Membru al Consiliului de Administraţie


 

Data naşterii: 6 mai 1950
Locul naşterii: Ghimpeţeni, jud. Olt

Prof. univ. dr. Marin Dinu

Educaţie

2009
Academia de Studii Economice Bucureşti – Curs de specializare „Management universitar”
1986
Doctorat în economie – Facultatea de Economie Generală, Academia de Studii Economice, Bucureşti
1977 - 1986
Academia de Studii Economice Bucureşti – pregătire doctorală, disciplinele Economie, Previziune, Planificare, Epistemologie
1969 - 1973
Facultatea de Economie Generală, Academia de Studii Economice, Bucureşti

Experienţă profesională

1999 - prezent
Profesor universitar doctor, Catedra de Economie şi Politici Economice, Facultatea de Economie, Academia de Studii Economice Bucureşti, titular al cursurilor „Economia României” şi „Economie europeană”
2000 - 2004
Senator, membru în Comisia economică, secretar, vicepreşedinte al Senatului României (2004)
1996 - prezent
Editorul revistei „Theoretical and Applied Economics”
1992 - 1999
Redactor şef adjunct, redactor şef, director al ziarului „Economistul”, coordonatorul revistei „Economie Teoretică şi Aplicată”
1980 - 1992
Redactor şef al revistelor „Studenţimea Democrată” şi „Preuniversitaria” (1990-1992), „Viaţa Studenţească” şi „Amfiteatru” (1986 - 1990); redactor şef adjunct al ziarului „Scânteia tineretului” (1980 - 1985)
1973 - 1980
Asistent universitar, Catedra de Conducere Planificată a Economiei Naţionale, Academia de Studii Economice Bucureşti

Alte activităţi didactice şi funcţii administrative

2009 - prezent
Membru în Comisia pentru Derularea Procesului de Selecţie a Administratorului Societăţii Comerciale „Fondul Proprietatea” S.A.
2008 - prezent
Decan al Facultăţii de Economie, ASE Bucureşti
2008 - prezent
Membru al Senatului ASE Bucureşti
1998 - 2005
Director al Programului masteral „Studii economice europene”
2005 - 2008
Director al Programului masteral „Economie europeană”
2006 - prezent
Preşedinte al Consiliului Director al AGER
2003 - prezent
Vicepreşedinte al Asociaţiei pentru Studii şi Prognoze Economico-Sociale
2001 - prezent
Conducător de doctorat, domeniul „economie”
2000 - 2005
Preşedinte al Comisiei Naţionale pentru Învăţământul Preuniversitar Economic
2000 - 2003
Director onorific al ziarului „Economistul”
1996 - prezent
Secretar general al Asociaţiei Generale a Economiştilor din România
1993 - 2009
Director al Editurii Economice

Activitate ştiinţifică şi de cercetare

Autor şi coautor a peste 30 de cărţi de specialitate, dintre care:

  • 2010 - Economia de dicţionar. Exerciţii de îndemânare epistemică, Editura Economică, Bucureşti (autor)
  • 2007 - Modelul european de integrare (Ediţia a II-a), editura Economică, Bucureşti (coordonator)
  • 2006 - Globalizarea - modelul explicativ (seria sinteze), supliment al revistei „Economie Teoretică şi Aplicată”, Editura Economică, Bucureşti (autor)
  • 2006 - Fundamentarea şi coordonarea politicilor economice în Uniunea Europeană, editura Economică, Bucureşti (coordonator)
  • 2005 - Mecanisme de convergenţă şi coeziune, editura Economică, Bucureşti (coordonator)
  • 2005 - Economia României. O viziune asupra tranziţiei postcomuniste, Editura Economică, Bucureşti (coordonator)
  • 2004 - Economie Europeană. O prezentare sinoptică, Editura Economică, Bucureşti (coordonator)
  • 2004 - Globalizarea şi aproximările ei, Editura Economică, Bucureşti (autor)
  • 2002 - Economia României. Întreprinderile mici şi mijlocii. Cu ce ne integrăm?, Editura Economică, Bucureşti (autor)
  • 2001 - Economia României. Sistemul de companii. Diagnostic structural, Editura Economică, Bucureşti (coordonator)
  • 2001 - Economia României. 1990-2000. Compendiu, Editura Economică, Bucureşti (coautor)
  • 2000 - Economia României. Limitări manageriale, Editura Economică, Bucureşti (autor)
  • 2000 - Economie contemporană. Ce este globalizarea?, Editura Economică, Bucureşti (autor)
  • 2000 - Economie contemporană. Ce este tranziţia?, Editura Economică, Bucureşti (autor)
  • 1999 - Criza reformei. Eu sunt român?, Editura Economică, Bucureşti (autor)
  • 1999 - Criza reformei. Eu sunt român?, Ediţia a II-a, Editura Economică, Bucureşti (autor)
  • 1987 - Performanţele dezvoltării. Semnificaţiile binomului ştiinţă-economie, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti (autor)
  • Autor a circa 120 de articole şi studii apărute în reviste de specialitate naţionale şi internaţionale

Premii şi distincţii

  • 2009 - Diploma de onoare a Universităţii de Vest din Timişoara
  • 2007 - Diploma de excelenţă pentru performanţă managerială în învăţământul academic conferită de Societatea Română de Statistică din România
  • 2006 - Diploma pentru titlul onorific de „Profesor emerit” conferită de Asociaţia Facultăţilor de Economie din România (AFER)
  • 2005 - Diploma „ Nicholas Georgescu Roegen” pentru cercetare ştiinţifică în cadrul proiectelor finanţate de organisme naţionale şi internaţionale, Academia de Studii Economice din Bucureşti
  • 2004 - Premiul „P.S. Aurelian” al Academiei Române pentru volumul „Economia României. Întreprinderile Mici şi Mijlocii. Cu ce ne integrăm?”, Editura Economică, 2002
  • 2004 - Diploma de onoare, conferită de ASE din Bucureşti, cu ocazia celei de-a 90-a aniversări a Academiei de Studii Economice din Bucureşti
  • 2003 - Diploma „Opera Omnia” pentru întreaga activitate în domeniul cercetării ştiinţifice economice, Academia de Studii Economice, Bucureşti
  • 2002 - Diploma de excelenţă „Cartea anului” a Asociaţiei Editorilor din România