Capitolul 3 - Libera circulaţie a serviciilor


Acquis-ul aferent acestui capitol se referă la:

  1. Articolul 43 (dreptul de stabilire) şi Articolul 49 (libertatea de a furniza servicii) din Tratatul de înfiinţare a Comunităţii Europene ;
  2. Serviciile financiare;
  3. Directiva privind protecţia datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date;
  4. Directivele privind dreptul de stabilire şi libertatea de a furniza servicii de către meşteşugari, comercianţi şi fermieri;
  5. Directiva privind agenţii comerciali independenţi;
  6. Directivele privind societatea informaţională.

Referitor la domeniul serviciilor financiare, acquis-ul stabileşte cerinţele minime pentru diferite tipuri de instituţii în scopul creării unor standarde bazate pe următoarele principii: (i) armonizarea minimală a condiţiilor de autorizare şi a reglementărilor prudenţiale; (ii) autorizaţia unică şi exercitarea supravegherii de către autoritatea compenentă din statul de origine şi, (iii) recunoaşterea reciprocă a criteriilor naţionale de supraveghere.

Cu ocazia Conferinţei Interguvernamentale de Aderare a României la UE, desfăşurată la data de 20 decembrie 2002, România a deschis negocierile la Capitolul 3 - Libera circulaţie a serviciilor. BNR a contribuit la realizarea Documentului de Poziţie la acest capitol în anul 2001, actualizat ulterior prin Documentele de Poziţie Complementare I (2003) şi II (2004), precum şi prin Documentele de Informaţii Suplimentare I (2002), II(2004) şi III (2004). Negocierile au fost închise provizoriu în cadrul Conferinţei Interguvernamentale de Aderare România - UE din 23 septembrie 2004.

I. Unul dintre cei mai importanţi paşi în procesul de implementare a acquis-ului comunitar aferent sectorului bancar l-a reprezentat modificarea Legii nr. 58/1998 - Legea bancară, în următoarele etape:

I.A. La sfârşitul anului 2003, prin emiterea Legii nr. 485/2003 pentru modificarea şi completarea Legii bancare nr. 58/1998:

Amendamentele propuse asigurau armonizarea legislaţiei bancare naţionale cu prevederile Directivei 2000/12/CE, ale Directivei 2000/28/CE şi ale Directivei 2000/46/CE. De asemenea, au fost preluate şi prevederile Directivei 2001/24/CE referitoare la situaţiile de lichidare a băncii dispuse de banca centrală sau lichidare a băncii la iniţiativa acţionarilor.

Prin intrarea în vigoare a Legii nr. 485/2003 au fost eliminate 10 bariere existente în sectorul bancar identificate de Grupul de lucru stabilit în acest scop* , după cum urmează: (i) 6 bariere de la data intrării în vigoare a Legii nr. 485/2003, (ii) 4 bariere, cu aplicabilitate de la data aderării, în cazul Statelor Membre ale Zonei Economice Europene. De asemenea, a fost facut primul pas în înlăturarea barierei referitoare la "existenţa unor restricţii aplicate băncilor în ceea ce priveşte implicarea directă în unele dintre activităţile prevăzute de legislaţia privind valorile mobiliare şi bursele de valori". Aceasta a fost eliminată prin intrarea în vigoare a Legii nr. 297/28.06.2004 privind piaţa de capital, în luna iulie 2004. Celelalte bariere au fost eliminate până la data aderării României la Uniunea Europeană, 1 ianuarie 2007..

I.B. La sfârşitul anului 2004, prin emiterea Legii nr. 443/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 58/1998 privind activitatea bancară, s-a acţionat în următoarele direcţii:

  • clarificarea statutului instituţiilor de credit din UE în raport cu cele din afara UE;
  • eliminarea, începând cu data aderării, a cerinţelor privind cunoaşterea limbii române şi a cerinţelor de studii (educaţie) pentru conducătorii sucursalelor şi filialelor instituţiilor de credit din UE;
  • introducerea nivelului minim al capitalului iniţial în textul legii;
  • renunţarea la evaluarea cererii de autorizare a unei instituţii de credit din perspectiva condiţiilor existente în piaţă;
  • reflectarea într-un mod cât mai fidel posibil a structurii Directivei 2000/12/CE în cuprinsul Legii nr. 58/1998 privind activitatea bancară cu modificările şi completările ulterioare.

II. Alte progrese majore pe linia transpunerii şi implementării acquis-ului comunitar pot fi sintetizate astfel:

II.A. În ceea ce priveşte cadrul de reglementare aplicabil organizaţiilor cooperatiste de credit, progrese semnificative au fost înregistrate ca urmare a emiterii Legii nr. 122/2004 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2000 privind organizaţiile cooperatiste de credit.

  • Au fost eliminate barierele referitoare la cetăţenia conducătorilor şi a administratorilor, precum şi la naţionalitatea auditorilor, în avans faţă de calendarul stabilit iniţial, respectiv termenul de decembrie 2006. Bariera referitoare la condiţionarea calităţii de beneficiar al serviciilor prestate de aceste instituţii de credit pentru persoanele fizice/juridice de existenţa domiciliului/sediului social în raza teritorială de operare a cooperativei de credit a fost eliminată conform termenului iniţial, respectiv în luna decembrie 2006.
  • Organizaţiilor cooperatiste de credit ale căror cereri de autorizare a funcţionării au fost respinse de Banca Naţională a României li s-a dat posibilitatea de a solicita din nou autorizarea funcţionării, de aceste dispoziţii putând beneficia reţelele cooperatiste de credit Aurora Română, Creditul Românesc şi Concordia Română. Legea prevedea realizarea consolidării celor trei reţele cooperatiste respinse de Banca Naţională a României în procedura de autorizare prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2000 la nivelul unei singure reţele cooperatiste de credit. Scopul urmărit era ca, în urma fuziunilor, noua reţea să aibă capacitatea de a îndeplini toate cerinţele de prudenţă impuse instituţiilor de credit.
  • Se prevedea ca entităţile care nu vor solicita autorizarea funcţionării în termenul prevăzut de lege vor intra în lichidare începând cu luna iunie 2005. Acelaşi regim îl aveau, după epuizarea procedurii de autorizare şi a căilor de atac prevăzute de lege şi entităţile cărora în urma solicitării nu le-a fost acordată autorizaţia de funcţionare de către Banca Naţională a României.

Cadrul normativ pentru desfăşurarea procesului de autorizare a organizaţiilor cooperatiste de credit prevăzute de Legea nr. 122/2004 a fost creat prin emiterea Normelor BNR nr. 7/2004 privind autorizarea organizaţiilor cooperaţiei de credit şi organizaţiilor cooperatiste de credit prevăzute la art. II, alin. (1) din Legea nr. 122/19.04.2004 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2000 privind organizaţiile cooperatiste de credit (M.O. nr. 797/30.08.2004), în vederea continuării armonizării cu prevederile Directivei 2000/12/CE. Prin aceste norme: (i) se reglementează condiţiile în care Banca Naţională a României autorizează organizaţiile cooperatiste de credit ale căror cereri de autorizare depuse în temeiul art. 146 din OUG nr. 97/2000, cu modificările şi completările ulterioare, au fost respinse în anul 2003, (ii) se asigură un regim unitar al condiţiilor de autorizare a organizaţiilor cooperatiste de credit şi, (iii) se instituie o serie de cerinţe pentru crearea premiselor necesare funcţionării reţelei cooperatiste de credit în conformitate cu prevederile legale şi cu regulile unei practici bancare prudente şi sănătoase.

Totodată, BNR a adoptat Normele nr. 8/2004 pentru modificarea şi completarea Normelor nr. 13/2002 privind capitalul minim al organizaţiilor cooperatiste de credit şi capitalul agregat minim al reţelelor cooperatiste de credit (M.O. nr. 747/17.08.2004), prin care se urmărea atingerea graduală, până la data de 30 iunie 2006, a unui nivel minim al capitalului şi respectiv, al fondurilor proprii reprezentând echivalentul în lei a 5 milioane EUR de către o casă centrală a unei reţele cooperatiste de credit, şi a unui nivel minim al acestor indicatori de 10 milioane EUR la nivelul unei reţele cooperatiste de credit.

În vederea clarificării regimului juridic al caselor de ajutor reciproc, a fost emisă Ordonanţa de urgenţă nr. 74/28.08.2003 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 122/1996 privind regimul juridic al caselor de ajutor reciproc ale salariaţilor şi al uniunilor acestora, care stabileşte faptul că aceste entităţi nu intră în categoria instituţiilor de credit, neputând atrage depozite şi nici fonduri rambursabile, în afara contribuţiilor membrilor.

II.B. În scopul armonizării cadrului legislativ aferent activităţii bancare cu dispoziţiile comunitare în materie, au fost emise, o serie de noi acte normative (la fel ca la punctul A)

  • Ordonanţa nr. 9/22.01.2004 privind unele contracte de garanţie financiară, aprobată prin Legea nr. 222/27.05.2004 (MO nr. 508/07.06.2004), care transpune prevederile Directivei 2002/47/CE privind contractele de garanţie financiară. Această ordonanţă reglementează regimul juridic al contractelor de garanţie financiară încheiate între beneficiarul şi furnizorul garanţiei financiare, în scopul garantării obligaţiilor financiare (obligaţii care constau în plata unei sume de bani şi/sau transmiterea proprietăţii asupra unor instrumente financiare şi a căror executare este garantată printr-un contract de garanţie financiară).
  • Ordonanţa nr. 10/22.01.2004 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului instituţiilor de credit (M.O. nr. 84/30.01.2004), care transpune prevederile Directivei 2001/24/CE privind reorganizarea şi lichidarea instituţiilor de credit. Legea nr. 278/2004 pentru aprobarea Ordonanţei nr. 10/2004 a fost publicată în M.O. nr. 579/30.06.2004. Prin intrarea în vigoare a Ordonanţei 10/2004, a fost abrogată Legea nr. 83/1998 privind procedura falimentului instituţiilor de credit, cu modificările şi completările ulterioare. Noua reglementare preia integral prevederile Directivei 2001/24/CE, recunoscându-se în România măsurile de reorganizare şi procedurile de lichidare adoptate de alte state membre asupra instituţiilor de credit autorizate de acestea şi care au sucursale în România, reglementându-se astfel cerinţele cu privire la efectele îndeplinirii formalităţilor necesare în situaţiile menţionate.

II.C. Conform angajamentelor asumate prin Documentul de poziţie aferent Capitolului 3 - Libera circulaţie a serviciilor, BNR a emis o serie de reglementări cu incidenţă asupra stabilităţii sistemului bancar, care transpun acquis-ul comunitar relevant

  • Normele nr. 11/2003 privind supravegherea pe bază individuală şi consolidată a fondurilor proprii (M.O. nr. 17/09.01.2004), care reglementează nivelul minim al capitalului iniţial şi al fondurilor proprii ale băncilor, caselor de economii pentru domeniul locativ şi instituţiilor emitente de monedă electronică, la nivel individual şi consolidat, precum şi metodologia de calcul şi, după caz, de raportare a acestora. Obligativitatea determinării fondurilor proprii consolidate se instituie începând cu 1 ianuarie 2005;
  • Normele nr. 12/2003 privind supravegherea solvabilităţii şi expunerilor mari ale instituţiilor de credit (M.O. nr. 51/21.01.2004), care, faţă de reglementările anterioare ce au transpus numai metodologia de determinare a indicatorului de solvabilitate şi a expunerilor mari la nivel individual (inclusiv în cazul expunerilor din operaţiuni cu instrumente financiare derivate), conţin şi dispoziţii privind supravegherea pe bază consolidată a solvabilităţii şi expunerilor mari ale tuturor instituţiilor de credit existente în România precum şi dispoziţii privind recunoaşterea acordurilor de compensare bilaterală a creanţelor şi datoriilor reciproce decurgând din operaţiuni cu instrumente având la bază cursul de schimb şi rata dobânzii şi operaţiuni similare cu aur;
  • Normele nr. 9/20.08.2004 pentru completarea şi modificarea Normelor BNR nr. 12/2003 (M.O. nr. 786/26.08.2004). Prevederile acestor norme referitoare la supravegherea solvabilităţii şi expunerilor mari la nivel individual au intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2004, iar cele referitoare la supravegherea acestor indicatori la nivel consolidat se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2005. Normele nr. 9/2004 cuprind prevederi referitoare la expunerile faţă de persoanele aflate în relaţii speciale cu instituţiile de credit (transpunerea integrală a Principiului 10 din Basel Core Principles), precum şi faţă de personalul propriu şi familiile acestuia;
  • Normele nr. 14/2003 privind investiţiile permise instituţiilor emitente de monedă electronică (M.O. nr. 921/22.12.2003), dispun acoperirea integrală a obligaţiilor financiare aferente monedei electronice emise cu active de calitate superioară din punct de vedere al gradului de lichiditate şi categoriei de risc de credit din care fac parte şi detaliază tipologia activelor eligibile;
  • Normele nr. 17/2003 privind organizarea şi controlul intern al activităţii instituţiilor de credit şi administrarea riscurilor semnificative, precum şi organizarea şi desfăşurarea activităţii de audit intern a instituţiilor de credit (M.O. nr. 47/20.01.2004), conţin cerinţe minimale legate de domeniile de activitate reglementate şi se aplică tuturor instituţiilor de credit, persoane juridice române. Acestea trebuie să asigure aplicarea în mod corespunzător a prevederilor reglementării şi de către entităţile cuprinse în perimetrul de consolidare al acestora, astfel încât să fie create condiţiile pentru efectuarea supravegherii consolidate, precum şi de către societăţile prestatoare de servicii auxiliare sau conexe, prin adaptare la specificul acestora;
  • Normele nr. 5/2004 privind adecvarea capitalului instituţiilor de credit (M.O. nr. 768/23.08.2004), transpun integral prevederile aferente domeniului bancar conţinute în Directiva 93/6/CEE privind adecvarea capitalului societăţilor de investiţii şi a instituţiilor de credit, aşa cum a fost modificată de Directiva 98/31/CE şi Directiva 98/33/CE. Prin preluarea respectivei directive, cadrul de reglementare din România a înregistrat un progres semnificativ în direcţia apropierii de standardele internaţionale în materie, stabilirea cerinţelor de capital aferente riscului de piaţă fiind importantă în condiţiile implicării tot mai mari a instituţiilor de credit din România în expuneri pe portofolii de tranzacţionare. Normele menţionate au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2005 şi au abrogat Normele BNR nr. 10/2002 privind instrumentele financiare derivate cu modificările şi completările ulterioare, consecinţa imediată a implementării acestor norme fiind posibilitatea acordată instituţiilor de credit de a efectua întreaga gamă de tranzacţii cu instrumente financiare derivate.

II.D.Banca centrală a continuat procesul de completare a cadrului de reglementare aplicabil instituţiilor de credit, altele decât băncile, urmărind impunerea de standarde, exigenţe şi cerinţe financiare echivalente cu cele aferente băncilor şi pentru aceste entităţi.

Alături de Normele BNR nr. 12/2003 şi Normele BNR nr. 17/2003, Normele BNR nr. 13/2003 pentru modificarea si completarea Normelor BNR nr. 3/2002 privind standardele de cunoaştere a clientelei impun un tratament similar tuturor instituţiilor de credit existente in România, iar Normele BNR nr. 11/2003 privind supravegherea pe bază individuală şi consolidată a fondurilor proprii instituie, la nivel individual, acelaşi regim pentru bănci persoane juridice române, case de economii pentru domeniul locativ şi instituţii emitente de monedă electronică. La nivel consolidat, prevederile acestor norme se aplică şi caselor centrale ale cooperativelor de credit.

II.E. În anul 2003, Banca Naţională a României a demarat un proiect de modernizare a activităţii Centralei Riscurilor Bancare ce s-a concretizat în Regulamentul BNR nr. 4/2004 privind organizarea şi funcţionarea la BNR a Centralei Riscurilor Bancare, care a intrat în vigoare la data de 1 septembrie 2004.

La elaborarea acestei reglementări s-au avut în vedere modificările aduse legislaţiei bancare, necesitatea de a asigura o mai mare flexibilitate în transmiterea şi procesarea informaţiilor de risc bancar, precum şi dezvoltarea bazei de date a Centralei Riscurilor Bancare, prin includerea de noi informaţii de risc bancar, care se referă la:

  • grupurile de debitori evidenţiate de instituţiile de credit;
  • fraudele cu carduri produse de către posesorii de carduri;
  • restanţele mai mari de 30 zile înregistrate în restituirea creditelor de către persoanele fizice;
  • creditele acordate persoanelor juridice nonbancare nerezidente, care în prezent nu sunt incluse în baza de date a Centralei Riscurilor Bancare.

Acest regulament integrează, de asemenea, informaţiile din baza de date a Centralei Incidentelor de Plăţi cu cele din baza de date a Centralei Riscurilor Bancare. Astfel, informaţiile din baza de date a Centralei Riscurilor Bancare despre un debitor sunt completate cu informaţii despre incidentele de plăţi produse de acesta: număr incidente produse pe fiecare instrument de plată, din care incidente majore şi perioada totală de interdicţie bancară.

II.F. În vederea monitorizării împrumuturilor acordate persoanelor fizice, instituţiile de credit au înfiinţat Biroul de Credit, care funcţionează din data de 16 august 2004.

Pentru a deveni participant, o bancă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să semneze un contract cu Biroul de Credit, să se conecteze la sistem şi să transmită cu succes datele iniţiale în sistem. Biroul de Credit gestionează trei categorii de informaţii referitoare la: (i) debitorii cu restanţe mai mari de 30 de zile, (ii) persoanele care au săvârşit o infracţiune sau o contravenţie în relaţia cu banca şi, (iii) declaraţiile neconforme cu realitatea.

II.G. O altă preocupare permanentă a Băncii Naţionale a României o constituie alinierea cadrului de reglementare din domeniul contabilităţii instituţiilor de credit la prevederile similare existente în domeniu la nivelul UE, precum şi la Standardele Internaţionale de Raportare Financiară.

În condiţiile în care, începând cu situaţiile financiare ale exerciţiului financiar al anului 2003, Reglementările contabile armonizate (respectiv, acele reglementări contabile armonizate cu Directiva 86/635/CEE privind conturile anuale şi conturile consolidate ale băncilor şi altor instituţii financiare şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate aplicabile instituţiilor de credit, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice şi al guvernatorului Băncii Naţionale a României nr. 1982/5/2001, cu modificările şi completările ulterioare) se aplică tuturor instituţiilor de credit, în planul reglementării contabile au fost emise o serie de acte normative care să permită asigurarea aplicării corespunzătoare a acestor reglementări:

  • Ordinul Ministerului Finanţelor Publice şi al Guvernatorului Băncii Naţionale a României nr. 263/2/2004 (M.O. nr. 163/25.02.2004) pentru modificarea şi completarea unor reglementări contabile aplicabile instituţiilor de credit, care cuprinde, printre altele, soluţii şi prevederi referitoare la întocmirea situaţiilor financiare ale exerciţiilor financiare, precum şi la obligativitatea, începând cu anul 2005, a întocmirii situaţiilor financiare de către instituţiile de credit în conformitate cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară.
  • Ordinul Ministrului Finanţelor Publice şi al Guvernatorului Băncii Naţionale a României nr. 948/4/2004 (M.O. nr. 620/8.07.2004) pentru modificarea şi completarea Reglementărilor contabile armonizate, în vederea preluării în reglementările contabile naţionale aplicabile instituţiilor de credit a modificărilor aduse directivelor contabile europene, respectiv a prevederilor Directivei nr. 2001/65/CE care amendează prevederile Directivei nr. 86/635/CEE privind conturile anuale şi conturile consolidate ale băncilor şi altor instituţii financiare.

II.H. Incorporarea în legislaţia naţională a cadrului noilor cerinţe de capital - Basel II.

În sectorul serviciilor financiare ultimele evoluţii legislative înregistrate la nivelul Uniunii Europene sunt reprezentate de publicarea la data de 30 iunie 2006 a Directivei nr.2006/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 14 iunie 2006 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de către instituţiile de credit şi a Directivei nr.2006/49/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 14 iunie 2006 privind adecvarea capitalului firmelor de investiţii şi instituţiilor de credit.

Aceste directive transpun la nivel comunitar, cu unele diferenţe ce ţin de specificul Pieţei Interne, prevederile referitoare la noile cerinţe de capital agreate la nivelul Comitetul de la Basel pentru Supraveghere Bancară şi cunoscute pe plan internaţional sub denumirea de Noul Acord de Capital - Basel II. Din perspectivă tehnică, acest obiectiv a fost realizat la nivelul Uniunii Europene prin reconfigurarea Directivei 2000/12/CE privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de către instituţiile de credit (devenită Directiva 2006/48/CE) şi a Directivei 93/6/EEC privind adecvarea capitalului firmelor de investiţii şi instituţiilor de credit (devenită Directiva 2006/49/CE).

Pentru implementarea noilor cerinţe de capital - Basel II - BNR a beneficiat de asistenţă tehnică finanţată din fonduri Phare şi din fonduri TAIEX. Transpunerea textului comunitar în legislaţia naţională s-a dovedit a fi un proces de o complexitate deosebită ce a angrenat, în cadrul unui proiect de amploare (Proiectul Basel II), atât autorităţi de supraveghere sectorială în domeniul financiar - Banca Naţională a României şi Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare - cât şi Ministerul Finanţelor Publice şi comunitatea bancară. Ordonanţa de urgenţă nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului asigură, la nivel de principiu, transpunerea noilor directive comunitare atât pentru instituţiile de credit, cât şi pentru societăţile de servicii de investiţii financiare şi, în acelaşi timp, reuneşte prevederile legislaţiei aferente instituţiilor de credit (Legea nr.58/1998 privind activitatea bancară, Ordonanţa de urgenţă nr.97/2000 privind organizaţiile cooperatiste de credit, Legea nr.541/2002 privind economisirea şi creditarea în sistem colectiv pentru domeniul locativ şi Legea nr.33/2006 privind băncile de credit ipotecar) într-un singur act normativ.

Aspectele de natură tehnică, aşa cum sunt prevăzute de directivele comunitare sunt reglementate prin legislaţia secundară emisă în comun de Banca Naţională a României şi Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.


II.J.
Transpunerea acquis-ului referitor la conglomeratele financiare.

Printre angajamentele asumate în cadrul negocierilor cu Uniunea Europeană aferente Capitolului 3 - Libera circulaţie a serviciilor se numără şi cel referitor la transpunerea şi implementarea în legislaţia naţională a Directivei 2002/87/CE privind supravegherea suplimentară a instituţiilor de credit, a societăţilor de asigurare şi firmelor de investiţii dintr-un conglomerat financiar şi modificarea Directivelor 73/239/CEE, 79/267/CEE, 92/49/CEE, 92/96/CEE, 93/6/CEE şi 93/22/CEE şi a Directivelor 98/78/CE şi 2000/12/CE (Directiva 2002/87/CE). Pentru transpunerea Directivei 2002/87/CE, BNR a beneficiat de asistenţă tehnică finanţată din fonduri Phare şi din fonduri TAIEX.

Obiectivul principal urmărit prin adoptarea Directivei 2002/87/CE a fost acela de a reglementa supravegherea suplimentară a entităţilor reglementate care fac parte din grupuri cu activităţi financiare inter-sectoriale (conglomerate financiare), în scopul asigurării stabilităţii financiare şi al protecţiei deponenţilor, asiguraţilor şi investitorilor. Supravegherea suplimentară este exercitată de către o autoritate coordonatoare desemnată din rândul autorităţilor competente cu supravegherea sectorială, pe baza criteriilor stabilite de directivă.

Până în prezent, la nivelul României s-a realizat armonizarea cadrului legal şi de reglementare cu prevederile comunitare şi alinierea la cele mai bune practici pe plan internaţional în domeniul supravegherii pe bază individuală, dar şi pe bază consolidată (supravegherea la nivel de grup omogen, respectiv din sectorul serviciilor bancare şi/sau al serviciilor de investiţii sau din sectorul asigurărilor) a instituţiilor de credit, a societăţilor de servicii de investiţii financiare şi a societăţilor de asigurare.

Transpunerea şi implementarea Directivei 2002/87/CE urmează să creeze baza legală şi pentru exercitarea supravegherii instituţiilor de credit, a societăţilor de servicii de investiţii financiare şi a societăţilor de asigurare din perspectiva apartenenţei la un grup cu activităţi inter-sectoriale - un conglomerat financiar.

Transpunerea textului comunitar în legislaţia naţională s-a dovedit a fi un proces de o complexitate deosebită ce a angrenat, sub coordonarea Ministerului Finanţelor Publice, atât autorităţile de supraveghere sectorială în domeniul financiar (Banca Naţională a României, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare şi Comisia de Supraveghere a Asigurărilor), cât şi Ministerul Justiţiei şi Ministerul Integrării Europene, în cadrul unui Grup de lucru inter-instituţional care a elaborat Ordonanţa de urgenţă nr. 98/2006 privind supravegherea suplimentară a instituţiilor de credit, a societăţilor de asigurare şi/sau de reasigurare, a societăţilor de servicii de investiţii financiare şi a societăţilor de administrare a investiţiilor dintr-un conglomerat financiar, precum şi proiectul reglementărilor emise în comun la nivelul celor trei autorităţi de supraveghere prudenţială şi care asigură transpunerea prevederilor de natură tehnică ale Directivei 2002/87/CE (Ordinul nr. 23/2006 privind cerinţele suplimentare de adecvare a capitalului, tranzacţiile intragrup şi concentrarea riscurilor la nivelul unui conglomerat financiar emis în comun de BNR, CNVM şi CSA şi Regulamentul nr. 17/2006 privind supravegherea pe bază consolidată a instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii emis de BNR şi CNVM).