Act legislativ


 


Guvernul României
Ordonanţă de urgenţă nr. 43 din 5.iul.2012
Monitorul Oficial, Partea I 455 6.iul.2012
Intrare în vigoare la 6.iul.2012
Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea art. 240(28) alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului

    Având în vedere angajamentele asumate prin Scrisoarea de intenţie semnată de autorităţile române la data de 8 iunie anul curent, în urma misiunii comune în România a Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi a Comisiei Europene, privind elaborarea cadrului procedurilor de urgenţă de urmat în cazul unor situaţii potenţiale de vulnerabilitate a unor instituţii de credit,
    în contextul elaborării cadrului de intervenţie urgentă, a fost identificată necesitatea adoptării unei modificări legislative în scopul creării posibilităţii de punere în aplicare cu celeritate a măsurii de stabilizare care constă în implicarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar în calitate de acţionar la o instituţie de credit.
    Luarea acestor măsuri în regim de urgenţă se impune, având în vedere că termenul-limită stabilit pentru îndeplinirea angajamentelor asumate a fost finalul lunii iunie 2012.
    Întrucât aspectele vizate constituie o situaţie extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

   Articol unic. - Alineatul (1) al articolului 24028 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 27 decembrie 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 24028. - (1) Administratorul delegat convoacă adunarea generală a acţionarilor pentru a decide cu privire la:
    a) reducerea capitalului social pentru acoperirea pierderilor;
    b) majorarea capitalului social şi ridicarea drepturilor de preferinţă ale acţionarilor existenţi pentru subscrierea de către Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar a noilor acţiuni emise. Prevederile art. 2408 alin. (4), art. 24012 alin. (4)-(6) şi art. 24013 lit. b) se aplică în mod corespunzător."

   
PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
   
Contrasemneză:
Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,
Florin Georgescu
p. Guvernatorul Băncii Naţionale a României,
Bogdan Olteanu
    Bucureşti, 5 iulie 2012.
    Nr. 43.