Act legislativ


 


Banca Naţională a României
Regulament nr. 7 din 18.apr.2008
Monitorul Oficial, Partea I 331 25.apr.2008
Intrare în vigoare la 1.mai.2008
privind comisioanele practicate de Banca Naţională a României pentru efectuarea operaţiunilor de eliberare şi primire de numerar în relaţia cu instituţiile de credit şi Trezoreria Statului

   Având în vedere:
   -Nota nr. VI.2/1053 din 4 martie 2008 a Direcţiei emisiune, tezaur şi casierie din centrala Băncii Naţionale a României;
   -aprobarea Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României în şedinţa din data de 15 aprilie 2008, în temeiul prevederilor art. 48 din Legea nr. 312/2004 privind statutul Băncii Naţionale a României,

   Banca Naţională a României emite următorul regulament:

   Art. 1. - Pentru serviciile prestate de Banca Naţională a României instituţiilor de credit şi Trezoreriei Statului, aferente operaţiunilor cu numerar, se percep comisioane.
   Art. 2. - Retragerile, respectiv depunerile de numerar ale instituţiilor de credit/Trezoreriei Statului se realizează prin casieriile sucursalelor Băncii Naţionale a României, în conformitate cu prevederile Normelor Băncii Naţionale a României nr. 8/2006 privind operaţiunile cu numerar ale instituţiilor de credit şi Trezoreriei Statului în relaţia cu Banca Naţională a României şi decontarea acestor operaţiuni, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 564 din 29 iunie 2006.
   Art. 3. -(1) Asupra numerarului sub formă de bancnote şi/sau monede metalice, retras în ziua (z), care a fost anunţat în ziua anterioară (z-1), se percepe un comision de 0,30%, aplicat la suma retrasă.
   (2) Asupra numerarului sub formă de bancnote şi/sau monede metalice, anunţat şi retras în aceeaşi zi (z), se percepe un comision de 1%, aplicat la valoarea retrasă.
   (3) Asupra numerarului, sub formă de bancnote şi/sau monede metalice, anunţat a se retrage şi neridicat se percepe un comision de 1%.
   (4) În cazul în care în ziua (z) instituţia de credit/Trezoreria Statului renunţă parţial la numerarul solicitat iniţial, comisionul de 1% se aplică doar la numerarul neridicat.
   Art. 4. -(1) Asupra numerarului sub formă de bancnote, anunţat a se retrage în ziua anterioară (z-1), pentru care se solicită o structură pe cupiuri preferenţială, diferită de structura stabilită de Banca Naţională a României, se percepe un comision de 2,5%.
   (2) Asupra numerarului sub formă de bancnote, anunţat a se retrage în aceeaşi zi (z), pentru care se solicită o structură pe cupiuri preferenţială, dar care vine în completarea unei alte cereri anunţate în ziua anterioară (z-1), se percepe un comision de 2,5%.
   (3) Asupra numerarului sub formă de bancnote, anunţat a se retrage în aceeaşi zi (z), pentru care se solicită o structură pe cupiuri preferenţială, se percepe un comision de 3,5%.
   Art. 5. -(1) Pentru mai mult de o depunere zilnică din partea unei instituţii de credit/Trezoreriei Statului la aceeaşi sucursală a Băncii Naţionale a României se percepe un comision de 0,25%, aplicat la suma depusă.
   (2) Pentru bancnotele/monedele metalice fără putere circulatorie sau de altă valoare nominală decât restul bancnotelor/monedelor dintr-un pachet/săculeţ, constatate la procesarea numerarului depus, se percepe un comision de 1%, aplicat la valoarea pachetului/săculeţului în care acestea au fost depistate.
   (3) Pentru fiecare bancnotă/monedă metalică contrafăcută, constatată la procesarea numerarului depus, se percepe un comision de 5%, aplicat la valoarea pachetului/săculeţului în care aceasta a fost depistată.
   Art. 6. -(1) Pentru efectuarea operaţiunilor de schimb între bancnote şi monede aflate în circulaţie (monede metalice cu bancnote şi invers, monede metalice tot cu monede metalice, dar din cupiuri diferite, bancnote tot cu bancnote, dar din cupiuri diferite), se percepe un comision de 3,5% asupra sumei schimbate. Operaţiunea de schimb se efectuează în aceeaşi zi.
   (2) Pentru schimbul de bancnote deteriorate prin macularea cu cerneală specială (roşie) în urma declanşării accidentale a dispozitivelor antifurt, ca efect al manevrării necorespunzătoare de către personalul de specialitate a numerarului ambalat în dispozitive antifurt, se percepe un comision de 0,5 lei/bancnotă, cu respectarea tuturor normelor de preschimbare în vigoare, emise de Banca Naţională a României.
   (3) Schimbul de bancnote şi monede aflate în circulaţie, deteriorate în procesul circulaţiei monetare, cu bancnote şi monede corespunzătoare nu se comisionează.
   Art. 7. -(1) Pentru fiecare mesaj sub formă de fişier XML, finalizat, transmis de instituţiile de credit/Trezoreria Statului la Banca Naţională a României, pentru retragerile sau depunerile de numerar se percepe un comision fix de 20 lei.
   (2) Pentru consultarea bazei de date a sistemului CashReGIS cu privire la decontarea diferenţelor de numerar constatate la procesare şi a comisioanelor aferente operaţiunilor cu numerar se percepe un comision fix, lunar, în valoare de 1.500 lei.
   Art. 8. -(1) Comisioanele percepute potrivit art. 3, 4, art. 5 alin. (1), art. 6 alin. (1) şi (2) şi art. 7 alin. (1) se vor calcula şi încasa de Banca Naţională a României în ziua efectuării operaţiunilor respective.
   (2) Comisionul prevăzut la art. 5 alin. (2) şi (3) se încasează în ziua procesării numerarului şi, respectiv, a identificării falsului.
   (3) Comisionul prevăzut la art. 7 alin. (2) se încasează în ultima zi lucrătoare a lunii.
   Art. 9. -(1) Prezentul regulament intră în vigoare la data de 1 mai 2008.
   (2) La data intrării în vigoare a prezentului regulament se abrogă Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 2/2006 privind comisioanele practicate de Banca Naţională a României pentru efectuarea operaţiunilor de depunere şi retragere de numerar ale instituţiilor de credit şi ale Trezoreriei Statului, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 645 din 26 iulie 2006, cu modificările ulterioare.

   Preşedintele Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României,
Mugur Constantin Isărescu

   Bucureşti, 18 aprilie 2008.
   Nr. 7.