Nr. 22/27
Banca Naţională a României
Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare
CAPITOLUL I Dispoziţii generale
(1) Prezentul regulament stabileşte cerinţele privind adecvarea capitalului, precum şi regulile pentru calcularea acestor cerinţe şi pentru supravegherea prudenţială a entităţilor menţionate la alin. 2 şi 4.
(2) Prezentul regulament se aplică instituţiilor de credit, persoane juridice române, precum şi sucursalelor din România ale instituţiilor de credit din state terţe.
(3) Casele centrale sunt responsabile pentru reglementarea cadrului general aferent cerinţelor privind adecvarea capitalului cooperativelor de credit din cadrul reţelelor cooperatiste. Reglementările emise vor avea în vedere prevederile prezentului regulament în ceea ce priveşte determinarea cerinţelor privind adecvarea capitalului cooperativelor de credit şi nu vor putea stabili cerinţe mai puţin restrictive decât cele prevăzute de acesta. În acest sens, reglementările emise de casa centrală vor fi transmise spre avizare Băncii Naţionale a României.
(4) Prezentul regulament se aplică în mod corespunzător societăţilor de servicii de investiţii financiare, precum şi societăţilor de administrare a investiţiilor care au în obiectul de activitate administrarea portofoliilor individuale de investiţii. În acest sens, orice referire la Banca Naţională a României se consideră a fi făcută, după caz, la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.
(5) Prezentul regulament se aplică la nivel individual şi, după caz, consolidat, în conformitate cu Regulamentul BNR-CNVM nr. 17/22/2006 privind supravegherea pe bază consolidată a instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii.
(6) Casele centrale sunt responsabile pentru aplicarea prezentului regulament la nivel de reţea cooperatistă.
(1) Termenii şi expresiile utilizate în prezentul regulament au înţelesul prevăzut în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului.
Expresia piaţă reglementată are înţelesul prevăzut în Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare.
Termenii şi expresiile instituţii, firme de investiţii şi firmă locală au înţelesul prevăzut în Regulamentul BNR-CNVM nr. 13/18/2006 privind determinarea cerinţelor minime de capital pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii.
Expresiile fonduri proprii şi capital iniţial au înţelesul prevăzut în Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006 privind fondurile proprii ale instituţiilor de credit şi ale firmelor de investiţii.
Expresia membru compensator are înţelesul prevăzut în Regulamentul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 13/2005 privind autorizarea şi funcţionarea depozitarului central, caselor de compensare şi contrapartidelor centrale, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) În înţelesul prezentului regulament, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a) firme de investiţii recunoscute din state terţe - firme care îndeplinesc următoarele condiţii:
(i) dacă ar fi fost înfiinţate în România, s-ar fi încadrat în definiţia societăţilor de servicii de investiţii financiare;
(ii) sunt autorizate într-un stat terţ; şi
(iii) sunt supuse şi respectă cerinţe prudenţiale considerate de către autorităţile competente din România ca fiind cel puţin la fel de stricte ca cele stabilite în prezentul regulament;
b) instrument financiar - orice contract care generează simultan un activ financiar (pentru una dintre părţi) şi o datorie financiară sau un instrument de capital (pentru cealaltă dintre părţi);
c) instrumente financiare derivate tranzacţionate pe OTC (over-the-counter) - elementele enumerate în cadrul listei din Anexa la Regulamentul BNR-CNVM nr. 20/25/2006 privind tratamentul riscului de credit al contrapartidei în cazul instrumentelor financiare derivate, al tranzacţiilor de răscumpărare, al operaţiunilor de dare/luare de titluri/mărfuri cu împrumut, al tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi al tranzacţiilor de creditare în marjă, altele decât acele elemente cărora le este atribuită, potrivit art. 8 din cadrul aceluiaşi regulament, o valoare a expunerii egală cu zero;
d) titlu convertibil - un titlu care, la alegerea deţinătorului, poate fi schimbat cu un alt titlu;
e) warrant - un titlu care conferă deţinătorului dreptul de a cumpăra un activ suport la un preţ stabilit, până la sau la data expirării warrant-ului şi care poate fi decontat prin livrarea activului suport însuşi sau prin decontare în numerar;
f) finanţare de stocuri - poziţii în care stocuri fizice au fost vândute forward, iar costul finanţării a fost îngheţat până la data vânzării forward;
g) acord repo şi acord reverse repo - orice acord prin care o instituţie sau contrapartida sa transferă titluri/mărfuri sau drepturi garantate referitoare la proprietatea titlurilor/mărfurilor, cu condiţia ca această garanţie să fie emisă de către o bursă recunoscută care deţine drepturile asupra titlurilor/mărfurilor, dar fără ca prin acord să fie permisă transferarea sau gajarea unui anumit titlu/marfă către mai mult de o contrapartidă la un moment dat, şi prin care se angajează să le răscumpere - sau să răscumpere titluri/mărfuri care prezintă aceleaşi caracteristici - la un preţ specificat, la o dată viitoare care este specificată, sau urmează a fi specificată, de către cel care efectuează transferul. Acordul reprezintă un acord repo pentru instituţia care vinde titlurile/mărfurile şi un acord reverse repo pentru instituţia care le cumpără;
h) operaţiuni de dare de titluri/mărfuri cu împrumut şi operaţiuni de luare de titluri/mărfuri cu împrumut - orice tranzacţie în care o instituţie sau contrapartida sa transferă titluri/mărfuri în schimbul unei garanţii corespunzătoare, iar împrumutatul se angajează să restituie titlurile/mărfurile echivalente la o dată viitoare sau atunci când i se solicită astfel de către cel care efectuează transferul, tranzacţia respectivă reprezentând dare de titluri/mărfuri cu împrumut pentru instituţia care transferă titlurile/mărfurile şi luare de titluri/mărfuri cu împrumut pentru instituţia către care acestea sunt transferate;
i) delta - variaţia aşteptată a preţului unei opţiuni în raport cu o variaţie mică a preţului instrumentului suport al opţiunii;
j) capital - fonduri proprii.
(3) Pentru scopurile alin. (2) lit. b), instrumentele financiare înglobează atât instrumente financiare primare sau instrumente cash, cât şi instrumente financiare derivate a căror valoare derivă din preţul unui instrument financiar suport, o rată, un indice sau preţul unui alt element suport şi includ cel puţin instrumentele specificate în art. 2 pct. 1 din Regulamentul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 31/2006 de completare a reglementărilor CNVM în vederea implementării unor prevederi ale directivelor europene.
CAPITOLUL II Portofoliul de tranzacţionare
(1) Portofoliul de tranzacţionare (trading book) al unei instituţii cuprinde toate poziţiile pe instrumente financiare şi mărfuri care sunt deţinute fie cu intenţie de tranzacţionare, fie pentru a acoperi alte elemente din portofoliul de tranzacţionare şi care, fie sunt libere de orice clauze restrictive cu privire la posibilitatea tranzacţionării acestora, fie pot fi acoperite.
(2) Poziţiile deţinute cu intenţie de tranzacţionare sunt acele poziţii deţinute intenţionat în vederea revânzării pe termen scurt şi/sau cu intenţia de a beneficia de pe urma diferenţelor pe termen scurt, reale sau aşteptate, dintre preţurile de cumpărare şi vânzare sau de pe urma altor variaţii de preţ sau de rată a dobânzii. Termenul "poziţii" include poziţii proprii şi poziţii care rezultă atât din servicii prestate clienţilor (client servicing), cât şi din operaţiuni efectuate în calitate de formator de piaţă.
(3) Intenţia de tranzacţionare trebuie demonstrată pe baza strategiilor, politicilor şi procedurilor stabilite de instituţie, potrivit Anexei VI, Partea A, în scopul administrării unei anumite poziţii sau portofoliului.
(4) Instituţiile trebuie să stabilească şi să menţină sisteme şi mecanisme de control pentru administrarea portofoliului de tranzacţionare potrivit Anexei VI, Părţile B şi D.
(5) Acoperirile interne pot fi incluse în portofoliul de tranzacţionare, caz în care se aplică Anexa VI, Partea C.
CAPITOLUL III Fonduri proprii
Fondurile proprii de nivel I se compun din totalul elementelor de la art. 4 lit. a)-c) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006 privind fondurile proprii ale instituţiilor de credit şi ale firmelor de investiţii, mai puţin totalul elementelor de la art. 5 lit. a), f) şi e) din cadrul aceluiaşi regulament.
(1) Sub rezerva prevederilor alin. (2)-(5) şi ale art. 6 şi 7, fondurile proprii ale societăţilor de servicii de investiţii financiare şi ale instituţiilor de credit se determină în conformitate cu prevederile Regulamentului BNR-CNVM nr. 18/23/2006 privind fondurile proprii ale instituţiilor de credit şi ale firmelor de investiţii.
(2) Prin derogare de la prevederile alin. 1, instituţiile care sunt obligate să îndeplinească cerinţele de capital calculate potrivit art. 12, art. 17-20 şi Anexelor I şi III-V pot utiliza, numai în acest scop şi cu aprobarea autorităţii competente, o modalitate alternativă de determinare a fondurilor proprii. Nicio parte din fondurile proprii utilizată în acest scop nu poate fi folosită simultan pentru a îndeplini alte cerinţe de capital.
Această modalitate alternativă de determinare este reprezentată de suma următoarelor elemente:
a) fondurile proprii aşa cum sunt definite în Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006 privind fondurile proprii ale instituţiilor de credit şi ale firmelor de investiţii;
b) profiturile nete aferente portofoliului de tranzacţionare al instituţiei, nete de orice obligaţie sau dividend previzibile, minus pierderile nete din alte activităţi ale acesteia, cu condiţia ca niciuna din aceste sume să nu fi fost deja inclusă, în calitate de element prevăzut la art. 4 lit. c) sau art. 5 lit. e) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006 privind fondurile proprii ale instituţiilor de credit şi ale firmelor de investiţii, în cadrul elementului de la lit. a) a prezentului paragraf;
c) capitalul sub formă de împrumut subordonat şi/sau elementele la care se face referire în alin. (5) al acestui articol, cu respectarea condiţiilor prevăzute în alin. (3) şi (4) ale acestui articol şi în art. 6.
(3) Capitalul sub formă de împrumut subordonat la care se face referire la alin. (2) paragraful al 2-lea lit. c) trebuie să aibă o scadenţă iniţială de cel puţin doi ani. Sumele aferente acestora trebuie să fie integral plătite, iar contractul de împrumut nu trebuie să conţină nicio clauză care să prevadă că, în anumite condiţii, altele decât lichidarea instituţiei, datoria devine rambursabilă înainte de data stabilită prin contract, cu excepţia cazului în care autoritatea competentă aprobă această rambursare. Atât principalul cât şi dobânda aferente unui asemenea capital sub formă de împrumut subordonat nu pot fi rambursate dacă o asemenea rambursare ar presupune ca fondurile proprii ale instituţiei în cauză să devină mai mici decât 100% din cerinţele totale de capital.
În situaţia în care fondurile proprii ale instituţiei scad sub 120% din cerinţele totale de capital, aceasta trebuie să notifice autorităţii competente toate rambursările aferente unui astfel de capital sub formă de împrumut subordonat.
(4) Capitalul sub formă de împrumut subordonat la care se face referire la alin. (2) paragraful al 2-lea lit. c) nu poate depăşi un maxim de 150% din fondurile proprii de nivel I rămase să îndeplinească cerinţele calculate potrivit art. 12, art. 17-20 şi anexelor I la V şi se poate apropia de acest maxim numai în condiţiile aprobării prealabile de către autoritatea competentă.
(5) Instituţiile pot, cu aprobarea autorităţii competente, să înlocuiască capitalul sub formă de împrumut subordonat, la care se face referire la alin. (2) paragraful al 2-lea lit. c), cu elementele prevăzute la art. 12(2) lit. a)-b) şi art. 12(3) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006 privind fondurile proprii ale instituţiilor de credit şi ale firmelor de investiţii.
(1) Societăţile de servicii de investiţii financiare pot, cu aprobarea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, acordată în condiţiile în care aceasta consideră că este adecvat din punct de vedere prudenţial, să depăşească plafonul pentru capitalul sub formă de împrumut subordonat prevăzut la art. 5(4), dacă totalul unui asemenea capital sub formă de împrumut subordonat şi al elementelor la care se face referire în art. 5(5) nu depăşeşte 200% din fondurile proprii de nivel I rămase să îndeplinească cerinţele calculate potrivit art. 12, art. 17-20 şi Anexelor I şi III la V.
(2) Instituţiile de credit pot, cu aprobarea Băncii Naţionale a României, acordată în condiţiile în care aceasta consideră că este adecvat din punct de vedere prudenţial, să depăşească plafonul pentru capitalul sub formă de împrumut subordonat prevăzut la art. 5(4), dacă totalul unui asemenea capital sub formă de împrumut subordonat şi al elementelor la care se face referire în art. 5(5) nu depăşeşte 250% din fondurile proprii de nivel I rămase să îndeplinească cerinţele calculate potrivit art. 17-20 şi Anexelor I şi III la V.
(1) În cazul în care o instituţie calculează valorile ponderate la risc ale expunerilor pentru scopurile Anexei II ale prezentului regulament potrivit prevederilor Regulamentului BNR-CNVM nr. 15/20/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării bazate pe modele interne de rating atunci pentru scopurile calculului prevăzut la art. 34 din cadrul aceluiaşi regulament, se aplică următoarele:
a) ajustările de valoare realizate pentru a ţine cont de calitatea creditului contrapartidei pot fi incluse în totalul ajustărilor de valoare şi a provizioanelor constituite pentru expunerile indicate în Anexa II; şi
b) sub rezerva obţinerii aprobării autorităţilor competente, valoarea pierderii aşteptate aferente expunerii la riscul de credit al contrapartidei este zero dacă, la evaluarea unei poziţii incluse în portofoliul de tranzacţionare, riscul de credit al contrapartidei este luat în considerare în mod adecvat.
În cazul unor astfel de instituţii, pentru scopurile lit. a), asemenea ajustări de valoare nu se includ în fondurile proprii decât în conformitate cu prevederile acestui alineat.
(2) Pentru scopurile prezentului articol, se aplică art. 106 şi art. 107 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării standard şi art. 259-262 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării bazate pe modele interne de rating.
CAPITOLUL IV Cerinţe de capital
Secţiunea 1
Prevederi pentru acoperirea riscurilor
Pe toată durata funcţionării, instituţiile trebuie să respecte cerinţele de capital şi limitele privind expunerile mari calculate în conformitate cu prevederile prezentului regulament.
(1) Instituţiile trebuie să deţină un nivel al fondurilor proprii care să fie întotdeauna mai mare sau egal cu suma următoarelor:
a) cerinţele de capital pentru activităţile care aparţin portofoliului de tranzacţionare, calculate în concordanţă cu Anexele I, II şi, după caz, Anexa V; şi
b) cerinţele de capital pentru întreaga activitate, calculate în concordanţă cu metodele şi opţiunile descrise în Anexele III, IV şi, după caz, Anexa V.
(2) Prin derogare de la prevederile alin. 1, instituţiile pot, cu aprobarea autorităţii competente, să calculeze cerinţele de capital pentru activităţile ce aparţin portofoliului de tranzacţionare, conform prevederilor art. 2 lit. a) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 13/18/2006 privind determinarea cerinţelor minime de capital pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii şi pct. 6, 7 şi 9 din Anexa II la prezentul regulament, în condiţiile în care sunt îndeplinite următoarele cerinţe în ceea ce priveşte dimensiunea activităţilor ce aparţin portofoliului de tranzacţionare:
a) activităţile ce aparţin portofoliului de tranzacţionare nu depăşesc în mod normal 5% din totalul activităţii;
b) poziţiile totale din portofoliul de tranzacţionare nu depăşesc în mod normal echivalentul în RON a 15 milioane EUR; şi
c) activităţile ce aparţin portofoliului de tranzacţionare nu depăşesc niciodată 6% din totalul activităţii, iar poziţiile totale din portofoliul de tranzacţionare nu depăşesc niciodată echivalentul în RON a 20 milioane EUR.
(3) Pentru scopurile alin. (2) lit. a) şi c), totalul activităţii este dat de mărimea activităţii din bilanţ şi din afara bilanţului. Pentru a determina mărimea activităţii din bilanţ şi din afara bilanţului, titlurile de creanţă se evaluează la valoarea lor de piaţă sau la valoarea lor nominală, titlurile de capital la valoarea lor de piaţă, iar instrumentele financiare derivate conform valorii nominale sau valorii de piaţă a instrumentelor suport. Poziţiile lungi şi poziţiile scurte se însumează indiferent de semnul lor. Metodele de evaluare se utilizează în mod consecvent.
(4) În cazul în care o instituţie depăşeşte una sau ambele limite impuse la alin. (2) lit. a) şi b) pe o perioadă de timp ce nu poate fi considerată scurtă, sau depăşeşte una sau ambele limite impuse la alin. (2) lit. c), instituţia respectivă este supusă, în ceea ce priveşte activităţile ce aparţin portofoliului de tranzacţionare, cerinţelor impuse la alin. (1) lit. a) şi trebuie să notifice acest lucru autorităţii competente.
(1) Prin derogare de la prevederile pct. 13 şi 14 din Anexa I, cerinţa de risc specific pentru orice obligaţiune care se încadrează în art. 52-54 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării standard, este egală cu cerinţa de risc specific aferentă unui element eligibil având aceeaşi scadenţă reziduală cu cea a unei asemenea obligaţiuni, diminuată corespunzător procentelor prevăzute în art. 55 din cadrul aceluiaşi regulament.
(2) Dacă, în conformitate cu pct. 52 din Anexa I, o autoritate competentă dintr-un alt stat membru aprobă ca eligibil un organism de plasament colectiv (OPC) dintr-un stat terţ, autoritatea competentă din România se poate folosi de această aprobare fără a mai efectua o evaluare proprie.
(1) Cerinţele art. 2 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 13/18/2006 privind determinarea cerinţelor minime de capital pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii se aplică societăţilor de servicii de investiţii financiare, sub rezerva alin. (2)-(4) şi a art. 22 din prezentul regulament.
(2) Prin derogare de la prevederile alin. 1, societăţile de servicii de investiţii financiare care nu sunt autorizate să presteze serviciile de investiţii prevăzute la art. 5(1) pct. 1 lit. c) şi e) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare pot, cu aprobarea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, să deţină un nivel al fondurilor proprii care să fie întotdeauna mai mare sau egal cu maximul dintre:
a) suma cerinţelor de capital cuprinse la art. 2 lit. a)-c) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 13/18/2006 privind determinarea cerinţelor minime de capital pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii; şi
b) suma prevăzută la art. 12.
(3) Prin derogare de la prevederile alin. 1, societăţile de servicii de investiţii financiare care deţin un nivel al capitalului iniţial în conformitate cu art. 7(1) lit. c) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare, dar care se află într-una dintre următoarele categorii, trebuie să deţină un nivel al fondurilor proprii care să fie întotdeauna mai mare sau egal cu suma dintre cerinţele de capital calculate potrivit art. 2 lit. a)-c) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 13/18/2006 privind determinarea cerinţelor minime de capital pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii şi suma prevăzută la art. 12 din prezentul regulament:
a) societăţi de servicii de investiţii financiare care tranzacţionează în cont propriu numai cu scopul de a duce la îndeplinire sau de a executa ordinul unui client sau cu scopul de a-şi asigura accesul la un sistem de compensare şi decontare sau la o bursă recunoscută atunci când acţionează în calitate de agent sau când execută ordinul unui client; şi
b) societăţi de servicii de investiţii financiare:
(i) care nu deţin bani sau titluri ale clienţilor;
(ii) care efectuează tranzacţii numai în cont propriu;
(iii) care nu au clienţi externi;
(iv) ale căror tranzacţii se execută şi se decontează sub responsabilitatea unei instituţii de compensare şi sunt garantate de aceasta.
(4) Societăţile de servicii de investiţii financiare menţionate la alin. (2) şi (3) trebuie să respecte toate celelalte prevederi referitoare la riscul operaţional din cadrul Regulamentului BNR-CNVM nr. 23/28/2006 privind criteriile tehnice referitoare la organizarea şi tratamentul riscurilor, precum fi criteriile tehnice utilizate de autorităţile competente pentru verificarea şi evaluarea acestora.
(5) Prevederile art. 12 se aplică doar societăţilor de servicii de investiţii financiare cărora li se aplică alin. (2) sau (3), în modul specificat în cadrul respectivului articol.
(1) Societăţile de servicii de investiţii financiare trebuie să menţină fonduri proprii echivalente cu o pătrime din valoarea cheltuielilor generale fixe aferente anului precedent.
(2) Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare poate modifica cerinţa prevăzută la alin. (1) în cazul unei schimbări semnificative a activităţii societăţii faţă de anul precedent.
(3) În cazul în care o societate de servicii de investiţii financiare nu a funcţionat cel puţin un an, incluzând ziua în care a început activitatea, cerinţa este de o pătrime din suma cheltuielilor generale fixe previzionată în planul său de afaceri, dacă Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare nu solicită o revizuire a acestui plan.
Secţiunea 2
Aplicarea cerinţelor pe bază consolidată
(1) Societăţile de servicii de investiţii financiare pot fi exceptate de la îndeplinirea cerinţelor de capital pe bază consolidată stabilite în prezentul articol, cu autorizarea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, cu condiţia ca toate firmele de investiţii din grup să fie acoperite de prevederile art. 11(2), iar grupul să nu includă instituţii de credit.
(2) În cazul în care cerinţele prevăzute la alin. (1) sunt îndeplinite, firma de investiţii-mamă la nivelul unui stat membru trebuie să deţină un nivel al fondurilor proprii la nivel consolidat care să fie întotdeauna mai mare sau egal cu maximul dintre următoarele două sume, calculate pe baza situaţiei financiare consolidate a firmei de investiţii-mamă şi în conformitate cu Secţiunea 3 a prezentului capitol:
a) suma cerinţelor de capital prevăzute la art. 2 lit. a)-c) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 13/18/2006 privind determinarea cerinţelor minime de capital pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii; şi
b) suma prevăzută la art. 12.
(3) În cazul în care cerinţele prevăzute la alin. (1) sunt îndeplinite, societatea de servicii de investiţii financiare controlată de către o societate financiară holding trebuie să deţină un nivel al fondurilor proprii la nivel consolidat care să fie întotdeauna mai mare sau egal cu maximul dintre următoarele două sume, calculate pe baza situaţiei financiare consolidate a societăţii financiare holding şi în conformitate cu Secţiunea 3 a prezentului capitol:
a) suma cerinţelor de capital prevăzute la art. 2 lit. a)-c) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 13/18/2006 privind determinarea cerinţelor minime de capital pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii; şi
b) suma prevăzută la art. 12.
(1) Societăţile de servicii de investiţii financiare pot fi exceptate de la îndeplinirea cerinţelor de capital pe bază consolidată stabilite în prezentul articol, cu autorizarea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, cu condiţia ca toate firmele de investiţii din grup să se încadreze în categoriile prevăzute la art. 11 alin. (2) şi (3), iar grupul să nu includă instituţii de credit.
(2) În cazul în care cerinţele prevăzute la alin. (1) sunt îndeplinite, firma de investiţii-mamă la nivelul unui stat membru trebuie să deţină un nivel al fondurilor proprii la nivel consolidat care să fie întotdeauna mai mare sau egal cu suma cerinţelor de capital prevăzute la art. 2 lit. a)-c) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 13/18/2006 privind determinarea cerinţelor minime de capital pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii şi suma prevăzută la art. 12, calculate pe baza situaţiei financiare consolidate a firmei de investiţii-mamă şi în conformitate cu Secţiunea 3 a prezentului capitol.
(3) În cazul în care cerinţele prevăzute la alin. (1) sunt îndeplinite, societatea de servicii de investiţii financiare controlată de către o societate financiară holding trebuie să deţină un nivel al fondurilor proprii la nivel consolidat care să fie întotdeauna mai mare sau egal cu suma cerinţelor de capital prevăzute la art. 2 lit. a)-c) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 13/18/2006 privind determinarea cerinţelor minime de capital pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii şi suma prevăzută la art. 12, calculate pe baza situaţiei financiare consolidate a societăţii financiare holding şi în conformitate cu Secţiunea 3 a prezentului capitol.
Secţiunea 3
Calcularea cerinţelor pe bază consolidată
(1) Pentru scopul calculării, pe bază consolidată, a cerinţelor de capital stabilite în Anexele I şi V şi a expunerilor faţă de clienţi prevăzute la art. 17-20, poziţiile din portofoliul de tranzacţionare al unei instituţii pot fi compensate cu poziţiile din portofoliul de tranzacţionare al altei instituţii, în conformitate cu regulile stabilite la art. 17-20 şi în Anexele I şi V.
Poziţiile pe valută ale unei instituţii pot fi compensate cu poziţiile pe valută ale altei instituţii, în conformitate cu regulile stabilite în Anexele III şi/sau V. Totodată, poziţiile pe mărfuri ale unei instituţii pot fi compensate cu poziţiile pe mărfuri ale altei instituţii, în conformitate cu regulile stabilite în Anexa IV şi/sau Anexa V.
Compensarea menţionată la primele două paragrafe poate fi efectuată numai între poziţiile din portofoliile de tranzacţionare ale instituţiilor care îndeplinesc, pe bază individuală, cerinţele de capital impuse în art. 2 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 13/18/2006 privind determinarea cerinţelor minime de capital pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii şi cerinţele privind monitorizarea şi controlul expunerilor mari prevăzute în Secţiunea 4 a prezentului capitol.
(2) Poziţiile din portofoliile de tranzacţionare şi, respectiv, poziţiile pe valută şi pe mărfuri, aferente entităţilor localizate în state terţe pot fi compensate, numai dacă sunt îndeplinite simultan următoarele condiţii:
a) entităţile respective au fost autorizate într-un stat terţ şi fie se încadrează în definiţia instituţiilor de credit prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, fie sunt firme de investiţii recunoscute din state terţe;
b) asemenea entităţi se conformează, pe bază individuală, cu norme de adecvare a capitalului similare celor prevăzute prin prezentul regulament; şi
c) în ţările terţe în cauză nu există nicio reglementare care să poată afecta semnificativ transferul fondurilor în cadrul grupului.
(3) Fără a lua în considerare prevederile alin. (1) paragraful al 3-lea, compensarea prevăzută la primele două paragrafe ale aceluiaşi alineat poate fi efectuată între instituţiile din cadrul unui grup, care au fost autorizate în România, în condiţiile în care:
a) există o alocare satisfăcătoare a capitalului în cadrul grupului; şi
b) cadrul de reglementare, cel legal sau contractual în care instituţiile îşi desfăşoară activitatea, este de natură să garanteze suportul financiar reciproc în cadrul grupului.
(4) Compensarea prevăzută la primele două paragrafe ale alin. (1) poate fi efectuată între instituţiile din cadrul unui grup care îndeplinesc condiţiile impuse la alin. (3) şi orice instituţie inclusă în acelaşi grup care a fost autorizată în alt stat membru, dacă acea instituţie are obligaţia să îndeplinească, pe bază individuală, cerinţele de capital impuse la art. 9, art. 11, precum şi cerinţele de la art. 17.
(1) La calculul fondurilor proprii pe bază consolidată se aplică prevederile art. 26 alin. (1) şi alin. (3)-(5) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006 privind fondurile proprii ale instituţiilor de credit şi ale firmelor de investiţii.
(2) Pentru scopul calculării fondurilor proprii pe bază consolidată, instituţiile pot solicita autorităţii competente responsabile cu exercitarea supravegherii pe bază consolidată recunoaşterea validităţii definiţiilor specifice privind fondurile proprii, aplicabile instituţiilor în cauză, în raport cu prevederile Capitolului III din prezentul regulament.
Secţiunea 4
Monitorizarea şi controlul expunerilor mari
(1) Instituţiile trebuie să monitorizeze şi să controleze expunerile mari conform prevederilor art. 3 alin. (1)-(3), art. 4, art. 5, art. 6(1), art. 7(1) şi art. 8-17 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 16/21/2006 privind expunerile mari ale instituţiilor de credit şi ale firmelor de investiţii şi prevederilor art. 142 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului.
(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), instituţiile care calculează cerinţele de capital pentru activităţile aferente portofoliului de tranzacţionare în conformitate cu Anexele I şi II, şi, după caz, cu Anexa V la prezentul regulament, trebuie să monitorizeze şi să controleze expunerile mari în conformitate cu prevederile art. 3-5, art. 6(1), art. 7(1) şi art. 8-17 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 16/21/2006 privind expunerile mari ale instituţiilor de credit şi ale firmelor de investiţii şi prevederile art. 142 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, supuse modificărilor prevăzute la art 18-20 din prezentul regulament.
(1) Expunerile faţă de clienţii individuali, care rezultă din portofoliul de tranzacţionare se calculează prin însumarea următoarelor elemente:
a) excedentul - atunci când este pozitiv - al poziţiilor lungi faţă de poziţiile scurte ale unei instituţii pe toate instrumentele financiare emise de clientul în cauză, poziţia netă pe fiecare dintre diferitele instrumente fiind calculată conform metodelor prevăzute în Anexa I;
b) expunerea netă, în cazul angajamentelor de preluare fermă a unui titlu de creanţă sau de capital; şi
c) expunerile faţă de clientul în cauză, rezultate din tranzacţii, acorduri şi contracte la care se face referire în Anexa II, asemenea expuneri fiind calculate în maniera de calcul al valorilor expunerilor, descrisă în respectiva anexă.
Pentru scopurile lit. b), expunerea netă se calculează prin deducerea acelor poziţii aferente angajamentelor de preluare fermă care sunt subscrise sau sub-angajate de către terţe părţi pe baza unei înţelegeri formale, urmată de reducerea acesteia prin aplicarea factorilor prevăzuţi la pct. 41 din Anexa I.
Pentru scopurile lit. b), instituţiile trebuie să implementeze sisteme pentru monitorizarea şi controlul expunerilor rezultate din angajamente de preluare fermă în perioada dintre momentul angajamentului iniţial şi ziua lucrătoare 1, ţinând cont de natura riscurilor întâlnite pe pieţele în cauză.
Pentru scopurile lit. c), referinţa către Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării bazate pe modele interne de rating se exclude dintre referinţele prevăzute la pct. 6 al Anexei II la prezentul regulament.
(2) Expunerile din portofoliul de tranzacţionare faţă de grupurile de clienţi aflaţi în legătură se calculează prin însumarea expunerilor faţă de clienţii individuali dintr-un astfel de grup, determinate conform alin. 1.
(1) Expunerile totale faţă de clienţi individuali sau grupuri de clienţi aflaţi în legătură se calculează prin însumarea expunerilor care rezultă din portofoliul de tranzacţionare şi a expunerilor care rezultă din afara portofoliului de tranzacţionare, ţinând cont de art. 11-17 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 16/21/2006 privind expunerile mari ale instituţiilor de credit şi ale firmelor de investiţii.
(2) Expunerile totale ale instituţiei faţă de clienţii individuali şi grupurile de clienţi aflaţi în legătură, calculate în conformitate cu alin. (4), se raportează în conformitate cu art. 8-9 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 16/21/2006 privind expunerile mari ale instituţiilor de credit şi ale firmelor de investiţii.
Cu excepţia expunerilor aferente tranzacţiilor de răscumpărare şi operaţiunilor de dare/luare cu împrumut de titluri/mărfuri, calculul expunerilor mari faţă de clienţii individuali şi grupurile de clienţi aflaţi în legătură, efectuat pentru scopuri de raportare, nu poate include recunoaşterea diminuării riscului de credit.
(3) Suma expunerilor faţă de un client individual sau un grup de clienţi aflaţi în legătură la care se face referire în alin. (1) este limitată în conformitate cu art. 10-17 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 16/21/2006 privind expunerile mari ale instituţiilor de credit şi ale firmelor de investiţii.
(4) Prin derogare de la prevederile alin. (3), activele reprezentând creanţe şi alte expuneri faţă de firme de investiţii recunoscute din ţări terţe, case de compensare şi burse de instrumente financiare, recunoscute, pot fi supuse aceluiaşi tratament acordat creanţelor şi expunerilor faţă de instituţii prin art. 14(3) lit. b), art. 14(5) lit. e) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 16/21/2006 privind expunerile mari ale instituţiilor de credit şi ale firmelor de investiţii.
Instituţiile cărora le este permis să utilizeze modalitatea alternativă de determinare a fondurilor proprii conform art. 5(2), pot folosi respectiva modalitate de determinare pentru scopurile art. 19 alin. (2) şi (3) cu condiţia ca instituţiile în cauză să îndeplinească toate obligaţiile, prevăzute la art. 8-17 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 16/21/2006 privind expunerile mari ale instituţiilor de credit şi ale firmelor de investiţii, cu privire la expunerile care rezultă din afara portofoliului de tranzacţionare, prin utilizarea fondurilor proprii aşa cum sunt definite în Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006 privind fondurile proprii ale instituţiilor de credit şi ale firmelor de investiţii.
Secţiunea 5
Evaluarea poziţiilor pentru scopuri de raportare
(1) Toate poziţiile din portofoliul de tranzacţionare sunt supuse regulilor de evaluare prudente prevăzute în Anexa VI, Partea B. Potrivit acestor reguli, instituţiile trebuie să se asigure că valoarea stabilită pentru fiecare poziţie din portofoliul de tranzacţionare reflectă în mod adecvat valoarea curentă de piaţă. Prima dintre valorile menţionate anterior trebuie să prezinte un grad de certitudine adecvat, avându-se în vedere caracterul dinamic al poziţiilor din portofoliul de tranzacţionare, principiile prudenţiale sănătoase, precum şi modul de operare şi scopul cerinţelor de capital relativ la poziţiile din portofoliul de tranzacţionare.
(2) Poziţiile din portofoliul de tranzacţionare trebuie reevaluate cel puţin zilnic.
(3) În absenţa unor preţuri de piaţă disponibile imediat, instituţiile pot să utilizeze metode alternative de evaluare suficient de prudente, cu condiţia ca aceste metode să fi fost aprobate de către autoritatea competentă.
Secţiunea 6
Administrarea riscului şi evaluarea capitalului
Societăţile de servicii de investiţii financiare trebuie să respecte simultan cerinţele art. 24 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare şi cerinţele reglementărilor emise în aplicarea acestuia, precum şi cerinţele impuse de art. 24 şi art. 148 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, ţinând cont de prevederile art. 29(1) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 17/22/2006 privind supravegherea pe bază consolidată a instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii.
Secţiunea 7
Cerinţe de raportare
(1) La solicitarea autorităţii competente, instituţiile trebuie să furnizeze toate informaţiile necesare pentru evaluarea modului în care acestea se conformează cu prezentul regulament, precum şi orice alte informaţii necesare autorităţii competente pentru îndeplinirea atribuţiilor în domeniul adecvării capitalului instituţiilor. Instituţiile trebuie să ia toate măsurile necesare astfel încât mecanismele de control intern şi procedurile administrative şi contabile să permită, în orice moment, verificarea conformităţii cu prezentul regulament.
(2) Societăţile de servicii de investiţii financiare trebuie să raporteze Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, în maniera specificată de aceasta, cel puţin odată pe lună în cazul societăţilor de servicii de investiţii financiare prevăzute la art. 7(1) lit. c) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare, cel puţin odată la fiecare trei luni în cazul societăţilor de servicii de investiţii financiare prevăzute la art. 7(1) lit. b) din cadrul legii menţionate şi cel puţin odată la fiecare şase luni în cazul societăţilor de servicii de investiţii financiare prevăzute la art. 7(1) lit. a) din cadrul aceleiaşi legi.
(3) Fără a lua în considerare prevederile alin. (2), societăţile de servicii de investiţii financiare de la art. 7(1) lit. b) şi c) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie să transmită informaţiile pe bază consolidată sau subconsolidată doar odată la fiecare şase luni.
(4) Instituţiile de credit raportează Băncii Naţionale a României indicatorii calculaţi pe bază individuală, trimestrial, iar cei calculaţi pe bază consolidată, semestrial.
(5) Instituţiile trebuie să raporteze imediat autorităţii competente orice caz în care contrapartidele acestora nu îşi onorează obligaţiile ce decurg din acorduri repo şi reverse repo sau din operaţiuni de dare de titluri/mărfuri cu împrumut şi din operaţiuni de luare de titluri/mărfuri cu împrumut.
CAPITOLUL V Supravegherea şi cooperarea între autorităţile competente
Autorităţile competente din România furnizează autorităţilor competente ale celorlalte state membre, la cererea acestora, toate informaţiile care sunt de natură să faciliteze supravegherea adecvării capitalului instituţiilor, în special verificarea conformităţii cu dispoziţiile prezentului regulament.
Nerespectarea dispoziţiilor prezentului regulament atrage aplicarea măsurilor şi/sau a sancţiunilor prevăzute la art. 226, art. 227, art. 229, precum şi la art. 284 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului.
Secţiunea 1
Pentru scopurile calculării cerinţelor minime de capital pentru riscul de credit al contrapartidei, potrivit prezentului regulament, precum şi pentru scopurile calculării cerinţelor minime de capital pentru riscul de credit, potrivit Regulamentului BNR-CNVM nr. 13/18/2006 privind determinarea cerinţelor minime de capital pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii, şi fără a aduce atingere prevederilor art. 8 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 20/25/2006 privind tratamentul riscului de credit al contrapartidei în cazul instrumentelor financiare derivate, al tranzacţiilor de răscumpărare, al operaţiunilor de dare/luare de titluri/mărfuri cu împrumut, al tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi al tranzacţiilor de creditare în marjă, expunerile faţă de firme de investiţii recunoscute din state terţe şi expunerile faţă de case de compensare recunoscute şi burse recunoscute se tratează ca expuneri faţă de instituţii.
Secţiunea 2
Dispoziţii tranzitorii
(1) Până la 31 decembrie 2010 sau până la data unor dispoziţii exprese cu privire la stabilirea unui alt termen, societăţile de servicii de investiţii financiare pot depăşi limitele cu privire la expunerile mari prevăzute la art. 10 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 16/21/2006 privind expunerile mari ale instituţiilor de credit şi ale firmelor de investiţii. Pentru exercitarea acestei opţiuni trebuie îndeplinite următoarele condiţii:
a) societatea de servicii de investiţii financiare furnizează servicii de investiţii sau desfăşoară activităţi de investiţii legate de instrumentele financiare menţionate la art. 2 pct. 1 lit. e) subpunctele (1)-(3) şi art. 2 pct. 1 lit. g) şi h) din Regulamentul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 31/2006 de completare a reglementărilor CNVM în vederea implementării unor prevederi ale directivelor europene;
b) societatea de servicii de investiţii financiare nu furnizează astfel de servicii de investiţii sau nu desfăşoară astfel de activităţi de investiţii în numele sau contul clienţilor retail;
c) depăşirile limitelor menţionate la începutul prezentului alineat apar în legătură cu expunerile care decurg din contracte care sunt instrumente financiare enumerate la lit. a) şi se referă la mărfuri sau instrumente suport în înţelesul art. 2 pct. 1 lit. h) din Regulamentul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 31/2006 de completare a reglementărilor CNVM în vederea implementării unor prevederi ale directivelor europene şi sunt calculate în conformitate cu Regulamentul BNR-CNVM nr. 20/25/2006 privind tratamentul riscului de credit al contrapartidei în cazul instrumentelor financiare derivate, al tranzacţiilor de răscumpărare, al operaţiunilor de dare/luare de titluri/mărfuri cu împrumut, al tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi al tranzacţiilor de creditare în marjă sau apar în legătură cu expunerile care decurg din contracte cu privire la livrarea mărfurilor sau emisiile de noxe; şi
d) societatea de servicii de investiţii financiare are o strategie formalizată pentru administrarea şi, în special, pentru controlarea şi limitarea riscurilor ce rezultă din concentrarea expunerilor. Societatea de servicii de investiţii financiare trebuie să informeze Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare cu privire la această strategie şi, fără întârziere, de toate modificările cu caracter material operate asupra acesteia. Societatea de servicii de investiţii financiare trebuie să întreprindă aranjamente adecvate pentru a asigura monitorizarea continuă a bonităţii debitorilor, în conformitate cu impactul acestora asupra riscului de concentrare. Aceste aranjamente permit societăţii de servicii de investiţii financiare să reacţioneze adecvat şi suficient de prompt la orice deteriorare a bonităţii respectivilor debitori.
(2) În cazul în care societatea de servicii de investiţii financiare depăşeşte limitele interne stabilite în conformitate cu strategia la care se face referire la alin. (1) lit. d), aceasta trebuie să notifice Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare fără întârziere mărimea şi natura excedentului, precum şi denumirea contrapartidei.
Pentru scopurile art. 9 şi art. 1.1, se aplică în mod corespunzător art. 264 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării bazate pe modele interne de rating şi art. 36 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 24/29/2006 privind determinarea cerinţelor minime de capital ale instituţiilor de credit şi ale firmelor de investiţii pentru riscul operaţional.
Secţiunea 3
Dispoziţii finale
Societăţile de servicii de investiţii financiare au obligaţia de a transmite lunar Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare situaţia capitalului iniţial, în vederea stabilirii serviciilor de investiţii financiare pe care le vor putea presta.
Administrarea portofoliilor individuale de investiţii menţionate la art. 54(3) lit. a) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare, de către societăţile de administrare a investiţiilor trebuie realizată cu respectarea, în mod corespunzător, a prevederilor prezentului regulament aplicabile societăţilor de servicii de investiţii financiare al căror capital iniţial este stabilit în conformitate cu prevederile art. 7(1) lit. b) din cadrul aceleiaşi legi.
Fără a aduce atingere prevederilor Regulamentului BNR-CNVM nr. 13/18/2006 privind determinarea cerinţelor minime de capital pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii, prezentul regulament intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2007.
*
Prezentul regulament transpune prevederile art. 1 paragraful 1, art. 3 paragraful 1 subparagraful 1 lit. d), f), h)-o), q)-s) şi subparagraful 3, art. 4, art. 11, art. 12 paragraful 1, art. 13 paragraful 1 subparagraful 1 şi paragrafele 2-5, art. 14, art. 17, art. 18, art. 19 paragrafele 2 şi 3, art. 20, art. 21, art. 24-27, art. 28 paragrafele 1 şi 2, art. 29, art. 30 paragraful 1 subparagraful 1 şi paragrafele 2-4, art. 32 paragraful 2, art. 33-35, art. 38 paragraful 1 subparagraful 2, art. 40, art. 45, art. 49 paragraful 1 subparagrafele 2 şi 3, art. 50 paragraful 2, Anexele I-V şi Anexa VII din Directiva 2006/49/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 14 iunie 2006, privind adecvarea capitalului firmelor de investiţii şi al instituţiilor de credit, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 177/30.06.2006.
CALCULAREA CERINŢELOR DE CAPITAL PENTRU ACOPERIREA RISCULUI DE POZIŢIE
DISPOZIŢII GENERALE
Compensare
1. Excedentul poziţiilor lungi (scurte) ale unei instituţii faţă de poziţiile sale scurte (lungi) pe titluri de capital, titluri de creanţă şi titluri convertibile, identice, precum şi pe contracte financiare futures, opţiuni, warrant-uri şi warrant-uri acoperite, identice, reprezintă poziţia sa netă pe fiecare dintre aceste instrumente diferite. La calcularea poziţiei nete, poziţiile pe instrumente financiare derivate se tratează, după cum este prevăzut la pct. 4-7, ca poziţii pe titlul/titlurile suport (sau noţionale). În cazul în care instituţia deţine propriile titluri de creanţă, acestea nu se iau în considerare la calcularea riscului specific potrivit pct. 14.
2. Nu este permisă compensarea între un titlu convertibil şi o poziţie de semn opus pe instrumentul suport al acestuia.
3. Toate poziţiile nete, indiferent de semnele lor, trebuie convertite zilnic, înainte de a le agrega, în moneda de raportare utilizând cel mai răspândit curs de schimb la vedere (spot) de pe piaţă. Pentru valutele pentru care Banca Naţională a României calculează şi comunică cursurile de schimb se folosesc cotaţiile anunţate în ziua respectivă.
Instrumente speciale
4. Contractele futures pe rata dobânzii, FRA-urile şi angajamentele forward de cumpărare sau vânzare a titlurilor de creanţă se tratează ca şi combinaţii de poziţii lungi şi scurte. Astfel, o poziţie lungă pe un contract futures pe rata dobânzii se tratează ca o combinaţie între un împrumut luat, cu scadenţă la data livrării contractului futures şi o deţinere a unui activ cu o scadenţă egală cu cea a instrumentului sau a poziţiei noţionale, reprezentând suport la contractul futures în cauză. În mod similar, un FRA vândut se tratează ca o poziţie lungă, cu o scadenţă egală cu data decontării plus perioada contractului, şi o poziţie scurtă, cu o scadenţă egală cu data decontării. Atât împrumutul, cât şi activul deţinut se includ în prima categorie prevăzută în Tabelul 1 de la pct. 14, în scopul calculării cerinţei de capital pentru acoperirea riscului specific aferent contractelor futures pe rata dobânzii şi FRA-urilor. Un angajament forward de cumpărare a unui titlu de creanţă se tratează ca o combinaţie între un împrumut cu scadenţă la data livrării şi o poziţie lungă spot pe însuşi titlul de creanţă. Împrumutul se include în prima categorie prevăzută în Tabelul 1 de la pct. 14, pentru scopurile riscului specific, iar titlul de creanţă se include în coloana corespunzătoare din cadrul aceluiaşi tabel.
În cazul unui contract futures tranzacţional pe bursă, poate fi luată în considerare, ca şi cerinţă de capital, marja cerută de bursă, dacă marja respectivă este cel puţin egală cu cerinţa de capital pentru un contract futures care ar rezulta dintr-un calcul efectuat folosind metoda stabilită în cuprinsul acestei anexe sau din aplicarea metodei modelelor interne, descrisă în Anexa V.
De asemenea, în cazul unui instrument financiar derivat tranzacţionat pe OTC, de tipul celui la care se face referire în acest punct, care a fost compensat de către o casă de compensare recunoscută de către autorităţile competente din România, poate fi luată în considerare, ca şi cerinţă de capital, marja cerută de casa de compensare, dacă marja respectivă este cel puţin egală cu cerinţa de capital pentru contractul în cauză care ar rezulta dintr-un calcul efectuat folosind metoda stabilită în cuprinsul acestei anexe sau din aplicarea metodei modelelor interne, descrisă în Anexa V. Instituţiile trebuie să dispună de capacitatea de a realiza în orice moment verificarea echivalenţei dintre asemenea cerinţe de marjă şi cerinţele de capital calculate conform metodelor menţionate anterior. Verificarea efectivă a echivalenţei menţionate se realizează cel puţin la datele pentru care se întocmesc raportările.
Pentru scopurile acestui punct, poziţie lungă înseamnă o poziţie în care o instituţie a fixat rata dobânzii pe care o va primi la un anumit moment în viitor, iar poziţie scurtă înseamnă o poziţie în care instituţia a fixat rata dobânzii pe care o va plăti la un anumit moment în viitor.
5. Pentru scopurile acestei anexe, opţiunile pe rata dobânzii, pe titluri de creanţă, pe titluri de capital, pe indici bursieri, pe contracte financiare futures, pe swap-uri şi pe valute se tratează ca şi cum ar fi poziţii egale în valoare cu suma aferentă instrumentului suport la care se referă opţiunea, înmulţită cu valoarea delta aferentă. Poziţiile astfel obţinute pot fi compensate cu orice poziţii de semn opus pe titluri suport sau pe instrumente financiare derivate, identice. Valoarea delta utilizată este cea a bursei în cauză sau, în cazul în care aceasta nu este disponibilă, precum şi în cazul opţiunilor tranzacţionate pe OTC, este cea calculată de instituţia însăşi, sub rezerva că autoritatea competentă este convinsă de faptul că modelul utilizat de către instituţia respectivă este rezonabil, bazat pe ipoteze suficient de prudente; în acest din urmă caz instituţia trebuie să notifice autoritatea competentă cu privire la modelul ales, autoritatea competentă urmând a decide de la caz la caz dacă este necesară revizuirea modelului.
Totodată instituţiile trebuie să deţină suficient capital pentru acoperirea riscurilor caracteristice opţiunilor, altele decât riscul delta.
În cazul unei opţiuni scrise, tranzacţională pe bursă, poate fi luată în considerare ca şi cerinţă de capital marja cerută de bursă, dacă marja respectivă este cel puţin egală cu cerinţa de capital pentru o opţiune, care ar rezulta dintr-un calcul efectuat folosind metoda stabilită în cuprinsul acestei anexe sau din aplicarea metodei modelelor interne, descrisă în Anexa V.
De asemenea, în cazul unei opţiuni tranzacţionale pe OTC, care a fost compensată de către o casă de compensare recunoscută de către autorităţile competente din România, poate fi luată în considerare ca şi cerinţă de capital marja cerută de casa de compensare, dacă marja respectivă este cel puţin egală cu cerinţa de capital pentru o opţiune tranzacţionată pe OTC, care ar rezulta dintr-un calcul efectuat folosind metoda stabilită în cuprinsul acestei anexe sau din aplicarea metodei modelelor interne, descrisă în Anexa V. Instituţiile trebuie să dispună de capacitatea de a realiza în orice moment verificarea echivalenţei dintre asemenea cerinţe de marjă şi cerinţele de capital calculate conform metodelor menţionate anterior. Verificarea efectivă a echivalenţei menţionate se realizează cel puţin la datele pentru care se întocmesc raportările.
Cerinţa pentru o opţiune cumpărată, tranzacţionată pe bursă sau pe OTC, poate fi aceeaşi ca şi cea pentru instrumentul suport, dar fără să depăşească valoarea de piaţă a opţiunii. Cerinţa pentru o opţiune scrisă, tranzacţionată pe OTC, se stabileşte în funcţie de instrumentul suport al acesteia.
6. Warrant-urile pe titluri de creanţă şi de capital se tratează în acelaşi mod ca şi opţiunile, conform pct. 5.
7. Swap-urile se tratează pentru scopurile riscului de rată a dobânzii pe aceeaşi bază ca şi instrumentele din bilanţ. Astfel, un swap pe rata dobânzii, în cadrul căruia o instituţie primeşte o rată a dobânzii variabilă şi plăteşte o rată a dobânzii fixă, se tratează ca fiind echivalent cu o poziţie lungă pe un instrument pe rată a dobânzii variabilă cu scadenţă egală cu perioada până la următoarea dată de fixare a ratei dobânzii şi o poziţie scurtă pe un instrument pe rată a dobânzii fixă cu aceeaşi scadenţă ca şi swap-ul însuşi.
A. TRATAMENTUL VÂNZĂTORULUI PROTECŢIEI
8. La calcularea cerinţei de capital pentru riscul de piaţă al părţii care îşi asumă riscul de credit ("vânzătorul protecţiei") trebuie utilizată, dacă nu se specifică altfel, valoarea noţională a instrumentului financiar derivat de credit, prevăzută în contract. În scopul calculării cerinţei de capital pentru riscul specific, mai puţin pentru instrumentele de tip total return swap, se utilizează scadenţa instrumentului financiar derivat de credit, prevăzută în contract, în locul scadenţei obligaţiei. Poziţiile se determină după cum urmează:
(i) Un instrument de tip total return swap generează o poziţie lungă pe riscul de piaţă general al obligaţiei de referinţă şi o poziţie scurtă pe riscul de piaţă general al unui titlu de stat cu o scadenţă egală cu perioada până la următoarea dată de fixare a ratei dobânzii şi care are atribuită o pondere de risc de 0%, potrivit Regulamentului BNR-CNVM nr. 14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării standard. De asemenea, acesta generează o poziţie lungă pe riscul specific al obligaţiei de referinţă;
(ii) Un instrument de tip credit default swap nu generează poziţie pe riscul de piaţă general. Pentru scopurile riscului specific, instituţia trebuie să înregistreze o poziţie lungă sintetică pe o obligaţie a entităţii de referinţă, în afară de cazul în care instrumentul financiar derivat beneficiază de un rating extern şi îndeplineşte condiţiile aferente unui titlu de creanţă eligibil, caz în care trebuie să înregistreze o poziţie lungă pe instrumentul financiar derivat. Dacă în cadrul produsului sunt datorate plăţi sub formă de prime sau dobânzi, aceste fluxuri de numerar trebuie să fie reprezentate ca poziţii noţionale pe titluri de stat;
(iii) Un instrument de tip single name credit linked note generează o poziţie lungă pe riscul de piaţă general al instrumentului însuşi, ca şi un instrument pe rata dobânzii. Pentru scopul riscului specific este generată o poziţie lungă sintetică pe o obligaţie a entităţii de referinţă. În plus, este generată o poziţie lungă pe emitentul instrumentului respectiv, în cazul în care un instrument de tip credit linked note beneficiază de un rating extern şi îndeplineşte condiţiile aferente unui titlu de creanţă eligibil, se înregistrează doar o singură poziţie lungă pe riscul specific al instrumentului respectiv;
(iv) În plus faţă de poziţia lungă pe riscul specific al emitentului instrumentului de tip single name credit linked note, un instrument de tip multiple name credit linked note, care oferă protecţie proporţională, generează o poziţie pe fiecare entitate de referinţă, suma noţională totală a contractului fiind repartizată între poziţii, proporţional cu ponderea pe care o are fiecare dintre expunerile faţă de entităţile de referinţă. În situaţia în care pot fi luate în considerare mai multe obligaţii ale unei entităţi de referinţă, riscul specific este determinat de obligaţia cu cea mai mare pondere de risc.
În cazul în care un instrument de tip multiple name credit linked note beneficiază de un rating extern şi îndeplineşte condiţiile aferente unui titlu de creanţă eligibil, se înregistrează doar o singură poziţie lungă pe riscul specific al instrumentului respectiv.
(v) Un instrument de tipul first-asset-to-default credit derivative generează o poziţie, de valoare egală cu suma noţională, pe o obligaţie a fiecărei entităţi de referinţă. Dacă nivelul plăţii maxime, în caz de eveniment de credit, este inferior cerinţei de capital determinate potrivit metodei prevăzute la prima propoziţie din acest punct, suma maximă a plăţii poate fi considerată cerinţă de capital pentru riscul specific.
Un instrument de tipul second-asset-to-default credit derivative generează o poziţie, de valoare egală cu suma noţională, pe o obligaţie a fiecărei entităţi de referinţă, cu excepţia uneia (aceea care are cea mai mică cerinţă de capital pentru riscul specific). Dacă nivelul plăţii maxime, în caz de eveniment de credit, este inferior cerinţei de capital determinate potrivit metodei prevăzute la prima propoziţie din acest punct, această sumă poate fi considerată cerinţă de capital pentru riscul specific.
În cazul în care un instrument de tipul first-asset-to-default credit derivative sau second-asset-to-default credit derivative beneficiază de un rating extern şi îndeplineşte condiţiile aferente unui titlu de creanţă eligibil, vânzătorul protecţiei calculează o singură cerinţă de capital aferentă riscului specific, care să reflecte rating-ul instrumentului financiar derivat.
B. TRATAMENTUL CUMPĂRĂTORULUI PROTECŢIEI
Pentru partea care transferă riscul de credit ("cumpărătorul protecţiei"), poziţiile sunt determinate prin simetrie cu cele înregistrate de vânzătorul protecţiei, cu excepţia instrumentelor de tip credit linked note (care nu generează poziţii scurte pe emitent). Dacă la un moment dat există o opţiune call în combinaţie cu un step-up, un asemenea moment este considerat ca fiind scadenţa protecţiei. În cazul instrumentelor de tip n^th to default credit derivative, cumpărătorii protecţiei pot compensa riscul specific pentru "n-1" active suport (respectiv acele n-1 active care au cea mai mică cerinţă de capital pentru riscul specific).
9. Instituţiile care marchează la piaţă şi administrează riscul de rată a dobânzii al instrumentelor financiare derivate enumerate în cadrul pct. 4-7 pe baza fluxurilor de numerar actualizate pot utiliza modelele de senzitivitate pentru a calcula poziţiile la care se face referire în cadrul punctelor menţionate şi le pot utiliza pentru orice obligaţiune care este amortizată pe perioada reziduală (nu şi pentru obligaţiunile al căror principal este rambursat la final într-o singură rată). Modelul, precum şi utilizarea acestuia de către instituţie, trebuie aprobate de către autoritatea competentă. Aceste modele trebuie să genereze poziţii care au aceeaşi senzitivitate la modificările ratei dobânzii ca şi fluxurile de numerar suport. Această senzitivitate trebuie să fie evaluată în raport de variaţiile independente, ale unor rate eşantionate de-a lungul curbei de randament, care să comporte cel puţin un punct de senzitivitate în fiecare dintre benzile de scadenţă prevăzute în Tabelul 2 de la pct. 20. Poziţiile se includ în calculul cerinţelor de capital conform dispoziţiilor prevăzute la pct. 17-32.
10. Instituţiile care nu utilizează modele conform pct. 9 pot, cu aprobarea autorităţii competente, să compenseze integral toate poziţiile pe instrumente financiare derivate la care se face referire la pct. 4-7 şi care îndeplinesc cel puţin următoarele condiţii:
a) poziţiile au aceeaşi valoare şi sunt exprimate în aceeaşi monedă;
b) rata de referinţă (pentru poziţiile pe rată variabilă) sau cuponul (pentru poziţiile pe rată fixă) are valoare apropiată; şi
c) următoarea dată de fixare a ratei sau, pentru poziţiile pe cupon fix, scadenţa reziduală corespunde următoarelor limite:
(i) mai puţin de o lună: aceeaşi zi;
(ii) între o lună şi un an: în cadrul a şapte zile; şi
(iii) peste un an: în cadrul a 30 zile.
11. O instituţie, în cazul în care transferă titlurile, sau drepturile garantate referitoare la proprietatea titlurilor, în cadrul unui acord repo sau în cazul în care dă cu împrumut titlurile în cadrul unei operaţiuni de dare de titluri cu împrumut trebuie să includă titlurile respective în calculul cerinţei de capital, conform acestei anexe, cu condiţia ca astfel de titluri să îndeplinească criteriile prevăzute la art. 11.
Riscul general şi riscul specific
12. Riscul de poziţie pe un titlu de creanţă sau de capital tranzacţional (sau instrument derivat pe un titlu de creanţă ori de capital) este împărţit în două componente în vederea calculării cerinţei de capital pentru acoperirea acestuia.
Prima componentă este cea de risc specific - acesta este riscul de modificare a preţului instrumentului în cauză datorită factorilor legaţi de emitentul acestuia sau, în cazul unui instrument financiar derivat, de emitentul instrumentului suport. A doua componentă acoperă riscul general - acesta este riscul de modificare a preţului instrumentului datorită unei modificări în nivelul ratelor dobânzii (în cazul unui titlu de creanţă tranzacţionat sau al unui instrument financiar derivat pe un titlu de creanţă, tranzacţionat), sau unei variaţii generale a pieţei titlurilor de capital care nu este legată de niciun atribut specific al titlurilor individuale (în cazul unui titlu de capital sau al unui instrument financiar derivat pe un titlu de capital).
TITLURI DE CREANŢĂ TRANZACŢIONATE
13. Instituţia trebuie să clasifice poziţiile nete corespunzător monedei în care acestea sunt exprimate şi să calculeze cerinţa de capital pentru acoperirea riscului general şi a celui specific, separat pentru fiecare valută individuală.
Riscul specific
14. Instituţia trebuie să atribuie poziţiile nete din portofoliul de tranzacţionare, calculate conform pct. 1, categoriilor corespunzătoare din Tabelul 1 în funcţie de emitent/debitor, evaluarea externă sau internă a creditului, precum şi în funcţie de scadenţa reziduală, şi, în continuare, să le înmulţească cu ponderile prevăzute în tabelul menţionat. Instituţia trebuie să însumeze poziţiile ponderate (indiferent dacă acestea sunt lungi sau scurte) în vederea calculării cerinţei de capital pentru acoperirea riscului specific.
Tabelul nr. 1
┌────────────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────┐
│ Categorii │ Cerinţa de capital pentru riscul specific │
├────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────┤
│Titluri de creanţă emise sau garantate de │0% │
│administraţii centrale, emise de bănci centrale,│ │
│organizaţii internaţionale, bănci multilaterale │ │
│de dezvoltare sau administraţii │ │
│regionale/autorităţi locale ale statelor membre,│ │
│care, potrivit regulilor cu privire la │ │
│ponderarea în funcţie de risc a expunerilor în │ │
│conformitate cu prevederile Regulamentului │ │
│BNR-CNVM nr. 14/19/2006 privind tratamentul │ │
│riscului de credit pentru instituţiile de credit│ │
│şi firmele de investiţii potrivit abordării │ │
│standard, s-ar încadra la nivelul 1 al scalei de│ │
│evaluare a calităţii creditului sau cărora le-ar│ │
│fi atribuită o pondere de risc de 0%. │ │
├────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────┤
│Titluri de creanţă emise sau garantate de │0,25% (durata reziduală până la scadenţa │
│administraţii centrale, emise de bănci centrale,│finală este mai mică sau egală cu şase luni)│
│organizaţii internaţionale, bănci multilaterale │ │
│de dezvoltare sau administraţii │1,00% (durata reziduală până la scadenţa │
│regionale/autorităţi locale ale statelor membre,│finală este mai mare de şase luni şi mai │
│care, potrivit regulilor cu privire la │mică sau egală cu 24 luni) │
│ponderarea în funcţie de risc a expunerilor în │ │
│conformitate cu prevederile Regulamentului │1,60% (durata reziduală până la scadenţa │
│BNR-CNVM nr. 14/19/2006 privind tratamentul │finală este mai mare de 24 luni) │
│riscului de credit pentru instituţiile de credit│ │
│şi firmele de investiţii potrivit abordării │ │
│standard, s-ar încadra la nivelul 2 sau 3 al │ │
│scalei de evaluare a calităţii creditului şi │ │
│ │ │
│titluri de creanţă emise sau garantate de │ │
│instituţii care, potrivit regulilor cu privire │ │
│la ponderarea în funcţie de risc a expunerilor │ │
│în conformitate cu prevederile Regulamentului │ │
│BNR-CNVM nr. 14/19/2006 privind tratamentul │ │
│riscului de credit pentru instituţiile de credit│ │
│şi firmele de investiţii potrivit abordării │ │
│standard, s-ar încadra la nivelul 1 sau 2 al │ │
│scalei de evaluare a calităţii creditului şi │ │
│ │ │
│titluri de creanţă emise sau garantate de │ │
│societăţi care, potrivit regulilor cu privire la│ │
│ponderarea în funcţie de risc a expunerilor în │ │
│conformitate cu prevederile Regulamentului │ │
│BNR-CNVM nr. 14/19/2006 privind tratamentul │ │
│riscului de credit pentru instituţiile de credit│ │
│şi firmele de investiţii potrivit abordării │ │
│standard, s-ar încadra la nivelul 1 sau 2 al │ │
│scalei de evaluare a calităţii creditului. │ │
│ │ │
│Alte elemente eligibile aşa cum sunt definite │ │
│la pct. 15. │ │
├────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────┤
│Titluri de creanţă emise sau garantate de │8,00% │
│administraţii centrale, emise de bănci centrale,│ │
│organizaţii internaţionale, bănci multilaterale │ │
│de dezvoltare sau administraţii │ │
│regionale/autorităţi locale/ instituţii ale │ │
│statelor membre, care, potrivit regulilor cu │ │
│privire la ponderarea în funcţie de risc a │ │
│expunerilor în conformitate cu prevederile │ │
│Regulamentului BNR-CNVM nr. 14/19/2006 privind │ │
│tratamentul riscului de credit pentru │ │
│instituţiile de credit şi firmele de investiţii │ │
│potrivit abordării standard, s-ar încadra la │ │
│nivelul 4 sau 5 al scalei de evaluare a │ │
│calităţii creditului şi │ │
│ │ │
│titluri de creanţă emise sau garantate de │ │
│societăţi care, potrivit regulilor cu privire la│ │
│ponderarea în funcţie de risc a expunerilor în │ │
│conformitate cu prevederile Regulamentului │ │
│BNR-CNVM nr. 14/19/2006 privind tratamentul │ │
│riscului de credit pentru instituţiile de credit│ │
│şi firmele de investiţii potrivit abordării │ │
│standard, s-ar încadra la nivelul 3 sau 4 al │ │
│scalei de evaluare a calităţii creditului. │ │
│ │ │
│Expuneri pentru care nu este disponibilă o │ │
│evaluare a creditului din partea unei instituţii│ │
│externe de evaluare a creditului (ECAI) │ │
│nominalizate. │ │
├────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────┤
│Titluri de creanţă emise sau garantate de │12,00% │
│administraţii centrale, emise de bănci centrale,│ │
│organizaţii internaţionale, bănci multilaterale │ │
│de dezvoltare sau administraţii │ │
│regionale/autorităţi locale/ instituţii ale │ │
│statelor membre, care, potrivit regulilor cu │ │
│privire la ponderarea în funcţie de risc a │ │
│expunerilor în conformitate cu prevederile │ │
│Regulamentului BNR-CNVM nr. 14/19/2006 privind │ │
│tratamentul riscului de credit pentru │ │
│instituţiile de credit şi firmele de investiţii │ │
│potrivit abordării standard, s-ar încadra la │ │
│nivelul 6 al scalei de evaluare a calităţii │ │
│creditului şi │ │
│ │ │
│titluri de creanţă emise sau garantate de │ │
│societăţi care, potrivit regulilor cu privire la│ │
│ponderarea în funcţie de risc a expunerilor în │ │
│conformitate cu prevederile Regulamentului │ │
│BNR-CNVM nr. 14/19/2006 privind tratamentul │ │
│riscului de credit pentru instituţiile de credit│ │
│şi firmele de investiţii potrivit abordării │ │
│standard, s-ar încadra la nivelul 5 sau 6 al │ │
│scalei de evaluare a calităţii creditului. │ │
└────────────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────────┘
|
În cazul instituţiilor care aplică regulile cu privire la ponderarea în funcţie de risc a expunerilor în conformitate cu Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării bazate pe modele interne de rating, pentru a putea fi încadrat la un nivel al scalei de evaluare a calităţii creditului, debitorul faţă de care este înregistrată expunerea trebuie să aibă un rating intern cu o probabilitate de nerambursare echivalentă cu sau mai scăzută decât cea asociată cu nivelul corespunzător al scalei de evaluare a calităţii creditului, în conformitate cu regulile referitoare la ponderarea în funcţie de risc a expunerilor faţă de societăţi, prevăzute în cadrul Regulamentului BNR-CNVM nr. 14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării standard.
Instrumentelor emise de către un emitent neeligibil li se atribuie o cerinţă de capital pentru riscul specific de 8% sau 12% în conformitate cu Tabelul 1. Pentru scopurile determinării nivelului riscului de piaţă general, instituţiile pot efectua compensarea între asemenea instrumente şi orice alte titluri de creanţă.
Expunerile rezultate din securitizare care, în conformitate cu art. 22 alin. (1) şi (3) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006 privind fondurile proprii ale instituţiilor de credit şi ale firmelor de investiţii, ar fi supuse unui tratament de deducere sau care, în conformitate cu art. 5(1), art. 8, art. 15-17 şi Capitolul V din Regulamentul BNR-CNVM nr. 21/26/2006 privind tratamentul riscului de credit aferent expunerilor securitizate şi al poziţiilor din securitizare, ar fi ponderate în funcţie de risc cu 1250%, se supun unei cerinţe de capital care nu poate fi mai mică decât cea stabilită prin tratamentele amintite. Facilităţile de trezorerie pentru care nu există rating se supun unei cerinţe de capital care nu poate fi mai mică decât cea prevăzută în art. 5(1), art. 8, art. 15-17 şi Capitolul V din Regulamentul BNR-CNVM nr. 21/26/2006 privind tratamentul riscului de credit aferent expunerilor securitizate şi al poziţiilor din securitizare.
15. Pentru scopurile pct. 14, elementele eligibile includ:
a) poziţii lungi şi scurte pe active care pot fi încadrate la un nivel al scalei de evaluare a calităţii creditului care corespunde cel puţin gradului investiţional în cadrul procesului de punere în corespondenţă (mapping process), descris în cadrul Regulamentului BNR-CNVM nr. 14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării standard;
b) poziţii lungi şi scurte pe active care, datorită solvabilităţii emitentului, au o probabilitate de nerambursare care nu este, potrivit abordării descrise în Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării bazate pe modele interne de rating, mai mare decât cea a activelor la care se face referire la lit. a);
c) poziţii lungi şi scurte pe active pentru care nu este disponibilă o evaluare din partea unei instituţii externe de evaluare a creditului (ECAI) nominalizate, şi care îndeplinesc următoarele condiţii:
(i) sunt considerate suficient de lichide de către instituţia în cauză;
(ii) calitatea lor investiţională este, în opinia instituţiei, cel puţin echivalentă cu aceea a activelor prevăzute la lit. a); şi
(iii) sunt admise la tranzacţionare pe cel puţin o piaţă reglementată dintr-un stat membru sau pe o bursă (stock exchange) dintr-un stat terţ, cu condiţia ca bursa respectivă să fie recunoscută de autorităţile competente din România;
d) poziţiile lungi şi scurte pe active, emise de instituţii supuse cerinţelor privind adecvarea capitalului similare cerinţelor stabilite în Regulamentul BNR-CNVM nr. 13/18/2006 privind determinarea cerinţelor minime de capital pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii, care sunt considerate de către instituţia în cauză suficient de lichide şi a căror calitate investiţională este, în opinia instituţiei, cel puţin echivalentă cu cea a activelor la care se face referire la lit. a); şi
e) titlurile emise de instituţii care sunt considerate a avea un nivel de calitate a creditului echivalent sau mai ridicat decât cele asociate nivelului 2 al scalei de evaluare a calităţii creditului, potrivit regulilor cu privire la ponderarea în funcţie de risc a expunerilor faţă de instituţii, stabilite în cadrul Regulamentului BNR-CNVM nr. 14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării standard, şi care sunt supuse unor aranjamente de supraveghere şi reglementare comparabile cu cele prevăzute de legislaţia naţională cu caracter prudenţial.
Maniera în care titlurile de creanţă sunt evaluate se analizează de către autoritatea competentă, care va schimba aprecierea instituţiei dacă consideră că titlurile în cauză au un grad de risc specific prea mare pentru a putea fi considerate eligibile.
16. În cazul titlurilor care prezintă un risc deosebit datorită solvabilităţii insuficiente a emitentului, instituţia trebuie să aplice ponderarea maximă prevăzută în Tabelul 1 de la pct. 14.
Riscul general
(a) Pe baza scadenţei
17. Procedura de calcul a cerinţelor de capital pentru acoperirea riscului general implică două etape de bază. În prima etapă, toate poziţiile se ponderează corespunzător scadenţei (potrivit explicaţiilor de la pct. 18) în vederea calculării cerinţei de capital necesare pentru acoperirea acestora. În a doua etapă, cerinţele de capital pot fi reduse în cazul în care o poziţie ponderată este deţinută în paralel cu o poziţie ponderată de semn opus, în cadrul aceleiaşi benzi de scadenţă. Reducerea cerinţei de capital este, de asemenea, permisă în cazul în care poziţiile ponderate de semn opus se încadrează în benzi de scadenţă diferite, nivelul reducerii putând depinde atât de faptul că cele două poziţii aparţin sau nu aceleaşi zone, cât şi de zonele particulare de care aparţin. Există în total trei zone (grupe de benzi de scadenţă).
18. Instituţia trebuie să încadreze poziţiile nete în benzile de scadenţă corespunzătoare din coloana 2 sau, după caz, coloana 3 a Tabelului 2 de la pct. 20. Instituţia trebuie să realizeze acest lucru pe baza scadenţei reziduale, în cazul instrumentelor pe rată fixă, şi pe baza perioadei rămase până la următoarea refixare a ratei dobânzii, în cazul instrumentelor la care rata dobânzii este refixată înainte de scadenţa finală. Instituţia trebuie să facă, de asemenea, distincţie între titlurile de creanţă cu un cupon de 3% sau mai mult şi cele cu un cupon de mai puţin de 3% şi, în consecinţă, le alocă în coloana 2 sau coloana 3 a Tabelului 2. În continuare, instituţia le înmulţeşte pe fiecare dintre acestea cu ponderea aferentă benzii de scadenţă în cauză din coloana 4 a Tabelului 2.
19. Instituţia trebuie să calculeze, în continuare, suma poziţiilor lungi ponderate şi, separat, suma poziţiilor scurte ponderate în fiecare dintre benzile de scadenţă. Partea care corespunde de la cele două sume amintite, într-o bandă de scadenţă dată, reprezintă poziţia ponderată pusă în corespondenţă în acea bandă, în timp ce poziţia lungă reziduală sau poziţia scurtă reziduală reprezintă poziţia ponderată nepusă în corespondenţă în aceeaşi bandă. În continuare, se calculează totalul poziţiilor ponderate puse în corespondenţă în toate benzile.
20. Pentru benzile incluse în fiecare dintre zonele din Tabelul 2, instituţia trebuie să calculeze totalurile poziţiilor lungi ponderate, nepuse în corespondenţă, în vederea determinării poziţiei lungi ponderate, nepusă în corespondenţă pentru fiecare zonă. În mod similar, totalurile aferente poziţiilor scurte ponderate nepuse în corespondenţă, de la fiecare bandă dintr-o anumită zonă, se însumează în vederea determinării poziţiei scurte ponderate nepuse în corespondenţă, pentru acea zonă. Partea aferentă poziţiei lungi ponderate, nepusă în corespondenţă pentru o zonă dată, care este pusă în corespondenţă cu poziţia scurtă ponderată, nepusă în corespondenţă pentru aceeaşi zonă, reprezintă poziţia ponderată pusă în corespondenţă pentru zona respectivă. Partea rămasă a poziţiei lungi ponderate, nepusă în corespondenţă, sau a poziţiei scurte ponderate, nepusă în corespondenţă pentru o zonă, care nu a putut fi astfel pusă în corespondenţă, reprezintă poziţia ponderată nepusă în corespondenţă pentru zona respectivă.
Tabelul nr. 2
┌──────┬─────────────────────────────────┬─────────────┬───────────────────────┐
│ │ Banda de scadenţă │ │ │
│ Zona ├──────────────┬──────────────────┤ Ponderea │Modificarea presupusă a│
│ │ Cupon de 3% │ Cupon de mai │ (în %) │ ratei dobânzii (în %) │
│ │ sau mai mult │ puţin de 3% │ │ │
├──────┼──────────────┼──────────────────┼─────────────┼───────────────────────┤
│ (1) │ (2) │ (3) │ (4) │ (5) │
├──────┼──────────────┼──────────────────┼─────────────┼───────────────────────┤
│ Unu │0 <= 1 lună │0 <= 1 lună │ 0,00 │ - │
│ ├──────────────┼──────────────────┼─────────────┼───────────────────────┤
│ │> 1 <= 3 luni │> 1 <= 3 luni │ 0,20 │ 1,00 │
│ ├──────────────┼──────────────────┼─────────────┼───────────────────────┤
│ │> 3 <= 6 luni │> 3 <= 6 luni │ 0,40 │ 1,00 │
│ ├──────────────┼──────────────────┼─────────────┼───────────────────────┤
│ │> 6 <= 12 luni│> 6 <= 12 luni │ 0,70 │ 1,00 │
├──────┼──────────────┼──────────────────┼─────────────┼───────────────────────┤
│ Doi │> 1 <= 2 ani │> 1,0 <= 1,9 ani │ 1,25 │ 0,90 │
│ ├──────────────┼──────────────────┼─────────────┼───────────────────────┤
│ │> 2 <= 3 ani │> 1,9 <= 2,8 ani │ 1,75 │ 0,80 │
│ ├──────────────┼──────────────────┼─────────────┼───────────────────────┤
│ │> 3 <= 4 ani │> 2,8 <= 3,6 ani │ 2,25 │ 0,75 │
├──────┼──────────────┼──────────────────┼─────────────┼───────────────────────┤
│ Trei │> 4 <= 5 ani │> 3,6 <= 4,3 ani │ 2,75 │ 0,75 │
│ ├──────────────┼──────────────────┼─────────────┼───────────────────────┤
│ │> 5 <= 7 ani │> 4,3 <= 5,7 ani │ 3,25 │ 0,70 │
│ ├──────────────┼──────────────────┼─────────────┼───────────────────────┤
│ │> 7 <= 10 ani │> 5,7 <= 7,3 ani │ 3,75 │ 0,65 │
│ ├──────────────┼──────────────────┼─────────────┼───────────────────────┤
│ │> 10 <= 15 ani│> 7,3 <= 9,3 ani │ 4,50 │ 0,60 │
│ ├──────────────┼──────────────────┼─────────────┼───────────────────────┤
│ │> 15 <= 20 ani│> 9,3 <= 10,6 ani │ 5,25 │ 0,60 │
│ ├──────────────┼──────────────────┼─────────────┼───────────────────────┤
│ │> 20 ani │> 10,6 <= 12,0 ani│ 6,00 │ 0,60 │
│ ├──────────────┼──────────────────┼─────────────┼───────────────────────┤
│ │ │> 12,0 <= 20,0 ani│ 8,00 │ 0,60 │
│ ├──────────────┼──────────────────┼─────────────┼───────────────────────┤
│ │ │> 20 ani │ 12,50 │ 0,60 │
└──────┴──────────────┴──────────────────┴─────────────┴───────────────────────┘
|
21. În continuare se determină suma aferentă poziţiei lungi (scurte) ponderate, nepusă în corespondenţă din zona unu, care este pusă în corespondenţă cu poziţia scurtă (lungă) ponderată, nepusă în corespondenţă din zona doi. Aceasta se utilizează la pct. 25 sub denumirea de poziţie ponderată pusă în corespondenţă între zonele unu şi doi. În continuare se aplică aceeaşi procedură părţii rămase din poziţia ponderată nepusă în corespondenţă din zona doi şi poziţia ponderată nepusă în corespondenţă din zona trei, în vederea calculării poziţiei ponderate puse în corespondenţă între zonele doi şi trei.
22. La alegerea sa, instituţia poate inversa ordinea în cadrul pct. 21, astfel încât să calculeze poziţia ponderată pusă în corespondenţă între zonele doi şi trei înainte să calculeze poziţia ponderată pusă în corespondenţă între zonele unu şi doi.
23. În continuare, în vederea determinării poziţiei ponderate puse în corespondenţă între zonele unu şi trei, soldul poziţiei ponderate nepuse în corespondenţă din zona unu se pune în corespondenţă cu cel din zona trei, rămas după ce zona trei a fost pusă în corespondenţă cu zona doi.
24. Poziţiile reziduale, rezultate în urma parcurgerii celor trei proceduri separate de calcul de punere în corespondenţă prevăzute la pct. 21, 22 şi 23, se însumează.
25. Cerinţa de capital a instituţiei se calculează prin însumarea următoarelor elemente:
a) 10% din suma poziţiilor ponderate puse în corespondenţă în toate benzile de scadenţă;
b) 40% din poziţia ponderată pusă în corespondenţă din zona unu;
c) 30% din poziţia ponderată pusă în corespondenţă din zona doi;
d) 30% din poziţia ponderată pusă în corespondenţă din zona trei;
e) 40% din poziţia ponderată pusă în corespondenţă între zonele unu şi doi şi între zonele doi şi trei (a se vedea pct. 21);
f) 150% din poziţia ponderată pusă în corespondenţă între zonele unu şi trei;
şi
g) 100% din poziţiile ponderate reziduale nepuse în corespondenţă.
(b) Pe baza duratei
26. Instituţiile pot să utilizeze în vederea calculării cerinţei de capital pentru acoperirea riscului general, aferent titlurilor de creanţă tranzacţionate, în locul sistemului stabilit la pct. 17-25, un sistem care reflectă durata, cu condiţia ca instituţia să notifice acest lucru autorităţii competente şi să utilizeze acest sistem în mod consecvent.
27. Corespunzător unui asemenea sistem, instituţia trebuie să ia valoarea de piaţă a fiecărui titlu de creanţă cu rată fixă şi să calculeze randamentul la scadenţă al acestuia, care este rata de actualizare implicită pentru titlul respectiv. În cazul instrumentelor cu rată variabilă, instituţia trebuie să ia valoarea de piaţă a fiecărui instrument şi să calculeze randamentul pornind de la ipoteza că principalul este scadent la următoarea dată de refixare a ratei dobânzii.
28. În continuare, instituţia trebuie să calculeze durata modificată pentru fiecare titlu de creanţă pe baza următoarei formule:
durata (D)
durata modificată = ───────────────, unde
(1 + r)
m
____
\ t C(t)
/ ─────────
──── (1 + r)^t
t=1
D = ─────────────────────
m
____ C(t)
\ ──────────
/ (1 + r)^t
────
t=1
|
unde:
r = randamentul la scadenţă (a se vedea pct. 25),
C(t) = plata la momentul t,
m = scadenţa totală (a se vedea pct. 25).
29. În continuare, instituţia trebuie să înregistreze fiecare titlu de creanţă în zona corespunzătoare din Tabelul 3. Instituţia realizează acest lucru pe baza duratei modificate pentru fiecare instrument.
Tabelul nr. 3
┌────────┬──────────────────────────────┬──────────────────────────────────────┐
│ Zona │ Durata modificată (în ani) │ Dobânda presupusă (modificare, în %) │
├────────┼──────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤
│Unu │> 0 <= 1,0 │ 1,0 │
├────────┼──────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤
│Doi │> 1,0 <= 3,6 │ 0,85 │
├────────┼──────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤
│Trei │> 3,6 │ 0,7 │
└────────┴──────────────────────────────┴──────────────────────────────────────┘
|
30. În continuare, instituţia trebuie să calculeze poziţia ponderată pe baza duratei, pentru fiecare instrument, prin înmulţirea valorii sale de piaţă cu durata sa modificată şi cu modificarea presupusă a ratei dobânzii aferente unui instrument căruia îi corespunde respectiva durată modificată (a se vedea coloana 3 din Tabelul 3).
31. Instituţia trebuie să determine poziţiile lungi ponderate pe baza duratei, precum şi poziţiile scurte ponderate pe baza duratei, în cadrul fiecărei zone. Suma rezultată din punerea în corespondenţă, în fiecare zonă, a poziţiilor lungi ponderate pe baza duratei cu poziţiile scurte ponderate pe baza duratei, reprezintă poziţia ponderată pe baza duratei, pusă în corespondenţă pentru zona respectivă.
În continuare, instituţia trebuie să calculeze pentru fiecare zonă poziţiile ponderate pe baza duratei nepuse în corespondenţă. Apoi trebuie să parcurgă procedurile stabilite la pct. 21-24, pentru poziţiile ponderate nepuse în corespondenţă.
32. În continuare, se calculează cerinţa de capital a instituţiei ca sumă a următoarelor elemente:
a) 2% din poziţia ponderată pe baza duratei, pusă în corespondenţă pentru fiecare zonă;
b) 40% din poziţiile ponderate pe baza duratei, puse în corespondenţă între zonele unu şi doi şi între zonele doi şi trei;
c) 150% din poziţia ponderată pe baza duratei, pusă în corespondenţă între zonele unu şi trei; şi
d) 100% din poziţiile reziduale ponderate pe baza duratei, nepuse în corespondenţă.
TITLURI DE CAPITAL
33. Instituţia trebuie să calculeze suma poziţiilor nete lungi şi suma poziţiilor nete scurte în conformitate cu pct. 1. Totalul celor două sume reprezintă poziţia brută totală a instituţiei. Diferenţa dintre cele două sume reprezintă poziţia netă totală.
Riscul specific
34. Pentru a calcula cerinţa de capital pentru acoperirea riscului specific, instituţia trebuie să înmulţească poziţia sa brută totală cu 4%.
35. Prin derogare de la prevederile pct. 34, nivelul cerinţei de capital pentru acoperirea riscului specific este de 2% în loc de 4% pentru acele portofolii de titluri de capital deţinute de instituţie, care îndeplinesc următoarele condiţii:
a) titlurile de capital sunt emise de către alţi emitenţi decât cei care au emis numai titluri de creanţă care fac obiectul tranzacţionării şi care au asociată o cerinţă de 8% sau 12% conform Tabelului 1 de la pct. 14 sau care au asociată o cerinţă mai mică numai datorită faptului că sunt garantate;
b) titlurile de capital sunt considerate foarte lichide de către autoritatea competentă; şi
c) nicio poziţie individuală nu conţine mai mult de 5% din valoarea portofoliului total de titluri de capital al instituţiei.
Pentru scopul lit. c), pot fi utilizate poziţii individuale de până la 10%, cu condiţia ca totalul poziţiilor mai mari de 5%, indiferent de semnul lor, să nu depăşească 50% din portofoliu.
Riscul general
36. Pentru a calcula cerinţa de capital pentru acoperirea riscului general, instituţia trebuie să înmulţească poziţia sa netă totală cu 8%.
Contracte futures pe indici bursieri
37. Contractele futures pe indici bursieri, echivalentele delta ale opţiunilor pe contractele futures pe indici bursieri şi ale opţiunilor pe indici bursieri, care sunt denumite în continuare "contracte futures pe indici bursieri", se pot descompune în poziţii pe fiecare dintre titlurile de capital componente. Aceste poziţii pot fi tratate ca şi poziţii pe titlurile de capital suport respective şi pot fi compensate, în condiţiile aprobării de către autoritatea competentă, cu poziţii de semn opus pe înseşi titlurile de capital suport.
38. Instituţia care efectuează compensarea poziţiilor pe unul sau mai multe dintre titlurile de capital componente ale unui contract futures pe indici bursieri cu una sau mai multe poziţii pe însuşi contractul futures pe indici bursieri, trebuie să deţină capital adecvat pentru a acoperi riscul de pierdere cauzat de evoluţia diferită a valorii contractului futures faţă de cea a titlurilor de capital componente; de asemenea, instituţia trebuie să se asigure de acest lucru şi în cazul în care deţine poziţii de semn opus pe contracte futures pe indici bursieri care nu sunt identice în ceea ce priveşte scadenţa şi/sau compoziţia acestora.
39. Prin derogare de la prevederile pct. 37 şi 38, contractele futures pe indici bursieri care sunt tranzacţionate pe bursă şi - în opinia autorităţii competente - reprezintă indici cu o largă diversificare, atrag o cerinţă de capital pentru acoperirea riscului general de 8%, dar nu atrag nicio cerinţă de capital pentru acoperirea riscului specific. Asemenea contracte futures pe indici bursieri se includ în calculul poziţiei nete totale la pct. 33, dar nu se includ în calculul poziţiei brute totale din cadrul aceluiaşi punct.
40. În cazul în care un contract futures pe indici bursieri nu este descompus în poziţii pe fiecare dintre titlurile de capital componente, acesta se tratează ca şi un titlu de capital individual. Totuşi, riscul specific al acestui titlu de capital individual poate fi ignorat dacă respectivul contract futures pe indici bursieri este tranzacţional pe o bursă şi, în opinia autorităţii competente, reprezintă un indice cu o diversificare largă.
ANGAJAMENTE DE PRELUARE FERMĂ (UNDERWRITING)
41. În cazul angajamentelor de preluare fermă de titluri de creanţă şi de capital, instituţia poate să folosească procedura ce urmează, pentru calculul cerinţelor de capital. În primul rând, aceasta trebuie să calculeze poziţiile nete prin deducerea poziţiilor aferente angajamentelor de preluare fermă care sunt subscrise sau subangajate de către terţe părţi, pe baza unor înţelegeri formale. În al doilea rând, instituţia trebuie să reducă poziţiile nete cu factorii de reducere prevăzuţi în Tabelul 4:
Tabelul nr. 4
┌───────────────────────────────────────┬──────────────────────────────────────┐
│- ziua lucrătoare 0: │ 100% │
├───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤
│- ziua lucrătoare 1: │ 90% │
├───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤
│- zilele lucrătoare 2 şi 3: │ 75% │
├───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤
│- ziua lucrătoare 4: │ 50% │
├───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤
│- ziua lucrătoare 5: │ 25% │
├───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤
│- după ziua lucrătoare 5: │ 0% │
└───────────────────────────────────────┴──────────────────────────────────────┘
|
Ziua lucrătoare 0 este ziua lucrătoare în care instituţia devine necondiţionat angajată în acceptarea unei cantităţi cunoscute de titluri la un preţ convenit.
În al treilea rând, instituţia trebuie să calculeze cerinţele de capital folosind poziţiile reduse aferente angajamentelor de preluare fermă.
Instituţia trebuie să deţină capital suficient pentru acoperirea riscului de pierdere care există între momentul angajamentului iniţial şi ziua lucrătoare 1.
CERINŢE DE CAPITAL PENTRU RISCUL SPECIFIC AFERENT POZIŢIILOR DIN PORTOFOLIUL DE TRANZACŢIONARE ACOPERITE PRIN INSTRUMENTE FINANCIARE DERIVATE DE CREDIT
42. Este permisă o reducere a cerinţelor de capital pe baza protecţiei oferite de instrumentele financiare derivate de credit, în conformitate cu principiile stabilite la pct. 43-46.
43. Este permisă o reducere integrală a cerinţelor de capital atunci când valoarea celor două segmente evoluează întotdeauna în direcţii opuse şi aproximativ în aceeaşi măsură, respectiv în situaţiile în care:
a) cele două segmente sunt constituite din instrumente complet identice; sau
b) o poziţie lungă cash este acoperită printr-un instrument de tip total rate of return swap (sau invers) şi există o corespondenţă perfectă între obligaţia de referinţă şi expunerea suport (respectiv poziţia cash). Scadenţa swap-ului însuşi poate fi diferită faţă de cea a expunerii suport.
În aceste situaţii, niciuna dintre cele două segmente ale poziţiei nu este supusă cerinţelor de capital pentru riscul specific.
44. Se aplică o compensare de 80% atunci când valoarea celor două segmente evoluează întotdeauna în direcţii opuse şi când există o corespondenţă perfectă în ceea ce priveşte obligaţia de referinţă, scadenţa obligaţiei de referinţă faţă de cea a instrumentului financiar derivat de credit, precum şi în ceea ce priveşte moneda expunerii suport. În plus, caracteristicile principale ale instrumentului financiar derivat de credit, prevăzute în contract, nu trebuie să aibă drept consecinţă ca modificarea de preţ a instrumentului financiar derivat de credit să devieze semnificativ de la modificările de preţ ale poziţiei cash. În măsura în care prin intermediul tranzacţiei se transferă risc, se aplică o compensare de 80% a riscului specific pentru segmentul din tranzacţie cu cerinţa de capital mai mare, în timp ce cerinţele pentru riscul specific aferente celeilalte segment sunt zero.
45. Este permisă o reducere parţială a cerinţelor de capital atunci când valoarea celor două segmente evoluează de regulă în direcţii opuse, respectiv în situaţiile în care:
a) poziţia corespunde cazului descris la pct. 43 lit. b) dar există neconcordanţă între active, respectiv între obligaţia de referinţă şi expunerea suport. În această situaţie, poziţiile trebuie să îndeplinească şi următoarele cerinţe:
(i) obligaţia de referinţă are rang egal sau inferior obligaţiei suport; şi
(ii) obligaţia suport şi obligaţia de referinţă au acelaşi debitor şi au clauze de tip cross-default sau cross-acceleration care sunt executorii din punct de vedere legal;
b) poziţia corespunde cazului descris la pct. 43 lit. a) sau pct. 44 dar, în ceea ce priveşte moneda sau scadenţa, există neconcordanţă între protecţia de credit şi activul suport (neconcordanţele în ceea ce priveşte moneda trebuie incluse în cadrul raportării riscului valutar care este efectuată în mod uzual, conform Anexei III); sau
c) poziţia corespunde cazului descris la pct. 44 dar, în ceea ce priveşte activele, există neconcordanţă între poziţia cash şi instrumentul financiar derivat de credit. Totuşi, activul suport este inclus în obligaţiile (de livrare), în cadrul documentaţiei instrumentului financiar derivat de credit.
În oricare dintre aceste situaţii, în loc de a se însuma cerinţele de capital pentru riscul specific, aferente fiecărui segment al tranzacţiei, se aplică doar cea mai mare dintre cele două cerinţe de capital.
46. În toate situaţiile care nu intră sub incidenţa pct. 43-45, se calculează o cerinţă de capital pentru riscul specific aferentă ambelor segmente ale poziţiilor.
Cerinţe de capital pentru poziţiile pe OPC-uri din portofoliul de tranzacţionare
47. Cerinţele de capital pentru poziţiile pe organisme de plasament colectiv (OPC-uri) care îndeplinesc condiţiile specificate în art. 11 în vederea aplicării tratamentului privind cerinţele de capital aferente portofoliului de tranzacţionare, se calculează în conformitate cu metodele stabilite la pct. 48-56.
48. Fără a prejudicia alte prevederi din această secţiune, poziţiile pe OPC-uri sunt supuse unei cerinţe de capital pentru riscul de poziţie (specific şi general) de 32%. Fără a prejudicia prevederile din al patrulea alineat al pct. 2.1 din Anexa III sau al patrulea alineat (riscul valutar) al pct. 12 din Anexa V corelate cu cele din al patrulea alineat al pct. 2.1 din Anexa III unde este utilizat tratamentul modificat pentru aur care este stabilit la respectivele puncte, poziţiile pe OPC-uri sunt supuse unei cerinţe de capital pentru riscul de poziţie (specific şi general) şi pentru riscul valutar, care să nu depăşească, cumulat, 40%.
49. Instituţiile pot determina cerinţa de capital pentru poziţiile pe OPC-uri care îndeplinesc criteriile stabilite la pct. 51, prin utilizarea metodelor stabilite la pct. 53-56.
50. Cu excepţia cazurilor în care este prevăzut altfel, nu este permisă compensarea între investiţiile suport ale OPC şi alte poziţii deţinute de instituţie.
CRITERII GENERALE
51. Criteriile generale de eligibilitate pentru utilizarea metodelor de la pct. 53-56 pentru OPC-uri emise de societăţi supravegheate sau înregistrate în Comunitate, sunt următoarele:
a) prospectul de emisiune al OPC, sau un document echivalent, include:
(i) categoriile de active în care OPC-ul este autorizat să investească;
(ii) dacă se aplică limite în ceea ce priveşte investiţiile: limitele relative şi metodologiile de calcul al acestora;
(iii) dacă OPC-ului îi este permisă îndatorarea: nivelul maxim al îndatorării: şi
(iv) dacă sunt permise investiţiile în instrumente financiare derivate tranzacţionate pe OTC sau în tranzacţii de tip repo: o politică de limitare a riscului de contrapartidă ce rezultă din aceste tranzacţii;
b) activităţile OPC-ului sunt raportate în cadrul raportărilor semestriale şi anuale pentru a permite efectuarea unei evaluări a activelor şi obligaţiilor, a rezultatului financiar şi a operaţiunilor aferente perioadei de raportare;
c) unităţile/părţile OPC sunt rambursabile în numerar, din activele OPC-ului, pe bază zilnică la cererea deţinătorului;
d) investiţiile în OPC sunt separate de activele administratorului OPC-ului; şi
e) este efectuată o evaluare adecvată a riscului OPC-ului de către instituţia investitoare.
52. Dacă sunt îndeplinite cerinţele de la pct. 51, lit. a)-e), OPC-urile din state terţe pot fi considerate eligibile, cu aprobarea autorităţii competente a instituţiei.
METODE SPECIFICE
53. În cazul în care instituţia are cunoştinţă de investiţiile suport ale OPC pe bază zilnică, instituţia poate ţine cont de acestea pentru a calcula cerinţele de capital pentru riscul de poziţie (general şi specific) aferent acestor poziţii, în conformitate cu metodele stabilite în această anexă sau, dacă s-a acordat permisiunea, în conformitate cu metodele stabilite în Anexa V. Potrivit acestei abordări, poziţiile pe OPC-uri se tratează ca poziţii pe investiţiile suport ale OPC. Este permisă compensarea între poziţiile pe investiţiile suport ale OPC şi alte poziţii deţinute de instituţie, atât timp cât instituţia deţine un număr suficient de unităţi pentru a permite răscumpărarea/crearea pe seama acestor unităţi, a investiţiilor suport.
54. Instituţiile pot calcula cerinţele de capital pentru riscul de poziţie (general şi specific) aferent poziţiilor pe OPC-uri în conformitate cu metodele stabilite în această anexă sau, dacă s-a acordat permisiunea, în conformitate cu metodele stabilite în Anexa V, prin aplicarea metodelor în cauză asupra poziţiilor ipotetice necesare pentru a reproduce componenţa şi performanţa indicelui sau coşului fix de titluri de capital sau titluri de creanţă, generate extern, la care se face referire la lit. a), cu îndeplinirea următoarelor condiţii:
a) scopul mandatului OPC-ului este de a reproduce componenţa şi performanţa indicelui sau coşului fix de titluri de capital sau titluri de creanţă, generate extern; şi
b) poate fi stabilită în mod clar, pe durata unei perioade minime de şase luni, o corelaţie minimă de 0,9 între modificările zilnice de preţ ale OPC şi indicele sau coşul de titluri de capital sau titluri de creanţă, pe care OPC îl reproduce. În acest context, corelaţie înseamnă coeficientul de corelaţie între randamentele zilnice ale OPC şi indicele sau coşul de titluri de capital sau titluri de creanţă, pe care OPC îl reproduce.
55. În cazul în care instituţia nu are cunoştinţă de investiţiile suport ale OPC pe bază zilnică, instituţia poate calcula cerinţele de capital pentru riscul de poziţie (general şi specific) în conformitate cu metodele stabilite în această anexă, cu îndeplinirea următoarelor condiţii:
a) se presupune că OPC-ul investeşte, în primul rând, până la limita maximă permisă potrivit mandatului său în clasele de active care atrag cea mai mare cerinţă de capital pentru riscul de poziţie (general şi specific) şi apoi continuă să facă investiţii în ordine descrescătoare până când se atinge limita totală maximă până la care poate investi. Poziţia pe OPC se tratează ca o deţinere directă a poziţiei ipotetice;
b) la calculul cerinţelor de capital pentru riscul de poziţie, instituţiile trebuie să ţină cont de expunerea indirectă maximă pe care ar putea să o înregistreze prin asumarea de poziţii care prin intermediul OPC se amplifică datorită efectului de pârghie (leveraged positions), prin creşterea proporţională a poziţiei pe OPC până la nivelul maxim al expunerii faţă de investiţiile suport, nivel care rezultă din mandatul privind activitatea de investire; şi
c) în cazul în care cerinţa de capital pentru riscul de poziţie (general şi specific), calculată conform acestui punct, depăşeşte pe cea stabilită la pct. 48, cerinţa de capital este plafonată la acel nivel.
56. Instituţiile se pot baza pe un terţ în ceea ce priveşte calcularea şi raportarea cerinţelor de capital pentru riscul de poziţie (general şi specific) aferent poziţiilor pe OPC-uri care corespund cazurilor descrise la pct. 53 şi 55, în conformitate cu metodele stabilite în această anexă, cu condiţia că este asigurată în mod adecvat corectitudinea calculării şi raportării.
ANEXA Nr. II
la regulament
CALCULAREA CERINŢELOR DE CAPITAL PENTRU RISCUL DE DECONTARE ŞI
RISCUL DE CREDIT AL CONTRAPARTIDEI
RISCUL DE DECONTARE/LIVRARE
1. În cazul tranzacţiilor în care titlurile de creanţă, titlurile de capital, valutele şi mărfurile (excluzând acordurile repo şi reverse repo, operaţiunile de dare de titluri/mărfuri cu împrumut şi operaţiunile de luare de titluri/mărfuri cu împrumut) rămân nedecontate după data de livrare scadentă, o instituţie trebuie să calculeze diferenţa de preţ la care aceasta este expusă. Aceasta este diferenţa dintre preţul de decontare convenit pentru titlul de creanţă, titlul de capital, valuta sau marfa în cauză şi valoarea de piaţă curentă, atunci când diferenţa poate implica o pierdere pentru instituţie. În scopul calculării cerinţei de capital, această diferenţă trebuie înmulţită cu factorul corespunzător din coloana A a Tabelului 1.
Tabelul nr. 1
┌────────────────────────────────────────────────┬─────────────────────────────┐
│ Număr de zile lucrătoare │ Coloana A │
│ după data scadentă a decontării │ (%) │
├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
│5-15 │ 8 │
├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
│16-30 │ 50 │
├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
│31-45 │ 75 │
├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
│46 sau mai mult │ 100 │
└────────────────────────────────────────────────┴─────────────────────────────┘
|
TRANZACŢII INCOMPLETE
2. O instituţie trebuie să deţină capital, după cum este prevăzut în Tabelul 2, dacă:
(i) aceasta a plătit pentru titluri, valute sau mărfuri înainte de a le primi sau a livrat titluri, valute sau mărfuri înainte de a primi plata aferentă; şi
(ii) în cazul tranzacţiilor transfrontaliere, a trecut o zi sau mai mult de când aceasta a efectuat plata ori livrarea.
Tabelul nr. 2
Tratamentul tranzacţiilor incomplete din punct de vedere
al cerinţelor de capital
┌────────────┬────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ Tipul │ În perioada │
│Tranzacţiei │ │
├────────────┼─────────────────────────┬───────────────────────────┬──────────────────────────┤
│ │ │ de la primul segment al │cuprinsă în intervalul de │
│ │până la primul segment al│ tranzacţiei (reprezentând │la 5 zile lucrătoare după │
│ │tranzacţiei (reprezentând│plată/livrare contractuală)│ al doilea segment al │
│ │ plată/livrare │şi până la 4 zile după cel │tranzacţiei (reprezentând │
│ │ contractuală) │ de-al doilea segment al │ plată/livrare │
│ │ │ tranzacţiei (reprezentând │ contractuală) şi până la │
│ │ │plată/livrare contractuală)│ stingerea tranzacţiei │
├────────────┼─────────────────────────┼───────────────────────────┼──────────────────────────┤
│ (1) │ (2) │ (3) │ (4) │
├────────────┼─────────────────────────┼───────────────────────────┼──────────────────────────┤
│ Tranzacţie │Nicio cerinţă de capital │Se tratează ca şi o │Se deduc, din fondurile │
│ incompletă │ │expunere │proprii, atât valoarea │
│ │ │ │transferată cât şi │
│ │ │ │expunerea curentă pozitivă│
└────────────┴─────────────────────────┴───────────────────────────┴──────────────────────────┘
|
3. La aplicarea unei ponderi de risc expunerilor din tranzacţiile incomplete tratate în conformitate cu coloana 3 din Tabelul 2, instituţiile care utilizează abordarea prevăzută în Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării bazate pe modele interne de rating pot atribui probabilităţi de nerambursare contrapartidelor pentru care nu au alte expuneri în afara portofoliului de tranzacţionare, pe baza rating-ului extern al contrapartidelor. Instituţiile care utilizează propriile estimări ale pierderii în caz de nerambursare (loss given default) pot aplica valoarea pierderilor în caz de nerambursare prevăzută la art. 73 din cadrul aceluiaşi regulament, expunerilor din tranzacţii incomplete tratate în conformitate cu coloana 3 din Tabelul 2 cu condiţia să aplice respectiva valoare a pierderii în caz de nerambursare tuturor expunerilor de acest tip. Alternativ, instituţiile care utilizează abordarea prevăzută în Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării bazate pe modele interne de rating pot aplica ponderile de risc, aşa cum este prevăzut în cadrul Regulamentului BNR-CNVM nr. 14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării standard, cu condiţia să le aplice tuturor expunerilor de acest tip, sau pot aplica o pondere de risc de 100% tuturor expunerilor de acest tip. Dacă nivelul expunerii pozitive ce rezultă din tranzacţii incomplete nu are caracter material, instituţiile pot aplica acestor expuneri o pondere de risc de 100%.
4. În cazul unei disfuncţionalităţi generale a sistemului de decontare sau compensare, instituţiile sunt scutite de la calculul cerinţelor de capital, efectuat potrivit pct. 1 şi 2, până la remedierea situaţiei, cu condiţia notificării autorităţii competente cu privire atât la apariţia cât şi la încetarea unei astfel de situaţii. În acest caz, incapacitatea unei contrapartide de a deconta o tranzacţie nu este considerată nerambursare pentru scopurile riscului de credit.
RISCUL DE CREDIT AL CONTRAPARTIDEI (CCR)
5. Instituţiile au obligaţia de a deţine capital pentru acoperirea riscului de credit al contrapartidei (CCR) care rezultă din expuneri datorate următoarelor:
a) instrumente financiare derivate tranzacţionate pe OTC şi instrumente financiare derivate de credit;
b) acorduri repo, acorduri reverse repo, operaţiuni de dare sau luare de titluri/mărfuri cu împrumut care se bazează pe titluri sau mărfuri incluse în portofoliul de tranzacţionare;
c) tranzacţiile de creditare în marjă în legătură cu titluri sau mărfuri; şi
d) tranzacţiile cu decontare îndelungată.
6. Ţinând cont de prevederile pct. 7-10, valorile expunerilor şi valorile ponderate la risc ale expunerilor se calculează în conformitate cu prevederile Regulamentului BNR-CNVM nr. 14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării standard, Regulamentului BNR-CNVM nr. 15/20/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării bazate pe modele interne de rating şi ale Regulamentului BNR-CNVM nr. 19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii în cadrul acestora referinţele la "instituţii de credit" din respectivele prevederi urmând a fi înţelese ca referinţe la "instituţii", referinţele la "instituţii de credit mamă" urmând a fi înţelese ca referinţe la "instituţii mamă", termenii care decurg urmând a fi interpretaţi în consecinţă.
7. Pentru scopurile pct. 6:
Anexa la Regulamentul BNR-CNVM nr. 20/25/2006 privind tratamentul riscului de credit al contrapartidei în cazul instrumentelor financiare derivate, al tranzacţiilor de răscumpărare, al operaţiunilor de dare/luare de titluri/mărfuri cu împrumut, al tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi al tranzacţiilor de creditare în marjă se consideră ca fiind modificată astfel încât să includă art. 2 pct. 1 lit. f) din Regulamentul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 31/2006 de completare a reglementărilor CNVM în vederea implementării unor prevederi ale directivelor europene.
Prevederile Regulamentului BNR-CNVM nr. 20/25/2006 privind tratamentul riscului de credit al contrapartidei în cazul instrumentelor financiare derivate, al tranzacţiilor de răscumpărare, al operaţiunilor de dare/luare de titluri/mărfuri cu împrumut, al tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi al tranzacţiilor de creditare în marjă se consideră ca fiind modificate astfel încât să includă, după notele de subsol ale Tabelului 1, următorul text:
"În scopul obţinerii unei valori pentru expunerea de credit potenţială viitoare în cazul instrumentelor financiare derivate de credit de tip total return swap şi credit default swap, valoarea nominală a instrumentului este înmulţită cu următoarele procente:
- 5%, în cazul în care obligaţia de referinţă este una care, dacă ar da naştere la o expunere directă a instituţiei, aceasta ar fi un element eligibil pentru scopurile Anexei I; şi
- 10%, în cazul în care obligaţia de referinţă este una care, dacă ar da naştere la o expunere directă a instituţiei, aceasta nu ar fi un element eligibil pentru scopurile Anexei I.
Totuşi, în cazul unui credit default swap, se permite instituţiei a cărei expunere rezultată din swap reprezintă o poziţie lungă pe instrumentul suport, utilizarea unui factor de 0% pentru calculul expunerii de credit potenţială viitoare, cu excepţia cazului în care swap-ul respectiv face obiectul unei clauze de lichidare în cazul insolvabilităţii entităţii a cărei expunere rezultată din swap reprezintă o poziţie scurtă pe instrumentul suport, chiar dacă în legătură cu instrumentul suport nu s-a produs niciun eveniment de credit."
În cazul în care instrumentul financiar derivat de credit furnizează protecţie în funcţie de al n-^lea caz de nerambursare (n^th to default) din cadrul unui număr de obligaţii suport, procentul aplicabil prevăzut mai sus este determinat de obligaţia cu cea mai scăzută a n-^a calitate a creditului (the n^th lowest credit quality) determinată de faptul că, dacă obligaţia ar fi una care ar fi asumată de instituţie, aceasta ar fi un element eligibil pentru scopurile Anexei I.
8. Pentru scopurile pct. 6, la calculul valorilor ponderate la risc ale expunerilor, nu este permisă instituţiilor utilizarea metodei simple a garanţiilor financiare, prevăzută la art. 82-88 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii, pentru recunoaşterea efectelor garanţiilor financiare.
9. Pentru scopurile pct. 6, în cazul tranzacţiilor de răscumpărare şi al operaţiunilor de dare sau luare de titluri/mărfuri cu împrumut înregistrate în portofoliul de tranzacţionare, toate instrumentele financiare şi mărfurile care sunt eligibile pentru a fi incluse în portofoliul de tranzacţionare pot fi recunoscute în calitate de garanţii reale eligibile. În cazul expunerilor aferente instrumentelor financiare derivate tranzacţionale pe OTC înregistrate în portofoliul de tranzacţionare, mărfurile care sunt eligibile a fi incluse în portofoliul de tranzacţionare pot fi, de asemenea, recunoscute în calitate de garanţii reale eligibile. Pentru scopurile calculării ajustărilor de volatilitate atunci când asemenea instrumente financiare sau mărfuri care nu sunt eligibile potrivit Regulamentului BNR-CNVM nr. 19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii sunt date cu împrumut, vândute sau furnizate, ori luate cu împrumut, cumpărate sau primite în cadrul unei asemenea tranzacţii prin intermediul colateralului sau prin altă modalitate şi instituţia utilizează abordarea bazată pe ajustări de volatilitate reglementate potrivit Capitolului IV din cadrul aceluiaşi regulament, astfel de instrumente şi mărfuri se tratează în acelaşi mod ca şi titlurile de capital admise la tranzacţionare pe o bursă recunoscută, care nu fac parte dintr-un indice principal.
În cazul în care instituţiile utilizează abordarea bazată pe estimări proprii ale ajustărilor de volatilitate potrivit Capitolului IV din Regulamentul BNR-CNVM nr. 19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii în legătură cu instrumentele financiare sau mărfurile care nu sunt eligibile potrivit regulamentului menţionat, ajustările de volatilitate trebuie calculate pentru fiecare element individual. În cazul în care instituţiile utilizează abordarea bazată pe modele interne definită în Capitolul IV din cadrul aceluiaşi regulament, acestea pot aplica, de asemenea, această abordare pentru portofoliul de tranzacţionare.
10. Pentru scopurile pct. 6, în ceea ce priveşte recunoaşterea acordurilor cadru de compensare care acoperă tranzacţii de răscumpărare şi/sau operaţiuni de dare sau luare de titluri/mărfuri cu împrumut şi/sau alte tranzacţii ajustate la condiţiile pieţei (market-driven transactions), compensarea între poziţii din portofoliul de tranzacţionare şi din afara portofoliului de tranzacţionare este recunoscută doar în cazul în care tranzacţiile compensate îndeplinesc următoarele condiţii:
a) toate tranzacţiile sunt marcate la piaţă zilnic; şi
b) orice elemente luate cu împrumut, cumpărate sau primite în cadrul tranzacţiilor, pot fi recunoscute în calitate de garanţii financiare eligibile conform Regulamentului BNR-CNVM nr. 19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii, fără aplicarea pct. 9 al acestei anexe.
11. În cazul în care un instrument financiar derivat de credit inclus în portofoliul de tranzacţionare face parte dintr-o operaţiune de acoperire internă (internal hedge) iar protecţia creditului este recunoscută potrivit Regulamentului BNR-CNVM nr. 19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii, se consideră că nu rezultă risc de credit al contrapartidei din poziţia pe instrumentul financiar derivat de credit.
12. Cerinţa de capital este de 8% din totalul valorilor ponderate la risc ale expunerilor.
ANEXA Nr. III
la regulament
CALCULAREA CERINŢELOR DE CAPITAL PENTRU RISCUL VALUTAR
1. Dacă valoarea poziţiei totale nete pe valută şi pe aur, calculată conform procedurii stabilite la pct. 2, depăşeşte 2% din totalul fondurilor proprii, instituţia trebuie să înmulţească suma dintre poziţia sa netă pe valută şi poziţia sa netă pe aur cu 8% pentru a calcula cerinţa de fonduri proprii care să acopere riscul valutar.
2. În scopul determinării cerinţelor de capital pentru riscul valutar se utilizează un calcul în două etape.
2.1. În primul rând, se calculează poziţia deschisă netă a instituţiei pe fiecare valută (inclusiv moneda de raportare) şi pe aur.
Această poziţie deschisă netă constă din suma următoarelor elemente (pozitive ori negative):
a) poziţia spot netă (respectiv toate elementele de activ mai puţin elementele reprezentând datorii, inclusiv dobânda calculată şi neajunsă la scadenţă, pe valuta în cauză sau, pentru aur, poziţia netă spot pe aur);
b) poziţia forward netă (respectiv toate sumele de primit mai puţin sumele de plătit în cadrul tranzacţiilor forward pe valută şi pe aur, inclusiv futures pe valută şi pe aur şi principalul aferent swap-urilor pe valută care nu se reflectă în poziţia spot);
c) garanţii irevocabile (şi instrumente similare) care urmează a fi, cu siguranţă, executate şi, probabil, nu vor fi recuperate;
d) venituri/cheltuieli viitoare nete care nu sunt încă înregistrate dar sunt deja acoperite în întregime (pot fi incluse aici, la discreţia instituţiei raportoare şi cu acordul prealabil al autorităţii competente, venituri/cheltuieli viitoare nete care nu au fost încă evidenţiate în contabilitate dar deja sunt acoperite în întregime prin tranzacţii forward pe valută). O asemenea opţiune trebuie exercitată în mod consecvent.
e) echivalentul delta net (sau calculat în funcţie de delta) al portofoliului total de opţiuni pe valută şi pe aur, şi
f) valoarea de piaţă a altor opţiuni (altele decât cele pe valută şi aur).
Poziţiile pe care o instituţie le-a luat în mod deliberat pentru a se acoperi împotriva efectului advers al cursului de schimb asupra indicatorului de capital (capital ratio), pot fi excluse de la calculul poziţiei valutare deschise nete. Asemenea poziţii trebuie să fie de natură netranzacţionabilă sau structurală, iar excluderea acestora, precum şi orice modificare a condiţiilor privind excluderea lor, necesită acordul autorităţii competente. Acelaşi tratament, supus aceloraşi condiţii ca şi cele de mai sus, poate fi aplicat poziţiilor, deţinute de instituţie, în legătură cu elemente care sunt deja deduse la calculul fondurilor proprii.
În ceea ce priveşte OPC-urile, pentru scopurile calculului la care se face referire în primul alineat, se iau în considerare poziţiile pe valută efective ale OPC. Instituţiile se pot baza pe raportările terţilor privind poziţiile pe valută ale OPC, în cazul în care corectitudinea acestor raportări este asigurată în mod adecvat. Dacă o instituţie nu are cunoştinţă de poziţiile pe valută ale unui OPC, se presupune că acesta a investit până la limita maximă permisă potrivit mandatului OPC-ului privind investiţiile în valută, iar instituţia trebuie să ia în considerare, pentru calcularea cerinţelor de capital pentru riscul valutar aferent poziţiilor din portofoliul de tranzacţionare, expunerea indirectă maximă pe care ar putea să o înregistreze prin asumarea de poziţii care prin intermediul OPC se amplifică datorită efectului de pârghie (leveraged positions). Aceasta se realizează prin creşterea proporţională a poziţiei pe OPC până la nivelul maxim al expunerii faţă de investiţiile suport care rezultă din mandatul privind activitatea de investire. Poziţia ipotetică pe valută a OPC se tratează ca o valută distinctă potrivit tratamentului aplicabil investiţiilor în aur, cu modificarea că, în situaţia în care direcţia investiţiei OPC este disponibilă, poziţia lungă totală poate fi adunată la poziţia valutară deschisă lungă totală, iar poziţia scurtă totală poate fi adunată la poziţia valutară deschisă scurtă totală. Nu este permisă compensarea între asemenea poziţii înainte de efectuarea calculului. Instituţiile pot, cu aprobarea prealabilă a autorităţii competente, să utilizeze valoarea actualizată netă când se calculează poziţia deschisă netă pe fiecare valută şi pe aur.
2.2. În al doilea rând, poziţiile lungi şi scurte nete pe fiecare valută, alta decât moneda de raportare, precum şi poziţia lungă sau scurtă netă pe aur, se transformă în moneda de raportare la cele mai răspândite cursuri de schimb la vedere (spot) ale pieţei. Pentru valutele pentru care Banca Naţională a României calculează şi comunică cursurile de schimb, se folosesc cotaţiile anunţate în ziua respectivă. Aceste poziţii sunt, în continuare, adunate separat pentru a forma totalul poziţiilor nete scurte şi respectiv totalul poziţiilor nete lungi. Cel mai mare dintre aceste două totaluri reprezintă poziţia valutară netă totală a instituţiei.
3. Prin derogare de la prevederile pct. 1 şi 2, instituţiile pot, cu aprobarea prealabilă a autorităţii competente, să utilizeze pentru scopurile aplicării acestei anexe, procedurile de la pct. 3.1 şi 3.2.
3.1. Instituţiile pot să menţină, cerinţe de capital pentru acoperirea poziţiilor pe valute strâns corelate, mai mici decât cele care ar rezulta din aplicarea pct. 1 şi 2. Autoritatea competentă poate considera două valute ca fiind strâns corelate numai dacă, în următoarele 10 zile lucrătoare, apariţia unei pierderi, din poziţii egale şi opuse pe astfel de valute, de 4% sau mai puţin din valoarea respectivei poziţii puse în corespondenţă (exprimată în moneda de raportare), are o probabilitate - calculată pe baza ratelor de schimb zilnice pe ultimii 3 sau 5 ani - de cel puţin 99%, atunci când se foloseşte o perioadă de observare de trei ani, sau de cel puţin 95%, când se foloseşte o perioadă de observare de 5 ani. Cerinţa de fonduri proprii pentru poziţia pusă în corespondenţă, pe două valute strâns corelate, este de 4% înmulţită cu valoarea poziţiei puse în corespondenţă. Cerinţa de capital pentru poziţiile pe valutele strâns corelate, nepuse în corespondenţă, precum şi pentru toate poziţiile pe alte valute, este de 8% înmulţit cu cea mai mare dintre suma poziţiilor nete scurte şi suma poziţiilor nete lungi pe valutele respective, după eliminarea poziţiilor pe valutele strâns corelate, puse în corespondenţă.
3.2. Instituţiile pot ca din cadrul oricărei metode aplicate dintre cele descrise la pct. 1, 2 şi 3.1 să elimine poziţiile pe orice valută care face obiectul unui acord inter-guvernamental, obligatoriu din punct de vedere legal, de limitare a variaţiei acesteia faţă de alte valute prevăzute de acordul respectiv. Instituţiile îşi calculează poziţiile puse în corespondenţă pe asemenea valute şi le supun unei cerinţe de capital care să nu fie mai mică de jumătate din variaţia maximă permisă valutelor în cauză, stabilită în respectivul acord inter-guvernamental. Poziţiile nepuse în corespondenţă pe respectivele valute se tratează în acelaşi mod ca şi celelalte valute.
Prin derogare de la prevederile primului alineat, instituţiile pot calcula cerinţa de capital pentru poziţiile puse în corespondenţă pe valute ale statelor membre participante la cea de-a doua etapă a uniunii economice şi monetare prin înmulţirea valorii aferente unor asemenea poziţii puse în corespondenţă cu 1,6%.
4. Poziţiile nete pe valute compozite pot fi descompuse pe valutele componente în funcţie de cotele în vigoare.
ANEXA Nr. IV
la regulament
CALCULAREA CERINŢELOR DE CAPITAL PENTRU RISCUL DE MARFĂ
1. Fiecare poziţie pe mărfuri sau pe instrumente financiare derivate pe mărfuri se exprimă în unităţi de măsură standard. Preţul spot pentru fiecare marfă se exprimă în moneda de raportare.
2. Pentru scopul calculării riscului de piaţă, poziţiile pe aur sau pe instrumente financiare derivate pe aur se consideră ca fiind supuse riscului valutar şi se tratează conform Anexei III sau Anexei V, după caz.
3. Instituţiile pot exclude poziţiile care sunt în adevăratul sens finanţări de stocuri, doar pentru scopurile acestei anexe (respectiv de la calcularea riscului de marfă).
4. Riscul de rată a dobânzii şi cel valutar, care nu sunt acoperite de prevederile acestei anexe, se includ la calcularea riscului general pentru titlurile de creanţă tranzacţionate şi la calcularea riscului valutar.
5. În cazul în care poziţia scurtă devine scadentă înaintea poziţiei lungi, instituţiile trebuie să ia măsuri împotriva riscului unei crize de lichiditate care poate exista în unele pieţe.
6. Pentru scopul pct. 19, excedentul poziţiilor lungi (scurte) ale unei instituţii faţă de poziţiile sale scurte (lungi), pe o marfă şi pe instrumente financiare derivate identice pe marfa respectivă (contracte futures, opţiuni şi warrant-uri pe marfa respectivă), reprezintă poziţia sa netă pe acea marfă.
Poziţiile pe instrumente financiare derivate pot fi tratate, aşa cum este prevăzut la pct. 8, 9 şi 10, ca şi poziţii pe marfă suport.
7. Instituţiile pot considera următoarele poziţii ca şi poziţii pe aceeaşi marfă:
a) poziţii pe diferite subcategorii de mărfuri în cazurile în care subcategoriile sunt livrabile una contra celeilalte; şi
b) poziţii pe mărfuri similare dacă acestea au caracteristici apropiate, putând fi substituite (fungibile), şi dacă poate fi stabilită în mod clar o corelaţie minimă de 0,9 între variaţiile de preţ, pe durata a minimum un an.
Instrumente speciale
8. Contractele futures pe mărfuri şi angajamentele forward de a cumpăra sau de a vinde mărfuri individuale se încorporează în sistemul de cuantificare ca valori noţionale exprimate în unităţi de măsură standard şi li se atribuie o scadenţă în funcţie de data expirării.
În cazul unui contract futures tranzacţional pe bursă, poate fi luată în considerare, ca şi cerinţă de capital, marja cerută de bursă, dacă marja respectivă este cel puţin egală cu cerinţa de capital pentru un contract futures care ar rezulta dintr-un calcul efectuat folosind metoda stabilită în cuprinsul acestei anexe sau din aplicarea metodei modelelor interne, descrisă în Anexa V.
De asemenea, în cazul unui instrument financiar derivat pe mărfuri tranzacţional pe OTC, de tipul celui la care se face referire în acest punct, care a fost compensat de către o casă de compensare recunoscută de către autorităţile competente din România, poate fi luată în considerare, ca şi cerinţă de capital, marja cerută de casa de compensare, dacă marja respectivă este cel puţin egală cu cerinţa de capital pentru contractul în cauză care ar rezulta dintr-un calcul efectuat folosind metoda stabilită în cuprinsul acestei anexe sau din aplicarea metodei modelelor interne, descrisă în Anexa V. Instituţiile trebuie să dispună de capacitatea de a realiza în orice moment verificarea echivalenţei dintre asemenea cerinţe de marjă şi cerinţele de capital calculate conform metodelor menţionate anterior. Verificarea efectivă a echivalenţei menţionate se realizează cel puţin la datele pentru care se întocmesc raportările.
9. Swap-urile pe mărfuri, în care un segment al tranzacţiei este un preţ fixat iar celălalt este preţul de piaţă curent, se încorporează în abordarea pe benzi de scadenţă, aşa cum este prevăzut la pct. 13-18, ca o serie de poziţii egale cu valoarea noţională a contractului, o poziţie corespunzând fiecărei plăţi aferente swap-ului, şi se încadrează în benzile de scadenţă stabilite în Tabelul 1 de la pct. 13. Poziţiile sunt poziţii lungi dacă instituţia plăteşte un preţ fix şi primeşte un preţ variabil şi sunt poziţii scurte dacă instituţia primeşte un preţ fix şi plăteşte un preţ variabil.
Swap-urile pe mărfuri, în care segmentele tranzacţiei sunt pe mărfuri diferite, se raportează în benzile de scadenţă relevante pentru abordarea pe benzi de scadenţă.
10. Pentru scopurile acestei anexe, opţiunile pe mărfuri sau pe instrumentele financiare derivate pe mărfuri se tratează ca şi cum ar fi poziţii egale în valoare cu suma aferentă instrumentului suport la care se referă opţiunea, înmulţită cu valoarea delta aferentă. Poziţiile astfel obţinute pot fi compensate cu orice poziţii de semn opus pe mărfuri suport sau pe instrumente financiare derivate pe mărfuri, identice. Valoarea delta utilizată este cea a bursei în cauză sau, în cazul în care aceasta nu este disponibilă, precum şi în cazul opţiunilor tranzacţionale pe OTC, este cea calculată de instituţia însăşi, sub rezerva că autoritatea competentă este convinsă de faptul că modelul utilizat de către instituţia respectivă este rezonabil, bazat pe ipoteze suficient de prudente; în acest din urmă caz instituţia trebuie să notifice autoritatea competentă cu privire la modelul ales, autoritatea competentă urmând a decide de la caz la caz dacă este necesară revizuirea modelului.
Totodată instituţiile trebuie să deţină suficient capital pentru acoperirea riscurilor caracteristice opţiunilor, altele decât riscul delta.
În cazul unei opţiuni scrise, pe mărfuri, tranzacţionată pe bursă, poate fi luată în considerare ca şi cerinţă de capital marja cerută de bursă, dacă marja respectivă este cel puţin egală cu cerinţa de capital pentru o opţiune, care ar rezulta dintr-un calcul efectuat folosind metoda stabilită în cuprinsul acestei anexe sau din aplicarea metodei modelelor interne, descrisă în Anexa V.
De asemenea, în cazul unei opţiuni pe mărfuri tranzacţionată pe OTC, care a fost compensată de către o casă de compensare recunoscută de către autorităţile competente din România, poate fi luată în considerare ca şi cerinţă de capital marja cerută de casa de compensare, dacă marja respectivă este cel puţin egală cu cerinţa de capital pentru o opţiune tranzacţionată pe OTC, care ar rezulta dintr-un calcul efectuat folosind metoda stabilită în cuprinsul acestei anexe sau din aplicarea metodei modelelor interne, descrisă în Anexa V. Instituţiile trebuie să dispună de capacitatea de a realiza în orice moment verificarea echivalenţei dintre asemenea cerinţe de marjă şi cerinţele de capital calculate conform metodelor menţionate anterior. Verificarea efectivă a echivalenţei menţionate se realizează cel puţin la datele pentru care se întocmesc raportările.
Cerinţa pentru o opţiune pe mărfuri cumpărată, tranzacţionată pe bursă sau pe OTC, poate fi aceeaşi ca şi cea pentru marfa suport, dar fără să depăşească valoarea de piaţă a opţiunii. Cerinţa pentru o opţiune scrisă, tranzacţionată pe OTC, se stabileşte în funcţie de marfa suport a acesteia.
11. Warrant-urile pe mărfuri se tratează în acelaşi mod ca şi opţiunile pe mărfuri, conform pct. 10.
12. O instituţie, în cazul în care transferă mărfurile sau drepturile garantate referitoare la proprietatea mărfurilor, în cadrul unui acord repo, sau în cazul în care dă mărfurile cu împrumut, în cadrul unui acord de dare de mărfuri cu împrumut, trebuie să includă asemenea mărfuri la calculul cerinţei de capital conform acestei anexe.
(a) Abordarea pe benzi de scadenţă
13. Instituţia trebuie să utilizeze un tabel cu benzi de scadenţă, separat pentru fiecare marfă, conform Tabelului 1. Toate poziţiile pe acea marfă şi toate poziţiile care sunt considerate ca fiind poziţii pe aceeaşi marfă, conform pct. 7, se încadrează în benzile de scadenţă corespunzătoare. Stocurile fizice se încadrează pe prima bandă de scadenţă.
Tabelul nr. 1
┌───────────────────────────────────────┬──────────────────────────────────────┐
│ Banda de scadenţă │ Rata spread (%) │
├───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤
│ (1) │ (2) │
├───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤
│0 <= 1 lună │ 1.50 │
├───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤
│> 1 <= 3 luni │ 1.50 │
├───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤
│> 3 <= 6 luni │ 1.50 │
├───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤
│> 6 <= 12 luni │ 1.50 │
├───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤
│> 1 <= 2 ani │ 1.50 │
├───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤
│> 2 <= 3 ani │ 1.50 │
├───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤
│> 3 ani │ 1.50 │
└───────────────────────────────────────┴──────────────────────────────────────┘
|
14. Poziţiile pe aceeaşi marfă sau care sunt considerate conform pct. 7 ca fiind poziţii pe aceeaşi marfă pot fi compensate şi pot fi încadrate pe benzi de scadenţă corespunzătoare pe bază netă pentru:
a) poziţiile pe contracte care au scadenţa la aceeaşi dată; şi
b) poziţiile pe contracte care înregistrează unul faţă de celălalt o diferenţă de scadenţă de maxim 10 zile, dacă contractele sunt tranzacţionate pe pieţe care au date de livrare zilnice.
15. Instituţia trebuie să calculeze, în continuare, suma poziţiilor lungi şi suma poziţiilor scurte în fiecare bandă de scadenţă. Suma poziţiilor lungi (scurte) puse în corespondenţă cu poziţiile scurte (lungi) într-o anumită bandă de scadenţă reprezintă poziţia pusă în corespondenţă în acea bandă de scadenţă, în timp ce poziţia reziduală lungă sau scurtă reprezintă poziţia nepusă în corespondenţă pentru aceeaşi bandă.
16. Acea parte a poziţiei lungi (scurte), nepusă în corespondenţă în cadrul unei anumite benzi de scadenţă, care este pusă în corespondenţă cu poziţia scurtă (lungă), nepusă în corespondenţă în cadrul unei benzi de scadenţă ulterioare, reprezintă poziţia pusă în corespondenţă între două benzi de scadenţă. Acea parte a poziţiei lungi sau scurte, nepusă în corespondenţă, care nu poate fi astfel pusă în corespondenţă, reprezintă poziţia nepusă în corespondenţă.
17. Cerinţa de capital a instituţiei pentru fiecare marfă se calculează, pe baza benzilor de scadenţă relevante, ca sumă a următoarelor:
a) suma poziţiilor lungi şi scurte puse în corespondenţă, înmulţită cu rata spread corespunzătoare aşa cum este indicat în a doua coloană a Tabelului 1 de la pct. 13, pentru fiecare bandă de scadenţă, şi înmulţită cu preţul spot al mărfii;
b) poziţia pusă în corespondenţă între două benzi de scadenţă, înmulţită, pentru fiecare bandă de scadenţă în care o poziţie nepusă în corespondenţă este reportată, cu 0,6% (rată carry) şi cu preţul spot al mărfii; şi
c) poziţiile reziduale nepuse în corespondenţă, înmulţite cu 15% (rata outright) şi cu preţul spot al mărfii.
18. Cerinţa de capital totală a instituţiei pentru riscul de marfă se calculează ca sumă a cerinţelor de capital calculate pentru fiecare marfă, conform pct. 17.
(b) Abordarea simplificată
19. În scopul calculării cerinţelor de capital pentru riscul de marfă, instituţiile pot opta pentru abordarea simplificată. În cazul în care ia decizia de a utiliza această abordare, instituţia trebuie să notifice autoritatea competentă cu privire la decizia respectivă. Cerinţa de capital a instituţiei pentru fiecare marfă se calculează ca sumă a:
a) 15% din poziţia netă, lungă sau scurtă, înmulţită cu preţul spot al mărfii; şi
b) 3% din poziţia brută, lungă plus scurtă, înmulţită cu preţul spot al mărfii.
20. Cerinţa de capital totală a instituţiei pentru riscul de marfă se calculează ca sumă a cerinţelor de capital calculate pentru fiecare marfă, conform pct. 19.
(c) Abordarea extinsă pe benzi de scadenţă
21. Instituţiile pot să utilizeze ratele minime de spread, carry şi outright stabilite în următorul tabel (Tabelul 2), în locul celor indicate la pct. 13, 14, 17 şi 18, în condiţiile în care, acestea:
a) desfăşoară activităţi semnificative cu mărfuri;
b) au un portofoliu diversificat de mărfuri, şi
c) nu sunt încă în măsură să utilizeze modele interne pentru scopul calculării cerinţelor de capital privind riscul de marfă în conformitate cu Anexa V.
Instituţia trebuie să notifice autoritatea competentă în cazul în care ia decizia de a utiliza această abordare.
Tabelul nr. 2
┌─────────────────┬─────────────────┬────────────────┬────────────────┬──────────────────┐
│ │Metale preţioase │ Metale de bază │Produse agricole│ Altele, inclusiv │
│ │(exceptând aurul)│ │ (perisabile) │produse energetice│
├─────────────────┼─────────────────┼────────────────┼────────────────┼──────────────────┤
│Rata spread (%) │ 1,0 │ 1,2 │ 1,5 │ 1,5 │
├─────────────────┼─────────────────┼────────────────┼────────────────┼──────────────────┤
│Rata carry (%) │ 0,3 │ 0,5 │ 0,6 │ 0,6 │
├─────────────────┼─────────────────┼────────────────┼────────────────┼──────────────────┤
│Rata outright (%)│ 8 │ 10 │ 12 │ 15 │
└─────────────────┴─────────────────┴────────────────┴────────────────┴──────────────────┘
|
UTILIZAREA MODELELOR INTERNE PENTRU CALCULAREA CERINŢELOR DE CAPITAL
1. Instituţiile pot, în condiţiile stabilite în această anexă, să calculeze cerinţele de capital pentru riscul de poziţie, riscul valutar şi/sau riscul de marfă prin utilizarea propriilor modele interne de administrare a riscului, în loc să utilizeze metodele descrise în Anexele I, III şi IV, sau o combinaţie între acestea. În fiecare caz este necesară recunoaşterea prealabilă din partea autorităţii competente a utilizării modelelor pentru scopurile supravegherii adecvării capitalului.
2. Recunoaşterea este acordată numai dacă, în opinia autorităţii competente, sistemul de administrare a riscului deţinut de către instituţie este solid din punct de vedere conceptual şi este implementat cu integritate şi dacă, în mod particular, sunt îndeplinite următoarele standarde calitative:
a) modelul intern de cuantificare a riscului face parte integrantă din procesul instituţiei de administrare zilnică a riscului şi serveşte ca bază pentru raportarea către conducerea superioară a instituţiei, a expunerilor la risc;
b) instituţia are o unitate de control al riscului care este independentă de unităţile care desfăşoară activităţi de tranzacţionare şi care raportează direct conducerii superioare. Unitatea respectivă trebuie să fie responsabilă pentru proiectarea şi implementarea sistemului de administrare a riscului. Aceasta trebuie să producă şi să analizeze rapoarte zilnice asupra rezultatelor modelului de cuantificare a riscului şi asupra măsurilor adecvate care trebuie luate în ceea ce priveşte limitele de tranzacţionare. Unitatea trebuie să aibă de asemenea ca sarcină să conducă validarea iniţială şi pe bază continuă a modelului intern;
c) consiliul de administraţie al instituţiei şi conducerea superioară sunt implicate în mod activ în procesul de control al riscului, iar rapoartele zilnice realizate de către unitatea de control al riscului sunt analizate de către un nivel al conducerii cu suficientă autoritate pentru a impune atât diminuarea poziţiilor luate de fiecare dintre cei care efectuează tranzacţii (traders), cât şi diminuarea expunerii totale la risc a instituţiei;
d) instituţia are, în cadrul unităţilor care desfăşoară activităţi de tranzacţionare, control al riscului, audit şi al celor responsabile cu înregistrarea şi monitorizarea tranzacţiilor iniţiate (back-office), personal suficient de numeros şi de calificat în utilizarea modelelor sofisticate;
e) instituţia a stabilit proceduri pentru monitorizarea şi asigurarea respectării setului formalizat de politici şi proceduri de control interne privind funcţionarea generală a sistemului de cuantificare a riscului;
f) modelul instituţiei are un istoric care demonstrează acurateţea rezonabilă a acestuia în cuantificarea riscului;
g) instituţia derulează în mod frecvent un program riguros de simulare de criză (stress testing), iar rezultatele acestor simulări de criză sunt analizate de către conducerea superioară şi se reflectă în politicile şi limitele pe care aceasta le stabileşte. Acest proces trebuie să vizeze în special lipsa de lichiditate a pieţelor în condiţii de criză, riscul de concentrare, pieţele unidirecţionale (one way markets), riscul de eveniment şi riscul de trecere bruscă în starea de nerambursare (jump-to-default risk), neliniaritatea produselor, poziţiile mult în-afara-banilor (deep out-of-the-money), poziţiile supuse discontinuităţii preţurilor (gapping of prices) sau alte riscuri care ar putea să nu fie surprinse adecvat de către modelele interne. Şocurile aplicate trebuie să reflecte natura portofoliilor şi timpul necesar acoperirii sau administrării riscurilor în condiţii de criză ale pieţei; şi
h) instituţia trebuie să desfăşoare, ca parte componentă a procesului periodic de audit intern, o analiză independentă a sistemului său de cuantificare a riscului.
Analiza prevăzută la lit. h) a primului alineat trebuie să includă atât activităţile unităţilor care desfăşoară activităţi de tranzacţionare, cât şi activităţile unităţii independente de control al riscului. Cel puţin o dată pe an, instituţia trebuie să reanalizeze procesul general de administrare a riscului.
Analiza trebuie să aibă în vedere următoarele:
a) caracterul adecvat al documentaţiei sistemului şi procesului de administrare a riscului, precum şi organizarea unităţii de control al riscului;
b) integrarea rezultatelor cuantificării riscului de piaţă în cadrul administrării zilnice a riscului şi integritatea sistemului de informare a conducerii;
c) procesul pe care instituţia îl utilizează pentru aprobarea modelelor de evaluare a riscului (risk-pricing models) şi pentru aprobarea sistemelor de evaluare care sunt folosite de către personalul din unităţile responsabile cu iniţierea tranzacţiilor (front office) sau din unităţile responsabile cu înregistrarea şi monitorizarea tranzacţiilor iniţiate (back office);
d) întinderea riscurilor de piaţă surprinse de către modelul de cuantificare a riscului şi validarea oricăror modificări semnificative în cadrul procesului de cuantificare a riscului;
e) acurateţea şi completitudinea datelor aferente poziţiilor, acurateţea şi pertinenţa în ceea ce priveşte ipotezele referitoare la volatilitate şi corelaţie, şi acurateţea calculelor de evaluare şi de senzitivitate la risc;
f) procesul de verificare pe care instituţia îl utilizează la evaluarea coerenţei, oportunităţii şi fiabilităţii surselor de date folosite pentru rularea modelelor interne, inclusiv independenţa unor asemenea surse de date; şi
g) procesul de verificare pe care instituţia îl utilizează la evaluarea programului de testare ex-post (back-testing), care este derulat cu scopul de a evalua acurateţea modelului.
3. Instituţiile trebuie să dispună de proceduri pentru a asigura validarea adecvată a modelelor interne de către părţi cu calificare adecvată, independente de procesul de elaborare, care verifică dacă respectivele modele sunt solide din punct de vedere conceptual şi dacă surprind în mod adecvat toate riscurile cu caracter material. Validarea se derulează atunci când modelul intern este elaborat iniţial şi atunci când sunt operate modificări semnificative asupra modelului intern. Validarea se derulează de asemenea periodic, în special atunci când au intervenit modificări structurale semnificative ale pieţei sau modificări ale compoziţiei portofoliului care ar putea determina ca modelul intern să nu mai fie adecvat. Pe măsură ce tehnicile şi cele mai bune practici în domeniu evoluează, instituţiile trebuie să facă uz de aceste progrese. Validarea modelului intern nu se poate limita la testarea ex-post (back-testing), şi trebuie să includă cel puţin următoarele:
a) teste pentru a demonstra că orice ipoteze aferente modelului intern sunt pertinente şi nu subestimează sau supraestimează riscul;
b) în plus faţă de programele de testare ex-post (back-testing) ale autorităţii de supraveghere, instituţiile trebuie să deruleze propriile teste de validare a modelului intern în conformitate cu riscurile şi structurile portofoliilor; şi
c) utilizarea portofoliilor ipotetice pentru a asigura că modelul intern este capabil să ţină cont de trăsături structurale particulare care pot apare, de exemplu riscurile aferente bazei (basis risks), cu caracter material, şi riscul de concentrare.
4. Instituţia trebuie să monitorizeze acurateţea şi eficacitatea modelului său prin derularea unui program de testare ex-post (back-testing). Programul de testare ex-post (back-testing) trebuie să furnizeze, pentru fiecare zi lucrătoare, o comparaţie între nivelul valorii la risc (value-at-risk) pe o zi, generat de modelul instituţiei pe baza poziţiilor din portofoliu de la sfârşitul zilei, şi nivelul variaţiei pe o zi a valorii portofoliului, constatat la sfârşitul următoarei zile lucrătoare.
Capacitatea instituţiei de a efectua testarea ex-post (back-testing) se analizează de către autoritatea competentă atât în ceea ce priveşte utilizarea variaţiilor actuale în valoarea portofoliului, cât şi a variaţiilor ipotetice. Efectuarea testării ex-post (back-testing) prin utilizarea variaţiilor ipotetice în valoarea portofoliului se bazează pe o comparaţie între valoarea portofoliului la sfârşitul zilei şi, presupunând poziţii neschimbate, valoarea portofoliului la sfârşitul zilei următoare. În cazul în care autoritatea competentă consideră că programul de testare ex-post (back-testing) al unei instituţii prezintă deficienţe, instituţia respectivă trebuie să ia măsuri adecvate pentru îmbunătăţirea acestui program. Instituţiile trebuie să deruleze programul de testare ex-post (backtesting) atât pe baza rezultatelor ipotetice (utilizând variaţiile de valoare ale portofoliului care ar avea loc dacă poziţiile de la sfârşitul zilei ar rămâne nemodificate) cât şi pe baza rezultatelor tranzacţionării efective (excluzând taxe, comisioane şi venitul net din dobânzi).
5. În scopul calculării cerinţelor de capital pentru riscul specific aferent poziţiilor pe titluri de capital şi pe titluri de creanţă, tranzacţionale, instituţiile pot utiliza, cu aprobarea prealabilă a autorităţii competente, un model intern dacă, în plus faţă de respectarea celorlalte condiţii din cuprinsul acestei anexe, modelul:
a) explică istoricul variaţiei de preţ în cadrul portofoliului;
b) surprinde concentrarea în termeni de volum şi de schimbări de compoziţie a portofoliului;
c) este robust în cazul unui mediu advers;
d) este validat prin testare ex-post (back-testing) derulată în scopul de a evalua dacă riscul specific este surprins cu acurateţe. În cazul în care testarea ex-post (back-testing) este realizată pe bază de subportofolii relevante, subportofoliile respective trebuie alese într-o manieră coerentă;
e) surprinde riscul aferent bazei (basis risk) specific poziţiei, ceea ce înseamnă că instituţiile trebuie să demonstreze că modelul intern este senzitiv la diferenţele datorate unor particularităţi deosebite, cu caracter material, între poziţii similare, dar nu identice; şi
f) surprinde riscul de eveniment.
Instituţia trebuie să îndeplinească, de asemenea, următoarele condiţii:
-atunci când o instituţie este supusă riscului de eveniment care nu este reflectat de nivelul valorii la risc (value-at-risk), deoarece depăşeşte perioada de deţinere de 10 zile şi intervalul de încredere de 99% (evenimente cu probabilitate scăzută şi cu impact negativ major), instituţia trebuie să asigure luarea în calcul la evaluarea internă a capitalului a impactului unor astfel de evenimente; şi
-modelul intern al instituţiei trebuie să evalueze în mod prudent, prin intermediul unor scenarii de piaţă realiste, riscul care rezultă din poziţii mai puţin lichide şi din poziţii cu o transparenţă a preţului limitată. În plus, modelul intern trebuie să îndeplinească standardele minime cu privire la date. Substituenţii (proxies) trebuie să fie suficient de prudenţi şi pot fi utilizaţi doar atunci când datele disponibile sunt insuficiente sau nu reflectă adevărata volatilitate a unei poziţii sau a unui portofoliu.
Mai mult, pe măsură ce tehnicile şi cele mai bune practici în domeniu evoluează, instituţiile trebuie să facă uz de aceste progrese.
În plus, la calcularea cerinţelor de capital, instituţia trebuie să dispună de o abordare prin care să surprindă riscul de nerambursare, aferent poziţiilor din portofoliul de tranzacţionare, care este adiţional riscului de nerambursare surprins de nivelul valorii la risc (value-at-risk) în conformitate cu cerinţele precizate anterior în cadrul prezentului punct. În vederea evitării dublei includeri, atunci când calculează cerinţa de capital aferentă riscului de nerambursare adiţional (incremental default risk charge), o instituţie poate să ia în considerare măsura în care riscul de nerambursare a fost deja încorporat în nivelul valorii la risc (value-at-risk), în special pentru poziţiile cu risc care ar putea şi ar urma să fie închise într-un interval de 10 zile în cazul unor condiţii de piaţă adverse sau altor semnale privind deteriorarea mediului de credit. Atunci când instituţia surprinde riscul de nerambursare adiţional printr-o cerinţă suplimentară de capital, aceasta trebuie să dispună de metodologii de validare a rezultatului cuantificării.
Instituţia trebuie să demonstreze că abordarea sa respectă standarde sănătoase comparabile cu cele prevăzute în Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării bazate pe modele interne de rating, presupunându-se un nivel constant al riscului şi fiind operate ajustări, dacă este cazul, pentru a reflecta impactul lichidităţii, concentrărilor, acoperirii (hedging) şi impactul caracteristicilor specifice opţiunilor (optionality).
O instituţie care nu surprinde riscul de nerambursare adiţional printr-o abordare dezvoltată intern trebuie să calculeze cerinţa suplimentară de capital printr-o abordare care să asigure coerenţa fie cu abordarea prevăzută în cadrul Regulamentului BNR-CNVM nr. 14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării standard, fie cu abordarea prevăzută în Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării bazate pe modele interne de rating.
În ceea ce priveşte expunerile din securitizarea clasică sau sintetică care ar fi supuse unui tratament de deducere în conformitate cu tratamentul stabilit în art. 22 alin. (1) şi (3) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006 privind fondurile proprii ale instituţiilor de credit şi ale firmelor de investiţii sau care ar fi ponderate la risc cu 1250% în conformitate cu art. 5(1), art. 8, art. 15-17 şi Capitolul V din Regulamentul BNR-CNVM nr. 21/26/2006 privind tratamentul riscului de credit aferent expunerilor securitizate şi al poziţiilor din securitizare, aceste poziţii se supun unei cerinţe de capital care nu poate fi mai mică decât cea stabilită conform tratamentului respectiv. Instituţiile care sunt dealeri în aceste expuneri pot aplica un tratament diferit numai în condiţiile obţinerii aprobării din partea autorităţii competente pe baza prezentării unei documentaţii prin care se demonstrează, pe lângă intenţia de tranzacţionare, faptul că, pentru expunerile din securitizare sau, în cazul securitizărilor sintetice care se bazează exclusiv pe instrumente financiare derivate de credit, pentru expunerile din securitizare sau pentru toate componentele de risc constituente ale acestora, există o piaţă lichidă bidirecţională (two-way market). Pentru scopurile acestei secţiuni o piaţă se consideră a fi bidirecţională atunci când există oferte independente făcute cu bună-credinţă, de a cumpăra şi a vinde, astfel încât pot fi determinate într-un interval de o zi, fie un preţ rezonabil înrudit cu ultimul preţ de vânzare, fie cotaţii de preţ (cerere - ofertă) curente, de bună credinţă şi competitive, iar decontarea la un astfel de preţ se poate realiza într-un interval relativ scurt de timp în conformitate cu practicile de tranzacţionare (trade custom). Pentru ca o instituţie să aplice un tratament diferit, aceasta trebuie să deţină suficiente date de piaţă pentru a se asigura surprinderea, în totalitate, a concentrării riscului de nerambursare al acestor expuneri, prin intermediul abordării interne utilizate de către aceasta pentru cuantificarea riscului de nerambursare adiţional, în conformitate cu standardele stabilite mai sus.
6. Instituţiile care utilizează modele interne ce nu sunt recunoscute conform pct. 5 se supun unei cerinţe de capital separate pentru riscul specific, calculată conform Anexei I.
7. Pentru scopurile pct. 9 lit. b), rezultatele aferente calculelor proprii ale instituţiei se înmulţesc cu un factor de multiplicare de cel puţin 3.
8. Factorul de multiplicare se majorează cu un factor complementar cu valoarea cuprinsă între 0 şi 1, potrivit Tabelului 1, în funcţie de numărul de depăşiri puse în evidenţă de către testarea ex-post (back-testing), aferente ultimelor 250 de zile lucrătoare. Instituţiile trebuie să calculeze depăşirile, într-un mod consecvent, pe baza testării ex-post (back-testing), atât prin utilizarea variaţiilor actuale în valoarea portofoliului, cât şi prin utilizarea variaţiilor ipotetice; valoarea factorului complementar se stabileşte pe baza numărului maxim de depăşiri rezultat prin utilizarea celor două tipuri de variaţii. O depăşire reprezintă o variaţie de o zi în valoarea portofoliului care depăşeşte cuantificarea valorii la risc (value-at-risk) aferente zilei respective, generată de modelul instituţiei. Pentru scopul determinării factorului complementar, numărul de depăşiri trebuie evaluat cel puţin trimestrial.
Tabelul nr. 1
┌──────────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────┐
│ Numărul de depăşiri │ Factorul complementar │
├──────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤
│ Mai puţine de 5 │ 0,00 │
├──────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤
│ 5 │ 0,40 │
├──────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤
│ 6 │ 0,50 │
├──────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤
│ 7 │ 0,65 │
├──────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤
│ 8 │ 0,75 │
├──────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤
│ 9 │ 0,85 │
├──────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤
│ 10 sau mai multe │ 1,00 │
└──────────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────┘
|
De la caz la caz, în situaţii excepţionale, autoritatea competentă poate acorda derogare de la cerinţa de a majora factorul de multiplicare cu factorul complementar corespunzător Tabelului 1, dar numai în condiţiile în care instituţia demonstrează în mod convingător că o asemenea majorare nu se justifică şi că modelul este în esenţă solid.
Dacă se înregistrează depăşiri numeroase, indicând astfel că modelul nu este suficient de exact, recunoaşterea modelului se revocă de către autoritatea competentă sau se impun, de către aceasta, măsuri adecvate pentru a asigura îmbunătăţirea cu promptitudine a modelului.
Pentru a permite autorităţii competente să monitorizeze pe bază continuă corectitudinea factorului complementar, instituţiile trebuie să notifice acesteia cu promptitudine, în orice caz nu mai târziu de 5 zile lucrătoare, depăşirile care rezultă din programul de testare ex-post (back-testing) şi care, conform tabelului de mai sus, ar implica o creştere a factorului complementar.
9. Fiecare instituţie trebuie să îndeplinească o cerinţă de capital exprimată ca cea mai mare dintre:
a) valoarea la risc (value-at-risk) aferentă zilei precedente, cuantificată conform parametrilor specificaţi în prezenta anexă, la care se adaugă, dacă este cazul, cerinţa de capital pentru riscul de nerambursare adiţional prevăzută la pct. 5; sau
b) media nivelurilor zilnice ale valorii la risc (value-at-risk) din ultimele 60 de zile lucrătoare, înmulţită cu factorul menţionat la pct. 7, ajustată cu factorul la care se face referire la pct. 8, la care se adaugă, dacă este cazul, cerinţa de capital pentru riscul de nerambursare adiţional prevăzută la pct. 5.
10. Modul de calcul al valorii la risc (value-at-risk) este supus următoarelor standarde minime:
a) calcularea, cel puţin zilnic, a valorii la risc (value-at-risk);
b) un interval de încredere unilateral (one-tailed) de 99%;
c) o perioadă de deţinere echivalentă cu 10 zile;
d) o perioadă efectivă de observare de cel puţin un an, cu excepţia cazului în care se justifică o perioadă de observare mai scurtă datorită unei majorări subite şi semnificative a volatilităţii preţurilor; şi
e) actualizarea trimestrială a datelor.
11. Modelul trebuie să surprindă cu acurateţe toate riscurile de preţ, cu caracter material, ale poziţiilor pe opţiuni sau pe instrumente similare acestora, iar orice alte riscuri care nu sunt surprinse de către model trebuie să fie acoperite în mod adecvat de fondurile proprii.
12. Modelul de cuantificare a riscului trebuie să surprindă un număr suficient de factori de risc, în funcţie de nivelul activităţii instituţiei pe diverse pieţe şi, în special, factorii specificaţi mai jos.
Riscul de rată a dobânzii
Sistemul de cuantificare a riscului trebuie să încorporeze un set de factori de risc corespunzător ratelor dobânzii pe fiecare monedă în care instituţia înregistrează poziţii senzitive la rata dobânzii, în bilanţ şi în afara bilanţului. Instituţia trebuie să modeleze curbele de randament folosind una dintre abordările general acceptate. Pentru expunerile, cu caracter material, la riscul de rată a dobânzii în monede şi pe pieţe importante, curba de randament trebuie divizată în minimum şase benzi de scadenţă pentru a surprinde variaţiile volatilităţii ratelor de-a lungul curbei de randament.
Sistemul de cuantificare a riscului trebuie, de asemenea, să surprindă riscul legat de variaţiile, imperfect corelate, ale diferitelor curbe de randament.
Riscul valutar
Sistemul de cuantificare a riscului trebuie să încorporeze factorii de risc corespunzători aurului şi valutelor individuale în care sunt exprimate poziţiile instituţiei.
În cazul OPC-urilor, se iau în considerare poziţiile pe valută efective ale acestora. Instituţiile se pot baza pe raportările terţilor privind poziţiile pe valută ale OPC, în cazul în care corectitudinea acestor raportări este asigurată în mod adecvat. Dacă o instituţie nu are cunoştinţă de poziţiile pe valută ale unui OPC, această poziţie trebuie extrasă şi tratată în conformitate cu Anexa în pct. 2.1 alin. (4).
Riscul legat de titluri de capital
Sistemul de cuantificare a riscului trebuie să utilizeze un factor de risc separat, cel puţin pentru fiecare dintre pieţele de titluri de capital în care instituţia deţine poziţii semnificative.
Riscul de marfă
Sistemul de cuantificare a riscului trebuie să utilizeze un factor de risc separat, cel puţin pentru fiecare marfă în care instituţia deţine poziţii semnificative. Sistemul de cuantificare a riscului trebuie, de asemenea, să surprindă riscul legat de variaţiile, imperfect corelate, ale mărfurilor similare, dar nu identice, precum şi expunerea la modificările preţurilor forward apărută ca urmare a decalajului scadenţelor. De asemenea, acesta trebuie să ţină cont de caracteristicile pieţei, mai ales de datele de livrare şi de libertatea de manevră a celor care efectuează tranzacţii (traders) în ceea ce priveşte închiderea poziţiilor.
13. Instituţiile pot să utilizeze corelaţii empirice în cadrul şi de-a lungul categoriilor de risc în cazul în care, în opinia autorităţii competente, sistemul de cuantificare a corelaţiilor pe care îl deţine instituţia este solid şi implementat cu integritate.
ANEXA Nr. VI
la regulament
TRANZACŢIONAREA
PARTEA A - INTENŢIA DE TRANZACŢIONARE
1. Poziţiile/portofoliile deţinute cu intenţia de tranzacţionare trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:
a) pentru poziţia/instrumentul sau portofoliul respectiv trebuie să existe o strategie de tranzacţionare formalizată, aprobată de conducerea superioară, care trebuie să includă orizontul de deţinere aşteptat;
b) pentru administrarea activă a poziţiilor trebuie să existe politici şi proceduri clar definite, care să includă următoarele:
(i) poziţiile asumate la nivel de oficiu de tranzacţionare;
(ii) limitele aferente unei poziţii sunt stabilite şi monitorizate pentru a se asigura caracterul lor adecvat;
(iii) dealerii au autonomia de a asuma/administra o poziţie în cadrul limitelor stabilite şi în conformitate cu strategia aprobată;
(iv) poziţiile sunt raportate conducerii superioare ca parte integrantă a procesului de administrare a riscului la nivelul instituţiei; şi
(v) poziţiile sunt monitorizate în mod activ în raport cu sursele de informaţii referitoare la piaţă şi cu o evaluare a capacităţii de tranzacţionare/acoperire a poziţiei sau a riscurilor componente ale acesteia, care să includă evaluarea calităţii şi disponibilităţii informaţiilor despre piaţă utilizate ca date de intrare pentru procesul de evaluare, rulajul pieţei (market turnover), nivelurile poziţiilor tranzacţionale pe piaţă; şi
c) trebuie să existe politici şi proceduri clar definite pentru monitorizarea poziţiilor în raport cu strategia de tranzacţionare a instituţiei, inclusiv monitorizarea rulajului şi a poziţiilor cu rulaj redus sau inexistent, în cadrul portofoliului de tranzacţionare.
PARTEA B - SISTEME ŞI MECANISME DE CONTROL
1. Instituţiile trebuie să stabilească şi să menţină sisteme şi mecanisme de control suficiente pentru a furniza estimări prudente şi fiabile, pentru scopuri de evaluare.
2. Sistemele şi mecanismele de control trebuie să includă cel puţin următoarele elemente:
a) politici şi proceduri pentru procesul de evaluare formalizate. Acestea trebuie să includă responsabilităţi clar definite pentru diversele structuri implicate în procesul de determinare a valorii, sursele de informaţii privind piaţa şi modul în care sunt reexaminate în scopul de a stabili dacă acestea sunt adecvate, frecvenţa cu care se realizează evaluările independente, sincronizarea în ceea ce priveşte preţurile de închidere, procedurile pentru ajustarea rezultatelor evaluărilor, procedurile de verificare ad-hoc şi de sfârşit de lună; şi
b) linii de raportare clare şi independente de front-office, destinate departamentului responsabil cu procesul de evaluare.
Linia de raportare trebuie să ajungă în cele din urmă până la nivelul unui membru executiv principal al consiliului de administraţie.
Metode Prudente de Evaluare
3. Marcarea la piaţă reprezintă evaluarea, cel puţin zilnică, a poziţiilor la preţuri de închidere direct disponibile, care provin din surse independente, ca de exemplu: preţuri de pe bursă, cotaţii electronice, cotaţii provenite de la mai mulţi brokeri independenţi, care se bucură de o largă recunoaştere.
4. În situaţia în care se realizează marcarea la piaţă, trebuie utilizat cel mai prudent dintre cursul de cumpărare şi cel de vânzare, cu excepţia cazului în care instituţia este un formator de piaţă semnificativ pentru acel tip de instrument financiar sau pentru marfa în cauză, caz în care aceasta poate să efectueze închiderea la cursul mediu al pieţei.
5. În situaţia în care marcarea la piaţă nu este posibilă, instituţiile trebuie să marcheze poziţiile/portofoliile la model, înainte de a aplica tratamentul privind cerinţele de capital aferente portofoliului de tranzacţionare. Marcarea la model este definită ca fiind orice evaluare obţinută pe baza unor date de intrare provenite din piaţă care sunt utilizate ca valori de referinţă, extrapolate sau incluse în cadrul oricărei alte metode de calcul.
6. În situaţia în care este utilizată marcarea la model, trebuie respectate următoarele cerinţe:
a) conducerea superioară are cunoştinţă de elementele din portofoliul de tranzacţionare care fac obiectul marcării la model şi înţelege impactul material al incertitudinii pe care aceasta o creează în cadrul raportării referitoare la riscul/performanţa activităţii;
b) datele de intrare provenite din piaţă sunt obţinute, atunci când este posibil, în concordanţă cu preţurile de piaţă, iar măsura în care datele de intrare sunt adecvate pentru poziţia care este supusă evaluării, precum şi parametrii modelului, fac obiectul unei revizuiri frecvente;
c) sunt utilizate, atunci când sunt disponibile, metodologii de evaluare care, pentru instrumentul financiar sau marfa în cauză, reprezintă practici de piaţă acceptate;
d) în cazul în care modelul este elaborat de către instituţia însăşi, acesta se bazează pe presupuneri adecvate, evaluate şi testate de către persoane cu calificare corespunzătoare, independente de procesul de elaborare;
e) sunt implementate proceduri formale de control al modificărilor, iar o copie de siguranţă a modelului este păstrată şi utilizată periodic pentru a verifica evaluările efectuate;
i) persoanele responsabile cu administrarea riscului au cunoştinţă de punctele slabe ale modelelor utilizate, precum şi de modalităţile de a le sublinia cât mai bine în cadrul rezultatelor evaluării; şi
g) modelul este supus reexaminării periodice pentru a se determina acurateţea rezultatelor obţinute prin aplicarea acestuia (de exemplu, evaluarea privind continuitatea caracterului adecvat al ipotezelor, analiza profitului şi a pierderii în raport cu factorii de risc, compararea valorilor efective de închidere cu rezultatele modelului).
Pentru scopurile lit. d), modelul trebuie să fie elaborat/aprobat de structuri independente de front office iar testarea trebuie să fie independentă şi să includă validarea calculelor matematice, a ipotezelor şi a programului informatic.
7. În plus faţă de marcarea zilnică la piaţa sau marcarea la model trebuie efectuată şi o verificare de preţ independentă. Aceasta reprezintă procesul prin care preţurile de piaţă sau datele de intrare aferente modelului sunt verificate în mod regulat în ceea ce priveşte acurateţea şi independenţa. În timp ce marcarea la piaţa zilnică poate fi realizată de către dealeri, verificarea preţurilor de piaţă şi a datelor de intrare aferente modelului trebuie efectuată de către o unitate independentă de sala de tranzacţionare, cel puţin o dată pe lună (sau mai frecvent, în funcţie de natura pieţei/activităţii de tranzacţionare). În cazul în care nu sunt disponibile surse de preţ independente sau sursele de preţ sunt mai mult subiective, poate fi adecvată luarea unor măsuri prudente cum ar fi ajustarea evaluărilor.
Ajustări sau Rezerve aferente Evaluării
8. Instituţiile trebuie să stabilească şi să menţină proceduri pentru luarea în considerare a ajustărilor/rezervelor aferente evaluării.
Standarde Generale
9. Instituţiile trebuie să determine ajustări/rezerve aferente evaluării, cel puţin cu privire la: marjele de credit constatate în avans (unearned credit spreads), costurile de închidere (close-out costs), riscurile operaţionale, rezilierea neanticipată, costurile de investire şi de finanţare, costurile administrative viitoare şi, în situaţiile în care este relevant, riscul de model.
Standarde pentru poziţii mai puţin lichide
10. Poziţii mai puţin lichide pot rezulta atât din evenimente de piaţă cât şi din situaţii ce ţin de instituţie, de exemplu poziţii concentrate şi/sau poziţii cu dinamică scăzută.
11. Pentru a determina dacă este necesară o rezervă aferentă evaluării pentru poziţiile mai puţin lichide, instituţiile trebuie să ia în considerare mai mulţi factori. Aceşti factori includ timpul necesar pentru a acoperi poziţia/riscurile aferente poziţiei, volatilitatea şi media marjelor dintre cursurile de cumpărare şi cele de vânzare, disponibilitatea cotaţiilor de piaţă (numărul şi identitatea formatorilor de piaţă), volatilitatea şi media volumelor tranzacţionate, concentrări ale pieţei, creşterea vechimii poziţiilor, măsura în care evaluarea se bazează pe marcarea la model şi impactul altor riscuri de model.
12. În cazul utilizării de evaluări realizate de terţi sau în cazul marcării la model, instituţiile trebuie să determine dacă este oportună efectuarea unei ajustări aferente evaluării. În plus, instituţiile trebuie să aibă în vedere necesitatea stabilirii de rezerve pentru poziţii mai puţin lichide şi să reexamineze permanent continuitatea caracterului adecvat al acestora.
13. În cazul în care ajustările/rezervele aferente evaluării conduc la pierderi cu caracter material aferente anului financiar curent, acestea trebuie deduse din fondurile proprii de nivel I ale instituţiei potrivit art. 5 lit. e din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006 privind fondurile proprii ale instituţiilor de credit şi ale firmelor de investiţii.
14. Alte profituri/pierderi care rezultă din ajustările/rezervele aferente evaluării trebuie incluse în calculul "profiturilor nete aferente portofoliului de tranzacţionare" menţionate la art. 5(2) paragraful al 2-lea lit. b) din prezentul regulament şi trebuie adunate la, respectiv deduse din, fondurile proprii adiţionale eligibile pentru acoperirea cerinţelor de risc de piaţă conform respectivelor prevederi.
15. Ajustările/rezervele aferente evaluării care depăşesc nivelul celor realizate în conformitate cu cadrul contabil aplicabil instituţiei se tratează potrivit pct. 13, dacă conduc la pierderi cu caracter material, sau potrivit pct. 14, în caz contrar.
PARTEA C - ACOPERIRI INTERNE
1. O acoperire internă este o poziţie care compensează de o manieră materială sau în totalitate elementul de risc component al unei poziţii sau al unui set de poziţii din afara portofoliului de tranzacţionare. Poziţiile care decurg din acoperiri interne sunt eligibile pentru tratamentul privind cerinţele de capital aferente portofoliului de tranzacţionare, cu condiţia ca acestea să fie deţinute cu intenţia de a fi tranzacţionate şi să fie îndeplinite criteriile generale referitoare la intenţia de tranzacţionare şi la evaluarea prudentă, specificate în Părţile A şi B. În special:
a) acoperirile interne trebuie să nu aibă ca scop principal evitarea sau reducerea cerinţelor de capital;
b) acoperirile interne trebuie să fie formalizate şi trebuie să fie supuse procedurilor interne specifice, de aprobare şi audit;
c) tranzacţia internă trebuie să fie efectuată în condiţiile pieţei;
d) cea mai mare a parte a riscului de piaţă care este generat de acoperirea internă trebuie să fie administrată în mod dinamic în portofoliul de tranzacţionare în cadrul limitelor autorizate; şi
e) tranzacţiile interne trebuie să fie monitorizate cu atenţie.
Monitorizarea trebuie să fie asigurată prin proceduri adecvate.
2. Tratamentul la care se face referire la pct. 1 se aplică fără a prejudicia cerinţele de capital aplicabile "segmentului din afara portofoliului de tranzacţionare" din cadrul acoperirii interne.
3. Fără a lua în considerare pct. 1 şi 2, în cazul în care o instituţie acoperă o expunere la riscul de credit, din afara portofoliului de tranzacţionare, utilizând un instrument financiar derivat de credit inclus în portofoliul de tranzacţionare (utilizând o acoperire internă), nu se consideră că expunerea din afara portofoliului de tranzacţionare este acoperită pentru scopurile calculării cerinţelor de capital, decât în cazul în care pentru expunerea din afara portofoliului de tranzacţionare instituţia cumpără de la o terţă parte eligibilă din punctul de vedere al furnizării protecţiei, un instrument financiar derivat de credit care îndeplineşte cerinţele prevăzute în art. 58 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii. În cazul în care o astfel de protecţie furnizată de o terţă parte este cumpărată şi este recunoscută ca acoperire pentru o expunere din afara portofoliului de tranzacţionare pentru scopurile calculării cerinţelor de capital, niciuna dintre acoperirile prin instrumente financiare derivate de credit, internă sau externă, nu poate fi inclusă în portofoliul de tranzacţionare pentru scopul calculării cerinţelor de capital.
PARTEA D - INCLUDEREA ÎN PORTOFOLIUL DE TRANZACŢIONARE
1. Instituţiile trebuie să dispună de politici şi proceduri pentru determinarea poziţiilor care se includ în portofoliul de tranzacţionare pentru scopurile calculării cerinţelor de capital, clar definite în concordanţă cu criteriile prevăzute la art. 3 din prezentul regulament şi luând în considerare capacitatea şi practicile instituţiei în ceea ce priveşte administrarea riscului. Conformitatea cu aceste politici şi proceduri trebuie să fie formalizată integral şi să fie supusă auditării interne periodice.
2. Instituţiile trebuie să dispună de politici şi proceduri clar definite pentru administrarea generală a portofoliului de tranzacţionare. Aceste politici şi proceduri se trebuie să se refere cel puţin la următoarele:
a) activităţile pe care instituţia le consideră ca fiind de tranzacţionare şi, totodată, parte componentă a portofoliului de tranzacţionare pentru scopurile calculării cerinţelor de capital;
b) măsura în care o poziţie poate fi marcată la piaţă zilnic prin referire la o piaţă bidirecţională activă şi lichidă;
c) pentru poziţiile care sunt marcate la model, măsura în care instituţia poate:
(i) să identifice toate riscurile cu caracter material ale poziţiei;
(ii) să acopere toate riscurile cu caracter material ale poziţiei prin instrumente pentru care există o piaţă bidirecţională activă şi lichidă; şi
(iii) să determine estimări de încredere pentru ipotezele/parametrii cheie utilizaţi în model;
d) măsura în care instituţia poate, şi i se impune, să genereze evaluări pentru o anumită poziţie, care pot fi validate extern într-o manieră coerentă;
e) măsura în care restricţiile legale sau alte cerinţe operaţionale ar putea afecta capacitatea instituţiei de a lichida/acoperi o poziţie pe termen scurt;
f) măsura în care instituţia poate, şi i se impune, să administreze în mod activ, din punct de vedere al riscului, o anumită poziţie în cadrul operaţiunii de tranzacţionare; şi
g) măsura în care instituţia poate transfera riscul sau poziţiile din (în) portofoliul de tranzacţionare în (din) afara acestuia, precum şi criteriile pentru efectuarea unor astfel de transferuri.
3. O instituţie poate, cu aprobarea autorităţii competente, să trateze poziţiile care sunt deţinute în portofoliul de tranzacţionare şi care corespund elementelor prevăzute la art. 22(1) lit. a)-c) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006 privind fondurile proprii ale instituţiilor de credit şi ale firmelor de investiţii, ca şi titluri de capital sau de creanţă, după caz, în situaţia în care instituţia demonstrează că este un formator de piaţă activ pentru aceste poziţii. În acest caz, instituţia trebuie să dispună de sisteme şi mecanisme de control adecvate care să asigure cadrul în care se desfăşoară tranzacţionarea instrumentelor reprezentând elemente eligibile de fonduri proprii.
4. Acordurile la termen de tip repo tranzacţionabile (term trading-related repo-style transactions) pe care o instituţie le include în afara portofoliului de tranzacţionare pot fi incluse în portofoliul de tranzacţionare pentru scopurile calculării cerinţelor de capital în condiţiile în care toate acordurile de tip repo de acest fel sunt incluse. Pentru acest scop, acordurile de tip repo tranzacţionabile sunt definite drept cele care îndeplinesc cerinţele de la art. 11(2) şi Anexa VI, Partea A, iar cele două segmente componente sunt fie sub formă de numerar, fie sub formă de titluri care pot fi incluse în portofoliul de tranzacţionare. Indiferent de locul unde sunt înregistrate, toate tranzacţiile de tip repo sunt supuse unei cerinţe de capital, calculată în legătură cu activităţile din afara portofoliului de tranzacţionare, pentru riscul de credit al contrapartidei.