Al Doilea Război Mondial, cu întregul său cortegiu de evenimente, a influenţat considerabil şi evoluţia Băncii Naţionale a României.

Activitatea institutului de emisiune de la Bucureşti a fost din ce în ce mai mult subordonată imperativelor politice şi militare: susţinerea eforturilor de război, achitarea obligaţiilor asumate de România prin Convenţia de armistiţiu din 12 septembrie 1944, refacerea economiei, aporvizionarea populaţiei. Epoca aceasta se încheia prin impunerea controlului nemijlocit al guvernului român, format din politicieni comunişti, asupra Băncii Naţionale, care, potrivit legii din 28 decembrie 1946, trecea în proprietatea statului.

Imperativele amintite s-au reflectat în evoluţia principalelor operaţiuni desfăşurate de institutul de emisiune de la Bucureşti. Creditele acordate direct şi indirect statului român au generat creşterea considerabilă a valorii nominale a bancnotelor aflate în circulaţie. Deşi în perioada 1940-1944 s-au înregistrat importante sporuri ale stocului de aur, acoperirea angjamentelor BNR cu metal preţios a scăzut de la 35,1% la 31 decembrie 1939 la 1,25% la 31 decembrie 1946. Concomitent, s-a recurs la înglobarea în stocul de acoperire a bonurilor de tezaur aur şi la mărirea preţului pentru kilogramul de aur fin, ceea ce reprezenta devalorizarea mascată a leului.

Condiţiile generate de evenimentele militare şi schimbările de frontiere au obligat BNR să înlocuiască cu propriile bancnote însemnele monetare străine (ruble, pengo, lei sovietici), puse în circulaţie de autorităţile sovietice şi maghiare, precum şi de Armata sovietică în Basarabia şi Bucovina de Nord (1941), în România (1944) şi în Transilvania de Nord-Vest (1945).