În perioada 14-20 martie 2016 Banca Naţională a României în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Child and Youth Finance International (CYFI) au organizat “Global Money Week” – o serie de activităţi pe teme financiar-bancare adresate tinerilor. Activităţile s-au desfăşurat în cadrul unui proiect mai amplu de educaţie financiară iniţiat de BNR – „Să vorbim despre bani şi bănci”.
Activităţile au avut loc în teritoriu, în mediul urban şi rural, fiind organizate de sucursalele şi agenţiile teritoriale ale BNR, cu sprijinul inspectoratelor şcolare judeţene şi al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.
Reprezentanţi ai BNR şi ai Asociaţiei Analiştilor Financiari Certificaţi din România (CFA Society Romania) au susţinut prezentări pe teme financiar-bancare de actualitate, adaptate nivelului de cunoştințe specific categoriei de vârstă vizate. În acelaşi timp grupuri de copii au vizitat sediul central al BNR şi al Sucursalei Bucureşti.
Este al treilea an în care BNR este partener CYFI, iar succesul activităților derulate în cadrul acestui parteneriat a fost recunoscut la nivel internațional prin câștigarea trofeului “Global Money Week” Award 2014 pentru Europa în 2014.
La activitățile educaționale desfășurate în cursul acestei săptămâni au participat la nivel național peste 10 800 de elevi și cadre didactice din ciclul primar, gimnazial și liceal, dublu față de anii precedenți. Programul a cuprins aproximativ 180 de unități de învățământ din 41 de județe și Municipiul București.
“Global Money Week” este un eveniment organizat de Child and Youth Finance International care se desfăşoară la nivel mondial în luna martie a fiecărui an şi se doreşte a fi o campanie de conştientizare a rolului banilor în viaţa de zi cu zi a copiilor şi tinerilor. Scopul acestei iniţiative este educarea financiară a tinerilor prin intermediul unor activităţi interactive şi distractive. În fiecare an comunităţile financiar-bancare, mediul privat, societatea civilă, guvernele din ţările participante sunt implicate în acest proiect internaţional de educaţie financiară care oferă tinerilor resursele, instrumentele şi inspiraţia necesară pentru a-şi croi un viitor mai bun.
România, premiată pentru programul de educație financiară derulat de către Banca Națională a României și Ministerul Educației Naționale, în cadrul “Global Money Week”, 22 mai 2014