Comunicat de presă


Indicatori monetari - luna decembrie 2006

31.01.2007

Masa monetară în sens larg (M2) a fost la sfârşitul lunii decembrie 2006 de 111 711 milioane RON. Faţă de luna noiembrie 2006 aceasta s-a majorat cu 9,6 la sută (8,8 la sută în termeni reali), iar în raport cu decembrie 2005 masa monetară a crescut cu 29,4 la sută (23,4 la sută în termeni reali).

Tabel 1. Masa monetară şi contrapartida acesteia
INDICATORI 31 decembrie 2006
(mil. RON)
decembrie 2006/noiembrie 2006
(%)
decembrie 2006/decembrie 2005
(%)
Masa monetară (M2) 111 711 9,6 29,4
Active externe nete 47 381 -1,8 4,1
Active interne nete 64 330 19,8 57,6

Activele externe nete au scăzut în luna decembrie cu 1,8 la sută, până la 47 381 milioane RON. Această evoluţie a fost rezultatul diminuării cu 1,8 la sută a componentei "Valute convertibile" şi al reducerii cu 1,7 la sută a componentei "Aur".

Activele interne nete au crescut cu 19,8 la sută, înregistrând nivelul de 64 330 milioane RON, în condiţiile în care creditul intern s-a majorat cu 14,4 la sută (până la 81 111 milioane RON).

Tabel 2. Creditul intern şi componentele acestuia
INDICATORI 31 decembrie 2006
(mil. RON)
decembrie 2006/noiembrie 2006
(%)
decembrie 2006/decembrie 2005
(%)
Credit intern 81 111 14,4 48,6
Credit neguvernamental 93 283 1,5 53,7
Credit guvernamental net -12 172 - -

Creditul neguvernamental a crescut în luna decembrie cu 1,5 la sută (0,8 la sută în termeni reali) faţă de luna noiembrie 2006, până la nivelul de 93 283 milioane RON. Creditul în lei a crescut cu 1,3 la sută (0,6 la sută în termeni reali), în timp ce creditul în valută exprimat în lei s-a majorat cu 1,7 la sută (exprimat în euro, creditul în valută a crescut cu 3,3 la sută). La 31 decembrie 2006, creditul neguvernamental a înregistrat o creştere de 53,7 la sută (46,6 la sută în termeni reali) faţă de 31 decembrie 2005, pe seama majorării cu 77,3 la sută a componentei în lei (69,1 la sută în termeni reali) şi cu 33,7 la sută a componentei în valută exprimate în lei (exprimată în euro, creşterea creditului în valută a fost de 45,4 la sută).

Tabel 3. Creditul neguvernamental şi componentele acestuia
INDICATORI 31 decembrie 2006
(mil. RON)
decembrie 2006/noiembrie 2006
(%)
decembrie 2006/decembrie 2005
(%)
Credit neguvernamental (total) 93 283 1,5 53,7
Credit neguvernamental în lei: 49 486 1,3 77,3
- populaţie 23 085 1,5 93,2
- persoane juridice 26 401 1,1 65,4
Credit neguvernamental în valută: 43 797 1,7 33,7
- populaţie 16 186 3,5 71,8
- persoane juridice 27 611 0,7 18,3

Creditul guvernamental net a înregistrat în luna decembrie 2006 un sold creditor de 12 172 milioane RON (faţă de un sold creditor de 20 988 milioane RON în luna noiembrie 2006), în principal ca urmare a diminuării disponibilităţilor în Contul General al Trezoreriei Statului.

Masa monetară în sens restrâns (M1) s-a majorat cu 15,6 la sută, până la 35 372 milioane RON, pe seama creşterii cu 21,4 la sută a disponibilităţilor în conturi la vedere şi a majorării cu 8,6 la sută a numerarului în circulaţie.

Tabel 4. Masa monetară în sens restrâns şi componentele acesteia
INDICATORI 31 decembrie 2006
(mil. RON)
decembrie 2006/noiembrie 2006
(%)
decembrie 2006/decembrie 2005
(%)
M1 35 372 15,6 44,1
Numerar în afara băncilor 15 130 8,6 32,9
Disponibilităţi la vedere 20 242 21,4 53,8

Cvasibanii au crescut cu 7,0 la sută, ajungând la 76 339 milioane RON. Economiile în lei ale populaţiei s-au majorat cu 6,4 la sută, până la 21 199 milioane RON, ponderea acestora în masa monetară reprezentând 19,0 la sută. La 31 decembrie 2006, economiile populaţiei au înregistrat o creştere de 24,8 la sută (19,0 la sută în termeni reali) faţă de 31 decembrie 2005.

Depozitele în lei ale persoanelor juridice au crescut cu 9,2 la sută, până la 23 984 milioane RON. În cadrul acestora, depozitele pe termen s-au majorat cu 8,7 la sută (până la 19 085 milioane RON), certificatele de depozit au crescut cu 4,4 la sută (cifrându-se la 2 165 milioane RON), iar depozitele condiţionate au crescut cu 17,3 la sută (până la 2 734 milioane RON). La 31 decembrie 2006, depozitele în lei ale persoanelor juridice au înregistrat o creştere de 26,8 la sută (20,9 la sută în termeni reali) faţă de 31 decembrie 2005.

Depunerile în valută ale rezidenţilor persoane fizice şi juridice, exprimate în lei, au crescut cu 5,8 la sută, până la nivelul de 31 156 milioane RON (exprimate în euro, depunerile în valută s-au majorat cu 7,5 la sută, până la 9 213,3 milioane EUR). Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, depunerile în valută ale rezidenţilor exprimate în euro au înregistrat o majorare de 30,9 la sută; depunerile în valută ale populaţiei au crescut cu 42,4 la sută, iar depozitele în valută ale persoanelor juridice s-au majorat cu 21,6 la sută.

Tabel 5. Cvasibanii şi componentele acestora
INDICATORI 31 decembrie 2006
(mil. RON)
decembrie 2006/noiembrie 2006
(%)
decembrie 2006/decembrie 2005
(%)
Cvasibani 76 339 7,0 23,6
Economii în lei ale populaţiei 21 199 6,4 24,8
Depozite în lei ale persoanelor juridice 23 984 9,2 26,8
Depuneri în valută ale rezidenţilor: 31 156 5,8 20,4
- populaţie 15 088 6,3 31,0
- persoane juridice 16 068 5,4 11,9

Titlurile de stat deţinute de sectorul nebancar au scăzut cu 4,1 la sută, până la 2 945 milioane RON. La 31 decembrie 2006, titlurile de stat deţinute de sectorul nebancar s-au redus cu 23,6 la sută faţă de 31 decembrie 2005.