Act legislativ


 


Banca Naţională a României
Ordin nr. 737 din 9.aug.2010
Monitorul Oficial, Partea I 20.aug.2010
Intrare în vigoare la 20.aug.2010
privind dispunerea radierii din Registrul general al instituţiilor financiare nebancare a Societăţii Comerciale REAL LEASING - IFN S.A.

    Având în vedere imposibilitatea desfăşurării de către Societatea Comercială REAL LEASING - IFN S.A. a activităţii de creditare potrivit prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare, ca urmare a intrării în faliment,
    în baza art. 28 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 93/2009,
    în temeiul art. 35 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României şi al prevederilor Hotărârii Parlamentului României nr. 35/2009 pentru numirea Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României,

    guvernatorul Băncii Naţionale a României emite următorul ordin:

   Articol unic. - Se dispune radierea din Registrul general al instituţiilor financiare nebancare a Societăţii Comerciale REAL LEASING - IFN S.A., cu sediul în Bucureşti, str. Arieşul Mare nr. 5, bl. I12, sc. C, ap. 36, sectorul 6, înregistrată la oficiul registrului comerţului sub nr. J40/7812/2001, cod unic de înregistrare 14176270, înscrisă în Registrul general la secţiunea h) "Leasing financiar" sub nr. RG-PJR-41-080129.

    Guvernatorul Băncii Naţionale a României,
Mugur Constantin Isărescu

    Bucureşti, 9 august 2010.
    Nr. 737.