Versiune pregătită pentru susținere

Vă mulțumesc pentru oportunitatea de a mă adresa dumneavoastră pentru a lămuri câteva chestiuni care au fost ridicate în dezbaterea publică privind rezervele de aur ale României.

În ziua în care mi-am început mandatul de Viceguvernator al BNR, am urmat recomandarea domnului Guvernator și am coborât în tezaurul Băncii Naționale unde este depozitată o parte din rezerva de aur.

Am vrut să văd cu ochii mei aurul din rezervă. Și asta pentru că aurul are o simbolistică specială, nu doar pentru băncile naționale, dar mai ales pentru națiunile care au fost uneori văduvite de el în istorie, așa cum este și cazul României.

Înainte de criză, de exemplu, când Banca Elveției a vândut jumătate din rezerva sa (1300 tone), la un preț care era de 4 ori mai mic decât prețul din prezent, unii credeau că aurul e o marfă ca oricare alta, că boom-ul de pe piața mărfurilor este structural și că prin comparație cu alte active randamentul aurului este prea mic pentru a justifica păstrarea sa.

De la renunțarea la etalonul aur, aurul nu mai este într-adevăr o ancoră monetară, dar rămâne o garanție în tranzacțiile internaționale și un activ de refugiu în vremuri de criză. De aceea și prețul său a crescut mult după criza din 2008-2009.

Câte rezerve de aur avem?

Avem în prezent 103697 kilograme și 790 grame de aur fin. Pentru că evidența aurului se ține la gram, evident. O cifră mai rotundă: 103,7 tone de aur. Este mult sau puțin? Depinde. Tot stocul de aur din lume e circa 150 mii tone, din care aproximativ un sfert se găsește în rezervele băncilor centrale. Față de alte bănci din regiune, avem un stoc mai mare de aur. Față de sfârșitul anului 1989, când rezerva era de 66,4 tone, ea a crescut cu 37,3 tone – deci cu mai mult de 50%.

Această evoluție pozitivă s-a datorat unei strategii de creștere a rezervelor internaționale ale României la un nivel adecvat. Acest lucru a fost necesar în vederea asigurării garanției asupra solvabilității externe, plății la termen a serviciului datoriei externe contractate, atenuării eventualelor dezechilibre conjuncturale și temporare ale deficitelor balanței de plăți (nivel de adecvare a rezervei valutare care să acopere cel puțin trei luni de importuri), stabilizării și consolidării monedei naționale. Începând cu 1994, politica de stabilizare și de consolidare a monedei naționale a fost de a implementa o serie de măsuri care au vizat:

• elaborarea Programului de creștere a rezervei internaționale
• efectuarea operațiunilor de conversie a cantității de argint excedentare în aur fin
• operațiunile de transfer de aur din tezaurul central în contul de la Banca Angliei

- Programul de creștere a rezervei internaționale pentru anul 1994 avea în vedere: finanțare externă de la FMI (629 mil. dolari) și G-24 (150 mil. dolari), cumpărări nete pe piața valutară, conversia unei cantități de aproximativ 300 de tone de argint în aur, valorificarea disponibilităților valutare prin plasamente pe termen scurt și eventuale operațiuni de arbitraj valutar.

- La începutul anului 1994 a fost efectuată o evaluare a stocului de argint din tezaurul central al BNR și a necesarului de consum al economiei românești. Creșterea semnificativă a producției a determinat creșterea semnificativă a stocului de argint¹.

- În condițiile în care stocul de siguranță necesar a fi păstrat în tezaur era de circa 70-80 de tone, menținerea în stocul BNR a circa 400 de tone de argint peste stocul de siguranță nu se justifica din punct de vedere economic, întrucât argintul nu este recunoscut pe plan internațional ca activ de rezervă și ar fi fost mult mai greu de utilizat drept garanție în eventuale tranzacții financiar-valutare. În plus, din anul 1972, o bună parte din argintul tezaurizat nu mai avea calitatea de good delivery², ceea ce împiedica tranzacționarea sa pe piețele de metale prețioase.

- În acest sens s-a decis creșterea stocului de aur prin conversia cantităților excedentare de argint. Acest fapt a avut ca rezultat îmbunătățirea structurii rezervelor în metale prețioase ale României, în sensul creșterii rezervelor internaționale.

- În cadrul operațiunilor de conversie, BNR a avut în vedere și a reușit, începând cu 1996, să obțină recunoașterea calității de good delivery pentru lingourile din argint românești, calitate pe care statul român o pierduse în anul 1972.

- Aurul depozitat în străinătate, obținut din conversia argintului și nu numai, a avut o contribuție esențială în operațiunile structurate de finanțare a necesarului imediat de lichiditate, astfel încât România a putut să onoreze la termen toate obligațiile externe și să evite intrarea în incapacitate de plată, fără să reducă rezervele valutare.

- Operațiunile de finanțare au fost structurate astfel încât s-a menținut dreptul de proprietate asupra cantității respective de aur, precum și posibilitatea raportării acestuia în nivelul rezervelor internaționale.

La ce folosește acum rezerva de aur? Ea folosește la ce folosea și înainte: la asigurarea și menținerea credibilității externe a țării ca partener solvabil.

Trebuie să înțelegem rostul rezervei de aur. Nu se mai fac plăți în aur, ci în valută. Dar aurul este garanția că aceste plăți se bazează pe ceva. Rezervele de aur fac parte din rezervele internaționale. În prezent rezervele de aur reprezintă 10,1% din rezervele noastre internaționale, și în perioada 2005-2018 au variat ca pondere între 7 și 10% în funcție atât de creșterea rezervelor valutare, cât și de creșterea prețului aurului. Cantitatea de aur din rezervă nu s-a schimbat decât marginal din 2007 până în prezent, dar valoarea ei a crescut de la 1,6 miliarde euro în 2007 la 3,7 miliarde euro în decembrie 2018.

Rezervele internaționale, din care fac parte și rezervele de aur, reprezintă garanția supremă pe baza căreia primim un rating de țară mai bun și pe baza căreia ne putem împrumuta pe piețele externe. Cunosc importanța rezervelor internaționale pentru că am semnat ca ministru pentru buget o serie de emisiuni internaționale de eurobonduri în euro și dolari și pentru că am obținut în mandatul meu reintrarea României în categoria recomandată pentru investiții, atunci când agenția de rating S&P a crescut ratingul la BBB- în mai 2014. Numeroși indicatori ai agențiilor de rating se referă la rezervele internaționale brute și nete, gradul de acoperire cu importuri, gradul de acoperire cu obligații de plată pe termen scurt etc. Cunosc aceste lucruri și pentru că Banca Națională lucrează îndeaproape cu Ministerul Finanțelor Publice în pregătirea și realizarea tuturor emisiunilor internaționale de eurobonduri, facem împreună toate materialele care se prezintă investitorilor, ne punem numele și garanția pentru aceste împrumuturi, iar ultima semnătură pe aceste împrumuturi de miliarde de euro și de dolari este semnătura Guvernatorului; ultimul document pe care îl cer piețele internaționale înainte de lansarea unei emisiuni de eurobonduri este garanția Băncii Naționale. Această garanție este cu atât mai valoroasă cu cât se bazează pe o rezervă importantă.

Fac o paranteză pentru a spune că în creșterea rezervelor valutare ale României în ultimii zece ani – pentru că ele au crescut cu aproximativ 8 miliarde de euro față de perioada anterioară crizei – un rol esențial l-a avut împrumutul de la FMI din 2009. Am spus de la FMI pentru că numai acesta este destinat exclusiv consolidării rezervelor. Și am spus din 2009 pentru că din acordurile din 2011 și 2013 nu s-a mai tras niciun ban. Reamintesc că împrumutul a fost integral rambursat de către BNR și cu toate acestea nivelul rezervelor nu s-a mai diminuat semnificativ, ceea ce arată preocuparea de consolidare a acestora. Remarc și rolul constituirii la MFP a unui asa numit buffer în valută – care face parte tot din rezerva internațională a României. Acesta a fost introdus prin acordul cu FMI, a inceput să fie constituit la sfârșitul anului 2010, a fost consolidat gradual, a ajuns în 2013-2014 la un nivel optim și continuă să fie în vigoare nu doar prin Legile de aprobare a Scrisorilor de Intenție cu FMI, ci și printr-un Ordin de Ministru pe care l-am semnat în 2013, în perioada în care un acord cu FMI se încheiase și acordul nou nu se semnase încă. Utilitatea acelui buffer a fost dovedită de mai multe ori în situații de criză pe piețele emergente. Desigur, aceia sunt bani albi pentru zile negre și nu trebuie cheltuiți pentru pensii și salarii (nici nu este voie), nici nu trebuie epuizați prin plata serviciului datoriei fără a fi puși la loc prin alte împrumuturi. Chiar dacă pare costisitor să te împrumuți preventiv, este cu siguranță mai ieftin decât să te împrumuți atunci când ai cu adevărat nevoie și piețele te penalizează cu o primă de risc mai mare.

Datorită importanței rezervei internaționale, cea mai mare parte a acesteia nu se ține în țară. Probabil că nu vă imaginați că avem 33 miliarde euro în subsolul BNR. Rezerva internațională, ca să conteze, trebuie să poata fi verificată și certificată independent. Acesta este rolul marilor bănci internaționale și rolul băncilor centrale din alte țări. Iar în ce privește rezerva de aur, aurul trebuie să fie standardizat, recunoscut și disponibil.

Așadar, este toată rezerva în țară? Nu, și este bine că este așa. De cel puțin trei ori în istorie faptul că aveam toată rezerva de aur în România a creat o serie de probleme: înstrăinarea tezaurului – 91,48 tone aur în 1916 și 1917; perioada dintre 1947 și 1955, când rezerva a scăzut cu 192,2 tone pentru compensații de război – în special anul 1952 când scăderea este de 129,25 tone; anul 1986, când s-au vândut 78,5 tone de aur, reprezentând două treimi din rezervă, pentru plata datoriei publice. De asemenea, în 1944 au fost necesare eforturi deosebite pentru ascunderea rezervei de aur, reprezentând 192,3 tone aur, mai întâi în pivnița Mănăstirii Tismana și mai apoi în peștera de lângă Mănăstire. Această cantitate reprezenta întreaga rezervă ținută în țară, și ea a fost integral readusă în București, la gram, în 1947. Tot integral a fost returnată și rezerva de aur pe care Polonia ne-a încredințat-o în 1939, reprezentând 2,7 tone de aur; și aceasta a fost depozitată la Tismana și returnată în 1947.

La sfârşitul anului 1944, stocul de aur al BNR însuma 237,6 tone aur - din care 47,3 tone în străinătate (Londra, Elveția și New York) - ceea ce arăta că există o continuitate în comportamentul băncilor centrale, care și atunci, ca și acum, nu-și păstrau rezerva metalică într-un singur loc. Distribuția repartizării rezervei metalice la bănci de prestigiu din străinătate se face pentru a garanta plățile și poziția internațională a țării respective. Chiar și regimul comunist a ținut o parte a rezervei în străinătate. De exemplu, în 1971, chiar înainte de declanșarea crizei petrolului și de sfârșitul etalonului aur, 47% din rezerva de aur de 95,7 tone era depozitată în străinătate. La sfârșitul anului 1989 toată rezerva, de 67 de tone, era însă în țară.

Ce parte din rezervă este astăzi în străinătate? Circa 60% (mai precis 59% sau 61245 kg și 50 grame) este la Banca Angliei, la Londra, pe strada Threadneedle, în custodia noastră.

• În vederea pregătirii pentru a face față unor eventuale șocuri financiare adverse în perioade de criză sau în situația restrângerii accesului la piețele internaționale de capital (fapt care s-a și întâmplat în anul 1999) și pentru a se implementa un management activ al rezervei în metale prețioase s-a decis consolidarea stocului de aur depozitat în străinătate, similar practicii majorităţii băncilor centrale europene ce deţin rezervă de aur.
• Acest lucru a fost realizat prin operațiunile de transfer de aur fizic din anii 1999 și 2002 (acesta fiind ultimul).
• Administrarea de către Banca Națională a României a rezervei de aur se realizează în baza Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României și are la bază principiile consacrate în practica internațională, adică siguranța, lichiditatea și performanța investițiilor.
• Contul de aur deținut de BNR la Banca Angliei este un cont alocat, respectiv lingourile aflate în custodie pot fi identificate în orice moment, după numărul unic al barei, greutate și titlul de fineţe al aurului. Efectuarea de operaţiuni printr-un astfel de cont se realizează numai în baza instrucţiunilor transmise de BNR către Banca Angliei, aurul deținut în acest cont neputând fi utilizat de către custode. Acest cont a fost deschis înainte de anul 1990, ulterior fiind utilizat în contextul administrării active a rezervei de aur.

S-a utilizat ca instrument în cadrul activităţii de administrare a rezervei de aur depozitul la termen. Aceste plasamente au fost efectuate cu contrapartide eligibile, specializate în astfel de operaţiuni şi se încadrau în parametrii de risc aprobați la acel moment de către conducerea BNR pentru administrarea rezervelor internaționale. Oricum, BNR nu putea plasa în depozite decât o parte din rezerva de aur menţinută la Londra din cel puţin două considerente: menţinerea în permanenţă a expunerii totale la riscul de contrapartidă la un nivel acceptabil; menţinerea în permanenţă a unui nivel adecvat de lichiditate pe ansamblul deţinerilor de aur, care să faciliteze obţinerea în timp util şi la un cost rezonabil - în caz de urgenţă - a unui împrumut extern, dimensionat corespunzător.

• Fenomenele de criză și conflictele deschise din diferite zone ale lumii din ultimii ani au readus piața aurului în plan central. Fluctuațiile stocurilor de aur ale statelor lumii sunt influențate în continuare de ciclurile și evenimentele economice și politice mondiale, iar prețul aurului rămâne cel mai bun barometru al climatului economic și politic din lume.
• Începând cu anul 2010, abordarea băncilor centrale în ceea ce privește rezervele de aur s-a schimbat și s-a reflectat în reducerea vânzărilor efectuate de către băncile centrale, ba chiar în creșterea cumpărărilor, chiar dacă la un preț mai ridicat. Acest fenomen se poate observa atât la nivelul unor state europene (în 2018 Ungaria a crescut rezervele de aur de la cca 3 tone la cca 30 tone, în timp ce Polonia a crescut rezervele de aur de la cca 104 tone la cca 125 tone), cât și în state emergente din America Latină, Orientul Mijlociu și Asia. Aurul tinde să își recâștige rolul strategic în activitatea de administrare a rezervelor internaționale, fiind unul dintre puținele active acceptate fără rezerve în obiectivele investiționale ale băncilor centrale.
• Totodată, ca urmare a crizei financiare și a creșterii riscurilor geopolitice, s-a manifestat o tendință de revizuire a politicii unor bănci centrale în ceea ce privește depozitarea aurului, prin relativa echilibrare a distribuției rezervelor de aur între plasarea în străinătate și păstrarea în țară.
• Autoritățile monetare din Germania, Olanda și Austria sunt printre principalele care au anunțat, într-un mod transparent, programe de echilibrare a distribuției rezervelor de aur între locațiile din străinătate și din țară, prin repatrierea unei părți a rezervelor de aur depozitate în afara granițelor. Cu toate acestea, rezerva de aur a Olandei a crescut de la 11% în țară (în 2014) la doar 31% (2017). Argumentele oferite în favoarea acestor decizii au avut la bază diversificarea riscului, în condițiile în care aceste state aveau mai mult de 70% din rezerva de aur în străinătate.

BNR informează transparent asupra stocului rezervelor internaționale, inclusiv rezerva de aur, în fiecare lună, în comunicatul de presă privind rezervele internaționale și de asemenea prin Raportul Anual care se trimite Parlamentului. Am deschis acum doi ani și jumătate și Muzeul Aurului de la Tismana, care merită vizitat, ca și muzeul BNR din strada Doamnei.

BNR urmărește în continuare menținerea unei abordări prudente și echilibrate în privința rezervei de aur.