cel puţin nivelului minim al raportului individual client-casă de economii stabilit prin Normele Băncii Naţionale a României nr. 5/2003 privind condiţiile specifice de funcţionare a caselor de economii pentru domeniul locativ.
   Art. 47. - Sumele acumulate în vederea repartizării şi cele deja repartizate, dar care nu au fost solicitate de clienţi, pot fi utilizate de casa de economii pentru realizarea altor plasamente, în măsura în care se asigură o repartizare uniformă pe termen lung a contractelor de economisire-creditare. Plasamentele pot fi efectuate numai în active cu grad de risc de credit scăzut, conform prevederilor cuprinse în Normele Băncii Naţionale a României nr. 5/2003 privind condiţiile specifice de funcţionare a caselor de economii pentru domeniul locativ.
   Art. 48. - Procedura de reziliere a contractelor de economisire-creditare trebuie să prevadă cel puţin următoarele:
   a) cota din masa de repartizare, care poate fi utilizată pentru restituirea economiilor din contractele reziliate;
   b) termenul calculat de la data depunerii cererii de reziliere, în care casa de economii va efectua restituirea economiilor atrase;
   c) posibilitatea amânării restituirii economiilor în condiţiile în care cota din masa de repartizare nu poate asigura plata acestora;
   d) stabilirea unei perioade maxime în care restituirea poate fi amânată, perioadă care nu va putea depăşi 6 luni de la data depunerii cererii de reziliere;
   e) până la restituirea economiilor atrase, casa de economii va continua să bonifice la acestea dobânda stabilită conform contractului.
   Art. 49. -(1) Procedura de derulare simplificată a contractelor de economisire-creditare trebuie să fie clar stabilită în Condiţiile generale de afaceri. La reglementarea acestei proceduri se va ţine seama cel puţin de următoarele cerinţe:
   a) de la data deschiderii procedurii, atragerea de noi economii şi acordarea de noi credite încetează, activitatea casei de economii fiind limitată doar la colectarea ratelor şi dobânzilor aferente creditelor aflate în portofoliul acesteia, în vederea restituirii economiilor atrase până la data deschiderii procedurii;
   b) de la data deschiderii procedurii, casa de economii va utiliza toate mijloacele de care dispune, inclusiv disponibilităţile băneşti, plasamentele şi participaţiile aferente capitalurilor proprii, pentru restituirea la cererea clienţilor a economiilor atrase;
   c) pe perioada derulării procedurii simplificate, casa de economii va continua să bonifice la economiile atrase dobânda stabilită conform contractului;
   d) procedura va stabili în mod clar care este ordinea de prioritate la restituirea economiilor atrase şi criteriile în funcţie de care se determină această ordine de prioritate, astfel încât să se asigure egalitate de tratament pentru toţi clienţii casei de economii;
   e) în cazul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti de începere a procedurii falimentului casei de economii, procedura de derulare simplificată se încheie.
   (2) Consecinţele asupra drepturilor şi obligaţiilor clientului, care decurg din deschiderea procedurii prevăzute la alin. (1), trebuie să fie clar prevăzute în Condiţiile generale ale contractelor de economisire-creditare.
   Art. 50. -(1) În scopul viabilizării terenurilor trecute în intravilan se pot finanţa proiecte care să stimuleze construcţia de locuinţe sau care să aducă un beneficiu zonelor de locuit, proiecte cum ar fi: lucrări de ameliorare a terenurilor în vederea construcţiei de locuinţe, construcţia, întreţinerea sau modernizarea de spaţii cu destinaţie locativă, social-culturală, sanitară, recreativă şi altele asemenea, construcţia de sisteme de aprovizionare cu apă, gaze sau energie, de sisteme de evacuare a apei şi a reziduurilor menajere.
   (2) Finanţarea imobilelor se poate realiza în următoarele cazuri şi cu îndeplinirea următoarelor condiţii:
   a) să aibă o destinaţie preponderent locativă;
   b) dacă acestea nu au o destinaţie preponderent locativă şi nu contribuie la aprovizionarea zonelor de locuit sau la satisfacerea nevoilor de ordin social-cultural, finanţarea să se realizeze numai în limita cotei deţinute de spaţiile locative în totalul construcţiei;
   c) dacă imobilele au destinaţie preponderent comercială, industrială sau social-culturală ori sunt utilizate în totalitate în scopuri comerciale, industriale sau social-culturale, finanţarea să se realizeze numai dacă acestea contribuie la aprovizionarea zonelor de locuit sau la satisfacerea nevoilor de ordin social-cultural.
   (3) Un imobil are o destinaţie preponderent locativă dacă suprafaţa utilă folosită în scopuri locative este mai mare decât suprafaţa utilă folosită în alte scopuri.
   Art. 51. -(1) Condiţiile generale ale contractelor de economisire-creditare trebuie să cuprindă toate condiţiile şi termenii contractuali, conform Legii nr. 541/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi vor face parte din contract. În acest sens, Condiţiile generale ale contractelor de economisire-creditare vor fi redactate de o manieră clară şi uşor de înţeles şi trebuie să fie pe deplin cunoscute şi acceptate de clienţi prin semnarea contractului, care va cuprinde o clauză expresă în acest sens.
   (2) Condiţiile generale ale contractelor de economisire-creditare trebuie să cuprindă valorile minime admise ale cifrelor de evaluare şi alte condiţii de repartizare adecvate, astfel încât, pe termen lung, acestea să conducă la un raport colectiv clienţi-casă de economii de cel puţin 1.
   Art. 52. -(1) Tipurile de contracte (tarifele) ce vor fi oferite de către casele de economii trebuie să fie proiectate astfel încât să se asigure respectarea următoarelor cerinţe:
   a) un timp de aşteptare uniform şi cât mai scurt posibil;
   b) o perioadă minimă de economisire de cel puţin 18 luni;
   c) diferenţa dintre rata dobânzii percepute la credite şi rata dobânzii bonificate la economii pe un tarif să nu fie mai mare de 4%;
   d) cea mai mare rată a dobânzii la economiile atrase, bonificate de casa de economii, să nu depăşească cea mai mică rată a dobânzii percepute la creditele acordate.
   (2) La evaluarea unui tarif Banca Naţională a României va avea în vedere şi nivelul comisioanelor şi al altor speze bancare care cad în sarcina clientului, astfel încât să se asigure un echilibru între interesele casei de economii şi cele ale clienţilor acesteia.
   Art. 53. -(1) Casele de economii vor aloca anual, înainte de impozitarea profitului, sumele necesare constituirii fondului special prevăzut de Legea nr. 541/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în măsura în care sumele respective se regăsesc în profitul net.
   (2) În primii ani de activitate casele de economii vor putea constitui fondul special, în condiţiile prevăzute la alin. (1), după cum urmează:
   a) la sfârşitul anului 1 şi 2, cel puţin până la atingerea nivelului de 1% din depozitele atrase;
   b) la sfârşitul anului 3 şi 4, cel puţin până la atingerea nivelului de 1,5% din depozitele atrase;
   c) la sfârşitul anului 5 şi 6, cel puţin până la atingerea nivelului de 2% din depozitele atrase;
   d) la sfârşitul anului 7, cel puţin până la atingerea nivelului de 2,5% din depozitele atrase.
   (3) De la finele celui de-al 8-lea an de funcţionare alocarea resurselor prevăzute de Legea nr. 541/2002, cu modificările şi completările ulterioare, pentru constituirea fondului special se va face până la atingerea nivelului maxim de 3% din depozitele atrase, în condiţiile prevăzute la alin. (1).
   Art. 54. - Condiţiile generale de afaceri, Condiţiile generale ale contractelor de economisire-creditare şi tipurile de contracte (tarifele) propuse a fi puse la dispoziţie clienţilor vor fi însoţite de raportul unui auditor financiar, în sensul evaluării respectării nivelurilor minime stabilite pentru raportul individual client-casă de economii şi pentru raportul colectiv clienţi-casă de economii, potrivit Normelor Băncii Naţionale a României nr. 5/2003 privind condiţiile specifice de funcţionare a caselor de economii pentru domeniul locativ, şi al evaluării calculelor care stau la baza tarifului/tarifelor oferit/oferite, întocmit în conformitate cu Standardele Internaţionale de Audit şi cu contractul încheiat între părţi.
   Art. 55. - Auditorul financiar care întocmeşte rapoarte în legătură cu studiul de fezabilitate, Condiţiile generale de afaceri, Condiţiile generale ale contractelor de economisire-creditare şi tipurile de contracte (tarifele) propuse a fi puse la dispoziţie clienţilor trebuie să dispună de persoane cu experienţă în domeniul instituţiilor de credit specializate în activitatea de economisire-creditare în sistem colectiv pentru domeniul locativ şi, după caz, în legătură cu sistemele informatice. Pentru fiecare dintre aceste persoane va fi transmis Băncii Naţionale a României un curriculum vitae din care să rezulte experienţa cerută.
   Art. 56. -(1) Autorizaţia de funcţionare a unei case de economii va fi însoţită şi de aprobările pentru Condiţiile generale de afaceri, Condiţiile generale ale contractelor de economisire-creditare şi tipurile de contracte (tarife).
   (2) Aprobarea de către Banca Naţională a României a Condiţiilor generale de afaceri, a Condiţiilor generale ale contractelor de economisire-creditare şi a tipurilor de contracte (tarifelor) ale unei case de economii nu reprezintă o garanţie sau o apreciere a Băncii Naţionale a României cu privire la oportunitatea, avantajele sau dezavantajele, profitul ori riscurile pe care le-ar putea prezenta încheierea unui contract de economisire-creditare. Aprobarea certifică numai faptul că acestea au fost întocmite în conformitate cu dispoziţiile legale.

   CAPITOLUL V
 Autorizarea sucursalelor instituţiilor de credit străine

   Art. 57. - Prevederile art. 8, 16, 17 şi, după caz, ale art. 36 alin. (1) sunt aplicabile în mod corespunzător şi sucursalelor instituţiilor de credit străine.
   Art. 58. - Denumirea sucursalei unei instituţii de credit străine, înfiinţată în România, va cuprinde denumirea instituţiei de credit străine, urmată de cuvântul "sucursală" şi localitatea/ţara unde sucursala îşi are sediul.
   Art. 59. - Obiectul de activitate al sucursalelor instituţiilor emitente de monedă electronică străine va fi limitat la desfăşurarea activităţilor prevăzute la art. 24 din Legea nr. 58/1998, republicată, cu modificările ulterioare.
   __________
   Articolul a fost modificat prin art. I pct. 17 din Norma BNR nr. 10/2006.

   Art. 60. - Interdicţia prevăzută la art. 9 şi 10 se aplică în mod corespunzător.
   Art. 61. - În cazul persoanelor juridice propuse în calitate de auditor financiar se aplică, după caz, prevederile art. 19 sau ale art. 34.
   Art. 62. -(1) În vederea obţinerii aprobării de înfiinţare a sucursalei, instituţia de credit străină solicitantă trebuie să prezinte Băncii Naţionale a României o cerere de autorizare, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 7, însoţită de următoarea documentaţie:
   a) copie legalizată de pe actul constitutiv;
   b) extras din registrul comerţului din ţara de origine, care să ateste cel puţin înmatricularea instituţiei de credit străine şi identitatea reprezentanţilor acesteia;
   c) descrierea instituţiei de credit străine, sub semnătura reprezentantului legal al acesteia, din care să rezulte cel puţin informaţiile prevăzute la alin. (2);
   d) ultimele 3 situaţii financiare auditate şi cele mai recente situaţii financiare interimare ale instituţiei de credit străine şi, după caz, cele întocmite la nivelul perimetrului de consolidare contabilă din care face parte instituţia de credit. Prevederile art. 22 alin. (2) se aplică în mod corespunzător;
   e) descrierea cadrului de reglementare aplicabil, sub semnătura reprezentantului legal al instituţiei de credit străine, din care să rezulte cel puţin informaţiile prevăzute la alin. (3);
   f) hotărârea organului statutar al instituţiei de credit străine, referitoare la deschiderea unei sucursale pe teritoriul României, din care să rezulte cel puţin informaţiile prevăzute la alin. (4);
   g) studiul de fezabilitate însuşit de conducătorii propuşi ai sucursalei instituţiei de credit străine şi de reprezentanţii legali/statutari ai instituţiei de credit străine, întocmit prin aplicarea în mod corespunzător a prevederilor art. 27 şi, după caz, ale art. 33, mai puţin a celor referitoare la controlul intern şi la organizarea şi desfăşurarea activităţii de audit intern;
   h) orice alte informaţii pe care instituţia de credit le consideră de natură să susţină viabilitatea proiectului prezentat.
   (2) Descrierea instituţiei de credit străine va include:
   a) clasificarea sa în ţara de origine, în funcţie de mărimea activelor;
   b) descrierea structurii organizatorice;
   c) descrierea organizării şi controlului intern al activităţii, precum şi a modului de organizare şi desfăşurare a activităţii de audit intern;
   d) descrierea acţionarilor semnificativi şi, după caz, a perimetrului de consolidare contabilă şi prudenţială din care face parte instituţia de credit, cu indicarea componenţei grupului, a cotei-părţi din capital şi din drepturile de vot deţinute în cadrul acestuia şi a societăţii-mamă (consolidantă);
   e) descrierea activităţii.
   (3) Descrierea cadrului de reglementare aplicabil va include:
   a) indicarea autorităţii competente şi, după caz, a autorităţii însărcinate cu supravegherea pe bază consolidată a instituţiei de credit, cu precizarea atribuţiilor şi competenţelor legale ce îi/le revin;
   b) indicarea standardelor internaţionale aplicabile în supravegherea instituţiei de credit pe bază individuală şi, după caz, pe bază consolidată;
   c) descrierea sistemului de garantare a depozitelor existent în ţara de origine, dacă este cazul.
   (4) Din hotărârea organului statutar al instituţiei de credit străine privind înfiinţarea unei sucursale pe teritoriul României vor rezulta cel puţin următoarele informaţii:
   a) adresa sediului sucursalei;
   b) operaţiunile pe care sucursala urmează să le desfăşoare pe teritoriul României;
   c) suma ce va fi pusă la dispoziţie sucursalei drept capital de dotare, în conformitate cu art. 58 alin. 4 din Legea nr. 58/1998, republicată, cu modificările ulterioare;
   d) identitatea persoanelor (cel puţin două), împuternicite să conducă activitatea sucursalei şi să angajeze legal în România instituţia de credit străină, şi competenţele acestora. Pentru aceste persoane se va prezenta documentaţia prevăzută la art. 25.
   __________
   Litera c) de la alin. (4) a fost modificată prin art. I pct. 18 din Norma BNR nr. 10/2006.

   Art. 63. -(1) În vederea obţinerii autorizaţiei de funcţionare în termenul prevăzut la art. 19 alin. 2 din Legea nr. 58/1998, republicată, cu modificările ulterioare, vor fi prezentate Băncii Naţionale a României documentele care atestă îndeplinirea tuturor formalităţilor pentru înfiinţarea sucursalei.
   (2) Documentaţia ce trebuie prezentată va cuprinde:
   a) scrisoare din partea depozitarului fondurilor destinate să constituie capitalul de dotare al sucursalei, care să confirme depunerea acestuia de către instituţia de credit străină într-un cont rămas blocat până la înmatricularea sucursalei în registrul comerţului;
   b) copie certificată de pe certificatul eliberat de oficiul registrului comerţului, din care să rezulte înregistrarea sucursalei;
   c) comunicare privind identitatea auditorului financiar, însoţită de documentaţia prevăzută la art. 29 alin. (4), cu aplicarea în mod corespunzător a prevederilor alin. (5) al aceluiaşi articol.
   __________
   Alineatul (1) a fost modificat prin art. I pct. 19 din Norma BNR nr. 10/2006.

   Art. 64. - În cazul sucursalelor instituţiilor de credit străine, care vor desfăşura activitate de emitere de monedă electronică, documentaţia prevăzută la art. 63 va fi însoţită şi de documentele prevăzute la art. 35.

   CAPITOLUL VI
 Respingerea cererii de autorizare

   Art. 65. -(1) În scopul bunei funcţionări a sistemului bancar şi al asigurării viabilităţii şi stabilităţii acestuia, prin crearea premiselor necesare desfăşurării activităţii fiecărei instituţii de credit, persoană juridică română, şi sucursale a unei instituţii de credit străine, în conformitate cu regulile unei practici bancare prudente, Banca Naţională a României va putea respinge o cerere de autorizare potrivit art. 20 din Legea nr. 58/1998, republicată, cu modificările ulterioare, în oricare etapă a procesului de autorizare.
   (2) În afara situaţiei prevăzute la alin. (1), cererea de autorizare a unei case de economii pentru domeniul locativ, persoană juridică română, va putea fi respinsă de Banca Naţională a României, potrivit art. 16 din Legea nr. 541/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în oricare etapă a procesului de autorizare.
   __________
   Alineatul (1) a fost modificat prin art. I pct. 20 din Norma BNR nr. 10/2006.

   Art. 66. -(1) Neacordarea autorizaţiei de funcţionare atrage în mod automat revocarea aprobării constituirii.
   (2) De asemenea, aprobarea constituirii va fi revocată în cazul nerespectării termenului prevăzut la art. 19 alin. 2 din Legea nr. 58/1998, republicată, cu modificările ulterioare, pentru depunerea documentaţiei în vederea obţinerii autorizaţiei de funcţionare.
   (3) O nouă cerere de autorizare poate fi adresată Băncii Naţionale a României numai după trecerea unui termen de 6 luni de la comunicarea respingerii cererii de autorizare şi numai dacă au fost remediate deficienţele care au constituit motivele de respingere a proiectului iniţial.
   __________
   Alineatul (2) a fost modificat prin art. I pct. 21 din Norma BNR nr. 10/2006.

   Art. 67. - Hotărârea de respingere a acordării autorizaţiei de funcţionare a unei instituţii de credit, persoană juridică română, sau a unei sucursale a unei instituţii de credit, persoană juridică străină, va fi comunicată titularilor cererii de autorizare, împreună cu motivele care au stat la baza acesteia.

   CAPITOLUL VII
 Dispoziţii finale

   Art. 68. - Direcţia reglementare şi autorizare din cadrul Băncii Naţionale a României va confirma în termen de 3 zile primirea cererii de autorizare.
   Art. 69. -(1) Banca Naţională a României va lua în considerare informaţiile puse la dispoziţie în cadrul procesului de autorizare numai în măsura în care acestea prezintă relevanţă, în funcţie de circumstanţele specifice fiecărui caz.
   (2) Banca Naţională a României poate solicita autorităţii competente din ţara de origine a fondatorului sau a instituţiei de credit străine care solicită înfiinţarea unei sucursale în România informaţii cu privire la cadrul de reglementare din ţara de origine, viabilitatea instituţiei de credit străine şi orice alte informaţii, astfel încât să poată evalua dacă instituţia de credit sau sucursala instituţiei de credit străine ce va rezulta poate asigura realizarea obiectivelor propuse în condiţii compatibile cu buna funcţionare a sistemului bancar şi cu regulile unei practici bancare prudente, care să asigure protejarea intereselor deponenţilor şi ale altor creditori.
   (3) Pentru realizarea evaluării menţionate la alin. (2), Banca Naţională a României poate solicita autorităţii însărcinate cu supravegherea pe bază consolidată a fondatorului sau a instituţiei de credit străine care solicită înfiinţarea unei sucursale în România informaţii cu privire la viabilitatea acestora.
   (4) În vederea verificării informaţiilor puse la dispoziţia sa în cadrul procesului de autorizare sau a obţinerii de informaţii suplimentare, Banca Naţională a României poate colabora şi cu alte autorităţi din ţară şi din străinătate.
   Art. 70. - În cazul în care documentaţia prezentată în conformitate cu prevederile prezentelor norme este insuficientă, Banca Naţională a României poate solicita orice informaţii şi documente suplimentare.
   Art. 71. -(1) În cazurile în care se constată că persoanele desemnate să asigure conducerea unui sediu secundar al unei instituţii de credit nu îndeplinesc condiţiile de reputaţie, pregătire şi experienţă profesională adecvate pentru îndeplinirea responsabilităţilor încredinţate, Banca Naţională a României va dispune măsura înlocuirii persoanelor respective într-un anumit termen.
   (2) În situaţia în care măsura prevăzută la alin. (1) nu va fi dusă la îndeplinire în termenul stabilit de Banca Naţională a României, aceasta va aplica sancţiunile prevăzute la art. 99 din Legea nr. 58/1998, republicată, cu modificările ulterioare.
   __________
   Alineatul (2) a fost modificat prin art. I pct. 22 din Norma BNR nr. 10/2006.

   Art. 72. - Orice curriculum vitae prezentat Băncii Naţionale a României potrivit prezentelor norme va fi semnat şi datat de către persoana în cauză.
   Art. 721. - Datele personale ale persoanelor care, potrivit cerinţelor prezentei norme, remit la Banca Naţională a României curriculum vitae vor fi prelucrate de Banca Naţională a României în îndeplinirea obligaţiilor care îi revin acesteia potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, în calitate de operator de date cu caracter personal nr. 2.324.
   __________
   Articolul a fost introdus prin art. I pct. 23 din Norma BNR nr. 10/2006.

   Art. 73. -(1) Documentaţia va fi prezentată Băncii Naţionale a României în limba română. Actele cu caracter oficial şi cele sub semnătură privată, pentru care nu este prevăzută în prezentele norme forma în care acestea se remit Băncii Naţionale a României, vor fi prezentate în original sau în copie legalizată, după caz. Pentru documentele redactate într-o limbă străină se va prezenta şi traducerea legalizată a acestora.
   (2) Documentele emise sau legalizate de o autoritate străină vor fi supralegalizate în condiţiile prevăzute de lege ori vor purta apostila prevăzută de Convenţia cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961. În cazul în care se invocă o situaţie de înlăturare a acestor cerinţe, se va prezenta o confirmare în acest sens din partea autorităţilor române sau străine competente, sarcina probei revenind celui ce invocă o asemenea situaţie.
   Art. 74. - Începând cu data aderării României la Uniunea Europeană, dispoziţiile art. 8 alin. (2), art. 16 alin. (2)-(5), art. 17, 18, 40 şi 41 se abrogă.
   Art. 75. - Anexele nr. 1-8 fac parte integrantă din prezenta normă.
   __________
   Articolul a fost modificat prin art. I pct. 24 din Norma BNR nr. 10/2006.

   Art. 76. - La data intrării în vigoare a prezentelor norme se abrogă Normele Băncii Naţionale a României nr. 2/1999 privind autorizarea băncilor, republicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 9 decembrie 2002, cu completările ulterioare, şi Normele Băncii Naţionale a României nr. 4/2003 privind autorizarea caselor de economii pentru domeniul locativ, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 445 din 23 iunie 2003.

   Preşedintele Consiliului de administraţie
al Băncii Naţionale a României,
Mugur Isărescu

   Bucureşti, 27 septembrie 2004.
   Nr. 10.

   ANEXA  Nr. 1

   CERERE DE AUTORIZARE
   
   Domnule Guvernator,
Subsemnatul/subsemnaţii ...................................................., în calitate de
(numele şi prenumele)
împuternicit/împuterniciţi conform ...........................................................,
(numărul şi data procurii autentice/delegaţiei avocaţiale)
solicit/solicităm autorizarea instituţiei de credit*) ....................................... .
(denumirea instituţiei de credit)
Menţionez/menţionăm următoarele:
- acţionarii semnificativi ai instituţiei de credit, care vor deţine indirect participaţii
la capitalul social al acesteia sau drepturi de vot, sunt: ...................................
..............................................................................................;
- conducătorii instituţiei de credit sunt: .................................................
..............................................................................................;
- administratorii instituţiei de credit sunt**): ...........................................
..............................................................................................;
- persoanele care au legături strânse cu instituţia de credit, altele decât fondatorii,
acţionarii semnificativi şi administratorii acesteia, sunt: ...................................
..............................................................................................;
(se vor indica numele/denumirea, cetăţenia/naţionalitatea)
- denumirea şi adresa sediului social ale instituţiei de credit la care se va deschide
contul în care va fi vărsat capitalul social sunt: ............................................
..............................................................................................;
- adresa sediului social şi, după caz, a sediului real al instituţiei de credit este/sunt:
............................................................................................. .
În susţinerea cererii mele/noastre anexez/anexăm următoarea documentaţie, în
conformitate cu prevederile***) ...... din Norma Băncii Naţionale a României
nr. 10/2004 privind autorizarea băncilor, băncilor de credit ipotecar,
instituţiilor emitente de monedă electronică, altele decât băncile, a caselor de
economii pentru domeniul locativ şi a sucursalelor din România ale instituţiilor
de credit străine:@ ...........................................................................
...............................................................................................
...............................................................................................
...............................................................................................
...............................................................................................
...............................................................................................
...............................................................................................
...............................................................................................
............................................................................................. .
Adresa noastră de contact este: ............................................................
............................................................................................. .

Telefon .............. Fax ..................
Data .......... Semnătura ............

Domnului Guvernator al Băncii Naţionale a României

   ___________
   *)Sintagma "instituţie de credit" va fi înlocuită în mod corespunzător cu categoria instituţiei de credit pentru care se solicită autorizarea.
   **)Nu se va completa în cazul instituţiilor de credit constituite prin subscripţie publică.
   ***)Se va completa după cum urmează:
   -art. 21, în cazul băncilor şi al instituţiilor emitente de monedă electronică;
   -art. 21 şi 43, în cazul caselor de economii pentru domeniul locativ.
   __________
   Paragraful 3 a fost modificat prin art. I pct. 25 din Norma BNR nr. 10/2006.

   ANEXA  Nr. 2
(Confidenţial)

   CHESTIONARnr. 58/1998 privind
activitatea bancară, republicată, cu modificările ulterioare? În caz afirmativ,
se vor preciza componenţa grupului şi natura relaţiilor existente între membrii
acestuia.@
..............................................................................................
...............................................................................................
13. Precizaţi valoarea participaţiilor semnificative (care reprezintă cel puţin 10% din
capitalul social sau din drepturile de vot) deţinute de participant sau de persoanele din
grupurile menţionate la pct. 10 şi 12 în capitalul social al altor entităţi, cu excepţia celor
incluse în perimetrul de consolidare, şi cota-parte din capitalul social şi din drepturile de
vot ce revin acestuia/acestora, cu indicarea denumirii, sediului social şi a obiectului
principal de activitate ale respectivelor entităţi.
...............................................................................................
...............................................................................................
14. Între instituţia de credit menţionată la pct. 1 şi participant există legături de
afaceri? În caz afirmativ, daţi detalii. Descrieţi cum vor evolua aceste legături după
obţinerea participaţiei la capitalul social.
...............................................................................................
...............................................................................................
15. Precizaţi care sunt instituţiile de credit cu care participantul întreţine relaţii de
afaceri (se vor indica denumirea instituţiilor de credit, sediul acestora şi vechimea
relaţiilor).
...............................................................................................
...............................................................................................
16. Precizaţi care este provenienţa fondurilor utilizate pentru obţinerea participaţiei la
capitalul social al instituţiei de credit menţionate la pct. 1.
...............................................................................................
...............................................................................................
17. Precizaţi care este scopul urmărit prin participarea la capitalul social al instituţiei
de credit. Care sunt orientările pe care le are în vedere participantul în legătură cu natura
şi volumul activităţii instituţiei de credit în următorii ani?
...............................................................................................
...............................................................................................
18. Participantul sau persoanele din grupurile menţionate la pct. 10 şi 12 a/au făcut în
ultimii 10 ani sau face/fac în prezent obiectul unor anchete sau proceduri administrative ori
judiciare? Aceste proceduri s-au încheiat cu vreo sancţiune sau interdicţie? Dacă da, daţi
detalii, indiferent dacă între timp a intervenit o reabilitare.
...............................................................................................
...............................................................................................
19. Asociaţii/acţionarii, administratorii sau persoanele care asigură
conducerea activităţii curente a participantului persoană juridică, menţionat la
pct. 2.1, au fost condamnaţi pentru infracţiunile prevăzute la art. 10 alin. (1)
din Norma Băncii Naţionale a României nr. 10/2004 privind autorizarea băncilor,
băncilor de credit ipotecar, instituţiilor emitente de monedă electronică,
altele decât băncile, a caselor de economii pentru domeniul locativ şi a
sucursalelor din România ale instituţiilor de credit străine? În caz afirmativ,
daţi detalii.@
...............................................................................................
...............................................................................................
20. În ultimii 10 ani aţi fost sancţionat sau vi s-a refuzat o autorizaţie de către
autorităţile însărcinate cu supravegherea în domeniul financiar-bancar din România sau din
străinătate? Dacă da, daţi detalii.
...............................................................................................
...............................................................................................
21. Vă aflaţi sau v-aţi aflat în ultimii 10 ani în conflict cu vreo autoritate din România
sau din străinătate, însărcinată cu supravegherea în domeniul financiar-bancar? În caz
afirmativ, faceţi orice precizări utile.
...............................................................................................
...............................................................................................
22. Comunicaţi orice alte informaţii utile care pot permite o apreciere cât mai completă şi
corectă a situaţiei patrimoniale, a activităţii şi reputaţiei participantului la capitalul
social al instituţiei de credit.
...............................................................................................
...............................................................................................
Subsemnatul declar pe proprie răspundere, sub sancţiunea legii, că, în ceea
ce priveşte fondurile utilizate pentru obţinerea participaţiei la capitalul
social al instituţiei de credit, sunt respectate prevederile art. 12 alin. (3)
din Norma Băncii Naţionale a României nr. 10/2004 privind autorizarea băncilor,
băncilor de credit ipotecar, instituţiilor emitente de monedă electronică,
altele decât băncile, a caselor de economii pentru domeniul locativ şi a
sucursalelor din România ale instituţiilor de credit străine şi că toate
informaţiile cuprinse în acest chestionar sunt complete şi conforme cu
realitatea.@ Totodată mă angajez să comunic de îndată Băncii Naţionale a
României orice modificare privind informaţiile furnizate şi să transmit în
fiecare an instituţiei de credit menţionate la pct. 1 informaţiile pe care
aceasta, la rândul ei, trebuie să le transmită autorităţilor, potrivit
dispoziţiilor legale în vigoare.

Data ................ Numele şi prenumele
....................

Semnătura şi ştampila (dacă este cazul) ....................................................
(Pentru persoanele juridice vor semna reprezentanţii
lor legali/statutari.)

NOTĂ:
Banca Naţională a României va păstra confidenţialitatea informaţiilor cuprinse în
răspunsurile la acest chestionar, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.

   __________
   Pct. 12 a fost modificat prin art. I pct. 26 din Norma BNR nr. 10/2006.
   -Pct. 19 a fost modificat prin art. I pct. 27 din Norma BNR nr. 10/2006.
   -Prima teza de la ultimul paragraf a fost modificată prin art. I pct. 28 din Norma BNR nr. 10/2006.

   ANEXA  Nr. 3
(Confidenţial)

   DECLARAŢIEnr. 75/1999 privind activitatea de
audit financiar, republicată, cu modificările ulterioare, ori în altă situaţie de
incompatibilitate sau de conflict de interese prevăzută de legislaţia în vigoare.

Data ....................... Semnătura şi ştampila
.........................

   ___________
   *)Această declaraţie va fi completată şi semnată de reprezentantul legal/statutar al societăţii de audit financiar. Nu sunt acceptate declaraţiile semnate prin reprezentare.

   ANEXA  Nr. 7

   CERERE DE AUTORIZARE
   
   Domnule Guvernator,
Subsemnatul/subsemnaţii ...................................................................,
(numele şi prenumele)
în calitate de reprezentant/reprezentanţi statutar/statutari/legal/legali al/ai ...............
..............................................................................................,
(denumirea instituţiei de credit străine solicitante şi localitatea
în care aceasta îşi are sediul)
solicit/solicităm autorizarea sucursalei din ..................................................
...............................................................................................
(localitatea din România unde urmează să îşi aibă sediul sucursala
a cărei autorizare se solicită)
a acestei instituţii de credit.
Menţionez/menţionăm următoarele:
- conducătorii sucursalei instituţiei de credit străine sunt: ..............................
..............................................................................................;
- denumirea şi adresa sediului social ale instituţiei de credit la care se va deschide
contul în care va fi transferată suma reprezentând capitalul de dotare al sucursalei sunt: ....
..............................................................................................;
- adresa sediului sucursalei instituţiei de credit străine este: ...........................
............................................................................................. .
În susţinerea cererii mele/noastre anexez/anexăm următoarea documentaţie, în
conformitate cu prevederile art. 62 din Norma Băncii Naţionale a României nr.
10/2004 privind autorizarea băncilor, băncilor de credit ipotecar, instituţiilor
emitente de monedă electronică, altele decât băncile, a caselor de economii
pentru domeniul locativ şi a sucursalelor din România ale instituţiilor de
credit străine:@
...............................................................................................
...............................................................................................
............................................................................................. .
Adresa noastră de contact este: ............................................................
............................................................................................. .

Telefon .................. Fax .................
Data ...................... Semnătura şi ştampila
.....................

Domnului Guvernator al Băncii Naţionale a României

   __________
   Paragraful 3 a fost modificat prin art. I pct. 30 din Norma BNR nr. 10/2006.

   ANEXA  Nr. 8
   __________
   Anexa a fost introdusă prin art. I pct. 31 din Norma BNR nr. 10/2006.
   
                              CERERE DE AUTORIZARE

Domnule guvernator,

Subsemnatul/Subsemnaţii ....................................................,
(numele şi prenumele)
în calitate de reprezentant/reprezentanţi legal/legali
al/ai .........................................................................,
(denumirea şi elementele de identificare
ale societăţii de credit ipotecar care
doreşte să funcţioneze ca bancă de credit ipotecar)

solicit/solicităm autorizarea în calitate de bancă de credit ipotecar, cu
denumirea ......................................................................
................................................................................
Menţionez/Menţionăm următoarele:
- acţionarii semnificativi care deţin indirect participaţii la capitalul
social al acesteia sau drepturi de vot sunt: ...................................
...............................................................................;
- conducătorii băncii de credit ipotecar sunt: ..............................
...............................................................................;
- administratorii băncii de credit ipotecar sunt: ...........................
...............................................................................;
- persoanele care au legături strânse cu banca de credit ipotecar, altele
decât fondatorii, acţionarii semnificativi şi administratorii acesteia, sunt:
................................................................................
...............................................................................;
(se vor indica numele/denumirea, cetăţenia/naţionalitatea)
- adresa sediului social şi, după caz, a sediului real este/sunt: ...........
................................................................................
În susţinerea cererii mele/noastre anexez/anexăm următoarea documentaţie, în
conformitate cu prevederile art. 3110 din Normele Băncii Naţionale a României
nr. 10/2004 privind autorizarea băncilor, băncilor de credit ipotecar,
instituţiilor emitente de monedă electronică, altele decât băncile, a caselor de
economii pentru domeniul locativ şi a sucursalelor din România ale instituţiilor
de credit străine:
................................................................................
................................................................................
................................................................................
................................................................................
................................................................................
................................................................................
Adresa noastră de contact este:
................................................................................
................................................................................

Telefon: ........................ Fax: ................................
Data: ............................ Semnătura: ..........................

Domnului Guvernator al Băncii Naţionale a României.