Act legislativ


 


Banca Naţională a României
Regulament nr. 15 din 29.mai.2002
Monitorul Oficial, Partea I 376 4.iun.2002
Intrare în vigoare la 4.iun.2002
privind operaţiunile cu titluri de stat

   CAPITOLUL I
 Dispoziţii generale

   ARTICOLUL 1
Cadru general cu privire la operaţiunile cu titluri de stat

   1. Prezentul regulament stabileşte regimul operaţiunilor cu titluri de stat pentru care Bursa de Valori Bucureşti, denumită în continuare B.V.B., este desemnată ca piaţă secundară, cu excepţia celor prevăzute în Regulamentul B.V.B. nr. 14 privind operaţiunile cu obligaţiuni.
   2. Banca Naţională a României, denumită în continuare B.N.R., poate efectua operaţiuni cu titluri de stat pe piaţa secundară a B.V.B. în conformitate cu prevederile Regulamentului B.N.R. nr. 1/2000 privind operaţiunile de piaţă monetară efectuate de Banca Naţională a României şi facilităţile de creditare şi de depozit acordate de aceasta băncilor.

   ARTICOLUL 2
Sistemul electronic al B.V.B.

   1. Operaţiunile având ca obiect titlurile de stat sunt realizate printr-un sistem electronic al B.V.B., denumit în continuare sistemul B.V.B. Sistemul B.V.B. este compus din modulul de tranzacţionare, modulul de compensare-decontare şi modulul de registru.
   2. Sistemul prin care se realizează operaţiunile având ca obiect titluri de stat este stabilit, prin decizie, de către directorul general al B.V.B.
   3. B.V.B. pune la dispoziţia participanţilor la piaţă, prin sistemul B.V.B., prospectul de emisiune şi toate modificările acestuia, aşa cum au fost transmise de Ministerul Finanţelor Publice, denumit în continuare M.F.P.

   ARTICOLUL 3
Moneda

   1. Operaţiunile având ca obiect titluri de stat emise în lei se efectuează în lei.
   2. Operaţiunile având ca obiect titluri de stat emise în valută se efectuează în valuta de emisiune, sub condiţia existenţei avizelor necesare emise de organele competente.

   ARTICOLUL 4
Termenii utilizaţi

   În înţelesul prezentului regulament, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
   1. Cont reprezintă contul de titluri de stat deschis în modulul de registru în care sunt evidenţiate toate deţinerile de titluri de stat ale unei persoane fizice sau juridice.
   2. Contract repo reprezintă contractul prin care un intermediar al pieţei primare sau al pieţei secundare oferă spre vânzare un anumit număr de titluri de stat, angajându-se în acelaşi timp să recumpere titlurile respective sau alte titluri echivalente la o dată ulterioară şi la un anumit preţ.
   3. Contract reverse repo reprezintă contractul prin care un intermediar al pieţei primare sau al pieţei secundare cumpără un anumit număr de titluri de stat, angajându-se în acelaşi timp să revândă titlurile respective sau alte titluri echivalente la o dată ulterioară şi la un anumit preţ.
   4. Cotaţie fermă de cumpărare-vânzare, denumită în continuare cotaţie fermă, reprezintă ansamblul format din oferta fermă de vânzare şi oferta fermă de cumpărare, introduse simultan în piaţa principală de către un market maker pentru o anumită serie de titluri de stat.
   5. Cotaţie informativă de cumpărare-vânzare, denumită în continuare cotaţie informativă, reprezintă ansamblul format din intenţia de vânzare şi intenţia de cumpărare, introduse simultan în piaţa deal de către un intermediar al pieţei primare sau un intermediar al pieţei secundare, fără a angaja în vreun fel răspunderea acestuia.
   6. Cupon reprezintă suma de bani corespunzătoare dobânzii calculate pentru perioada cupon a acestuia, datorată periodic de M.F.P. deţinătorilor de titluri de stat şi la plata căreia acesta s-a angajat prin prospectul de emisiune.
   7. Cupon curent reprezintă cuponul a cărui perioadă cupon nu s-a încheiat la data decontării tranzacţiei şi a cărui obligaţie de plată devine exigibilă la cea mai apropiată dată a cuponului, stabilită în prospectul de emisiune.
   8. Cupon precedent reprezintă cuponul cel mai recent plătit, prin raportare la data decontării tranzacţiei.
   9. Dată cupon reprezintă ziua calendaristică la care devine exigibilă obligaţia M.F.P. de a efectua plata unui cupon şi/sau a valorii nominale a unui titlu de stat cu dobândă către proprietarii de titluri de stat înregistraţi în documentul intitulat "Situaţia deţinătorilor înregistraţi la data înregistrării curente".
   10. Data emisiunii reprezintă data la care a fost emis un titlu de stat şi de la care începe să se acumuleze dobânda.
   11. Data înregistrării curente reprezintă data care serveşte la identificarea deţinătorilor de titluri de stat care au dreptul de a primi la scadenţă valoarea nominală, în cazul unui titlu de stat cu discont, sau care au dreptul de a primi cuponul curent şi/sau valoarea nominală, în cazul unui titlu de stat cu dobândă, prin raportare la înregistrările din modulul de registru de la sfârşitul zilei respective. Data înregistrării curente se stabileşte conform reglementărilor B.N.R.
   12. Data scadenţei reprezintă data la care devine exigibilă obligaţia de plată a valorii nominale a unui titlu de stat cu discont sau reprezintă ultima dată cupon a unui titlu de stat cu dobândă la care devine exigibilă obligaţia de plată a ultimului cupon şi a valorii nominale.
   13. Deal reprezintă oferta fermă de cumpărare sau de vânzare a unui anumit număr de titluri de stat, introdusă în piaţa deal, care este transmisă direct de către un trader, denumit în continuare iniţiator, către un alt trader, denumit în continuare contraparte. Identitatea celor două părţi nu este publică pentru ceilalţi intermediari din piaţă.
   14. Dobânda acumulată este exprimată ca procent din valoarea nominală a titlului de stat cu dobândă. Valoarea dobânzii acumulate reprezintă cota-parte din valoarea cuponului curent, corespunzătoare zilelor scurse din perioada cuponului curent, începând cu data emisiunii sau data cuponului precedent inclusiv, până la data decontării tranzacţiei exclusiv.
   15. Intermediarii pieţei bursiere reprezintă intermediarii pieţei primare şi intermediarii pieţei secundare care desfăşoară operaţiuni cu titluri de stat pe piaţa secundară a B.V.B.
   16. Intermediarul pieţei primare reprezintă o bancă comercială sau o societate de valori mobiliare autorizată de B.N.R. ca intermediar al pieţei primare a titlurilor de stat. Intermediarii pieţei primare desfăşoară operaţiuni cu titluri de stat pe piaţa secundară a B.V.B. în nume şi pe cont propriu, precum şi în numele şi pe contul clienţilor.
   17. Intermediarul pieţei secundare reprezintă o bancă comercială sau o societate de valori mobiliare autorizată de B.N.R. ca intermediar al pieţei secundare a titlurilor de stat. Intermediarii pieţei secundare desfăşoară operaţiuni cu titluri de stat pe piaţa secundară a B.V.B. în nume şi pe cont propriu, precum şi în numele şi pe contul clienţilor.
   18. Market maker reprezintă intermediarul pieţei primare sau al pieţei secundare care se angajează să afişeze cotaţii ferme şi să încheie tranzacţii pe baza acestora pentru seria de titluri de stat şi pe perioada pentru care deţine această calitate.
   19. Ordin reprezintă oferta fermă de cumpărare sau de vânzare a unui anumit număr de titluri de stat, introdusă în piaţa principală.
   20. Perioadă cupon sau bază reprezintă intervalul de timp, exprimat în zile, cuprins între data de emisiune şi data primului cupon sau intervalul de timp cuprins între data cuponului precedent şi data cuponului curent.
   21. Piaţă principală reprezintă un segment al pieţei secundare bursiere a titlurilor de stat în care tranzacţiile se încheie prin execuţia automată a unui ordin direcţionat către partea de cumpărare sau de vânzare a unei cotaţii ferme, care are la un moment dat randamentul sau preţul cel mai bun.
   22. Piaţă deal reprezintă un segment al pieţei secundare bursiere a titlurilor de stat care funcţionează pe principiul negocierii directe între doi intermediari.
   23. Piaţă repo şi reverse repo reprezintă un segment al pieţei secundare a titlurilor de stat care funcţionează pe principiul negocierii şi încheierii de contracte repo şi reverse repo. B.V.B. va emite reglementări specifice cu privire la operaţiunile desfăşurate pe această piaţă.
   24. Preţ al unui titlu de stat cu discont, emis cu scadenţă de 365 de zile, reprezintă preţul de cumpărare sau de vânzare exprimat ca procent din valoarea nominală şi este calculat de sistemul B.V.B. pe baza randamentului introdus într-o cotaţie fermă sau informativă, deal sau ordin.
   25. Preţ brut al unui titlu de stat cu dobândă, emis cu scadenţă mai mare sau egală cu 365 de zile, reprezintă preţul de cumpărare sau de vânzare care include dobânda acumulată şi este introdus într-o cotaţie fermă sau informativă, deal sau ordin. Preţul brut este exprimat ca procent din valoarea nominală a titlului de stat.
   26. Preţ net al unui titlu de stat cu dobândă, emis cu scadenţă mai mare sau egală cu 365 de zile, reprezintă preţul de cumpărare sau de vânzare care nu include dobânda acumulată şi este introdus într-o cotaţie fermă sau informativă, deal sau ordin. Preţul net este exprimat ca procent din valoarea nominală a titlului de stat.
   27. Rată cupon reprezintă rata anuală a dobânzii exprimată ca procent din valoarea nominală a unui titlu de stat cu dobândă, care este utilizată pentru calcularea cuponului.
   28. Registrul cotaţiilor ferme reprezintă lista tuturor cotaţiilor ferme corespunzătoare unei anumite serii de titluri de stat care sunt introduse în modulul de tranzacţionare. Identitatea market makerilor care introduc cotaţii ferme este publică.
   29. Registrul cotaţiilor informative reprezintă lista tuturor cotaţiilor informative corespunzătoare unei anumite serii de titluri de stat care sunt introduse în modulul de tranzacţionare. Identitatea intermediarilor care introduc cotaţii informative este publică.
   30. Registrul ordinelor reprezintă lista tuturor ordinelor corespunzătoare unei anumite serii de titluri de stat care sunt introduse în modulul de tranzacţionare. Identitatea intermediarilor care introduc ordine este anonimă.
   31. Seria emisiunii reprezintă un cod alfanumeric prin care se identifică o emisiune de titluri de stat.
   32. Situaţia deţinătorilor înregistraţi la data emisiunii reprezintă documentul întocmit şi transmis pe suport electronic şi/sau hârtie de către agentul desemnat de M.F.P. către B.V.B., în vederea înregistrării în modulul de registru a deţinătorilor care au cumpărat titluri de stat pe piaţa primară.
   33. Situaţia deţinătorilor înregistraţi la data înregistrării curente reprezintă documentul pe suport electronic sau hârtie întocmit şi transmis de B.V.B. agentului de plată desemnat de M.F.P. şi care cuprinde informaţii referitoare la seria emisiunii, numărul de titluri de stat din seria respectivă în circulaţie, numele/denumirea deţinătorilor de titluri de stat, datele de identificare şi numărul de titluri de stat deţinute de fiecare proprietar.
   34. Trader reprezintă persoana fizică autorizată de B.V.B. să opereze în sistemul B.V.B.
   35. Tranzacţie reprezintă contractul de vânzare-cumpărare de titluri de stat dintr-o anumită serie, negociat şi încheiat prin modulul de tranzacţionare.

   CAPITOLUL II
 Formule de calcul standard pentru titluri de stat
cu discont emise cu scadenţă de 365 de zile

   ARTICOLUL 5
Randament şi preţ

   1. Relaţia dintre randamentul şi preţul unui titlu de stat cu discont se determină astfel:
   
                ┌                                  ┐
│┌ 100 ┐ 365 │
Randament (%) = ││ ──────── - 1│ x ─────────────── │ x 100
│└ Preţ (%) ┘ Nr._zile_rămase │
└ ┘

┌ 100 ┐
Preţ (%) = │ ─────────────────────────────────────── │.
│ ┌ Randament (%) Nr._zile_rămase ┐ │
│ 1 + │ ───────────── x ─────────────── │ │
└ └ 100 365 ┘ ┘

   în care:
   -randament = randamentul anual exprimat procentual;
   -preţ = preţul exprimat ca procent din valoarea nominală;
   -nr._zile_rămase = numărul de zile începând cu data decontării tranzacţiei inclusiv, până la data scadenţei exclusiv.
   2. În funcţie de prospectul de emisiune, B.V.B. poate utiliza o altă convenţie cu privire la numărul de zile corespunzătoare anului calendaristic.

   ARTICOLUL 6
Valoarea tranzacţiei

   Valoarea unei tranzacţii cu titluri de stat cu discont, încheiată pe baza preţului rezultat din conversia randamentului introdus de trader în modulul de tranzacţionare, se determină astfel:
   
                           ┌ Preţ (%) ┐
Valoare_tranzacţie (lei) = │ ──────── │ x Valoare_nominală (lei) x Nr._titluri
└ 100 ┘

   CAPITOLUL III
 Formule de calcul standard pentru titluri de stat cu dobândă emise
cu scadenţă mai mare sau egală cu 365 de zile

   ARTICOLUL 7
Dobânda acumulată

   Dobânda acumulată corespunzătoare tranzacţiilor cu titluri de stat cu dobândă se determină astfel:
   
                                         ┌ Nr._zile_acumulate ┐
Dobânda_acumulată (%) = Rata_cupon (%) x │ ────────────────── │,
└ Nr._zile_an ┘

   în care:
   -nr._zile_acumulate = numărul de zile începând cu data emisiunii sau data cuponului precedent inclusiv, până la data decontării tranzacţiei exclusiv;
   -nr._zile_an = numărul de zile din an - calculat în funcţie de convenţia de calcul utilizată pentru determinarea dobânzii acumulate.

   ARTICOLUL 8
Valoarea tranzacţiei

   1. Valoarea unei tranzacţii cu titluri de stat cu dobândă, încheiată pe baza preţului net introdus de trader în modulul de tranzacţionare, se determină astfel:
   
                           ┌ Preţ_net (%) + Dobânda_acumulată (%) ┐
Valoare_tranzacţie (lei) = │ ──────────────────────────────────── │ x Valoare_nominală (lei) x Nr._titluri
└ 100 ┘

   2. Valoarea unei tranzacţii cu titluri de stat cu dobândă, încheiată pe baza preţului brut introdus de trader în modulul de tranzacţionare, se determină astfel:
   
                           ┌ Preţ_brut (%) ┐
Valoare_tranzacţie (lei) = │ ───────────── │ x Valoare_nominală (lei) x Nr._titluri
└ 100 ┘

   ARTICOLUL 9
Convenţii de calcul al dobânzii acumulate

   9.1. Titluri de stat cu dobândă fixă
   1. În cazul titlurilor de stat cu dobândă fixă, convenţia de calcul utilizată pentru determinarea dobânzii acumulate este "actual/actual".
   2. Datele cupoanelor sunt date fixe din anul calendaristic, indiferent dacă acestea sunt sau nu zile lucrătoare.
   3. Numărul de zile acumulate, utilizat în formula dobânzii acumulate, se calculează începând cu data emisiunii, în cazul primului cupon, sau cu data cuponului precedent, în cazul celorlalte cupoane inclusiv, până la data decontării tranzacţiei exclusiv.
   4. Numărul de zile din an, utilizat în formula dobânzii acumulate, se calculează ca produsul dintre numărul de zile din perioada cuponului în care se decontează tranzacţia şi numărul de cupoane pe an.
   9.2. Titluri de stat cu dobândă flotantă
   1. În cazul titlurilor de stat cu dobândă flotantă, convenţia de calcul utilizată pentru determinarea dobânzii acumulate este "actual/360".
   2. Numărul de zile acumulate, utilizat în formula dobânzii acumulate, se calculează conform pct. 9.1 alin. 3.
   3. Numărul de zile din an, utilizat în formula dobânzii acumulate, este 360.
   9.3. Alte convenţii de calcul al dobânzii acumulate
   În cazul în care caracteristicile emisiunii nu corespund cu convenţiile de calcul al dobânzii acumulate, astfel cum sunt prevăzute la pct. 9.1 şi 9.2, B.V.B. poate adapta în mod corespunzător convenţiile de calcul utilizate.

   CAPITOLUL IV
 Intermediarii pieţei bursiere

   ARTICOLUL 10
Cadru general

   1. În vederea dobândirii dreptului de acces la sistemul B.V.B., o bancă comercială sau o societate de valori mobiliare, membră a Asociaţiei Bursei, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
   a) să fie autorizată de B.N.R. în calitate de intermediar al pieţei bursiere;
   b) să aibă cel puţin 2 traderi autorizaţi de B.V.B.;
   c) să dispună de dotările tehnice şi operaţionale necesare derulării operaţiunilor cu titluri de stat prin sistemul B.V.B.
   2. Intermediarii pieţei bursiere au obligaţia de a respecta permanent cerinţele prevăzute la alineatul precedent. Orice modificări vor fi notificate B.V.B. în termen de 24 de ore.
   3. Se interzice intermediarilor pieţei bursiere să acţioneze în nume şi pe cont propriu prin intermediul unui alt intermediar.
   4. În cazul intermediarilor pieţei secundare care au cumpărat titluri de stat prin intermediul unui intermediar al pieţei primare, aceştia nu vor utiliza conturile deschise în acest sens pentru desfăşurarea de operaţiuni pe piaţa secundară a B.V.B.
   5. Se interzice intermediarilor pieţei bursiere să introducă şi să afişeze cotaţii ferme pentru seriile de titluri de stat pentru care nu au calitatea de market maker.
   6. Calitatea de intermediar al pieţei bursiere încetează în cazul în care B.N.R. retrage autorizaţia de funcţionare pe piaţa titlurilor de stat a intermediarului pieţei primare sau al pieţei secundare, precum şi în alte cazuri prevăzute de reglementările în vigoare.
   7. B.V.B. va menţine şi va pune la dispoziţia participanţilor la piaţă lista completă a intermediarilor pieţei bursiere şi va comunica orice modificări survenite în conţinutul acesteia.

   ARTICOLUL 11
Traderi

   1. Intermediarii pieţei bursiere care îndeplinesc condiţiile stipulate la art. 10 negociază şi încheie tranzacţii cu titluri de stat numai prin intermediul traderilor autorizaţi de B.V.B. în acest sens.
   2. Calitatea de trader se dobândeşte în baza unei cereri transmise în acest sens de un intermediar al pieţei bursiere, fiind necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
   a) vârsta minimă de 21 de ani;
   b) frecventarea cursurilor organizate de B.V.B. şi promovarea testelor şi a examenelor profesionale;
   c) angajarea cu contract de muncă în cadrul intermediarului pieţei bursiere respectiv.
   3. Menţinerea calităţii de trader autorizat să desfăşoare operaţiuni cu titluri de stat necesită îndeplinirea în permanenţă a condiţiilor prevăzute la alin. 2 lit. b) şi c).
   4. Un trader acţionează exclusiv pentru un singur intermediar al pieţei bursiere.
   5. Autorizarea ca trader este de competenţa directorului general al B.V.B.
   6. Traderii autorizaţi de B.V.B. au obligaţia să utilizeze sistemul B.V.B. în conformitate cu Manualul de utilizare a sistemului B.V.B.
   7. Traderul autorizat de B.V.B. introduce şi administrează cotaţii ferme şi informative, deal-uri şi ordine, negociază şi încheie tranzacţii cu titluri de stat, în funcţie de drepturile de acces acordate intermediarului pieţei bursiere în numele căruia acţionează.
   8. În vederea autorizării unui trader, intermediarul pieţei bursiere va transmite în acest sens B.V.B. o cerere semnată de preşedintele acestuia.
   9. B.V.B. menţine registrul traderilor care sunt autorizaţi să desfăşoare operaţiuni cu titluri de stat.
   10. În momentul în care un trader nu mai este angajatul intermediarului pieţei bursiere pentru care a fost autorizat, atât intermediarul, cât şi traderul vor notifica în scris B.V.B. cu privire la aceasta.
   11. Intermediarii pieţei bursiere sunt direct răspunzători pentru activitatea desfăşurată de traderii proprii.

   ARTICOLUL 12
Operaţiuni desfăşurate de intermedierii pieţei primare
şi ai pieţei secundare

   Un intermediar care nu acţionează ca market maker pe o anumită serie de titluri de stat desfăşoară operaţiuni cu titluri de stat în numele şi pe contul propriu sau în numele şi pe contul unui client, astfel:
   a) în piaţa principală, încheierea de tranzacţii prin introducerea de ordine şi încheierea de tranzacţii cu un market maker, pe baza cotaţiilor ferme afişate de acesta;
   b) în piaţa deal, afişarea sau oferirea de cotaţii informative, negocierea şi încheierea de tranzacţii prin transmiterea şi confirmarea de deal-uri.

   ARTICOLUL 13
Market makeri

   13.1. Intermediari eligibili
   1. Intermediarii pieţei primare şi ai pieţei secundare se pot înregistra ca market makeri pentru orice serie de titluri de stat.
   2. În vederea menţinerii lichidităţii pieţei secundare bursiere, intermediarii pieţei primare care au cumpărat din piaţa primară titluri de stat dintr-o anumită serie, în nume şi pe cont propriu, sunt obligaţi să se înregistreze ca market makeri pentru emisiunea respectivă.
   13.2. Înregistrare market makeri
   1. Pentru înregistrarea ca market maker intermediarul va depune la B.V.B. un formular-tip, conform anexei la prezentul regulament.
   2. În cazul în care formularul prevăzut la alineatul precedent este transmis B.V.B. până la ora 13:00 a unei zile lucrătoare, calitatea de market maker devine efectivă începând cu şedinţa de tranzacţionare imediat următoare.
   3. Perioada minimă pentru desfăşurarea de activităţi de market maker este de 3 luni de la data de la care devine efectivă calitatea de market maker.
   4. B.V.B. informează toţi participanţii la piaţă cu privire la identitatea market makerilor înregistraţi pentru fiecare serie de titluri de stat, precum şi cu privire la orice modificări intervenite în acest sens.
   13.3. Operaţiuni desfăşurate de market makeri
   1. În calitate de intermediar al pieţei primare sau al pieţei secundare un market maker poate desfăşura operaţiuni cu titluri de stat pe toate pieţele.
   2. În exercitarea obligaţiilor ce decurg din calitatea de market maker pentru o anumită serie de titluri de stat, un intermediar desfăşoară pe piaţa principală, în nume şi pe cont propriu, următoarele operaţiuni cu titluri de stat din emisiunea respectivă:
   a) introducerea şi afişarea de cotaţii ferme;
   b) încheierea de tranzacţii pe baza cotaţiilor ferme afişate.
   3. Pe lângă operaţiunile menţionate la alineatul anterior un market maker poate să introducă ordine pentru clienţii proprii şi să desfăşoare operaţiunile menţionate la art. 12 lit. b) pentru orice serie de titluri de stat.
   13.4. Suspendarea şi retragerea calităţii de market maker
   1. Un intermediar poate solicita suspendarea calităţii de market maker pentru o anumită serie de titluri de stat în următoarele situaţii:
   a) temporar nu mai dispune de titluri de stat în nume şi pe cont propriu pentru a susţine partea de vânzare a cotaţiei ferme;
   b) nu dispune temporar de traderi sau nu poate desfăşura operaţiuni cu titluri de stat din motive tehnice.
   2. B.V.B. poate retrage calitatea de market maker pentru o anumită serie de titluri de stat dacă intermediarul respectiv solicită expres acest lucru sau dacă acesta nu introduce cotaţii ferme pe o perioadă de 5 şedinţe de tranzacţionare consecutive.
   3. B.V.B. va retrage automat calitatea de market maker unui intermediar al pieţei primare sau al pieţei secundare în cazul în care acesta îşi pierde calitatea de intermediar al pieţei bursiere, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. 6.
   4. La solicitarea B.N.R. sau a Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, denumită în continuare C.N.V.M., directorul general al B.V.B. poate dispune suspendarea sau retragerea calităţii de market maker a unui intermediar al pieţei primare sau al pieţei secundare pentru o anumită serie de titluri sau pentru toate seriile de titluri de stat.

   CAPITOLUL V
 Tranzacţionarea titlurilor de stat

   ARTICOLUL 14
Cadru general

   1. B.V.B. nu recunoaşte şi nu operează tranzacţiile cu titluri de stat care nu au fost încheiate prin modulul de tranzacţionare al sistemului B.V.B.
   2. Pentru fiecare serie de titluri de stat B.V.B. stabileşte şi comunică participanţilor la piaţa secundară bursieră următoarele, fără a se limita la:
   a) convenţiile utilizate cu privire la tranzacţionarea titlurilor de stat şi la calculul dobânzii acumulate;
   b) numărul de zecimale corespunzător randamentului, preţului, dobânzii acumulate şi valorii tranzacţiei.
   3. În funcţie de metoda de tranzacţionare utilizată, negocierea şi încheierea tranzacţiilor cu titluri de stat se realizează pe piaţa principală şi pe piaţa deal.
   4. În perioada în care pentru o anumită serie de titluri de stat nu există nici un market maker tranzacţiile cu titlurile din seria respectivă se încheie numai pe piaţa deal.
   5. Înainte de introducerea în modulul de tranzacţionare a părţii de vânzare a unei cotaţii ferme, a unui deal sau ordin de vânzare intermediarii pieţei bursiere trebuie să se asigure cu privire la existenţa în cont a titlurilor de stat.
   6. Titlurile de stat în curs de decontare nu fac obiectul operaţiunilor bursiere.
   7. Instrucţiunile de cumpărare sau de vânzare primite de către intermediarii pieţei bursiere de la clienţi trebuie transmise imediat spre îndeplinire şi trebuie executate în conformitate cu principiul celei mai bune execuţii.
   8. Termenele de valabilitate care se aplică cotaţiilor ferme sau informative, deal-urilor şi ordinelor sunt următoarele:
   a) "Day", valabil până la sfârşitul zilei curente;
   b) "Open", valabil până la execuţie, retragere sau eliminare automată din modulul de tranzacţionare.
   9. Cotaţiile ferme şi informative se introduc numai cu termenul "Day".
   10. Deal-urile şi ordinele pot fi introduse cu termenul "Day" sau "Open".
   11. În cazul în care o serie de titluri de stat cu dobândă se tranzacţionează pe baza preţului net, modulul de tranzacţionare actualizează zilnic dobânda acumulată, preţul brut şi valoarea deal-urilor şi a ordinelor care au termenul de valabilitate "Open".
   12. În cazul în care o serie de titluri de stat cu dobândă se tranzacţionează pe baza preţului brut, deal-urile şi ordinele vor avea numai termenul de valabilitate "Day".
   13. Valoarea minimă a unui deal, respectiv a unei tranzacţii pe piaţa deal, este de 5 miliarde lei.
   14. Directorul general al B.V.B., cu consultarea Comitetului B.V.B., poate modifica valoarea minimă a unui deal, precum şi dimensiunea blocului de tranzacţionare, a cotaţiei minime şi a limitei de variaţie a preţurilor, a diferenţei maxime dintre preţul de vânzare şi preţul de cumpărare într-o cotaţie şi a pasului de cotare.
   15. Încheierea tranzacţiilor pe piaţa principală şi piaţa deal este confirmată electronic prin alocarea automată a unui identificator numeric unic, denumit în continuare tichet.
   16. Tranzacţiile cu termen de decontare "Today" (T) se încheie numai pe piaţa deal, în intervalul 9:00-11:00.
   17. Statisticile cu privire la tranzacţiile cu titluri de stat încheiate prin modulul de tranzacţionare, inclusiv caracteristicile principale ale acestora, sunt vizualizate de toţi intermediarii pieţei bursiere.
   18. În intervalul de timp cuprins între data înregistrării curente şi data cupon sau data scadenţei nu se pot realiza următoarele operaţiuni:
   a) încheierea de tranzacţii;
   b) decontarea de tranzacţii;
   c) transferul dreptului de proprietate.
   19. B.N.R. poate încheia tranzacţii pe piaţa principală şi pe piaţa deal în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 2.
   20. Informaţii suplimentare cu privire la pieţe, cotaţii ferme sau informative, deal-uri şi ordine, precum şi cu privire la încheierea tranzacţiilor sunt prezentate în "Manualul de utilizare a sistemului B.V.B."

   ARTICOLUL 15
Convenţii cu privire la tranzacţionarea titlurilor de stat

   15.1. Titluri de stat cu discont emise cu scadenţă de 365 de zile
   Titlurile de stat cu discont se tranzacţionează pe randament anual exprimat procentual.
   15.2. Titluri de stat cu dobândă emise cu scadenţă mai mare sau egală cu 365 de zile
   1. Titlurile de stat cu dobândă fixă şi cu dobândă flotantă predeterminată se tranzacţionează pe preţul net introdus în modulul de tranzacţionare de către trader. Sistemul B.V.B. calculează automat dobânda acumulată, preţul brut şi valoarea tranzacţiei.
   2. Titlurile de stat cu dobândă flotantă postdeterminată se tranzacţionează pe preţul brut determinat şi introdus în modulul de tranzacţionare de către trader. Sistemul B.V.B. calculează automat valoarea tranzacţiei.
   3. În funcţie de prospectul de emisiune şi/sau de regimul fiscal al veniturilor din dobânzi, directorul general al B.V.B. poate stabili ca titlurile de stat menţionate la alin. 1 să se tranzacţioneze pe preţ brut.

   ARTICOLUL 16
Piaţa principală

   16.1. Introducerea de cotaţii ferme
   1. Cotaţiile ferme pentru o anumită serie de titluri de stat sunt introduse numai de către market makerii înregistraţi pentru seria respectivă.
   2. Cotaţiile ferme sunt introduse numai în numele şi pe contul propriu al market makerului.
   3. Un market maker introduce o singură cotaţie fermă pentru seria de titluri de stat pentru care s-a înregistrat.
   4. Preţul de vânzare din cadrul unei cotaţii trebuie să fie mai mare decât preţul de cumpărare.
   5. Pasul de cotare reprezintă valoarea variaţiei minime de preţ a unui titlu de stat. Preţul dintr-o cotaţie, precum şi preţul unui ordin sunt multipli ai pasului de cotare.
   6. Diferenţa minimă admisă între preţul de vânzare şi preţul de cumpărare în cadrul aceleiaşi cotaţii este egală cu un pas de cotare.
   7. Este interzisă introducerea unei cotaţii sau modificarea unei cotaţii existente care conduce la una dintre următoarele situaţii:
   a) preţul de cumpărare este egal sau mai mare decât preţul de vânzare al oricărei alte cotaţii existente în piaţă la momentul introducerii; sau
   b) preţul de vânzare este egal sau mai mic decât preţul de cumpărare al oricărei alte cotaţii existente în piaţă la momentul introducerii.
   8. Retragerea unei cotaţii, care este singura cotaţie rămasă în piaţă pentru o emisiune de titluri de stat, se poate face numai cu avizul prealabil al directorului general al B.V.B. şi numai în condiţiile în care acesta constată că nu mai poate fi menţinută o piaţă ordonată pentru respectiva emisiune de titluri de stat, în cazul în care market makerul respectiv nu mai are în portofoliul propriu titluri de stat din respectiva emisiune sau a apărut o defecţiune majoră a sistemului de comunicaţii.
   9. În cazul în care se constată că nu există o piaţă ordonată, regulată şi lichidă şi în situaţia în care cotaţiile introduse nu reflectă raportul dintre cerere şi ofertă, directorul general al B.V.B. poate limita pentru o perioadă determinată diferenţa minimă dintre preţul de vânzare şi preţul de cumpărare al cotaţiei.
   10. Informaţiile necesare la introducerea unei cotaţii ferme în modulul de tranzacţionare sunt următoarele:
   a) seria emisiunii;
   b) partea de cumpărare şi de vânzare a cotaţiei:
   -randamentul sau preţul net/brut;
   -numărul titlurilor de stat;
   c) termenul de decontare, respectiv "Tomorrow";
   d) termenul de valabilitate, respectiv "Day";
   e) contul propriu al market makerului.
   11. Modulul de tranzacţionare furnizează market makerului detalii cu privire la cotaţia fermă proprie, fără a se limita la:
   a) identitatea traderului;
   b) preţ, pentru titlurile de stat cu discont care se tranzacţionează pe randament;
   c) preţ brut, pentru titlurile de stat cu dobândă care se tranzacţionează pe preţ net;
   d) valoare;
   e) identificator numeric unic.
   12. Directorul general al B.V.B., cu consultarea Comitetului B.V.B., stabileşte numărul minim de titluri de stat aferent unei cotaţii ferme.
   13. Cotaţiile ferme introduse de market makeri sunt centralizate şi sortate după randament, respectiv preţ net sau brut, în registrul cotaţiilor ferme, separat pentru fiecare serie de titluri de stat.
   14. Caracteristicile principale ale cotaţiilor ferme, inclusiv indentitatea market makerilor, sunt vizualizate de toţi intermediarii pieţei bursiere.
   16.2. Modificarea şi retragerea cotaţiilor ferme
   1. Market makerul poate să modifice şi/sau să retragă cotaţia fermă proprie introdusă în modulul de tranzacţionare.
   2. În cazul în care s-a executat integral o parte sau ambele părţi ale cotaţiei, aceasta este eliminată automat de sistemul B.V.B.
   3. Cotaţiile ferme din registrul cotaţiilor ferme sunt automat eliminate din modulul de tranzacţionare la sfârşitul zilei.
   4. B.V.B. poate retrage cotaţiile ferme ale unui market maker în cazul în care acesta nu mai are acces, din vina proprie, la sistemul B.V.B.
   16.3. Încheierea tranzacţiilor
   1. Încheierea tranzacţiilor se realizează prin execuţia automată a unui ordin cu partea de cumpărare sau de vânzare a unei cotaţii ferme, care are la un moment dat randamentul sau preţul cel mai bun în registrul cotaţiilor ferme.
   2. Un ordin transmis către un market maker se execută automat cu partea de cumpărare sau vânzare a cotaţiei ferme a acestuia, dacă termenii ordinului corespund cu termenii cotaţiei în ceea ce priveşte seria emisiunii, randamentul sau preţul net/brut, numărul de titluri de stat şi termenul de decontare.
   3. În cazul în care numărul de titluri de stat precizat într-un ordin este mai mic sau egal cu numărul de titluri din partea de cumpărare sau de vânzare a cotaţiei ferme, acesta se va executa automat dacă toţi ceilalţi termeni menţionaţi la alineatul precedent corespund.
   4. În cazul în care numărul de titluri de stat precizat într-un ordin este mai mare decât numărul de titluri din partea de cumpărare sau de vânzare a unei cotaţii ferme, acesta nu se va executa automat şi va fi respins de modulul de tranzacţionare.
   5. În cazul în care partea de cumpărare sau de vânzare a unei cotaţii ferme se execută parţial cu un ordin, cotaţia respectivă rămâne în piaţă cu volumul rămas neexecutat.
   6. Tranzacţiile încheiate pe piaţa principală au termenul de decontare "Tomorrow" (T+1).
   7. Modulul de tranzacţionare furnizează intermediarului pieţei primare sau al pieţei secundare detalii cu privire la tranzacţiile proprii, fără a se limita la:
   a) tichet;
   b) seria emisiunii;
   c) data şi timpul încheierii tranzacţiei;
   d) data de decontare;
   e) sensul operaţiunii, respectiv cumpărare sau vânzare;
   f) randament şi preţ, pentru titlurile de stat cu discont;
   g) preţ net şi brut, pentru titlurile de stat cu dobândă;
   h) numărul titlurilor de stat;
   i) valoare;
   j) cont.

   ARTICOLUL 17
Piaţa deal

   17.1. Introducerea de cotaţii informative şi deal-uri
   1. Procesul de negociere directă poate fi iniţiat pe baza cotaţiilor informative introduse în registrul cotaţiilor informative sau oferite prin facilitatea de mesagerie a modulului de tranzacţionare.
   2. Cotaţiile informative afişate în registrul cotaţiilor informative de către intermediarii pieţei primare sau ai pieţei secundare pot fi utilizate pentru informarea participanţilor la piaţă cu privire la intenţia de a încheia o tranzacţie prin negociere directă pe piaţa deal.
   3. Caracteristicile principale ale cotaţiilor informative afişate în registrul cotaţiilor informative, inclusiv identitatea intermediarilor, sunt vizualizate de toţi intermediarii pieţei bursiere.
   4. Caracteristicile principale ale cotaţiilor informative oferite pe bază bilaterală, inclusiv identitatea intermediarilor, nu sunt vizualizate de ceilalţi intermediari ai pieţei bursiere.
   5. Intermediarii pieţei bursiere care afişează, respectiv oferă o cotaţie informativă, nu sunt obligaţi să confirme deal-urile primite pe baza acestora.
   6. Informaţiile necesare la introducerea unui deal în modulul de tranzacţionare sunt următoarele:
   a) contraparte;
   b) seria emisiunii;
   c) randament sau preţ net/brut;
   d) numărul titlurilor de stat;
   e) cont;
   f) termen de decontare, respectiv "Today", "Tomorrow", "Spot" sau "Forward";
   g) termen de valabilitate, respectiv "Day" sau "Open".
   7. Modulul de tranzacţionare furnizează intermediarului pieţei primare sau al pieţei secundare detalii cu privire la deal-urile iniţiate şi primite, fără a se limita la:
   a) identitatea traderului;
   b) preţ, pentru titlurile de stat cu discont care se tranzacţionează pe randament;
   c) preţ brut, pentru titlurile de stat cu dobândă care se tranzacţionează pe preţ net;
   d) valoare;
   e) indentificatorul numeric unic.
   17.2. Retragerea deal-urilor
   1. Intermediarul pieţei primare sau al pieţei secundare poate să retragă deal-urile proprii introduse în modulul de tranzacţionare.
   2. Modulul de tranzacţionare elimină automat deal-urile în cazul în care termenul de valabilitate a acestora a expirat.
   3. B.V.B. poate retrage deal-urile unui intermediar al pieţei primare sau al pieţei secundare, în cazul în care acesta nu mai are acces, din vina proprie, la sistemul B.V.B.
   17.3. Încheierea tranzacţiilor
   1. Încheierea tranzacţiilor se realizează prin confirmarea manuală a unui deal primit de un intermediar, în calitate de iniţiator.
   2. Modulul de tranzacţionare furnizează intermediarului pieţei primare sau al pieţei secundare detalii cu privire la tranzacţiile proprii, fără a se limita la:
   a) tichet;
   b) seria emisiunii;
   c) data şi timpul încheierii tranzacţiei;
   d) data decontării;
   e) sensul operaţiunii, respectiv cumpărare sau vânzare;
   f) randament şi preţ, pentru titlurile de stat cu discont;
   g) preţ net sau brut, pentru titlurile de stat cu dobândă;
   h) numărul titlurilor;
   i) valoare;
   j) cont;
   k) contraparte.
   3. Deal-urile introduse de un iniţiator şi neconfirmate de contraparte sunt vizualizate numai de către cele două părţi implicate în procesul de negociere directă.

   ARTICOLUL 18
   În cazul în care există cereri justificate din partea participanţilor la piaţă, directorul general al B.V.B. poate dispune prelungirea programului de tranzacţionare al pieţei deal cu o perioadă de până la 30 de minute şi pentru care acesta poate stabili o altă valoare minimă a unui deal, prin excepţie de la prevederile art. 14 alin. 13.

   ARTICOLUL 19
Corectarea şi anularea tranzacţiilor cu titluri de stat

   1. În cazul încheierii unei tranzacţii cu titluri de stat în numele şi pe contul unui client, ca urmare a unor erori de introducere a datelor în modulul de tranzacţionare, intermediarul în cauză poate solicita în scris, până la data confirmării raportului de tranzacţionare de către acesta, corectarea tranzacţiei, explicând situaţia creată şi prezentând documentele justificative necesare.
   2. În cazul în care B.V.B. constată realitatea faptelor semnalate şi identifică posibilitatea tehnică a corectării erorii, B.V.B. analizează şi decide asupra aprobării cererii de corectare a tranzacţiei.
   3. Corectarea unei tranzacţii cu titluri de stat se poate realiza de către B.V.B. prin înlocuirea contului clientului cu contul propriu al intermediarului care solicită operaţiunea respectivă. B.V.B. nu operează modificări asupra celorlalte caracteristici ale tranzacţiei.
   4. B.V.B. nu corectează tranzacţii care au fost încheiate pentru contul propriu sau contul profesional.
   5. Corectarea unei tranzacţii presupune anularea acesteia şi introducerea în modulul de tranzacţionare a unei noi tranzacţii pentru contul propriu al intermediarului care solicită corecţia respectivă. Tranzacţia nouă are aceleaşi caracteristici cu tranzacţia anulată, cu excepţia contului.
   6. B.V.B. poate respinge cererea de corectare a erorii în cazul în care intermediarul solicită corectarea unui număr mare de tranzacţii sau în cazul în care corectarea uneia sau mai multor tranzacţii are implicaţii tehnice şi/sau în ceea ce priveşte contrapărţile implicate.
   7. Anularea tranzacţiilor cu titluri de stat este o operaţiune bursieră constând în desfiinţarea retroactivă a uneia sau mai multor tranzacţii care au fost încheiate cu încălcarea reglementărilor bursiere şi ale altor acte normative incidente, precum şi în situaţia în care sunt afectate integritatea pieţei şi încrederea investitorilor.
   8. Anularea unei tranzacţii se va dispune prin decizie a C.N.V.M. sau a directorului general al B.V.B. În ziua efectuării anulării B.V.B. va notifica societăţile de valori mobiliare care au efectuat tranzacţia respectivă.
   9. Corectarea sau anularea unei tranzacţii poate fi efectuată de către B.V.B. numai înaintea decontării tranzacţiei respective.
   10. Directorul general al B.V.B. poate decide, din motive tehnice sau la solicitarea organelor competente, suspendarea temporară de la tranzacţionare a uneia sau a tuturor seriilor de titluri de stat care se tranzacţionează pe piaţa secundară a B.V.B.

   CAPITOLUL VI
 Compensarea şi decontarea tranzacţiilor cu titluri de stat

   ARTICOLUL 20
Cadru general

   1. Operaţiunile de compensare şi de decontare a tranzacţiilor cu titluri de stat, precum şi managementul riscului sunt realizate în conformitate cu prevederile prezentului regulament şi ale Procedurii nr. 15.1 privind decontarea tranzacţiilor cu titluri de stat.
   2. Sistemul de compensare şi decontare al B.V.B. este compus din două subsisteme distincte:
   a) subsistemul de compensare multilaterală şi decontare pe bază netă;
   b) subsistemul de decontare pe bază brută ("tranzacţie cu tranzacţie").
   3. Decontarea tranzacţiilor cu titluri de stat încheiate pe piaţa secundară a B.V.B. este efectuată pe principiul "livrare contra plată" (Delivery versus Payment - DVP).
   4. Termenul standard de decontare a tranzacţiilor cu titluri de stat încheiate pe piaţa principală este "Tomorrow" (T+1).
   5. Termenii de decontare a tranzacţiilor cu titluri de stat încheiate pe piaţa deal sunt "Today" (T), "Tomorrow" (T+1), "Spot" (T+2) şi "Forward" (T+x, unde x este mai mare sau egal cu 3).
   6. Tranzacţiile cu titluri de stat a căror valoare este mai mare sau egală cu 5 miliarde lei se decontează numai prin subsistemul de decontare pe bază brută.
   7. Valoarea de decontat a tranzacţiei este determinată în conformitate cu prevederile prezentului regulament, în funcţie de tipul titlului de stat.

   CAPITOLUL VII
 Înregistrarea şi transferul titlurilor de stat

   ARTICOLUL 21
Cadru general

   1. Seriile de titluri de stat care sunt tranzacţionate pe piaţa secundară a B.V.B. sunt înregistrate în modulul de registru, denumit în continuare Registrul B.V.B.
   2. Registrul B.V.B. asigură înregistrarea şi transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de stat în conformitate cu prevederile prezentului regulament şi cu legislaţia incidentă.
   3. Titlurile de stat sunt înregistrate şi transferate în Registrul B.V.B. la nivelul conturilor de titluri de stat, separat pentru fiecare emisiune.
   4. Deţinerile de titluri de stat sunt înregistrate şi administrate în Registrul B.V.B. la nivel analitic, prin intermediul conturilor individuale deschise pentru fiecare deţinător.
   5. Registrul B.V.B. cuprinde totalitatea conturilor de titluri de stat deschise pentru deţinătorii de titluri de stat, respectiv: M.F.P., B.N.R., intermediarii pieţei bursiere şi clienţii acestora.
   6. Serviciile de registru prestate M.F.P. de către B.V.B. se realizează în baza unui contract-cadru încheiat între B.V.B. şi agentul desemnat de M.F.P.

   ARTICOLUL 22
Tipuri de conturi

   Tipurile de conturi utilizate în Registrul B.V.B. sunt următoarele:
   a) contul client este deţinut de un client, persoană fizică sau juridică, care nu se încadrează în categoriile cont instituţie, cont propriu şi cont profesional;
   b) contul instituţie este deţinut de bănci, fonduri de investiţii închise şi deschise, fonduri cu capital de risc, societăţi financiare, societăţi de investiţii, inclusiv Societăţile de Investiţii Financiare, societăţi de administrare a fondurilor şi societăţilor de investiţii, fonduri de pensii, societăţi de depozitare a activelor fondurilor şi societăţilor de investiţii, societăţi de asigurări şi reasigurări, societăţi de custodie, societăţi de consultanţă şi plasament, fonduri de investiţii şi restructurare, instituţii bursiere, instituţii guvernamentale şi neguvernamentale ale căror atribuţii şi decizii pot avea impact asupra pieţei de capital, precum şi alte entităţi calificate de către C.N.V.M.;
   c) contul propriu este deţinut de un intermediar al pieţei bursiere în nume propriu;
   d) contul profesional este deţinut de acţionari semnificativi, directori, administratori, cenzori externi independenţi, cenzori interni, traderi ai intermediarilor pieţei bursiere, indiferent de natura juridică a raportului angajat-intermediar al pieţei bursiere.

   ARTICOLUL 23
Conţinutul informaţional al Registrului B.V.B.

   Registrul B.V.B. conţine următoarele informaţii, fără a se limita la:
   1. datele de identificare ale deţinătorilor de titluri de stat, astfel:
   a) persoane fizice: numele şi prenumele, numărul unic de identificare, domiciliul sau reşedinţa, cetăţenia, rezidenţa, ţara, contul bancar prin care se realizează plata cuponului şi a principalului, în cazul în care deţinătorul a precizat această informaţie;
   b) persoane juridice: denumirea/numele comercial, numărul unic de identificare, sediul social, naţionalitatea, rezidenţa, ţara, contul bancar prin care se realizează plata cuponului şi a principalului.
   2. numărul de titluri de stat deţinute;
   3. menţiuni privind garanţiile care au ca obiect titluri de stat.

   ARTICOLUL 24
Deschiderea conturilor în Registrul B.V.B.

   1. Deschiderea conturilor în cadrul Registrului B.V.B. se realizează de către:
   a) B.V.B., conform "Situaţiei deţinătorilor înregistraţi la data emisiunii";
   b) intermediarii pieţei bursiere, conform cererilor clienţilor proprii care doresc să cumpere pentru prima dată titluri de stat;
   c) intermediarii pieţei bursiere care doresc să cumpere pentru prima dată titluri de stat, în nume şi pe cont propriu;
   d) intermediarii pieţei bursiere, conform cererilor clienţilor care solicită transferul deţinerilor dintr-un cont deschis la un alt intermediar al pieţei bursiere;
   e) B.N.R.;
   f) M.F.P.
   2. Un intermediar al pieţei bursiere va deschide, după caz, un singur cont pentru fiecare client propriu şi cel mult un singur cont propriu.
   3. Răspunderea cu privire la corectitudinea şi integralitatea datelor necesare pentru deschiderea conturilor revine, după caz, în exclusivitate agentului desemnat de M.F.P., intermediarilor pieţei bursiere, M.F.P. şi B.N.R.
   4. Intermediarii pieţei bursiere au obligaţia să verifice permanent datele de identificare ale clienţilor proprii.
   5. În cazul sesizării unor erori sau neconcordanţe, precum şi în cazul modificării datelor de identificare introduse la deschiderea unui cont, intermediarii pieţei bursiere au obligaţia să notifice în scris B.V.B. şi să solicite operarea corecţiilor necesare.

   ARTICOLUL 25
Modificarea datelor de identificare înscrise în Registrul B.V.B.

   1. Modificarea datelor de identificare în Registrul B.V.B. se realizează numai de către B.V.B., la nivelul deţinătorului de titluri.
   2. Operaţiunile de modificare menţionate la alineatul precedent se realizează în baza cererilor formulate în scris de către intermediarii pieţei bursiere, B.N.R. sau M.F.P.
   3. Cererile intermediarilor pieţei bursiere cu privire la modificarea datelor de identificare se completează cu respectarea instrucţiunilor scrise ale deţinătorilor, a reglementărilor B.V.B., a legislaţiei incidente, aplicate în mod corespunzător, şi în urma verificării prealabile a tuturor documentelor care stau la baza solicitării respective.
   4. Cererile intermediarilor pieţei bursiere cu privire la modificările datelor de identificare vor fi semnate de către deţinătorul de titluri şi de către persoana împuternicită a intermediarului respectiv.
   5. Intermediarii pieţei bursiere, B.N.R., M.F.P. şi agentul desemnat al M.F.P. răspund personal şi integral pentru corectitudinea, integralitatea datelor furnizate în cerere, precum şi pentru verificarea legalităţii acestora.

   ARTICOLUL 26
Transferul dreptului de proprietate ca urmare a tranzacţiilor

   Transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de stat ca urmare a tranzacţiilor se realizează la data decontării.

   ARTICOLUL 27
Transferul direct al dreptului de proprietate

   1. Prin excepţie de la prevederile art. 14 alin. 1, următoarele tipuri de transfer al dreptului de proprietate asupra titlurilor de stat se realizează de B.V.B. prin transfer direct în Registrul B.V.B.:
   a) tranzacţiile directe în sensul art. 43 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/2002 privind valorile mobiliare, serviciile de investiţii financiare şi pieţele reglementate, precum şi al Regulamentului C.N.V.M. nr. 13/1996 privind funcţionarea unui registru independent autorizat, aprobat prin Ordinul nr. 24/1996, cu modificările ulterioare;
   b) transferurile de proprietate asupra titlurilor de stat dispuse de hotărâri judecătoreşti;
   c) transferurile de proprietate asupra titlurilor de stat realizate prin contracte de donaţie, în care valoarea acestora este stabilită în funcţie de preţul de închidere al titlului de stat respectiv la momentul încheierii contractului de donaţie;
   d) transferurile de proprietate asupra titlurilor de stat către legatari şi moştenitori legali;
   e) transferurile de proprietate asupra titlurilor ca efect al fuziunilor sau divizărilor entităţilor care deţin aceste titluri.
   2. Transferurile prevăzute la alineatul precedent se realizează de către B.V.B. numai la cererea intermediarilor pieţei bursiere.
   3. Intermediarii pieţei bursiere răspund personal şi integral pentru corectitudinea, integralitatea datelor furnizate în cerere, precum şi pentru verificarea legalităţii acestora.

   ARTICOLUL 28
Transferul în cadrul Registrului B.V.B.

   Transferul titlurilor din contul clientului, deschis la un intermediar al pieţei bursiere, în contul aceluiaşi client, deschis la un alt intermediar al pieţei bursiere, se realizează de către B.V.B. conform cererii formulate de intermediarii pieţei bursiere implicaţi, în baza instrucţiunii clientului.

   ARTICOLUL 29
Menţiuni privind garanţiile

   Înscrierea în, respectiv radierea din Registrul B.V.B., a menţiunilor cu privire la garanţiile care au ca obiect titluri de stat se efectuează în baza unei cereri semnate de toate părţile implicate.

   ARTICOLUL 30
Informaţii furnizate

   1. În vederea efectuării operaţiunilor de plată a cuponului şi/sau a valorii nominale către proprietarii de titluri existenţi la data înregistrării curente în Registrul B.V.B., B.V.B. va transmite agentului desemnat al M.F.P. "Situaţia deţinătorilor înregistraţi la data înregistrării curente" corespunzătoare unei serii de titluri de stat.
   2. La cererea M.F.P. sau a agentului desemnat al M.F.P., B.V.B. va transmite "Situaţia deţinătorilor înregistraţi în Registrul B.V.B." pentru oricare dată de înregistrare.

   ARTICOLUL 31
Radierea seriilor titlurilor de stat din Registrul B.V.B.

   Radierea unei serii de titluri din Registrul B.V.B. se realizează la:
   a) scadenţă;
   b) răscumpărare anticipată.

   CAPITOLUL VIII
 Răspunderi şi sancţiuni

   ARTICOLUL 32
Fapte ilicite

   1. Intermediarii pieţei bursiere a titlurilor de stat sunt obligaţi să respecte prevederile Regulamentului privind operaţiunile cu titluri de stat emise în formă dematerializată, aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor publice, guvernatorului Băncii Naţionale a României şi al preşedintelui Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 875/2001, cu modificările ulterioare, şi ale prezentului regulament.
   2. Încălcarea oricărei norme din prezentul regulament sau din "Manualul de utilizare a sistemului B.V.B.", care cuprinde o interdicţie expresă de a nu face ceva sau o îndatorire expresă de a face ceva într-un anumit mod, constituie faptă ilicită la regimul juridic bursier, dacă, potrivit condiţiilor în care a fost săvârşită, nu este prevăzută de lege ca infracţiune sau contravenţie.
   3. Săvârşirea de către o societate de valori mobiliare membră a Asociaţiei Bursei sau de către un trader al acesteia, autorizaţi să desfăşoare operaţiuni pe piaţa bursieră a titlurilor de stat, cu intenţie sau din culpă, prin acţiune sau inacţiune, după caz, a unei fapte ilicite la regimul juridic bursier se sancţionează potrivit prevederilor Regulamentului B.V.B. nr. 8 privind sancţionarea faptelor ilicite la regimul juridic bursier săvârşite de membrii Asociaţiei Bursei şi de agenţii de bursă.
   4. Constatarea săvârşirii faptelor ilicite la regimul juridic bursier de către subiectele menţionate la alin. 3, investigarea acestora şi propunerea de individualizare a sancţiunii bursiere aplicabile sunt de competenţa serviciilor/direcţiilor B.V.B., care procedează în acest sens cu respectarea prevederilor cuprinse în Regulamentul B.V.B. nr. 8 privind sancţionarea faptelor ilicite la regimul juridic bursier săvârşite de membrii Asociaţiei Bursei şi de agenţii de bursă şi în celelalte reglementări bursiere.
   5. Săvârşirea de către o bancă comercială sau de un trader al acesteia, autorizaţi să desfăşoare operaţiuni pe piaţa bursieră a titlurilor de stat, cu intenţie sau din culpă, prin acţiune sau inacţiune, după caz, a unei fapte ilicite la regimul juridic bursier se constată de serviciile/direcţiile B.V.B. şi se comunică B.N.R., care va proceda potrivit prevederilor Regulamentului privind operaţiunile cu titluri de stat emise în formă dematerializată, aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor publice, guvernatorului Băncii Naţionale a României şi al preşedintelui Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 875/2001, cu modificările ulterioare, şi ale celorlalte acte normative incidente.

   CAPITOLUL IX
 Dispoziţii tranzitorii

   ARTICOLUL 33
Derogări

   Prin derogare de la prevederile art. 10 alin. 1 lit. b), pentru o perioadă de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentului regulament, B.V.B. va permite derularea operaţiunilor cu titluri de stat de către un intermediar al pieţei bursiere prin intermediul unui singur trader autorizat în acest sens.

   ANEXĂ
  la regulament
   
   ANTET oficial
Nr. înregistrare/Data

Către
Bursa de Valori Bucureşti

FORMULAR-TIP
pentru înregistrarea ca market maker pentru seria de titluri de stat ...........

..............................................................................................,
(denumirea completă a intermediarului)
cu sediul social în ..........................................................................,
str. ..................... nr. .............., telefon ...................., având codul fiscal
nr. ............../având codul unic de înregistrare ..........., atribut fiscal ...............
şi număr de ordine în registrul comerţului .............., prin reprezentant legal/împuternicit
al acestuia .........................., solicităm înregistrarea ca market maker pentru seria de
titluri de stat ......................... pe perioada .........................................
Anexăm la prezenta cerere autorizarea ca intermediar al pieţei titlurilor de stat emisă de
Banca Naţională a României.
Pe perioada de deţinere a calităţii de market maker ...........................................
(denumirea completă a intermediarului)
se angajează să menţină lichiditatea pieţei secundare prin introducerea de cotaţii ferme în
sistemul B.V.B.

Semnături autorizate şi ştampila oficială
.........................................

Nume ................................................ Nume ...............................
(LS)
Funcţia ............................................. Funcţia ............................