Act legislativ


 


Banca Naţională a României
Regulament nr. 19 din 30.sep.2010
Monitorul Oficial, Partea I 1.noi.2010
Intrare în vigoare la 31.dec.2010
pentru modificarea şi completarea Regulamentului Băncii Naţionale a României şi al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 22/27/2006 privind adecvarea capitalului instituţiilor de credit şi al firmelor de investiţii

    Nr. 19/23

    Banca Naţională a României
    Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare

   Art. I. - Regulamentul Băncii Naţionale a României şi al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 22/27/2006 privind adecvarea capitalului instituţiilor de credit şi al firmelor de investiţii, aprobat prin Ordinul Băncii Naţionale a României şi al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 19/116/2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.035 şi 1.035 bis din 28 decembrie 2006, se modifică şi se completează după cum urmează:
   1. La articolul 2 alineatul (1), după teza a V-a, se introduce o nouă teză, teza a VI-a, cu următorul cuprins:
    "Expresia instituţie externă de evaluare a creditului nominalizată are semnificaţia prevăzută de Regulamentul BNR-CNVM nr. 14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării standard, cu modificările şi completările ulterioare."
   2. La articolul 2 alineatul (2), după litera j) se introduc două noi litere, literele k) şi l), cu următorul cuprins:
    "k) consiliul de administraţie al instituţiei de credit - structura de conducere a instituţiei de credit, definită în cadrul Regulamentului BNR nr. 18/2009 privind cadrul de administrare a activităţii instituţiilor de credit, procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri şi condiţiile de externalizare a activităţilor acestora, cu modificările şi completările ulterioare;
    l) conducerea superioară a instituţiei de credit - organele cu funcţie de conducere ale instituţiei de credit, unde expresia funcţie de conducere are semnificaţia prevăzută de Regulamentul BNR nr. 18/2009, cu modificările şi completările ulterioare."
   3. La articolul 3, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:
    "(6) Deţinerea unor poziţii pe instrumente financiare în afara portofoliului de tranzacţionare, cu scopul de a investi fondurile proprii, nu se consideră deţinere cu intenţie de tranzacţionare, în înţelesul alin. (1). Prevederile prezentului alineat se aplică societăţilor de servicii de investiţii financiare prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare."
   4. Articolul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Articolul 4

    Fondurile proprii de nivel I se compun din totalul elementelor prevăzute la art. 4, art. 5 lit. d) şi art. 6 alin. (1) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006 privind fondurile proprii ale instituţiilor de credit şi ale firmelor de investiţii, cu modificările şi completările ulterioare, mai puţin totalul elementelor menţionate la art. 5 lit. a), b), c), e) şi f) din cadrul aceluiaşi regulament."
   5. La articolul 5 alineatul (2) paragraful al doilea, litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "b) profiturile nete aferente portofoliului de tranzacţionare al instituţiei, nete de orice obligaţie sau dividend previzibile, minus pierderile nete din alte activităţi ale acesteia, cu condiţia ca niciuna din aceste sume să nu fi fost deja inclusă, în calitate de element prevăzut la art. 4 lit. c), art. 5 lit. d) şi art. 6 alin. (1) sau la art. 5 lit. e) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul elementului prevăzut la lit. a) a prezentului paragraf;".
   6. La articolul 5, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(5) Instituţiile pot, cu aprobarea autorităţii competente, să înlocuiască capitalul sub formă de împrumut subordonat, la care se face referire la alin. (2) paragraful al 2-lea lit. c), cu elementele prevăzute la art. 12 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu modificările şi completările ulterioare."
   7. La articolul 7, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(1) În cazul în care o instituţie calculează valorile ponderate la risc ale expunerilor pentru scopurile anexei II la prezentul regulament, potrivit prevederilor Regulamentului BNR-CNVM nr. 15/20/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării bazate pe modele interne de rating, cu modificările şi completările ulterioare, atunci pentru scopurile calculului prevăzut la art. 65 din cadrul aceluiaşi regulament se aplică următoarele:
    a) ajustările de valoare realizate pentru a ţine cont de calitatea creditului contrapartidei pot fi incluse în totalul ajustărilor de valoare şi al provizioanelor constituite pentru expunerile indicate în anexa II; şi
    b) sub rezerva obţinerii aprobării autorităţilor competente, valoarea pierderii aşteptate aferente expunerii la riscul de credit al contrapartidei este zero dacă, la evaluarea unei poziţii incluse în portofoliul de tranzacţionare, riscul de credit al contrapartidei este luat în considerare în mod adecvat.
    În cazul unor astfel de instituţii, pentru scopurile lit. a), asemenea ajustări de valoare nu se includ în fondurile proprii decât în conformitate cu prevederile prezentului alineat."
   8. După articolul 12 se introduce un nou articol, articolul 121, cu următorul cuprins:
    "Articolul 121

    Societatea de administrare a investiţiilor care are în obiectul de activitate administrarea portofoliilor individuale de investiţii şi administrează toate portofoliile individuale de investiţii în baza unor contracte de mandat special, conform cărora clienţii îşi aleg custodele, activele şi tipurile de instrumente financiare în care doresc să investească, precum şi limitele maxime investiţionale pentru fiecare tip de active sau emitent de instrumente financiare, va respecta regulile de adecvare a capitalului exclusiv cu privire la poziţiile sale proprii."
   9. Articolul 17 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Articolul 17

    (1) Instituţiile, cu excepţia societăţilor de servicii de investiţii financiare care îndeplinesc criteriile stabilite la art. 11 alin. (2) sau (3) din prezentul regulament, trebuie să monitorizeze şi să controleze expunerile mari conform prevederilor Regulamentului BNR-CNVM nr. 14/24/2010 privind expunerile mari ale instituţiilor de credit şi ale firmelor de investiţii şi prevederilor art. 142 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare.
    (2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), instituţiile care calculează cerinţele de capital pentru activităţile aferente portofoliului de tranzacţionare în conformitate cu anexele I şi II şi, după caz, cu anexa V la prezentul regulament trebuie să monitorizeze şi să controleze expunerile mari conform prevederilor Regulamentului BNR-CNVM nr. 14/24/2010 şi prevederilor art. 142 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, supuse modificărilor prevăzute la art. 18-20 din prezentul regulament."
   10. Articolul 19 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Articolul 19

    (1) Expunerile totale faţă de clienţii individuali sau grupurile de clienţi aflaţi în legătură se calculează prin însumarea expunerilor care rezultă din portofoliul de tranzacţionare şi a expunerilor care rezultă din afara portofoliului de tranzacţionare, ţinând cont de art. 11-19 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 14/24/2010.
    (2) Expunerile totale ale instituţiei faţă de clienţii individuali şi grupurile de clienţi aflaţi în legătură, calculate în conformitate cu alin. (4), se raportează în conformitate cu art. 8 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 14/24/2010.
    Cu excepţia expunerilor aferente tranzacţiilor de răscumpărare şi operaţiunilor de dare/luare cu împrumut de titluri/mărfuri, calculul expunerilor mari faţă de clienţii individuali şi grupurile de clienţi aflaţi în legătură, efectuat pentru scopuri de raportare, nu poate include recunoaşterea diminuării riscului de credit.
    (3) Suma expunerilor faţă de un client individual sau un grup de clienţi aflaţi în legătură la care se face referire în alin. (1) este limitată în conformitate cu art. 9-19 din Regulamentul BNR- CNVM nr. 14/24/2010.
    (4) Prin derogare de la prevederile alin. (3), activele reprezentând creanţe şi alte expuneri faţă de firme de investiţii recunoscute din state terţe, case de compensare şi burse recunoscute pot fi supuse aceluiaşi tratament prevăzut la art. 9 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 14/24/2010, respectiv la art. 4 lit. c) din cadrul aceluiaşi regulament."
   11. Articolul 20 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Articolul 20

    Instituţiile cărora le este permis să utilizeze modalitatea alternativă de determinare a fondurilor proprii conform art. 5 alin. (2) pot folosi respectiva modalitate de determinare pentru scopurile art. 19 alin. (2) şi (3), cu condiţia ca instituţiile în cauză să îndeplinească toate obligaţiile prevăzute la art. 8-19 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 14/24/2010, cu privire la expunerile care rezultă din afara portofoliului de tranzacţionare, prin utilizarea fondurilor proprii aşa cum sunt definite în Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu modificările şi completările ulterioare."
   12. La anexa nr. I punctul 8, litera B se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "B. TRATAMENTUL CUMPĂRĂTORULUI PROTECŢIEI
    Pentru partea care transferă riscul de credit (cumpărătorul protecţiei), poziţiile sunt determinate prin simetrie cu cele înregistrate de vânzătorul protecţiei, cu excepţia instrumentelor de tip credit linked note (care nu generează poziţii scurte pe emitent). Dacă la un moment dat există o opţiune call în combinaţie cu un step-up, un asemenea moment este considerat ca fiind scadenţa protecţiei. În cazul instrumentelor financiare derivate de credit de tipul first-to-default şi al instrumentelor financiare derivate de credit de tipul n^(th)-to-default, în locul principiului simetriei se aplică tratamentul detaliat mai jos.
    Instrumente financiare derivate de credit de tipul first-to-default
    Atunci când o instituţie obţine o protecţie a creditului pentru o serie de entităţi de referinţă suport pentru un instrument derivat de credit cu condiţia ca prima nerambursare din cadrul activelor să declanşeze plata şi ca acest eveniment de credit să determine încetarea contractului, instituţia poate compensa riscul specific pentru entitatea de referinţă căreia i se aplică cea mai scăzută cerinţă de capital pentru risc specific dintre entităţile de referinţă suport, conform tabelului 1 din prezenta anexă.
    Instrumente financiare derivate de credit de tipul n^(th)-to-default
    Atunci când al n-lea caz de nerambursare din cadrul expunerilor declanşează plata în baza protecţiei creditului, cumpărătorul protecţiei poate compensa riscul specific numai dacă protecţia a fost obţinută şi pentru cazurile de nerambursare de la 1 la n-1 sau dacă s-au produs deja n-1 cazuri de nerambursare. În astfel de cazuri se urmează metodologia descrisă mai sus pentru instrumentele financiare derivate de credit de tipul first-to-default, adaptată corespunzător pentru produsele de tipul n^(th)-to-default."
   13. La anexa nr. I, punctul 11 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "11. O instituţie, în cazul în care transferă titlurile sau drepturile garantate referitoare la proprietatea titlurilor în cadrul unui acord repo ori în cazul în care dă cu împrumut titlurile în cadrul unei operaţiuni de dare de titluri cu împrumut, trebuie să includă titlurile respective în calculul cerinţei de capital, conform acestei anexe, cu condiţia ca astfel de titluri să îndeplinească criteriile prevăzute la art. 3."
   14. La anexa nr. I punctul 14, tabelul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    ''Tabelul 1
   
┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────┐
│ Categorii │ Cerinţa de capital │
│ │ pentru riscul specific │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────┤
│Titluri de creanţă emise sau garantate de administraţii centrale, emise de bănci centrale, │0% │
│organizaţii internaţionale, bănci multilaterale de dezvoltare ori administraţii │ │
│regionale/autorităţi locale ale statelor membre, care, potrivit regulilor cu privire la ponderarea│ │
│în funcţie de risc a expunerilor în conformitate cu prevederile Regulamentului BNR-CNVM │ │
nr. 14/19/2006, cu modificările şi completările ulterioare, s-ar încadra la nivelul 1 al scalei de│ │
│evaluare a calităţii creditului sau cărora le-ar fi atribuită o pondere de risc de 0% │ │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────┤
│Titluri de creanţă emise sau garantate de administraţii centrale, emise de bănci centrale, │0,25% (durata reziduală până la │
│organizaţii internaţionale, bănci multilaterale de dezvoltare ori administraţii │scadenţa finală este mai mică sau│
│regionale/autorităţi locale ale statelor membre, care, potrivit regulilor cu privire la ponderarea│egală cu 6 luni) │
│în funcţie de risc a expunerilor în conformitate cu prevederile Regulamentului BNR-CNVM │ │
nr. 14/19/2006, cu modificările şi completările ulterioare, s-ar încadra la nivelul 2 sau 3 al │1,00% (durata reziduală până la │
│scalei de evaluare a calităţii creditului şi │scadenţa finală este mai mare de │
│ │6 luni şi mai mică sau egală cu │
│titluri de creanţă emise sau garantate de instituţii care, potrivit regulilor cu privire la │24 de luni) │
│ponderarea în funcţie de risc a expunerilor în conformitate cu prevederile Regulamentului │ │
│BNR-CNVM nr. 14/19/2006, cu modificările şi completările ulterioare, s-ar încadra la nivelul 1 │1,60% (durata reziduală până la │
│sau 2 al scalei de evaluare a calităţii creditului şi │scadenţa finală este mai mare de │
│ │24 de luni) │
│titluri de creanţă emise sau garantate de instituţii care, potrivit regulilor cu privire la │ │
│ponderarea în funcţie de risc a expunerilor în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) din │ │
│Regulamentul BNR-CNVM nr. 14/19/2006, cu modificările şi completările ulterioare, s-ar │ │
│încadra la nivelul 3 al scalei de evaluare a calităţii creditului şi │ │
│ │ │
│titluri de creanţă emise sau garantate de societăţi care, potrivit regulilor cu privire la │ │
│ponderarea în funcţie de risc a expunerilor în conformitate cu prevederile Regulamentului │ │
│BNR-CNVM nr. 14/19/2006, cu modificările şi completările ulterioare, s-ar încadra la nivelul 1, │ │
│2 sau 3 al scalei de evaluare a calităţii creditului │ │
│ │ │
│Alte elemente eligibile aşa cum sunt definite la pct. 15 │ │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────┤
│Titluri de creanţă emise sau garantate de administraţii centrale, emise de bănci centrale, │8,00% │
│organizaţii internaţionale, bănci multilaterale de dezvoltare ori administraţii │ │
│regionale/autorităţi locale/instituţii ale statelor membre, care, potrivit regulilor cu privire la│ │
│ponderarea în funcţie de risc a expunerilor în conformitate cu prevederile Regulamentului │ │
│BNR-CNVM nr. 14/19/2006, cu modificările şi completările ulterioare, s-ar încadra la nivelul 4 │ │
│sau 5 al scalei de evaluare a calităţii creditului şi │ │
│ │ │
│titluri de creanţă emise sau garantate de societăţi care, potrivit regulilor cu privire la │ │
│ponderarea în funcţie de risc a expunerilor în conformitate cu prevederile Regulamentului │ │
│BNR-CNVM nr. 14/19/2006, cu modificările şi completările ulterioare, s-ar încadra la nivelul 4 │ │
│al scalei de evaluare a calităţii creditului │ │
│ │ │
│Expuneri pentru care nu este disponibilă o evaluare a creditului din partea unei instituţii │ │
│externe de evaluare a creditului (ECAI) nominalizate │ │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────┤
│Titluri de creanţă emise sau garantate de administraţii centrale, emise de bănci centrale, │12,00%'' │
│organizaţii internaţionale, bănci multilaterale de dezvoltare ori administraţii │ │
│regionale/autorităţi locale/instituţii ale statelor membre, care, potrivit regulilor cu privire la│ │
│ponderarea în funcţie de risc a expunerilor în conformitate cu prevederile Regulamentului │ │
│BNR-CNVM nr. 14/19/2006, cu modificările şi completările ulterioare, s-ar încadra la nivelul 6 │ │
│al scalei de evaluare a calităţii creditului şi │ │
│ │ │
│titluri de creanţă emise sau garantate de societăţi care, potrivit regulilor cu privire la │ │
│ponderarea în funcţie de risc a expunerilor în conformitate cu prevederile Regulamentului │ │
│BNR-CNVM nr. 14/19/2006, cu modificările şi completările ulterioare, s-ar încadra la nivelul 5 │ │
│sau 6 al scalei de evaluare a calităţii creditului │ │
└──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────┘
   15. La anexa nr. I punctul 14, ultimul alineat se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Expunerile rezultate din securitizare care, în conformitate cu art. 22 alin. (1) şi (3) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu modificările şi completările ulterioare, ar fi supuse unui tratament de deducere sau care, în conformitate cu cap. VI din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/16/2010 privind tratamentul riscului de credit aferent expunerilor securitizate şi poziţiilor din securitizare, ar fi ponderate în funcţie de risc cu 1250% se supun unei cerinţe de capital care nu poate fi mai mică decât cea stabilită prin tratamentele amintite. Facilităţile de trezorerie pentru care nu există rating se supun unei cerinţe de capital care nu poate fi mai mică decât cea prevăzută în cap. VI din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/16/2010."
   16. La anexa nr. I, punctul 28 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "28. În continuare, instituţia trebuie să calculeze durata modificată pentru fiecare titlu de creanţă pe baza următoarei formule:
   
                    durata (D)
durata modificată = ──────────, unde
(1+r)
m
_____
\ t C(t)
/_____ ───────
t=1 (1+r)^t
D = ───────────────
m
_____
\ C(t)
/_____ ───────
t=1 (1+r)^t
    unde:
    r = randamentul la scadenţă (a se vedea pct. 27);
    C(t) = plata la momentul t;
    m = scadenţa totală (a se vedea pct. 27)."
   17. La anexa nr. I, punctul 47 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "47. Cerinţele de capital pentru poziţiile pe organisme de plasament colectiv (OPC-uri) care îndeplinesc condiţiile specificate în art. 3 în vederea aplicării tratamentului privind cerinţele de capital aferente portofoliului de tranzacţionare se calculează în conformitate cu metodele stabilite la pct. 48-56."
   18. La anexa nr. II, punctul 6 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "6. Ţinând cont de prevederile pct. 7-10, valorile expunerilor şi valorile ponderate la risc ale expunerilor se calculează în conformitate cu prevederile Regulamentului BNR-CNVM nr. 14/19/2006, cu modificările şi completările ulterioare, ale Regulamentului BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare, ale Regulamentului BNR-CNVM nr. 19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Regulamentului BNR-CNVM nr. 18/16/2010, în cadrul acestora referinţele la «instituţii de credit» din respectivele prevederi urmând a fi înţelese ca referinţe la «instituţii», referinţele la «instituţii de credit mamă» urmând a fi înţelese ca referinţe la «instituţii mamă», cu termenii concomitenţi interpretaţi în consecinţă."
   19. La anexa nr. II, punctul 11 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "11. În cazul în care un instrument financiar derivat de credit inclus în portofoliul de tranzacţionare face parte dintr-o operaţiune de acoperire internă (internal hedge), iar protecţia creditului este recunoscută potrivit Regulamentului BNR- CNVM nr. 19/24/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se consideră că nu rezultă risc de credit al contrapartidei din poziţia pe instrumentul financiar derivat de credit. În mod alternativ, o instituţie poate include sistematic, în scopul calculării cerinţelor de capital pentru riscul de credit al contrapartidei, toate instrumentele financiare derivate de credit incluse în portofoliul de tranzacţionare care fac parte din operaţiuni de acoperire internă sau care au fost achiziţionate ca protecţie faţă de expunerea la riscul de credit al contrapartidei, în cazul în care protecţia creditului este recunoscută potrivit Regulamentului BNR-CNVM nr. 19/24/2006, cu modificările şi completările ulterioare."
   20. La anexa nr. III punctul 3.1, teza a II-a se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Două valute sunt considerate ca fiind strâns corelate numai dacă, în următoarele 10 zile lucrătoare, apariţia unei pierderi, din poziţii egale şi opuse pe astfel de valute, de 4% sau mai puţin din valoarea respectivei poziţii puse în corespondenţă (exprimată în moneda de raportare), are o probabilitate - calculată pe baza ratelor de schimb zilnice pe ultimii 3 sau 5 ani - de cel puţin 99%, atunci când se foloseşte o perioadă de observare de 3 ani, sau de cel puţin 95%, când se foloseşte o perioadă de observare de 5 ani."
   21. La anexa nr. V punctul 1, teza I se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "1. Instituţiile pot, în condiţiile stabilite în această anexă, să calculeze cerinţele de capital pentru riscul de poziţie, riscul valutar şi/sau riscul de marfă prin utilizarea propriilor modele interne de administrare a riscului în locul sau în combinaţie cu metodele descrise în anexele I, III şi IV."
   22. La anexa nr. V punctul 5 paragraful 7, teza I se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "În ceea ce priveşte expunerile din securitizarea tradiţională sau sintetică care ar fi supuse unui tratament de deducere în conformitate cu tratamentul stabilit în art. 22 alin. (1) şi (3) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu modificările şi completările ulterioare, sau care ar fi ponderate la risc cu 1250% în conformitate cu cap. VI din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/16/2010 privind tratamentul riscului de credit aferent expunerilor securitizate şi poziţiilor de securitizare, aceste poziţii se supun unei cerinţe de capital care nu poate fi mai mică decât cea stabilită conform tratamentului respectiv."
   23. La anexa nr. V punctul 9, litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "b) media nivelurilor zilnice ale valorii la risc (value-at-risk) din ultimele 60 de zile lucrătoare, înmulţită cu factorul menţionat la pct. 7, ajustat cu factorul la care se face referire la pct. 8, la care se adaugă, dacă este cazul, cerinţa de capital pentru riscul de nerambursare adiţional prevăzută la pct. 5."
   24. La anexa nr. VI partea C, punctul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "3. Prin derogare de la pct. 1 şi 2, în cazul în care o instituţie acoperă o expunere la riscul de credit din afara portofoliului de tranzacţionare, utilizând un instrument financiar derivat de credit inclus în portofoliul de tranzacţionare (utilizând o acoperire internă), nu se va considera că expunerea din afara portofoliului de tranzacţionare este acoperită pentru scopurile calculării cerinţelor de capital decât dacă, pentru expunerea din afara portofoliului de tranzacţionare, instituţia cumpără de la o terţă parte eligibilă din punctul de vedere al furnizării protecţiei un instrument financiar derivat de credit care îndeplineşte cerinţele prevăzute în art. 59 şi 60 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 19/24/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Fără a aduce atingere celei de-a doua teze de la pct. 11 din anexa II, atunci când o astfel de protecţie furnizată de o terţă parte este cumpărată şi recunoscută ca acoperire pentru o expunere din afara portofoliului de tranzacţionare pentru scopurile calculării cerinţelor de capital, niciuna dintre acoperirile prin instrumente financiare derivate de credit, internă sau externă, nu poate fi inclusă în portofoliul de tranzacţionare pentru scopul calculării cerinţelor de capital."
   25. La anexa nr. VI partea D, punctul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "4. Acordurile la termen de tip repo tranzacţionabile (term trading-related repo-style transactions) pe care o instituţie le include în afara portofoliului de tranzacţionare pot fi incluse în portofoliul de tranzacţionare pentru scopurile calculării cerinţelor de capital în condiţiile în care toate acordurile de tip repo de acest fel sunt incluse. Pentru acest scop, acordurile de tip repo tranzacţionabile sunt definite drept cele care îndeplinesc cerinţele prevăzute la art. 3 alin. (2) şi în anexa VI partea A, iar cele două segmente componente sunt fie sub formă de numerar, fie sub formă de titluri care pot fi incluse în portofoliul de tranzacţionare. Indiferent de locul unde sunt înregistrate, toate tranzacţiile de tip repo sunt supuse unei cerinţe de capital, calculată în legătură cu activităţile din afara portofoliului de tranzacţionare, pentru riscul de credit al contrapartidei."
   Art. II. - Prezentul regulament intră în vigoare la data de 31 decembrie 2010.
    *
    Prezentul regulament transpune următoarele prevederi ale directivelor Uniunii Europene:
   a) art. 2 paragraful 1, art. 2 paragraful 2 lit. a), art. 2 paragraful 3 şi art. 4 paragraful 1 subparagrafele 2 şi 3 din Directiva 2009/111/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 septembrie 2009 de modificare a Directivelor 2006/48/CE, 2006/49/CE şi 2007/64/CE în ceea ce priveşte băncile afiliate instituţiilor centrale, anumite elemente ale fondurilor proprii, expunerile mari, reglementările privind supravegherea, precum şi gestionarea crizelor, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 302 din 17 noiembrie 2009;
   b) art. 1 paragraful 1 lit. a) şi b), art. 1 paragrafele 2 şi 3 şi art. 2 paragraful 1 subparagrafele 2 şi 3 din Directiva 2009/27/CE a Comisiei din 7 aprilie 2009 de modificare a unor anexe la Directiva 2006/49/CE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte normele tehnice referitoare la administrarea riscurilor, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 94 din 8 aprilie 2009.