Act legislativ


 


Banca Naţională a României
Regulament nr. 5 din 17.dec.2014
Monitorul Oficial, Partea I 963 30.dec.2014
Intrare în vigoare la 30.dec.2014
Regulamentul nr. 5/2014 pentru completarea Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 5/2013 privind cerinţe prudenţiale pentru instituţiile de credit

    Având în vedere prevederile art. 51 alin. (1) lit. d), ale art. 77, 101, 104, 122, art. 150 alin. (1), art. 289, 320, 382, art. 384 alin. (1) şi ale art. 385 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare,
    în temeiul dispoziţiilor art. 420 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 25 alin. (2) lit. a) şi ale art. 48 alin. (1) din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României,

    Banca Naţională a României emite următorul regulament:

   Art. I. - Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 5/2013 privind cerinţe prudenţiale pentru instituţiile de credit, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 30 decembrie 2013, se completează după cum urmează:
   1. După articolul 139 se introduce un nou articol, articolul 1391, cu următorul cuprins:
    "Art. 1391. - (1) Instituţiile de credit trebuie să instituie politici de administrare a riscurilor care să definească abordarea acestora în privinţa grevării de sarcini a activelor, precum şi proceduri şi controale care să asigure că riscurile asociate administrării garanţiilor şi grevării de sarcini a activelor sunt identificate, monitorizate şi administrate în mod adecvat.
    (2) Politicile prevăzute la alin. (1) trebuie să ţină seama de modelul de afaceri al fiecărei instituţii de credit, de statele membre în care funcţionează acestea, de specificul pieţelor de finanţare şi de situaţia macroeconomică.
    (3) Politicile prevăzute la alin. (1) trebuie aprobate de organul de conducere."
   2. La articolul 140, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alineatele (11) şi (12), cu următorul cuprins:
    "(11) Pentru a dispune de capacitatea necesară pentru identificarea tuturor tipurilor semnificative de concentrări ale riscului de lichiditate, instituţiile de credit trebuie să aibă o bună înţelegere a structurii de finanţare şi a structurii activelor şi să cunoască toţi factorii principali care le influenţează de-a lungul timpului. Identificarea concentrărilor riscului de lichiditate trebuie să aibă în vedere şi angajamentele din afara bilanţului.
    (12) În funcţie de modelul de activitate, o instituţie de credit trebuie să aibă în vedere vulnerabilităţile care provin din structura de finanţare şi din cea a activelor."
   3. La articolul 140, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (31), cu următorul cuprins:
    "(31) Instituţiile de credit care îşi desfăşoară activitatea în mai multe ţări şi în mai multe monede trebuie să aibă acces la diverse surse de finanţare în fiecare monedă în care instituţia de credit deţine poziţii semnificative."
   4. După articolul 140 se introduce un nou articol, articolul 1401, cu următorul cuprins:
    "Art. 1401. - Pentru determinarea nivelului concentrării riscului de lichiditate, instituţiile de credit trebuie să utilizeze indicatori cantitativi în completarea evaluărilor calitative ale concentrărilor riscului de lichiditate."
   5. La articolul 142, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:
    "(5) Sistemul informaţional prevăzut la alin. (1) trebuie să aibă capacitatea de a oferi în timp util informaţii organelor de conducere relevante cu privire la:
    a) nivelul, evoluţia şi tipurile grevării de sarcini a activelor şi sursele aferente grevării, precum finanţările garantate sau alte tranzacţii;
    b) cuantumul, evoluţia şi calitatea creditului activelor negrevate, dar care pot fi grevate de sarcini, specificând volumul activelor disponibile pentru a fi grevate de sarcini;
    c) cuantumul, evoluţia şi tipurile grevării suplimentare de sarcini care rezultă din scenariile de criză - grevarea de sarcini contingentă."
   6. La articolul 145, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:
    "(11) La elaborarea planurilor de finanţare pentru situaţii neprevăzute, instituţiile de credit trebuie să aibă în vedere şi concentrările riscului de lichiditate."
   7. După articolul 145 se introduce un nou articol, articolul 1451, cu următorul cuprins:
    "Art. 1451. - Instituţiile de credit trebuie să includă în planurile pentru situaţii neprevăzute strategii care să ia în considerare grevarea de sarcini contingentă generată de situaţii de criză relevante, precum o înrăutăţire a ratingului instituţiei de credit, deprecierea activelor gajate şi creşteri ale cerinţelor de marjă."
   Art. II. - Prezentul regulament se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
   
Preşedintele Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României,
Mugur Constantin Isărescu

    Bucureşti, 17 decembrie 2014.
    Nr. 5.