Act legislativ


 


Banca Naţională a României
Ordin nr. 682 din 13.aug.2014
Monitorul Oficial, Partea I 641 1.sep.2014
Intrare în vigoare la 1.sep.2014
Ordinul nr. 682/2014 privind dispunerea radierii din Registrul general al instituţiilor financiare nebancare a Societăţii Comerciale PRACTIC LEASING IFN - S.A.

    Având în vedere solicitarea privind radierea din Registrul general al instituţiilor financiare nebancare a Societăţii Comerciale PRACTIC LEASING IFN - S.A., formulată în baza art. 28 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare, cu modificările şi completările ulterioare, prin scrisoarea înregistrată la Banca Naţională a României - Direcţia supraveghere cu nr. 10.993 din 22 iulie 2014, şi îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 113 alin. (1) din Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 20/2009 privind instituţiile financiare nebancare, cu modificările şi completările ulterioare,
    în temeiul prevederilor art. 35 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României şi al prevederilor Hotărârii Parlamentului României nr. 35/2009, pentru numirea Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României,

    guvernatorul Băncii Naţionale a României emite următorul ordin:

   Articol unic. - Se dispune radierea din Registrul general al instituţiilor financiare nebancare a Societăţii Comerciale PRACTIC LEASING IFN - S.A., cu sediul în Bucureşti, Str. Dâmboviţei nr. 10B, camera 2, sectorul 6, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului cu nr. J40/12.598/2003, cod unic de înregistrare 15754223, înscrisă în Registrul general al instituţiilor financiare nebancare cu nr. RG-PJR-41-110126, la secţiunea k) - Activităţi multiple de creditare.
   
p. Guvernatorul Băncii Naţionale a României,
Florin Georgescu

    Bucureşti, 13 august 2014.
    Nr. 682.