Sucursala Regională Iași


 

Relații suplimentare:
Tel: 021.313.04.10
Int: 2529, 2552, 2527, 2553

Referent de specialitate


Sucursala Regională Iași

Serviciul raportări și sondaje statistice

Data limită pentru primirea aplicaţiilor: 30 octombrie 2019

Tipul contractului: contract individual de muncă pe durată nedeterminată



Atribuţiile principale ale postului

  • participă la elaborarea metodologiilor cercetărilor statistice directe pentru colectarea de date statistice privind tranzacțiile rezidenți-nerezidenți de natura serviciilor de la societăți comerciale nefinanciare, informații necesare elaborării contului curent al balanței de plăți, la colectarea de date statistice privind investițiile străine directe de la întreprinderile investiție străină directă, respectiv la colectarea de date necesare elaborării conturilor financiare, precum și întregirii unor indicatori statistici în profil teritorial;
  • participă la elaborarea metodologiilor pentru colectarea de date statistice necesare întocmirii de studii privind stabilitatea financiară, precum și pentru realizarea de sondaje de opinie privind activitatea Băncii Naționale a României;
  • efectuează decadal culegerea de date statistice privind prețurile principalelor produse agroalimentare, precum și prețurile administrate.

Cerințe de ocupare a postului

Studii şi experienţă

  • studii superioare absolvite cu examen de licență în domeniul științelor economice;
  • studii master absolvite cu examen de disertație sau în derulare (pentru absolvenții sistemului Bologna);
  • alte studii/cursuri care atestă pregătirea profesională constituie un avantaj;
  • cunoștințe de operare pe calculator: Pachetul Microsoft Office;
  • cunoașterea limbii engleze.

Competenţe comportamentale

  • orientare către performanță;
  • comunicare eficientă;
  • cooperare;
  • integritate organizațională;
  • orientare către client.

Modalitatea de aplicare

Aplicațiile se transmit pe adresa HR.Recrutare[at]bnro.ro până la data de 30 octombrie 2019 (inclusiv).

Precizăm că niciun aplicant nu poate opta în acelaşi timp pentru 2 sau mai multe posturi vacante.

Candidaţii vor transmite următoarele documente:

  • chestionar tip: formular editabil ;
  • scrisoare de intenție;
  • Curriculum Vitae - model european: pdf , doc ;
  • copii ale diplomelor de studii solicitate sau atestate de echivalare a diplomelor obţinute în străinătate, eliberate de Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice;
  • copia foii matricole a anilor de studii, dacă este cazul;
  • alte diplome şi certificate care atestă pregătirea aplicanţilor, dacă este cazul;
  • carte de muncă şi/sau adeverinţă care să ateste vechimea în muncă, însoţită de raportul per salariat (REVISAL), pentru dovedirea experienţei profesionale, dacă este cazul;
  • carte de identitate;
  • certificat de căsătorie, dacă este cazul;
  • adeverinţă medicală eliberată de medicul de familie, care prezintă starea de sănătate a aplicantului.

Transmiterea documentelor prin e-mail nu determină implicit acceptarea aplicaţiilor.

După analiza aplicaţiei conform metodologiei stabilite în Procesul de recrutare si selecţie în Banca Naţională a României, acceptarea sau respingerea aplicaţiei este comunicată exclusiv prin e-mail, în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la primirea documentelor.

Reguli de transmitere a documentelor prin e-mail:

Recrutarea

Procesul de recrutare constă în desfăşurarea următoarelor etape:

  1. evaluarea cunoştinţelor de specialitate, prin test profesional şi interviu;
  2. evaluarea compatibilităţii cu postul, prin testare psihometrică şi interviu.

Evaluarea cunoștințelor de specialitate prin test profesional va avea loc în data de 6 noiembrie 2019.

Mai multe informații privind procesul de recrutare și selecție pot fi găsite pe pagina Procesul de recrutare şi selecţie în Banca Națională a României

Pentru explicații și clarificări cu privire la procesul de recrutare, ne puteți contacta, prin e-mail, pe adresa HR.Recrutare[at]bnro.ro.

TEMATICĂ ORIENTATIVĂ
BIBLIOGRAFIE