Comunicat privind ghidul Autorității Bancare Europene cu privire la specificațiile referitoare la măsurile de reducere sau de înlăturare a obstacolelor din calea posibilităților de soluționare și circumstanțele în care poate fi aplicată fiecare măsură în temeiul Directivei 2014/59/UE (EBA/GL/2014/11)
07.12.2016
Ghidul este aplicabil autorităților de rezoluție și prevede principiile şi circumstanţele de aplicare a fiecărei măsuri de reducere sau de înlăturare a obstacolelor care împiedică soluţionarea unei instituţii de credit, aflate la dispoziţia autorităţii de rezoluţie, fără a limita însă posibilitatea de care dispune autoritatea de rezoluţie în alegerea măsurilor alternative în vederea reducerii sau înlăturării obstacolelor în calea soluţionării.
În acest scop, în cadrul Ghidului sunt analizate circumstanţele cu privire la fiecare dintre măsurile posibile şi, fără a se prescrie sau a se indica vreo preferinţă pentru un anume model de afaceri, sunt formulate o serie de specificaţii menite să ghideze autorităţile de rezoluţie în abordarea fiecărei măsuri în parte, astfel încât să se asigure că fiecare măsură adoptată este adecvată, necesară şi proporţională şi că asigură înlăturarea obstacolelor care afectează în primul rând strategia preferată de rezoluţie şi abia apoi strategiile alternative de rezoluţie.
Varianta în limba română a ghidului poate fi consultată la următoarea adresă: Ghid privind măsurile de reducere sau de înlăturare a obstacolelor din calea posibilităților de soluționare
Ghidul este luat în considerare în activitatea desfăşurată de Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie.